Acţiunea pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna creditorilor. Prezumţia relativă de fraudă in dauna creditorilor

Domeniu asociat: Faliment - Procedura insolvenţei. Acţiunea pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna creditorilor. Prezumţia relativă de fraudă in dauna creditorilor.

Pentru a se dispune anularea unor acte sau operaţiuni încheiate în cele 6 luni şi respectiv în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, este necesar ca acestea să fie frauduloase, adică încheiate cu intenţia de a prejudicia drepturile creditorilor, legiuitorul prevăzând o prezumţie relativă de fraudă în dauna acestora, prezumţie ce poate fi răsturnată prin administrarea probei contrare.

În cauza de faţă, probatoriul administrat conduce la concluzia îndeplinirii cerinţelor legale sus-menţionate, cu consecinţa anulării actelor frauduloase, astfel cum a reţinut judecătorul sindic. Aşa cum s-a arătat mai sus, transferul patrimonial şi retragerea sumelor în numerar s-au realizat cu o zi înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei, astfel încât aceste acte au fost efectuate în interiorul perioadei suspecte prevăzute de art.117 alin.2 din legea insolvenţei.

-  art. 117, art. 120 alin. 1 din  Legea nr.85/2006

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.604 din 23.03.2017)

Asupra apelului de faţă:

Prin sentinţa civilă nr.6961/08.11.2016, pronunţată în dosarul nr.25485/3/2016, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă a admis cererea în anulare a unor transferuri cu caracter patrimonial promovată de lichidatorul C.I. I. S.A. în calitate de administrator judiciar al M.R.C.E.S. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii D.I.C. S.R.L. şi D.O.C. şi cu debitoarea M.R.C.E.S. S.R.L. prin administrator special N. Z. S., a dispus anularea transferului patrimonial în cuantum de 86.200 lei efectuat de debitoarea SC M.R.C.E.S. S.R.L. către societatea D.I.C S.R.L., a dispus restituirea sumei de 86.200 lei de către societatea D.I.C. S.R.L. către societatea debitoare M.R.C.E.S S.R.L., a dispus anularea transferului patrimonial în cuantum de 32.995 lei efectuat de debitoarea M.R.C.E.S. S.R.L.  către pârâtul D.O.C. şi a dispus restituirea sumei de 32.995 lei de către pârâtul Drăgoi Orlando Cătălin către societatea debitoare M.R.C.E.S. S.R.L.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a arătat că, potrivit art.117 din Legea nr.85/2014, administratorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. De asemenea, conform art.120 alin.1, terţul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art.117 din lege, va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data transferului efectuat către debitor, stabilită prin expertiză în condiţiile legii.

Acţiunea în anulare are ca obiect acele constituiri ori transferuri de drepturi patrimoniale către terţi realizate de debitor prin intermediul unor acte şi operaţiuni neobişnuite, ce depăşesc limitele normale ale activităţii curente a debitorului şi care îi prejudiciază pe creditori prin diminuarea patrimoniului acestuia şi, implicit, prin reducerea şanselor lor reale de a-şi realiza integral creanţele. Consecinţa anulării unor astfel de acte juridice frauduloase este obligarea concontractantului debitorului (a terţului dobânditor) să restituie averii debitorului bunul transferat ori, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data transferului stabilită prin expertiză sau, după caz, valoarea altor prestaţii executate.

Raportat la data deschiderii procedurii insolvenţei şi datele de efectuare a plăţilor din contul debitoarei în cel al pârâţilor, precum şi dispoziţiile art.117-118 din Legea nr.85/2014, care instituie o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor, instanţa constată că, prin plăţile contestate, debitoarea a urmărit sustragerea sumelor de la urmărirea creditorilor şi prejudicierea drepturilor acestora.  Prin plăţile contestate s-a micşorat patrimoniul în scopul lezării drepturilor creditorilor şi sustragerii lor de la valorificare în procedura insolvenţei. Totodată, din extrasele de cont reiese că operaţiunile de plăţi către pârâţi s-au făcut fără o justificare temeinică.

Faţă de aspectele reţinute, instanţa apreciază că, în cauză, este incident motivul de nulitate a transferurilor patrimoniale frauduloase prevăzut de art.117 alin.2 lit. b, c) din lege, sens în care a admis cererea de chemare în judecată, dispunând anularea transferurilor patrimoniale frauduloase şi restituirea sumelor  respective în patrimoniul debitoarei.

Împotriva acestei sentinţe civile au formulat apel apelanţii pârâţi D.I.C. S.R.L. şi D.O.C., la data de 05.12.2016, înregistrat la data de 10.01.2016 sub nr.25485/3/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, prin care au solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate şi, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru a se dispune administrarea probei cu expertiza judiciară contabilă.

În motivarea apelului, apelanţii au arătat că, potrivit art.476 C.pr.civ., se impune reanalizarea cauzei sub toate aspectele, pentru a se verifica modul în care au fost respectate dispoziţiile legale. Prin sentinţa criticată instanţa a reţinut, în mod greşit, că transferul sumei de 86.200 lei nu a avut temei legal şi a dat valoare dispoziţiilor art.117-118 din Legea nr.85/2006, întrucât  deschiderea procedurii s-a făcut în temeiul Legii nr.85/2014. În al doilea rând, instanţa a reţinut în mod greşit prezumţia de fraudă în dauna creditorilor şi a ignorat caracterul relativ al acesteia, din actele depuse de către pârâţi la dosar rezultând, mai presus de orice îndoială, împrejurarea că transferul patrimonial în discuţie a avut loc pentru restituirea sumei de peste 1.295.852 lei, cu care apelanţii pârâţi au creditat societatea debitoare M.R.C.E.S. S.R.L. Având în vedere succesiunea în timp a actelor de transfer patrimonial, instanţa ar fi trebuit să reţină incidenţa art.119, care prevede că nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial făcut de debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii sale curente.

Pentru a dovedi susţinerile expuse apelanţii au învederat depunerea dovezilor de efectuare a unor plăţi în interesul debitoarei şi pentru aceasta, de către numitul D. A., asociat al D.I.C. S.R.L., respectiv: 10.000 lei, achitaţi prin foaia de vărsământ din 14.04.2014, la R.B. pentru V.G.D. S.R.L., furnizor M.R.C.E.S. S.R.L.; 16.710 lei, achitaţi prin foaia de vărsământ din 12.05.2014, la R.B. pentru V.G.D. S.R.L., furnizor M.R.C.E.S. S.R.L.; 4.000 lei, achitaţi în numerar cu chitanţa nr.267/14.04.2016, pentru O.C. S.R.L., proprietara hotelului E din Oradea; 5.000 lei, achitaţi în numerar cu chitanţa nr.266/13.04.2016, de către Drăgoi Orlando Cătălin pentru O.C. S.R.L., proprietara hotelului E din Oradea; 12.772 lei, achitaţi la 28.03.2016 de către D.A. prin card bancar, către O.S. S.R.L., pentru M.R.C.E.S. S.R.L.

Apelanţii pârâţi au susţinut că prima instanţă trebuia să repună cauza pe rol, astfel cum s-a solicitat prin notele scrise pentru a se administra expertiza contabilă care să ia în considerare documentele privind plăţile efectuate de către pârâţi în interesul debitoarei.

În drept, sunt invocate prevederile art.470 C.pr.civ. şi art.119 din Legea nr.85/2014.

Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.28 din OUG nr.80/2013, coroborat cu art.29 alin.1 lit.l din OUG nr.80/2013 şi art.115 din Legea nr.85/2014.

În susţinerea apelului, apelanţii pârâţi au depus la dosarul cauzei, în copii conforme cu originalul, foi de vărsământ bancar şi extrase de cont privind pe deponentul D.A., emise în intervalul 28.03.2016 – 12.05.2016 şi chitanţe de plată eliberate plătitorului M.R.C.E.S. S.R.L.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.02.2017, intimatul C.I.I. S.A. în calitate de administrator judiciar al M.R.C.E.S. S.R.L. a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, la data de 22.03.2016, a fost deschisă procedura insolvenţei asupra debitoarei M.R.C.E.S. S.R.L., iar în data de 21.03.2016, cu o zi înainte de pronunţarea deschiderii insolvenţei, are loc golirea contului societăţii debitoare cu suma de 119.195 lei, operaţiune efectuată prin transferul sumei de 86.200 lei în contul D.I.C. S.R.L.  şi prin retragerea în numerar a sumei de 32.995 lei de către asociatul acestei societăţi, D.O.C., conform extrasului bancar ataşat. Aceste transferuri patrimoniale frauduloase au fost anulate de către prima instanţă prin hotărârea judecătorească ce formează obiectul prezentei căi de atac.

Intimatul a învederat că motivele de apel invocate sunt nefondate, subliniind că instanţa de fond a aplicat în mod corespunzător, în întregul său, prevederile Legii nr.85/2014. Strecurarea unei singure erori materiale în cuprinsul sentinţei nu este în măsură să ducă la aprecierea că prezenta cauză a fost soluţionată în baza unei legi care nu se aplică prezentei pricini. În privinţa reţinerii prezumţiei de fraudă în dauna creditorilor, considerentele hotărârii sunt corecte, atât timp cât obiectul transferurilor patrimoniale declarat de pârâţi nu a fost menţionat ca restituire împrumut. Astfel, pentru retragerea în numerar în cuantum de 32.999 lei, efectuată în ziua premergătoare deschiderii insolvenţei, de către apelantul D.O.C., obiectul retragerii sumei este „plată salarii”, iar nu restituire împrumut. De asemenea, obiectul transferului patrimonial în cuantum de 86.200 lei, ordonat tot de Drăgoi Orlando Cătălin, este „contravaloare factura nr.2 emisă de D.I.C. S.R.L.  contract nr.2/2015”, iar nu restituire împrumut.

S-a mai subliniat că apelanţii prezintă anumite documente prin care se încearcă să se justifice efectuarea unor plăţi în interesul debitoarei, după data deschiderii procedurii la 22.03.2016. Cu toate că în cererea de apel se precizează sume plătite în 14.04.2014 şi în 12.05.2014, în fapt, prin citirea foilor de vărsământ depuse de apelantă în probaţiune la filele 11- 14 din dosarul de apel se constată că plăţile au fost efectuate nelegal după data deschiderii procedurii insolvenţei, în datele de 14.04.2016 şi respectiv 12.05.2016. Nu poate fi vorba astfel de un împrumut acordat societăţii debitoare anterior deschiderii procedurii. Totodată, nu este documentată o legătură de cauzalitate între beneficiarul plăţii şi societatea debitoare în insolvenţă, după cum nu există nici aprobarea administratorului judiciar pentru efectuarea acestor plăţi, conform art.81 alin.1 din Legea nr.85/2014. Mai mult, Legea nr.85/2014 prevede în art.84 alin.1, cu privire la regimul actelor juridice încheiate ulterior deschiderii procedurii, că „în afară de cazurile prevăzute de art.87, de cele autorizate de judecătorul sindic sau avizate de către administratorul judiciar, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule de drept”.

Intimatul a precizat că, prin efectuarea retragerilor în numerar şi a plăţilor efectuate din contul debitoarei în preziua deschiderii procedurii insolvenţei, apelanţii au urmărit sustragerea sumelor de la urmărirea creditorilor. Justificarea de a transfera banii în ziua de 21.03.2016, preziua deschiderii procedurii insolvenţei, nu poate fi primită nici prin raportare la contractele prin care apelanţii încearcă să justifice provenienţa sumelor de bani cu care ar fi împrumutat societatea debitoare, contracte depuse la dosarul de fond. Astfel, contractul de împrumut de la fila 149 dosar de fond, ataşat, precizează că apelantul are obligaţia de a returna suma de 30.000 euro la data de 16.05.2016, iar nu la data de 21.03.2016. La fel, contractul de împrumut încheiat de D.A., asociat la D.I.C. S.R.L., prin care acesta a împrumutat de la o persoană fizică suma de 65.000 euro, are ca data scadenţă 11.05.2017, iar nu 21.03.2015, dată la care a fost golit contul debitoarei. Dacă existau împrumuturi acordate societăţii debitoare, apelanţii s-ar fi înscris la masa credală cu suma invocată de  1.295.852 lei.

S-a mai arătat că efectuarea viramentului de 86.200 lei şi retragerea sumei de 32.995 lei sunt operaţiuni care se încadrează în prevederile art.117 alin.2 lit.c din Legea nr.85/2014,  fiind acte efectuate în ziua premergătoare deschiderii insolvenţei cu intenţia de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice fel drepturile. Prezumţia de fraudă este prevăzută de art.122 alin.3 din Legea nr.85/2014. Totodată, prin înscrisurile depuse de apelanţi în probaţiune, nu se dovedeşte nici faptul că aceştia au împrumutat societatea, nici faptul că retragerea de bani şi transferul patrimonial prin ordin de plată ar avea ca justificare returnarea împrumutului.

În drept, sunt invocate prevederile art.205 şi urm. C.pr.civ.

În apărare, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copii conforme cu originalul, ordinul de plată din data de 21.03.2016, specimenul de semnătură din data de 18.12.2015, extrasul de cont din data de 21.03.2016, foile de vărsământ depuse de către apelanţi, contractele de împrumut încheiate de D.O.C. şi D.A., în calitate de împrumutaţi, tabelul definitiv al creanţelor debitoarei.

Legal citată, intimata M.R.C.E.S. S.R.L. prin administrator special N.Z.S. nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel pentru a-şi exprima poziţia procesuală şi a solicita probe în apărare.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 22.03.2017, intimatul C.I.I. S.A. în calitate de administrator judiciar al M.R.C.E.S. S.R.L. a invocat excepţia netimbrării apelului, motivat de faptul că apelanţii nu au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform art.14 din OUG nr.80/2013.

La termenul din data de 23.03.2017, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia netimbrării apelului, invocată prin notele de şedinţă depuse de către intimatul C.I.I. S.A. în calitate de administrator judiciar al M.R.C. E.S. S.R.L., având în vedere că în sarcina apelanţilor nu s-a fixat vreo obligaţie de achitare a taxei judiciare de timbru. În acest sens, au fost avute în vedere dispoziţiile art.28 din OUG nr.80/2013, coroborate cu art.29 alin.1 lit.l din acelaşi act normativ şi cu art.115 din Legea nr.85/2014, conform cărora, atât timp cât cererea introductivă a beneficiat de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, pe cale de consecinţă, şi calea de atac este scutită de aceeaşi obligaţie, indiferent de partea care o exercită.

În aceeaşi şedinţă publică, Curtea a încuviinţat părţilor proba cu înscrisurile noi depuse în apel, apreciindu-le utile, pertinente şi concludente pentru soluţionarea prezentului litigiu, în temeiul art.478 alin.2, coroborat cu art.258 şi art.255 C.pr.civ.

Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului şi de motivele invocate de apelanţii D.I.C. S.R.L. şi D.O.C., Curtea constată că apelul declarat împotriva sentinţei civile nr.6961/08.11.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr.25485/3/2016, este nefondat,  pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă ce formează obiectul prezentului apel judecătorul sindic a admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul C.I.I. S.A. în calitate de administrator judiciar al M.R.C.E.S. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii D. I.C. S.R.L.  şi D.O.C. şi cu debitoarea M.R.C.E.S. S.R.L. prin administrator special N.Z.S., fiind anulate transferurile patrimoniale frauduloase şi dispunându-se restituirea sumelor de 86.200 lei şi respectiv 32.995 lei în patrimoniul debitoarei, fiind realizate condiţiile  prevăzute de dispoziţiile art.117 alin.2 lit.b şi lit.c din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Curtea constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ţinând seama de întregul material probator, efectuând o corectă coroborare şi apreciere a probelor, precum şi o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente. De asemenea, motivarea soluţiei în fapt şi în drept a fost realizată în mod corespunzător, astfel încât instanţa de apel urmează a completa motivarea soluţiei de admitere a acţiunii în anulare prin raportare la motivele de apel invocate.

Sub aspectul situaţiei de fapt, Curtea reţine că, prin sentinţa civilă nr.2057/22.03.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr.3444/3/2016, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.990A/02.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă,  a fost admisă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, formulată de creditoarea T. S.R.L., şi s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei M.R.C. E.S. S.R.L., fiind numit administrator judiciar C.I.I. S. A..

Cu o zi înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei, profitând de calitatea de împuternicit al debitoarei, conform fişei cu specimene de semnături din data de 18.12.2015 (filele 11 – 12 din dosarul primei instanţe), apelantul pârât D. O.C. a procedat la golirea contului societăţii debitoare, deschis la BRD – GSG, cu suma totală de 119.195 lei, prin transferul sumei de 86.200 lei în contul pârâtei D.I.C. S.R.L., al cărei asociat este, şi prin retragerea în numerar a sumei de 32.995 lei. Aceste tranzacţii rezultă din extrasul de cont din data de 21.03.2016, ataşat la fila 10 din dosarul de fond.

Potrivit ordinului de plată semnat de către apelantul pârât D.O.C. şi depus la fila 13 din dosarul tribunalului, transferul bancar al sumei de 86.200 lei s-a realizat cu titlu de plată a facturii nr.2, conform contractului nr.2/2015, iar retragerea sumei de 32.995 lei s-a făcut pentru plata salariilor angajaţilor debitoarei, astfel cum rezultă din declaraţia olografă din data de 21.03.2016, semnată de către acelaşi apelant pârât şi ataşată la fila 14 din dosarul de fond.

Nici în faţa primei instanţe şi nici în faţa instanţei de apel nu au fost administrate dovezi din care să rezulte existenţa contractului nr.2/2015 şi a facturii nr.2 menţionate în ordinul de plată, dar nici probe din care să reiasă efectuarea plăţilor către angajaţi, astfel cum s-a justificat retragerea sumei în numerar.

Administratorul judiciar a formulat prezenta cerere în anularea actelor frauduloase, urmărind anularea transferurilor patrimoniale menţionate şi restituirea sumelor scoase din contul societăţii debitoare cu o zi înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei, indicând ca temei juridic dispoziţiile art.117 alin.1 şi alin.2 lit. b şi lit.c din Legea nr.85/2014.

Raportat la această situaţie de fapt, Curtea constată că soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată este legală şi temeinică, impunându-se menţinerea acesteia, faţă de obiectul litigiului, apărările părţilor, probatoriul administrat şi incidenţa dispoziţiilor legale invocate.

Conform art.117 alin.1 din Legea nr.85/2014, „administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii”. De asemenea, art.117 alin.2 din lege dispune că „următoarele acte sau operaţiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestaţii executate: […] b) operaţiuni în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii; c) acte încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile”. În temeiul art.122 alin.3 din lege, „în privinţa actelor şi operaţiunilor prevăzute la art.117 alin.2 se instituie o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor”.

Din aceste dispoziţii legale rezultă că, pentru a se dispune anularea unor acte sau operaţiuni încheiate în cele 6 luni şi respectiv în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, este necesar ca acestea să fie frauduloase, adică încheiate cu intenţia de a prejudicia drepturile creditorilor, legiuitorul prevăzând o prezumţie relativă de fraudă în dauna acestora, prezumţie ce poate fi răsturnată prin administrarea probei contrare.

În cauza de faţă, probatoriul administrat conduce la concluzia îndeplinirii cerinţelor legale sus-menţionate, cu consecinţa anulării actelor frauduloase, astfel cum a reţinut judecătorul sindic. Aşa cum s-a arătat mai sus, transferul patrimonial şi retragerea sumelor în numerar s-au realizat cu o zi înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei, astfel încât aceste acte au fost efectuate în interiorul perioadei suspecte prevăzute de art.117 alin.2 din legea insolvenţei.

De asemenea, actele săvârşite de către intimatul pârât D.O.C. în nume propriu şi în numele intimatei pârâte D.I.C. S.R.L. reprezintă operaţiuni frauduloase, fără a avea vreo justificare în raport de eventuale relaţii contractuale derulate cu debitoarea M.R.C.E.S. S.R.L. În faţa primei instanţe, pârâţii nu au administrat nicio dovadă din care să rezulte justificarea rezonabilă a scoaterii sumelor de bani din patrimoniul societăţii debitoare. Nici în faza apelului intimaţii nu au adus probe care să demonstreze legalitatea actelor de transfer patrimonial, atât timp cât în ordinul de plată pentru suma de 86.200 lei s-a făcut referire la plata facturii nr.2 şi la contractul nr.2/2015, însă aceste înscrisuri nu s-au predat nici administratorului judiciar şi nici nu au fost depuse la dosar în prezentul litigiu. Totodată, în privinţa sumei de 32.995 lei, nu există niciun înscris care să probeze pretinsa datorie a debitoarei şi, mai ales, că respectiva sumă a fost în mod efectiv utilizată conform destinaţiei indicate de către intimatul pârât care a retras suma în numerar din contul debitoarei.

Mai trebuie precizat că scoaterea banilor din patrimoniul societăţii s-a realizat în scopul fraudării creditorilor, o atare dovadă nefiind necesar a fi făcută în raport de dispoziţiile art.122 alin.3 din Legea nr.85/2014, atât timp cât actele frauduloase se încadrează în prevederile art.117 alin.2 din lege. În schimb, intimaţii pârâţi nu au administrat proba contrară care să răstoarne prezumţia relativă de fraudă.

Prin urmare, atât timp cât transferurile patrimoniale nu au niciun suport contractual cu debitoarea şi nicio justificare temeinică, fiind prejudiciabile pentru aceasta şi efectuate în frauda intereselor creditorilor, reţinerea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.117 alin.1 şi alin.2 lit.b şi lit.c din Legea nr.85/2014 este legală şi temeinică.

Motivele de apel invocate de către apelanţii pârâţi sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac pentru argumentele ce vor fi expuse mai jos.

Menţionarea Legii nr.85/2006 în considerentele hotărârii atacate este rezultatul unei simple erori materiale, fără consecinţe juridice sub aspectul legalităţii soluţiei pronunţate, atât timp cât, înainte de aprecierea materialului probator, judecătorul sindic a făcut referire expresă la dispoziţiile art.117 şi art.120 din Legea nr.85/2014, indicând actul normativ corect aplicabil procedurii insolvenţei deschise împotriva debitoarei M.R.C.E.S. S.R.L. De asemenea, indicarea dispoziţiilor art.117 şi art.118 din legea insolvenţei, în legătură cu actele frauduloase, este suficientă pentru a concluziona că prima instanţă a făcut aplicarea corectă a legii incidente în cauză, respectiv a Legii nr.85/2014, atât timp cât articolele corespondente din legea anterioară, respectiv din Legea nr.85/2006, poartă un alt număr (art.80 şi art.81).

Susţinerile apelanţilor pârâţi în sensul greşitei reţineri a prezumţiei de fraudă în dauna creditorilor nu pot fi primite, atât timp cât în mod legal judecătorul sindic a avut în vedere prevederile art.122 alin.3 din Legea nr.85/2014, text legal care este aplicabil în privinţa actelor şi operaţiunilor prevăzute la art.117 alin.2, cum este cazul în speţă. De asemenea, aşa cum s-a arătat mai sus, apelanţii pârâţi nu au administrat dovezi prin care să răstoarne prezumţia relativă menţionată, astfel că sentinţa pronunţată este legală şi temeinică.

Invocarea înscrisurilor ataşate în dosarul de fond, cu prilejul depunerii notelor de şedinţă înregistrate la data de 07.11.2016, este nelegală, în condiţiile în care aceste acte au fost prezentate după închiderea dezbaterilor şi reţinerea cauzei spre judecare, la termenul din data de 01.11.2016. Or, art.394 alin.3 C.pr.civ. prevede cu claritate că „după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seama”. Aşadar, pârâţii aveau posibilitatea de a prezenta înscrisurile în probaţiune cel mai târziu până la data de 01.11.2016, când s-au închis dezbaterile, astfel că documentele depuse ulterior în mod legal nu au fost luate în considerare şi analizate de către prima instanţă.

În orice caz, înscrisurile depuse în dosarul de fond nu sunt în măsură să justifice legalitatea transferurilor patrimoniale, atât timp cât invocatele împrumuturi ale societăţii debitoare nu au legătură cu scoaterea sumelor de bani din contul acesteia. Din moment ce transferurile au fost efectuate pentru o pretinsă plată a facturii nr.2 şi a contractului nr.2, precum şi pentru plata unor salarii, invocarea respectivelor împrumuturi nu constituie o cauză justificativă temeinică a sustragerii banilor şi nici o probă pertinentă pentru a răsturna prezumţia de fraudă a creditorilor.

Este nefondat şi motivul de apel privind incidenţa dispoziţiilor art.119 din legea insolvenţei, întrucât apelanţii pârâţi nu au administrat dovezi în sensul că operaţiunile de transfer patrimonial ar constitui acte făcute de către debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii sale curente. Dimpotrivă, scoaterea banilor din contul societăţii s-a făcut sub pretextul plăţii unei facturi sau a unor salarii, fără a se proba existenţa respectivelor datorii ale debitoarei şi, mai ales, utilizarea resurselor financiare în scopul declarat.

Înscrisurile depuse în apel sunt irelevante pentru judecarea prezentei acţiuni în anularea actelor frauduloase, atât timp cât presupusa creditare a societăţii de către numitul D.A. sau de către apelantul pârât D.O.C. s-a realizat prin ordinele de plată, foile de vărsământ sau chitanţele care poartă o dată ulterioară datei la care au fost retrase sumele de bani din contul debitoarei. Aşa cum s-a arătat mai sus, transferurile patrimoniale au avut loc la data de 21.03.2016, în timp ce documentele care ar proba presupusele împrumuturi sunt emise ulterior, în intervalul 28.03.2016 – 12.05.2016, fiind astfel exclus ca retragerile efectuate de către apelantul pârât să se fi efectuat în scopul rambursării unor împrumuturi neacordate la acel moment.

Mai trebuie subliniat că apelanţii pârâţi nu au depus la dosar, nici în faţa primei instanţe şi nici în faţa instanţei de apel, contractele de împrumut pe care presupuşii creditori D.A. şi D.O.C. le-ar fi încheiat cu debitoarea M.R.C.E.S. S.R.L. Dimpotrivă, contractele ataşate în dosarul de fond la filele 145 – 152 demonstrează calitatea de debitor sau de creditor a apelantului pârât Drăgoi Orlando Cătălin şi a numitului Drăgoi Alexandru în raporturi contractuale încheiate cu alte persoane decât debitoarea.

Invocarea necesităţii administrării unei expertize contabile de către judecătorul sindic nu poate fi primită, deoarece o atare dovadă nu a fost solicitată, în condiţiile legii, de către pârâţi, aceştia neexprimându-şi în niciun mod poziţia procesuală în faţa primei instanţe. Or, art.254 alin.6 C.pr.civ. prevede cu claritate că „părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii”.

Mai mult decât atât, în temeiul art.470 alin.1 lit.d C.pr.civ., coroborat cu art.478 alin.2 C.pr.civ., apelanţii pârâţi aveau posibilitatea de a solicita instanţei de apel încuviinţarea probei cu expertiza contabilă, însă nu au înţeles să formuleze o astfel de solicitare prin motivele de apel. În orice caz, administrarea unei astfel de dovezi nu avea nicio utilitate, raportat la considerentele anterior expuse în sensul că înscrisurile prezentate nu au fost în măsură să justifice legătura cu actele frauduloase anulate de către judecătorul sindic.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ., văzând prevederile art.117 din Legea nr.85/2014, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii D.I.C. S.R.L. şi D.O.C. împotriva sentinţei civile nr.6961/08.11.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr.25485/3/2016, în contradictoriu cu intimaţii C. I. de I.S.A. în calitate de administrator judiciar al M.R.C.E.S. S.R.L. şi M.R.C.ES. S.R.L. prin administrator special N.Z. S..

Totodată, în temeiul art.453 C.pr.civ., instanţa a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Domenii speta

Spete similare