Scrisoare de garanţie bancară. Contract de garanţie reală. Raporturi. Daune directe solicitate de garant pentru neexecutare. Stabilirea culpei contractuale.

Decizie 81 din 14.02.2007


Scrisoare de garanţie bancară. Contract de garanţie reală. Raporturi. Daune directe solicitate de garant pentru neexecutare. Stabilirea culpei contractuale.

(Decizia comercială nr. 81 din 14.02.2007, Secţia a VI-a Comercială)

Prin sentinţa comercială nr. 3739/17.05.2006 Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Comercială a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul PG în contradictoriu cu pârâta BBE.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de garanţie reală nr. 13353.1/05.05.2004 având ca obiect garantarea de către reclamant a obligaţiilor de plată asumate de SC C SRL, rezultată din scrisoarea de garanţie bancară nr. 13353/05.05.2004 în sumă de 61.843,10 USD. Conform clauzei din contract garanţia acordată de reclamant pârâtei o constituie suma de 61.843,10 USD, sumă care urma a fi depusă în contul bancar nr. 620293 deschis la bacă şi indisponibilizat pe durata contractului. Prin clauza 2.1 din contract părţile au prevăzut că "obligaţiile de plată asumate cu titlu de garanţie îşi produc efectele juridice până la data plăţii integrale a obligaţiilor de plată ale debitorului rezultate din scrisoarea de garanţie". Prin scrisoarea de garanţie bancară pârâta s-a angajat să plătească la cererea A orice sumă până la concurenţa sumei de 61.183,10 USD în cazul în care SC C SRL nu îşi îndeplineşte la scadenţă obligaţia de plată a debitului datorat. Judecătorul a mai reţinut că succesiv, în luna noiembrie 2004 şi ianuarie 2005 reclamantul a solicitat pârâtei eliberarea sumei de 10.307 USD, respectiv a sumei de 20.614 USD din contul său indisponibilizat, cu motivarea că SC C SRL a achitat aceste sume către beneficiarul garanţiei. Aceste prime două cereri au fost respinse de pârâtă, cu motivarea că doar beneficiarul garanţiei poate solicita diminuarea acesteia, solicitând totodată o confirmare din partea A cu privire la diminuarea garanţiei. Prin adresa nr. 1503/2005 A a confirmat plăţile făcute de societate, dar anterior, la data de 03.03.2005, pârâta transferase deja suma de 20.614 USD din depozitul colateral în contul curent aparţinând reclamantului. Din acest considerent, judecătorul a apreciat ca neîntemeiat primul capăt din cererea reclamantului, referitor la obligarea pârâtei la transferarea sumei de 20.614 USD.

Cu privire la cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata prejudiciului moral şi material cauzat prin neefectuarea transferului, judecătorul reţine că reclamantul şi-a întemeiat cererea atât pe dispoziţiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală, cât şi pe cele care reglementează contractul de cont curent. Judecătorul a apreciat, însă, că de vreme ce între părţi s-a încheiat un contract de garanţie reală, orice faptă a pârâtei constând în neexecutarea ori executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate poate angaja doar răspunderea contractuală, iar nu răspunderea delictuală. În ce priveşte răspunderea contractuală, s-a apreciat că neexecutarea de către pârâtă a obligaţiei de a transfera suma din depozitul colateral în cel curent la data la care societatea şi-a achitat unele rate, nu poate determina obligarea pârâtei la plata sumelor rezultate din fluctuaţia cursului valutar, prezumându-se că părţile şi-au asumat la momentul încheierii contractului atât riscul deprecierii monedei naţionale în raport cu moneda străină, cât şi riscul deprecierii monedei străine în raport cu cea naţională. Cu privire la prejudiciul material, judecătorul a reţinut că reclamantul nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte randamentul minim pe care reclamantul l-ar fi obţinut prin utilizarea liberă a sumei reţinute de pârâtă. De asemenea, reclamantul nu a administrat nicio probă din care să rezulte că nevirarea sumei în contul curent i-ar fi produs un prejudiciu moral.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelat în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii, apelantul a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins primul capăt de cerere, actul prin care intimata face dovada că a transferat suma solicitată fiind emis pro causa, nefiind făcute dovezi cu privire la veridicitatea efectuării transferului bancar la 03.03.2005, extrasul de cont purtând data de 17.03.2005. Se susţine că instanţa de fond a ignorat faptul că în materie comercială debitorul obligaţiei de executat este de drept în întârziere prin simpla ajungere la termen, acest lucru realizându-se de mai multe ori, prin notificările efectuate prin executorul judecătoresc şi prin cererile depuse la sediul intimatei. Instanţa a greşit în ce priveşte respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, motivarea fiind contradictorie prin aceea că reţine conduita culpabilă a intimatei în nevirarea sumei, pentru ca ulterior să se afirme că există prezumţia de asumare a riscului de depreciere a monedei naţionale ori a celei străine, deşi din nici unul din actele dosarului nu rezultă o asemenea situaţie. În plus, sumele trebuiau transferate în USD, aceasta fiind singura monedă în care s-a desfăşurat tranzacţia. Se apreciază că instanţa de fond a reţinut corect că fidejusiunea nu poate întrece datoria debitorului şi nici nu poate fi făcută sub condiţii mai oneroase, dispoziţiile art. 1654 alin. 1 C.civ. fiind perfect aplicabile. Instanţa de fond a ignorat probele referitoare la lichidarea unui depozit pentru efectuarea unor plăţi, pentru dovedirea randamentului minim pe care l-ar fi avut în măsura în care ar fi dispus de suma indisponibilizată şi nevirată de intimată. În ce priveşte daunele morale solicitate, la acordarea acestora trebuie avute în vedere doar culpa autorului şi gravitatea prejudiciului, fără a fi nevoie de late probe, soluţia instanţei de fond fiind criticabilă şi sub acest aspect.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului na neîntemeiat, cu următoarele consideraţii: în ce priveşte prima critică, arată că a făcut dovada virării sumei pretinse de apelant anterior datei depunerii cereri de chemare în judecată la instanţă; cu privire la celelalte critici formulate de apelant, se arată că nu s-a probat de către acesta nicio încălcare a vreunei dispoziţii contractuale cuprinsă în contractul de garanţie reală, daunele interese directe solicitate de către acesta neputând avea izvorul decât în acest contract, cu atât mai mult cu cât apelantul a depus o sumă în USD, transferarea sumelor în contul curent fiind făcută în aceeaşi monedă; în ce priveşte randamentul minim pe care l-ar fi obţinut apelantul prin utilizarea liberă a sumei în USD şi daunele morale, se susţine că instanţa de fond a apreciat corect asupra nedovediri acestor pretenţii.

Apelantul a administrat proba cu înscrisuri, Curtea apreciind că nu este utilă cauzei efectuarea unei expertize contabile ca obiectivul de a verifica corectitudinea calculelor în ce priveşte daunele directe solicitate.

Intimata a declarat că nu are alte probe de administrat în această fază procesuală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, Curtea apreciază că apelul nu este fondat.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond ca fiind netemeinic primul capăt de cerere referitor la obligarea intimatei pârâte la transferarea sumei de 20.614 USD din contul de depozit în contul curent, faţă de dovezile prezentate cu privire la efectuarea acestui transfer la data de 03.03.2005. Nu pot fi reţinute criticile apelantului cu privire la înscrierea pro causa a datei efectuării transferului ca fiind 03.03.2005, prin raportare la data eliberării extrasului de cont. În acest sens se reţine că extrasul de cont reprezintă dovada editată a tuturor operaţiunilor (creditări/debitări) înregistrate pe contul unui beneficiar. Deci, extrasul de cont reprezintă, în fapt o oglindă a operaţiilor executate asupra contului, într-o perioadă solicitată. În consecinţă, în condiţiile în care în extrasul de cont prezentat de intimată apare ca fiind creditat contul curent al apelantului la data de 03.03.2005 cu suma de 20.614 USD, aceasta reprezintă dovada concretă a efectuării transferului la acea dată, nefiind posibilă, din punct de vedere electronic şi al sistemului de operare pe unitatea centrală, o modificare a datei efectuării operaţiei asupra contului. Din această perspectivă nu are relevanţă inexistenţa unei note contabile, o asemenea notă fiind necesară doar în măsura în care societatea intimată nu ar fi beneficiat de un sistem integrat de operare a plăţilor, cu atât mai mult cu cât plata era efectuată din cont în cont în cadrul aceleiaşi sucursale.

Consideraţiile apelantului cu privire la punerea de drept în întârziere a debitorului obligaţiei, nu pot fi avute în vedere în raport de primul capăt de cerere, acesta vizând strict obligarea intimatei pârâte la transferarea sumei de bani, obligaţie îndeplinită de aceasta din urmă, aşa cum s-a reţinut.

În ce priveşte celelalte pretenţii ale apelantului, este necesar a se stabili dacă există o culpă a intimatei în perioada scursă de la data notificării ori depuneri de către apelant a cererii de restituire a sumei de 20.614 USD până la efectuarea propriu-zisă a transferului în contul curent. În raport de actele dosarului, Curtea apreciază că o asemenea culpă a intimatei nu a fost probată şi nu există. Pentru a ajunge la această concluzie trebuie analizat ansamblu relaţiilor dintre părţi. Astfel, se reţine că o terţă entitate, SC C SRL, a adjudecat unele bunuri în cadrul unei executări silite organizate de A. Pentru garantarea plăţii ratelor reprezentând preţul adjudecării, A a solicitat societăţii prezentarea unei scrisori de garanţie bancară, scrisoare emisă de intimată. În garantarea acestei scrisori, intimata a solicitat, iar apelantul a fost de acord cu încheierea unui contract de garanţie reală, contractul fiind încheiat pe aceeaşi sumă pentru care a fost emisă şi scrisoarea de garanţie bancară. Se cuvine subliniat că atât în scrisoare de garanţie bancară, cât şi în contractul de garanţie reală nu sunt cuprinse prevederi cu privire la reducerea garanţiei pe măsura achitării ratelor conform procesului verbal de adjudecare. În consecinţă, solicitarea iniţială a apelantului cu privire la creditarea contului său curent cu suma corespunzătoare ratelor achitate de SC C SRL în respectarea graficului de eşalonare de plăţi nu poate fi apreciată ca o punere în întârziere a intimatei pentru a putea fi acordate daunele directe. Într-un mers normal al raporturilor comercial-bancare complexe stabilite între toate părţile, era necesar ca beneficiarul scrisorii de garanţie să se adreseze direct emitentului scrisorii de garanţie bancară în vedere diminuării valorii acestei scrisori, abia ulterior banca fiind îndreptăţită să reducă, în mod corespunzător, şi valoarea garanţiei reale constituite de apelant. În acest context, ataşarea la solicitarea depusă de apelant a adresei emise de A cu privire la plata unor rate şi reducerea corespunzătoare a scrisorii de garanţie nu poate avea efectul invocat de apelant. Se are în vedere că raporturile în cadrul scrisorii de garanţie, până la scadenţa înscrisă în scrisoare de acordare a garanţiei, sunt stabilite exclusiv între beneficiarul garanţiei şi emitentul acesteia. Or, în speţă, beneficiarul garanţiei - A nu s-a adresat direct intimatei cu acceptul său de reducere a valorii scrisorii de garanţie, eliberând, doar, la solicitarea societăţii a unui înscris în acest sens. Faţă de relaţia directă dintre beneficiar şi emitentul scrisorii de garanţie, în mod corect a procedat intimata solicitând explicit şi prin adresă directă ca A să confirme reducerea valorii garanţiei constituite.

Din aceste considerente, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută o culpă a intimatei în nevirarea sumei solicitată de apelant ca urmare a cererii directe depuse la sediul băncii, or în urma notificării expediate prin executorul judecătoresc.

Totodată, Curtea reţine că instanţa de fond a apreciat corect că răspunderea intimatei nu poate fi angajată decât pe tărâm contractual, în strictă raportare da dispoziţiile contractului de reglementează raporturile dintre părţi. În acest context, se reţine că apelantul nu a făcut dovada că intimata ar fi încălcat vreuna din prevederile contractuale cuprinse în contractul de garanţie reală. Este corectă aprecierea apelantului cu privire la imposibilitatea derogării contractual de la prevederile art. 1654 C.pr.civ. Dar această prevedere nu poate fi aplicată în abstract, ci raportat la situaţia concretă. În speţă, aşa cum s-a arătat deja, beneficiarul scrisorii de garanţie a întârziat în expedierea răspunsului la solicitarea intimatei cu privire la reducerea valorii scrisorii de garanţie. Or, în lipsa solicitării exprese a beneficiarului scrisorii de garanţie de reducere a valorii acestei scrisori, nu se poate reţine o obligaţie, chiar întemeiată pe dispoziţiile art. 1654 C.civ., de reducere a valorii garanţiei constituite prin contractul încheiat cu apelantul.

Faţă de considerentele expuse, Curtea apreciază ca fiind nefondate şi criticile formulate de apelant cu privire la neacordarea sumelor pretinse cu titlu de daune interese directe. Nu poate fi reţinută critica apelantului cu privire la pretinsa contradictorialitate din considerentele sentinţei instanţei de fond. Judecătorul a enunţat doar obligaţia legală, abstractă a intimatei pârâte în sensul reducerii corespunzătoare a garanţiei, dar nu a consemnat expres că era născută în sarcina intimatei această obligaţie şi data la care ar fi luat naştere.

În consecinţă, văzând şi prevederile art. 296 C.pr.civ. Curtea a respins apelul ca neîntemeiat.