Nulitate contract de achiziţie publică

Nulitate contract de achiziţie publică

Prin Decizia menţionată s-a admis recursul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, asupra motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C, proc. civ., se observă că, astfel cum a reţinut instanţa de fond, reclamanta-recurentă, în calitate de autoritate contractantă, a încheiat cu pârâta-intimată, contractul având ca obiect furnizarea, în perioada 26.01.2012-26.01.2013, de servicii socio-medicale, în conformitate cu prevederile OG nr. 68/2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. 4 şi 5 din OG nr. 68/2003, forma în vigoare la data perfectării contractului,  furnizorii de servicii sociale pot organiza şi acorda servicii sociale numai dacă sunt acreditaţi în condiţiile legii, societăţile comerciale având posibilitatea de a furniza servicii sociale numai prin intermediul fundaţiilor proprii înfiinţate în acest scop.

În cauză, este necontestat faptul că pârâta-intimată nu a obţinut acreditarea necesară pentru acordarea de servicii sociale şi nici nu a furnizat serviciile sociale prin intermediul unei fundaţii proprii înfiinţate în acest scop.

În contextul enunţat, devin incidente prevederile art. 207 C. civ, potrivit cărora:

„În cazul activităţilor care trebuie autorizate de organele competent, dreptul de a desfăşura asemenea activităţi se naşte numai din momentul obţinerii autorizaţiei respective, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Actele şi operaţiunile săvârşite fără autorizaţiile prevăzute de lege sunt lovite de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut răspund nelimitat şi solidar pentru toate prejudiciile cauzate, independent de aplicarea altor sancţiuni prevăzute de lege.“

Nu pot fi reținute aspectele avute în vedere de instanţa de fond privind imposibilitate invocării nulităţii contractului de către recurentă-reclamantă întrucât aceasta se prevalează de propria culpă  ce rezidă în încălcarea obligaţiei de a verifica dacă intimat-pârâta avea acreditarea necesară pentru a încheia contractul de prestare a serviciilor socio-medicale. Sub acest aspect, se reţine că în materia contenciosului administrativ nu este recunoscută și utilizată distincția dintre nulități absolute și relative,  ceea ce este esențial în cauză este faptul că, recurenta a utilizat fonduri publice pentru finanțarea unor servicii care nu au fost în mod legal prestate. Fiind în discuție contracte administrative, supuse rigorilor de drept public, nu se poate trece peste încălcarea dispozițiilor legale imperative, nulitatea putând fi invocată şi de către autoritatea contractantă ce avea obligaţia verificării respectării exigenţelor legale privind contractul perfectat.

Concluzia  se impune cu atât mai mult cu cât, în domeniul prestării serviciilor sociale, legiuitorul a stabilit reguli precise, detaliate în vederea respectării unor standarde minimale. Cu titlu exemplificativ, trebuie arătat că  art. 38 din OG 68/2003 impune furnizorului de servicii sociale,  obligaţia de a transmite trimestrial serviciului public de asistenţă socială local, în a cărui rază teritorială locuieşte beneficiarul, raportul cu privire la rezultatele implementării planului individualizat de asistenţă şi îngrijire, obligație ce nu poate fi îndeplinită de un furnizor neautorizat.

Din această perspectivă apar ca lipsite de relevanță apărările intimatei, reţinute şi de instanţa de fond, privind faptul că serviciile au fost efectiv prestate, Curtea evidenţiind că ceea ce interesează, sub aspectul analizat, este legalitatea și conformitatea prestării serviciului.

În consecinţă, întrucât contractul administrativ încheiat de părţile litigante încalcă dispoziţiile art. 11 alin. 4 şi 5 din OG nr. 68/2003, Curtea constată ca fiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1  pct. 8 C. proc. civ. şi  apreciază că se impune constarea nulităţii contractului menţionat.

Deşi contractul încheiat are ca obiect ”servicii medico-sociale”, prin chiar voința părților, acest contract a fost încheiat prin raportare la un obiect unic iar obligația de plată este de asemenea indivizibilă, fără a se face distincție după natura serviciilor efectiv prestate. În aceste condiții, dat fiind modul de redactare al clauzelor contractuale, nu se poate decela, în funcție de serviciile prestate. În această ordine de idei, reținem că, inclusiv facturile fiscale au fost emise lunar pentru prestarea serviciilor medico-sociale, fără nici un fel de distincție astfel că nerespectare exigenţelor legale privind prestarea serviciilor sociale afectează contractul în integralitatea sa.

În ceea ce priveşte repunerea părţilor în situaţia anterioară, se observă că contractul încheiat de părţile litigante a fost integral executat. În temeiul aplicării principiului restitutio in integrum ca efect al constatării nulităţii contractului, ambele părţi, iar nu doar recurenta, trebuie puse în situaţia anterioară încheierii contractului. În consecinţă, restituirea contravalorii serviciilor socio-medicale nu este admisibilă atât timp cât in cauză intimata a prestat aceste servicii, iar restituirea serviciilor socio-medicale deja executate este imposibilă.

Raportat la cele evidenţiate anterior privind incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8, Curtea apreciază că nu mai este necesară examinarea celorlalte motive invocate de recurentă, şi , în temeiul art. 496 alin. 1 şi 2 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanta.

Va casa în parte sentinţa atacată în sensul că va admite în parte cererea formulată de reclamanta.

Va constata nulitatea contractului administrativ şi va respinge cererea reclamantei de repunere a părţilor în situaţia anterioară, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga intimata-pârâtă, căzută în pretenţii, să plătească recurentei-reclamante cheltuieli de judecată parţiale în fond şi recurs în cuantum total de 3402 lei.

Domenii speta

Spete similare