Contestatie la executare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. ………………..

DECIZIA CIVILĂ NR. 538/A

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2017

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ……………..

JUDECĂTOR: ……………

GREFIER: ……………..

Pe rol fiind pronunţarea asupra apelurilor declarate de contestatorul N. M., respectiv de intimata .............. BANK SA, împotriva încheierii din data de 21 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. 3267/305/2014, având ca obiect contestaţie la executare.

Instanţa constată că a rămas în pronunţare asupra cauzei în şedinţa publică din data de 19 septembrie 2017, potrivit celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată,  parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de astăzi.

TRIBUNALUL

Sentinţa pronunţată de judecătorie.

Prin încheierea din data de 21.10.2016  pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe s-au dispus următoarele:

- admiterea în parte a cererii precizată formulată de către contestatorul N. M. în contradictoriu cu intimata .............. BANK SA;

- s-a dispus încetarea executării silite care formează obiectul dosarului execuţional nr. 616/RZB/2014 al Societăţii Civil Profesionale de Executori Judecătoreşti …………………,

-  s-au respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate,

- s-a dispus obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 2224 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Motivele pe care se întemeiază sentinţa judecătoriei.

În considerentele hotărârii pronunţate instanţa de fond a reţinut că prin contractul de credit bancar nr. RFI11544300954 încheiat la data de 07.12.2007 contestatorul a beneficiat de un credit din partea .............. SA în valoare de 85.000 lei  pentru o perioadă de 216 luni.

Din înscrisurile şi susţinerile părţilor rezultă că debitorul nu şi-a respectat în totalitate obligaţiile asumate, neachitând ratele la termene stabilite. Conform notificării de scadenţă anticipată nr. ISC7745/12.03.2014 contestatorul înregistra o restanţă în sumă de 6677,45 lei.

Având în vedere declararea scadentă anticipată a creditului şi neexecutarea obligaţiei de plată a ratelor, intimata a formulat la data de 30.05.2014 cerere de executare silită, formându-se dosarul execuţional nr. 616/RZB/2014 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti ………………..

Prin cerere s-a solicitat executarea asupra întregului patrimoniu al debitorului, precum şi asupra imobilului ipotecat situat în ………………..  întabulat în Cartea funciară nr. ……. Hoghiz.

Potrivit art. 24 Noul C. proc. civ. „dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”. Având în vedere aceste prevederi, luând în considerare data formulării cererii de executare silită, instanţa a aplicat litigiului legea în vigoare la data începerii executării silite.

Conform art. 665 alin. 1 Noul C. proc. civ. în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc solicită să se dispună încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare (…)”. În ceea ce priveşte această din urmă instanţă art. 650 alin. 1 Noul C. proc. civ. a prevăzut că „instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

În acelaşi timp, potrivit art. 819 Noul C. proc. civ. „după înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanţei de executare în circumscripţia căreia se află imobilul, încuviinţarea urmăririi silite, dispoziţiile art. 664 şi 665 aplicându-se în mod corespunzător”.

Or, în aceste condiţii s-a reţinut că în mod legal executorul judecătoresc s-a adresat atât Judecătoriei Sfântu Gheorghe, cât şi Judecătoriei Rupea în vederea încuviinţării executării silite demarate în dosarul execuţional nr. 616/RZB/2014.

Deschizându-se dosarul execuţional, prin încheierea din data de 13.06.2014 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. ………/305/2014 s-a dispus încuviinţarea executării silite împotriva debitorului N.  M. în vederea recuperării creanţei constate prin contractul de credit nr. RFI11544300954/07.12.2007, iar prin încheierea din data de 17.06.2014 pronunţată de Judecătoria Rupea în dosarul nr. 517/293/2014 s-a dispus încuviinţarea executării silite imobiliare asupra imobilului situat în comuna Hoghiz, sat …..  nr. …., jud. Braşov în baza titlului executoriu constând în contractul de credit nr. RFI11544300954/07.12.2007 şi contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2927/07.12.2007 de BNP „…………….”.

În urma declanşării şi încuviinţării executării silite la data de 19.06.2014 a fost emis în dosarul execuţional nr. 616/RZB/2014 somaţia mobiliară prin care debitorului i s-a pus în vedere ca în termen de o zi să-şi execute obligaţia de plată a sumai de 90289,89 lei sumă reprezentând 82.561,73 lei credit principal datorat şi dobânzi restante, precum şi suma de 7728,16 lei cheltuieli de executare.

În cadrul aceluiaşi dosar execuţional la aceeaşi dată s-a emis şi somaţie imobiliară, dispunându-se şi prin adresa din data de 19.06.2014 poprirea în cotă de 1/3 a veniturilor contestatorului de care acesta beneficiază din partea angajatului Penitenciarul Codlea.

Prin prezenta cerere, contestatorul a formulat contestaţie la executare, în urma precizărilor cererii invocându-se atât motive de contestaţie la executare propriu – zisă, cât şi contestaţie la titlu.

Prin apărările formulate partea intimată a învederat că reclamantul a formulat mai multe contestaţii la executare în raport de dosarul execuţional nr. 616/RZB/2014, cererile fiind înregistrate pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, Judecătoria Braşov şi Judecătoria Rupea.

Însă, având în vedere conţinutul cererilor adresate diferitelor instanţe şi ataşate şi la prezenta cauză, precum şi sentinţele pronunţate în aceste dosare, instanţa a apreciat că nu poate reţine incidenţa autorităţii de lucru judecat, nefiind îndeplinită cerinţa privind identitatea de cauză. Într-adevăr, şi prin prezenta cerere se contestă actele de executare din dosarul execuţional nr. 616/RZB/2014 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti …………….. Cu toate acestea, prin precizările ulterioare, partea contestatoare şi-a întemeiat petitele şi pe existenţa clauzelor abuzive în raport de contractul de credit care constituie titlul executoriu.

În cadrul prezentului dosar s-a apreciat de către prima instanţă că suntem în prezenţa unei veritabile contestaţii la titlu şi nu doar a unei contestaţii la executare propriu zise şi care a format obiectul dosarului nr. ……/293/2014.

Aşadar, în prezenta cauză se reţine că potrivit art. 711 alin. 1 Noul C. proc. civ. „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc precum şi împotriva oricărui act de executare se poate fac contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaşi prin executare”, art. 712 alin. 2 Noul C. proc. civ. prevăzând că „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului  cuprins în titlul executoriu (…)”.

Având în vedere că partea contestatoare a invocat şi aspecte privind valabilitatea titlului executoriu, invocând existenţa unor clauze abuzive în raport de contractul de credit nr. RFI11544300954/07.12.2007 care se circumscriu în principal clauzelor convenţionale privind dobânda, instanţa le-a analizat cu prioritate pe acestea.

Cum s-a arătat în cele precedente în temeiul contractului de credit contestatorul a beneficiat de un împrumut în valoare totală de 85.000 lei cu obligaţia de restituire în 216 rate eşalonate.

Prin art. 3 pct. 3.3 din contractul nr. RFI11544300954/07.12.2007 s-a prevăzut că „în primul an de creditare rata anuală a dobânzii curente este de 6% pe an. Începând cu cel de-al doilea an de creditare rata dobânzii curente devine revizuibilă, banca putând modifica valoarea acesteia în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de creditare a băncii, urmând să aducă la cunoştinţa împrumutatului noua rată a dobânzii în modalităţile menţionate în „condiţiile generale de derulare a operaţiunilor bancare”.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000 (în forma în vigoare la data încheierii convenţiei) „consumatorii prejudiciaţi prin contractele încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă”.

Rezultă aşadar, că instanţa este abilitată a cerceta dacă prin convenţiile încheiate între consumatori şi comercianţi au fost respectate prevederile de principiu stabilite de actul normativ indicat, respectiv de a analiza caracterul clauzelor cuprinse în acest convenţii, putându-se pronunţa asupra caracterului abuziv al acestora.

De asemenea, se reţine că potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „în sensul prezenţei legi, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care încheie un contract în afara activităţii lor autorizate, profesionale sau comerciale”. Pe de altă parte alin. 2 al acelaşi dispoziţii defineşte comerciantul ca „orice persoană fizică sau juridică ce încheie un contract în cadrul unei activităţi autorizate, comerciale sau profesionale”.

Raportând aceste cerinţe la subiecţii raportului juridic dedus judecăţii, instanţa a apreciat că actul juridic încheiat între aceştia şi supus analizei instanţei face parte din categoria contractelor prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, fiind în prezenţa unei convenţii încheiate între comerciant şi consumator.

Referitor la caracterul abuziv al unor clauze, instanţa a reţinut că potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă, dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei – credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”.

În continuare, prin alin. 2 s-a prevăzut că „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv”.

Referitor la clauza analizată şi care priveşte dobânda, trebuie avute în vedere şi prevederile Anexei nr. 1 alin. 1 lit. a la Legea nr. 193/2000, prevederi prin care sunt calificate de lege ca şi abuzive clauzele care „dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract”.

Însă, „prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia contractul”.

Raportat aceste dispoziţii la cauza de faţă, s-a reţinut, în primul rând că obligativitatea achitării dobânzii a fost prevăzută în  art. 3 din convenţie putându-se aprecia astfel că, în esenţă, suntem în prezenţa unei convenţii preformulate, standard. Într-adevăr, cuantumul dobânzii la care partea a fost obligată, mai exact modalitatea de determinare a valorii acesteia, a fost stabilită prin clauza indicată, prevederi însuşite de către beneficiarii împrumutului prin semnătură. Însă, aceste aspecte nu sunt de natură a înlătura caracterul standard al convenţiei şi implicit al clauzei, aceasta încadrându-se în categoria clauzelor prevăzute de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, apreciate de către legiuitor ca nefiind negociată.

În continuare se reţine că potrivit dispoziţiilor Anexei nr. 1 alin. 1 lit. a la Legea nr. 193/2000 pentru ca o modificare a convenţiei în ceea ce priveşte majorarea sau reducerea ratei dobânzii ori altor taxe sau comisioane să nu fie considerată abuzivă este necesară îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind existenţa unei notificări prealabile a debitorului şi posibilitatea acestuia de a solicita desfiinţarea în cazul în care nu este de acord cu amendamentul, precum şi existenţa unei motivaţii întemeiate care să justifice pe deplin modificarea.

Astfel, cum s-a arătat în cele precedente, prin clauza analizată s-a prevăzut că banca are dreptul de a revizui rata dobânzii curente, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii.

Cercetând prezenta clauză raportat la prevederile legale enunţate de Legea nr. 193/2000, instanţa a reţinut că sub aspectul primei cerinţe, respectiv existenţa unei notificări prealabile sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile arătate. Cum s-a arătat în cele precedente, prin convenţia încheiată s-a statuat că modificarea valorii dobânzii se va comunica consumatorului, rata noii dobânzi fiind aplicată de la data comunicării.

Însă, în cauză nu se poate reţine îndeplinirea celei de a doua cerinţe, părţile neprevăzând dreptul împrumutatului de a rezilia contractul în situaţia în care nu este de acord cu noile prevederi contractuale.

În ceea ce priveşte ultima cerinţă, s-a prevăzut prin contractul încheiat de părţi, posibilitatea modificării dobânzii în raport de factorilor indicaţi, respectiv „în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de creditare a băncii”.

Însă, s-a avut în vedere că prevederile alin. 1 lit. a din Anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000 prevăd posibilitatea modificării unilaterale doar în situaţia existenţei unei „motivaţii întemeiate”, motive însă care trebuie prevăzute în contract şi descrise ca atare în însăşi convenţia încheiată de părţi, pentru ca în prealabil clientul să aibă posibilitatea de a şti care sunt situaţiile concrete şi efective în care va trebui să suporte a majorare a dobânzilor.

Or, justificarea posibilităţii de modificare unilaterală a valorii factorilor avuţi în vedere „în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de creditare a băncii” nu îndeplineşte cerinţa de a constitui o motivaţie întemeiată, în măsura în care în însăşi convenţia de creditare încheiată de părţi nu au fost prevăzute şi evidenţiate concret aspectele şi situaţiile care pot conduce la necesitatea modificării. Justificarea prevăzută în contract este una generală şi ambiguă, putând fi influenţată de o serie de factori, partea cocontractantă neavând posibilitatea de a prevedea clar şi determinat care anume situaţii pot conduce la intervenirea unor majorări.

Aşadar, s-a apreciat că în cauză nu este îndeplinită nici această cerinţă impusă de lege, motiv pentru care văzând prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 coroborat cu dispoziţiile alin. 1 lit. a din Anexa nr. 1 la acest act normativ, instanţa a apreciat că suntem în prezenţa unei clauze abuzive în ceea ce priveşte posibilitatea majorării unilaterale a ratei dobânzii curente.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv Act adiţional nr. 1 încheiat la data de 06.08.2010, şi Act adiţional nr. 2/13.09.2011 rezultă că la aceste date convenţia existentă între părţi a fost modificată, modificarea intervenind şi asupra dobânzii şi modalităţii de calcul a acesteia. Astfel, prin primul act adiţional semnat la data de 06.08.2010 s-a prevăzut prin pct. 2.1. şi 2.2. formula de calcul a dobânzii, prevăzându-se că rata dobânzii curente este variabilă, valoarea ei fiind calculată: media aritmetică pe ultimele 30 de zile calendaristice a ROBOR 6 luni + marja băncii. În continuare s-a prevăzut că marja băncii este de 6,14 puncte, stabilindu-se că la data încheierii actului adiţional valoarea ratei dobânzii curente este de 13,27%.

Ulterior, prin actul adiţional încheiat la data de 13.09.2011 părţile au prevăzut reeşalonarea datoriei, prin pct. 2.4 prevăzând că la data încheierii acestui act adiţional valoarea ratei dobânzii curente variabile este de 13,49%.

Într-adevăr, părţile, atât creditoarea cât şi debitorul au semnat actele adiţionale din data de 06.08.2010 şi 13.09.2011. În acelaşi timp însă, noile prevederi contractuale privind modalitatea de stabilire a noii dobânzi nu pot fi avute în vedere ca şi clauze contractuale negociate direct cu consumatorul. Acesta deoarece forma de calcul a dobânzii a fost impusă de dispoziţiile art. 37 lit. a din OUG nr. 50/2010 conform cărora „în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului (…)”.

Pe de altă parte, în urma modificării convenţiei prin actele adiţionale, dobânda a fost majorată considerabil, respectiv de la 6% din contractul iniţial, la 13,29% şi apoi la 13,49%.

Or, în raport de considerentele prezentate în cele precedente s-a apreciat că tocmai această prevedere contractuală care permite instituţiei de credit modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii are caracter abuziv şi prejudiciază interesele consumatorului.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000 „clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua”.

Prin prezenta contestaţie, deşi contestatorul a invocat existenţa clauzelor abuzive în raport de contractul de credit nr. RFI11544300954/07.12.2007 din care derivă creanţa a cărei realizare se urmăreşte prin executare silită, acesta nu a solicitat expres şi anularea acestor clauze, instanţa, în temeiul principiului disponibilităţii neputând aşadar constata nulitatea acestora. Însă, în raport de petitele formulate, precum şi prevederile art. 712 Noul C. proc. civ. coroborat cu art. 719 alin. 1 Noul C. proc. civ., în cadrul contestaţiei la executare organul jurisdicţional este abilitat să lămurească titlul executoriu, dispunând însă doar asupra executării silite şi a modalităţii de executare.

Aşadar, apreciindu-se ca abuzive clauzele contractuale care privesc modificarea unilaterală a dobânzii şi stabilirea ulterioară a acesteia, pentru a da eficienţă raportului juridic dintre părţi conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, urmează a fi avută în vedere situaţia părţilor de la data încheierii convenţiei, dată la care potrivit prevederilor art. 3 pct. 3.3 din contractul de credit rata anuală a dobânzii este de 6% pe an.

Din raportul de expertiză judiciară contabilă întocmit de către expert D. E. rezultă că prin aplicarea sumei totale plătite de către contestator în valoare e 68.399,40 lei la contractul de credit nr. RFI11544300954/07.12.2007, respectând calculul dobânzii la 6% la data de 07.04.2016, contestatorul nu are restanţă, având o sumă plătită în plus nealocată în valoare de 1449,01 lei.

Conform art. 719 alin. 1 Noul C. proc. civ. „dacă admite contestaţia la executare, instanţa, ţinând seama de obiectul acesteia, după ca, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării însăşi, va anula ori lămuri titlul executoriu”.

În consecinţă, din probele administrate rezultând că în concordanţă cu prevederile convenţionale determinate după înlăturarea clauzelor abuzive obligaţia contestatorului de restituire a sumei împrumutate a fost executată, instanţa a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune încetarea executării silite.

Prin cerere partea contestatoare a invocat caracterul abuziv şi în raport de alte clauze contractuale, respectiv comision de procesare, comision de administrare, modificarea convenţiei. Însă, pentru aceste dispoziţii convenţionale instanţa nu a putut reţine existenţa unor clauze abuzive. Astfel, s-a reţinut că OUG nr. 50/2010 reglementează posibilitatea stabilirii unui comision de administrare pe parcursul derulării raporturilor contractuale, iar comisionul de procesare este executabil o singură dată, la acordarea creditului.

Tot astfel, s-a reţinut că în raport de temeiurile invocate în cadrul unei contestaţii la executare, motivele de anulare primează faţă de petitele prin care se tinde la încetarea executării. Însă, astfel cum s-a arătat în cele precedente, normele privind competenţa executorului judecătoresc şi a instanţei de executare au fost respectate în cauză. Tot astfel, se reţine că din înscrisurile depuse la dosar şi raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că la data demarării executării silite contestatorul figura cu restanţe, începerea executării silite fiind aşadar în mod legal efectuată.

Instanţa nu a putut reţine ca întemeiate nici susţinerile privind nelegalitatea modalităţii de determinare a cheltuielilor de executare. Conform art. 669 alin. 2 Noul C. proc. civ. „cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit (…)”. Or, având în vedere că executarea silită a fost începută şi realizată în mod legal şi justificat, instanţa a constatat că debitorul datorează şi cheltuieli de executare, actele executorului judecătoresc sub aceste aspecte fiind legale.

În consecinţă, pentru considerentele arătate instanţa a admis în parte cererea precizată, a dispus încetarea executării silite care formează obiectul dosarului execuţional nr. 616/RZB/2014 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti …………….. şi a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, art. 453 alin. 1 Noul C. proc. civ. stabileşte că „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească cheltuieli de judecată”.

Având în vedere aceste prevederi, precum şi solicitarea contestatorului, a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 2224 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, sumă reprezentând onorariu expert şi copiere dosar execuţional.

Tot astfel, s-a reţinut că potrivit art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 „sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiţionarului când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”. Aşadar, având în vedere că partea are posibilitatea solicitării restituiri contravalorii taxei judiciare de timbru în cazul admiterii cererii, instanţa a apreciat că petitul formulat în vederea acordării cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru nu este întemeiat.

Calea de atac declarată împotriva încheierii.

1. Încheierea a fost atacată cu apel de către apelanta .............. BANK SA, solicitându-se schimbarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond, în sensul respingerii contestaţiei la executare ca neîntemeiată.

În motivarea apelului se arată că faţă de întârzierile mari la plată a ratelor aferente contractului de credit nr RFI11544300954/07.12.2007, banca a procedat la declararea scadenţei anticipate, expediind debitorului notificarea la data de 12.03.2014. Suma restantă la data expedierii notificării  era de 6677,46 lei, iar numărul de zile de întârziere era de 241 de zile; iar la data declarării scadenţei anticipate suma restantă era de 7.609,14 lei.

Apelanta apreciază că soluţia data de prima instanţă nu este justificată deoarece nu s-a ţinut cont de toate probele din dosar, de faptul că pe parcursul procesului, la fiecare termen de judecată, cererea iniţială a fost modificată, cu depăşirea termenelor imperative prevăzute de C p. civ. Mai mult decât atât, forma iniţială a contestaţie a mai fost supusă judecăţii, aceasta făcând obiectul dosarelor nr …../293/2014 al Judecătoriei Rupea, nr …../197/2014 al Judecătoriei Braşov, nr …../305/2014 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe. Prima instanţă, în mod nelegal, apreciază apelanta, a ţinut cont de o expertiză contabilă în care expertul contabil a stabilit ce clauze sunt abuzive, substituindu-se puterii judecătoreşti.

În plus, debitorul a beneficiat din partea băncii de două restructurări a creditului, prin actul adițional din data de 06.08.2010 care a operat o reducere a ratei cu peste 50% şi prin actul adiţional din data de 13.09.2011, rezultând o reducere a ratei lunare pentru o perioadă de un an, la suma de 490,39 lei. Faţă de aceste restructurări, dobânda pe perioada 06.08.2010-05.08.2011 a fost de 1%, instanţa de fond omiţând să aibă în vedere că o reducere substanţială a fost realizată şi prin cel de-al doilea act adițional. Lucrarea de expertiză contabilă a fost efectuată pro causa, susţine apelanta, reţinându-se o dobândă fixă de 6%, fără a se ţine cont de cele două acte adiţionale, fără a se ţine cont că în dosarul nr ……./293/2014 al Judecătoriei Rupea executarea a fost suspendată, ca urmare banca nu a încasat sumele realizate din poprire.

Mai mult decât atât, cu toate că suma iniţială a creditului (fără dobânzi şi comisioane) este de 86.870 lei, iar în raportul de expertiză se arată că până la data de 07.04.2016 s-a achitat suma de 68.399,40 lei (în care s-a inclus şi dobânda de 6%), rezultă clar că suma principală plus dobânda din raportul de expertiză nu acoperă nici măcar suma acordată inițial de 86.870 lei.

Referitor la solicitarea iniţială a contestatorului de a se anula încheierea din data de 19.06.2014 din dosarul execuțional nr. 616/2014 al BEJ ……….., respectiva pretenţie este neîntemeiată câtă vreme nu s-a arătat care sunt elementele pentru care această încheiere ar trebui să fie anulată.

Aprecierile privind nenegocierea clauzelor nu sunt reale, susţine apelanta, deoarece, pe lângă cele două acte adiţionale, cu debitorul s-au purtat numeroase negocieri, atestate de actele depuse la dosarul cauzei. Apoi, sumele cerute de executorul judecătoresc cu titlu de onorariu, se încadrează în limitele legale.

În drept, au fost invocate prevederile art. 466 Cod procedură civilă.

2. Încheierea a fost atacată cu apel şi de către contestatorul-apelant N. M., solicitându-se schimbarea celor dispuse de instanţă, în sensul admiterii şi a petitului având ca obiect eliminarea comisionului de administrare şi a cheltuielilor de executare silită.

În motivarea cererii de apel contestatorul arată că perceperea comisionului de administrare de către bancă este abuzivă deoarece respectivul comision reprezenta în realitate o dobândă mascată. De altfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr 193/2000 creditoarea a sistat perceperea respectivului comision de administrare. Apelantul apreciază că respectiva clauză contractuală este abuzivă deoarece ea nu a fost negociată şi este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Referitor la onorariul executorului judecătoresc, acesta este nejustificat în condiţiile admiterii contestaţiei la executare, apreciază apelantul. Se susţine că executorul ar fi trebuit să analizeze cererea creditoarei, să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 663 Cod procedură civilă, anume dacă creanța este certă, lichidă şi exigibilă. În plus, aplicarea TVA la onorariul executorului judecătoresc este nelegală deoarece nu este prevăzută în OMJ nr 2561-2012.

În drept, au fost invocate prevederile art. 470 şi următoarele Cod procedură civilă.

Apărările formulate faţă de cererea de apel.

Prin întâmpinarea depusă la fila 36 intimatul N. M. a solicitat respingerea apelului .............. Bank SA ca nefondat.

În cuprinsul acestei întâmpinări se arată că susţinerile băncii referitoare la împrejurarea că nu au fost achitate de către debitor toate datoriile izvorâte din contractul de credit bancar, sunt total nefondate. Se arată de către intimat că unitatea bancară a efectuat în mod abuziv scăderea sumelor achitate în contul creditului ipotecar din contul altor credite, respectiv card credit şi descoperire de cont. În pag nr 11 din raportul de expertiză contabilă se arată că suma de 6254,11 lei a fost scăzută din soldul cardului de credit la care s-a adăugat descoperirea de cont 4194,58 lei în mod ilegal prin înregistrarea disimulată ca acordare de credit. Suma totală achitată de împrumutat a fost de 9902,58 lei, prin urmare nu existau restanţe la plată. Intimatul a solicitat de mai multe ori lămuriri scrise din partea băncii, însă nu le-a primit, din contră, s-a trezit executat silit.

Creditoarea vrea să inducă în eroare instanţa de judecată, apreciază intimatul, prin afirmaţia neadevărată că suma rezultată din raportul de expertiză, de 68.399,40 lei în care este inclusă dobânda de 6% nu acoperă nici măcar suma acordată iniţial de 86.870 lei, invocând obiectivul nr 1 pag 5. În fapt, anexa 2, supliment la raportul de expertiză prezintă foarte clar faptul că creditoarea trebuie să încaseze suma de 142.261 lei până în data de 07.12.2025, deci cu 55.390,96 lei mai mult decât suma acordată iniţial de 86.870 lei, şi că până la data de 07.04.2016 debitorul a plătit suma de 67.649,40 lei, rezultat al corectării sumei de 68.399,40 lei. În concluzie, apelul declarat de .............. Bank SA este total nefondat, susţine intimatul.

Intimata .............. Bank SA nu a formulat întâmpinare faţă de apelul declarat de contestatorul N. M..

Probe administrate în apel.

În apel, intimatul N. M. a depus la dosar adeverinţă eliberată de angajator cu privire la sumele reţinute din salariul lunar şi virate către executorul judecătoresc prin poprire.

Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei  de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, tribunalul apreciază ambele apeluri ca fiind nefondate, conform considerentelor ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Situaţia de fapt a speţei constând în raportul juridic perfectat între părţi, acela de împrumut bancar dintre un profesionist şi un consumator-persoană fizică, izvorât din  contractul de credit bancar nr. RFI11544300954 încheiat la data de 07.12.2007 şi cele două acte adiţionale din data de 06.08.2010 şi 13.09.2011; demararea executării silite şi caracterul clauzelor contractului ce constituie titlul executoriu a fost corect reţinută de instanţa de fond în baza probei cu înscrisuri administrată în cauză.

Tribunalul va analiza în cele ce urmează criticile formulate de apelanţi în limitele acestora, conform art. 477 alin 1 Cod procedură civilă.

I.1.În apelul formulat de .............. Bank SA se critică aspectul procedural constând în aceea că cererea iniţială cu care judecătoria a fost învestită a fost modificată pe parcursul procesului, cu depăşirea termenelor imperative prevăzute de Codul de  procedură civilă.

Analizând pertinenţa acestei critici, tribunalul constată, în primul rând că cererea cu care a fost învestită spre soluţionare judecătoria  (contestaţia la executare) a avut ca pretenţie iniţială anularea încheierii emisă în dosarul execuţional cu nr 616/2014 al BEJ …………, încheiere prin care executorul a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silită. Partea contestatoare a indicat ca dată a emiterii respectivei încheieri 19.04.2014, fiind vorba evident de o eroare materială (data corectă a emiterii încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare fiind 19.06.2014, cererea de executare silită fiind înregistrată la executor în data de 30.05.2014-fila 159 vol. I a dosarului de fond). Deşi contestatorul a indicat ca obiect al contestaţiei iniţiale respectiva încheiere, totuşi, în cuprinsul contestaţiei la executare aduce critici cu privire la conţinutul contractului de împrumut, caracterul nelegal al dobânzii, înregistrarea operaţiunilor de plată a ratelor de către bancă, lipsa transparenţei procedurilor bancare. Contestaţia la executare, precum şi precizările ulterioare au fost redactate de parte fără asistenţa unui avocat profesionist.

Anterior primului termen de judecată fixat pentru data de 03.12.2014, contestatorul a depus la dosarul cauzei o precizare scrisă a contestaţiei la executare (fila 66, vol. I) prin care  a indicat instanţei că solicită eliminarea clauzelor abuzive din contractul de credit, clauze referitoare la dobânda variabilă, la comisioanele pe care banca le include în costurile creditului. Această completare de acţiune a fost formulată în termenul legal, conform art. 204 alin 1 Cod procedură civilă. Ea a fost comunicată băncii pârâte, conform dovezii de la fila 83 din dosarul de fond, respectându-se astfel principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare. Susţinerile băncii apelante cu privire la modificarea contestaţiei la executare cu încălcarea termenelor procedurale sunt astfel nefondate.

2. Tribunalul apreciază ca nefondată şi critica apelantei .............. Bank SA referitoare la împrejurarea că expertul contabil a stabilit în raportul întocmit ce clauze sunt abuzive, substituindu-se puterii judecătoreşti.

În lucrarea de expertiză judiciară întocmită în cauză expertul contabil a răspuns la obiectivele fixate de instanţa de fond. Analiza caracterului clauzelor contractului de credit bancar şi aprecierea asupra caracterului abuziv al acestora s-a realizat de către instanţa de judecată care a motivat amplu în cuprinsul considerentelor sentinţei pronunţate respectivele reţineri, statuări.

3. Banca apelantă a susţinut totodată, în cuprinsul căii de atac promovate, că dobânda contractuală  pe perioada 06.08.2010-05.08.2011 ar fost de 1%, instanţa de fond omiţând să aibă în vedere că o reducere substanţială a fost realizată şi prin cel de-al doilea act adiţional.

Susţinerea este nefondată. Judecătoria a avut în vedere actele adiţionale la contractul de credit bancar perfectat între părţi (actul adiţional nr. 1 încheiat la data de 06.08.2010 şi actul adiţional nr. 2/13.09.2011), analizând în detaliu conţinutul respectivelor acte. Astfel, prin primul act adiţional semnat la data de 06.08.2010 s-a stipulat prin pct. 2.1. şi 2.2. formula de calcul a dobânzii, prevăzându-se că rata dobânzii curente este variabilă, valoarea ei fiind calculată astfel: media aritmetică pe ultimele 30 de zile calendaristice a ROBOR 6 luni + marja băncii. În continuare s-a prevăzut că marja băncii este de 6,14 puncte, stabilindu-se că la data încheierii actului adiţional valoarea ratei dobânzii curente este de 13,27%.

Ulterior, prin actul adiţional încheiat la data de 13.09.2011 părţile au prevăzut reeşalonarea datoriei, prin pct. 2.4 prevăzând că la data încheierii acestui act adiţional valoarea ratei dobânzii curente variabile este de 13,49%. În mod corect a reţinut judecătoria că forma de calcul a dobânzii a fost impusă de dispoziţiile art. 37 lit. a din OUG nr. 50/2010, astfel încât respectivele clauze contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul. S-a constatat, în mod corect, că,  în urma modificării convenţiei prin actele adiţionale, dobânda a fost majorată considerabil, de la 6% din contractul iniţial, la 13,29% şi apoi la 13,49%.

4. Apelanta .............. Bank SA a criticat reţinerile instanţei de fond, apreciind că acestea nu concordă cu concluziile raportului de expertiză contabilă.  Astfel, s-a susţinut de către apelantă că în raportul de expertiză se arată că până la data de 07.04.2016 s-a achitat suma de 68.399,40 lei (în care s-a inclus şi dobânda de 6%), rezultând astfel clar că suma principală plus dobânda din raportul de expertiză nu acoperă nici măcar suma acordată iniţial contestatorului, aceea de 86.870 lei.

Această critică a băncii apelante este nefondată deoarece ea are ca fundament contractul de credit bancar în forma sa iniţială, fără reţinerea caracterului abuziv al clauzei privind dobânda variabilă. Însă, judecătoria, analizând respectiva clauză prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000 a apreciat, în mod corect, caracterul abuziv al clauzei. Argumentele instanţei de fond care susţin caracterul abuziv al clauzei stipulată la art. 3 din contractul de credit bancar au vizat, în mod corect: natura standard a convenţiei şi implicit a clauzei, aceasta nefiind negociată; lipsa stipulării în contract a dreptului împrumutatului de a rezilia convenţia în situaţia în care nu este de acord cu noile prevederi contractuale privind dobânda; lipsa posibilităţii consumatorului de a şti care sunt situaţiile concrete şi efective în care va trebui să suporte o majorare a dobânzilor. De asemenea, s-a apreciat corect că menţiunea contractuală „în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de creditare a băncii” nu îndeplineşte cerinţa de a constitui o motivaţie întemeiată pentru modificarea dobânzii, partea cocontractantă neavând posibilitatea de a prevedea clar şi determinat care anume situaţii pot conduce la intervenirea unor majorări.

Apelanta nu a criticat statuările instanţei de fond cu privire la caracterul abuziv al clauzei privind dobânda variabilă.

Ca urmare, soluţia instanţei de fond este susţinută de concluziile raportului de expertiză contabilă, concluzii formulate prin reţinerea contractului de credit cu dobânda de 6%. Astfel, din raportul de expertiză judiciară contabilă întocmit de către expert D. E. rezultă că prin aplicarea sumei totale plătite de către contestator în valoare e 67.649,40 lei la contractul de credit nr. RFI11544300954/07.12.2007, respectând calculul dobânzii la 6% la data de 07.04.2016, contestatorul nu are restanţă.

Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază apelul declarat de apelanta .............. Bank SA ca fiind nefondat, urmând a-l respinge în temeiul art. 480 alin 1 Cod procedură civilă.

II. Referitor la calea de atac promovată de apelantul-contestator N. M., aceasta vizează soluţia instanţei de fond cu privire la comisionul de administrare şi cu privire la onorariul executorului judecătoresc.

În ceea ce priveşte comisionul de administrare, considerentele judecătoriei sunt foarte sumare, astfel încât tribunalul le va completa conform celor ce urmează.

Se reţine, astfel că la punctul 3.7 din contractul de credit perfectat între părţi, s-a stipulat că „pentru monitorizarea de către bancă a utilizării, rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror alte obligaţii asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,15 %, ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului”.

În analiza caracterului acestei clauze, tribunalul va avea în vedere  prevederile art. 4 din Legea 193/2000 conform cărora ,,o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”. La alineatul 2 din acelaşi articol se stipulează: „ o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.”

Contestatorul-apelant a invocat faptul că această clauză nu a fost negociată dar, chiar dacă s-ar avea în vedere acest aspect, totuşi clauza nu este de natură a crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului şi nu poate fi reţinut că intimata pârâtă ar fi acţionat cu rea credinţă, aceasta deoarece, pe de-o parte, clauza este clară, fără echivoc, formula de calcul poate fi înţeleasă de orice persoană chiar şi fără cunoştinţe de specialitate fiind de fapt o relaţie matematică simplă. Pe de altă parte, în formula de calcul unul din elemente este  soldul creditului ce, potrivit graficului de rambursare era cunoscut de apelant şi, pe măsură ce ratele erau achitate, scădea şi comisionul.

În plus, tribunalul reţine şi prevederile art. 9^3 lit. d din OG 21/1992 care permiteau includerea în contract a unei clauze referitoare la costurile de administrare ce cad în sarcina consumatorului, stipulate sub forma unui comision. Şi OUG 50/2010, intrată în vigoare la data de 21.06.2010, deci anterior încheierii actelor adiţionale, prevede la art. 36 alin. 3: ,,comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului”.

Însă, considerentul esenţial pentru care respectiva clauză nu poate fi considerată abuzivă este acela al împrejurării că, prin perceperea comisionului de administrare în cuantumul indicat în contract, pe o perioadă scurtă de timp, cuprinsă între ianuarie 2008-iulie 2010, nu s-a creat un dezechilibru contractual substanţial în detrimentul consumatorului. Prin actul adiţional din 06.08.2010 banca a înlăturat comisionul de administrare.

Ca urmare, tribunalul, apreciază critica apelantului-contestator vizând nereţinerea de către judecătorie a caracterului abuziv a clauzei privind comisionul de administrare ca fiind nefondată.

Referitor la onorariul executorului judecătoresc, considerentele instanţei de fond sunt greşite şi vor fi înlocuite de tribunal cu cele ce urmează, fără însă ca soluţia cu privire la această pretenţie să fie modificată.

Astfel, tribunalul constată că legalitatea încheierii din data de 19.06.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare dată în dosarul execuţional nr 616/2014 ce face obiectul prezentului litigiu a fost analizată în cadrul contestaţiei la executare din dosarul cu nr ….-293-2014. Prin decizia nr 343-19.02.2016 a Tribunalului Braşov dată în respectivul dosar s-a statuat cu putere de lucru judecat că suma de 7378 lei stabilită cu titlu de onorariu executor depăşeşte cuantumul maxim legal prevăzut de Legea nr 188-2000 şi Ordinul 2550-2006, respectiv 5951 lei, suma incluzând şi TVA-ul datorat de SPCJEP în cuantum de 24%. Ca urmare, prin respectiva decizie s-a dispus anularea parţială a încheierii din data de 19.06.2014 şi reducerea onorariului executorului judecătoresc de la suma de 7378 lei la suma de 5951 lei. Respectiva soluţie se impune ca lucru judecat, astfel încât, în temeiul art. 431 alin 1 Cod procedură civilă ea nu mai poate forma obiectul prezentei judecăţi, părţile fiind obligate să respecte respectiva hotărâre. În consecinţă, tribunalul va menţine soluţia judecătoriei de respingere a pretenţiei având ca obiect nelegalitatea onorariului executorului judecătoresc, însă considerentul care susţine această soluţie este aceea a puterii de lucru judecat, conform celor anterior arătate.

Pentru aceste motive, tribunalul apreciază apelul declarat de apelantul N. M. ca fiind nefondat, astfel că, în temeiul art. 480 alin 1 Cod procedură civilă îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta .............. BANK SA cu sediul în ………………, CUI ………………, înmatriculat în Registrul Comerţului sub nr. ………….. în contradictoriu cu intimatul N. M. CNP ………….. domiciliat în comuna ….. nr. ……, jud. ………. împotriva încheierii din data de 21.10.2016 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în prezentul dosar, încheiere pe care o păstrează.

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul N. M. în contradictoriu cu intimata .............. BANK SA împotriva aceleiaşi încheieri, încheiere pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunţată azi, 03.10.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE JUDECĂTORGREFIER

Domenii speta

Spete similare