Divorţ cu minori. Separarea în fapt a soţilor

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T  B  sub nr.  /2017, la data de 22.03.2017, reclamanta M  A  a chemat în judecată pe pârâtul A  I  solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 03.10.2008 şi înregistrată sub nr. 1  L , District L , C , act transcris în registrul de stare civilă din cadrul Primăriei T  B  sub nr.1 din  06.2016, din culpa exclusivă a pârâtului,  stabilirea locuinţei minorei I  M la domiciliul său din localitatea F , jud. G ,  exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei exclusiv de către reclamantă şi obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere pentru minoră în natură, conform art. 530 Cod civil.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 03.10.2008 s-a căsătorit cu pârâtul, iar din căsătoria lor a rezultat minora I  M  .

A mai arătat reclamanta, că după căsătorie, pârâtul a continuat să locuiască cu, conaţionalii săi într-un centru pentru refugiaţi, iar ea a locuit împreună cu familia într-un apartament închiriat din localitatea N . Cu pârâtul se întâlnea sporadic, mai mult la locul său de muncă.

Mai arată reclamanta că, pârâtul nu a avut grijă de ea pe toată perioada sarcinii, nu a sprijinit-o nici financiar şi nici  moral. La naşterea minorei s-a prezentat la spital, a fost de acord să recunoască copilul şi i-a cerut să plece cu el în Pakistan, sub condiţia să se supună legii islamului, însă a refuzat.

Din anul 2011 pârâtul nu a mai luat legătura cu ea sau cu minora şi nici nu a contribuit cu bani la creşterea minorei.

În dovedirea acţiunii a solicitat proba cu înscrisuri şi martori.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa reţine că părţile s-au căsătorit la data de 03.10.2008, căsătoria acestora fiind înregistrată sub nr. 1 L , District L , Cipru, act transcris în registrul de stare civilă din cadrul Primăriei T  B  sub nr.1 din 23.06.2016.

Din convieţuirea părţilor,  a  rezultat minora I  M  .

Conform dispoziţiilor art. 309 Codul familiei „ Soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral. Ei au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat”.

Cum în speţă relaţiile dintre soţi nu mai sunt caracterizate de trăsăturile specifice unei relaţii de familie iar continuarea căsătoriei a devenit imposibilă în condiţiile în care părţile sunt despărţite în fapt de o perioadă mare de timp, instanţa va dispune în baza disp. art. 373 lit. b Codul familiei, desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului.

Conform disp. art. 383 Cod civil  „(1) La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanţa ia act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ.

(2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei.

(3) Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei.

Întrucât la încheierea căsătoriei părţile au convenit, în conformitate cu prevederile art. 282 Cod civil să îşi păstreze numele dinaintea căsătoriei,  instanţa va dispune ca reclamanta să poarte  numele dinaintea şi din timpul căsătoriei, acela de M .

În condiţiile art. 396 cod civil, odată cu admiterea cererii de divorţ, instanţa se va pronunţa în mod obligatoriu şi asupra raporturilor dintre părinţi şi copii, ţinând seama de interesul superior al copilului, de ancheta psihosocială  efectuată în cauză,de opţiunea minorului şi de poziţia părţilor.

Referitor la stabilirea locuinţei minorei, instanţa apreciază că se impune ca aceasta să locuiască în continuare la domiciliul mamei reclamante faţă de care este ataşată  şi care dispune de condiţii locative, materiale şi morale optime.

Conform dispoziţiilor art. 397 Cod civil „După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel”.  Potrivit art. 398 Cod civil „Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi. Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia”.

În împrejurările concrete ale cauzei în care s-a făcut dovada că pârâtul  nu mai ţine legătura cu reclamanta şi cu minora încă din anul 2011, instanţa apreciază că exercitarea în comun a autorităţii părinteşti contravine interesului superior al minorei, reclamanta fiind în imposibilitate de a îl contacta pe pârât în vederea adoptării  deciziilor cu privire la persoana copilului, la sănătatea, creşterea şi educaţia acestuia.

În consecinţă, instanţa va dispune ca autoritatea părintească asupra minorei  să fie exercitată exclusiv de către reclamantă.

În ceea ce priveşte contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare şi învăţătură, instanţa reţine că tatăl şi mama sunt obligaţi în solidar să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare  traiului, precum şi educarea, întreţinerea şi pregătirea sa profesională, în condiţiile art. 499 Cod civil.

În temeiul art. 530 Cod civil, instanţa va obliga pe reclamantă şi pe pârât la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei, în natură.

Instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare