Minori

Prin cererea înregistrată la data de … pe rolul Judecătoriei …sub nr. de dosar …, reclamantul G. S. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta G. A. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie stabilit un program de legături personale cu minorul G. A..

A arătat reclamantul că a fost căsătorit cu pârâta în perioada 2002-2016 şi din căsătorie a rezultat copilul A., născut la data de 22.08.2006, iar prin sentinţa civilă nr. … a fost desfăcută căsătoria şi locuinţa minorului a fost stabilită la pârâtă.

Pârâta îi interzice să aibă legături personale cu minorul, îl ascunde şi nu îi spune unde se află.

Este necesară stabilirea unei legături tată- copil, legătură ce nu poate avea loc dacă cei doi nu petrec timp împreună.

Deşi i-a fost atribuită pârâtei exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti asupra copilului, totuşi ar trebui să aibă dreptul a menţine legătura cu copilul şi de a-l vizita.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 401 Cod civil.

În susţinerea cererii s-a solicitat administrarea probei testimoniale şi înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei instanţelor române, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.

A arătat pârâta că potrivit regulamentului Consiliului Europei 2201/2003 competenţa aparţine instanţei pe raza căreia îşi are rezidenţa minorul, iar în cazul de faţă competenţa aparţine instanţelor italiene.

Prin sentinţa de divorţ a fost stabilită locuinţa minorului la domiciliul din Italia al mamei, astfel că nu poate fi competentă o instanţă din România.

Pe fond, s-a arătat că susţinerile reclamantului nu sunt susţinute de probe, că din anul 2012 este internată în Centrul Antiviolenţă şi a fost ameninţată de reclamant.

Din ancheta socială a rezultat că minorul a trebuit să fie consiliat psihologic pentru a trece peste traumele suferite şi reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite de instanţele române şi italiene.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă.

Analizând cu prioritate excepţia, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. … pronunţată de Judecătoria … în dosarul nr. …, definitivă prin respingerea apelului de către Tribunalul …, a fost desfăcută căsătoria părţilor şi a fost stabilită locuinţa minorului A. la locuinţa reclamantei.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanta are locuinţa în Italia şi că minorul locuieşte cu aceasta.

s-a mai reţinut de către instanţă că la data de 03.03.2014 Tribunalul din T. i-a interzis pârâtului să se apropie de locurile frecventate de pârâtă şi fiul părţilor.

De asemenea, din înscrisul aflat la fila 28 reiese că pârâta are domiciliul în Italia.

Conform art. 189 din Tratat, regulamentele instituţiilor europene sunt de aplicabilitate generală, obligatorii în toate elementele lor şi direct aplicabile în fiecare stat membru. Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat în Cauza 6/64 Flaminio Costa v. ENEL, dar şi in altele, că aceste reglementări comunitare sunt cu aplicabilitate prioritară faţă de dreptul intern.

Conform art. 8 Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 2201/2003, instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părinteşti privind un copil care are reşedinţa obişnuită în acest stat membru la momentul la care instanţa este sesizată, sub rezerva dispoziţiilor articolelor 9, 10 si 12, răspunderea părintească fiind definită la art. 2 pct. 7 din acelaşi regulament ca „ansamblul drepturilor şi obligaţiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecatoreşti, în temeiul legii sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil. Aceasta cuprinde în special încredintarea şi dreptul de vizită”.

Articolul 9 se refera la situaţia în care copilul se mută în mod legal dintr-un stat membru în altul şi dobândeşte o nouă reşedinţă obişnuită, caz în care instanţele judecatoreşti din statul membru al fostei reşedinţe obişnuite a copilului îşi păstrează competenţa, prin derogare de la articolul 8, pe o perioadă de trei luni de la mutare, pentru modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunţată în acest stat membru înainte de mutarea copilului, în cazul în care titularul dreptului de vizită în temeiul hotărârii privind dreptul de vizită continuă să locuiască în mod obişnuit în statul membru al fostei reşedinţe obişnuite a copilului, afară de cazul în care titularul dreptului de vizită menţionat a acceptat competenţa instanţelor judecătoreşti din statul membru în care copilul are noua sa reşedinţă obişnuită prin participarea la o procedură în faţa acestor instanţe fără a le contesta competenţa, această situaţie nefiind incidentă în speţă în condiţiile în care copilul are stabilit domiciliul la locuinţa pârâtei din Italia.

În concluzie, instanţa reţine că minorul se află pe teritoriul Italiei unde are domiciliul stabilit de către instanţă, astfel că prezenta cerere trebuie soluţionată de instanţele din ţara menţionată.

Pentru toate aceste considerente, va fi admisă excepţia şi va fi respinsă cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române.

Domenii speta

Spete similare