Anularea executarii silite

Sentinţă civilă 712 din 26.04.2018


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti la data de 29.09.2017, sub nr. 4364/260/2017, contestatorul  I. A.,  în contradictoriu cu intimata UAT M., a solicitat anularea executarii silite iniţiate în cadrul dosarului de executare nr. 30840/2017, anularea titlului executoriu nr. 322/18.09.2017 şi suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecata.

În motivare, a arătat că în anul 1977 a cumpărat un garaj cu terenul aferent, conform autorizaţiei de înstrăinare nr. 21 din 22.11.1977. A precizat că până în anul 1990, terenurile nu se puteau vinde ci se dădeau în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor iar în anul 2011 a formulat acţiune pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune întrucât era îndeplinită condiţia posesiei de peste 30 de ani şi acţiunea a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 1863/2013.

A adăugat că intimata nu ar avea niciun act sau dovadă că terenul de sub garaj ar fi proprietatea ei sau a statului.

În final, a menţionat că nu a încheiat niciodată cu intimata contracte de închiriere sau concesiune pentru terenul de sub garaj iar chiria invocată în titlul executoriu nu are nicio bază legală.

În drept, contestatia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 260-262 Cod procedură fiscală.

În dovedire, au fost ataşate înscrisuri (f. 5-31).

Contestaţia a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 72,3 de lei (f. 37).

Intimata UAT M., prin primar, a formulat întâmpinare (f. 54-55) prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată, arătând că terenul cu privire la care a fost stabilită obligaţia de plată a chiriei în sarcina contestatorului este în proprietatea UAT Moineşti, astfel cum s-a constatat prin hotărâri judecătoreşti definitive, terenul fiind şi intabulat în cartea funciară.

A adăugat intimata că pentru terenul ocupat, contestatorul datorează chirie în cuantumul stabilit prin hotărâri ale Consiliului Local Moineşti în sumă totală de 961,8 lei.

A menţionat că, întrucât debitorul contestator nu a achitat chiria pe care o datorează pentru ocuparea terenurilor pe care se află construcţiile sale, s-a procedat la recuperarea pe cale silită a debitului, prin întocmirea şi comunicarea Somaţiei nr. 30840/18.09.2017 şi a dosarului de executare silită.

În dovedire, au fost ataşate înscrisuri, respectiv extrase de carte funciară (f. 56-60), Hotărârile Consiliului Local Moineşti nr. 152/18.12.2014, nr. 128/28.10.2015, respectiv nr. 62/19.05.2016 şi anexe (61-76), sentinţa civilă nr. 1863 din data de 30 mai 2013 pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosar nr. 2493/260/2012 (f. 77-80) şi dosarul de executare nr. 30840/2017.

Prin încheierea de şedinţă din data de 05.12.2017, instanţa a respins cererea având ca obiect „suspendarea executării silite” (f. 86).

Instanţa a încuviinţat şi administrat pentru părţi proba cu înscrisuri şi a respins cererea de încuviinţare a probei cu expertiză topocadastrală solicitată de contestator ca nefiind utilă soluţionării cauzei.

Analizând materialul probator administrat, instanţa reţine următoarele:

Prin titlul executoriu nr. 322/18.09.2017 emis în dosarul de executare nr. 30840/2017 de UAT Moineşti (f. 42) s-a stabilit în sarcina contestatorului obligaţia de a achita suma de 961.8 lei. Subsecvent, au fost întocmite formele de executare aplicabile acestei modalităţi execuţionale, fiind emisă somaţia de plată (f. 43).

Obligaţia de plată stabilită în sarcina contestatorului prin titlul executoriu nr. 322/18.09.2017 emis în dosarul de executare nr. 30840/2017 poartă denumirea de „chirie teren garaj” şi priveşte, în mod strict, terenul în suprafaţă de 34 mp, respectiv 8 mp, de sub garajul şi anexa proprietatea acestuia, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar de intimată.

Contestaţia la executarea a fost formulată la data de 29.09.2017.

Prin promovarea prezentei contestaţii la executare, debitorul-contestator urmăreşte anularea formelor de executare emise în dosarul execuţional nr. 30840/2017, pentru motivele indicate în acţiune.

În fapt, contestatorul a cumpărat, în anul 1977, de la numitul G. S., prin înscris sub semnătură privată (chitanţa de mână) un garaj, la preţul de 10.000 lei, preţ pe care l-a achitat integral (f. 17).

Înstrăinarea acestui garaj a fost autorizată de către Biroul executiv al Consiliului Popular al oraşului Moineşti, prin Autorizaţia nr. 21 din 22.11.1977 (f. 16).

În această autorizaţie se prevedea că terenul aferent ”va trece în proprietatea statului, după autentificarea actului de vânzare-cumpărare, cu plata unei despăgubiri, iar prin decizia Biroului Executiv al Consiliului Popular se va atribui dobânditorului în folosinţă, pe durata existenţei construcţiei, o suprafaţă de până la 100 mp, curte, cu plata unei taxe anuale, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974”.

Contestatorul, deşi nu a promovat acţiune pentru perfectarea vânzării-cumpărării făcute prin chitanţa de mână din 25.05.1977, a stăpânit atât imobilul garaj, cât şi terenul aferent acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 1863 din data de 30 mai 2013 pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosar nr. 2493/260/2012 a fost admisă acţiunea formulată de contestatorul din prezenta cauză şi s-a constatat că acesta este titularul dreptului de proprietate asupra construcţiei cu destinaţie garaj, suprafaţa construita desfăşurată fiind de 72,7 mp, compus dintr-o cameră la parter şi una la etaj, şi a unei anexe supraînălţată, în suprafaţă de 16 mp, edificate în Moineşti, str. T.Vladimirescu- zona Select, judeţul Bacău, astfel cum aceasta a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar Metelescu Maria (f. 12).

Construcţiile garaj şi anexă se află pe terenul proprietatea privată a UAT Moineşti, astfel cum reiese din extrasele de carte funciară depuse la dosar (f. 56-60).

În speţă, vorbim, aşadar, despre un drept de superficie. Se poate constata că se „suprapun” două drepturi de proprietate ce aparţin unor proprietari deosebiţi: dreptul proprietarului UAT Moineşti asupra terenului şi dreptul de proprietate al superficiarului-contestatorul I. A. asupra construcţiilor garaj şi anexă, la care se adaugă un element în plus – dreptul superficiarului de a folosi proprietatea altuia.

Dobândirea acestui drept de superficie a avut loc ca urmare a pronunţării hotărârii de mai sus, prin care s-a constatat că a fost dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor prin uzucapiune. UAT M. nu a invocat cu acea ocazie accesiunea şi nu a atacat sentinţa cu apel, ea devenind definitivă la data de 27.09.2013.

După acest moment, părţile ar fi putut conveni asupra modului în care superficiarul va executa prestaţia datorată nudului proprietar, spre exemplu, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piaţa liberă, ţinând seama de natura terenului, de destinaţia construcţiei, de zona în care se află terenul, precum şi de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosinţei, astfel cum prevede art. 697 C.civ.

Prin cererea nr. 11354/31.03.2015, contestatorul a solicitat atribuirea în proprietate prin Ordin al Prefectului, a unei suprafeţe de 100 mp teren aferent construcţiilor. Intimata i-a comunicat răspunsul nr. 11354/23.04.2015 în sensul că art. 36 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 18/1991 se aplică doar proprietarilor de locuinţe, nu şi de garaje şi ca atare, cererea sa nu poate fi soluţionată favorabil.

Contractele de închiriere nr. 451/24.11.2008 (pentru suprafaţa de 15 mp spaţiu verde), nr. 1/02.02.2009 (pentru suprafaţa de 71,9 mp spaţiu verde) nr. 25/30.03.2010 (pentru suprafaţa de 35 mp spaţiu verde) despre care face vorbire contestatorul nu au nicio relevanţă în prezenta cauză, deoarece ele nu privesc terenul aferent garajului şi anexei, astfel cum indică şi intimata.

Contestatorul, deşi a fost convocat în numeroase rânduri să se prezinte la sediul Primăriei Moineşti pentru încheierea unui contract de închiriere cu privire la terenul în suprafaţă de 34 mp, respectiv 8 mp, de sub garajul şi anexa proprietatea acestuia, nu a dat curs acestor convocări.

În acest context, intimata avea la îndemână calea promovării unei acţiuni în justiţie pentru obţinerea unui titlu executoriu împotriva contestatorului pentru stabilirea în sarcina lui o obligaţie de plată a chiriei.

În schimb, a procedat la emiterea unui titlu executoriu prin care a stabilit în sarcina contestatorului obligaţia de a achita suma de 961.8 lei cu titlu de „chirie teren garaj”, fără existenţa unui titlu de creanţă.

Pentru stabilirea cuantumului chiriei, intimata a avut în vedere Hotărârile Consiliului Local Moineşti nr. 152/18.12.2014, nr. 128/28.10.2015, respectiv nr. 62/19.05.2016.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 220 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „în cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organul fiscal competent, pentru stingerea acestora, procedează la acţiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepţia cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală datorată de debitor”.

În conformitate cu art. 226 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30”. Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că „în titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanţele fiscale, principale şi accesorii, neachitate la scadenţă, stabilite şi individualizate în titluri de creanţă fiscală întocmite şi comunicate în condiţiile legii, precum şi creanţele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.”

Titlul de creanţă fiscală este actul juridic prin care se stabileşte şi se individualizează de către organele fiscale mărimea unei obligaţii fiscale (impozite, taxe, contribuţii, amenzi etc.), cu privire la fiecare contribuabil, pentru o materie impozabilă, pe o perioadă de timp.

Titlul de creanţă fiscală dă naştere unui drept al statului, numit creanţă fiscală, de a încasa sumele de bani pe care contribuabilul le datorează bugetului de stat sub formă de impozite, taxe, contribuţii etc. şi unei obligaţii a contribuabilului, numită obligaţie fiscală, de a le plăti, la termenul legal şi în cuantumul stabilit, impozitele, taxele, contribuţiile datorate.

Titlul de creanţă stă la baza emiterii titlului executoriu. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă în baza căruia se stabilesc creanţe fiscale principale şi/sau accesorii, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 226 alin. (2) C.proc.fisc. În acest sens, titlul de creanţă se comunică persoanei obligate la plată şi poate fi atacat în condiţiile legii.

Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.

În cazul de faţă, în cuprinsul titlului executoriu şi somaţiei contestate nu se menţionează care este titlul de creanţă ce a stat la baza emiterii lor deşi organul fiscal avea obligaţia legală de a face această menţiune.

Pentru aceste motive, va admite contestaţia la executare formulată de contestatorul I. A., în contradictoriu cu intimata U.A.T. M. şi va anula formele de executare efectuate de intimată în dosarul de executare nr. 30840/2017.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată solicitate de contestator, în temeiul art. 45 alin. (1) lit f) din OUG nr. 80/2013, instanţa va dispune restituirea către acesta a taxei de timbru în cuantum de 72,3 lei achitată în prezenta cauză (f. 37), după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.