Program vizitare. Modul de individualizare

Decizie 202/A din 20.04.2017


pentru un părinte şi copilul său a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, chiar dacă relaţia între părinţi s-a rupt, iar măsurile interne care ar împiedica o asemenea relaţie constituie o ingerinţă în dreptul la viaţă familială proteguit de art. 8. Deopotrivă, părintele  căruia i s-a încredinţat copilul este ţinut să-i asigure fostului sau soţ, care şi-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menţionate constituie, în realitate, mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice părinte fata de copilul său şi care subzista atâta timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părinteşti.

Ca urmare, atâta timp cât din probele administrate nu a rezultat că intimatul nu ar poseda competenta si responsabilitatea parinteasca necesară în vederea cresterii si asigurarii nevoilor fiicei sale, că ar manifesta o atitudine care dauneaza cresterii si educarii copilului, nu există nici o justificare pentru limitarea programului de vizitare stabilit de prima instanţă în sensul în care acesta să nu implice găzduirea minorei G P de către tatăl său.

Criticile formulate de apelantă faţă de planul de relaţii personale ale tatălui cu minora pentru zilele de sîmbătă şi duminică sunt, însă, în opinia tribunalului, întemeiate.

Zilele de sfârşit de săptămână sunt, de regulă, zile de repaus legal, în care nici pentru părintele şi nici pentru copilul nu există obligaţia de a munci (evident, pentru copil  în sensul activităţilor preşcolare/şcolare). Astfel, sfârşiturile de săptămână şi vacanţele sunt intervalele de timp care asigură momentele unui contact veritabil al copilului cu părintele, căci atunci părintele are vreme să stea de vorbă, să facă anumite lucruri cu copilul, să realizeze o relaţie profundă cu acesta.

Constată că prin sentinţa civilă nr. 2134 din data de 09.11.2016 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus s-a admis acţiunea de divorţ, astfel cum a fost precizată ulterior, formulată de reclamanta pârâtă D Ia în contradictoriu cu pârâtul reclamant D V, s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de către pârâtul reclamant D V în contradictoriu cu reclamanta pârâtă D Ia şi, în consecinţă, s-a desfăcut prin acordul părţilor căsătoria acestora încheiată la data de 29.08.2009 în  Poienile de sub Munte.

S-a luat act de înţelegerea părţilor în ceea  ce priveşte cererile accesorii şi, în consecinţă, reclamanta a revenit la numele purtat anterior căsătoriei, acela de ,,Cuth”, s-a dispus ca autoritatea părintească  asupra minorei D G P, născută la data de 05.11.2010, să fie exercitată în comun, s-a stabilit locuinţa  minorei  la domiciliul mamei reclamante din comuna Poienile de sub Munte nr. 195/A, jud. Maramureş.

Pârâtul a fost obligat să plătească  pe seama minorei D G P, născută la data de 05.11.2010, o pensie de întreţinere lunară în cuantum de 300 lei/lună, începând cu data de 1 august 2016 şi până la majoratul acesteia  sau noi dispoziţiuni.

S-a stabilit în favoarea pârâtului reclamant program de relaţii personale cu minora, după cum urmează:

oÎn fiecare de zi de sâmbătă şi duminică din lună, între orele 09,00 -19,00;

oÎn perioada sărbătorilor de Paşti, în fiecare an cu număr par, începând de sâmbătă de la ora 9:00 şi până duminica, la ora 18:00

oÎn perioada sărbătorilor de Crăciun, în fiecare an cu număr impar, începând din data de 24 decembrie de la ora 9:00 şi până în data de 26 decembrie, la ora 18:00;

oÎn perioada vacanţelor de vară, din data de 1 august, începând cu ora 9,00 şi până în data de 30 august, ora 18,00,

oCâte 3 ore, în ziua de 5 noiembrie a fiecărui an, începând cu finalizarea cursurilor preşcolare/şcolare, de ziua de naştere a minorei, în toate situaţiile cu preluarea acesteia de la domiciliul reclamantei pârâte, la domiciliul  pârâtului reclamant şi cu obligarea acestuia de a o aduce la domiciliul reclamantei pârâte, la sfârşitul programului de vizitare.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamanta D Ia a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul D V la Primăria comunei Poienile de sub Munte în data de 29.08.2009, motivat de faptul că este despărţită de pârât de aproximativ 5 ani; să stabilească locuinţa minorei D G-P, născută la data de 05.11.2010, la mamă; să se încredinţeze reclamantei exerciţiul atributelor părinteşti cu privire la minora D G-P, să se stabilească pensia de întreţinere pe care o va plăti pârâtul pe seama minorei; să se dispună reluarea de către reclamantă a numelui purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de „Cuth”; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.

Pârâtul D V a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a arătat că nu se opune cererii de divorţ şi capetelor accesorii, însă în limita apărărilor învederate. A confirmat că nu mai locuieşte cu reclamanta de 5 ani.

Pârâtul nu s-a opus exercitării în comun a autorităţii părinteşti faţă de minora D G P, stabilirii domiciliului minorei la mamă, stabilirii pensiei de întreţinere prin raportare la venitul minim pe economia naţională a României şi revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătorie.

În ce priveşte obligarea sa la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei, pârâtul solicită să fie obligat doar de la pronunţarea hotărârii deoarece şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere lunar faţă de minoră, a trimis lunar bani şi pachete reclamantei.

Reconvenţional, pârâtul a solicitat să se dispună asupra dreptului său de a avea legături personale cu minora, prin stabilirea unui program de vizitare al acesteia, astfel:

- în prima şi a treia săptămână din lună de vineri ora 16:00, până duminică ora 16:00, cu posibilitatea luării acesteia de la domiciliul mamei şi readucerea la domiciliu la terminarea programului de vizitare;

- în vacanţele de iarnă, respectiv în sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou româneşti din data de 23.12 - 02.01, şi în cele ucrainiene din data de 06.01 - 16.01, alternativ, în anii pari la el şi impari la reclamantă, cu posibilitatea luării acesteia de la domiciliul mamei şi readucerea la domiciliu, ea terminarea programului de vizitare;

- în vacanţele de primăvară, câte o săptămână care să cuprindă sărbătorile pascale, alternativ, în anii impari la el şi anii pari la reclamantă, cu posibilitatea luării acesteia de la domiciliul mamei şi readucerea la domiciliu, la terminarea programului de vizitare;

- în vacanţa de vară a fiecărui an, din data de 01 august până în 30 august, cu posibilitatea luării acesteia de Ia domiciliul mamei şi readucerea la domiciliu, la terminarea programului de vizitare;

- 3 ore, în ziua 05 noiembrie, respectiv ziua de naştere a minorei, între orele 14:00-17:00, cu posibilitatea luării acesteia de la domiciliul mamei şi readucerea la domiciliu, la terminarea programului de vizitare;

În motivare, pârâtul reclamant reconvenţional a arătat că minora are aproape 6 ani, se înţelege bine cu ea şi a solicitat stabilirea programului de vizitare a acesteia pentru păstrarea unor legături afective.

În întâmpinarea la cererea reconvenţională, reclamanta DIa a arătat că nu se opune stabilirii unui program de vizitare a minorei DGP, considerând că este in interesul superior al minorei ca aceasta sa păstreze legăturile personale cu tatăl sau şi până în prezent, nu s-a opus niciodată ca paratul să o vadă pe minoră, însă aceasta nu voia să rămână singură, astfel că era nevoită să stea cu copilul în decursul celor câtorva ore. Nu este de acord cu programul solicitat de pârât deoarece minora avea aproape un an când tatăl său a plecat de acasă, astfel că, pentru moment, apreciază că minora nu ar putea să înnopteze la pârât, nefiind obişnuită să doarmă în altă parte decât cu reclamanta şi în casa în care a crescut până acum.

Reclamanta pârâtă reconvenţional a propus următorul program:

- în fiecare zi de duminică, de la ora 09,00 la ora 19,00, cu preluarea minorei la domiciliul pârâtului şi obligaţia de a o readuce la domiciliul reclamantei la finalul programului de vizitare.

 La termenul de judecată din data de 09.11.2016, ambele părţi s-au prezentat în faţa instanţei şi au solicitat desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor, fără motivarea hotărârii judecătoreşti convenind şi asupra capetelor de cerere accesorii divorţului, cu excepţia programului de vizitare a minorei.

Astfel, reclamanta a mai propus stabilirea programului de vizitare a minorei şi în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 09,00 la ora 17,00, cu preluarea minorei la domiciliul pârâtului şi obligaţia de a o readuce la domiciliul reclamantei la finalul programului de vizitare.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, prima instanţă a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de 29.08.2009, căsătoria fiind înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei comunei Poienile de sub Munte, sub nr. 54. Din relaţia de căsătorie a părţilor a rezultat fiica D G-P, născută la data de 05.11.2010, potrivit certificatului de naştere aflat la dosar la f. 5.

Constatând că în cauză sunt întrunite condiţiile art. 373 lit. a şi art. 374 alin. 1 Cod civil, având în vedere şi prevederile art. 931 procedură civilă şi declaraţia părţilor în sensul că stăruie în desfacerea căsătoriei prin acord, existenţa consimţământului liber şi neviciat al părţilor exprimat personal în şedinţa publică din data de 09.11.2016, potrivit art. 374 alin. 3 C.civ., prima instanţă a admis cererea, astfel cum a fost precizată şi a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 29.08.2009, prin acordul părţilor.

În temeiul art. 383 alin. 3 C.civ., prima instanţă a încuviinţat ca reclamanta să revină asupra numelui avut anterior încheierii căsătoriei, respectiv acela de „Cuth”.

Potrivit dispoziţiilor art. 927 din Cod pr. civ. prima instanţă a luat act de cererea părţilor privind nemotivarea hotărârii de divorţ.

În temeiul art. 397 C. civ., a dispus în sensul exercitării autorităţii părinteşti în privinţa minorei D G-P, născută la data de 05.11.2010, de către ambii părinţi, având în vedere, pe de o parte acordul acestora în acest sens şi, pe de altă parte, faptul că această modalitate de realizare a ansamblului de drepturi şi îndatoriri ale părinţilor faţă de copiii lor minori constituie regula în materia autorităţii părinteşti, nefiind dovedită în cauză existenţa vreunei împrejurări  care să impună o altă soluţie.

Sub aspectul stabilirii locuinţei minorei având în vedere ancheta psihosocială efectuată în cauză, f. 42,  faptul că minora locuieşte împreună cu mama, care se ocupă de creşterea şi îngrijirea ei, prima instanţă a constatat că învoiala părţilor pe acest capăt de cerere este în concordanţă cu interesul superior al acesteia, faţă de dispoziţiile art. 263 şi art. 396 teza finală Cod civil.

În privinţa contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a  minorei, ţinând cont că pârâtul şi-a îndeplinit obligaţia de plată a pensiei până în luna iulie 2016 prima instanţă a dispus ca acesta să plătească o pensie de întreţinere de 300 lei/lună pe seama minorei D G-P, născută la data de 05.11.2010, începând cu data de 1 august 2016 şi până la majoratul acesteia  sau noi dispoziţiuni.

Sub aspectul cuantumului, prima instanţă a avut în vedere venitul obţinut de pârât, potrivit adeverinţei de la fila 49-dosar şi acordul părţilor.

Apreciind că divorţul părinţilor ori stabilirea locuinţei la unul din ei nu trebuie să afecteze relaţia părinte – copil, că părintele separat de copilul său nu are numai obligaţia de a-i plăti o pensie de întreţinere, dar şi dreptul de a avea relaţii personale cu acesta şi că realizarea acestui deziderat, de a păstra legături personale cu minorul, implică în primul rând şi îndeplinirea obligaţiei de veghere la creşterea şi educarea copilului, la învăţătura şi pregătirea lui profesională, atribute ale exercitării autorităţii părinteşti, raportat la prevederile art. 17 din Legea nr. 272/2004, actualizată şi art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 4 din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii, ratificată de România prin Legea nr. 87/2007, prima instanţă a stabilit în favoarea pârâtului reclamant un plan de relaţii personale cu minora la domiciliul său, respectând atât înţelegerea părţilor, în ceea ce priveşte sfârşitul de săptămână cât şi cererea pârâtului, cu limitarea programului solicitat, potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta D Ia solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate cu consecinţa schimbării în parte a acesteia în ce priveşte stabilirea programului de vizita al minorei şi, rejudecând cauza, să fie stabilite aceleaşi perioade menţionate în hotărârea judecătoreasca, mai puţin primul paragraf, care se referă la fiecare zi de sâmbăta şi duminică din lună, între orele 9-19.

În motivarea cererii de apel, apelanta a învederat că prin hotărârea atacată s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părţi cu toate capetele de cerere accesorii, dar s-a stabilit în favoarea intimatului un program de vizitare al minorei care este mult peste posibilităţile de executare, având în vedere faptul că minora avea un an de zile când părţile  s-au despărţit în fapt, iar de acum 5 ani şi până în prezent, minora se întâlnea cu tatăl sau doar în prezenta mamei, deoarece aceasta nu voia să rămână singură cu intimatul.

În timpul procesului şi văzând care sunt pretenţiile pârâtului în ce priveşte stabilirea programului de vizitare, a menţionat faptul că este de acord ca pârâtul să-şi vadă copilul, însă, din cauza faptului că minora nu a dormit niciodată doar cu tatăl său, a optat ca aceasta să fie luată de pârât chiar şi în fiecare sâmbătă şi duminică, între orele 9 şi 19, fără ca aceasta să locuiască peste noapte la tatăl pârât.

Apelanta a arătat că s-a opus programului solicitat de pârât cu înnoptarea minorei la acesta pentru simplul motiv că, nefiind obişnuită doar cu prezenţa tatălui, o hotărâre judecătorească ce să cuprindă un atare program nu ar putea fi executată.

Văzând disponibilitatea sa ca minora să aibă legături personale cu tatăl pârât, instanţa a acordat mult mai mult decât a solicitat fiecare dintre părţi, astfel că, pe lângă programul standard (care cuprinde perioade îndelungate de şedere continuă a minorei la tată) s-a stabilit ca aceasta să meargă la pârât inclusiv în fiecare sâmbătă şi duminică din lună. Apelanta a considerat că acest lucru este imposibil de realizat, fiind astfel lipsită de prezenţa minorei perioade îndelungate de timp.

Astfel, apelanta a apreciat abuziv programul stabilit de instanţa de judecată, solicitând să se dispună fie asupra unui program cu care a fost de acord de la început (acela ca minora să meargă sâmbăta şi duminica la tată în perioada orelor 9-19) fie asupra programului stabilit de instanţă la paragrafele 2-5, dar fără ca minora să meargă şi în fiecare sâmbătă şi duminică.

 Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 2134/09/11.2016 a instanţei de fond şi să se dispună obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel.

A arătat intimatul că nu sunt fondate criticile formulate de apelantă împotriva sentinţei civile pronunţate de Judecătoria Vişeu de Sus şi nu pot duce la schimbarea hotărârii în ceea ce priveşte programul de vizitare a minorei, cu atât mai mult cu cât acest program, astfel cum a fost dispus de instanţa de fond este unul rezonabil, nu este ne natură a afecta programul preşcolar şi în viitor, cel şcolar al minorei, timpul petrecut în prezenţa mamei, căreia i-a fost stabilit domiciliul minorei şi respect dispoziţiile legale şi principiul interesului superior al minorului consacrat de art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Pe de altă parte, acesta şi-a exprimat opţiunea cu privire la programul de vizitare, atât în răspunsul la întâmpinare, cât şi la termenul din 26.10.2016 în sensul că este de acord ca minora să meargă la tată în fiecare zi de sâmbătă şi duminică de la ora 09:00 la ora 19:00, opţiune ce a avut-o în vedere instanţa.

Solicitarea apelantei de a fi redus programul de vizitare a minorei şi a nu-i fi permis să o viziteze pe minoră decât la perioade foarte mari de timp şi atunci doar câteva ore, respectiv 3 ore în ziua de naştere, 2 zile de sărbătorile pascale doar în anii cu număr par, iar în perioada sărbătorilor de Crăciun 3 zile, în anii cu nr. impar şi în vacanţa de vară, din data de 1 august - până în data de 30 august, cu preluarea acesteia de la domiciliul mamei, la domiciliul tatălui şi cu obligarea sa de a o aduce la domiciliul mamei, la sfârşitul programului de vizitare, program cu care este de acord astfel cum a menţionat în cererea de apel, nu este satisfăcător şi suficient realizării unei relaţii afective între tată şi fiică, acesta ar încălca atributele exercitării autorităţii părinteşti, constând în drepturile şi obligaţiile sale ca părinte care nu are doar obligaţia de a achita pensia de întreţinere, ci şi îndeplinirea obligaţiei de a veghea efectiv la creşterea şi educarea copilului, la învăţătura şi pregătirea lui profesională. Îndeplinirea acestei obligaţii nu s-ar putea realiza dacă instanţa ar împărtăşi punctual de vedere al apelantei.

Jurisprudenţa naţională şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului au statuat în mod constant că părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul, trebuie să beneficieze de un timp rezonabil, pentru exercitarea dreptului său, astfel încât acesta să nu devină pur formal, ori programul de vizitare exprimat de apelantă nu îndeplineşte acesta exigenţă.

Pentru a se stabili o legătură afectivă între părinte - copil şi pentru a veghea efectiv la creşterea, educarea, sănătatea, învăţătura minorului, intimatul consideră că este imperios necesar să fie stabilit un program de vizitare a minorei cu posibilitatea preluării de la domiciliul mamei şi readucerea la domiciliul mamei la terminarea programului, săptămânal sau măcar două weekend-uri pe lună.

La data de 23.02.2017, apelanta D Ia a depus la dosar precizare de apel şi răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în concret, reducerea întâlnirilor dintre fiica sa şi tatăl acesteia la cel mult două întâlniri, aşa după cum a şi solicitat în cererea sa reconvenţională. Aceste întâlniri solicită să se stabilească în prima şi a treia săptămână, duminică, de la orele 9.00 la orele 17,00. Celelalte prevederi ale sentinţei apelate nu le contestă. Apelanta solicită cele de mai sus ţinând cont de faptul că minora este în clasa a I - a şi trebuie să se ocupe, îndeaproape, de pregătirea ei şcolară. De asemenea solicită ca instanţa să aibă în vedere faptul că fetita a fost părăsită de către tatăl său de la 11 luni de zile şi fetita nu este obişnuit eu tatăl său, drept dovadă este faptul că aceasta nu doreşte să stea cu tatăl său fără ca apelanta să fie prezentă. După ce fetiţa se va obişnui cu tatăl său, promite solemn că va fi de acord ca aceasta să se întâlnească cu tatăl său în fiecare zi şi să doarmă şi la el acasă, dacă va dori.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de apelantă în termenul legal de apel, tribunalul a reţinut următoarele:

După cum reiese din cererea de apel formulată la data de 19.12.2016, nemulţumirea apelantei este legată în principal de fixarea în favoarea intimatului a unui program de vizitare al fiicei sale minore D G P în fiecare zi de sâmbătă şi duminică din lună, între orele 9-19, apelanta susţinând că singurele sale zile libere sunt sâmbetele şi duminicile, pentru că în restul săptămânii lucrează, iar în condiţiile stabilite de prima instanţă, programul de fiecare sâmbătă şi duminică stabilit în favoarea tatălui o privează de prezenţa copilului.

Iniţial fără a contesta „programul standard” prevăzut de prima instanţă pentru vacanţele şcolare, sărbători legale şi ziua de naşterea a copilului, apelanta a mai  menţionat că minora nu e obişnuită doar cu prezenţa tatălui său şi de aceea s-a opus stabilirii unui program care presupune înnoptarea acesteia la locuinţa intimatului.

Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul trebuie să beneficieze de un timp rezonabil pentru exercitarea dreptului său, astfel încât acesta să nu devină pur formal, iar dreptul de găzduire reprezintă una dintre modalităţile recomandate de lege pentru menţinerea de legături personale între părintele care nu locuieşte permanent cu minorul şi acesta.

Deci pentru un părinte şi copilul său a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, chiar dacă relaţia între părinţi s-a rupt, iar măsurile interne care ar împiedica o asemenea relaţie constituie o ingerinţă în dreptul la viaţă familială proteguit de art. 8. Deopotrivă, părintele  căruia i s-a încredinţat copilul este ţinut să-i asigure fostului sau soţ, care şi-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menţionate constituie, în realitate, mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice părinte fata de copilul său şi care subzista atâta timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părinteşti.

Ca urmare, atâta timp cât din probele administrate nu a rezultat că intimatul nu ar poseda competenta si responsabilitatea parinteasca necesară în vederea cresterii si asigurarii nevoilor fiicei sale, că ar manifesta o atitudine care dauneaza cresterii si educarii copilului, nu există nici o justificare pentru limitarea programului de vizitare stabilit de prima instanţă în sensul în care acesta să nu implice găzduirea minorei G P de către tatăl său.

Criticile formulate de apelantă faţă de planul de relaţii personale ale tatălui cu minora pentru zilele de sâmbătă şi duminică sunt, însă, în opinia tribunalului, întemeiate.

Zilele de sfârşit de săptămână sunt, de regulă, zile de repaus legal, în care nici pentru părintele şi nici pentru copilul nu există obligaţia de a munci (evident, pentru copil  în sensul activităţilor preşcolare/şcolare). Astfel, sfârşiturile de săptămână şi vacanţele sunt intervalele de timp care asigură momentele unui contact veritabil al copilului cu părintele, căci atunci părintele are vreme să stea de vorbă, să facă anumite lucruri cu copilul, să realizeze o relaţie profundă cu acesta.

În condiţiile în care prima instanţă a stabilit in favoarea intimatului un program de 10 ore în fiecare de zi de sâmbătă şi duminică din lună, între orele 09,00 -19,00, posibilitatea mamei de a-şi petrece timpul liber săptămânal alături de minora  G P este extrem de limitată.

Domenii speta