Contracte-Litigii cu profesionişti. Contestaţia la executare. Caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit încheiat cu un profesionist. Conflict de competenţă.

Decizie 1004A din 30.05.2017


Domeniu asociat: Contracte-Litigii cu profesionişti. Contestaţia la executare.  Caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit încheiat cu un profesionist.  Conflict de competenţă.

În esenţă, pentru stabilirea secţiei civile competente, este important a se analiza dacă, în cauză, obiectul sau natura litigiului prezintă elemente comune materiilor avute în vedere de legiuitor cu caracter exemplificativ prin dispoziţiile art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 şi ale art. 226 alin.1 din Legea nr. 71/2011.

Referitor la obiectul şi natura litigiului, este relevant faptul că, în speţă, debitorul contestator, având calitatea de consumator, a formulat şi contestaţie la titlu prin care a invocat caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit încheiat cu un profesionist, invocând prevederile Legii nr. 193/2000.

Or, în această materie, prin Decizia nr. 24/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, având în vedere că obiectul litigiului este reprezentat de analiza caracterului abuziv al clauzelor unui contract guvernat de norme de drept privat, competenţa revine secţiei civile/completelor specializate în materie civilă (litigii cu profesionişti) din cadrul tribunalului.

- art. 12 alin. (1) din Legea nr. 193/2000,

- art. 135 alin.1 şi 4, art. 136 alin.1 N.C.pr.civ,

- art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004,

-  art. 226 alin.1 lit. b) – d) , art.227 din Legea nr. 71/2011,

- Decizia nr. 24/2015  pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1004 A 2017 din 30.05.2017)

I. Prin Sentinţa civilă nr. 8474/22.07.2016, pronunţată în dosarul nr. 2726/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul M.C.P. în contradictoriu cu intimatul BEJ T.C.A., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitatea procesuală pasivă; a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată din oficiu de instanţă cu privire la invocarea ca motive de contestaţie a dolului cu privire la clauza de la litera F din contractul nr. 458378548/28.10.2010 şi a lipsei caracterului de titlu executoriu a contractului de credit prin prisma efectelor cesiunii; a respins, ca tardivă, contestaţia la executare formulată în ceea ce priveşte invocarea ca motive de contestaţie a dolului cu privire la clauza de la litera F din contractul nr. 458378548/28.10.2010 şi a lipsei caracterului de titlu executoriu a contractului de credit prin prisma efectelor cesiunii; a admis contestaţia la executare, astfel cum a fost precizată şi modificată, formulată de contestatorul M.C.P., în contradictoriu cu intimatele U.P.I. (Luxembourg) SA şi P.F.R. IFN SA; a anulat toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 15523/2015 a BEJ T.C.A.; a admis capătul de cerere privind întoarcerea executării silite; a obligat intimata U.P.I. Luxembourg SA să plătească contestatorului M.C.P. suma de 572 lei, la care se va adăuga dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului; a constatat nulitatea absolută a clauzelor abuzive prevăzute la lit. B, C, D, E şi F din contractul de credit nr. 458378548 din 28.10.2010, referitoare la comisionul de analiză a dosarului, dobânda fixă totală, comisionul de administrare a creditului, costul total al creditului, comisionul de gestionare la domiciliul a creditului; a respins cererea de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru pentru contestaţia la executare şi taxă reprezentând onorariu notarial şi a obligat intimata U.P.I. la plata către contestatorul M.C.P. a sumei de 50 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru (pentru capătul de cerere privind întoarcerea executării silite).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata P.F.R. IFN S.A., criticând inclusiv soluţia pe capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la lit. B, C, D, E şi F din contractul de credit nr. 458378548 din 28.10.2010.

Apelul a fost înregistrat iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a Civilă, la data de 08.09.2016.

II. Instanţele/secţiile aflate în conflict de competenţă

1. Prin Încheierea civilă din data de 17.01.2017, pronunţată în dosarul nr. 2726/4/2016, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima secţie sesizată a constatat că este învestită cu soluţionarea unei acţiuni izvorâte din raporturile juridice dintre profesionişti, având în vedere, pe de o parte, faptul că executarea silită a fost declanşată împotriva contestatorului M.C.P., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 458378548/28.10.2010, încheiat între contestator şi o instituţie financiară nebancară (P.F.R. IFN S.A.), iar pe de altă parte, s-a constatat că prin contestaţia la titlu se invocă existenţa unor clauze abuzive în contractul de credit în baza căruia s-a declanşat executarea silită.

Astfel, s-a reţinut că, în speţă, competenţa funcţională a Secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti, specializată în soluţionarea litigiilor cu profesionişti, este determinată de motivele invocate în cadrul contestaţiei la titlu privind existenţa unor clauze abuzive în contractul de credit încheiat între contestator şi P.F.R. IFN SA, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, prin intermediul prezentei contestaţii solicitându-se inclusiv lămurirea întinderii şi aplicării titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, respectiv constatarea nulităţii absolute, ca urmare a reţinerii caracterului abuziv al  prevederilor contractuale enunţate în contestaţie.

2. Prin Încheierea civilă din 06.04.2017, pronunţată în dosarul nr. 2726/4/2016*, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei a IV-a Civile a Tribunalului Bucureşti. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Curtea de Apel Bucureşti în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, după intrarea în vigoare a Legii nr.71/2011, în ceea ce priveşte litigiile formulate ulterior acestei date, secţiile comerciale reorganizate ca secţii civile nu au o competenţă exclusivă de soluţionare a litigiilor în care ambele părţi/una din părţi au/are calitatea de profesionist, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens în conformitate cu prevederile art. 227 din Legea nr.71/2011, hotărârea CSM nr. 760/04.10.2011 stabilind numai înfiinţarea unor completuri specializate în cadrul Secţiei a VI-a Comerciale (în prezent Secţia a VI-a Civilă) în materiile prevăzute de art.226 alin.1 lit. b) – d) din legea pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil.

Totodată, s-a reţinut că, prin hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalului Bucureşti nr. 3/16.01.2015 au fost determinate tipurile de cauze care sunt de competenţa Secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti, cauzele având ca obiect contestaţii la executare propriu-zise sau contestaţii la titlu nefiind stabilite în competenţa exclusivă a acestei secţii. Astfel cum rezultă din cuprinsul acestei hotărâri (lit. D.1), s-a decis solicitarea unor puncte de vedere de la secţiile civile ale Tribunalului Bucureşti cu privire la cererile in materia executării silite şi contestaţiile la titlu ce vizează un titlu emis în domeniul de jurisdicţie al instanţei specializate, fără a se stabili, cu privire la aceste litigii, competenţa funcţională în mod exclusiv în favoarea Secției a VI-a Civile.

De asemenea, Tribunalul a reţinut că pct. 9 al hotărârii Colegiului de conducere al Tribunalului Bucureşti nr. 3/16.01.2015 (care se refera la cererile în materia protecţiei consumatorului) nu poate privi cererile formulate în etapa executării silite, în raport de cele menţionate la lit. D.1 a acestei hotărâri.

III. Asupra conflictului negativ de competenţă, Curtea reţine următoarele:

1. Potrivit art. 136 alin.1 N.C.pr.civ., normele privind conflictul de competenţă sunt aplicabile prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Prin urmare, Curtea a fost în mod legal sesizată în vederea soluţionării unui conflict negativ de competenţă prevăzut de art. 133 pct.2 N.C.pr.civ.

2. În prealabil, Curtea precizează că, în soluţionarea prezentului conflict de competenţă materială procesuală, după natura litigiului (denumită în practică şi funcţională), sunt relevante dezlegările în drept date prin Decizia nr. 18/17.10.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii:

„în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, […] competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare”, iar nu în funcţie de calitatea de profesionist a uneia dintre părţile raportului juridic.

Trebuie reţinut astfel că, potrivit dispoziţiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenţei materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenţiei.

Potrivit art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată (aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare), în cadrul curţilor de apel şi în cadrul tribunalelor funcţionează „secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor”.

În mod asemănător, dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc drept criterii în funcţie de care se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii în considerarea obiectului şi naturii acestora, prezentând o enumerare exemplificativă a patru categorii de litigii. Se constată că textul nu indică „in terminis”, în afară de natura şi obiectul litigiului, alte criterii în funcţie de care se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate.

Interpretarea în sens contrar, respectiv stabilirea competenţei materiale procesuale în funcţie calitatea de profesionist a uneia dintre părţi, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din Codul de procedură civilă, conform cărora „reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod”, şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

În esenţă, pentru stabilirea secţiei civile competente, este important a se analiza dacă, în cauză, obiectul sau natura litigiului prezintă elemente comune materiilor avute în vedere de legiuitor cu caracter exemplificativ prin dispoziţiile art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 şi ale art. 226 alin.1 din Legea nr. 71/2011.

3. Referitor la obiectul şi natura litigiului, este relevant faptul că, în speţă, debitorul contestator, având calitatea de consumator, a formulat şi contestaţie la titlu prin care a invocat caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit încheiat cu un profesionist, invocând prevederile Legii nr. 193/2000.

Or, în această materie, prin Decizia nr. 24/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, având în vedere că obiectul litigiului este reprezentat de analiza caracterului abuziv al clauzelor unui contract guvernat de norme de drept privat, competenţa revine secţiei civile/completelor specializate în materie civilă (litigii cu profesionişti) din cadrul tribunalului.

Această soluţie este valabilă şi în prezenta cauză, întrucât litigiile privind protecţia consumatorilor întemeiate pe Legea nr. 193/2000 pot impune analiza unor raporturi de drept bancar, sunt strâns legate de activitatea profesionistului, au fost şi sunt în practică în competenţa secţiilor specializate în litigii cu profesionişti (fostele secţii comerciale), fără a avea relevanţă faptul că invocarea caracterului abuziv al clauzelor dintr-un contract de credit se face pe calea contestaţiei la executare, iar nu printr-o acţiune de drept comun.

4. De altfel, în vederea stabilirii tipurilor de cauze de competenţa secţiilor civile specializate, Colegiul de conducere al Tribunalului Bucureşti a adoptat Hotărârea nr. 3/16.01.2015, în care, la art. 9 pct. 9, a apreciat că intră în „categoria litigiilor cu profesionişti” „cererile în materia protecţiei consumatorului (OUG nr. 21/1992, Legea nr. 193/2000)”.

Argumentul secţiei specializate potrivit căruia la lit. D.1 din hotărârea de colegiu de mai sus nu s-a stabilit competenţa de soluţionare a cererilor în materia executării silite nu poate fi primit.

În primul rând, trebuie observat că hotărârea Colegiului de conducere nu a stabilit competenţa materială procesuală în favoarea Secţiilor III-V din cadrul Tribunalului Bucureşti.

În al doilea rând, în această situaţie, criteriile de determinare a competenţei materiale procesuale sunt cele prevăzute de lege, respectiv obiectul şi natura litigiului. În materia Legii nr. 193/2000, raţiuni ce ţin de asigurarea unei practici unitare impun soluţionarea litigiilor de această natură de către secţiile specializate, fiind fără relevanţă etapa procesuală (judecata procesului sau faza executării silite).

Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin.1 şi 4, art. 136 alin.1 N.C.pr.civ., Curtea a stabilit competenţa materială procesuală în favoarea Secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti.

Domenii speta