Civil. Măsuri vizând minorii luaţi pe cale de ordonanţă preşedinţială.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buzău  în data de 2017 sub nr. /200/2017, reclamantul  C. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. M. D., ca pe cale de ordonanţă preşedinţială, în temeiul art. 398 C. civ rap la art 581 C. civ să se dispună exercitarea exclusivă a  autorităţii părinteşti faţă de la minorii C. A. I. şi C. V. D.,  rezultaţi din căsătoria cu pârâta, iar în temeiul art. 496 C. civ rap la art 581 C. civ să se stabilească locuinţa minorilor în domiciliul său

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a învederat că s-a căsătorit cu pârâta în anul 2011 după ce anterior, din cursul  anului 2010  întreţinuseră  o relaţie de concubinaj, iar din 29.01. 2017 sunt separaţi în fapt . 

Reclamantul a arătat că din căsătoria cu pârâta au rezultat doi copii, C. A. I. si C. V. D. iar  pe perioada căsătoriei, până la separaţia în fapt, când pârâta a abandonat copii şi a plecat din domiciliu, au  locuit în jud. Buzău, relaţia de căsătorie a decurs în mod normal, are un contract de muncă în Belgia în domeniul carmangeriei, în perioada în care era plecat  comunica zilnic cu copii şi cu soţia prin intermediul telefoanelor mobile, skype sau facebook, iar de doua ori pe an venea în concediu acasă.

A învederat reclamantul că în toată această perioadă pârâta a avut  acces la toate cardurile şi conturile,  asigurând în acest mod tot ceea ce înseamna traiul faţă de minori şi faţă de aceasta . Reclamantul a mai  precizat  că a existat un acord cu pârâta în ceea ce priveşte activitatea sa din  Belgia, în scopul de a  crea condiţii mai bune familiei şi confort celor doi copii pe care intenţionau să-i înscrie  la şcoli din oraş având în vedere că doreau să se ocupe în mod deosebit de pregătirea profesională a acestora, scop în care a susţinut-o la şcoală de şoferi pe pârâtă pentru ca aceasta să aibă posibilitatea de a putea singură să asigure transportul minorilor în Buzău unde urmau să fie înscrişi la şcoli, grădiniţă.

Reclamantul a mai arătat că între pârâtă şi minori nu este o relaţie foarte strânsă, manifestă o atitudine destul de rece, nu îi alinta,  nu se joaca cu ei, singurele  activităţi au fost sa îi îmbrace, să le dea de mâncare însă niciodată nu a încercat să îi alinte sau să vadă motivaţia unui copil atunci când refuză să servească ce îi oferea sau când ii îmbrăca, era destul de rece şi indiferentă faţă de aceştia..

A arătat reclamantul că ori de cate ori se enerva, pârâta  îi striga să vină să aibă grijă de copii şi îl ameninţa că îi lasă singuri în casă şi pleacă, însă  nu a crezut că va face un astfel de gest vreodată şi că ceea ce îi spunea era un mod de a se exterioriza atunci când era nervoasă, deşi în ultima perioadă îi spunea că este obosită şi să nu o mai streseze cu telefoanele.

În ceea ce priveşte modul în care a survenit separarea în fapt, reclamantul a arătat  că la data de 28.01.2017 pe la ora 12,  pârâta a plecat la sora ei din Buzău unde a stat până la ora 21 când a plecat şi a lăsat copiii în casă, a  mers în club cu amantul său cu care a petrecut până la orele 3 (dimineaţa), când a revenit  a luat copii care dormeau, le-a precizat că îi duce la domiciliul lor de la ţară, însă în drum spre casă, în urma înţelegerii cu amantul său, pârâta a mers în satul de domiciliu şi în jurul orei 4.30-5.00 a trezit-o pe numita D. G. pe care a rugat-o să ţină minorii  pentru că se simte rău şi doreşte să meargă la spital de urgenţă, solicitare cu care, deşi pârâta nu manifesta semne că este bolnavă, vecina a fost de acord.

S-a arătat de reclamant că dacă cele relatate de aceasta erau reale ar fi putut apela atât la familia lui cât şi la a ei, deoarece toţi locuiesc în acelaşi sat.

A mai învederat că pârâta a mers la domiciliu de unde şi-a luat toate lucrurile personale, tot aurul pe care îi aveau în casă (30 grame ), laptopul şi banii care erau la acel moment în locuinţă,  echivalentul sumei de 2000 lei şi a plecat împreună cu amantul său, pe nume A. L. G., la hotel unde s-au cazat.

Reclamantul a arătat că pe data de 29.01.2017 pârâta l-a anunţat telefonic să vină de urgenţă acasă să-şi ia copii din sat că ea a plecat şi nu se mai întoarce, menţionând că s-a saturat să-i  mai crească copiii şi că nu vrea să mai fie bona lor, că vrea să-şi trăiască viaţa  şi nu vrea să se închidă în amărâtul ăla de sat.

Aflând de această situaţie, reclamantul a arătat că şi-a anunţat familia care a mers să-i ia pe minori acasă şi  s-au ocupat de ei până la venirea sa în ţară, pe data de 31.01.2017, ocazie cu care a contactat-o pe pârâtă să se împace dar s-a lovit de refuzul acesteia, în toată căsnicia nu a manifestat niciodată violenta fizică faţă de pârâtă,  nu a  avut vreun comportament care să îi creeze acesteia suspiciuni, şi-a iubit soţia şi copiii  şi a făcut eforturi pentru confortul lor.

Reclamantul a mai arătat că de la data separării, pârâtă locuieşte cu chirie împreună cu amantul în Buzău, iar comunicarea cu aceasta a fost întreruptă datorită comportamentului pârâtei, modul prin care  l-a părăsit şi a abandonat cei doi copii ai lor a avut un efect de şoc deoarece nu a crezut că toata investiţia sa sentimentală este ironizată şi abandonată într-un mod mişel, suferind atât sentimental cât şi material, întrucât a fost nevoit să renunţe la contractul de muncă din Belgia .

 Reclamantul a mai arătat  că între el şi cei doi minori există o puternică legătură afectivă .

Faţă de cele arătate a solicitat  ca instanţa să constate faptul că există motive temeinice care să justifice cererea sa de a exercita singur autoritatea părintească faţă de minori şi să îi fie încredinţaţi şi pentru binele minorilor să dispună admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În drept acţiunea  a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 398 şi 496 cod civil rap. la art. 581 C. civ.

În dovedirea acţiunii reclamantul a solicitat înscrisuri, ancheta socială şi  doi martori pe care s-a obligat  să îi aducă personal, numele şi adresele acestora fiind menţionate.

La cererea de chemare în judecată reclamantul a anexat dovada achitării taxei de timbru, copiile actelor de stare civilă, copie acţiune pentru comunicare .

A solicitat cheltuieli de judecată.

La termenul din data de  15.02.2016, pârâta C. M. D.  a depus la dosar cerere reconvenţională  prin care a solicitat ca autoritatea părintească asupra minorilor A. I., si D. V.,  să fie exercitată în comun de ambii părinţi, şi  să i încuviinţeze să  aibă  legături personale cu minorii

Pârâta a motivat  că este adevărat că s-a despărţit de pârât şi a părăsit domiciliul comun, însă plecarea ei s-a datorat traiului chinuit pe care l-a avut cu acesta.

Având în vedere interesul superior al copiilor, a arătat că nu se poate opune însă ca, până la soluţionarea dosarului de divorţ aflat pe rolul Judecătoriei Buzău, domiciliul acestora să rămână la tatăl lor, în casa pe care a construit-o împreună cu reclamantul,  unde s-au născut şi au crescut minorii până în prezent, cu atât mai mult cu cât în prezent situaţia ei locativă nu este una corespunzătoare şi nici una stabilă.

Pârâta- reclamantă a arătat  că reclamantul-pârât a fost plecat în străinătate în cea mai mare parte a vieţii copiilor, timp în care ea a fost cea care s-a ocupat efectiv de îngrijirea lor. Pârâta- reclamantă a susţinut că, potrivit art. 263 Cod civ. orice măsura privitoare la copil, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului şi că dreptul copilului la relaţia de familie este una dintre cele mai importante drepturi ale acestuia, fiind garantat atât de legislaţia internă cât si de art.8 din Convenţia Europeană a Dreptului Omului, stabilirea acestuia trebuind a fi făcută în strânsă concordanţă cu interesul superior al copilului, după cum restrângerea poate avea loc numai pentru motive serioase „ de protecţie" a acestuia, motive ce în cazul din speţa nu pot fi invocate. În interesul superior al minorilor este ca aceştia sa dezvolte relaţii echilibrate şi armonioase cu ambii părinţi, astfel încât despărţirea acestora şi eventualele tensiuni ulterioare dintre aceştia să-i afecteze cât mai puţin.

 A arătat că relaţia sa cu copiii nu poate fi prohibită, mai ales în considerarea interesului superior al acestora şi indiferent de relaţia sa cu reclamantul,  solicitând să îi fie  încuviinţat a avea legături personale cu cei doi copiii, prin luarea acestora în locuinţa mamei sale, aflata în aceeaşi localitate şi la mică distanţă de locuinţa reclamantului, în fiecare week-end de vineri ora 17,00 până duminica ora 18,00, o luna de zile în anii pari în luna iulie şi în anii impari în luna august în vacanţele de vară, o săptămâna în vacanţa de iarnă astfel încât în anii pari să fie de Crăciun la mamă şi de Revelion la tată şi în anii impari de Crăciun la tată şi de Revelion la mamă, o săptămână de Paşte în anii pari, de zilele de naştere ale minorului în anii pari şi a doua zi după ziua de naştere în anii impari.

În susţinerea cererii sale pârâta reclamantă a invocat prevederile art..920 Cod proc civ. conform  cărora  pe tot timpul procesului, prin ordonanţa preşedinţială, se pot lua măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei".

A mai arătat că doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în a aprecia că, în astfel de cazuri, urgenţa este prezumată, fără a fi necesare probe suplimentare sub acest aspect.

În cazul în care între părinţi se declanşează o procedură de divorţ, este greu de presupus că aceştia ar mai putea să cadă de acord asupra masurilor privitoare la minor. Aşa fiind, legiuitorul a creat posibilitatea ca instanţa sa decidă la care anume dintre părinţi va avea minorul stabilită locuinţa până la finalizarea procesului de divorţ.

Pârâta-reclamantă arată că în ceea ce  priveşte  aparenţa de drept, urmează ca instanţa să constate că aceasta este îndeplinită, că în conformitate cu înscrisurile depuse la dosar, părţile sunt căsătorite, se află în procedura divorţului si au împreună doi copii minori.

Sub aspectul temeiniciei potrivit deciziei de îndrumare nr. 10/1969 a fostului Tribunal Suprem - care îşi păstrează şi astăzi forţa obligatorie - în determinarea interesului copiilor minori se ţine seama de o serie de factori, printre care: posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizică., intelectuală şi morală pe care copiii le pot găsi la unul dintre părinţi, vârsta copilului, comportarea părinţilor faţă de copil înainte de divorţ, legăturile de afecţiune stabilite între copil şi familie. S-a decis, de asemenea, că, la aprecierea intereselor copiilor .instanţa trebuie să ţină seama de întregul complex de împrejurări privind vârsta şi sexul copilului, ataşamentul acestuia faţă de unul sau altul dintre părinţi, de moralitatea părinţilor şi, în general, de existenţa celor mai prielnice condiţii pentru creşterea şi educarea minorului, solicitând să se aibă în vedere că minorii au vârste de doar 3 şi 5 ani, iar până acum au locuit în domiciliul în care în prezent a rămas doar reclamantul şi este conştientă că este de preferat ca, la acest moment, să nu se dispună măsuri de natură a schimba foarte mult viaţa copiilor de până acum, ci, dimpotrivă, de a se menţine, pe cât posibil, un mediu de viaţă deja familiar, stabilitatea fiind un element esenţial pentru asigurarea unui echilibru în viaţa unui copil, aceasta până când situaţia sa locativă va deveni sigură şi stabilă.

 În dovedirea cererii pârâta reclamantă a solicitat  proba cu martori, înscrisuri.

În vederea soluţionării cererii, în temeiul prevederilor art. 255 rap. la art. 258 Cod proc civ.  instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu acte, în cadrul căreia reclamantul-pârât a ataşat cauzei  copia cererii de divorţ, înregistrată pe rolul instanţei  şi martori, ale căror depoziţii au fost consemnate şi ataşate cauzei. 

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit susţinerii părţilor şi actelor de la dosar, părţile s-au căsătorit la data de 30.04.2011 iar din relaţia acestora, au rezultat doi copii, A. I., şi  V. D..

Conform susţinerii reclamantului-pârât, confirmată de pârâta-reclamantă dar şi de martorii audiaţi,  părţile, împreună cu cei doi copii,  au locuit într-un imobil situat pe raza jud. Buzău, în care în prezent se află minorii împreună cu tatăl reclamant, mama fiind cea care la data de 29.01.2017,  a părăsit locuinţa comună.

Potrivit prevederilor art. 920 Cod proc civ., instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de  stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.

Pe rol este înregistrată cerere de  divorţ, deci condiţia impusă de textul enunţat, „pe tot timpul procesului” este îndeplinită.

Pentru ca cererea de ordonanţă preşedinţială să fie admisibilă trebuie să se facă dovada îndeplinirii cumulative a  condiţiilor prevăzute de art. 997 coroborat cu cele ale art. 920 Cod proc civ. constând în existenţa  aparenţei  de drept, vremelniciei şi  neprejudecării  asupra fondului, în ipoteza în care pe rolul instanţei este înregistrată cerere de divorţ, condiţia urgenţei fiind prezumată.

În ceea ce priveşte capătul de cerere vizând stabilirea locuinţei minorilor la tată, deşi nu s-au făcut dovezi că ar exista riscul ca mama să ia copiii, dimpotrivă, aşa cum a arătat prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională este de acord că nu este în măsură,  la momentul prezent, să ofere minorilor  condiţii de locuit la fel de bune ca cele de care au dispus în locuinţa comună a soţilor, în care  se află şi în prezent, instanţa apreciază că acest capăt de cerere nu este total inadmisibil, pe de o parte,  având în vedere că măsura este provizorie, nu numai prin faptul că ea are o durată limitată în timp ( aşa cum reiese din sintagma „pe parcursul procesului” a art. 920 Cod proc civ.) ci prin aceea că poate fi modificată, nu are un caracter ireversibil, iar pe de altă parte pentru că se apreciază că interesul superior al minorilor este să se bucure de stabilitate,  de siguranţă, pe care numai mediul în care s-au născut, au crescut, s-au dezvoltat, care le este familiar şi le oferă şi condiţii bune de viaţă, îl poate asigura.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind exercitarea exclusivă de către reclamantul – pârât a autorităţii părinteşti faţă de copii, instanţa apreciază că acesta nu este admisibil pe cale ordonanţei preşedinţiale întrucât această măsură ar conferi părintelui în favoarea căreia ar fi recunoscută  posibilitatea de a lua ulterior hotărâri cu privire la minori  care să depăşească caracterul vremelnic impus de lege pentru măsurile ce se pot lua pe cale de ordonanţă preşedinţială, spre exemplu ar putea părăsi ţara fără ca celălalt părinte să poată să mai cunoască ceva despre copii săi. Pe de altă parte nu s-au relevat, pe baza probelor sumare care s-au putut efectua în această procedură specială, elemente care conducă la concluzia că viaţa, integritatea fizică sau psihică a minorilor ar fi în pericol dacă părinţii exercită în comun autoritatea faţă de minori. 

Prin urmare instanţa va dispune, ca părinţii să exercite în comun autoritatea părintească faţă de minori, apreciind că această măsură nu numai că serveşte interesului minorilor,  dar răspunde şi condiţiilor impuse de legiuitor, are caracter vremelnic, nu prejudecă fondul,  iar în ceea ce priveşte aparenţa de drept, aceasta  se  poate reţine în favoarea ambelor părţi, ambii părinţi având dreptul de a veghea la creşterea, educarea, dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală a copiilor lor.

Referitor la capătul de cerere privind legăturile personale cu minorii formulat de pârâta-reclamantă, deşi această măsură nu se regăseşte enumerată  în art. 920 Cod proc civ.,  referitor la măsurile vremelnice care se pot lua, pe tot parcursul  procesului, prin ordonanţă preşedinţială, practica şi doctrina în mod constat s-au pronunţat  pe această cale, apreciindu-se că nu este inadmisibilă o astfel de cerere pe calea specială.

Analizând cererea pârâtei-reclamante, în ceea ce priveşte cerinţa stabilirii existenţei unei aparenţe de drept în favoarea reclamantului, instanţa apreciază  în cadrul raportului juridic  pe care se grefează ordonanţa preşedinţială că din punct de vedere legal, în condiţiile unei sumare caracterizări şi analize a situaţiei de fapt, condiţia este îndeplinită, conform art. 401 Cod civil,  părintele separat de copil său având dreptul de a păstra legături personale cu acesta.

În ceea ce priveşte urgenţa, deşi potrivit art. 920 Cod proc civ., în ipoteza  în care există  înregistrat dosar de divorţ,- aşa cum este în cauza de faţă -  condiţia este prezumată, dat fiind că în acelaşi text, nu este enumerată, aşa cum deja s-a reţinut, printre măsurile cu caracter vremelnic care se pot lua şi aceea privind legăturile personale,  instanţa o va analiza, reţinând că în condiţiile în care tatăl pare să manifeste o opoziţie referitor la posibilitatea mamei de a avea legături cu copiii în mod neîngrădit,  se apreciază că în primul rând este în  interesul copiilor de a fi cât mai aproape de ambii părinţi, cu atât mai mult cu cât, până la separarea părţilor minorii au fost preponderent în grija mamei,  prezenţa acesteia a fost o constată în viaţa lor, tatăl, chiar dacă pentru scopul de a asigura familiei un trai mai bun,  fiind plecat mare parte din timp, iar dispariţia bruscă a mamei din viaţa  copiilor  poate crea un impact emoţional profund, care trebuie atenuat cât mai mult posibil.

Instanţa are în vedere şi prevederile art. 35 alin. 1  conform căruia  copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi şi pe cele ale art. 38 alin. 1 din Legea nr. 272/2004,  potrivit  căruia  copilului nu poate  fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului, ori în cauză, din probele administrate  nu a rezultat că interesul minorilor ar fi mai bine ocrotit altfel.  Aceste prevederi legale sunt în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care garantează dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale,  nefiind admisă ingerenţa unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora".

În ceea ce priveşte împrejurarea că relaţiile personale ale mamei cu copii se vor realiza în domiciliul bunicii materne, instanţa apreciază că acesta fapt nu poate constitui un impediment în admiterea unei astfel de cereri,  reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 17  alin. 1 şi 2 din Legea nr. 272/2004  conform  cărora  „copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament şi  de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior” , faptul că minorii au mai fost în locuinţa bunicii materne, aşa cum a rezultat din probe, chiar şi după separarea părţilor, precum şi împrejurarea că aceasta are domiciliul în aceeaşi localitate  cu cea în care în mod provizoriu s-a stabilit locuinţa minorilor şi deci minorii nu ar fi suspuşi unui disconfort legat de deplasarea dintr-un loc în altul.  Tensiunile care par să se fi creat între soţi prin plecarea surprinzătoare a  pârâtei-reclamante, din locuinţa comună, aşa cum a reieşit din susţinerea reclamantului - pârât, nu  sunt de natură să conducă la concluzia că ar fi posibil ca mama să poată dezvolta legături persoanele cu minorii în locuinţa acestora, existând riscul să se genereze conflicte care nu ar fi în folosul copiilor.  Instanţa are în vedere şi prevederile art. 19  alin. 1 din legea nr. 272/2004 conform cărora copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului, ori instanţa, aşa cum s-a arătat deja, nu a reţinut pe baza probelor administrate existenţa vreunui element pe baza căruia să se poată concluziona că interesul  copiilor ar fi mai bine ocrotit dacă  nu li s-ar permite contacte cu mama, până la soluţionarea fondului cauzei. În practica sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat atunci când a constatat existenţa relaţiilor de familie întemeiate pe filiaţia naturală sau pe legături afective deja existente - că articolul 8 implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul sau, precum şi obligaţia autorităţilor naţionale de a dispune aceste masuri.

Indiferent de ceea ce ar putea soţii să îşi impute, de nemulţumirile pe care, poate,  le-au acumulat, de sentimentele care i-ar încerca, trebuie să găsească maturitatea de a accepta că părinţi vor rămâne mereu, mai ales în sufletul copiilor lor,  şi că minorii nu ar trebui să fie puşi nici în postura să aleagă, nici în aceea  de a trăi şi a simţi şi mai dramatic separarea părinţilor care fără îndoială îi afectează,  dimpotrivă,  trebuie ajutaţi ca sentimentele pe care în mod sigur  le încearcă determinate de absenţa mamei,  să fie cât mai puţin dureroase, cu atât mai mult cu cât cei doi au vârste la care legăturile cu părinţii şi familia extinsă, sunt extrem de profunde.

În ceea ce priveşte vremelnicia şi neprejudecarea asupra fondului, aceste condiţii sunt îndeplinite în măsura în care modalitatea de realizare a legăturilor personale nu priveşte evenimente care sunt  situate în timp la un interval destul de mare faţă de momentul actual, apreciind că nu este îndeplinită această condiţie cu privire la chestiuni ce ţin de exercitarea acestui drept în vacanţe, alte sărbători în anii pari sau impari şi că aceste măsuri sunt de natură a fi rezolvate în cauza vizând fondul dreptului întrucât nu se poate anticipa durata celuilalt dosar şi dacă nu se va soluţiona anterior  vacanţei de vară, anului următor sau altor evenimente, părţile vând posibilitatea, în ipoteza în care s-ar ivi vreo urgenţă,  să formuleze noi cereri în procedura specială.

Instanţa va admite în parte cererea pârâtei reclamante şi va încuviinţa să poată avea legături personale cu minorii  prin luarea acestora  în locuinţa  bunicii materne, în primul şi al treilea sfârşit de săptămână din fiecare lună, de vineri, ora 17, până duminica, ora 18. apreciind că modalitatea adoptată, răspunde condiţiilor prevăzute de lege privind vremelnicia şi neprejudecarea asupra fondului, pe de o parte pentru că hotărârile pronunţate pe cale de ordonanţă preşedinţială nu se bucură de autoritate de lucru judecat, nu au caracter ireversibil, măsurile vizând minorii, pot fi modificate, iar durata lor este limitată în timp, până la soluţionarea litigiului asupra fondului. Se are în vedere că prin această măsură se dă posibilitatea  ambilor părinţi  de a petrece timp la sfârşit de săptămână cu copiii. 

Faţă de cele ce preced, instanţa va admite în parte atât cererea principală cât şi cererea reconvenţională.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare