Recuperare sume încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale

Recuperare sume încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale

Prin Decizia menţionată s-a admis apelul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, în baza Hotărârii emisă de Comisia de aplicare a prevederilor Decretului - lege nr. 118/1990, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita a stabilit în favoarea reclamantului, prin Decizie, o indemnizaţie lunară de 94.179 lei (ROL), drepturi cuvenite pentru persecuţia reglementată de art. 1 alin. 3 din actul normativ menţionat, respectiv domiciliu obligatoriu.

Ulterior, prin Decizie, reclamantul a dobândit calitatea de pensionar pentru munca depusă şi limită de vârstă, drepturile fiindu-i acordate începând cu data de 10.01.2008, iar plata indemnizaţiei stabilite prin Decizia nr. 96611/22.11.1995 s-a sistat, aceasta fiind inclusă în dosarul de pensie nou format, însă cu acest prilej perioada de domiciliu obligatoriu a fost valorificată ca şi strămutare, ceea ce a condus la stabilirea eronată a drepturilor cuvenite potrivit Decretului-lege nr. 118/1990, respectiv într-un cuantum de 1.315 lei lunar, în loc de 657 lei.

Această eroare a fost sesizată din oficiu de către casa de pensii-pârâtă, care a procedat la revizuirea drepturilor acordate, emiţând în acest sens Decizia nr. 155221 din 01.06.2015, prin care a stabilit că reclamantului i se cuvenea, începând cu data de 10.01.2008, o indemnizaţie lunară în cuantum de 657 lei, iar prin decizia de recuperare emisă la aceeaşi dată, a reţinut în sarcina acestuia un debit în sumă totală de 45.324 lei, reprezentând diferenţa de indemnizaţie necuvenit încasată în perioada 01.07.2012 - 01.07.2015.

Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 263/2010, în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire, iar sumele astfel rezultate se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor.

De asemenea, prevederile art. 179 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 263/2010 dispun în sensul că sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de 3 ani, în baza deciziei casei de pensii, care constituie titlu executoriu, iar  potrivit dispoziţiilor art. 117 din aceeaşi lege, prevederile acesteia, referitoare la stabilirea şi modificarea drepturilor, la încetarea, suspendarea şi reluarea plăţii acestora, se aplică şi indemnizaţiilor acordate prin legi speciale, ale căror stabilire şi plată se află, potrivit legii, în competenţa materială a caselor teritoriale de pensii, respectiv a caselor de pensii sectoriale, cu excepţia situaţiilor în care legea specială de reglementare dispune altfel.

Din perspectiva dispoziţiilor legale anterior evocate, Curtea constată că pârâta a procedat în mod corect la emiterea deciziei de recuperare a debitului stabilit în sarcina reclamantului, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea reţinută de către prima instanţă, conform căreia acesta nu se află în culpă pentru determinarea eronată a cuantumului indemnizaţiei cuvenite potrivit Decretului - lege nr. 118/1990, textul art. 179 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 nefăcând o astfel de distincţie.

Totodată, se constată că nu este justificată nici aprecierea referitoare la încălcarea principiului proporţionalităţii, în sensul suportării de către reclamant a unei sarcini excesive prin măsura de recuperare dispusă, Curtea având în vedere sub aspectul menţionat faptul că indemnizaţia în discuţie nu este singurul său venit (fiind titularul unei pensii de asigurări sociale în sumă de 2.200 lei lunar), ca şi perioada de timp în care acesta a beneficiat de o indemnizaţie în cuantum dublu faţă de cel cuvenit (10.01.2008 - 01.07.2012), diferenţă care nu se mai recuperează, fiind afectată de prescripţie.

În ceea ce priveşte reţinerea incidenţei în cauză a prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 125/2014, Curtea constată că soluţia primei instanţe este şi din această perspectivă greşită, deoarece norma legală amintită vizează scutirea de la plată a debitelor reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, rezultând, prin urmare, că indemnizaţia reglementată de Decretul - lege nr. 118/1990 nu se încadrează în niciuna dintre categoriile menţionate.

Prin urmare, contrar celor reţinute de către prima instanţă şi susţinute de reclamant, Curtea constată că acesta nu poate fi beneficiarul scutirii de la plata debitului din litigiu, nefiindu-i aplicabile prevederile art. 1 alin. 1 şi ale art. 3 din Legea nr. 125/2014, spre aceeaşi concluzie conducând, de altfel, şi prevederile art. 7 din Ordinul nr. 1623/27.11.2014, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii menţionate, potrivit cărora fac obiectul scutirii de la plată sumele reprezentând:

a) pensii stabilite conform legislaţiei sistemului public de pensii, pensii recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi pensii de serviciu;

b) indemnizaţia socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;

c) indemnizaţia pentru însoţitor, prevăzută de legislaţia privind sistemul public de pensii, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I.

Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că soluţia criticată prin apelul dedus judecăţii este rezultatul interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor legale analizate, Curtea, în baza prevederilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, va admite calea de atac  şi va schimba în parte hotărârea primei instanţe, în sensul respingerii integrale a acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

De asemenea, în raport de soluţia menţionată, se constată că nu se mai impune verificarea susţinerilor reclamantului din cuprinsul întâmpinării, referitor la reţinerile efectuate în baza deciziei de recuperare din litigiu, iar în ceea ce priveşte critica invocată relativ la emiterea deciziei de revizuire a pensiei pentru limită de vârstă,  Curtea observă că aceasta nu a format obiectul contestaţiei adresate primei instanţe, astfel că nu poate fi supusă analizei direct în faţa instanţei de apel, o atare solicitare fiind contrară prevederilor art. 478 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare