Furt calificat. Circumstanţe atenuante judiciare.

Hotărâre 65/a din 19.02.2009


Prin sentinţa penală nr.555 din 04.12.2008, pronunţată de Judecătoria Reghin, în dosarul penal nr.1.936/289/2007 (număr în format vechi 1932/2007), instanţa a dispus următoarele:

În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, a art.99 alin. 3 Cod penal şi a art. 109 Cod penal, a condamnat pe inculpatul XX, la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

În temeiul art. 81 Cod penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei.

Conform art.110 Cod penal a stabilit termenul de încercare de 3 ani si 6 luni, termen alcătuit din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.

În temeiul art. 359 Cod procedura penală i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.

În temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, a art. 99 alin. 3 Cod penal si a art. 109 Cod penal, a condamnat pe inculpatul XX, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În temeiul art. 208 alin. 1, cu aplicarea art. 99 alin. 3 si a art. 109 Cod penal, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

În temeiul art. 33 lit. a si 34 lit. b Cod penal a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an si 6 luni închisoare.

În temeiul art. 81 Cod penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei.

Conform art. 110 Cod penal a stabilit termenul de încercare de 3 ani si 6 luni, termen alcătuit din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.

În temeiul art. 359 Cod procedura penală i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.

În temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi a art. 75 lit. c Cod penal, a condamnat pe inculpatul XX, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În temeiul art.81 Cod penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei.

Conform art. 82 Cod penal a stabilit termenul de încercare de 5 ani, termen alcătuit din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat intervalul de timp de 2 ani prevăzut de lege.

În temeiul art. 359 Cod procedura penală in s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.

În temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art.75 lit. c Cod penal şi a art. 37 lit. a Cod penal, a condamnat pe inculpatul XX, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În temeiul art. 61 alin. 1 Cod penal a revocat liberarea condiţionată a restului de 74 zile din pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin  sentinţa penală  nr.331 din  01.09.2006  a Judecătoriei  Reghin  şi a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul Xx având de executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a si b Cod penal.

A constatat faptul că părţile vătămate XX, XX, XX şi XX nu au formulat pretenţii civile faţă de inculpaţi.

În baza art. 346 alin. 1, art. 14 alin. 3 lit. b Cod procedura penală raportat la art. 998, 999, 1000, 1003 Cod civil, a admis în parte acţiunea civila exercitată de partea civila XXşi a obligat inculpaţii în solidar şi în solidar şi cu părţile responsabile civilmente XX arestat in Penitenciarul Tg. Mureş, XX, să-i plătească suma de 715.57 lei cu titlu de despăgubiri şi a respins restul pretenţiilor ca nedovedite.

În temeiul art. 191 alin. 2, 3 Cod procedura penal a obligat pe inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 820 lei, din care suma de 88 lei provine din faza de urmărire penală, fiecare inculpat câte 205 lei, iar inculpaţii minori XX si XX în solidar cu părţile responsabile civilmente Xx senior şi Xx.

Suma de 600 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu s-a plătit din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie în contul Baroului Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin din 26 septembrie 2007 emis în dosarul nr. 477/P/2007 şi înregistrat la această instanţă sub nr. 1936/289/2007 din 04 octombrie 2007 2006 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor XX pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzuta şi pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, şi a art. 99 alin. 3 Cod penal, XX sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat prevăzută şi pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, şi a art. 99 alin. 3 Cod penal, şi furt prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, şi a art. 33 lit. a Cod penal, XX sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 si a art. 75 lit. c Cod penal, XX sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, şi a art. 37 lit. a Cod penal.

În expozitivul rechizitoriului s-a reţinut că în cursul lunilor februarie - iunie 2007 inculpaţii au comis mai multe furturi pe raza localităţii Reghin după cum urmează:

În noaptea de 31 ianuarie 01 februarie 2007 inculpaţii Xx şi Xx au pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinţei părţii vătămate Xx şi din şopron au sustras 4 topoare, o trusă de scule şi din magazia de lemne o cantitate de 1/2 ms lemn. Prejudiciul cauzat părţii vătămate Xx a fost evaluat la suma de 350 lei şi a fost recuperat în parte.

La începutul lunii februarie 2007 inculpaţii Xx, Xx şi Xx s-au deplasat pe str. Subcetate din Reghin unde inculpaţii Xx şi Xx au escaladat gardul împrejmuitor al locuinţei părţii vătămate Xxiar din curte au sustras o cantitate de aproximativ 20 kg carne de porc şi 3 kg slănina care au fost preluate de inculpatul Xx.

Tot în cursul aceleiaşi luni cei trei inculpaţi au revenit la locuinţa părţii vătămate unde prin escaladare au sustras fier vechi pe care l-au valorificat la SC REMAT SA Mureş secţia Reghin şi COMEX ROPAL SRL Reghin. La ultima dintre fapte a participat si inculpatul Xx.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate Xxa fost evaluat la suma de 6250 lei.

În noaptea de 07 - 08 februarie 2007 inculpatul Xx a

pătruns prin escaladare în curtea locuinţei părţii vătămate Boariu Stelian

Mircea de unde a sustras o cantitate de 1 ms material lemnos pe care a

preluat-o peste gard inculpatul Xx.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate Xx a fost evaluat la suma de 120 lei.

În seara zilei de 08 februarie 2007 inculpatul Xx s-a

deplasat la localul Internet Image unde s-a întâlnit cu inculpatul Farcas

Sergiu Florin. La un moment dat inculpatul Xx a cerut părţii

vătămate Xx telefonul mobil pentru a suna un prieten

însă după ce a intrat în posesia telefonului inculpatul a fugit.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate a fost evaluat la suma de 200 lei.

În cursul lunii iunie 2006 fără a se putea stabili data, inculpatul

Xx s-a deplasat pe str. Gării unde a pătruns în scara

unui bloc şi a sustras o bicicleta.

Prejudiciul cauzat pârtii vătămate Xx a fost evaluat la suma de 300 lei.

În cursul urmăririi penale inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor iar în cursul judecaţii inculpatul Xx a uzat de dreptul de a nu face declaraţii, inculpaţii Xx şi Xx s-au sustras cercetării judecătoreşti iar inculpatul Xx a arătat că îşi menţine declaraţiile de recunoaştere date în cursul urmăririi penale.

Deliberând asupra cauzei prin prisma dispoziţiilor art. 343 Cod

procedura penală, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În noaptea de 31 ianuarie - 01 februarie 2007 inculpaţii Xx şi Xx au pătruns prin escaladare în curtea locuinţei părţii vătămate Xx de unde au sustras mai multe bunuri.

La începutul lunii februarie inculpaţii Xx, Xx şi Xx au sustras prin escaladare din curtea locuinţei părţii vătămate Xx, mai multe bunuri pe care inculpaţii Xx şi Xx le-au predat peste gard inculpatului Xx.

Tot în luna februarie 2007 inculpaţii Xx, Xx, Xx si Xx au sustras în mai multe rânduri bunuri prin escaladare din curtea părţii vătămate Xx.

În noaptea de 07 - 08 februarie 2007 inculpaţii Xx şi Xx au sustras prin escaladare din curtea părţii vătămate Xx o cantitate de lemn.

În seara de 08 februarie 2007 inculpatul Xx împreună cu inculpatul Xx a sustras telefonul mobil al părţii vătămate Xx, inculpatul Xx cerând părţii vătămate telefonul pentru a-şi suna un prieten şi fugind în momentul intrării în posesia telefonului părţii vătămate.

În cursul lunii iunie 2006 inculpatul Xx a sustras din scara unui bloc o bicicletă aparţinând părţii vătămate Xx.

În drept, faptele comise de către inculpatul minor Xx de a sustrage din loc public, în mod repetat, împreună cu alte persoane şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în cursul lunii februarie 2007 mai multe bunuri din posesia legitima a părţilor vătămate Xx, Xx, Xx şi Xx întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, şi a art. 99 alin. 3 Cod penal.

Faptele comise de inculpatul minor Xx de a sustrage din loc public, în mod repetat, împreună cu alte persoane şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în cursul lunii februarie 2007 mai multe bunuri din posesia legitimă a părţilor vătămate Xx, Xx. Xx şi Xx întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, şi a art. 99 alin. 3 Cod penal.

Fapta inculpatului minor Xx de a sustrage în cursul lunii iunie 2006 o bicicletă din posesia legitimă a părţii vătămate Xx în scopul însuşirii pe nedrept întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt prevăzută şi  pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal.

Fapta inculpatului Xx de a sustrage împreună cu ceilalţi inculpaţi in mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale pe timp de noapte, prin escaladare şi efracţie în cursul lunii februarie 2007 nai multe bunuri din posesia legitimă a părţilor vătămate Xx Xxşi Xx întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi a art. 75 lit. c Cod penal.

Fapta inculpatului Xx de a sustrage împreună cu inculpaţii Xx, Xx şi Xx pe timp de noapte şi prin escaladare mai multe bunuri din posesia legitima a părţii vătămate Xxîntruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal şi a art. 37 lit. a Cod penal.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal şi anume:

- limitele pedepsei fixate de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor;

- gradul de pericol social al faptelor determinat în acest caz de modul şi împrejurările săvârşirii acestora;

-prejudiciul cauzat;

-persoana şi antecedentele penale ale inculpaţilor.

Referitor la inculpatul Xx instanţa de fond a reţinut faptul că potrivit fişei de cazier judiciar acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, potrivit referatului de evaluare provine dintr-o familie dezorganizată care nu manifestă interes pentru creşterea şi educarea sa, având o situaţie locativă precară şi gospodărindu-se din alocaţiile celorlalţi fraţi minori, pensii de boala şi venituri obţinute din munci ocazionale. Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi parte din prejudiciul produs prin săvârşirea faptelor a fost recuperat.

Faţă de aceste considerente instanţa de fond a condamnat pe inculpatul minor Xx la pedeapsa de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi a art. 99 alin. 3 Cod penal.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de fond văzând datele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins în mod eficient prin suspendarea condiţionată a executări pedepsei.

În consecinţă, instanţa în baza art. 81 alin.2 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi a stabilit inculpatului un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni potrivit art. 110 Cod penal.

Instanţa de fond a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 Cod penal în condiţiile art. 359 Cod penal.

Referitor la inculpatul Xx prima instanţă a reţinut faptul că potrivit fişei de cazier judiciar, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, parte din prejudiciul cauzat a fost recuperat, şi din referatul de evaluare rezultă că provine dintr-o familie dezorganizată care nu manifestă interes pentru creşterea şi educarea sa având o situaţie locativă precară şi gospodărindu-se din alocaţiile celorlalţi fraţi minori, pensii de  boala şi venituri obţinute din munci ocazionale.

Faţă de aceste considerente instanţa de fond a condamnat pe inculpatul minor Xx la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 si a art. 99 alin. 3 Cod penal, şi pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal. Făcând aplicarea art.33 lit. a si 34 lit. b Cod penal inculpatul are de executat pedeapsa cea mai grea de 1 an si 6 luni închisoare.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de fond văzând datele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins în mod eficient prin suspendarea condiţionată a executări pedepsei.

În consecinţă, instanţa în baza art. 81 alin. 2 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi a stabilit inculpatului un termen de încercare de 3 ani si 6 luni potrivit art. 110 Cod penal.

Prima instanţă a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 Cod penal în condiţiile art. 359 Cod penal.

Referitor la inculpatul Xx instanţa de fond a reţinut faptul că potrivit fişei de cazier judiciar, nu are antecedente penale, în cursul urmăriri penale inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, a săvârşit faptele împreună cu doi inculpaţi minori, iar parte din prejudiciul cauzat a fost recuperat.

Faţă de aceste considerente instanţa de fond a condamnat pe inculpatul Xx la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea-art. 41 alin. 2 Cod penal şi a art. 75 lit. c Cod penal.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de fond văzând datele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, apreciază că scopul pedepsei poate fi atins în mod eficient prin suspendarea condiţionată a executări pedepsei.

În consecinţă, instanţa de fond, în baza art. 81 alin. 2 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi a stabilit inculpatului un termen de încercare de 5 ani potrivit art. 82 Cod penal.

Instanţa de fond a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 Cod penal în condiţiile art. 359 Cod penal.

Referitor la inculpatul Xx instanţa de fond a reţinut faptul că potrivit fişei de cazier judiciar, acesta a mai fost anterior condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare prin sentinţa penală 331/2006 a Judecătoriei Reghin fiind liberat condiţionat din executarea acestei pedepse la data de 01.12.2006 având un rest de 74 zile închisoare, astfel încât nouă faptă a fost săvârşită în interiorul acestui rest. motiv pentru care în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 61 alin. 1 Cod penal.

Faţă de aceste considerente instanţa de fond a condamnat pe inculpatul Doczi Laslo arestat în alta cauză la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal şi a art. 37 lit. a Cod penal. Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. 1 Cod penal instanţa de fond a revocat liberarea condiţionată a restului de pedeapsa de 74 zile închisoare din pedeapsa de 8 luni aplicată prin sentinţe penală nr.331/2006 a Judecătoriei Reghin şi a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul Xx are de executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni închisoare.

Instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 Cod penal

interzicând inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b Cod

penal.

Instanţa a constatat faptul ca părţile vătămate Xx, Xx, Xx şi Xx nu au formulat pretenţii civile faţă de inculpaţi.

În ce priveşte pretenţiile formulate de partea civilă Xxinstanţa de fond a reţinut faptul că s-a dovedit în cauză sustragerea bunurilor menţionate în actul de acuzare, precum şi valorile unei părţi a acestor bunuri (fierul vechi) astfel că a admis în parte acţiunea civilă formulată de această parte şi a obligat inculpaţii în solidar şi în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Xx senior şi Xxla plata către această parte civilă a sumei de 715.57 lei cu titlul de despăgubiri, restul pretenţiilor fiind respinse ca nedovedite.

În baza art. 191 alin. 2, 3 Cod procedura penală, instanţa de fond a obligat inculpaţii şi pe cei minori în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 820 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 88 lei provine din faza de urmărire penala, fiecare inculpat având de achitat suma de 205 lei; suma de 600 lei s-a avansat către Baroul Mureş cu titlu de onorariu avocaţial din oficiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul XX solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate, pe considerentul că are copii minori.

Examinând apelul promovat, din prisma dispoziţiilor art.372 Cod pr. penală, art.378 Cod pr. penală, instanţa de control judiciar îl găseşte fondat, pentru următoarele considerente.

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal în faţa primei instanţe – hotărârea instanţei de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, relativ la condamnarea inculpatului-apelant, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g, i Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c C.pen. şi art.37 lit.a C.pen., iar latura civilă a cauzei, a fost rezolvată cu respectarea prevederilor legale, incidente în asemenea situaţii.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar, consideră că din conţinutul materialului probator, administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă, pe parcursul desfăşurării procesului penal, probele administrate au răsturnat prezumţia de nevinovăţie a acestuia.

Referitor la încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului şi aceasta este corespunzătoare, însă pedeapsa aplicată inculpatului, în aprecierea tribunalului, este una exagerată - raportat la învinuirea care I se aduce şi la circumstanţele reale, precum şi la cele personale ale inculpatului - impunându-se a se da eficienţă juridică prevederilor art.74 alin.2 C.pen., raportat la art.76 lit.c C.pen., respectiv aspectelor relevate în împrejurarea că în cursul urmăririi penale inculpatul a colaborat cu organele de anchetă, a participat doar la un singur ilicit penal, context în care o pedeapsă de 2 ani închisoare este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului, realizându-se şi scopul sancţiunii penale, totodată va fi respectat şi principiul proporţionalităţii sancţiunii aplicate în raport cu gravitatea faptei penale comise.

Este adevărat faptul că inculpatul, în trecut s-a mai confruntat cu legea penală, fiind chiar recidivist, însă această circumstanţă personală nu este de natură să conducă la adoptarea unei soluţii contrare.

Aşadar, prin prisma considerentelor mai sus espuse, apelul declarat de inculpatul Xx, împotriva sentinţei penale nr.555 din 04.12.2008, pronunţată de Judecătoria Reghin, este fondat, motiv pentru care, în baza art.379 pct.2 lit.a C.pr.pen., urmează a fi admis şi, în consecinţă se va desfiinţa parţial hotărârea atacată, iar în rejudecarea cauzei – cu reţinerea art.74 alin.2, raportat la art.76 lit.c C.pen. - va fi redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g, i C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. şi art.75 lit.c C.pen. de la 3,6 ani închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art.61 alin.1 Cod penal vom revoca beneficiul liberării condiţionate privind pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.331 din 01.09.2006, pronunţată de Judecătoria Reghin şi în consecinţă contopeşte restul de pedeapsă rămas neexecutat de 74 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare.

Vom menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

Vom lua act că apelantul-inculpat este arestat în altă cauză.

Pornind de la soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, î0n baza art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, în sumă de 210 lei, rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocaţial din oficiu se avansează din fondul special al ministerului Justiţiei, repartizat Tribunalului Mureş, în favoarea Baroului de Avocaţi Mureş.