Acord de recunoaştere a vinovăţiei

Sentinţă penală 42 din 06.10.2017


Dosar nr. ………

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SENTINŢA PENALĂ NR. 42

Şedinţa publică din 6 octombrie 2017

PREŞEDINTE :  ………..

 GREFIER  :  ………….

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror ………, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna.

Pe rol fiind pronunţarea asupra cauzei privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna cu inculpatul D. A.-G., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, în formă continuată, prev. de art. 16 al. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 al. 1 C.pen. (5 acte materiale), în dosarul penal nr. ……….. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Covasna.

Desfăşurarea şedinţei de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform art. 369 al. 1 C.pr.pen.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi, se constată lipsa inculpatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în cauză au avut loc în şedinţa publică din 4 octombrie 2017, susţinerile şi concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă.

T R I B U N A L U L

Asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei de faţă.

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 6 septembrie 2017, Tribunalul Covasna a fost sesizat cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei din data de 5 septembrie 2017, încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna cu inculpatul D. A.-G., zis „C…..”, născut la data de ………… în mun. …………, jud. …….., CNP ………., fiul lui I. și L., cetăţean român, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, C.M.J. Covasna, studii 8 clase, cu calificare în meseria de sudor, angajat la S.C. ………… S.A. Braşov în calitate de sudor, domiciliat în mun. …………., fără antecedente penale, posesor a CI seria …, nr. ……….., emisă de SPCLEP ………. la data de ………, asistat de apărătorul ales, av. C. A., cercetat, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, în formă continuată, prev. de art. 16 al. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 al. 1 C.pen. (5 acte materiale), obiect al cauzei penale nr. 44/D/P/2017.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatului D. A.-G. faptul că:

- în data de 03.05.2017, a pus în vânzare către colaboratorul cu identitate acoperită Alfa, cantitatea de 0,17 grame fragmente vegetale pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB);

- în data de 17.05.2017, a pus în vânzare către acelaşi colaborator cantitatea de 0,25 grame fragmente vegetale pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA;

- în data de 28.06.2017, a procurat de la numitul B. M.-A. o cantitate de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în valoare 400 de lei;

- în data de 28.06.2017 a pus în vânzare către colaboratorul cu identitate acoperită Alfa, cantitatea de 1,86 grame-masă brută de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive (în urma măsurătorii oficiale 0,44 grame), din cea procurată în aceeași zi de la numitul B. M.-A., pentru suma de 100 de lei, şi

- în data de 05.08.2017, a procurat de la numitul C. I.-C., pentru suma de 45 de lei un televizor și două telefoane mobile și a deținut cantitatea de aproximativ 60 de grame (în urma măsurătorii oficiale 71,11 grame) de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (5 acte materiale).

De asemenea, s-a reţinut că, audiat fiind la datele de 23.08.2017 şi 5 septembrie 2017, inculpatul D. A.-G. a declarat expres că recunoaşte fapta de efectuare de operațiuni cu substanțe, fără drept, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum au fost reținute din administrarea probelor și acceptă încadrarea juridică a acesteia şi doreşte încheierea unui acord ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei.

Totodată, inculpatul a arătat că este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 478 şi urm. din C.pr.pen., s-a încheiat acordul de a recunoaştere a vinovăţiei de către inculpatul D. A.-G.  având ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.

În fapt, prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei s-a reţinut că, la data de 03.05.2017, pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna, s-a înregistrat dosarul penal nr. ….., privind comiterea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011.

Prin ordonanța din data de 05.09.2017, s-a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar în vederea efectuării de cercetări față de inculpatul D. A.-G., sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (5 acte materiale), în acest sens s-a format dosarul penal nr. 44/D/P/2017.

Din probele administrate în cauză s-a reţinut, în fapt că, cel mai târziu de la începutul anului 2017, inculpatul D. A.-G. a efectuat, fără drept, operațiuni cu substanțe, știind că acestea susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Astfel, din declarația inculpatului C. I.-C., care se coroborează cu declarația martorei P. A. M. rezultă că inculpatul D. A.-G. a început să efectueze operațiuni de procurare și punere în vânzare a substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, aproximativ din luna ianuarie 2017.

De asemenea, a rezultat că acesta s-a aprovizionat cu astfel de substanțe de la mai multe persoane printre care și inculpatul C. I.- C., din municipiul ….. și suspectul B. M.-A., din municipiul ….., iar substanțele susceptibile de a avea efecte psihoactive achiziționate de inculpatul D. A.-G., fie au fost comercializate de către acesta tinerilor de pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, fie au fost consumate de inculpat.

Totodată, s-a reţinut că activitatea infracțională a inculpatului  D. A.-G. s-a desfășurat după cum urmează:

1. În data de 03.05.2017, investigatorul cu o altă identitate decât cea reală Emi a fost contactat de către colaboratorul Alfa, care i-a comunicat că inculpatul D. A.- G. i-a oferit spre vânzare substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Investigatorul Emi s-a întâlnit cu colaboratorul Alfa, a efectuat asupra acestuia un control corporal după care  i-a înmânat suma de 50 de lei. În continuare, colaboratorul Alfa s-a deplasat la ușa scării de acces a imobilului în care locuiește inculpatul D. A.-G. unde s-a întâlnit cu acesta din urmă. Între cei doi a avut loc o scurtă discuție, după care colaboratorul i-a înmânat inculpatului D. A.-G. suma de 50 de lei, iar acesta i-a dat colaboratorului o bucată de hârtie reprezentând un bilet de transport în comun în interiorul căreia se afla o cantitate de substanță vegetală. Ulterior, colaboratorul Alfa s-a întâlnit cu investigatorul Emi, predându-i acestuia substanța ce i-a fost vândută de inculpatul D. A.-G..

Potrivit adresei nr. 3171598/10.05.2017 emisă de D.C.C.O. - Laboratorul Central de Analiză și profil al Drogurilor substanța comercializată de inculpatul D. A.-G. către colaboratorul Alfa este reprezentată de 0,17 grame fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB).

De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3171598/10.05.2017, întocmit de D.C.C.O. - Laboratorul Central de Analiză și profil al Drogurilor, rezultă că substanța comercializată de inculpatul D. A.-G. către colaboratorul Alfa este reprezentată de 0,17 grame fragmente vegetale pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB). Din același raport mai rezultă că 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB) face parte din clasa cannabinoizilor sintetici. Această substanță se regăsește în Anexa 1- Substanțe psihoactive noi, notificate pentru prima data în anul 2015 sistemului European de avertizare rapidă, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului din Raportul Anual 2015 al EMCDDA/Europol.

Din declarația inculpatului D. A.-G. rezultă că acesta obișnuia să vândă substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, cumpărând pentru suma de 50 de lei un pliculeț, oprindu-și pentru consum propriu substanță vegetală cât să-și confecționeze 2-3 țigări și vânzând restul pentru suma de 30-40 de lei, această declaraţie coroborându-se şi cu  declarațiile martorilor audiați în cauză și cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în baza mandatelor de supraveghere tehnică.

2. Tot astfel, în data de 17.05.2017, investigatorul cu o altă identitate decât cea reală Emi a fost contactat de către colaboratorul Alfa, care i-a comunicat că inculpatul D. A.-G. i-a oferit spre vânzare substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Investigatorul Emi s-a întâlnit cu colaboratorul Alfa, a efectuat asupra acestuia un control corporal după care  i-a înmânat suma de 50 de lei. În continuare, colaboratorul Alfa s-a deplasat la adresa din municipiul ………. unde locuiește inculpatul D. A.-G.. Cu această ocazie inculpatul D. A. G. i-a înmânat colaboratorului Alfa două bucăți de hârtie de culoare albă, în care era ambalată substanță vegetală, una conținând mai multă substanță decât cealaltă. De asemenea, inculpatul D. A.-G. i-a propus colaboratorului Alfa  să vândă o parte din acea substanță,  iar dacă va reuși, în cursul serii, să se întoarcă la el să mai ia substanță. Ulterior, colaboratorul Alfa s-a întâlnit cu investigatorul Emi, căruia i-a predat substanța ce i-a fost comercializată de inculpatul D. A.-G..

Potrivit adresei nr. 3171794/26.05.2017, emisă de D.C.C.O. - Laboratorul Central de Analiză și profil al Drogurilor, substanța comercializată de inculpatul D. A.-G. către colaboratorul Alfa este reprezentată de 0,25 grame fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA.

De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3171794/30.05.2017 întocmit de D.C.C.O. - Laboratorul Central de Analiză și profil al Drogurilor, rezultă că substanța comercializată de inculpatul D. A.-G. către colaboratorul Alfa este reprezentată de 0,25 grame fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA. Din același raport mai rezultă că 5F-MDMB-PINACA face parte din clasa cannabinoizilor sintetici. Această substanță se regăsește în Anexa 1- Substanțe psihoactive noi, notificate pentru prima data în anul 2015 sistemului European de avertizare rapidă, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului din Raportul Anual 2015 al EMCDDA/Europol.

Din declarația inculpatului D. A.-G. rezultă că acesta obișnuia să vândă substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, cumpărând pentru suma de 50 de lei un pliculeț, oprindu-și pentru consum propriu substanță vegetală cât să-și confecționeze 2-3 țigări și vânzând restul pentru suma de 30-40 de lei, declaraţie ce se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză și cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în baza mandatelor de supraveghere tehnică, precum şi aspectele ce rezultă  din procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental de inculpatul D. A.-G. cu colaboratorul cu o altă identitate decât cea reală Alfa.

3. De asemenea, s-a reţinut că, în data de 28.06.2017, colaboratorul cu o altă identitate decât cea reală Alfa a fost contactat de către inculpatul D. A. G., care i-a comunicat că se va duce în Brașov să achiziționeze substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar dacă este interesat să achiziționeze astfel de substanțe, să vină să-i aducă o sumă de bani.

 Având în vedere aceste aspecte, colaboratorul cu o altă identitate decât cea reală l-a anunțat pe investigatorul Emi despre cele de mai sus. Astfel, investigatorul Emi s-a întâlnit cu Alfa, înmânându-i acestuia suma de 150 de lei și efectuând un control corporal al colaboratorului. În continuare, sub supravegherea investigatorului acoperit, colaboratorul Alfa  s-a deplasat în zona domiciliului inculpatului D. A.-G., unde acesta îl aștepta, în compania a mai mulți tineri. Colaboratorul acoperit Alfa i-a înmânat inculpatului D. A.-G. suma de 150 de lei, urmând să fie anunțat când inculpatul D. A. G. se va întoarce de la Brașov.

Apoi, inculpatul D. A.-G. s-a deplasat în municipiul Brașov, unde s-a întâlnit cu suspectul B. M.-A., în zona Unirea Shopping Center și a achiziționat de la acesta din urmă substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive în valoare de 400 de lei.

În jurul orelor 21.30 inculpatul D. A.-G. i-a comunicat colaboratorului Alfa faptul că poate să treacă pe la el. Colaboratorul Alfa s-a deplasat la locuința inculpatului D. A.-G., care i-a înmânat trei pachețele de hârtie albă în care se afla substanță vegetală.

Ulterior, colaboratorul Alfa s-a întâlnit cu investigatorul Emi, căruia i-a înmânat cele trei pachețele conținând substanță vegetală. În urma cântăririi acestei substanțe, s-a stabilit că are masa de 1,86 grame. De menționat că, din suma de 150 de lei, pe care inculpatul D. A.-G. a primit-o de la colaboratorul Alfa, 50 de lei constituia contravaloarea substanței înmânată de acesta colaboratorului în data de 17.05.2017, iar suma de 100 de lei a reprezentat contravaloarea substanței pusă în vânzare în ziua respectivă.

Potrivit raportului preliminar de constatare tehnico-științifică nr. 3172287/2017, proba înaintată este constituită din 0,44 gr – masa netă fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență AMBFUBINACA, MDMB FUBICA și ADB FUBINACA. Potrivit aceluiași raport, substanțele menționate anterior sunt susceptibile a avea efecte psihoactive.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3172287/07.08.2017, întocmit de I.G.P.R. – D.C.C.O. - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba înaintată pentru analiză este constituită din 0,44 grame fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență AMB FUBINACA (FUB AMB), MDMB FUBICA, ADB FUBINACA.

Totodată, în raport s-a reţinut că ADB FUBINACA este o substanță psihoactivă nouă, în înțelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului privind schimbul de informații, evaluarea riscurilor și controlul noilor substanțe psihoactive și se regăsește în anexa 1 Substanțe noi, notificate pentru prima data în 2013 sistemului European de avertizare rapidă, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului din Raportul anual 2013 al EMCDDA/Europol, AMB FUBINACA (FUB AMB) este o substanță psihoactivă nouă, în înțelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului privind schimbul de informații, evaluarea riscurilor și controlul noilor substanțe psihoactive și se regăsește în anexa 1 Substanțe noi, notificate pentru prima data în 2014 sistemului European de avertizare rapidă, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului din Raportul anual 2014 al EMCDDA/Europol şi MDMB FUBICA este o substanță psihoactivă nouă, în înțelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului privind schimbul de informații, evaluarea riscurilor și controlul noilor substanțe psihoactive și se regăsește în anexa 1 Substanțe noi, notificate pentru prima data în 2015 sistemului European de avertizare rapidă, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului din Raportul anual 2015 al EMCDDA/Europol.

Din declarația inculpatului D. A.-G. rezultă că acesta obișnuia să vândă substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, cumpărând pentru suma de 50 de lei un pliculeț, oprindu-și pentru consum propriu substanță vegetală cât să-și confecționeze 2-3 țigări și vânzând restul pentru suma de 30-40 de lei. De asemenea, inculpatul D. A.-G. a confirmat faptul că a achiziționat de mai multe ori substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive de la suspectul B. M. A. și că au existat situații în care s-a deplasat cu autoturismul marca Dacia Logan, de culoare albă, aparținând lui S. A., în municipiul Brașov, în zona Centrului Comercial Unirea Shopping Center, unde s-a întâlnit cu vânzătorul care i-a comercializat astfel de substanțe, aspecte ce se coroborează cu declarația martorului D. D., dar și cu declarația martorei P. A.-M., din care rezultă că l-a auzit pe inculpatul D. A.-G. discutând cu prietenii săi despre faptul că va achiziționa de la boier.

4. Totodată, s-a reţinut că, în data de 04.08.2017, inculpatul D. A.-G. l-a contactat pe inculpatul C. I.C. spunându-i că dorește să achiziționeze de la acesta ceva, în valoare aproximativă de 1.000 de lei, posibil substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmând să se întâlnească în data de 06.08.2017.

În data de 05.08.2017, inculpatul D. A.-G. a stabilit cu inculpatul C.I.-C. să se întâlnească într-o localitate de pe raza județului Vâlcea, probabil pentru a efectua o tranzacție cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. După ce a stabilit cu inculpatul C. I.-C. detaliile tranzacției, inculpatul D. A.-G. a contactat o persoană din municipiul Sibiu, căreia i-a comunicat faptul că, în cursul zilei, va ajunge în zonă. Persoana respectivă i-a comunicat inculpatului D. A.-G. că are 250 de lei, stabilind să se întâlnească cu acesta în cursul zilei. Ulterior, inculpatul D. A.-G. a luat legătura telefonic cu inculpatul D. D., căruia i-a comunicat să pregătească cașcavalul, că va fi în Sfântu Gheorghe, în jurul orelor 22.00 și că va avea ceva bun.

Însă, în data de 05.08.2017, în jurul orelor 19,30, inculpatul D. A.-G. a fost surprins de organele de cercetare ale poliției judiciare, imediat după ce a efectuat o tranzacție cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive cu inculpatul C. I.-C. Astfel, în autoturismul condus de martora P. A. M., a fost identificată o pungă din material plastic conținând cantitatea de aproximativ 60 gr de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. De asemenea, în autoturismul în care a fost identificat inculpatul C. C. I. au fost identificate un televizor marca Philips și două telefoane mobile marca Samsung, care au făcut obiectul tranzacției dintre inculpați.

Fiind audiat, inculpatul D. A.-G. a arătat că într-adevăr s-a deplasat în mun. Slatina și a efectuat o tranzacție cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive cu inculpatul C. C. I., aspecte ce rezultă şi din declarația inculpatului C. C. I., care a precizat că i-a dat inculpatului D. A.-G. cantitatea de aproximativ 60 gr de substanță vegetală stropită cu acetona și cu 5F-MDMB-PINACA-5FADB. Cu privire la această din urmă substanță, inculpatul C. C. I. a arătat că, în prealabil, a fost comandată de el de pe un site din Olanda. De asemenea, inculpatul mai declară că în cele două bucăți de hârtie identificate cu ocazia prinderii în flagrant se afla substanță vegetală stropită cu acetona și cu 5F-MDMB-PINACA-5FADB, care îi aparținea și este în cantitate de aproximativ 5 gr.

Potrivit raportului preliminar de constatare tehnico-științifică nr. 3172779/2017, punga din material plastic identificată în autoturismul cu care se deplasa inculpatul D. A.- G. conținea cantitatea netă de 71,11 gr fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA(5F-ADB). De asemenea, bucățile de hârtie identificate în autoturismul cu care se deplasa C. C. I. conținea cantitatea netă de 3,93 gr fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA(5F-ADB), acestea reprezentând substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 3172779/2017, proba nr. 1 este constituită din 71,11 grame fragmente vegetale, pe care s-a pus în evidență 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB), proba nr. 2a este constituită din 1,53 grame fragmente vegetale, pe care s-a pus în evidență 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB), iar proba nr. 2b este constituită din 2,40 grame fragmente vegetale, pe care s-a pus în evidență 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB) şi că acesta face parte din categoria cannabinoizi sintetici și se regăsește în anexa 1-substanțe psihoactive noi, notificate pentru prima data în 2015 sistemului european de avertizare rapidă, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului din Raportul Anual 2015 al EMCDDA/Europol.

În consecinţă, s-a reţinut că, din probele administrate în cauză rezultă că, în perioada 03.05.2017-05.08.2017, inculpatul D. A.-G. a pus în vânzare, cu trei ocazii, către colaboratorul cu o altă identitate decât cea reală diferite cantități de substanță. De asemenea, din aceleași mijloace de probă mai rezultă că, în două situații diferite acesta a procurat și a deținut diferite cantități de substanță de la suspectul B. M.-A. și de la inculpatul C. I.-C., fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de „efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, în formă continuată, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (5 acte materiale).

Totodată, s-a reţinut că, starea de fapt reţinută anterior şi vinovăţia inculpatului D. A.-G. rezultă din probele şi mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: procesele-verbale de investigații, procese-verbale întocmite de investigatorul cu altă identitate decât cea reală, Emi, procesele-verbale întocmite de colaboratorul cu altă identitate decât cea reală, Alfa, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental, procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile inculpaţilor D. A.-G. şi C. C. I., declarațiile martorilor P. A. M., M. D. I., D. D., B. D.-F., F. M., M. O.-C.,  C. A.-M., S. B.-A., G. C.-E., S. A.-S.,  N. C.-G. şi C. B.-A., procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor informatice, rapoartele de constatare tehnico-științifică şi înscrisuri.

Fiind audiat, la data de 05.09.2017, inculpatul D. A.-G. a arătat că recunoaște fapta de efectuare de operațiuni cu substanțe, fără drept, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum au fost reținute din administrarea probelor și acceptă încadrarea juridică a acesteia, precum şi faptul că este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.

S-a mai reţinut în acordul de recunoaştere a vinovăţiei că inculpatului D. A.-G. i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale, întocmindu-se procesele - verbale din datele de 05.08.2017 și 06.08.2017, ocazii cu care, în aplicarea dispoziţiilor art. 108 alin. (2) din C.pr.pen., i-a fost pusă în vedere inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi penale,  a unui acord ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei, acesta  declarând, în datele de 23.08.2017 și 05.09.2017, că doreşte încheierea unui acord ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei.

Faţă de cele de mai sus, analizând pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de care este acuzat inculpatul şi văzând că din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului, procurorul a apreciat că sunt întrunite condiţiile prev. de art. 480 din C.pr.pen., pentru încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, cu care a fost sesizată instanţa.

În consecinţă, s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei, prin care inculpatul  D. A.-G. a recunoscut comiterea infracţiunii de „efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, în formă continuată, a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, şi anume: de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (5 acte materiale), cu aplicarea art. 480 al. 4 C.pr.pen., felul şi cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare, şi forma de executare a acesteia, şi anume: suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani, precum şi obligaţiile ce trebuie să respecte pe durata termenului de supraveghere, prev. de art. 93 al. 1 lit. a – e, alin. 2 şi 3 C.pen., fiind de acord totodată şi cu luarea măsurilor de siguranţă a confiscării speciale, prev. de art. 112 al. 1 lit. e C.pen.

În final, s-a mai arătat că, prezentul acord de recunoaştere a vinovăţiei a fost avizat în prealabil sub aspectul limitelor.

Alăturat acordului de recunoaştere a vinovăţiei, a fost înaintat instanţei dosarul de urmărire penală nr. ……. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna.

Analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei înaintat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna, instanţa constată că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 480 – 482 C.pr.pen.

Astfel, analizând actele de urmărire penală şi materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa reţine următoarele:

La data de 03.05.2017, pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna, s-a înregistrat dosarul penal nr. ….., privind comiterea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, în care prin ordonanța din data de 03.05.2017 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la această infracțiune.

Apoi, prin ordonanța din data de 03.05.2017, s-a dispus autorizarea folosirii în cauză a unui investigator cu identitate acoperită cu numele de cod Emi și a unui colaborator cu identitate acoperită cu numele de cod Alfa, precum și participarea acestora la anumite activități.

Ulterior, prin ordonanța din data de 05.08.2017 s-a dispus:

1. extinderea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de:

- efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (5 acte materiale),

- efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011,

- efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (2 acte materiale) și

2. efectuarea urmăririi penale față de suspecţii:

- D. A.-G., sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (5 acte materiale);

- B. M.-A., sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 şi

- C. I.-C., sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (2 acte materiale).

Prin ordonanța din data de 06.08.2017 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpaţii:

- D. A.-G., sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (5 acte materiale), şi

- C. I.-C., sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (2 acte materiale).

Prin ordonanța din data de 05.09.2017, s-a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar în vederea efectuării de cercetări față de inculpatul D. A.-G., sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (5 acte materiale), în acest sens s-a format dosarul penal nr. 44/D/P/2017.

Din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

De la începutul anului 2017, inculpatul D. A.-G. a efectuat, fără drept, operațiuni cu substanțe, știind că acestea susceptibile de a avea efecte psihoactive. Aceste aspecte rezultă din declarația inculpatului C. I.-C., care se coroborează şi cu declarația martorei P. A. M., potrivit cărora inculpatul D. A.-G. a început să efectueze operațiuni de procurare și punere în vânzare a substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, aproximativ din luna ianuarie 2017 şi că acesta s-a aprovizionat cu astfel de substanțe de la mai multe persoane, printre care și de la inculpatul C. I.- C., din municipiul ….. și de la suspectul B. M.-A., din municipiul …….. Totodată, a rezultat că substanțele achiziționate de inculpatul D. A.-G., fie au fost comercializate de către acesta tinerilor de pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, fie au fost consumate de inculpat.

Din probele dosarului rezultă activitatea infracțională desfăşurată de inculpatul  D. A.-G., astfel:

1. În data de 03.05.2017, investigatorul cu o altă identitate decât cea reală Emi a fost contactat de către colaboratorul Alfa, care i-a comunicat că inculpatul D. A.- G. i-a oferit spre vânzare substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Aşa fiind, investigatorul Emi s-a întâlnit cu colaboratorul Alfa, a efectuat asupra acestuia un control corporal, după care  i-a înmânat suma de 50 de lei. În continuare, colaboratorul Alfa s-a deplasat la ușa scării de acces a imobilului în care locuiește inculpatul D. A.-G., unde s-a întâlnit cu acesta din urmă, între cei doi având loc o scurtă discuție, după care colaboratorul i-a înmânat inculpatului D. A.-G. suma de 50 de lei, iar acesta i-a dat colaboratorului o bucată de hârtie reprezentând un bilet de transport în comun în interiorul căreia se afla o cantitate de substanță vegetală. Ulterior, colaboratorul Alfa s-a întâlnit cu investigatorul Emi, predându-i acestuia substanța ce i-a fost vândută de inculpatul D. A.-G..

Potrivit adresei nr. 3171598/10.05.2017 emisă de D.C.C.O. - Laboratorul Central de Analiză și profil al Drogurilor substanța comercializată de inculpatul D. A.-G. către colaboratorul Alfa este reprezentată de 0,17 grame fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB).

De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3171598/10.05.2017, întocmit de D.C.C.O. - Laboratorul Central de Analiză și profil al Drogurilor, rezultă că substanța comercializată de inculpatul D. A.-G. către colaboratorul Alfa este reprezentată de 0,17 grame fragmente vegetale pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB). Din același raport mai rezultă că 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB) face parte din clasa cannabinoizilor sintetici. Această substanță se regăsește în Anexa 1- Substanțe psihoactive noi, notificate pentru prima data în anul 2015 sistemului European de avertizare rapidă, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului din Raportul Anual 2015 al EMCDDA/Europol.

Din declarația inculpatului D. A.-G. rezultă că acesta obișnuia să vândă substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, cumpărând pentru suma de 50 de lei un pliculeț, oprindu-și pentru consum propriu substanță vegetală cât să-și confecționeze 2-3 țigări și vânzând restul pentru suma de 30-40 de lei, această declaraţie coroborându-se şi cu  declarațiile martorilor audiați în cauză și cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în baza mandatelor de supraveghere tehnică.

2. Tot astfel, în data de 17.05.2017, investigatorul cu o altă identitate decât cea reală Emi a fost contactat de către colaboratorul Alfa, care i-a comunicat că inculpatul D. A.-G. i-a oferit spre vânzare substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Investigatorul Emi s-a întâlnit cu colaboratorul Alfa, a efectuat asupra acestuia un control corporal după care  i-a înmânat suma de 50 de lei. În continuare, colaboratorul Alfa s-a deplasat la adresa din municipiul ……………………, unde locuiește inculpatul D. A.-G.. Cu această ocazie inculpatul D. A. G. i-a înmânat colaboratorului Alfa două bucăți de hârtie de culoare albă, în care era ambalată substanță vegetală, una conținând mai multă substanță decât cealaltă. Cu aceea ocazie,  inculpatul D. A.-G. i-a propus colaboratorului Alfa  să vândă o parte din acea substanță,  iar dacă va reuși, în cursul serii, să se întoarcă la el să mai ia substanță. Ulterior, colaboratorul Alfa s-a întâlnit cu investigatorul Emi, căruia i-a predat substanța ce i-a fost vândută de inculpatul D. A.-G..

Potrivit adresei nr. 3171794/26.05.2017, emisă de D.C.C.O. - Laboratorul Central de Analiză și profil al Drogurilor, substanța comercializată de inculpatul D. A.-G. către colaboratorul Alfa este reprezentată de 0,25 grame fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA.

De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3171794/30.05.2017 întocmit de D.C.C.O. - Laboratorul Central de Analiză și profil al Drogurilor, rezultă că substanța comercializată de inculpatul D. A.-G. către colaboratorul Alfa este reprezentată de 0,25 grame fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA. Din același raport mai rezultă că 5F-MDMB-PINACA face parte din clasa cannabinoizilor sintetici. Această substanță se regăsește în Anexa 1- Substanțe psihoactive noi, notificate pentru prima data în anul 2015 sistemului European de avertizare rapidă, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului din Raportul Anual 2015 al EMCDDA/Europol.

Din declarația inculpatului D. A.-G. rezultă că acesta obișnuia să vândă substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, cumpărând pentru suma de 50 de lei un pliculeț, oprindu-și pentru consum propriu substanță vegetală cât să-și confecționeze 2-3 țigări și vânzând restul pentru suma de 30-40 de lei, declaraţie ce se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză și cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în baza mandatelor de supraveghere tehnică, precum şi aspectele ce rezultă  din procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental de inculpatul D. A.-G. cu colaboratorul cu o altă identitate decât cea reală Alfa.

3. Apoi, în data de 28.06.2017, colaboratorul cu o altă identitate decât cea reală Alfa a fost contactat de către inculpatul D. A. G., care i-a comunicat că se va duce în Brașov să achiziționeze substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar dacă este interesat să achiziționeze astfel de substanțe, să vină să-i aducă o sumă de bani.

 Având aceste informaţii, colaboratorul cu o altă identitate decât cea reală l-a anunțat pe investigatorul Emi despre cele de mai sus. Astfel, investigatorul Emi s-a întâlnit cu Alfa, înmânându-i acestuia suma de 150 de lei și efectuând un control corporal al colaboratorului. În continuare, sub supravegherea investigatorului acoperit, colaboratorul Alfa  s-a deplasat în zona domiciliului inculpatului D. A.-G., unde acesta îl aștepta, în compania a mai mulți tineri. Colaboratorul acoperit Alfa i-a înmânat inculpatului D. A.-G. suma de 150 de lei, urmând să fie anunțat când inculpatul D. A. G. se va întoarce de la Brașov.

Ulterior, inculpatul D. A.-G. s-a deplasat în municipiul Brașov, unde s-a întâlnit cu suspectul B. M.-A., în zona Unirea Shopping Center și a achiziționat de la acesta substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive în valoare de 400 de lei. În jurul orelor 21.30 inculpatul D. A.-G. i-a comunicat colaboratorului Alfa faptul că poate să treacă pe la el. Colaboratorul Alfa s-a deplasat la locuința inculpatului D. A.-G., care i-a înmânat trei pachețele de hârtie albă în care se afla substanță vegetală., după care colaboratorul Alfa s-a întâlnit cu investigatorul Emi, căruia i-a înmânat cele trei pachețele conținând substanță vegetală. În urma cântăririi acestei substanțe, s-a stabilit că are masa de 1,86 grame. Din suma de 150 de lei, pe care inculpatul D. A.-G. a primit-o de la colaboratorul Alfa, 50 de lei constituia c/v substanței înmânată de acesta colaboratorului în data de 17.05.2017, iar suma de 100 de lei a reprezentat c/v substanței pusă în vânzare în ziua respectivă.

Potrivit raportului preliminar de constatare tehnico-științifică nr. 3172287/2017, proba înaintată este constituită din 0,44 gr – masa netă fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență AMBFUBINACA, MDMB FUBICA și ADB FUBINACA. Potrivit aceluiași raport, substanțele menționate anterior sunt susceptibile a avea efecte psihoactive.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3172287/07.08.2017, întocmit de I.G.P.R. – D.C.C.O. - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba înaintată pentru analiză este constituită din 0,44 grame fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență AMB FUBINACA (FUB AMB), MDMB FUBICA, ADB FUBINACA.

Totodată, în raport s-a reţinut că ADB FUBINACA este o substanță psihoactivă nouă, în înțelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului privind schimbul de informații, evaluarea riscurilor și controlul noilor substanțe psihoactive și se regăsește în anexa 1 Substanțe noi, notificate pentru prima data în 2013 sistemului European de avertizare rapidă, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului din Raportul anual 2013 al EMCDDA/Europol, AMB FUBINACA (FUB AMB) este o substanță psihoactivă nouă, în înțelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului privind schimbul de informații, evaluarea riscurilor și controlul noilor substanțe psihoactive și se regăsește în anexa 1 Substanțe noi, notificate pentru prima data în 2014 sistemului European de avertizare rapidă, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului din Raportul anual 2014 al EMCDDA/Europol şi MDMB FUBICA este o substanță psihoactivă nouă, în înțelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului privind schimbul de informații, evaluarea riscurilor și controlul noilor substanțe psihoactive și se regăsește în anexa 1 Substanțe noi, notificate pentru prima data în 2015 sistemului European de avertizare rapidă, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului din Raportul anual 2015 al EMCDDA/Europol.

Din declarația inculpatului D. A.-G. rezultă că acesta obișnuia să vândă substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, cumpărând pentru suma de 50 de lei un pliculeț, oprindu-și pentru consum propriu substanță vegetală cât să-și confecționeze 2-3 țigări și vânzând restul pentru suma de 30-40 de lei. De asemenea, inculpatul D. A.-G. a confirmat faptul că a achiziționat de mai multe ori substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive de la suspectul B. M. A. și că au existat situații în care s-a deplasat cu autoturismul marca Dacia Logan, de culoare albă, aparținând lui S. A., în municipiul Brașov, în zona Centrului Comercial Unirea Shopping Center, unde s-a întâlnit cu vânzătorul care i-a comercializat astfel de substanțe, aspecte ce se coroborează cu declarația martorului D. D., dar și cu declarația martorei P. A.-M., din care rezultă că l-a auzit pe inculpatul D. A.-G. discutând cu prietenii săi despre faptul că va achiziționa de la boier.

4. Totodată, din probele dosarului rezultă că, în data de 04.08.2017, inculpatul D. A.-G. l-a contactat pe inculpatul C. I.-C., spunându-i că dorește să achiziționeze de la acesta ceva, în valoare aproximativă de 1.000 de lei, posibil substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmând să se întâlnească în data de 06.08.2017.

În data de 05.08.2017, inculpatul D. A.-G. a stabilit cu inculpatul C. I.-C. să se întâlnească într-o localitate de pe raza județului Vâlcea, probabil pentru a efectua o tranzacție cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. După ce a stabilit cu inculpatul C. I.-C. detaliile tranzacției, inculpatul D. A.-G. a contactat o persoană din municipiul Sibiu, căreia i-a comunicat faptul că, în cursul zilei, va ajunge în zonă. Persoana respectivă i-a comunicat inculpatului D. A.-G. că are 250 de lei şi au stabilit să se întâlnească în cursul zilei. Ulterior, inculpatul D. A.-G. a luat legătura telefonic cu D. D., căruia i-a comunicat să pregătească cașcavalul, că va fi în Sfântu Gheorghe, în jurul orelor 22.00 și că va avea ceva bun.

Însă, în data de 05.08.2017, în jurul orelor 19,30, inculpatul D. A.-G. a fost surprins de organele de cercetare ale poliției judiciare, imediat după ce a efectuat o tranzacție cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive cu inculpatul C. I.-C.. Astfel, în autoturismul condus de martora P. A. M., a fost identificată o pungă din material plastic conținând cantitatea de aproximativ 60 gr de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. De asemenea, în autoturismul în care a fost identificat inculpatul C. C. I., au fost identificate un televizor marca Philips și două telefoane mobile marca Samsung, care au făcut obiectul tranzacției dintre inculpați.

Fiind audiat, inculpatul D. A.-G. a arătat că într-adevăr s-a deplasat în mun. Slatina și a efectuat o tranzacție cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive cu inculpatul C. C. I., aspecte ce rezultă şi din declarația inculpatului C. C. I., care a precizat că i-a dat inculpatului D. A.-G. cantitatea de aproximativ 60 gr de substanță vegetală stropită cu acetona și cu 5F-MDMB-PINACA-5FADB. Cu privire la această din urmă substanță, inculpatul C. C. I. a arătat că, în prealabil, a fost comandată de el de pe un site din Olanda. De asemenea, inculpatul a mai declarat că în cele două bucăți de hârtie identificate cu ocazia prinderii în flagrant se afla substanță vegetală stropită cu acetona și cu 5F-MDMB-PINACA-5FADB, care îi aparținea și este în cantitate de aproximativ 5 gr.

Potrivit raportului preliminar de constatare tehnico-științifică nr. 3172779/2017, punga din material plastic identificată în autoturismul cu care se deplasa inculpatul D. A.- G. conținea cantitatea netă de 71,11 gr fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA(5F-ADB). De asemenea, bucățile de hârtie identificate în autoturismul cu care se deplasa C. C. I. conținea cantitatea netă de 3,93 gr fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA(5F-ADB), acestea reprezentând substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3172779/2017, rezultă că proba nr. 1 este constituită din 71,11 grame fragmente vegetale, pe care s-a pus în evidență 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB), proba nr. 2a este constituită din 1,53 grame fragmente vegetale, pe care s-a pus în evidență 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB), iar proba nr. 2b este constituită din 2,40 grame fragmente vegetale, pe care s-a pus în evidență 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB) şi că acesta face parte din categoria cannabinoizi sintetici și se regăsește în anexa 1-substanțe psihoactive noi, notificate pentru prima data în 2015 sistemului european de avertizare rapidă, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului din Raportul Anual 2015 al EMCDDA/Europol.

Starea de fapt descrisă anterior rezultă în urma analizei şi coroborării probatoriului administrat în faza urmăririi penale, respectiv: procesele-verbale de investigații, procese-verbale întocmite de investigatorul cu altă identitate decât cea reală, Emi, procesele-verbale întocmite de colaboratorul cu altă identitate decât cea reală, Alfa, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental, procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile inculpaţilor D. A.-G. şi C. C. I., declarațiile martorilor P. A. M., M. D. I., D. D., B. D.-F., F. M., M. O.-C.,  C. A.-M., S. B.-A., G. C.-E., S. A.-S.,  N. C.-G. şi C. B.-A., procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor informatice, rapoartele de constatare tehnico-științifică şi înscrisuri.

În drept, fapta inculpatului D. A.-G., care în perioada 03.05.2017-05.08.2017, a pus în vânzare, cu trei ocazii, către colaboratorul cu o altă identitate decât cea reală diferite cantități de substanță şi în două situații diferite acesta a procurat și a deținut diferite cantități de substanță de la suspectul B. M.-A. și de la inculpatul C. I.-C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, în formă continuată, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (5 acte materiale).

În consecinţă, instanţa constată că, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei, pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, respectiv cea de „efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, în formă continuată, şi cu privire la vinovăţia inculpatului D. A.-G., că maximul special al pedepsei prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este până în 7 ani  închisoare, respectiv închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, şi că acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în formă scrisă, care conţine menţiunile prevăzute de art. 482 C.pr.pen., iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de apărătorul ales, av. C. A., cu delegaţiile pentru asistenţă juridică depuse la dosarul de urmărire penală ( f.240 vol.I).

De asemenea, se constată că acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost avizat în prealabil, în scris, sub aspectul limitelor, de către procurorul ierarhic superior, în conformitate cu dispoziţiile art. 478 al. 4 C. pr. pen. (vol.I) şi potrivit art. 478 al. 2 C.pr.pen., efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei au fost avizate de procurorul ierarhic superior (f.1 acord.).

Faţă de considerentele de mai sus şi apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat ca fiind suficient, pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei, în baza art. 485 al. 1 lit. a C.pr.pen., instanţa va admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna cu inculpatul D. A.-G., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, în formă continuată, prev. de art. 16 al. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 al. 1 C.pen. (5 acte materiale), obiect al cauzei penale nr. 44/D/P/2017.

În consecinţă, în baza art. 16 al. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 al. 1 C.pen. (5 acte materiale) şi art. 480 al. 4 C.pr.pen., instanţa îl va condamna pe inculpatul D. A.-G. la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de  „efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, în formă continuată.

În baza art. 91 C.pen., se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi, în baza art. 92 al. 1 C.pen., se va stabili pentru inculpatul D. A.-G. termen de supraveghere de 2(doi) ani, care, potrivit art. 92 al. 2 C.pen., se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 al. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul D. A.-G. va fi obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Covasna, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 al. 2  lit. b C.pen., se va impune inculpatului D. A.-G. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune  Covasna sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 al. 3 C.pen., inculpatul D. A.-G. va fi obligat ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Sf. Gheorghe sau în cadrul Societăţii Tega S.A. Sf. Gheorghe, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, care se va executa în condiţiile prev. de art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 404 al. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 91 al. 4 C.pen., se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., potrivit cărora, dacă  pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, ori săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei aplicate.

În baza art. 404 al. 4 lit. a C.pr.pen., instanţa va constata că inculpatul D. A.-G. a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 5 august 2017 şi până la data de 13 septembrie 2017, măsura arestării preventive fiind revocată prin încheierea nr. 44/FDJ din 11.09.2017 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. ………., rămasă definitivă prin necontestare.

În baza art. 404 al. 4 lit. d C.pr.pen., cu aplicarea art. 112 al. 1 lit. e C.pen., instanţa va dispune confiscarea de la inculpatul D. A.-G. a sumei de 300 de lei, dobândită prin comiterea celor trei acte materiale, constând în punerea în vânzare de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive către colaboratorul cu o altă identitate decât cea reală.

Tot astfel, în baza art. 404 al. 4 lit. d C.pr.pen., cu aplicarea art. 112 al. 1 lit. e  şi al. 5 C.pen., se va dispune confiscarea de la inculpatul D. A.-G. a sumei de 300 de lei, (diferența de valoare dintre cantitatea de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive achiziționată, la data de 28.06.2017, de la numitul B. M. -A. - 400 de lei și valoarea substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive pusă în vânzare la aceeași dată către colaboratorul cu altă identitate decât cea reală - 100 de lei).

De asemenea, în baza art. 404 al. 4 lit. d C.pr.pen., cu aplicarea art. 112 al. 1 lit. f C.pen., se va dispune confiscarea de la inculpatul D. A.-G. a cantității de 70,20 grame fragmente vegetale, pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB), rămasă după efectuarea analizelor de laborator, dobândită la date de 5.08.2017 de la numitul C. I.-C., aflată în Camera de corpuri delicte a S.C.C.O. Covasna, în baza procesului-verbal de predare-primire din data de 01.09.2017 (f.140 vol.I.d.u.p.).

În baza art. 146 al. 3 C.pr.pen., instanţa va dispune ca, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se conserve prin arhivare odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii, a unui plic sigilat, cu sigiliul „DIICOT CV 20614”, care conţine un număr de 14 DVD-uri, fiecare având capacitatea 4,7 GB, pe care sunt stocate comunicaţiile interceptate şi înregistrate în temeiul încuviinţării judecătorului de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 44/D/P/2017, disjuns din dosarul nr. 17/D/P/2017, ambele ale D.I.I.C.O.T. – B.T. Covasna, aflată în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, înregistrat în Registrul mijloacelor materiale de probă la poziţia 45/2017.

În baza art. 404 al. 4 lit. e C.pr.pen., cu aplicarea art. 274 al. 1 C.pr.pen., inculpatul D. A.-G. va fi obligat să plătească statului 3.100 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 3.000 lei reprezintă cheltuieli din faza urmăririi penale şi 100 lei din faza judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art. 485 al. 1 lit. a C.pr.pen., admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna cu inculpatul D. A.-G., zis „C….”, născut la data de ….. în mun. …., jud. ….., CNP ……., fiul lui I. și L., cetăţean român, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, C.M.J. Covasna, studii 8 clase, cu calificare în meseria de sudor, angajat la S.C. ……. S.A. Braşov în calitate de sudor, domiciliat în mun. ………., fără antecedente penale, posesor a CI seria …., nr. ….., emisă de SPCLEP ….. la data de ……, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, în formă continuată, prev. de art. 16 al. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 al. 1 C.pen. (5 acte materiale), obiect al cauzei penale nr. 44/D/P/2017.

În baza art. 16 al. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 al. 1 C.pen. (5 acte materiale) şi art. 480 al. 4 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul D. A.-G. la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de  „efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, în formă continuată.

În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi, în baza art. 92 al. 1 C.pen., stabileşte pentru inculpatul D. A.-G. termen de supraveghere de 2(doi) ani, care, potrivit art. 92 al. 2 C.pen., se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 al. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul D. A.-G. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Covasna, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 al. 2  lit. b C.pen., impune inculpatului D. A.-G. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune  Covasna sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 al. 3 C.pen., obligă pe inculpatul D. A.-G. ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Sf. Gheorghe sau în cadrul Societăţii Tega S.A. Sf. Gheorghe, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, care se va executa în condiţiile prev. de art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 404 al. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 91 al. 4 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., potrivit cărora, dacă  pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, ori săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei aplicate.

În baza art. 404 al. 4 lit. a C.pr.pen., constată că inculpatul D. A.-G. a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 5 august 2017 şi până la data de 13 septembrie 2017.

În baza art. 404 al. 4 lit. d C.pr.pen., cu aplicarea art. 112 al. 1 lit. e C.pen., dispune confiscarea de la inculpatul D. A.-G. a sumei de 300 de lei, dobândită prin comiterea celor trei acte materiale, constând în punerea în vânzare de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive către colaboratorul cu o altă identitate decât cea reală.

În baza art. 404 al. 4 lit. d C.pr.pen., cu aplicarea art. 112 al. 1 lit. e  şi al. 5 C.pen., dispune confiscarea de la inculpatul D. A.-G. a sumei de 300 de lei, (diferența de valoare dintre cantitatea de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive achiziționată, la data de 28.06.2017, de la numitul B. M.-A. - 400 de lei și valoarea substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive pusă în vânzare la aceeași dată către colaboratorul cu altă identitate decât cea reală - 100 de lei).

În baza art. 404 al. 4 lit. d C.pr.pen., cu aplicarea art. 112 al. 1 lit. f C.pen., dispune confiscarea de la inculpatul D. A.-G. a cantității de 70,20 grame fragmente vegetale pe care s-au pus în evidență 5F-MDMB-PINACA (5F-ADB), rămasă după efectuarea analizelor de laborator, dobândită la date de 5.08.2017 de la numitul C. I.-C., aflată în Camera de corpuri delicte a S.C.C.O. Covasna, în baza procesului-verbal de predare-primire din data de 01.09.2017 (f.140 vol.I.d.u.p.).

În baza art. 146 al. 3 C.pr.pen., la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispune conservarea prin arhivare odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii, a unui plic sigilat, cu sigiliul „DIICOT CV 20614”, care conţine  un număr de 14 DVD-uri, fiecare având capacitatea 4,7 GB, pe care sunt stocate comunicaţiile interceptate şi înregistrate în temeiul încuviinţării judecătorului de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 44/D/P/2017, disjuns din dosarul nr. 17/D/P/2017, ambele ale D.I.I.C.O.T. – B.T. Covasna, aflată în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, înregistrat în Registrul mijloacelor materiale de probă la poziţia 45/2017.

În baza art. 404 al. 4 lit. e C.pr.pen., cu aplicarea art. 274 al. 1 C.pr.pen., obligă pe inculpatul D. A.-G. să plătească statului 3.100 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 3.000 lei reprezintă cheltuieli din faza urmăririi penale şi 100 lei din faza judecăţii.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2017.

PREŞEDINTE GREFIER