Fapta ilicită imputată pârâtei de cocontractantul său ce constă în omiterea îndeplinirii obligațiilor asumate prin convenție

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile formulată de reclamanta XX, cu sediul în XX, în calitate de lichidator al XX în contradictoriu cu pârâta XX, cu sediul în XX.

Dezbaterile asupra cauzei, au avut loc în şedinţa publică din 31.05.2017, au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă,  iar pronunţarea asupra cauzei s-a amânat pentru data de 14.06.2017 când,

După deliberare,

T R I B U N A L U L,

Asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.09.2016, sub nr. XX, reclamanta XX, prin lichidator judiciar XX, a solicitat obligarea pârâtei Societatea XX la plata sumei totale de 24.000.000 lei, reprezentând daune interese compensatorii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susţinut că la data de 10.09.2012, părţile au încheiat Contractul de prestări servicii de exploatare şi transport masă lemnoasă nr. XX, pe o perioadă de 7 ani, având ca obiect exploatarea anuală de către prestatorul XX a unui volum minim de 50.000 mc masă lemnoasă pe picior, precum şi transportul acestui material lemnos în locaţiile stabilite de beneficiar, respectiv de pârâtă. Masa lemnoasă urma să fie adjudecată de pârâtă, la licitaţiile organizate de deţinătorii de păduri, iar autorizaţia urma să fie emisă reclamantei.

A mai arătat reclamanta că între aceleaşi părţi au mai existat raporturi juridice, în perioada 2007-2012, derulate neîntrerupt, cifra de afacere medie anuală fiind de 607159, 54 lei, iar în lunile ianuarie şi februarie 2013, pârâta a acordat reclamantei prestaţii în valoare de 12691, 75 lei, pe baza contractului identificat anterior, însă din martie 2013 niciun fel de servicii nu au mai fost acordate.

A adăugat că, în virtutea convenţiei, pârâtei îi reveneau următoarele obligaţii: să pună la dispoziţia prestatorului lista partizilor, agreată de acesta pentru exploatare, să efectueze plăţile pentru prestaţiile efectuate în săptămâna următoare efectuării acestora, să furnizeze prestatorului actele necesare emiterii autorizaţiilor de exploatare pentru partizile prevăzute în anexe, volumul minim de masă lemnoasă ce urma a fi pus la dispoziţie fiind de 50.000 mc anual.

Reclamanta a susţinut că prin încheierea din data de 25.08.2010 pronunţată de Tribunalul XX în dosarul nr. XX s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva sa, planul de reorganizare al societăţii bazându-se în proporţie importantă pe contractul nr. XX/10.09.2012. Neonorarea acestuia de către pârâtă a determinat intrarea reclamantei în faliment.

Ulterior confirmării planului de reorganizare, pârâta nu şi-a onorat contractul, ba mai mult, nu a informat în timp util pe reclamantă pentru ca aceasta să se pregătească pentru licitaţie organizată de XX – Direcţia Silvică XX.

În plus, conform adresei nr. XX/03.04.2013 emise de pârâtă, masa lemnoasă nu a fost achiziţionată în anul 2013; conform raportului administratorului special publicat în BPI nr. XX/25.04.2013, în perioada 01.01.2013-31.03.2013 reclamanta nu a avut de lucru la capacitate maximă, întrucât divizia de exploatare s-a bazat pe contractul amintit, încheiat cu SC XX, firmă care nu şi-a onorat obligaţiile. Această împrejurare a determinat mutarea reclamantei în jud. Tulcea, în căutarea de noi contracte, demers ce a generat cheltuieli neprevăzute în sarcina acesteia.

A mai precizat reclamanta că pârâta a refuzat să-şi îndeplinească obligaţiile şi în perioada următoare, respectiv în anii 2014-2016, omisiune de a determinat începerea procedurii simplificate a falimentului.

A concluzionat că, datorită atitudinii culpabile a pârâtei, reclamanta a suferit un prejudiciu de 6.000.000 lei pe an, în perioada 2013-2016.

În drept, a invocat prevederile art. 148-151, 192, 194, 195, 453 Cod de procedură civilă, art. 1530, 1270 alin. 1, 1531 alin. 1, 1547 şi 1548 Cod civil.

În dovedire a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză judiciară contabilă.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 115 din Legea nr. 85/2014.

La data de 09.11.2016, pârâta a depus întâmpinare (filele 45-60 vol. I), prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, arătând că acţiunea a fost promovată de lichidatorul judiciar în nume propriu, precum şi excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, pentru perioada 10.09.2012-22.09.2013, raportat la momentul introducerii acţiunii şi la prevederile art. 2524 alin. 1 Cod civil.

Relativ la fondul speţei, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Reluând descrierea raporturilor juridice bazate pe contractul nr. XX/10.09.2012, a susţinut următoarele:

Contractul este nul absolut pentru lipsa unui preţ determinabil, conform art. 1226 alin. 2 Cod civil, obiectul obligaţiilor neputând fi stabilit pe baza unor criterii obiective, cuantificabile, care să poată fi identificate de părţi ori de instanţă. În plus, în cuprinsul contractului nu se arată care este cantitatea exactă şi certă ce urmează a fi prelucrată, modalitatea în care o licitaţie publică se desfăşoară, precum şi rezultatul acesteia în sensul adjudecării de către un agent economic, reprezentând un eveniment incert şi nesigur. Or, atât timp cât nu se putea face o estimare a masei lemnoase ce urma a fi adjudecată de pârâtă la o licitaţie, nu se poate reţine că obiectul obligaţiei reclamantei ar fi fost determinabil la momentul încheierii convenţiei.

Potrivit pârâtei, clauza contractuală privitoare la volumul de 50.000 mc masă lemnoasă are doar valoarea probării de către pârâtă a faptului că dispune de forţă de muncă specializată, în cazul participării la o licitaţie publică.

De asemenea, nu este determinabil nici obiectul obligaţiei pârâtei de a plăti o sumă de bani, întrucât stabilirea preţului este dependentă şi direct proporţională cu obiectul obligaţiei reclamantei.

A adăugat că, potrivit art. 6 din contract, preţul prestaţiei pe fiecare partidă se va stabili prin anexă, în funcţie de partizile ce se vor adjudeca la licitaţie.

Pârâta a mai susţinut că dispoziţia contractuală invocată de reclamantă pentru evaluarea prejudiciului nu reprezintă o clauză penală, aptă de a angaja răspunderea cocontractantului.

Mai mult decât atât, prejudiciul invocat de reclamantă nu este justificat şi nu are caracter cert, întrucât valoarea anuală stipulată în art. 7 din contract nu reprezintă profitul anual al acesteia; în plus, valoarea unui prejudiciu de 24.000.000 lei nu este nicidecum dovedită, nerezultând din înscrisuri.

A mai arătat pârâta că, din suma de 6.000.000 lei anual, o mare parte ar fi trebuit să reprezinte cheltuieli pe care reclamanta le-ar fi efectuat în vederea asigurării forţei de muncă şi a utilajelor necesare prelucrării lemnului; or nu s-au probat aceste demersuri.

Aşa fiind, în situaţia în care s-ar accepta plata sumei de 6.000.000 lei pe an, fără a exista o contraprestaţie, s-ar ajunge la situaţia în care reclamanta s-ar îmbogăţi fără justă cauză, suma urmând a fi fost plătită doar în condiţiile în care aceasta şi-ar fi îndeplinit obligaţiile corelative.

Aşadar, reclamanta solicită, în opinia pârâtei, o executare prin echivalent, mascată de regulile răspunderii contractuale; or, aceste instituţii nu trebuie confundate, răspunderea contractuală pentru prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă cuprinzând doar prejudiciul efectiv suferit, şi nu întreaga prestaţie asumată prin convenţie.

Pârâta a mai susţinut că nu şi-a onorat obligaţiile, întrucât reclamanta un şi-a îndeplinit, la rândul său, obligaţia de a recomanda partizile ce urmau a fi adjudecate, potrivit art. 12 din contract.

A precizat că părţile au încheiat un contract cadru, care era depus cu ocazia înscrierii la licitaţie şi care căpăta eficienţă doar în situaţia adjudecării de masă lemnoasă.

În atare context, a susţinut pârâta aplicabilitatea prevederilor art. 1555 alin. 2 Cod civil, dar şi a excepţiei de neexecutare, prevăzută de art. 1556 alin. 1 Cod civil, argumentând că însăşi reclamanta nu şi-a respectat prima obligaţie ce îi revenea potrivit art. 12 din contract, respectiv cea identificată anterior.

De asemenea, pârâta a solicitat respingerea acţiunii şi ca efect al imposibilităţii fortuite de executare a contractului, arătând că printr-o notificare transmisă reclamantei a dorit o suspendare a executării obligaţiilor, anunţând că nu poate executa contractul.

Această imposibilitate temporară de a executa contractul s-a transformat, însă, într-una permanentă şi absolută, cauzată de propria culpă reclamantei, întrucât aceasta nu a deţinut din 22.03.2013 certificat de atestare în activitatea de exploatare a lemnului, condiţie esenţială pentru participarea la licitaţii.

De asemenea, conform art. 6 din caietele de sarcini aferente anilor 2012-2013, persoanele juridice aflate în litigii cu Direcţia Silvică XX ori care au datorii la această instituţie sau la alte direcţii silvice, nu puteau participa la licitaţii; or, reclamanta înregistra la acel moment datorii faţă de instituţia amintită.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205-208, art. 451-453 Cod de procedură civilă, precum şi pe dispoziţiile Codului civil, identificate în cuprinsul acesteia.

În dovedire, pârâta a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, testimonială, interogatoriu.

La data de 28.11.2016, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (filele 81-93 vol. I), prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi înlăturarea apărărilor invocate de pârâtă, precum şi admiterea acţiunii.

Relativ la excepţia lipsei calităţii procesuale active a susţinut că lichidatorul a formulat acţiunea în numele reclamantei, iar privitor la excepţia prescripţiei a precizat că în perioada invocată de pârât contractul se afla în derulare, nefiind încetat; în plus, în contract nu se prevede vreo scadenţă a obligaţiei de plată, iar în anul 2013, însăşi pârâta a solicitat suspendarea obligaţiilor asumate.

Privitor la fond, a arătat că apărările încercate de pârâtă nu pot fi acceptate.

Astfel, a susţinut că, deşi pârâta a susţinut că situaţia care a declanşat transmiterea notificării din 03.04.2013 nu a încetat nici în momentul de faţă, pe întreaga perioadă contractuală, aceasta a participat la licitaţiile organizate de deţinătorii de păduri, obţinând contracte în acest sens.

Mai mult decât atât, în anul 2013, când a susţinut că nu a reuşit să aibă acces la licitaţii, cifra sa de afaceri a crescut.

A mai arătat că preţul contractul este pe deplin determinabil, conform art. 7 din contract, iar prejudiciul invocat nu se bazează pe o clauză penală, ci pe dreptul la repararea integrală a prejudiciului, conform art. 1530-1531 Cod civil. Or, cuantumul prejudiciului este pe deplin justificat prin planul de reorganizare, fiind cert, direct, consecinţă firească a faptei societăţii pârâte.

Reclamanta a susţinut că nu a pretins plata preţului unei contraprestaţii, aşa cum invocă pârâta, ci repararea prejudiciului prin plata de daune-interese echivalente cu valoarea minimă anuală a contractului, conform art. 7.

Deşi s-a susţinut comportamentul culpabil al reclamantei, pârâta a refuzat să-şi îndeplinească obligaţiile asumate, preferând să încredinţeze altor societăţi, serviciile de exploatare a masei lemnoase obţinute în urma licitaţiilor câştigate.

În opinia reclamantei, aşa-zisa obligaţie prevăzută de art. 12 din contract reprezintă exclusiv o posibilitate de recomandare a partizilor de masă lemnoasă, iar alegerea licitaţiilor era atributul pârâtei, fără ca reclamanta să poată condiţiona această opţiune.

A mai arătat că notificarea din 03.04.2013 nu face referire la o cerere de suspendare a executării obligaţiilor asumate; în plus, reclamanta nu putea participa în mod direct la licitaţii, întrucât se afla în procedura insolvenţei.

De asemenea, în opinia acesteia, nu există în cauză un caz fortuit, aşa cum acesta este definit de art. 1351 alin. 3 Cod civil, nefiind îndeplinită condiţia imperativă a evenimentului imprevizibil.

În plus, pârâta a avut în anul 2014 o cifră de afaceri de 19.000.000 euro, în condiţiile în care a susţinut, nefondat, că nu a participat la licitaţii.

Prin încheierea din data de 23.01.2017 (fila 110 vol. I) a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active.

La data de 27.01.2017, reclamanta a depus întâmpinare la cererea privind nulitatea absolută a contractului, pe care a calificat-o ca fiind reconvenţională, solicitând anularea acesteia ca netimbrată, iar pe fond, respingerea ca nefondată, pentru argumente similare celor arătate în răspunsul la întâmpinare (filele 112-115 vol. I).

La data de 06.02.2017, reclamanta a depus note de şedinţă, prin care a susţinut că nu a formulat vreo cerere reconvenţională ci a invocat nulitatea pe calea excepţiei (filele 118-120 vol. I).

Au fost administrate probele cu înscrisuri şi interogatorii.

Analizând materialul probatoriu administrat, precum şi susţinerile părţilor, instanţa reţine următoarele:

La data de 10.09.2012 a fost încheiat între pârâta SC XX, în calitate de beneficiar, şi reclamanta SC XX, în calitate de prestator, contractul nr. XX, având ca obiect exploatarea anuală de către prestator a unui volum minim de 50000 mc masă lemnoasă pe picior, volum ce poate fi majorat în funcţie de posibilităţile partenerilor de contract, precum şi transportul acestui material lemnos în locaţiile stabilite de beneficiar (filele 10-13 vol. I).

1.Relativ la excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, ce trebuie analizată cu prioritate, în virtutea dispoziţiilor art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanţa o va respinge, ca neîntemeiată.

Astfel, contractul amintit evidenţiază caracterele unuia cadru, ce trebuia completat cu acte ulterioare încheiate între aceleaşi părţi, în vedere producerii efectelor preconizate de acestea, concluzie fundamentată pe următoarele repere:

Contractanţii au stabilit un volum minim al masei lemnoase exploatabile, prevăzând posibilitatea majorării acestuia; aceştia au mai prevăzut necesitatea întocmirii unor anexe în cuprinsul cărora să fie inserat volumul lemnului – obiect al convenţiei, atare demers fiind condiţionat de adjudecarea în cadrul licitaţiilor organizate de către deţinătorii de păduri.

Mai mult decât atât, caracterele unui contract cadru sunt reliefate şi de modalitatea de stabilire a preţului, stipulându-se doar o valoare estimată de circa 6.000.000 lei pe an, fără TVA, urmând ca, potrivit art. 6, preţul prestaţiei pe fiecare partidă să fie stabilit tot printr-o anexă, în funcţie de partizile licitate.

Conform art. 2524 alin. 1 Cod civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligaţiilor contractuale de a da sau de a face, prescripţia începe să curgă de la data când obligaţia devine exigibilă.

Din perspectiva prescripţiei, nu prezintă însă relevanţă în cauză faptul că plata contravalorii prestaţiei urma a fi efectuată în săptămâna ulterioară efectuării acesteia, pe baza textului propus de art. 6 teza a II-a din contract.

Acest reper nu poate fi valorificat, întrucât nu există certitudinea datelor de exigibilitate a obligaţiei asumate de pârâtă, datorită caracterului general al contractului şi implicit al textului prevăzut de art. 6 teza a II-a.

Problema prescripţiei are, aşadar, a fi abordată, în opinia instanţei, prin raportare la dispoziţiile art. 1 teza I din contract, deci la reperul temporal anual pentru care părţile şi-au exprimat consimţământul.

Astfel fiind, se remarcă faptul că aplicabilitatea contractului a început la data de 10.09.2012, deci începutul prescripţiei pentru primul an ar trebui situat, teoretic, la data de 11.09.2013, cu atât mai mult cu cât reclamanta a susţinut modalitatea de calcul anuală a sumei solicitate prin acţiune.

Totuşi, coroborând susţinerile reclamantei cu fişa analitică pentru perioada ianuarie 2013-decembrie 2013 (fila29 verso vol. I) rezultă că pârâta a efectuat două plăţi în virtutea contractului amintit, la datele de 14.01.2013 şi 06.02.2013, care au întrerupt cursul prescripţiei, conform art. 2537 pct. 1 şi art. 2538 alin. 2 Cod civil.

Având în vedere aceste coordonate, precum şi data sesizării instanţei, respectiv 22.09.2016, excepţia invocată de pârâtă nu poate fi validată.

2. Relativ la fondul cauzei, se impune o soluţie identică cu aceea menţionată anterior.

Astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 1350 raportat la art. 1530-1531 şi următoarele Cod civil, răspunderea contractuală, invocată de reclamantă în susţinerea demersului judiciar, comportă îndeplinirea următoarelor condiţii: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea, precum şi vinovăţia debitorului, aceasta din urmă fiind prezumată, conform art. 1548 Cod civil.

Privitor la fapta ilicită imputată pârâtei de cocontractantul său, aceasta ar consta în omisiunea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin convenţie, conform cap. VI, art. 23-26.

Din această perspectivă, instanţa apreciază corecte observaţiile reclamantei, cocontractantul nesocotind, în primul rând, obligaţia de a pune la dispoziţia prestatorului lista partizilor agreate de acesta pentru exploatare, omisiune ce a determinat, în mod logic, imposibilitatea derulării contractului în condiţiile prevăzute.

Apărările încercate de pârâtă în combaterea acestei realităţi sunt nefondate, după cum urmează:

Este adevărat că, în virtutea dispoziţiilor art. 12 din contract, reclamantei îi incumba obligaţia de a recomanda partizile ce urmau a fi adjudecate la licitaţie de către beneficiar.

Deşi reclamanta nu a probat executarea obligaţiei descrise anterior, atare împrejurare nu este susceptibilă de a susţine în mod viabil incidenţa excepţiei de neexecutare invocate de pârâtă.

Din interpretarea textului propus de art. 1556 alin. 1 Cod civil, rezultă că în speţă sunt îndeplinite parţial condiţiile incidentului însuşit de pârâtă, respectiv: obligaţiile asumate izvorăsc din acelaşi contract sinalagmatic, au devenit exigibile, iar din partea reclamantei a existat o neexecutare parţială, rezidând în ignorarea îndatoririi descrise în cele ce precedă, care nu se datorează pârâtei.

Cu toate acestea, instanţa nu găseşte că neexecutarea obligaţiei era suficient de importantă, astfel încât să suprime posibilitatea beneficiarului de a participa la licitaţii, apreciind, în plus lipsa simultaneităţii de executare a obligaţiilor.

Într-adevăr, potrivit art. 23 din contract, beneficiarul s-a obligat să pună la dispoziţia prestatorului lista partizilor agreate de acesta pentru exploatare.

Din interpretarea logică a dispoziţiilor contractuale, în opinia instanţei, punerea la dispoziţia prestatorului a unei liste cu partizile agreate (deci nu a partizilor, în materialitatea lor) materializează o obligaţie anterioară celei prevăzute de art. 12, urmând ca, din lista respectivă, reclamanta să recomande suprafeţele ce urmau a fi adjudecate, iar nu invers.

De asemenea, caracterul neesenţial al obligaţiei asumate de reclamantă rezultă tot din interpretarea contractului după voinţa reală a părţilor, pe baza art. 1266 Cod civil. Astfel, din comportamentul ulterior al pârâtei, reiese că obligaţia asumată la pct. 12 al contractului este una fără o importanţă majoră, de care nu depinde executarea obligaţiilor asumate de aceasta.

Ulterior încheierii contractului invocat în speţă, pârâta a încheiat contracte similare, cu alte societăţi, având obiect identic, în cuprinsul cărora a stipulat aceeaşi obligaţie de a pune la dispoziţia prestatorului lista partizilor agreate de acesta pentru exploatare (filele 15-18, 127-129, 183-186 vol. II). În cuprinsul acestor contracte nu s-a mai prevăzut, însă, obligaţia pentru prestator de a recomanda suprafeţele ce urmau a fi adjudecate; cu toate acestea pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile inserate în convenţiile respective (potrivit contractelor încheiate cu XX – Direcţia Silvică XX), rezultând, aşadar caracterul neesenţial al obligaţiei denunţate de aceasta, asumate de reclamantă.

A mai susţinut pârâta că nu a fost în măsură să-şi execute obligaţiile, ulterior transmiterii notificării din data de 03.04.2013, întrucât reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 12 din contract, împrejurare de natură a atrage, în opinia pârâtei, incidenţa art. 1555 alin. 2 şi a instituţiei imposibilităţii fortuite de executare.

Apărările enunţate nu pot fi primite, având în vedere că notificarea nr. XX/03.04.2013 (fila 17 vol. I) evidenţiază împrejurarea că, potrivit pârâtei, contractul nu a putut fi executat la nivelul anului 2013 (situaţie devenită definitivă, ulterior), datorită reorganizării activităţii comerciale a acesteia, şi nu din pricina omisiunii reclamantei de a-şi executa propria obligaţie.

Cu toate că, potrivit aprecierilor enunţate în cele ce precedă, pârâtei i se poate reţine o culpă contractuală, atare concluzie nu este susţinută, însă şi de împrejurarea potrivit căreia ar fi încheiat contracte similare cu alte societăţi, pe care le-a respectat, în detrimentul reclamantei.

Atât din copia contractelor depuse la dosar (vol. II), cât şi din tabelele SUMAL aflate pe suport optic (fila 189 vol. I) rezultă faptul că partizile obţinute în urma licitaţiilor publice şi oferite spre exploatare cocontractanţilor nu s-au aflat în arealul administrat de Direcţia Silvică XX. Din această perspectivă, trebuie reţinut că reclamanta nu a fost în vreun fel prejudiciată în mod direct. Astfel, deşi în contractul invocat ca fundament al acţiunii nu este indicat locul executării acestuia din perspectiva exploatării fondului forestier, instanţa apreciază că locul este situat în perimetrul judeţului XX, concluzie bazată pe realitatea confirmată de reclamantă, potrivit căreia aceasta a fost nevoită să-şi mute activitatea în jud. Tulcea, rezultând, aşadar, că, în mod obişnuit desfăşura activitate pe raza jud. XX.

În privinţa prejudiciului, reclamanta a susţinut că acesta materializează daunele interese echivalente cu valoarea minimă a contractului, deci cu preţul acestuia.

Faţă de atare solicitare, pârâta a invocat nulitatea absolută a contractului, susţinând lipsa unui obiect determinabil al acestuia, conform art. 1226 alin. 2 Cod civil.

Apărarea menţionată anterior nu este întemeiată.

Caracterul determinabil al obiectului obligaţiei, condiţie propusă de textul articolului amintit, trebuie verificată în speţă pornind de la premisa specificului contractului încheiat, respectiv acela de contract cadru, cum s-a reţinut deja.

Aşa fiind, instanţa constată faptul că, potrivit art. 1226 alin. 1 Cod civil, obiectul obligaţiei este prestaţia la care se angajează debitorul. Or, din perspectiva faptului că ambii contractanţi deţin dubla calitate de creditori şi debitori, potrivit clauzelor convenţionale stabilite, instanţa reţine că dispoziţiile contractuale oferă suficiente elemente susceptibile de a determina o conduită concretă pe care părţile şi-au asumat-o, constând în obligaţiile expres delimitate în cuprinsul art. V şi VI din contract.

Relativ la preţul contractului, de asemenea, denunţat de pârâtă ca nefiind determinabil, instanţa observă că părţile au stabilit suficiente repere în vederea identificării sale concrete. Astfel, în schimbul exploatării unui volum minim de 50000 mc masă lemnoasă pe an, s-a stabilit o valoare estimată de circa 6.000.000 lei pe an, fără TVA. Desigur, elementele enumerate anterior sunt doar orientative, însă caracterul determinabil al preţului trebuie raportat la caracterul de contract cadru al actului juridic încheiat între părţi, care urma a fi completat cu anexe aferente, pe măsura exploatării continue de masă lemnoasă.

Pe baza reperelor stabilite în atare context, instanţa conchide în sensul caracterului nefondat al afirmaţiei potrivit căreia preţul contractului nu ar fi fost determinabil.

Concluzia menţionată nu poate fi înlăturată de realitatea potrivit căreia părţile nu au indicat în mod concret preţul lemnului ce urma a fi exploatat, acesta urmând a varia în funcţie de calitatea şi natura masei lemnoase, întrucât, coroborate cu elementele stabilite în contract, enunţate mai sus, dispoziţiile art. 1233 Cod civil reprezintă remediul unei eventuale probleme în sensul susţinut de pârâtă.

Ceea ce susţine, însă, caracterul nefondat al acţiunii, rezidă în lipsa certitudinii prejudiciului, condiţie statuată de textul art. 1532 Cod civil.

Or, condiţia caracterul cert al prejudiciului este aplicabilă atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa întinderii sale.

Coordonatele contractuale trasate de părţi în cuprinsul actului juridic dedus judecăţii suprimă, în opinia instanţei, certitudinea sumei de 24.000.000 lei, pretinse de reclamantă ca prejudiciu pentru neexecutarea din partea pârâtei.

Întinderea certă a prejudiciului estimat de reclamantă la suma indicată în cuprinsul acţiunii trebuie verificată prin raportare la condiţiile contractuale. Din atare perspectivă, contractul cadru oferă doar premisele posibilităţii reclamantei de a obţine un preţ al activităţii sale, posibilitate dependentă, însă, de anumite variabile, respectiv de câştigarea licitaţiilor de către pârâtă, şi nu doar de obligaţia participării acesteia; de exploatarea corespunzătoare a masei lemnoase din partea reclamantei (sub acest aspect, dispoziţiile art. 8 din contract prevăzând că beneficiarul va reţine o sumă de 10% din contravaloarea facturilor ce urmau a fi emise); de prestarea efectivă a activităţii din partea reclamantei şi de emiterea facturilor de către pârâtă.

Un alt palier al analizei reclamă concluzia potrivit căreia preţul de 6.000.000 lei pe an a fost stabilit de părţi doar orientativ, acestea menţionând în cuprinsul art. 6 că preţul prestaţiei pe fiecare partidă se va stabili prin anexă. Prin urmare, în speţă nu poate fi reţinută întinderea certă a unui prejudiciu de 24.000.000 lei, în contextul caracterului de contract cadru al actului însuşit de părţi şi al multiplelor condiţii stabilite pentru obţinerea unor sume de către reclamantă.

Din aceeaşi perspectivă a incertitudinii prejudiciului invocat, instanţa găseşte corecte afirmaţiile pârâtei, potrivit cărora reclamanta nu a prestat niciun serviciu pentru obţinerea sumei invocate, iar preţul de 6.000.000 lei pe an, stabilit oricum, doar în mod orientativ, nu poate fi echivalat cu prejudiciul efectiv suferit, în condiţiile în care acest preţ nu ar fi fost egal cu profitul obţinut, reclamanta fiind obligată la suportarea cheltuielilor directe (materiale, manoperă, utilaje, transport) şi indirecte (plata angajaţilor, cheltuieli de amortizare a mijloacelor fixe, cu protecţia muncii), care nu pot fi stabilite în mod concret, întrucât activitatea concretă nu a fost prestată.

În atare context, în opinia instanţei, admiterea acţiunii ar echivala cu validarea unei îmbogăţiri fără justă cauză în favoarea reclamantei.

În speţă, suma solicitată ar fi putut fi acordată fie în ipoteza dovedirii efectuării unei activităţi efective din partea reclamantei, a cărei contravaloare să coincidă cu valoarea solicitată, fie în situaţia intuită, de altfel şi de pârâtă, a stipulării unei clauze penale în caz de neexecutare din partea acesteia din urmă, echivalentă cu aceeaşi sumă.

Or, niciuna dintre ipotezele descrise nu este incidentă în cauză, reclamanta susţinând, de altfel, în mod expres că nici nu înţelege se le invoce, pentru considerentele enunţate anterior, instanţa apreciind că aceasta nu a probat existenţa unui prejudiciu cert, context în care este redundant a mai analiza celelalte condiţii ale răspunderii contractuale.

Relativ la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 Cod de procedură civilă, va fi obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 20.000 lei, cu acest titlu. Astfel, deşi din cuprinsul înscrisului aflat la fila 283 vol. II rezultă că pârâta a achitat societăţii de avocaţi care a reprezentat-o în cauză, suma totală de 31229, 71 lei, instanţa apreciază că reclamanta nu poate fi obligată să o plătească în totalitate, exclusiv pe motiv că a pierdut procesul. Din atare punct de vedere, proporţionalitatea sumei cu valoarea acţiunii, astfel cum a fost stabilită de reclamantă, nu poate reprezenta unicul criteriu al aprecierii. Aşa fiind, instanţa reţine că activitatea avocaţilor care au reprezentat pârâta a fost, într-adevăr, una consistentă, însă mare parte dintre apărările invocate în cuprinsul întâmpinării au fost găsite nefondate. Prin urmare, faţă de acest reper, suma de 20000 lei reprezintă, în opinia instanţei, o sumă echitabilă care reflectă activitatea utilă a reprezentanţilor pârâtei, şi la care urmează a fi obligată partea adversă, având în vedere şi dispoziţiile art. 451 alin. 2 Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, invocată de pârâtă.

Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta XX, prin lichidator judiciar XX, în contradictoriu cu pârâta XX.

Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 20.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul XX.

Domenii speta

Spete similare