Apel. Cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive dintr-un contract de credit şi repararea prejudiciului patrimonial rezultat din aplicarea respectivelor clauze

Prin sentinţa civilă nr.1/ZZ.LL.2017 pronunţată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria ... a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 2/ZZ.LL.2015 a Tribunalului Satu Mare, invocată de către pârâtă prin întâmpinare şi a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A, CNP ..., domiciliat în ..., , situat în ... şi B, domiciliată în ..., în contradictoriu cu pârâta Banca C S.A., cu sediul în ..., prin S.C.A. D şi în consecinţă: a constatat nulitatea absolută a clauzei abuzive prevăzute la art. 5 teza finală din contractul de credit nr. 3/ZZ.LL.2007 cu privire la dobânda de referinţă variabilă calculată după primele 12 luni de creditare, astfel cum s-a reţinut cu putere de lucru judecat prin Sentinţa civilă nr. 4/ZZ.LL.2012 a Judecătoriei ..., pronunţată în dosarul nr. 5/2011, definitivă prin Decizia civilă nr. 6/ZZ.LL.2013 a Tribunalului Satu Mare; a respins restul petitelor formulate ca neîntemeiate; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare onorariu avocat şi respinge restul cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin Încheierea şedinţei publice din data de ZZ.LL.2017 (f. 175-176), instanţa a constatat că Sentinţa civilă nr. 4/ZZ.LL.2012 pronunţată de Judecătoria ... în dosarul nr. 5/2011, definitivă prin Decizia civilă nr. 6/ZZ.LL.2013 a Tribunalului Satu Mare, prin care s-a constatat existenţa clauzei abuzive din contractul de credit nr. 3/ZZ.LL.2007, clauze cuprinse la art. 5 teza finală, respectiv art. 2.10.a din condiţiile generale, operează cu putere de lucru judecat în privinţa primului petit al acţiunii ce are ca obiect constatarea nulităţii absolute a clauzei abuzive prevăzute la art. 5, teza finală din contractul de credit nr. 3/ZZ.LL.2007, şi a unit cu fondul excepţia autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 2/ZZ.LL.2015 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr. 7/2013, invocată de pârâta Banca C S.A. prin întâmpinare.

Instanţa a reţinut în considerentele încheierii interlocutorii că prin Sentinţa civilă nr. 4 din data de ZZ.LL.2012 a Judecătoriei ..., pronunţată în dosarul nr. 5/2011 (f. 34-43), s-a constatat existenţa clauzelor abuzive în convenţiile de credit nr. 3/ZZ.LL.2007 încheiate între pârâtă şi reclamanţii B şi A, respectiv clauzele cuprinse în art. 5, teza finală şi art. 2.10.a din condiţiile generale. Sentinţa civilă nr. 4/2012 a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 6 din data de ZZ.LL.2013, pronunţată de Tribunalul Satu Mare.

În prezenta cauză s-a solicitat de către reclamant prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se constate nulitatea absolută a clauzei abuzive prevăzute la art. 5, teza finală, din contractul de credit nr. 3/ZZ.LL.2007, cu privire la dobânda de referinţă variabilă calculată de pârâtă după primele 12 luni de creditare şi pe cale de consecinţă să se constate nulitatea dobânzii stabilite şi calculate de pârâtă ce depăşeşte plafonul compus din variabila Euribor 6M şi procentul fix de 1,5%; să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unui grafic de rambursare care să cuprindă dobânda variabilă compusă din variabila Euribor 6M şi procentul fix de 1,5%; la restituirea diferenţei de dobândă percepută peste nivelul Euribor 6M şi procentul fix de 1,5%, aplicată după primele 12 luni de creditare, sumă la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data încasării acestor sume şi până la data restituirii efective.

Deşi litigiul din dosarul nr. 5/2011 a avut ca obiect sesizarea formulată de E în calitate de reclamantă şi pârâta Banca C, în prezenta cauză, s-a reţinut cu putere de lucru judecat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 5, teza finală şi art. 2.10.a din condiţiile generale, din contractul de credit nr. 3/ZZ.LL.2007, aspecte care nu mai pot fi puse în discuţie într-un alt litigiu, pentru a opera puterea de lucru judecat nefiind necesară întrunirea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

Prin Decizia civilă nr. 2/ZZ.LL.2015, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr. 7/2013, al Judecătoriei ... (f. 48-66), s-a admis apelul declarat de pârâtă împotriva Sentinţei civile nr. 8/ZZ.LL.2014 a Judecătoriei ..., în contradictoriu cu reclamanţii şi astfel a fost respinsă acţiunea reclamanţilor prin care aceştia au solicitat obligarea pârâtei să pună în aplicare dispozitivul Sentinţei civile nr. 4/2012 al Judecătoriei ... şi să restituie acestora suma de 13223,62 euro reprezentând dobânda pentru perioada ZZ.LL.2008-până la zi.

În raport de faptul că litigiul din dosarul nr. 5/2011 al Judecătoriei ... a avut ca obiect sesizarea formulată de E, neexistând o hotărâre pronunţată în contradictoriu cu reclamanţii, instanţa a constatat nulitatea absolută a clauzei abuzive prevăzute la art. 5 teza finală din contractul de credit nr. 3/ZZ.LL.2007 cu privire la dobânda de referinţă variabilă calculată după primele 12 luni de creditare, astfel cum s-a reţinut cu putere de lucru judecat prin Sentinţa civilă nr. 4/ZZ.LL.2012 a Judecătoriei ..., pronunţată în dosarul nr. 5/2011, definitivă prin Decizia civilă nr. 6/ZZ.LL.2013 a Tribunalului Satu Mare.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 2/ZZ.LL.2015 a Tribunalului Satu Mare, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, instanţa a constatat că dosarul nr. 7/2013 al Judecătoriei ... (f. 153-156) a avut ca obiect obligarea pârâtei să pună în executare Sentinţa civilă nr. 4/2012 a Judecătoriei ... şi executarea contractului prin încasarea ratei fără dobândă şi restituirea sumei de 13.223,62 euro reprezentând dobânda încasată pe perioada ZZ.LL.2008-la zi sau să fie echivalată cu rate plătite în avans cu titlu de rambursare lunară anticipată, eliberând un nou grafic de rambursare.

Prezenta cauză are ca obiect constatarea nulităţii absolute a clauzei abuzive prevăzute la art. 5, teza finală, din contractul de credit nr. 3/ZZ.LL.2007, cu privire la dobânda de referinţă variabilă calculată de pârâtă după primele 12 luni de creditare şi pe cale de consecinţă constatarea nulităţii dobânzii stabilite şi calculate de pârâtă ce depăşeşte plafonul compus din variabila Euribor 6M şi procentul fix de 1,5%, obligarea pârâtei la emiterea unui grafic de rambursare care să cuprindă dobânda variabilă compusă din variabila Euribor 6M şi procentul fix de 1,5%, precum şi obligarea pârâtei la restituirea diferenţei de dobândă percepută peste nivelul Euribor 6M+procentul fix de 1,5%, aplicată după primele 12 luni de creditare, sumă la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data încasării acestor sume şi până la data restituirii efective.

Astfel că, nu există identitate de obiect şi cauză, motiv pentru care instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 2/ZZ.LL.2015 a Tribunalului Satu Mare, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

Raportat la cel de al doilea petit al acţiunii, instanţa a reţinut că ceea ce se solicită în fapt, este intervenţia instanţei în contract, prin impunerea către bancă a unei dobânzi în sensul solicitat de către reclamant.

Potrivit art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE, un contract încheiat între un vânzător/furnizor şi un consumator continuă să angajeze părţile potrivit dispoziţiilor sale, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.

Conform jurisprudenţei CJUE – Hotărârea Banco Espanol de Credito, instanţele naţionale au obligaţia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce priveşte consumatorii, fără a avea posibilitatea să îi modifice conţinutul. Contractul trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menţinere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

Instanţa nu poate interveni în acordul de voinţă al părţilor în sensul adaptării contractului potrivit solicitărilor reclamantului, nu poate suplini acordul de voinţă al pârâtei, obligând-o împotriva voinţei sale, la acceptarea unei anume formule de calcul a dobânzii agreată de reclamant. Nu există nicio dispoziţie legală sau contractuală în vigoare la data naşterii raportului de drept dedus judecăţii - 2007, care să permită instanţei să intervină în contract în sensul modificării unor clauze contractuale, constatarea clauzei cuprinse la art. 5 teza finală, respectiv art. 2.10.a din condiţiile generale ca fiind abuzivă lăsând loc negocierii dintre părţi. Şi tribunalul a reţinut în Decizia civilă nr. 2/ZZ.LL.2015 că art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a fost analizat în cauza Jaquin Calderon Camino în cauza C-618/10, în sensul că acest articol se opune unei reglementări a unui stat membru care să permită unei instanţe naţionale atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între vânzător sau furnizor şi cumpărător să completeze conţinutul respectivului contract modificând clauza abuzivă. Instanţa de apel a apreciat că instanţa de judecată este îndreptăţită să dispună doar înlăturarea din contract a acestor clauze şi nu să dispună înlocuirea acestei clauze conform voinţei vreuneia sau alteia din părţile contractului de credit. Ca o consecinţă a respingerii petitului 2 al acţiunii, având în vedere legătura existentă între petitul 2 şi 3, instanţa a respins ca neîntemeiat şi petitul 3 al cererii.

Potrivit art. 453 Cod procedură civilă, „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.”

Având în vedere că acţiunea a fost admisă în parte, instanţa a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare onorariu avocat şi a respinge restul cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant (din cei 1000 lei solicitaţi, f. 157, chitanţa nr. 9/ZZ.LL.2016).

Pentru aceste considerente, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 2/ZZ.LL.2015 a Tribunalului Satu Mare, invocată de către pârâtă prin întâmpinare şi a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A, CNP ..., şi B, în contradictoriu cu pârâta Banca C S.A., J..., CUI ..., constatând nulitatea absolută a clauzei abuzive prevăzute la art. 5 teza finală din contractul de credit nr. 3/ZZ.LL.2007 cu privire la dobânda de referinţă variabilă calculată după primele 12 luni de creditare, astfel cum s-a reţinut cu putere de lucru judecat prin Sentinţa civilă nr. 4/ZZ.LL.2012 a Judecătoriei ..., pronunţată în dosarul nr. 5/2011, definitivă prin Decizia civilă nr. 6/ZZ.LL.2013 a Tribunalului Satu Mare, respingând restul petitelor formulate ca neîntemeiate. Totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare onorariu avocat şi va respinge restul cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei civile apelate şi pe cale de consecinţă, admiterea în tot a acţiunii civile, în sensul constatării nulităţii dobânzii stabilite şi calculate de pârâtă ce depăşeşte plafonul compus din variabila Euribor 6M şi procentul fix de 1,5% (aceste două componente nefiind declarate abuzive) şi, pe cale de consecinţă: emiterea unui nou grafic de rambursare, care să cuprindă dobânda variabilă compusă din variabila Euribor 6M şi procentul fix de 1,5% şi restituirea diferenţei de dobândă percepută peste nivelul Euribor 6M+procentul fix de 1,5%, aplicată după primele 12 luni de creditare, sumă la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data încasării acestor sume şi până la data restituirii efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată atât în prima instanţă, cât şi în apel.

În motivarea căii de atac exercitate, apelantul arată că prin sentinţa primei instanţe s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de apelant şi de intervenienta B, constatând nulitatea absolută a clauzei abuzive prevăzute la art. 5 teza finală din contractul de credit nr. 3/ZZ.LL.2007 cu privire la dobânda de referinţă variabilă calculată după primele 12 luni de creditare, însă, cu toate acestea, nu a dat şi eficienţă efectelor nulităţii clauzei abuzive, respingând capetele de cerere accesorii, prin care apelantul a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, adică înlăturarea efectelor nulităţii clauzei abuzive pentru viitor, respectiv restituirea sumelor încasate de bancă în temeiul unei clauze cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută.

Învederează că în speţă, prima instanţă a considerat că, deşi a constatat caracterul abuziv al unei clauze, nu se poate pronunţa şi în sensul înlăturării efectelor ei, deoarece aceasta ar însemna intervenţia instanţei în contract, or o astfel de teorie nu poate fi primită, fiind contrazisă tocmai de jurisprudenţa CJUE invocată. În opinia primei instanţe, eliminarea efectelor unei clauze abuzive, ar însemna că intervine în acordul de voinţă al părţilor şi că instanţa nu poate suplini acordul băncii, fără a avea în vedere că în fapt, pentru eliminarea clauzei cu privire la care deja instanţa a constatat nulitatea absolută, nu are nevoie de acordul băncii.

Precizează că apelantul nu solicită impunerea unei dobânzi, ci solicită ca elementele componente ale dobânzii cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută să fie excluse şi astfel clauza abuzivă să nu-şi mai producă efectele. Apelantul se întreabă retoric ce rost a avut constatarea nulităţii absolute a unei clauze abuzive, dacă aceasta îşi produce în continuare efectele ca şi înainte de constatarea nulităţii şi care este finalitatea unei hotărâri judecătoreşti, dacă aceasta oricum nu-şi produce efectele "decât cu acordul băncii".

Învederează că prima instanţă a constatat nulitatea absolută art. 5: "La data încheierii contractului dobânda curentă este de 6,95 % pe an şi este fixă în primele 12 luni si variabilă ulterior. Dobânda fixă se menţine constant pe o perioadă de 12 luni cu excepţiile prevăzute de pct. 7 şi 8. După această dată dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile Băncii C, la care se adaugă 1,5”. De asemenea, prima instanţa a reţinut în considerente art. 6, alin.l din Directiva 93/13/CEE, fără însă a-i da eficienţă şi totodată a reţinut şi jurisprudenţa CJUE - Hotărârea Banco Espanol de Credito, fără a observa însă că şi în această cauză se impune instanţelor să elimine clauzele abuzive.

Potrivit art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE, un contract încheiat între un vânzător/furnizor şi un consumator continuă să angajeze părţile potrivit dispoziţiilor sale, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.

Conform jurisprudenţei CJUE - Hotărârea Banco Espanol de Credito, instanţele naţionale au obligaţia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce priveşte consumatorii, fără a avea posibilitatea să îi modifice conţinutul.

Învederează că într-o cauză similară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a Civilă, prin Decizia nr. 310/2016 pronunţată în şedinţa publică din 11.02.2016 a statuat că "... Sintagma „dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediile BCR" nu respectă exigentele legii, nepermiţând consumatorului să determine mecanismul prin care banca ar putea să determine rata dobânzii, după expirarea celor 12 luni de început, în orice caz, această sintagmă lasă la liberul arbitru al băncii cuantumul părţii variabile a dobânzii, din moment ce se permite acesteia calculul dobânzii în care partea variabila este stabilită prin simpla voinţă a băncii, neexistând, explicitat, un mecanism de stabilire şi de evoluţie a acestei părţi variabile a dobânzii.

Prin modul de redactare al acestei clauze, împrumutatul nu poate cunoaşte, în mod real, la încheierea contractului, care este mecanismul referitor la modificarea ratei dobânzii, aceasta însemnând ea respectiva prevedere contractuală este astfel formulată încât sfera sa de incidenţă poate fi stabilită, exclusiv, de către profesionist.

Datorită acestui mod neclar şi neinteligibil în care a fost redactată respectiva clauză, ţinând cont şi de caracterul nenegociat al acesteia, aceasta este de natură să creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea împrumutatului.

Totodată, în analiza clauzelor contractului ce face obiectul speţei de faţă, trebuie pornit chiar de la prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2000, care, în alin. (2) arată că „în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului".

Sub acest aspect, trebuie observat că la art. 1 din Contractul de credit nr. 11533 din 17 decembrie 2007 se prevede faptul că banca a acordat împrumutatului un credit în moneda Euro.

În acest sens, în opinia instanţei de recurs, este rezonabil a se interpreta că voinţa reală a părţilor a fost aceea ca partea variabilă a dobânzii, după primele 12 luni de la acordarea împrumutului, să fie indicele Euribor/Lună, cum de altfel, a interpretat şi instanţa de apel în primul ciclu procesual.

Euribor (Euro Interbank Offered Rate) este rata de referinţă pentru piaţa monetară în Euro, fiind rata la care o bancă de prim ordin oferă altei bănci de prim ordin (cum este şi cazul în speţa de faţă) depozite în zona Euro.

Cum împrumutul a fost acordat în moneda Euro, este rezonabil a se interpreta că prin „dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediile BCR", părţile s-au referit la indice/e Euribor/Lună.

Prin urmare, nu este vorba de o modificare a clauzelor contractuale, deci de o ingerinţă în voinţa părţilor, ci de o interpretare a clauzelor contractuale, plecând de la analiza ansamblului clauzelor, dar ţinând seama şi de faptul că sintagma care se referă la partea variabilă a dobânzii, după primele 12 luni de la încheierea contractului, are caracter abuziv.

Ca atare, instanţa de recurs va admite şi sub acest aspect recursul reclamantului-recurent, va modifica decizia recurată, va admite apelul reclamantului în sensul schimbării sentinţei şi va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute ta art. 5 din contract, în sensul interpretării sintagmei „dobânda de referinţă" variabilă, ca fiind indicele Euribor/Lună...”.

Precizează că apelantul a fost nevoit sa formuleze această acţiune, motivat tocmai de refuzul băncii de a elimina o clauză cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută, având la bază şi jurisprudenţa în cauze similare, prin care instanţele au constatat nulitatea dobânzii calculate de bancă peste plafonul compus din variabila Euribor 6M şi procentul fix de 1,5%, aceste două componente fiind singurele negociate de părţi, cu obligarea băncii la emiterea unui nou grafic de rambursare în acest sens şi cu restituirea sumelor percepute de bancă cu titlu de dobândă peste acest cuantum, cu aplicarea dobânzii legale.

După primele 12 luni, dobânda variabilă a fost calculată de bancă prin adăugarea unui procent de 1,5% la "dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BANCA C"- declarată nul absolut-, iar dobânda variabilă nu s-a raportat la indicele Euribor, ci banca şi-a fixat în mod unilateral această dobândă de referinţă după criterii nenegociate cu clientul, fapt ce a dus la stabilirea unei dobânzi de către bancă care a ajuns să depăşească chiar şi 11%.

Învederează faptul că la data contractării creditului, clienţii au avut în vedere componenta Euribor ca element ce putea influenţa creşterea sau scăderea dobânzii variabile. În fapt, dobânda fixă de 6.95 % stabilită pentru primele 12 luni, reprezintă în fapt echivalentul indicelui Euribor de la acea dată + procentul de 1,5.

Din analiza graficelor de rambursare se poate observa că după primele 12 luni de creditare cu dobândă fixă, dobânda a devenit extrem de mare, fiind calculată de către bancă după criterii stabilite unilateral de către aceasta, ajungând 10,4, ulterior la 10,542 şi chiar la un maxim de 11,1%, fără însă ca această dobândă să fie stabilită în funcţie de EURIBOR+procentul de 1,5 %, ci în funcţie de criterii unilateral stabilite de banca şi care au fost declarate abuzive.

Menţionează că după pronunţarea Sentinţei Civile nr. 4/2012 pronunţată de Judecătoria ... în dosar nr. 5/2011 prin care a fost admisă sesizarea E şi s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 5, teza finală din acest contract, respectiv art. 2.10.a din condiţiile generale şi prin care BANCA C a fost obligată la modificarea contractului mai sus menţionat în sensul înlăturării clauzelor constate ca fiind abuzive, BANCA C a transmis apelantului răspunsul nr. 10/ZZ.LL.2013, prin care i-a comunicat că în privinţa eliminării clauzelor abuzive din contract, BANCA C înţelege ca noua dobândă variabilă să fie formată din EURIBOR 6M+7,5 puncte procentuale. A se observa însă că cele 7.5 puncte procentuale sunt din nou stabilite unilateral de bancă după criterii doar de aceasta cunoscute. Părţile au negociat cu ocazia încheierii contractului de credit 1,5 puncte procentuale, iar ceea ce banca trebuia să elimine era componentă variabilă şi anume "dobânda de referinţă variabilă a băncii”, care trebuia înlocuită cu indicele de referinţă Euribor.

Pentru considerentele de mai sus, solicită admiterea apelului cu toate consecinţele expuse în petit.

În drept, invocă art.466 Cod proc civ.

Prin întâmpinarea formulată (filele 46-49), intimata BANCA C SA solicită respingerea apelului incident ca neîntemeiat; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, intimata arată că hotărârea atacată este legală având în vedere imposibilitatea modificării de către instanţă a formulei dobânzii. Astfel, în primul rând, în ceea ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzelor 5 şi 2.10 lit. a din Contractul de credit, intimata reiterează faptul că deşi nu împărtăşeşte opinia instanţei, care a constatat caracterul abuziv al acestor clauze, faţă de efectele pe care le produce o hotărâre definitiva, nu se impun niciun fel de discuţii suplimentare.

De asemenea, aşa cum a arătat în cadrul întâmpinării depuse în primă instanţă şi cum, de altfel, în mod corect a reţinut prima instanţă, cu privire la capătul de cerere privind modificarea formulei de calcul al dobânzii şi capetele accesorii acestuia există o hotărâre definitivă, pe care însă apelantul nu înţelege să o accepte.

Or, aşa cum instanţele de judecată au constat în nenumărate rânduri, şi cum de altfel  s-a statuat cu putere de lucru judecat şi cu privire la Contractul de credit ce face obiectul prezentului litigiu, instanţa nu poate modifica prevederile considerate abuzive, în sensul solicitat de una dintre părţile contractului de credit, neavând niciun temei legal în acest sens, ci poate constata nulitatea acestora, urmând ca respectivul contract să continue doar în măsura în care acest lucru ar mai fi posibil (în funcţie de caracterul esenţial sau neesenţial al clauzei).

Învederează că în acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat cu privire imposibilitatea stabilirii pe cale judiciară a formulei de calcul într-o speţă extrem de recentă, respectiv în Decizia nr. 2123/2015 (Anexa 6 la întâmpinare):

„se cuvine menţionat şi faptul că imposibilitatea impunerii unei clauze contractuale prin hotărâre judecătorească a fost consacrată în practica CJUE, sens în care trebuie evocată hotărârea pronunţată în Cauza C-618/10 Banco Espanol de Credite SA, singura derogare admisa de Curte fiind cea a înlocuirii clauzei declarate nule cu o dispoziţie pe drept naţional cu caracter supletiv - hotărârea pronunţată în Cauză C-26/13 Arpad Kasler. Numai că o astfel de dispoziţie supletivă nu există în dreptul român aplicabil raporturilor deduse judecăţii în materia nulităţii, ceea ce face imposibilă intervenţia judecătorului în contract în sensul solicitat de reclamanţi”.

Aşadar, intimata subliniază faptul că, potrivit jurisprudenţei europene, reţinute de altfel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o clauză eliminată dintr-un contract ar putea fi înlocuită doar cu o normă supletivă în vigoare la momentul semnării contractului şi nicidecum cu o normă ulterioară şi ca atare inaplicabilă retroactiv.

Or, la momentul semnării contractului de credit nu exista nicio dispoziţie legală care să impună băncilor un mod în care să arate consumatorilor mecanismul elementelor de creditare ce intră în componenţa preţului. Totodată, nici art. 37 din OUG 50/2010 nu este aplicabil, această ordonanţă intrând în vigoare ulterior semnării contractului de credit şi neavând un caracter retroactiv.

De asemenea, intimata arată că în ceea ce priveşte solicitarea apelantului privind obligarea intimatei la restituirea diferenţei de dobânda percepută peste nivelul Euribor 6M +1,5%, în jurisprudenţă s-au statuat următoarele:

„instanţa supremă, admiţând cererea subsidiară de obligare a pârâtei la modificarea clauzei privind dobânda, nu are nici un element de referinţă privitor nici la cuantumul dobânzii, nici la perioada pentru care modificarea operează, aşadar nu poate determina dacă există sume neîncasate necuvenit şi dacă da, la cât se ridică acestea ... Înalta Curte apreciază că nu poate pronunţa o hotărâre de restituire a unor sume nedeterminate şi nedeterminabile.”

Cu alte cuvinte, câtă vreme părţile nu au agreat, prin negociere, o nouă modalitate de calcul a dobânzii şi având în vedere faptul că instanţa nu poate stabili ea însăşi modalitatea de calcul a dobânzii, în mod evident aceasta nu poate dispune nici restituirea diferenţei dintre dobânda perceputa efectiv de intimată şi dobânda solicitată de împrumutaţi.

Dincolo de aceste aspecte, unanim acceptate atât de instanţele naţionale, cât şi de instanţele europene, intimata reiterează faptul că cererea apelantului de stabilire a unei dobânzi pe cale judiciară este cu atât mai surprinzătoare cu cât, prin întâmpinarea la recursul formulat de intimată, depus în cadrul dosarului nr. 7/2013, chiar apelantul era cel care susţinea netemeinicia unei astfel da cereri (din nou, instanţa nu poate interveni într-o convenţie modificând clauzele abuzive, făcând referire la Articolul 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE analizată în cauza Joaquin Calderon Camino în cauza C 618/10CJUE"- pag 14 şi 15 din Decizia civilă nr. 158/AP/2015, în care sunt redate susţinerile împrumutaţilor). Aşadar, nu există niciun dublu că apelantul înţelege şi chiar recunoaşte netemeinicia unei astfel de cereri.

Pe de altă parte, intimata arată că încercat, cu buna-credinţă, să ajungă la un acord privind cuantumul şi modalitatea de calcul a dobânzii. De asemenea, intimata a explicat împrumutaţilor că solicitările acestora privind fie eliminarea în întregime a dobânzii, fie stabilirea unei dobânzi după formula Euribor 6M+marja de 1,5% nu sunt viabile, dat fiind faptul ca nu s-ar acoperi costurile aferente creditului, or Banca, fiind o instituţie de credit, este constituită cu scopul obţinerii de profit.

Totodată, astfel cum le-a fost explicat împrumutaţilor, modalitatea de calcul a dobânzii propusă de banca intimată este în conformitate cu prevederile legale şi cu recomandările E.

Întrucât împrumutaţii au refuzat cu rea-credinţă continuarea negocierilor pentru stabilirea unei noi formule de calcul a dobânzii, precum şi având în vedere faptul că un contract de credit nu poate rămâne fără dobândă, intimata a implementat formula de calcul recomandată de E, respectiv Euribor6M + o marja fixă (formată din marja de 1,5 p.p. + diferenţa dintre dobânda de referinţă practicata anterior şi indicele Euribor).

Astfel, intimata arată faptul că Asociaţia Română a Băncilor a solicitat un punct de vedere al E în vederea unei implementări cât mai corecte a OUG 50/2010. (Anexa 7 la întâmpinare)

Instrucţiunile de implementare emise de această autoritate au fost ca, în cazul creditelor cu dobânda variabilă, formată din rata de referinţă internă a băncii (dobânda de referinţă) şi o marja, noul formulă de calcul trebuia să includă:

„(i) indicele da referinţă aferent valutei în care a fost acordat creditul + (ii) marja fixă existentă în contractul iniţial, valabilă la data semnării contractului şi (iii) diferenţa dintre valoarea dobânzii de referinţă si valoarea indicelui de referinţă, valabila la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, respectiv 21 Iunie 2010."

Conform celor de mai sus, prin implementarea OUG nr. 50/2010, dobânzile practicate de bănci rămâneau identice în cuantum cu dobânda percepută la data intrării în vigoare a OUG 50/2010, modificându-se doar formula de calcul.

Aşadar, contrar susţinerilor apelantului, nici legiuitorul şi nici vreo autoritate nu a impus ca pentru contractele în derulare să se modifice cuantumul dobânzii prin raportare la indicele interbancar, respectiv EURIBOR în cazul creditelor în euro, la care să se adauge doar marja fixă stabilită iniţial în contractele de creditare.

Învederează intimata că în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o speţă similară, de dată recentă, în care s-a statuat ca:

„adoptarea OUG 50/2010 nu a avut ca obiectiv micşorarea dobânzilor, ci asigurarea unei mai mari transparenţe în piaţa serviciilor financiar-bancare. În condiţiile păstrării aceluiaşi nivel al dobânzii curente, diferenţa valorică dintre dobânda de referinţă a BCR şi indicele de referinţă independent s-a reflectat în mod obiectiv în modificarea marjei fixe calculate şi percepute de către Bancă."

Nu în ultimul rând, intimata arată că solicitarea apelantului nu poate fi primită nici din perspectiva faptul că împrumutaţii au rambursat anticipat creditul, în lipsa unui Contract de credit în derulare, nu mai poate fi pusă problema modificării elementelor acestuia.

În acest sens, intimata menţionează că potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000: „Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua."

De asemenea, intimata arată că potrivit art. 7 din aceeaşi lege, „în măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, şi daune-interese".

Se poate observa că ambele ipoteze prescrise de lege vizează ca situaţie-premisă obligatorie existenţa unui contract în derulare.

Totodată, intimata arată că potrivit art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale."

Prin urmare, transpare cu evidenţă că după încetarea contractului de credit, acesta nu mai poale fi modificat (nici prin acordul părţilor, nici pe cale judecătorească).

Cu privire la această chestiune, intimata arată că în acelaşi sens au statuat şi alte instanţe de judecată, reţinând următoarele:

„analizând dispoziţiile legate de mai sus (n.n. art. 6, 7 si art. 12 şi 13 din Legea 193/3000) instanţa va constata că, în toate articolele se face referire doar la contracte în derulare şi nu la contracte care au încetat întrucât s-a împlinit termenul pentru care au fost încheiate, or în cauză toate cele trei contracte de credit şi-au încetat efectele anterior formulării acţiunii în primă instanţă de către reclamanţii apelsnţi.” (Anexa 1)

Pentru considerentele de mai sus, intimata solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de apel, întrucât prevederile Legii 193/2000 interzic instanţei de judecată să intervină într-un contract care nu mai este în derulare.

În concluzie, faţă de toate argumentele mai sus arătate, intimata solicită respingerea apelului incident ca neîntemeiat şi obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, al căror cuantum urmează a fi probat cu ocazia dezbaterilor.

În drept, invocă articolele menţionate în cuprinsul întâmpinării din O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000, Codul de procedură civilă şi Codul civil.

Analizând sentinţa apelată  prin prisma motivelor de apel invocate prin prisma dispoziţiilor art. 476 Cod proc.civ., instanţa de apel a reţinut următoarele:

Instanţa de apel constată că reclamanţii, în calitate de consumatori au sesizat prima instanţă cu o acţiune civilă având ca obiect „constatarea nulităţii absolute a clauzei abuzive prevăzute la art. 5 teza finală din contractul de credit nr. 3/ZZ.LL.2007 cu privire la dobânda de referinţă variabilă calculată după primele 12 luni de creditare şi pe cale de consecinţă, să se constate nulitatea dobânzii stabilite ţi calculate de pârâtă ce depăşeşte plafonul compus din variabila Euribor 6M şi procentul fix de 1,5% (aceste două componente nefiind declarate abuzive) şi, pe cale de consecinţă: emiterea unui nou grafic de rambursare, care să cuprindă dobânda variabilă compusă din variabila Euribor 6M şi procentul fix de 1,5% şi restituirea diferenţei de dobândă percepută peste nivelul Euribor 6M+procentul fix de 1,5%, aplicată după primele 12 luni de creditare, sumă la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data încasării acestor sume şi până la data restituirii efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .

 Argumentele de fapt pentru care reclamanţii solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată  sunt determinate de faptul că prin Sentinţa civilă irevocabilă nr. 4/2012 a Judecătoriei ..., s-a constatat existenţa unor clauze abuzive în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3/ZZ.LL.2007 încheiat între reclamanţi şi pârâtă, respectiv a clauzelor cuprinse în art. 5 teza finală, respectiv art. 2.10.a din condiţiile generale şi de faptul că , reclamantul neavând calitate procesuală în acest dosar, nu a putut efectua în mod direct procedurile de punere în executare a dispozitivului hotărârii civile şi, deşi s-a constatat caracterul abuziv al acestor clauze, acestea şi-au produs efectele în continuare, întrucât banca nu a dat eficienţă puterii de lucru judecat şi nu şi-a îndeplinit nici până în prezent obligaţia de modificare a contractului în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 teza finală din contract, "(…) După această dată dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BANCA C la care se adaugă 1,5", iar potrivit  art. 2.10.a "Dobânda variabilă" din Condiţiile generale de creditare "pe parcursul derulării creditului banca poate modifica dobânda fără consimţământul împrumutatului, în funcţie de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent" .

Din analiza considerentelor Sentinţei civile nr. 4/2012 a Judecătoriei ... rezultă în mod indubitabil faptul că această instanţă, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori a constatat caracterul abuziv al clauzelor prin care s-a stabilit în mod unilateral de către pârâtă modul de formare a dobânzii variabile şi nu s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei prin care s-a stabilit obligaţia de plată a unei dobânzi contractuale, respectiv caracterul variabil al acesteia.

Potrivit art. 6 din Lege nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, „Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua” iar potrivit art. 13 alin. 1 din acelaşi act normativ, „ Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.”

Potrivit art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau furnizor, în conformitate cu legislaţia internă, nu creează obligaţii pentru consumator.

 De asemenea, art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a fost analizată în cauza Jaquin Calderon Camino în cauza C-618/10 şi în sensul că acest articol se opune unei reglementari a unui stat membru care să permită unei instanţe naţionale atunci  când constată nulitatea  unei  clauze  abuzive  cuprinse  într-un contract încheiat între vânzător sau furnizor şi cumpărător să completeze conţinutul respectivului contract modificând clauza abuzivă.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa de apel apreciază că, în cazul în care constată caracterul abuziv al unei clauze din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, instanţa de judecată (fie cea sesizată de către E cu constatarea caracterului abuziv a unor contracte de credit încheiate cu consumatorii persoane fizice şi aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, fie instanţa de drept comun sesizată de către consumatori pentru constatarea clauzelor abuzive şi repararea prejudiciului patrimonial suportat urmare a aplicării acestor clauze abuzive)  este îndreptăţită să dispună doar înlăturarea din contract a acestor clauze şi nu să dispună înlocuirea acestei clauze conform voinţei vreuneia sau alteia din părţile contractului de credit.

În măsura în care s-ar aprecia că instanţa de judecată poate interveni în convenţia părţilor în sensul modificării modului de calcul al dobânzii variabile astfel cum solicită atât pârâta-apelantă cât şi intimaţii - reclamanţi s-ar ajunge la o nelegalitate determinată de nerespectarea principiului acordului de voinţă al părţilor şi la impunerea în sarcina consumatorului a unei noi clauze nenegociată nici de această dată cu acesta.

Prin urmare, în condiţiile înlăturării parţiale a clauzelor contractuale privind dobânda contractuală la contractul de credit încheiat între părţi, respectiv cu privire la modalitatea de stabilire a dobânzii variabile, părţilor le este deschisă calea negocierii directe a modalităţii de stabilire şi a cuantumului dobânzii variabile aplicabilă contractului încheiat între acestea începând cu data încheierii contractului, fără vreo intervenţie directă din partea instanţelor de judecată în modalitatea de negociere a acestei clauze.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa de apel constată că, în mod corect prima instanţă a apreciat ca fiind şi netemeinică cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi în sensul obligării pe viitor a pârâtei la încasarea de la reclamanţi a ratelor cu dobânda variabilă compusă din variabila Euribor 6M şi procentul fix de 1,5% şi emiterea unui nou grafic de rambursare în aceste sens.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având va obiect  restituirea sumelor încasate cu acest titlu de dobândă variabilă, constatând că prin sentinţa civilă nr. 4/2012 a Judecătoriei ..., în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prin care s-a stabilit în mod unilateral de către intimata pârâtă modul de formare a dobânzii variabile , instanţa de control judiciar va dispune restituirea către apelantul reclamant a sumelor percepute cu acest titlu către intimata pârâtă,  sume la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data încasării acestor sume şi până la data restituirii efective.

Întemeiat pe disp.art.453 cod de procedură civilă, intimata va plăti apelantului reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 2000 lei reprezentând c/v  onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare