Drept civil. Pretenţii - contractul de împrumut –legea aplicabilă, condiţii şi acordare dobânzi penalizatoare.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 2376/103/2015 la data de 31.08.2015, reclamantul F.R.chemat în judecată pe pârâtul B.A. solicitând obligarea acestuia la plata creanţei de 273.185 lei (ce urmează a se actualiza până la data plăţii efective în funcţie de rata inflaţiei), ce este o creanţă certă, lichidă, exigibilă şi constatată printr-un înscris, compusă din:

- suma de 221.765 lei (echivalentul a 50.000 euro) - debitul principal;

- suma de 51.420 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare datorată de pârât pentru întârzierea în plată aferentă perioadei 31 august 2012 - 28 august 2015.

A motivat că, la data de 27.06.2011, a încheiat un contract de împrumut cu pârâtul, având ca obiect împrumutul sumei de 100.000 euro, cu obligaţia de a restitui suma în două tranşe egale (50.000 euro până la data de 31 decembrie 2011, iar diferenţa de 50.000 euro urmând să fie restituită până la data de 31 august 2012).

Deşi obligaţia de plată a sumei de 50.000 euro a ajuns la scadenţă (31 august 2012), debitorul nu şi-a respectat obligaţia de plată ce îi revenea conform prevederilor din contractul de împrumut încheiat, motiv pentru care s-a născut dreptul de a calcula şi pretinde penalităţi de întârziere. Dobânda legală penalizatoare calculată până la data de 28 august 2015 (pentru suma de 221.765 lei, echivalentul a 50.000 euro ce trebuia restituită la 31 august 2012), se ridică la nivelul sumei de 51.420 lei.

Întrucât creanţa ce face obiectul prezentei cereri este constatată printr-un contract asumat de pârâtul - debitor, iar obligaţia de plată a ajuns la scadenţă, în temeiul art. 1576 şi urm. Cod civil de la 1864 a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 273.185 lei (ce urmează a se actualiza până la data plăţii efective în funcţie de rata inflaţiei), la plata dobânzii legale penalizatoare de la momentul introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a creanţei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În dovedire, reclamantul a depus o anexă detaliind modul de calcul al sumei solicitate cu titlul de dobânzi legale penalizatoare, iar în copie a depus ordonanţa nr. 9267/2.05.2012 a Judecătoriei Iaşi, contractul de împrumut încheiat între părţi, purtând încheierea de dată certă nr. 830/27.06.2011 a avocatului M.H., un contract de împrumut încheiat între aceleaşi părţi şi datat 1.04.2008,  extras din registrul dată certă anul 2011 al Cabinetului de Avocat H.M. şi a solicitat efectuarea de verificări în baza de date privind evidenţa persoanelor pentru verificarea seriilor şi numerelor actelor de identitate deţinute de pârât de-a lungul timpului, audierea martorului H.M., luarea unui interogatoriu pârâtului.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia insuficientei timbrări a acţiunii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune. În excepţia insuficientei timbrări a acţiunii nu s-a mai insistat la primul termen de judecată fixat în şedinţă publică, iar excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost respinsă la termenul din 2.12.2015, pentru considerentele arătate în încheierea redactată pentru acel termen.

Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată. În privinţa contractului de împrumut încheiat la data 25.06.2011, ataşat de reclamant cererii sale, a arătat că acesta cuprinde nereguli grave, care conduc la concluzia că este un înscris întocmit pro causa, care nu conţine date reale, începând de la identitatea părţilor şi până la conţinut, semnături şi atestarea cu dată certă făcută de către avocat.

A precizat pârâtul că nu a încheiat niciodată un astfel de contract cu reclamantul, pe care îl cunoaşte din anumite cercuri de cunoştinţe comune, iar nu din vreun raport contractual pe care să-l fi stabilit cu acesta.

Datele de identificare ale împrumutatului nu sunt ale sale, întrucât numele său complet este B.A.D. (şi NU B.A.D., cum scrie în contract), adresa de domiciliu de la data încheierii acelui contract era _____ (şi NU în ____), iar seria de buletin …. (şi NU ..).

Data pretinsei încheieri a acestui contract figurează ca fiind 25.06.2011. La acea dată, poseda cartea de identitate emisă la 26.03.2010, deci cu un an înaintea întocmirii înscrisului, astfel încât, dacă ar fi fost prezent şi legitimat cu buletinul de identitate, datele ar fi fost corect consemnate în contract.

Nu a împrumutat niciodată, nici de la reclamant, nici de la o altă persoană fizică, o sumă atât de mare de bani şi se naşte întrebarea „Cine ar fi împrumutat o sumă atât de mare printr-un contract atestat cu dată certă de către un avocat, care conţine date nereale şi fără o garanţie imobiliară/ipotecă în caz de nerestituire a sumei la termenul stabilit? "

La începutul contractului se precizează că a fost încheiat la data de 25.06.2011, iar la finalul contractului se precizează că a fost redactat şi procesat la data de 27.06.2011. Chiar pe aceeaşi pagină apar date diferite ale încheierii contractului, respectiv 25.06.2011 şi 27.06.2011.

Mai grav este faptul că avocatul a atestat cu dată certă şi identitatea părţilor, în condiţiile în care, arată pârâtul că nu ar fi fost niciodată în faţa acestui avocat, cu vreun înscris pe care să şi-l fi asumat.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. c din Legea nr. 51/1995, activitatea avocatului se realizează prin redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datelor prezentate spre autentificare.

Avocatul este obligat să ţină evidenţa actelor întocmite conform art. 3 din lege şi să le păstreze în arhiva sa profesională, în ordinea întocmirii lor. În procedura de atestare a identităţii părţilor, a consimţământului şi a conţinutului actului, avocatul este obligat să identifice părţile care au solicitat serviciile cabinetului de avocat. Or, dânsul nu s-a prezentat niciodată, cu niciun fel de contract încheiat cu reclamantul, în faţa acestui avocat şi nu i-a solicitat serviciile de atestare cu dată certă.

Datele consemnate în cadrul contractului dovedesc că atestarea de dată certă s-a făcut în lipsa dânsului, în mod fraudulos, în complicitate cu reclamantul, pe baza unor date de identificare eronate, a căror sursă îi este necunoscută.

Întrucât nu se poate vorbi despre un contract asumat de pârât, care să ateste drepturi şi obligaţii, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În dovedire, pârâtul a solicitat luarea unui interogatoriu reclamantului.

În răspuns la întâmpinare, reclamantul a făcut apărări faţă de cele două excepţii invocate de pârât, iar pe fondul cauzei, a arătat că pârâtul a încheiat mai multe contracte de împrumut cu dânsul, la care şi-a îndeplinit obligaţia de restituire a sumei împrumutate, printre care şi cel din data de 27.06.2011 în faţa avocatului H.M..

Pentru a demonstra contrariul afirmaţiei că pârâtul nu ar fi încheiat niciodată un contract de împrumut cu reclamantul, a arătat că depune copia unui contract de împrumut încheiat cu pârâtul la data de 01.04.2008, scris, datat şi semnat de mâna pârâtului.

Cu privire la afirmaţia că actul de identitate i-a fost emis pârâtului la data de 26.03.2010, cu un an înaintea întocmirii înscrisului, a arătat că pârâtul a venit (probabil) în faţa avocatului cu cartea de identitate veche, iar pentru că se cunoşteau de foarte mult timp şi avea încredere în pârât, nu a verificat când şi dacă este expirată cartea de identitate.

Deşi susţine că numele complet este B.A.D. şi nu B.A.D., cu datele de identificare: …, se pune întrebarea cum îşi explică pârâtul contractul scris în întregime de el?

Faptul că în contract apare data de 25.06.2011, este, evident, o eroare de tehnoredactare, cât timp în josul contractului apare data de 27.06.2011, dată ce se repetă şi pe spatele contractului (redactat şi procesat sub nr. 830/27.06.2011). De asemenea, din Registrul de dată certă al Cabinetului de avocat "H.M." se poate observa că acesta a fost încheiat la data de 27.06.2011.

Chiar şi în aceste condiţii, nu au relevanţă aspectele invocate prin întâmpinare pentru raportul juridic născut la data de 27.06.2011, atât timp cât pârâtul şi-a asumat contractul prin semnarea acestuia, iar pentru verificarea semnăturii, aceasta se poate compara cu contractul de împrumut încheiat între părţi la data de 1.04.2008, scris în întregime şi semnat de pârât.

În concluzie, a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârât şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine acţiunea reclamantei a fi întemeiată, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul legii aplicabile rationae temporis, acţiunea formulată trebuie analizată din perspectiva reglementărilor Codului civil de la 1864, dat fiind că, potrivit art. 5 al. 1 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile Codului civil (nou) se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, iar potrivit art. 102 al. 1 din aceeaşi lege, contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa. În cauză, actul juridic încheiat între părţi a intervenit la data de 27.06.2011, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil la data de 1.10.2011.

Prin acţiunea promovată, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâtul un contract de împrumut, din care tranşa de 50.000 euro, ce trebuia restituită la data de 31.08.2012, nu i-a fost returnată de pârât, din acest motiv acţionându-l în judecată.

Contractul de împrumut este, potrivit art. 1576 Cod civil, un contract real şi unilateral, prin intermediul căruia „una dintre părţi dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorire pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeaşi specie şi calitate.” Contractul de împrumut este unul consensual, ce poate fi încheiat prin simplul acord al părţilor, întocmirea unui înscris fiind necesară doar în vederea probării acestuia. Pentru ca reclamantul să solicite restituirea unei sume de bani în temeiul unui contract de împrumut, el trebuie să facă dovada existenţei acelui contract. Astfel, în dovedirea pretenţiilor sale, reclamantul a depus copia contractului de împrumut încheiat la data de 25.06.2011, ce a primit dată certă, potrivit art. 1182 Cod civil, prin atestarea de către avocatul M.H., în temeiul art. 3 al. 1 lit. c din Legea nr. 51/1995 a identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actului prezentat, sub nr. 830 din data de 27.06.2011.

Întrucât înscrisul prezentat de reclamant a fost încheiat sub imperiul Codului civil din 1864, instanţa, în virtutea art. 26 Cod de procedură civilă, va avea în vedere acest Cod civil în analiza condiţiilor de admisibilitate şi a puterii doveditoare a probelor preconstituite.

În considerarea art. 1180 Cod civil, înscrisul prezentat de reclamant în dovedirea pretenţiilor sale are valoarea unui înscris sub semnătură privată. Potrivit art. 1176 Cod civil, „actul sub semnătura privată, recunoscut de acela cărui se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic, între acei care i-au subscris şi între cei care reprezintă drepturile lor.”

Pârâtul a susţinut că nu a împrumutat niciodată vreo sumă de bani de la reclamant, că nu s-a prezentat niciodată în faţa avocatului H.M. şi că abia dacă îl cunoaşte pe reclamant din anumite cercuri de cunoştinţe comune, susţineri care sunt contrazise de probele administrate în cauză, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Pârâtul a contestat veridicitatea înscrisului depus în copie la fila 7  şi faptul că semnătura i-ar aparţine. La termenul din 2.12.2015, reclamantul a prezentat instanţei originalul înscrisului aflat în copie la fila 7, iar instanţa a constatat că la dosar a fost depusă o copie conformă cu originalul prezentat. Astfel, reclamantul a respectat prevederile art. 292 al. 2 Cod de procedură civilă, care stipulează că, ”dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul şi, la cerere, să îl prezinte instanţei, sub sancţiunea de a nu se ţine seama de înscris”.

Potrivit art. 301 al. 1 Cod de procedură civilă, „acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura.”

Art. 302 al. 1 Cod de procedură civilă reglementează că, pentru situaţia „când una dintre persoanele menţionate la art. 301 contestă scrierea sau semnătura ori declară că nu le cunoaşte, instanţa va proceda la verificarea înscrisului prin:

 1. compararea scrierii şi semnăturii de pe înscris cu scrierea şi semnătura din alte înscrisuri necontestate;

 2. expertiză;

 3. orice alte mijloace de probă admise de lege.”

În vederea efectuării procedurii de verificare a înscrisului, instanţa a dispus citarea pârâtului cu menţiunea „personal la interogatoriu”.  Pentru termenul fixat în acest sens, cel din 13.01.2016, s-a omis citarea pârâtului cu această menţiune, iar acesta a solicitat, oricum, amânarea judecăţii din motive de boală, depunând o adeverinţă medicală. Instanţa a dispus amânarea judecăţii, considerând întemeiată cererea pârâtului. Pentru următorul termen de judecată fixat în cauză, cel din 9.03.2016, pârâtul a fost citat cu menţiunea ”personal la interogatoriu”, potrivit art. 229 al. 2 pct. 3 Cod de procedură civilă.

Pentru acest termen, pârâtul, prin apărătorul ales, a adus la cunoştinţa instanţei împrejurarea că nu a fost citat la domiciliul procedural ales, cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. A detaliat că, prin întâmpinarea depusă în cauză, şi-a indicat domiciliul procedural ales la Cabinetul de Avocat A.C. în mun. Iaşi, unde ar fi trebuit să ajungă toate comunicările, întrucât nu mai locuieşte la adresa din mun. Roman.

Tribunalul a apreciat că pentru termenul de judecată din 9.03.2016, procedura de citare a fost legal îndeplinită cu pârâtul. S-a avut în vedere că, deşi pârâtul a fost citat la domiciliul indicat în mun. Roman, iar prin întâmpinare acesta, într-adevăr, îşi alesese domiciliul procedural la cabinetul avocatului său, în mun. Iaşi, înscrisul depus de acesta la fila 60, în cuprinsul căruia se face referire la termenul din 9.03.2016, atestă faptul că pârâtul are cunoştinţă de termenul fixat în cauză, de unde rezultă că scopul trimiterii citaţiei, acela de încunoştinţare a părţii despre termenul stabilit, a fost atins. În plus, deşi pârâtul reclamă faptul că nu a fost citat la domiciliul ales, reprezentat de cabinetul avocatului, aducerea la cunoştinţă a acestei împrejurări a fost făcută tocmai prin avocat.

S-a mai luat în considerare şi faptul că, pentru primul termen de judecată fixat în cauză, cel din 2.12.2015, pârâtul a fost citat tot la domiciliul indicat în mun. Roman, iar apărătorul său a fost prezent în instanţă şi nici nu a invocat vreun viciu de procedură, aşa cum l-ar fi obligat dispoziţiile art. 160 al. 1 şi 2 Cod de procedură civilă. Potrivit acestora, ”  (1) Dacă partea prezentă în instanţă, personal sau prin reprezentant, nu a primit citaţia sau a primit-o într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la art. 159 ori există o altă cauză de nulitate privind citaţia sau procedura de înmânare a acesteia, procesul se amână, la cererea părţii interesate.

(2) Orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luată în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amânarea procesului”.

Mai mult decât atât, domiciliul din Roman este cel pe care şi l-a indicat pârâtul, împrejurarea că acesta nu mai locuieşte acolo neavând vreo relevanţă din punct de vedere procedural, faţă de prevederile art. 172 Cod de procedură civilă, conform cu care ”dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.”

Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că procedura a fost legal îndeplinită, iar pârâtul nu a intenţionat decât să obţină o tergiversare a judecăţii.

În consecinţă, Tribunalul va face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 306 al. 3 Cod de procedură civilă, potrivit cu care ”dacă partea care a denunţat înscrisul ca fals lipseşte, refuză să răspundă sau îşi retrage declaraţia de denunţare, înscrisul va fi considerat ca recunoscut” şi ale art. 358 Cod de procedură civilă, potrivit cu care ”dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât şi alte probe, inclusiv prezumţiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.”

De altfel, criticile aduse de pârât înscrisului pe care reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile nu au niciun fundament. Faptul că în înscrisul aflat în copie la fila 7 prenumele pârâtului este trecut a fi Da, în loc de D., poate reprezenta o eroare materială sau poate avea semnificaţia faptului că acesta este prenumele sub care pârâtul este cunoscut de către apropiaţi.

Adresa de domiciliu menţionată în înscrisul încheiat şi seria şi numărul cărţii de identitate ale pârâtului, deşi nu corespundeau celor din actul de identitate deţinut de pârât la momentul 27.06.2011, reprezentau adresa şi datele de identificare atestate de cartea de identitate anterioară a pârâtului, valabilă până în data de 26.03.2010, când pârâtul şi-a schimbat cartea de identitate, întrucât şi-a schimbat domiciliul. Aceste aspecte sunt atestate de fişa de evidenţă a pârâtului, extrasă de instanţă din baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazei de Date şi ataşată la fila 48 dosar. Avocatul H.M., audiat în cauză, a arătat că, la data de 27.06.2011, la momentul la care a fost solicitat a da dată certă înscrisului în cauză, când a dorit să-l legitimeze pe pârât, acesta i-a adus la cunoştinţă că nu are asupra sa actul de identitate şi i-a solicitat avocatului să-i dea posibilitatea să o contacteze telefonic pe soţia sa, pentru a-i comunica datele necesare din actul de identitate. Datele inserate în contractul căruia i s-a dat dată certă sunt cele care i-au fost comunicate de către pârât în urma convorbirii telefonice avute. Totodată, a arătat martorul că, cel puţin cu ocazia dării de dată certă unui alt contract de împrumut încheiat între aceleaşi părţi şi în aceleaşi calităţi în anul 2010, a vizualizat actul de identitate al pârâtului, avocatul în cauză cunoscându-l atât pe reclamant, cât şi pe pârât. 

Faptul că în partea iniţială a contractului se menţionează data de 25.06.2011, iar la finalul contractului se precizează că a fost redactat şi procesat la data de 27.06.2011, aceasta din urmă fiind şi data încheierii de dată certă aplicată de avocatul H.M., nu reprezintă o împrejurare de natură a vicia actul juridic prezentat. Avocatul H.M., audiat în cauză, a arătat că a fost solicitat a da dată certă unui număr de două – trei convenţii de împrumut intervenite între părţi în aceleaşi calităţi, iar uzanţa era că reclamantul îl contacta telefonic pentru a-i aduce la cunoştinţă că i-a împrumutat pârâtului sau că urma să-i împrumute o anumită sumă de bani, din acest motiv fiind posibil ca momentul intervenirii convenţiei dintre părţi şi al remiterii sumei împrumutate să nu coincidă cu data la care avocatul dădea dată certă înscrisului, putând fi diferenţă de o zi sau două. Din acest motiv, instanţa reţine că este posibil ca înţelegerea dintre părţi, în sensul de negotium juris, să fi intervenit la data de 25.06.2011, iar instrumentum probationes, înscrisul în care este evidenţiată înţelegerea, să se fi întocmit la data de 27.06.2011.

S-a mai apărat pârâtul în sensul că nu a împrumutat niciodată, de la nimeni, o sumă atât de mare de bani, însă la fila 32, reclamantul a depus copia unui alt înscris încheiat între părţi şi intitulat ”contract de împrumut”, din care rezultă că la data de 1.10.2008, pârâtul avea împrumutată de la reclamant o sumă totală de 46.250 euro. Prin urmare, pârâtul a mai împrumutat de la reclamant sume considerabile de bani, apărările pârâtului fiind nereale. Cât despre întrebarea retorică pe care şi-o pune pârâtul în întâmpinare, legată de persoana care ar împrumuta o sumă atât de mare fără a avea o garanţie imobiliară pentru cazul nerestituirii sumei la termenul stabilit, este evident că numai între persoane legate de o puternică legătură de încredere poate surveni o astfel de convenţie neînsoţită de garanţii. Avocatul H.M., audiat în cauză, a arătat că îl cunoaşte pe reclamant de 15 ani, iar pe pârât de 5-6 ani şi ştie că părţile erau foarte buni prieteni, întocmind înscrisurile constatatoare ale împrumuturilor nu neapărat ca garanţie, întrucât relaţia lor era bazată pe încredere, ci mai mult pentru a contoriza suma ce era împrumutată. 

Avocatul în cauză şi-a îndeplinit obligaţia legală de a ţine evidenţa actelor întocmite, în ordinea întocmirii lor, contrar celor invocate de pârât. Astfel, la fila 33 dosar, a fost depus în copie un extras din registrul de dată certă din anul 2011, ţinut de avocatul H.M., în care la poziţia 830 apare înregistrat, la data de 27.06.2011, contractul de împrumut încheiat între cele două părţi ale prezentului litigiu.

Acelaşi martor a mai arătat că, în mod cert, ambele părţi au semnat contractul în discuţie în faţa lui, astfel că, din lipsa pârâtului la interogatoriu, coroborată cu declaraţia martorului audiat în cauză, instanţa concluzionează asupra faptului că semnătura de la rubrica ,,împrumutat” de pe contractul de împrumut purtând încheierea de dată certă nr. 830/27.06.2011 a fost executată de către pârâtul B.A.D..

Prin înscrisul prezentat, în cauză au fost respectate prevederile art. 1191 şi urm. Cod civil, referitoare la modul de dovedire a unor convenţii având un obiect cu o valoare mai mare de 250 lei, atât cu privire la dovada contractului de împrumut, ca acord de voinţă, dar şi cu privire la dovada remiterii efective a sumei de bani, în înscris pârâtul menţionând că a primit suma de 100.000 euro cu titlul de împrumut.

Potrivit art. 1584 Cod civil, împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate şi la timpul stipulat. Potrivit convenţiei dintre părţi, reclamantul a împrumutat pârâtului suma de 100.000 euro, sumă în privinţa căreia părţile au convenit următoarele termene de restituire: la data de 31.12.2011 să se restituie suma de 50.000 euro, iar la data de 31.08.2012 să se restituie diferenţa rămasă, de 50.000 euro. Ambele scadenţe au expirat.

În condiţiile în care reclamantul a făcut dovada existenţei contractului de împrumut dintre părţi, a cuantumului sumei împrumutate şi a datei scadenţei, în sarcina pârâtului incumba obligaţia de restituire a sumei primite cu titlul de împrumut. Pârâtul nu a făcut dovada executării acestei obligaţii de restituire, în sensul că nu a putut înfăţişa o chitanţă liberatorie semnată de reclamantul împrumutător, astfel că instanţa va admite capătul principal de cerere al reclamantului, astfel cum a fost formulat şi va obliga pârâtul, în considerarea art. 969 al. 1 şi art. 1584 Cod civil,  să plătească acestuia suma de 221.765 lei (echivalentul sumei de 50.000 euro scadentă la data de 31.08.2012), cu titlul de împrumut nerestituit.

Potrivit art. 1073 Cod civil, ”creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare”, astfel că reclamantul este îndreptăţit a obţine de la pârât, în cazul nerespectării obligaţiei de plată a acestei sume la data rămânerii definitive a prezentei, dată la care sentinţa capătă putere executorie, şi a prejudiciului suferit prin devalorizarea monedei naţionale. În consecinţă, tribunalul a dispus ca pârâtul să plătească reclamantului cuantumul sumei datorate, actualizat în funcţie de rata inflaţiei de la momentul plăţii efective.

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului şi la plata de dobânzi legale penalizatoare pentru întârzierea la plată, începând de la data de 31.08.2012 (data scadenţei împrumutului) şi până la data de 28.08.2015 (data introducerii acţiunii pe rolul instanţei de judecată), precum şi în continuare, până la plata efectivă a creanţei.

Potrivit art. 1586 Cod civil, ”dacă împrumutatul nu întoarce la timpul stipulat lucrurile împrumutate sau valoarea lor, trebuie să plătească şi dobânzi de la ziua cererii prin judecată a împrumutului.” În acelaşi sens, art. 1081 Cod civil stipulează că ”daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini obligaţia sa”. În cauză, reclamantul nu a făcut dovada că l-ar fi pus pe pârât în întârziere aşa cum cere art. 1079 al. 1 Cod civil. Potrivit acestuia, ”dacă obligaţia consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său.” Faptul că reclamantul l-a chemat în judecată pe pârât în cadrul dosarului nr. 10056/245/2012 al Judecătoriei Iaşi, având ca obiect somaţie de plată, nu echivalează cu o punere în întârziere a pârâtului, aşa cum s-a apărat reclamantul. Din conţinutul ordonanţei nr. 9267/2.05.2012 pronunţată de Judecătoria Iaşi, depusă la filele 62-63 dosar, rezultă că acel litigiu a avut ca obiect suma de 50.000 euro reprezentând prima rată scadentă a împrumutului, ce trebuia restituită la data de 31.12.2011. Aşadar, este vorba de un obiect diferit de cel al prezentei judecăţi. De altfel, la momentul pronunţării ordonanţei din dosarul nr. 10056/245/2012, ultima rată a împrumutului, e drept, tot în cuantum de 50.000 euro, ce face obiectul prezentei judecăţii, nici nu ajunsese la scadenţa sa din 31.08.2012.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 1088 al. 1 şi 2 Cod civil, potrivit cărora ”(1)  La obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate.

(2)  Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”, Tribunalul a admis în parte capătul de cerere accesorie referitoare la obligarea pârâtului la plata de dobânzi. Astfel a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare reglementată de O.G nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, aferentă sumei de 221.765 lei, calculată începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv data de 28.08.2015 şi până la data plăţii efective.

Faţă de dispoziţiile art. 1586 şi art. 1088 al. 2 Cod civil, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei de 221.765 lei, pentru perioada anterioară introducerii acţiunii, respectiv perioada 31.08.2012 - 27.08.2015, a fost respinsă ca nefondată.

Făcând în cauză şi aplicarea dispoziţiilor art. 453 al. 1 Cod de procedură civilă, pârâtul, ca parte care a pierdut procesul, a fost obligat a plăti reclamantului, parte care a avut câştig de cauză, cheltuielile de judecată dovedite a fi fost efectuate, constând în cuantumul taxei judiciare de timbru.

Domenii speta

Spete similare