Exercitarea autoritatii parintesti

Prin cererea formulată la data de 28.06.2017 reclamantul T.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.E.A. (fosta T.), ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se dispună exercitarea in comun de către ambii părinţi a autorităţii părinteşti cu privire la minorul T. Ş. Y. (CNP .), urmând ca locuinţa minorului sa se păstreze la domiciliul mamei acestuia, cu care locuieşte in mod obişnuit, respectiv la parata D.E.A.

In motivarea cererii reclamantul arată că din căsătoria sa cu parata a rezultat minorul T.Ş.Y., născut la data de 12 iunie 2005.

In urma pronunţării sentinţei civile nr. 1308 la data de 14.11.2008, prin care s-a soluţionat dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr. 1052/310/2008, a fost desfăcută căsătoria dintre părţi, iar minorul a fost încredinţat spre creştere si educare mamei, cu obligarea tatălui la plata unei pensii lunare de întreţinere in cuantum de 400 lei, in favoarea minorului.

Menţionează reclamantul că a fost de acord cu hotărârea instanţei, întrucât la acel moment, 14.11.2008, legislaţia in vigoare nu prevedea o alta posibilitate de exercitare a autorităţii părinteşti, iar minorul avea numai 3 ani.

Având in vedere ca in prezent legislaţia îi permite sa aibă o implicare mai activa in viata copilului său, consideră ca acest lucru este in favoarea interesului minorului, având in vedere, totodată, ca mama minorului încearcă in ultimii ani excluderea sa din viata copilului si numai ocazional si condiţionat poate avea legături cu minorul, sens în care consider admisibila si întemeiata cererea prezenta.

Pentru ca înţelege ca este necesar sa menţină un mediu propice dezvoltării minorului, consideră ca la acest moment este in interesul minorului ca locuinţa sa fie stabilita la domiciliul mamei, cu care si locuieşte in mod obişnuit.

Apreciază reclamantul ca prin exercitarea autorităţii părinteşti in comun, părţile îşi păstrează drepturile importante cu privire la interesul minorului si pot lua deciziile potrivite cu privire la copilul lor.

Precizează reclamantul ca încearcă si crede ca si reuşeşte sa aibă o legătura strânsa cu fiul său, chiar daca parata încearcă sa-l denigreze in fata lui sau sa pună diverse piedici menţinerii unei legături fireşti cu minorul.

Având in vedere ca minorul a împlinit 12 ani de curând, consideră ca este in interesul acestuia ca fiecare dintre părinţi sa aibă un cuvânt de spus cu privire la necesităţile importante ale acestuia, cum ar fi statutul său juridic, asistenta medicala, educaţia, activităţile extracurriculare.

Consideră reclamantul ca atât doctrina cat si jurisprudenţa in materie stabilesc ca autoritatea părinteasca comuna constituie regula in materie (conform art. 507 si art. 397 cod civil), aceasta fiind instituita de către legiuitor in scopul promovării si protejării unei bune dezvoltări a copilului, prin luarea in comun a deciziilor importante, cum sunt cele referitoare la educaţie, la tratament medical, la reşedinţa minorului, considerându-se o astfel de modalitate a realizării responsabilităţilor parentale constituie un element de normalitate in cadrul relaţiilor dintre părinţi si copii.

Din comportamentul paratei din ultima perioada, a observat ca aceasta încearcă si mai insistent să-l îndepărteze de fiul său si chiar sa fie exclus din viata acestuia. In acest sens, i s-a adus la cunoştinţa de către cunoştinţe comune cu ale paratei, ca aceasta ar intenţiona sa se mute cu minorul in Spania, la fratele acesteia. Or, daca acest lucru s-ar întâmpla, fara ştirea sa, este evident ca va avea de suferit interesul minorului, prin întreruperea oricărei legături dintre el si acesta. Chiar parata, cand i-a atras atenţia asupra faptului ca ştie ce urmăreşte si care ii sunt planurile, l-a ameninţat ca va avea grija sa îşi vad fiul când va vrea ea.

Având in vedere vârsta preadolescentina a fiului său, crede ca acum si in viitor acesta va avea nevoie de tată pentru a se dezvolta normal.

In drept, art. 397 si următoarele; art. 507 Cod civil.

Pârâta D.E.A. (fostă T) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu cheltuieli de judecată constând in onorariu avocaţial.

În motivarea întâmpinării, se arată de pârâtă că s-a căsătorit cu reclamantul T. E. la data de 22 ianuarie 2005, iar patru luni mai târziu ( 12.05.2005) s-a născut fiul lor, Ş.Y. actualmente în vârstă de 12 ani.

Ca urmare a comportamentului reclamantului si temperamentului coleric al acestuia, la data de 25.08.2008, a formulat la Judecătoria Sinaia o cerere pentru desfacerea căsătoriei ce a făcut obiectul dosarului 1052/310/2008, care prin sentinţa civilă nr. 1308 din 14 noiembrie 2008, a decis desfacerea căsătoriei din culpa fostului soţ, iar in baza art. 42 din Codul Familiei (în vigoare la acea dată), minorul rezultat din căsătorie i-a fost încredinţat spre creştere si educare, tatăl minorului fiind obligat la plata unei pensii lunare de întreţinere.

La data de 05.03.2009 Judecătoria Sinaia a stabilit în dosarul nr. 353/310/2009 un program de vizitare a minorului, pe care reclamantul 1-a exercitat doar sporadic, pe motiv că lucrează şi natura muncii de poliţie nu îi permite să stea efectiv cu fiul minor.

Pârâta menţionează că a sesizat Judecătoria Sinaia cu cereri ulterioare de majorare a cuantumului pensiei de întreţinere, cea mai recentă fiind admisă prin sentinţa civilă 413/02.05.2017, dosar nr.150/310/2017.

Pe fondul depunerii acestei ultime cereri de majorare a pensiei de întreţinere, reclamantul a atenţionat-o că va face tot posibilul să îi ia copilul, aspect despre care 1-a informat chiar si pe minor, care din acel moment a devenit temător şi neliniştit de posibilitatea unei asemenea situaţii, comunicându-i că îi este frică si că nu doreşte să locuiască cu acesta.

Se mai arată că reclamantul a formulat 2 cereri de chemare in judecată şi o cerere de ordonanţă preşedinţială, toate având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi, (dos.697/310/2017, 698/310/2017 şi 1087/310/2017).

Prin sentinţa civilă nr. 478 din 19 05.2017 dată in dosarul 698/310/2017 de către Judecătoria Sinaia, instanţa de judecată a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamant, pentru motivele acolo indicate, cadru procesual in care s-au administrat probe pro si contra acestei cereri. Deşi potrivit dispoziţiilor exprese ale art. 1001 alin (2) Cod Procedură Civilă, ordonanţa preşedinţială nu are putere de lucru judecat, depune în probaţiune copia sentinţei susmenţionate, cu valoare de înscris - în care instanţa face o analiză temeinică a stării de fapt precum si a lipsei de temeinicie cu privire la necesitatea  măsurii.

De asemenea, instanţa de judecată a stabilit si faptul că "După cum....a menţionat şi minorul cu ocazia audierii sale in camera de consiliu , paratul este plecat la muncă în străinătate de circa 2 ani, interval de timp in care s-a rezumat să ţină legătura telefonic cu minorul, prin intermediul aplicaţiei WhatsApp, iar atunci când venea în ţară, îl lua pe minor pentru 2 zile la locuinţa sa, fără însă să fie interesat să petreacă efectiv timpul împreună cu copilul, pe care îl lăsa în grija unei rude, tatăl plecând din locuinţă".

Ca lucrurile stau aşa este de necontestat, întrucât chiar reclamantul îşi construieşte probatoriul ataşând printscreen-uri ale convorbirilor purtate prin intermediul acestei aplicaţii (WhatsApp).

Cu privire motivele evocate de reclamant în cererea de chemare în judecată, pârâta arată să susţinerile reclamantului sunt nereale si nedovedite, precizând că desfacerea căsătoriei încheiate cu reclamantul s-a produs anterior modificării legii civile, iar drepturile si obligaţiile instituite prin sentinţa de divorţ au putere de lege pentru părţi.

Potrivit principiului "tempus regit actum" şi în concordanţă cu principiile fundamentele ale dreptului, legea civilă nouă produce efecte doar pentru viitor.

Aceste principii se regăsesc la art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", în acord cu art. 6 -Cod Procedură civilă vechi - „(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă”.

De asemenea, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil cuprinde dispoziţii referitoare la soluţionarea conflictului de legi în timp, rezultat din intrarea în vigoare a Codului civil.

Potrivit art. 3 din aceasta, „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor", iar, în conformitate cu art. 5, „(1) Dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare".

Deşi în actuala reglementare regula este cea a exercitării autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, sub aspectul relevat anterior, jurisprudenţa - cu puţine excepţii nu a modificat starea de fapt rezultată din desfacerea căsătoriilor pronunţate anterior intrării în vigoare a legii civile noi.

In altă ordine de idei, cu privire la motivele invocate raportate la starea de fapt, susţinerile reclamantului sunt nefondate şi nedovedite, afirmând, fără temei, că încearcă pârâta să-l îndepărteze pe fiul minor de acesta si să îl excludă pe tată din viaţa minorului.

Afirmă pârâta că în ultimii 2 ani, urmare a faptului că reclamantul lucrează în Marea Britanie, legăturile cu copilul au fost ţinute de acesta mai mult telefonic si prin conversaţii pe internet şi doar sporadic reclamantul a vizitat copilul, astfel că această îndepărtare de care vorbeşte este generată chiar de către reclamant.

A încercat în permanenţă să dea dovadă de echilibru şi de bună credinţă în relaţiile cu fostul soţ, în interesul copilului - care este cea mai importantă fiinţă de pe pământ şi niciodată nu s-a opus ca acesta să îşi viziteze fiul, să aibă relaţii directe si personale cu acesta si să contribuie la educaţia, creşterea şi dezvoltarea acestuia.

Tocmai grija si datoria asumate faţă de acest copil au făcut-o să nu îşi refacă viaţa alături de altă persoană după pronunţarea divorţului, situaţie care ar fi putut avea consecinţe în ceea ce priveşte creşterea si educarea minorului, precum si în relaţia cu tatăl său natural.

Pârâta mai afirmă că susţinerea reclamantului că intenţionează să părăsească ţara împreună cu copilul, urmând a se muta în Spania, este o informaţie furnizată în mod nereal instanţei, ce are menirea doar de a da o aparenţă de legitimitate cererii acestuia, ce nu are nici o legătură cu starea reală de fapt.

Susţine pârâta că este o mamă singură, care nici un moment nu şi-a pus problema de a pleca din ţară si de a-1 priva pe copil de mediul in care a creşte, fie că este vorba de relaţiile familiale, fie că este vorba de relaţiile intraşcolare si de prietenii pe care copilul le are la acest moment.

Mai mult decât atât, în susţinerea celor de mai sus arată că de curând şi-a schimbat locul de muncă de la Primăria Buşteni la Unitatea Militară Predeal, pentru a putea oferi copilului o situaţie materială mai bună, împrejurare care nu este de natură a confirma susţinerile reclamantului cu privire la o eventuală intenţie de a părăsi ţara împreună cu copilul.

Nimeni nu-i interzice reclamantului să se implice mai mult în creşterea şi educarea copilului, dar în condiţiile în care fostul soţ locuieşte în judeţul Ilfov şi urmează să se recăsătorească în curând, probabil, din nefericire aceste " dorinţe" ale reclamantului vor rămâne la stadiu de deziderat.

In altă ordine de idei, reclamantul ataşează cererii o listă cu convorbiri purtate prin intermediul unei aplicaţii de socializare, dorind să arate probabil faptul că minorului nu i se acorda atenţia cuvenită în ceea ce priveşte activitatea şcolară.

Pârâta arată că depune carnetul de elev al copilului, care atestă faptul că acesta are o situaţie şcolară normală, precum şi fişa psihopedagogică nr. 1529/10.07.2017, emisă de profesor-diriginte Bumbăcea Gheorghiţă şi aprobată de directorul unităţii de învăţământ prof. Burchiu Elena Manuela, din care reiese fără echivoc faptul că minorul creşte şi se dezvoltă normal, că acesta are o relaţie foarte bună cu mama sa, precum si faptul că motivaţia, voinţa şi capacităţile intelectuale ating praguri normale de dezvoltare, că minorul este conştiincios şi manifestă responsabilitate în orice situaţie.

Reclamantul 1-a ameninţat practic pe copil, în mod direct şi nemijlocit, că dacă nu obţine note mai bune la şcoală, va veni acolo şi îl va scoate în faţa clasei pentru a-1 face de râs, copilul fiind timorat în permanenţă de această perspectivă, care iese din tiparul unei conduite normale. Faptul că minorul nu are doar note de 10, nu înseamnă că acesta este neglijat si că nu i se acordă atenţia cuvenită.

Concluziile anchetei psihosociale nr. 4959/18.05.2017, formulate in dosarul 698/310/2017, arată fără putinţă de tăgadă că îndeplineşte condiţiile morale şi materiale pentru a asigura copilului minor un climat adecvat, propice unei dezvoltări armonioase, fizice, psihice şi intelectuale.

Aceleaşi concluzii cu privire la dezvoltarea normală, potrivit vârstei copilului la are si evaluarea efectuată copilului de către medicul psiholog, pe care o depune în probaţiune.

In concluzie, consideră că de fapt admiterea cererii nu ar fi de natură a ajuta copilul, aşa cum se susţine reclamantul, ci ar fi un prilej permanent de a-i şicana pe ea şi pe copil si de a o obstrucţiona în ceea ce priveşte creşterea şi educarea acestuia.

Nici un moment nu a dorit să îl îndepărteze pe copil de tatăl său natural şi nici nu are de gând să o facă, dar nu poate accepta faptul că asemenea cereri sunt doar instrumente de răzbunare împotriva sa, când şi-a permis să solicite majorarea pensiei de întreţinere si aceasta doar în interesul copilului.

Consideră pârâta că acordarea dreptului la exercitarea autorităţii părinteşti in comun, în speţa de faţă ar fi de natură să complice inutil viaţa minorului şi, implicit, pe a sa, pe fondul temperamentului coleric si vulcanic al reclamantului şi ar fi practic un adevărat instrument de presiune permanentă si nejustificată la dispoziţia acestuia în relaţiile cu ea şi cu minorul.

Apreciază că cererea este în totală discordanţă cu situaţia de fapt şi cu realitatea, i-au trebuit reclamantului 6 ani de la modificarea legii civile pentru a-şi da seama că doreşte să exercite autoritatea părintească în comun cu ea.

In luarea hotărârii solicită pârâta să se aibă în vedere doar interesele obiective ale copilului, probatoriul administrat si pe starea de fapt, în scopul de a apăra şi proteja drepturile acestuia aceasta şi pentru ca, potrivit Recomandării 874 (1979) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei "copiii nu trebuie sa mai fie consideraţi proprietatea părinţilor, ci trebuie să fie recunoscuţi ca indivizi având propriile drepturi si nevoi", ţinând seama şi de disp. art. 2. - paragraful (3) din Legea 272/2004: "Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile si deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum si în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti" (filele 27-36).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Din relaţiile de căsătorie ale reclamantului T.E. cu pârâta D. (fostă T.) E. A. s-a născut la data de 12 iunie 2005 minorul T.Ş.Y. (fila 49).

Părinţii minorului au divorţat în cursul anului 2008, desfacerea căsătoriei fiind dispusă prin sentinţa civilă nr. 1308/14.11.2008 pronunţată în dosarul nr. 1052/310/2008 al Judecătoriei Sinaia (filele 39-41), iar prin hotărârea judecătorească de divorţ, minorul T. Ş. Y. a fost încredinţat mamei sale spre creştere şi educare, acesta locuind efectiv la domiciliul pârâtei D.E.A. in oraşul B., str. Florilor nr. 34 jud. Prahova, după cum arată părţile şi relevă ancheta psihosocială întocmită de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei or. B. (fila 68).

Potrivit art. 397 Cod civil, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi afară de cazul în care instanţa decide altfel.

Art. 398 Cod civil, având denumirea marginală „Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte” dispune:

(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.

(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

De asemenea, potrivit art. 5 alin.2 din Legea 71/2011, dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil, iar art. 46 din Legea nr. 71/2001 prevede că „Dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti privitoare la relaţiile personale şi patrimoniale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi înainte de intrarea în vigoare a Codului civil pot fi modificate potrivit dispoziţiilor art. 403 din Codul civil”.

Ca urmare, se reţine că aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la exercitarea în comun de către ambii părinţi a autorităţii părinteşti asupra copilului minor se face prin raportare la toate relaţiile personale şi patrimoniale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi înainte de intrarea în vigoare a Codului civil şi doar în situaţiile în care părţile o solicită, dat fiind principiul disponibilităţii ce guvernează desfăşurarea procesului civil.

Această regulă a exercitării în comun de către ambii părinţi a autorităţii părinteşti asupra copilului minor este aplicabilă şi în cauza de faţă, instanţa putând să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă de către un singur părinte doar când există motive întemeiate şi ţinând seama de interesul superior al copilului.

De altfel, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, astfel cum dispune art.2 alin.4 din Legea 272/2007.

Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viaţa de familie, drept afirmat şi prin art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, prevăzută de art. 397 din Noul Cod civil, este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.

Pe de o parte, autoritatea părintească asupra minorului nu este doar un drept al părintelui, ci şi un drept al copilului, de care copilul poate fi lipsit doar în situaţii speciale ce ţin de interesul său superior, iar, pe de altă parte, autoritatea părintească asupra minorului implică numeroase obligaţii pentru părintele în cauză.

Raportat la cauza de faţă, se reţine că nu au fost relevate motivele întemeiate care să privească interesul superior al copilului şi care să determine respingerea prezentei cereri a tatălui copilului de exercitare în comun a autorităţii părinteşti cu privire la minor.

Aprecierile mamei minorului în sensul că de fapt admiterea cererii nu ar fi de natură a ajuta copilul, aşa cum se susţine reclamantul, ci ar fi un prilej permanent de a-i şicana pe ea şi pe copil si de a o obstrucţiona în ceea ce priveşte creşterea şi educarea acestuia, prezenta cerere fiind doar un instrument de răzbunare împotriva sa, când şi-a permis să solicite majorarea pensiei de întreţinere si aceasta doar în interesul copilului, nu au fost susţinute probatoriu în nici un fel, ci ele reprezintă simple presupuneri ale pârâtei.

De altfel, nici audierea minorului T.Ş.Y. în camera de consiliu (fila 79), prin care a arătat că tatăl său a fost plecat la muncă în Anglia circa 2 ani, interval de timp în care a ţinut legătura telefonic cu minorul, prin intermediul aplicaţiei WhatsApp, iar atunci când venea în ţară, îl lua pentru 2 zile la locuinţa sa, copilul arătând că nu prea petrecea efectiv şi timpul respectiv împreună cu el, ci mai mult se juca cu o rudă pe afară, nu reprezintă un argument suficient prin sine însăşi, care să determine instanţa să aprecieze că interesul copilului ar fi afectat dacă s-ar stabili ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinţi.

Dimpotrivă, instanţa apreciază că dată fiind vârsta minorului, de 12 ani, care îl integrează în debutul pubertăţii, impune raportarea copilului şi la un model masculin, ce poate îmbrăca forma figurii paterne prin prezenţa acesteia constantă în viaţa copilului, aspect de natură a determina o viitoare dezvoltare afectivă şi psihică armonioasă.

De altfel, maniera descrisă anterior de copil cu privire la relaţiile personale pe care le-a avut cu tatăl său trebuie raportate şi la specificul imprimat acestora de faptul că tatăl copilului a fost detaşat timp de 1 an şi jumătate la muncă în Marea Britanie, unde a participat la o misiune operativă desfăşurată de Ministerul Afacerilor Interne, reclamantul fiind angajat în structuri ale Poliţiei Române (fila 9), perioadă de timp în care nu putea reveni în ţară decât la interval de 3 luni, perioade în care îl lua pe minor la domiciliul său pe timpul week-end-ului, astfel cum răspunde reclamantul la întrebarea nr. 1 din interogatoriu.

Totodată, reclamantul dovedeşte preocuparea sa pentru situaţia şcolară a copilului, după cum rezultă din printurile conversaţiilor purtate prin aplicaţia WhatsApp cu mama minorului (filele 10-24), din susţinerile copilului, cât şi din răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei, care a arătat că reclamantul l-a trimis pe bunicul patern al copilului, fost profesor de limba română, pentru a-l ajuta la pregătire la această disciplină, cât şi la limba franceză, dar Ş.Y. i-a spus mamei că nu-l înţelege pe bunic şi că nu doreşte să continue pregătirea cu el (răspuns întrebarea nr. 13).

Este de menţionat că respingerea cererii promovată de reclamant, prin care solicita dispunerea pe calea sumară a ordonanţei preşedinţiale a exercitării în comun a autorităţii părinteşti cu privire la minorul T.Ş.Y., prin sentinţa civilă nr. 478/19 mai 2017 a Judecătoriei Sinaia, pronunţată în dosarul nr. 698/310/2017 (filele 52-56), pe lângă faptul că nu se bucură de autoritatea lucrului judecat, astfel cum a şi punctat pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar, ea a avut în vedere examinarea cererii prin raportare la cerinţele de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, fiind vorba despre parcurgerea unei proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun.

Date fiind cele ce preced, instanţa consideră întemeiată cererea reclamantului, întrucât nu au fost dovedite motive întemeiate care să justifice exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti doar de mama copilului, pârâta D.E.A., motive pentru care va fi admisă, cu consecinţa stabilirii ca autoritatea părintească cu privire la minorul T.Ş.Y., născut la data de 12 iunie 2005, să fie exercitată în comun de ambii părinţi ai copilului.

Domenii speta

Spete similare