Obligatie de a face actiune in constatare

Hotărâre 130 din 01.03.2016


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA  INEU, JUDEŢUL  ARAD OPERATOR 2826

DOSAR NR…..

SENTINŢA CIVILĂ NR…./2016

Şedinţa  publică  din  data de 01 martie 2016

Preşedinte : ……..

Grefier : …….

S-a luat în examinare acţiunea civilă formulată de către reclamantul C. D. împotriva pârâtului A.I.-L., pentru radiere autovehicul.

La apelul nominal se prezintă pentru reclamantul lipsă, avocat A. V. din cadrul Baroului Arad în substituirea titularului cauzei avocat S. P. I. şi reprezentantul pârâtului avocat C. C. din cadrul Baroului Arad, lipsă fiind părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care  în şedinţa publică reprezentantul reclamantului C. D. avocat A. V. din cadrul Baroului Arad şi reprezentantul pârâtului avocat C. C. depun la dosar delegaţie de substituire, respectiv împuternicire avocaţială.

Constatând că pentru termenul de azi părţile sunt legal citate, instanţa, verificându-şi din oficiu competenţa potrivit dispoziţiilor art.131 c.pr.civilă, constată că este competentă material, general şi teritorial în soluţionarea litigiului în temeiul art.113 alin.1 pct.3 c.pr.civilă.

Cererea este legal timbrată cu suma de 20 lei, potrivit art.11 alin.1 lit.a, teza 1, art.27 din OUG nr.80/2013, dovada plăţii regăsindu-se depusă la fila 4 dosar.

Se constată că pârâtul A. I.-L. nu a depus întâmpinare potrivit art.205 cod procedură civilă, acesta fiind decăzut din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii potrivit art.208 c.pr.civilă.

Reprezentantul reclamantului, avocat A. V. în substituirea titularului cauzei avocat S. P. I. arată că susţine acţiunea aşa cum a fost formulată .

Reprezentantul pârâtului avocat C. C. depune la dosar în şedinţa publică note de şedinţă, prin care solicită introducerea în cauză a numitei I. N., întrucât la data de 26.01.2016 a încheiat cu aceasta un contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, având ca obiect vehiculul marca …… cu nr.de înmatriculare ….

De asemenea, arată că după încheierea contractului, a procedat la întocmirea fişei de înmatriculare auto pentru vehicul, solicitînd un certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice de la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale …. pentru „Înstrăinare-Poliţie Radiere”.

Se arată de asemenea că în prezent nu mai posedă actele în original ale autoturismului pentru a putea înmatricula pe numele său autoturismul în acelaşi timp să se producă şi radierea din circulaţie de pe numele reclamantului.

A ataşat copia contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, copia certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice, copie fişa de înmatriculare auto şi copia CI I. N. şi copia declaraţiei de impunere.

Instanţa pune în discuţie cererea de introducere în cauză a numitei I. N., sens în care reprezentantul reclamantului arată că cererea este tardiv formulată.

Cu privire la introducerea în cauză a numitei I. N.,potrivit notelor de şedinţă depuse la termenul de astăzi, instanţa pune în discuţie disp.art.78 alin.4 c.pr.civilă.

Reprezentantul pârâtului, avocat C. C. arată că există un raport juridic pentru că s-a încheiat un contact de vânzare-cumpărare având în vedere că pârâtul nu este în posesia autoturismului şi nici în posesia actelor.

De asemenea arată că nu se opune ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare .

Prin urmare, învederează instanţei faptul că înţelege să susţină cererea privind introducerea în cauză a numitei I. N..

Reprezentantul reclamantului, avocat A. V. în substituirea titularului cauzei avocat S. P. I. arată că se opune introducerii în cauză a numitei I. N., reclamantul neavând nici o legătură cu această persoană şi deci nu se poate reţine existenţa raportului juridic în sensul prevederilor invocate de reprezentantul pârâtului.

Prin urmare, raportat la cererea reprezentantului pârâtului conform art.78 alin.2 c.pr.civilă în raport de limitele cu care a fost investită prin acţiunea reclamantului, respectiv fundamentată pe contractul încheiat între reclamant şi pîrît, instanţa respinge cererea pârâtului în sensul formulat.

În probaţiune, reprezentantul reclamantului solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, faţă de care reprezentantul pârâtului arată că nu se opune.

De asemenea, reprezentanţii părţilor arată că nu mai are alte cereri de formulat.

În conformitate cu prevederile art.255 şi următoarele c.pr.civilă, instanţa încuviinţează această probă şi nemaifiind alte cereri, declară cercetarea procesului încheiată şi acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei în fond.

Reprezentantul reclamantului avocat A. V. în substituirea titularului cauzei avocat S. P.I. solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, justificate prin plata taxei judiciare de timbru.

Reprezentantul pârâtului avocat C. C. solicită Serviciului Public Comunitar-regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor Arad să procedeze la radierea autoturismului de pe numele  reclamantului fără a fi obligat pârâtul la înscrierea pe numele său, întrucât nu mai este  proprietarul autoturismului.

Fără cheltuieli de judecată.

 

J U D E C A T A,

Constată că prin acţiunea înregistrată la această instanţă la data de 15.10.2015, reclamantul C. D. CNP …….., domiciliat în ……., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat S. P. I. cu sediul profesional în …….. în contradictoriu cu pârâtul A. I.-L., CNP ………, domiciliat în ….., cu domiciliul procesual ales în ……., ca prin hotărârea ce se va pronunţa  să se constate că în baza contractului de vânzare-cumpărare reclamantul a înstrăinat pârâtului autoturismul marca … având nr.de identificare …. şi nr.de înmatriculare ….

A mai solicitat a se dispune autorizarea Serviciului Public Comunitar-Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a vehiculelor Arad să procedeze la radierea din circulaţie a autoturismului menţionat de pe numele reclamantului, fără îndeplinirea formalităţilor legale, ulterior rămânerii definitive a sentinţei.

Cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.

În fapt, reclamantul arată că autoturismul marca …, cu nr.de înmatriculare …., a fost înstrăinat în data de 26 septembrie 2013, pârâtului A. I.-L., conform contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat între părţi.

Astfel, pârâtul A. I.-L. era obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, art.11 alin.4 din OUG nr.195/2002.

Cu toate acestea, pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau până în prezent, respectiv nu a efectuat transcrierea autoturismului pe numele acestuia la serviciul înmatriculări, cu toate că reclamantul a depus documentul de înstrăinare la Primăria S., pentru a fi luat în evidenţele fiscale, fapt ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

În condiţiile în care reclamantul nu mai posedă toate actele în original, nici maşina pentru a putea proceda la radierea acestui autoturism din circulaţie, a depus prezenta acţiune, apreciindu-o întemeiată.

Prin urmare, solicită a se constata că a înstrăinat autoturismul mai sus descris pârâtului şi în consecinţă a se dispune radierea din circulaţie a autoturismului de la serviciul Public Comunitar-regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad întrucât în lipsa unei sentinţe care să dispună în acest sens, instituţia refuză radierea de pe numele reclamantului până ce pârâtul nu înmatriculează autoturismul pe numele acestuia.

Potrivit prev.art.11 alin.4 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestuia. Articolul 17 alin.2 din acelaşi act normativ statuează : radierea din evidenţa a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altor persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului.

Rezultă astfel că pârâtul, în calitate de proprietar al autoturismului menţionat, avea obligaţia de a cere radierea autoturismului de pe numele reclamantului şi înscrierea acestuia pe numele său.

Această obligaţie nu a fost îndeplinită, situaţie de natura a-i crea prejudicii, în baza vechilor menţiuni existente în evidenţele autorităţilor, este ţinut în continuare în evidenţele biroului înmatriculări. Astfel,reclamantul a fost sancţionat pentru lipsa rovinietei pentru acest autoturism, precum şi cu amenzi pentru depăşirea vitezei legale în Austria şi Ungaria. Pe de altă parte, evidenţele în discuţie, atestând împrejurări care nu mai corespund realităţii, sunt apte a determina şi alte situaţii neplăcute, atât pentru reclamant cât şi pentru autorităţi.

În drept, reclamantul a invocat disp.art.1528, art.1531 c.civil, art.25 din Ordinul MAI 1501/2006, OUG nr.195/2002 republicată şi regulamentul de aplicare al acestuia.

Pentru soluţionarea cauzei s-au depus la dosar următoarele înscrisuri :chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru f.4,23,împuternicire avocaţială f.5,copie adresa nr.6/28.09.2015 emisă de Comuna S.f.6, copie Contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit f.7, copie carte de identitate a vehiculului f.8-9, copie proces-verbal de constatare a contravenţiei serie R 15, nr.0297963/05.10.2015 f.10, cerere de amânare f.31, delegaţie de substituire f.38

Pârâtul A. I.-L.‚ nu a depus întâmpinare potrivit art.205 cod procedură civilă, acesta fiind decăzut din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii potrivit art.208 c.pr.civilă.

Pârâtul a depus la dosar: împuternicire avocaţială f.30, note de şedinţă f.40-41, copie contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit f.42, copie certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice f.43, copie fiţă de înmatriculare auto f.44, copie CI I. N. f.45 şi copie declaraţie de impunere f.46 dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine  următoarele:

Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit”, încheiat la data de 26.09.2013 între reclamantul C. D. calitate de vânzător şi pârâtul A. I.-L., în calitate de cumpărător, părţile semnatare au convenit asupra cumpărării respectiv vânzării având ca obiect autoturismul marca ….., număr de identificare ….., înmatriculat sub nr….., fila 7 dosar.

Din certificatul de înmatriculare al autovehiculului marca ……, cu nr. de omologare ….., număr de identificare ……., fila 8-9 dosar,  rezultă că autoturismul marca ….., TIP ……, cu nr. de omologare ……., număr de identificare ….., capacitate cilindrică … CMC, culoare ., înmatriculat sub nr….., figurează înmatriculat pe numele reclamantului C. D., CNP ……, domiciliat în ………..

În drept disp.art.11 din OUG nr.195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice,, În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.,,

Art.17 alin.2, din acelaşi act normativ:,, Radierea din evidenţă a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condiţiile legii.,,

Art.24 alin.2 lit. d) şi alin.5 din Ordinul MAI nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificări, potrivit cărora:,,Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligaţi să solicite radierea din circulaţie în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.

Radierea se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale.,,

Art.25 alin.1 din acelaşi ordin arată următoarele:,,  Radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare şi a plăcuţelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cărţii de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate după 1 iulie 1993), a fişei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum şi a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 24 alin. 1) - 4).,,

Potrivit disp.art.1674 c.civil, prin simplul acord de voinţă al părţilor, manifestat cu ocazia încheierii contractelor s-a transmis proprietatea asupra vehiculului.

Din cele expuse anterior, rezultă că reclamantul a înstrăinat prin vânzare către pârât  autovehiculul marca …., înscris sub nr…….., pârât care are obligaţia să solicite radierea din circulaţie a acestuia, aşa cum este menţionat în textele legale mai sus citate, reclamantul nemaifiind proprietar al autovehiculului menţionat mai sus, obiect al „Contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit”,  înscris sub semnătură privată , încheiat la data de 26.09.2013.

 Reclamantul, liber de orice culpă, nu-şi poate îndeplini obligaţia de radiere a autoturismului deoarece a predat pârâtului certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu număr de înmatriculare, iar prezentarea acestora este obligatorie pentru radiere, potrivit art. 25 din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006.

Faptul că pârâtul nu a efectuat astfel de demersuri sunt de natura a crea prejudicii reclamantului, care în baza vechilor menţiuni existente în evidenţele autorităţilor, este ţinut în continuare în evidenţele biroului înmatriculări, evidenţele în discuţie atestând împrejurări care nu mai corespund realităţii, fiind apte a determina şi alte situaţii neplăcute, atât pentru reclamant cât şi pentru autorităţi, astfel că reclamantul justifică interesul în promovarea unei astfel de acţiuni conform prevederilor art.33 c.pr.civilă. De altfel, reclamantul a fost sancţionat pentru lipsa rovinietei pentru acest autoturism, fila 10 dosar.

Eventuala înstrăinare ulterioară a autoturismului de către pârât creează obligaţii legale privind radierea, respectiv înmatricularea în sarcina noului cumpărător, ulterioare şi subsecvente, operaţiunilor de radiere / înmatriculare care trebuiau realizate de către pârât, după achiziţionarea bunului de la reclamant.

Prin urmare, văzând dispoziţiile legale de mai sus, urmează a se admite acţiunea reclamantului, a se constata că în baza contractului de vânzare cumpărare, reclamantul a vândut pârâtului autoturismul marca …. cu nr.înmatriculare ……, şi nr.identificare ……...

Obligă pârâtul să se prezinte  la rămânerea definitivă a hotărârii la Serviciul înmatriculări auto Arad, cu talonul, certificatul de înmatriculare şi numerele de înmatriculare ale autoturismului marca …. cu nr.înmatriculare …., nr.identificare ……., pentru radierea autoturismului de pe numele reclamantului.

 Fiind solicitate şi cheltuieli de judecată, justificate prin plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 40 lei, potrivit chitanţelor de la fila 23 dosar, temeiul prevederilor art.453 alin.2 c.pr.civilă, va obliga pârâtul la 40 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru aceste motive, în numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E,

Admite acţiunea formulată de reclamantul C. D. CNP ……., domiciliată în ……., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat S. P. I. cu sediul profesional în …….. în contradictoriu cu pârâtul A. I.L., CNP ……, domiciliat în …….., cu domiciliul procesual ales în ……..,  pentru obligaţie de a face.

Constată că în baza contractului de vânzare cumpărare, reclamantul a vândut pârâtului autoturismul marca …. cu nr.înmatriculare ……., şi nr.identificare ………..

Obligă pârâtul să se prezinte  la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, la Serviciul înmatriculări auto Arad, cu talonul, certificatul de înmatriculare şi numerele de înmatriculare ale autoturismului marca ….. cu nr.înmatriculare …., nr.identificare ……, pentru radierea autoturismului de pe numele reclamantului.

Obligă pârâtul la 40 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. În caz de exercitare, cererea de apel se depune la Judecătoria Ineu.

Pronunţată în şedinţa publică din 01.03.2016.

Preşedinte   Grefier