Deosebirea dintre infracțiunea de mărturie mincinoasă şi infracțiunea de favorizare a făptuitorului.

Rezumat:

În speţă s-a reținut că deşi li s-a pus în vedere că dacă nu vor spune adevărul vor fi pedepsiţi pentru mărturie mincinoasă, anterior luării, sub jurământ, a declaraţiilor (aflate la filele 139 şi 154 ds. u.p.), inculpaţii A. şi B. au relatat aspecte care în realitate nu au avut loc (şi care vizează împrejurări esenţiale pentru cauză). Procedând în maniera arătată, ei au devenit subiecţi activi ai faptei de mărturie mincinoasă (întrunite fiind elementele ei constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective).

Infracţiunea de favorizare a infractorului, în reglementarea prevăzută de art. 264 alin. 1 Vechiul Cod penal, presupune, sub aspectul conţinutului ei constitutiv, existenţa unui ajutor dat cu intenţie unui infractor, fără o înţelegere prealabilă sau concomitentă săvârşirii de către acesta a infracţiunii pentru a zădărnici, după caz, urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei.

Spre deosebire de incriminarea infracţiunii de mărturie mincinoasă, infracțiunea de favorizare a făptuitorului are în vedere ajutorul dat unui infractor după comiterea infracţiunii în general şi nu aspectele particulare ale acestui ajutor. Pentru acest motiv, infracţiunea de favorizare a infractorului are un caracter subsidiar, „activitatea de favorizare a unui infractor încadrându-se în dispoziţiile art. 264 Vechiul Cod penal numai dacă nu prezintă vreunul dintre aspectele particulare pe care Codul penal le incriminează distinct” (O. Loghin, T. Toader, Drept penal român, partea specială, ed. ŞANSA” SRL Bucureşti, 1994, pagina 377).

Or, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, activitatea inculpaţilor A. şi B. se circumscrie tipicităţii infracţiunii de mărturie mincinoasă, reglementată ca atare în mod distinct de prevederile art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal. În acelaşi context, reiese cu certitudine că inculpaţii A. şi B., în încercarea de a-l ajuta pe inculpatul C. să eludeze răspunderea penală în condiţiile în care a condus autoutilitara deşi avea permisul anulat, cu intenţie declarând mincinos asupra unor fapte sau împrejurări esenţiale în cauză, au comis, fiecare, fapta de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal (cu aceleaşi consideraţii de mai sus relativ la legea penală mai favorabilă).

Hotărârea:

Prin sentinţa penală nr. 186 din data de 15.12.2016 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr. 2019/334/2015, a fost condamnat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Acelaşi inculpat a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 şi din OUG 195/2002, la pedeapsa de 1 an închisoare.

Acelaşi inculpat a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului de către conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie şi ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni fără încuviinţarea poliţiei care cercetează locul faptei, prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a şi b Cod penal de la 1969 raportat la art. 34 lit. b Cod penal de la 1969, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 alin. 1 şi 4 Cod penal de la 1969, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 8 din 16.01.2013 a Judecătoriei Suceava pronunţată în dosarul nr. 5842/314/2012, definitivă prin decizia penală nr. 247/2013 a Curţii de Apel Suceava la data de 13.03.2013 şi s-a dispus executarea în întregime a acesteia, la care s-a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal de la 1969, pe durata executării pedepsei inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1969.

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art.74 alin. 1 lit. a raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal de la 1969, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal de la 1969, pe durata executării pedepsei inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1969.

În baza art. 81 şi art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului şi a pedepselor accesorii pe durata de doi ani şi şase luni prev. de art. 82 Cod penal de la 1969.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.

A fost condamnată inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art.74 alin. 1 lit. a raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal de la 1969, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal de la 1969, pe durata executării pedepsei inculpata a fost lipsită de drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1969.

În baza art. 81 şi art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatei şi a pedepselor accesorii pe durata de doi ani şi şase luni prev. de art. 82 Cod penal de la 1969.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal de la 1969.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut prima instanţă că prin rechizitoriul nr. 735/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- C., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat, prev.de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, şi părăsire a locului accidentului de către conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie şi ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni fără încuviinţarea poliţiei care cercetează locul faptei, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a şi b Vechiul Cod penal şi art. 5 Cod penal,

- A., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal, şi

- B., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal.

În fapt, s-a reţinut în esenţă că la data de 24.10.2013, în jurul orelor 04:00, inculpatul C. a condus autoutilitara marca xx cu numărul de înmatriculare yyy pe drumurile publice, respectiv D.J. 1.. - satul ... din comuna ...., judeţul .., deşi avea permisul de conducere anulat şi era sub influenţa băuturilor alcoolice, iar când a ajuns la km. 25 + 320 metri a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a lui D. Ulterior a părăsit locul faptei, fiind identificat în jurul orelor 09:10, ocazie cu care  s-a constatat că avea permisul de conducere anulat şi o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

S-a mai reţinut că inculpaţii A. şi B., cu ocazia audierii în calitate de martori în dosarul nr. 735/P/2015, au declarat în mod mincinos, pentru a-l scăpa de răspundere penală pe inculpatul C..

În susţinerea acuzării, parchetul a administrat următoarele mijloace de probă: procesele verbale de sesizare, nota telefonică nr.2393 cu privire la accidentarea lui D., procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică, coletul/plic nr. 1 - Fişă de custodie în care se regăsesc fragmentele de urme papilare ridicate de pe portiera stângă a vehiculului, copii după certificatul de înmatriculare vehicul, asigurare, factura nr. 1384 şi chitanţa nr. 9201 din 01.10.2013 din care rezultă că autoutilitara marca xx aparţine numitului C., adresa nr. 46349 din data de 13.11.2013 a Serviciului Public Comunitar Regim permise de Conducere din care rezultă că inculpatul C. are permisul de conducere anulat, rezultatul etilotest-ului, Buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 2035 din data de 28.10.2013 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală, procesul verbal de imobilizare şi restituire a autoutilitarei marca xx cu numărul yyy în baza Ordonanţei din data de 18.02.2014 şi a declaraţiei notariale, declaraţiile martorilor D., E., F., G., H., I., J. şi K., procesele verbale de confruntare, raportul de expertiză medico-legală pe baza actelor medicale nr.3 - CM/A1 din data de 08.01.2014 a Cabinetului de Medicină Legală, raportul de constatare criminalistică nr. 214.512/2015 al Serviciului Criminalistic, declaraţiile inculpaţilor.

Prin încheierea din 11.02.2016, judecătorul de cameră preliminară, în baza art.346 alin.1 Cod procedură penală, a respins excepţia nelegalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penale ridicate de inculpaţii C., A. şi B., ca neîntemeiate.

În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 735/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţi.

La termenul din 24 martie 2016, prezenţi în faţa instanţei, inculpaţii şi-au menţinut poziţia procesuală din cursul urmăririi penale, arătând că nu recunosc săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată.

În manifestarea acestei poziţii procesuale, inculpatul C. a arătat că la data de 24.10.2013, în jurul orelor 20, a ajuns în localitatea ... cu autoutilitara marca xx care a fost condusă de D., cu precizarea că la acea dată nu avea permis de conducere.

În noaptea respectivă a consumat băuturi alcoolice într-un bar din localitatea ... împreună cu colegii de muncă E., F. şi H., iar la un moment dat, când i-a cerut şoferului D. să se întoarcă în localitatea de domiciliu, respectiv ..., judeţul ..., acesta, fără nicio justificare, l-a lovit cu un scaun, a spart o sticlă, i-a predat cheile de la maşină şi a precizat că el se întoarce la domiciliu pe jos.

În aceste condiţii, a sunat-o pe soţia sa, B., căruia i-a cerut să vină după el în localitatea ... pentru a conduce autoutilitara. Soţia s-a deplasat în localitatea ..., împreună cu fratele său, A., care cunoştea locaţia în care se află şi s-a întors la domiciliu cu aceasta, iar pe traseu, din localitatea ... până la ...., autoutilitara s-a oprit de mai multe ori, astfel încât el a rămas în zonă, iar ea s-a întors la domiciliu cu o maşină de ocazie. Inculpatul a arătat că până la acel moment soţia sa nu a mai condus niciodată autoutilitara.

De asemenea, a precizat că fratele său, A., s-a reîntors la .... cu o maşină proprietate a inculpatului.

În acea noapte el a rămas la o pensiune din localitatea respectivă, unde mai erau cazate încă trei persoane din ...., iar a doua zi autoutilitara a fost condusă de G., care pe traseul de la ... la ... a fost oprit de organele de poliţie şi cu acea ocazie li s-a adus la cunoştinţă că în noaptea de 24.10.2013 maşina a fost implicată într-un accident, împrejurări în care au fost conduşi la sediul Poliţiei ...

Inculpatul a mai precizat că în timp ce soţia sa conducea autoutilitara, la un moment dat a avut impresia că a lovit ceva, însă, deşi s-au întors în zona respectivă, nu au văzut nimic pe marginea drumului.

Inculpatul A. a declarat că într-adevăr în noaptea de 23/24 octombrie 2013, la solicitarea cumnatei sale, B., a fost de acord să se deplaseze cu ea în localitatea ..., unde au ajuns în circa 2 ore. El nu a coborât din maşină, dar a aflat că în curtea casei parohiale se afla microbuzul fratelui său, iar imediat după ce cumnata lui a coborât din maşină, s-a reîntors la domiciliu.

Inculpatul a mai precizat că anterior a mai condus autoutilitara proprietatea fratelui său şi din câte ştie cumnata B. nu a mai condus acest autovehicul, însă în noaptea respectivă nu i s-a cerut să se urce el la volanul autoutilitarei.

Inculpata B. a declarat că, la solicitarea soţului său, în noaptea de 24/24.10.2013 s-a deplasat din localitatea de domiciliu ... în localitatea ... împreună cu cumnatul său, A., unde au ajuns în jurul orelor 3 dimineaţa, a coborât din maşina condusă de acesta şi i-a precizat că se descurcă singură.

Pe soţul său, C., l-a găsit dormind în cabina autoutilitarei, şi, deşi până atunci nu a mai condus acel autovehicul, a reuşit să-l pornească, iar pe traseul de la .. până la ... a încercat să evite o groapă, i s-a părut că a văzut ceva, s-a întors şi s-a uitat cu atenţie pe marginea drumului, însă nu a văzut nimic. La o intersecţie, când a oprit să se asigure, autoutilitara nu a mai pornit, motiv pentru care a parcat-o în curtea unei pensiuni.

Dat fiind că până la acel moment inculpata nu a mai condus autoutilitara şi urma să traverseze Pasul ...., i-a spus soţului său că nu se încumetă să mai conducă, iar după ce s-a făcut ziuă s-a întors la domiciliu cu o maşină de ocazie.

S-au administrat probe, fiind audiaţi martorii din lucrări D., E., I., G., precum şi lucrătorii de poliţie L. şi M.

Faţă de declaraţia dată în instanţă la termenul din 26 mai 2016 de către martorul F., reprezentantul Ministerului Public s-a sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă care a făcut obiectul cercetărilor penale în dosarul nr. 460/P/2016, iar prin declaraţia dată în acest dosar, martorul a revenit la declaraţiile date în dosarul de urmărire penală la datele de 24.10.2013 şi 1.11.2013, sens în care a arătat că în prezenţa sa şi a martorilor H. şi E. inculpatul C., care era în stare de ebrietate, s-a urcat la volanul autoutilitarei marca xx cu nr. de înmatriculare yy şi a condus-o spre centrul comunei .. după D.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, a întregului probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, instanţa a constatat, contrar susţinerilor inculpaţilor, că sunt date elementele constitutive - atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective - ale infracţiunilor imputate fiecăruia dintre ei, fiind dovedită întreaga situaţie de fapt aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei.

Astfel, apărările inculpaţilor prin care invocă nevinovăţia pentru faptele care fac obiectul trimiterii lor în judecată, în sensul că, pe de o parte, inculpatul C., în noaptea de 23/24.10.2013, nu s-a urcat la volanul autoutilitarei marca xx cu nr.de înmatriculare xxx şi nu l-a accidentat pe colegul său D., iar pe de altă parte, ceilalţi doi inculpaţi B. şi A. s-au deplasat în noaptea respectivă de la localitatea de domiciliu ... în localitatea ..., sunt infirmate prin depoziţiile martorilor direcţi E., F. şi H., care au declarat că în noaptea respectivă au consumat băuturi alcoolice împreună cu C. într-un bar pe raza localităţii .., unde la un moment dat a existat o altercaţie între inculpat şi D., în urma căreia acesta i-a predat cheile autoutilitarei şi a pornit pe jos înspre localitatea ....

Aceiaşi martori au declarat că l-au văzut pe C. când s-a urcat la volanul autoutilitarei după ce a consumat băuturi alcoolice. În noaptea respectivă sau în dimineaţa zilei următoare, niciunul dintre martori nu i-au văzut pe raza localităţii ... pe inculpaţii A. şi B..

De asemenea, din înseşi susţinerile celor doi inculpaţi A. şi B., care au afirmat, în mod repetat, că B. nu a condus niciodată autoutilitara soţului său, iar A., deşi a condus anterior vehiculul, în noaptea respectivă nu şi-a pus problema necesităţii ajutorului pe care trebuie să-l dea fratelui său, rezultă în mod cert că aceştia, cu ocazia cercetărilor penale, au făcut afirmaţii mincinoase asupra împrejurărilor esenţiale despre care au fost întrebaţi, astfel încât sunt date elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art.260 alin. 1 Cod penal.

Inculpaţii A. şi B. au procedat în această manieră în scopul de a-l scăpa pe inculpatul C. de răspundere penală, mai ales în condiţiile în care faptele pentru care a fost trimis în judecată au fost săvârşite înlăuntrul termenului de încercare al pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 8 din 16.01.2013 a Judecătoriei Suceava pronunţată în dosarul nr.5842/314/2012, definitivă prin decizia penală nr.247/2013 a Curţii de Apel Suceava, la data de 13.03.2013.

La individualizarea pedepselor pentru fiecare inculpat instanţa a avut în vedere criteriile generale prev. de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor pentru ordinea publică, reliefat prin punerea în pericol a siguranţei celorlalţi participanţi la traficul rutier, împrejurările în care au fost comise (inculpatul C. a condus pe drumurile publice autoutilitara marca ... deşi avea permisul de conducere anulat şi era sub influenţa băuturilor alcoolice, părăsind locul faptei şi fiind identificat în jurul orelor 09:10, iar în urma recoltării probelor biologice a rezultat o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge), urmările produse (vătămarea corporală a lui D.), afirmaţiile mincinoase făcute de inculpaţii A. şi B. cu ocazia audierii în calitate de martori în dosarul nr. 735/P/2015 făcute în scopul de a-l scăpa de răspundere penală pe inculpatul C., poziţia procesuală a acuzaţilor care nu au recunoscut săvârşirea faptelor, precum şi persoana inculpaţilor A. şi B. care nu au antecedente penale, în timp ce C. a săvârşit faptele în perioada termenului de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 8 din 16.01.2013 a Judecătoriei Suceava.

Prin prisma acestor criterii, instanţa a considerat că se impune a se aplica inculpaţilor pedepse cu închisoarea, necesare şi suficiente pentru a-şi atinge scopul prevenţiei generale şi de reeducare a acestora.

Infracţiunile fiind săvârşite de către inculpatul C. în concurs real, în baza art. 33 lit. a şi b Cod penal de la 1869 raportat la art. 34 lit. b Cod penal de la 1969, instanţa a contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea.

Din cazierul judiciar al inculpatului C. rezultă că prin sentinţa penală nr. 8 din 16.01.2013 a Judecătoriei Suceava pronunţată în dosarul nr. 5842/314/2012, definitivă prin decizia penală nr. 247/2013 a Curţii de Apel Suceava la data de 13.03.2013 a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu suspendarea condiţionată a executării, conform art.81 Cod penal de la 1969.

Faptele penale ce fac obiectul prezentei cauze au fost săvârşite de către acesta înainte de expirarea termenului de încercare, astfel încât, în baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. 1 şi 4 Cod penal de la 1969, instanţa a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 8 din 16.01.2013 a Judecătoriei Suceava şi a dispus executarea în întregime a acesteia, la care a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.

Faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpaţilor A. şi B., a reţinut în favoarea lor circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin.1 lit. a Cod penal de la 1969.

În conformitate cu prevederile art. 71 alin. 2 şi art. 64 Cod penal de la 1969, instanţa a dispus ca, pe durata executării pedepsei, fiecare inculpat să fie lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1969, cu titlu de pedepse accesorii.

În ce priveşte inculpaţii A. şi B., judecătoria a constatat că scopul pedepselor poate fi atins şi fără executare în regim de penitenciar, motiv pentru care, în baza art. 81 Cod penal de la 1969, a suspendat condiţionat executarea sancţiunilor principale aplicate, precum şi a pedepselor accesorii conform prev. art. 71 alin. 5 Cod penal, pe un termen de încercare stabilit în conformitate cu art. 82 Cod penal.

Conform art. 404 pct. 3 Cod procedură penală, a atras atenţia celor doi inculpaţi să nu mai săvârşească cu intenţie o altă faptă penală, întrucât în caz contrar se va revoca acest beneficiu şi se va face aplicarea prevederilor art. 83 Cod penal.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele pe larg expuse în încheierea de dezbateri din data de 11.09.2017.

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 1,2, art. 420 Cod procedură penală, curtea constată că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpaţilor, în fapt, că în data de 24.10.2013, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a fost înregistrat procesul verbal întocmit de către O.S. de la Politia mun. Vatra Dornei, din conţinutul căruia rezultă faptul că la data de 24.10.2013, în jurul orelor 06:15, a fost sesizat telefonic prin apel de urgenţă 112 de către D. despre faptul că pe raza comunei ..., sat ..., un pieton a fost lovit de un autovehicul care după incident a părăsit locul faptei. În acest context, un lucrător de la Compartimentul rutier, însoţit de tehnicianul criminalist, s-au deplasat imediat la faţa locului şi împreună cu şeful Postului de poliţie din localitate au desfăşurat activităţi în vederea identificării autorului şi a vehiculului pe care-l conducea.

Cercetările penale au stabilit că, inculpatul C. are domiciliul în comuna ..., strada Parcului nr. ..., judeţul ... şi a posedat permisul de conducere seria S00135101...., emis la data de 21.11.2002 pentru categoria B, obţinut la data de 08.09.1995, permis de conducere care a fost anulat prin decizia penală nr. 247 din 13.03.2013 a Curţii de Apel Suceava.

Inculpata B. este soţia inculpatului C. şi are de asemenea domiciliul în comuna ..., strada ... nr. ..., judeţul ....

C. era venit în comuna ... pentru a lucra în construcţii, ca şef de lucrări, fiind însoţit de către D., muncitor şi conducătorul auto al autoutilitarei marca xx, cu numărul yyy, G., E., F. şi H., în calitate de muncitori. C. avea permisul de conducere anulat, fapt pentru care nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În seara zilei de 23 octombrie 2013, în jurul orelor 20:00, după terminarea lucrului, E. şi H. s-au deplasat la un bar din satul ..., comuna ..., unde au consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 21:30 - 22:00 au venit în acelaşi cafe bar şi C., D. şi F.. În jurul orelor 01:00, pe fondul consumului de alcool, D. şi C. au început să se certe, iar la un moment dat D. l-a lovit cu un scaun în piept pe C., care nu a ripostat, dar după câteva minute a spart o sticlă lovind-o într-o masă din bar. După un timp, ambii au ieşit din cafe-bar, primul fiind D., iar al doilea inculpatul C.. Pe fondul discuţiilor contradictorii, D. i-a aruncat cheile de la maşină (autoutilitara sus-arătată) lui C. şi s-a îndreptat spre locul de cazare din apropiere. După aceasta D. şi-a făcut bagajele şi s-a îndreptat pe drumul public spre centrul comunei ..., mergând pe jos. Inculpatul C., având cheile autoutilitarei marca xx cu numărul de mai sus, care era parcată lângă locul de cazare, în spatele clădirii parohiale, s-a urcat la volan şi s-a îndreptat spre comuna ..., pentru a-l ajunge din urmă pe D.. Martorii E., F. şi H. l-au văzut pe inculpatul C. când acesta s-a urcat la volanul autoutilitarei marca VW LT, conducând câteva sute de metri pe drumul judeţean, până când a ieşit din raza de vizibilitate. Mai mult, martorul F. a precizat că împreună cu colegii lui au împins maşina la volanul căreia se afla inculpatul C. pentru a pleca de pe loc, întrucât avea probleme cu pornirea.

Astfel, la data de 24.10.2013, în jurul orelor 04:00, inculpatul C., în timp ce conducea autoutilitara pe care o deţinea pe D.J. 174 .., din direcţia ... către ..., când a ajuns la km. 28+200 metri a surprins-o şi a accidentat-o pe partea vătămată D., ce se deplasa în aceeaşi direcţie pe marginea drumului public, provocându-i leziuni corporale care au necesitat 1-2 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, respectiv excoriații şi echimoze, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei şi s-a deplasat în comuna ..., iar de aici la pensiunea „...” din comuna ..., judeţul .....

Din concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. 3 - CM/A1 din 08 ianuarie 2014 a Cabinetului de Medicină Legală .. rezultă că numitul D. a necesitat 1-2 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, iar leziunile nu i-au pus viaţa în primejdie.

C. n-a recunoscut faptele în care a fost implicat şi a propus să fie audiaţi în calitate de martori pe soţia sa, B. şi fratele său, A., persoane care au declarat, în mod mincinos, că ar fi venit în acea noapte de la domiciliul din comuna ... în comuna ..., satul .., la solicitarea lui C. pentru a conduce autoutilitara, având în vedere că acesta era băut şi nu avea dreptul de a conduce.

Atât inculpata B., cât şi inculpatul A., la data de 29.10.2013 (prima) şi 14.11.2013 (al doilea), când au fost audiaţi în calitate de martori în cauza penală privind pe C., au declarat în mod neadevărat că ar fi venit în dimineaţa zilei de 24.10.2013, în jurul orelor 04:00, din comuna ... în comuna .., satul .., la solicitarea lui C., pentru a conduce autoutilitara. Au relatat cei doi că aceasta, şi nu inculpatul C., s-a aflat la volan, încercând astfel să-l scape de răspundere penală.

Potrivit adresei nr. 46349 din data de 13.11.2013 a Serviciului Public Comunitar Regim permise de Conducere Suceava, inculpatul C. are permisul de conducere anulat.

Din conţinutul Buletinului de analiză toxicologică nr. 2035 din data de 28.10.2013 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală rezultă că C. avea o alcoolemie în sânge de 0,90 g %o, proba nr. 1 şi respectiv 0,75 g %o, proba nr. II.

Curtea constată, în acord cu prima instanţă, că mijloacele de dovadă administrate nu sunt de natură să înlăture susţinerea acuzării în sensul că persoana care a condus autoutilitara la data critică a fost inculpatul C. şi nu soţia sa, inculpata B., care ar fi sosit în acea noapte însoţită de cumnatul ei, inculpatul A., în satul ..., comuna ....

Astfel, după cum rezultă din declaraţia martorei J. (fila 91 ds. u.p.), gestionară la barul unde inculpatul, dar şi martorii D., F., H. şi E. au consumat la data critică băuturi alcoolice, incidentul dintre acuzat şi cel dintâi martor (şi care dealtfel a părăsit atunci incinta localului) a avut loc în jurul orelor 1:00. După plecarea lui D., cei rămaşi au continuat să consume băuturi alcoolice, ultimul rând de bere fiindu-le servit „în jurul orelor 2:00”, după care „s-au ridicat toţi de la masă (...) ieşind cu toţii afară”.

Este de observat că în nicio declaraţie dată în faza de urmărire penală ori în cea de judecată, martorii care l-au însoţit pe inculpat în bar în acea noapte nu au relatat că şi-ar fi sunat soţia în intervalul de timp cât s-au aflat împreună, solicitându-i să vină să-l preia, pentru a-l transporta la domiciliul său din comuna ... ori la vreo altă locaţie.

Prin urmare, un astfel de apel telefonic putea fi efectuat de inculpat abia ulterior orei 2:15.

Pe de altă parte, din declaraţia martorului F. (fila 76-78 ds. u.p. şi fila 112 ds. apel), reiese că „autoutilitara (...) era parcată în spatele clădirii parohiale unde noi eram cazaţi, iar numitul C. a pornit maşina sa (...) şi a plecat (...) spre centrul comunei ..., pe drumul judeţean. L-am văzut că a condus o distanţă de circa 300 metri, eu fiind într-o zonă mai înaltă, după care nu l-am mai văzut (...). Cred că a plecat C. cu maşina în jurul orelor 2:00”. La întrebarea pusă de apărătorul inculpatului în cadrul audierii sale din faza de judecată a apelului, în sensul dacă a fost necesar ca la plecare cineva să fi împins maşina, martorul a relatat că atunci „când a plecat inculpatul, personal am împins maşina şi de aceea am văzut ce s-a întâmplat”.

Deşi relatează martorul, în cadrul celei din urmă audieri, că „H. şi E. intraseră deja în casa parohială” la momentul când inculpatul a plecat cu maşina din parcare, respectiva afirmaţie vine în contradicţie cu susţinerile inserate în declaraţia dată la urmărirea penală, dar şi cu celelalte probe din dosar.

Dealtfel, martorii H. (declaraţie fila 89 ds. u.p.), care, din motive obiective, nu a mai putut fi audiat în instanţă, şi E. (declaraţii filele 71-72 ds. u.p.) au susţinut că personal l-au văzut pe inculpatul C. urcându-se la volanul autoutilitarei şi plecând.

Chiar dacă martorii F. şi E. au revenit, parţial sau total, asupra unora din aspectele relatate în faza de urmărire penală (încercând să acrediteze ideea că fie niciunul dintre cei doi, fie exclusiv primul dintre ei ar fi observat momentul urcării la volan a inculpatului, curtea apreciază ca veridice depoziţiile acestora din faza de urmărire penală, care se coroborează atât între ele, cât şi cu celelalte mijloace de dovadă administrate în speţă.

Cât priveşte posibilitatea ca autoutilitara să fi fost condusă de către inculpata B., aceasta nu este una veridică.

Astfel, aceasta relatează în declaraţia aflată la fila 152 ds. u.p. că inculpatul, soţul său, a sunat-o „după miezul nopţii, nu ţin minte ora” şi mi-a spus să vin după el cu o altă maşină a noastră”. În acest context, i-a solicitat cumnatului său, inculpatul A., să o însoţească, ajungând la .. „în jurul orelor 3:00-3:30”, unde l-a găsit pe inculpatul C. „dormind în maşină”. A urcat la volan şi a plecat spre ..., pe drum oprind la pensiunea „...”. L-a lăsat pe soţul său în parcare, în maşină, şi a plecat spre domiciliu cu o ocazie, întrucât „cumnatul meu (...) după ce m-a lăsat la ..., a plecat imediat cu maşina mea spre ... întrucât avea unele treburi”.

În declaraţia sa de la fila 139 ds. u.p. inculpatul A. susţine relatările inculpatei, arătând că „în jurul orelor 1:00 am fost trezit din somn de către cumnata mea B., care m-a rugat să mă deplasez cu ea la ... (...) împreună am ajuns în satul ... din comuna ...”, unde „am lăsat-o pe cumnata mea şi m-am întors la domiciliu cu aceeaşi maşină, singur”.

Or, în primul rând, nu reiese din dovezile administrate (cu relevanţă depoziţiile martorilor H şi E.) că inculpatul C. ar fi solicitat, în vreo modalitate, ajutorul soţiei sale în acea noapte, în jurul orelor 1:00. În al doilea rând, în mod obiectiv nu era posibil ca în intervalul cuprins între orele 1:30, când cel mai devreme ar fi putut pleca din.. , şi orele 3:00, când se susţine că ar fi ajuns în ... , cei doi să fi parcurs această distanţă. În al treilea rând, nu este credibil aspectul că, odată ajunşi la locul unde autoutilitara era parcată, inculpata s-a urcat la volan, a condus o distanţă în aceeaşi direcţie pe care se presupune că s-ar fi deplasat şi inculpatul A. în drumul spre întoarcere, şi nu a revenit acasă cu cel din urmă, deşi susţine că l-a lăsat pe soţul său în autoutilitară în parcare la o pensiune, pe sensul comun de mers. În plus, a renunţat să-l transporte la domiciliu pe inculpatul C., deşi acesta fusese scopul deplasării sale la .... În al patrulea rând, niciunul dintre cei trei inculpaţi nu face referire la persoana care a ajutat la pornirea de pe loc a autoutilitarei, în condiţiile în care trebuia împinsă. În al cincilea rând, deşi susţine că a vorbit la telefon în acea noapte cu soţul său, dar şi cu inculpatul A., inculpata nu a prezentat instanţei nicio dovadă în acest sens, deşi putea solicita efectuarea de verificări prin intermediul firmei/firmelor de telefonie mobilă ai cărei/căror clienţi erau la acea dată. În al cincilea rând, martorul L. (declaraţie fila 181 ds. fond), care în dimineaţa zilei de 24.10.2013, în calitate de agent de poliţie, a efectuat cercetări legate de incidentul privind lovirea lui D., a relatat că „Cu ocazia cercetărilor (...) niciun moment nu s-a făcut referire la o altă persoană care ar fi condus autoutilitara (...) nici ulterior cu ocazia declaraţiilor care s-au luat la poliţie nu-mi amintesc ca C. să fi făcut vreo referire la soţia sa B.” (aspect care se confirmă în urma analizei declaraţiei dată de inculpat la aceeaşi dată, filele 116-117 ds. u.p.). În ultimul rând, în procesul-verbal de confruntare cu martorul D. din data de 25.10.2013 (fila 69 ds. u.p.), însuşi inculpatul a declarat expres că „Nu-mi pot explica cum autoutilitara a ajuns în acea noapte de la ... la ..., circa 20 km. Eu unul nu am condus-o şi nici nu ştiu cine ar fi putut să o conducă pe această rută. Oricum din partea mea nu am dat nicio aprobare cuiva să o conducă, nu am spus nimănui să-mi conducă maşina”.

În concluzie, curtea reţine că în realitate cel care a condus autoutilitara la data critică a fost acuzatul C., în timp ce inculpaţii A. şi B. au declarat în mod mincinos în faţa organelor de urmărire penală, în încercarea de a-l exonera de răspundere penală pe cel dintâi.

Rezultă aşadar că, în condiţiile în care, cu intenţie şi fără vreo cauză justificativă ori de neimputabilitate, s-a probat fără nicio îndoială că inculpatul C. a condus autoutilitara marca xxx cu numărul de înmatriculare yyy pe drumurile publice, respectiv pe D.J. 174 - satul ... din comuna .., judeţul .., deşi avea permisul de conducere anulat, a comis fapta prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002.

Având în vedere că de la data implicării sale în sfera ilicitului penal şi până în prezent a intrat în vigoare Noul Cod penal, în acord cu judecătoria curtea constată, în aplicarea prevederilor art. 5 alin. 1 Cod penal care instituie principiul aplicării legii penale mai favorabile, că vechile dispoziţii penale sunt mai favorabile inculpatului.

În acelaşi context, reiese cu certitudine că inculpaţii A. şi B., în încercarea de a-l ajuta pe inculpatul C. să eludeze răspunderea penală în condiţiile în care a condus autoutilitara deşi avea permisul anulat, cu intenţie declarând mincinos asupra unor fapte sau împrejurări esenţiale în cauză, au comis, fiecare, fapta de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal (cu aceleaşi consideraţii de mai sus relativ la legea penală mai favorabilă).

Cât priveşte cererea acestor din urmă inculpaţi de schimbare a încadrării juridice a faptei din cea de mărturie mincinoasă în cea de tăinuire, prev. de art. 264 alin. 1 Vechiul Cod penal, aceasta nu se justifică a fi primită.

Astfel, deşi li s-a pus în vedere că dacă nu vor spune adevărul vor fi pedepsiţi pentru mărturie mincinoasă, anterior luării, sub jurământ, a declaraţiilor (aflate la filele 139 şi 154 ds. u.p.), inculpaţii A. şi B. au relatat aspecte care în realitate nu au avut loc (şi care vizează împrejurări esenţiale pentru cauză). Procedând în maniera arătată, ei au devenit subiecţi activi ai faptei de mărturie mincinoasă (întrunite fiind elementele ei constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective).

Infracţiunea de favorizare a infractorului, în reglementarea prevăzută de art. 264 alin. 1 Vechiul Cod penal, presupune, sub aspectul conţinutului ei constitutiv, existenţa unui ajutor dat cu intenţie unui infractor, fără o înţelegere prealabilă sau concomitentă săvârşirii de către acesta a infracţiunii pentru a zădărnici, după caz, urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei.

Spre deosebire de incriminarea infracţiunii de mărturie mincinoasă, incriminarea prevăzută de acest text de lege are în vedere ajutorul dat unui infractor după comiterea infracţiunii în general şi nu aspectele particulare ale acestui ajutor. Pentru acest motiv, infracţiunea de favorizare a infractorului are un caracter subsidiar, „activitatea de favorizare a unui infractor încadrându-se în dispoziţiile art. 264 Vechiul Cod penal numai dacă nu prezintă vreunul dintre aspectele particulare pe care Codul penal le incriminează distinct” (O. Loghin, T. Toader, Drept penal român, partea specială, ed. ŞANSA” SRL Bucureşti, 1994, pagina 377).

Or, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, activitatea inculpaţilor A. şi B. se circumscrie tipicităţii infracţiunii de mărturie mincinoasă, reglementată ca atare în mod distinct de prevederile art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal.

Potrivit însă art. 181 alin. 1 Vechiul Cod penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În aprecierea, în concret, a gradului de pericol social, trebuie să se ţină seama, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.

Pornind de la conţinutul prevederilor art.181 Vechiul Cod penal, curtea reţine că textul mai sus-menţionat nu condiţionează aprecierea faptei ca lipsită de gradul de pericol social al unei infracţiuni de existenţa antecedentelor penale, fiind suficientă îndeplinirea numai a unora dintre elementele enumerate de text, dacă acestea, prin ele însele, conduc la concluzia că fapta nu este infracţiune.

Faţă de toate actele şi lucrările dosarului, având în vedere şi perioada de timp de circa 4 ani scursă de la data cantonării lor în sfera ilicitului penal (de natură a-i determina să conştientizeze pe deplin consecinţele negative ale încălcării legii), curtea constată că în speţă este aplicabil art. 181 Cod penal, întrucât atât fapta inculpatului C. (prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002) cât şi fapta fiecăruia dintre inculpaţii A. şi B. (prev. de art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal) nu prezintă, în concret, gradul de pericol social al unor infracţiuni.

Astfel, deşi inculpatul C. a condus a condus pe drumurile publice un autoturism, deşi avea permisul anulat, aceasta a avut loc pe timp de noapte, când traficul era foarte redus. El prezenta cunoştinţele tehnice necesare acestei activităţi, astfel că nu se poate presupune în mod automat că ar fi pus în pericol iminent siguranţa circulaţiei rutiere.

Relativ la inculpaţii A. şi B., aceştia au declarat necorespunzător adevărului datorită afecţiunii pe care, în calitate de frate, respectiv soţie, i-o poartă inculpatului C. Nu au antecedente penale, sunt cunoscuţi cu un comportament adecvat în familie şi societate, şi, chiar dacă nu au recunoscut comiterea faptelor, au manifestat interes pentru derularea procedurilor, răspunzând la chemările instanţelor.

Aşa fiind, curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013, în referire la art. 181 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal, îl va achita pe inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.

În temeiul aceloraşi prevederi normative, îi va achita pe fiecare dintre inculpaţii A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal.

Cum faptele prezintă un anumit grad de pericol social, instanţa, în baza art. 91 lit. c coroborat cu art. 181 Vechiul Cod penal, va aplica fiecăruia dintre cei trei inculpaţi câte o sancţiune administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 lei.

În ce priveşte comiterea, de către inculpatul C., a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 şi din OUG nr. 195/2002, curtea constată că în mod greşit i-a fost reţinută în sarcină.

Astfel, actele şi lucrările dosarului confirmă că activitatea de conducere, de către inculpat, a autoutilitarei a avut loc la data de 24.10.2013 în jurul orelor 2:30-3:00, după ce în prealabil acesta consumase într-adevăr băuturi alcoolice, însă într-o cantitate ce nu a fost şi nici nu poate fi stabilită. Or, în condiţiile în care prima recoltare a probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei a avut loc la ora 10:15 a aceleiaşi zile, deci după circa 7 ore, iar acuzarea nu a făcut nicio precizare cu privire la aspectul dacă şi când inculpatul a mai consumat alcool în tot acest interval, nu se poate stabili fără nicio îndoială care era valoarea îmbibaţiei alcoolice la momentul comiterii faptei, pentru a observa dacă aceasta depăşeşte 0,80 g/l sau este inferioară respectivei valori.

Întrucât, pe de o parte, îndoiala profită inculpatului, iar pe de altă parte, martorii audiaţi confirmă ingerarea de către inculpat, la data critică, a unei cantităţi de băuturi alcoolice, în lipsa unei stabiliri certe a concentraţiei alcoolemiei, curtea va dispune, în temeiul art. 396 alin. 1,5 Cod procedură penală rap. la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, achitarea acestuia pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 şi din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală (ea putând eventual constitui o contravenţie).

Relativ la infracţiunea de părăsire a locului accidentului de către conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie şi ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni fără încuviinţarea poliţiei care cercetează locul faptei, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, instanţa de control judiciar constată, potrivit celor ce se vor arăta, că aceasta nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului C..

În declaraţia (fila 63 dosar u.p.) dată la 24.10.2013, orele 8:00, D. a relatat că „Astăzi 24.10.2013 în jurul orei 04:00, în timp ce mă deplasam pe DJ 172 în satul ... comuna ... am fost lovit de auto xx condus de numitul C.”. De observat este că acesta a menţionat iniţial, anulând-o apoi, ca oră a incidentului, 6:15.

Audiat în calitate de martor la data de 25.10.2013 declaraţie (fila 64-65 ds. u.p.), D. a relatat că „(...) mă îndreptam spre centrul comunei ..., în satul ... pe DJ, în jurul orelor 2:30-2:45 am fost ajuns din urmă de către C. sau altă persoană dar care conducea autoutilitara acestuia de culoare albastră şi a încercat să mă lovească. Poate şi eu sunt vinovat pentru că mergeam pe partea dreaptă a drumului public”.

În declaraţia dată înaintea primei instanţe (fila 129 dosar), martorul a arătat că „După ce am ieşit din ..., cu precizarea că era târziu în noapte, probabil orele 2:00, la un moment dat am fost lovit de autoutilitara xx de culoare albastră pe care am condus-o în ziua respectivă. Am fost lovit în zona genunchiului şi am căzut, nu am observat cine conducea maşina, m-am ridicat şi am mers mai departe până într-un loc unde am avut semnal la telefon şi am sunat la 112 (...)”. „Nu pot să precizez dacă şoferul autoutilitarei atunci când am fost lovit şi-a dat sau nu seama că m-a atins întrucât în urma loviturii m-am rotit şi am căzut jos”.

Îşi nuanţează însă poziţia martorul în declaraţia consemnată la fila 47 dosar apel, arătând că a plecat către ... pe jos, pe la ora 1-2 noaptea, iar după ce a parcurs 2-3 km din totalul de circa 35, „am văzut că se apropie o maşină, iar tendinţa mea a fost să fac semn să mă ia (...). M-am întors şi am văzut farul în faţa mea, ulterior m-a atins la genunchiul drept şi la şold şi am căzut. Nu am putut vedea numărul maşinii, însă era un bus dar nu ştiu ce marcă şi nu am văzut nici şoferul. Am văzut culoarea maşinii, era de culoare închisă. Am dedus că ar fi maşina inculpatului având în vedere incidentul petrecut între noi.” A precizat de asemenea că „la poliţie am declarat că şoferul acelui bus ar fi fost inculpatul motivat de faptul că cei de la poliţie mi-au comunicat că au găsit maşina şi era condusă de către inculpat, de aceea am făcut declaraţiile în acest sens”.

Aspectul că incidentul a avut loc pe timp de noapte, iar evenimentele s-au derulat în mod rapid poate fi de natură a se reflecta asupra realităţii celor percepute de martor, justificând astfel poziţia sa. În plus, trebuie observată şi starea de animozitate dintre cei doi de la acea dată, care, odată cu trecerea timpului, s-a estompat, relaţiile dintre ei normalizându-se.

Potrivit procesului-verbal încheiat la data de 24.10.2013 în comuna ... (fila 22 ds. u.p.), nesemnat de inculpat, cu ocazia examinării autoutilitarei s-a constatat că aceasta „prezintă avarii în partea dreaptă faţă având farul şi semnalizarea sparte”. Pe de altă parte, în procesul-verbal de cercetare la faţa locului din aceeaşi dată (filele 24-39 dosar u.p.), mai exact în comentariile care însoţesc fotografiile aferente (fila 34 ds. u.p.), se menţionează că la faţa locului au fost găsite „o oglindă din plastic care poate proveni de la o lampă de semnalizare a unui autovehicul”, precum şi „fragmente din plastic care pot proveni de la sticla unui far auto”.

Or, pe de o parte, nicio dovadă nu a fost făcută că la momentul în care martorul D. a fost impactat de un autovehicul, acel automobil ar fi suferit avarii. O atare concluzie nu se poate reţine exclusiv din analiza leziunilor suferite de acesta, care sunt unele minore (plagă excoriată şi contuzie genunchi drept, contuzie minimă şold bilateral, care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală emis de Cabinetul de medicină legală ..., fila 67 dosar u.p.) şi produse prin cădere, în urma faptului că maşina „m-a atins la genunchiul drept şi la şold şi am căzut”.

Pe de altă parte, revenea organelor de urmărire penală sarcina efectuării unor constatări din care să rezulte cu precizie că acele fragmente materiale găsite la o anumită distanţă între ele, atât în afara carosabilului cât şi pe şosea (vezi foto 17) sunt părţi componente din autoutilitara inculpatului, cu atât mai mult cu cât chiar cu prilejul efectuării verificărilor au arătat că „pot proveni” de aici. În prezentul context, nu se poate exclude faptul că cioburile respective, dar şi oglinda puteau fi rezultatul unor alte incidente de trafic/accidente de circulaţie care ar fi avut loc anterior în acea zonă.

Nu în ultimul rând, din analiza fotografiilor care vizează locul faptei rezultă, privind în direcţia de mers, că oglinda de far este poziţionată pe traseu anterior fragmentelor de plastic, deşi ar fi fost firesc ca cea dintâi să se fi desprins şi să fi căzut ulterior, prin spărtura creată în acesta.

Trebuie observat că inculpatul a arătat că maşina sa prezenta avariile de mai sus, menţionate dealtfel în raportul de inspecţie tehnică periodică aflat la fila 48 ds. u.p., însă acest înscris nu este datat, pentru a se verifica momentul întocmirii şi implicit veridicitatea susţinerilor acuzatului.

Potrivit art. 99 alin. 2 Cod procedură penală, orice inculpat beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia, având dreptul de a nu contribui la propria acuzare.

Alin. 2 al art. 4 din acelaşi act normativ stipulează că după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerilor organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului. Acelaşi principiu este consacrat şi de alin. 2 al art. 103, care prevede că se dispune condamnarea inculpatului „atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă”.

Din coroborarea tuturor aspectelor arătate în cele ce preced, nu se poate reţine fără nicio îndoială că în noaptea de 24.10.2013, inculpatul, aflat într-adevăr la volanul autoutilitarei marca xx cu numărul de înmatriculare yyy, l-ar fi acroşat pe martorul D. şi apoi, deşi ar fi observat cele întâmplate, ar fi părăsit locul accidentului.

Aşa fiind şi cum îndoiala îi profită acestuia, curtea, în temeiul art. 396 alin. 1,5 Cod procedură penală rap. la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 16 alin.1 lit. c Cod procedură penală, îl va achita pe inculpatul C. pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului de către conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie şi ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni fără încuviinţarea poliţiei care cercetează locul faptei, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, întrucât nu există probe că a săvârşit infracţiunea.

Având în vedere soluţia ce se va pronunţa în cauză, în baza art. 398 Cod procedură penală rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa va obliga pe fiecare dintre inculpaţii C., A. şi B. să plătească statului câte 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare din prima instanţă, proporţional cu culpa lor procesuală.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, celelalte cheltuieli judiciare din prima instanţă, avansate de stat, urmează să rămână în sarcina acestuia.

Pentru considerentele arătate, curtea, constatând întemeiate apelurile declarate de inculpaţi, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, le va admite.

Va desfiinţa în totalitate sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, va proceda în sensul celor mai sus arătate.

Domenii speta

Spete similare