Majorare pensie de intretinere. Obligare pârât la cheltuieli de judecată – de drept în întârziere

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 09.02.2017, sub numărul 3398/245/2017, reclamantul  prin reprezentant legal  a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună majorarea pensiei de întreţinere la care a fost obligat pârâtul în favoarea sa.

Analizând susţinerile părţilor coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa reţine că în fapt, prin sentinţa civilă nr. 7376 din 13.05.2013 pronunţată în dosarul cu nr. 19987/245/2012 al Judecătoriei Iaşi, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 867/2015 pronunţată de către Tribunalul Iaşi la data de 19.06.2015 în dosarul cu nr. 19987/245/2012*, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părţi, exercitarea autorităţii părinteşti în comun, stabilirea locuinţei minorului la mamă, obligarea tatălui la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 1/6 din venituri, începând cu data rămânerii irevocabile a sentinţei până la majoratul copilului.

Potrivit dispoziţiilor art. 531 alin. 1 din Noul Cod Civil, dacă se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.

Instanţa a analizat cererea formulată prin prisma principiului interesului copiilor minori, astfel cum este consacrat prin prevederile art. 2 din Legea nr. 272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care stabilesc că orice act juridic emis sau încheiat în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului şi ale art. 263 alin. 1 Cod civil, care prevăd că orice măsură privitoare la copil trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului, a cărui ocrotire impune asigurarea tuturor condiţiilor materiale necesare creşterii, educării şi pregătirii profesionale ale creditorului obligaţiei de întreţinere, corespunzătoare posibilităţilor reale ale părinţilor.

În conformitate cu prevederilor art. 529 alin. 1 din Noul Cod Civil  întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.

Instanţa reţine că, în conformitate cu prevederile art. 499 Cod civil, tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională. Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinţii au obligaţia de a-i asigura condiţiile necesare pentru creşterea, educarea şi pregătirea sa profesională. Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani. Întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii (art. 529 C. civil).

Legiuitorul a prevazut faptul ca, raportat la o situatie concreta, instanta poate stabili cuantumul pensiei pana la o pătrime din veniturile nete in situatia in care există un singur copil. Desi este stabilit acest plafon special (cel general fiind prevazut la al. 3 al. art. 529 Cod civil) se admite faptul ca instanta poate fixa un cuantum al pensiei de intretinere sub acest plafon, daca nevoile creditorului sunt inferioare, dupa cum va trebui sa tina cont si de celealte obligatii ale celui tinut in plata.

În aplicarea art. 527, 529 Cod civil se impune a se avea in vedere principiul potrivit caruia copiii au dreptul sa se bucure de conditii materiale corespunzatoare nu numai nevoilor lor ci si posibilitatilor materiale ale parintilor, indiferent daca acestia convietuiesc sau nu.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la starea de nevoie în care trebuie să se afle creditorul obligaţiei de întreţinere, instanţa constată că minorul din prezenta cauză este un copil în vârstă de 12 ani, cu nevoi materiale şi spirituale specifice vârstei iar în conformitate cu dispoziţiile art. 525 alin. 1 din Noul Cod Civil,  minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în stare de nevoie dacă nu se poate întreţine din muncă, chiar dacă ar avea bunuri, starea de nevoie fiind astfel prezumată.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, cea privitoare la mijloacele de care trebuie să dispună debitorul obligaţiei de întreţinere, instanţa reţine că pârâtul este salariat al IPJ Iaşi, realizând venituri lunare în cuantum de 6311 lei, astfel cum reiese din adeverinţa emisă de către IPJ Iaşi.

În consecinţă, întrucât minorul se află în imposibilitate de a munci, având vârsta de 12 ani, situaţie ce determină starea de nevoie a acestuia iar pârâtul, în calitate de părinte, are obligaţia legală de întreţinere, ţinând cont că, în prezent, pârâtul are un singur minor în întreţinere, instanţa, va admite cererea şi, în temeiul art. 531 alin. 1 C.civ. raportat la art. 529 alin. 2 C.civ., va majora pensia de întreţinere stabilită prin Decizia civilă nr. 867 din 19.06.2015 pronunţată de către Tribunalul Iaşi în dosarul cu nr. 19987/245/2012*, de la o cotă de 1/6 din venituri la o cota de 1/4 raportată la venitul lunar net al pârâtului dar nu mai puţin de 1/4 din cuantumul net al salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu data de 09.02.2017 (data introducerii cererii) şi până la majoratul minorului şi va obliga pârâtul la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului, născut la data de , în cota procentuală de 1/4 din cuantumul net al salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu data de 09.02.2017 (data introducerii cererii) şi până la majoratul minorului.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. 1 C. pr. Civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată iar, în conformitate cu prevederile alin. 2 a aceluiaşi articol, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată iar dacă este cazul, judecătorul va putea dispune compensarea acestora.

De asemenea, instanţa va avea în vedere şi dispoziţiile art. 454 C. pr. Civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate pretenţiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care prealabil pornirii procesului a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere, precum şi a cazurilor menţionate de art. 1523 Cod civil în conformitate cu care debitorul se află de drept în întârziere dacă, fiind vorba despre o obligaţie cu executare succesivă, refuză sau neglijează să îşi execute obligaţia în mod repetat.

Pentru aceste considerente, reţinând că pârâtul nu a executat de bunăvoie obligaţia de plată a întreţinerii majorate datorate minorului în mod repetat, acesta nefăcând dovada plăţilor lunare, instanţa urmează a obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare