Conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice

Sentinţă penală 157 din 11.06.2018


Prin rechizitoriul  nr. 1414/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal şi înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. de dosar ...../207/2018, a fost trimis în judecată, în stare de liberate, inculpatul R. P., pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, prev. de art. 336 al. 1 C.p. şi părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 al. 1 C.p., cu aplicarea prev. art. 38 al. 1 C.p.

Din actul de sesizare al instantei se reţine următoarea  situatie de fapt:

La data de 06.06.2016, organele de poliţie din cadrul Poliţiei or. Drăgăneşti-Olt – Compartimentul Rutier, au fost sesizate prin Serviciul de Urgenţă 112, despre faptul că pe raza com. Sprâncenata, jud. Olt, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu victime omeneşti, iar conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

 Astfel, aşa cum rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, în data de 06.06.2016, după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice la barul din centrul comunei Sprâncenata, jud. Olt, mai precis 1 l de vin, aşa cum reiese din procesul-verbal de recoltare a mostrelor biologice, inculpatul R. P. s-a urcat la volanul autovehiculului marca Renault Megane, cu numărul de înmatriculare BL ..... WA, cu intenţia de a ajunge la locuinţa sa din com. Sprâncenata, jud. Olt.

În jurul orei 23,40, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 546, în dreptul imobilului cu numărul 585, inculpatul a acroşat cu autoturismul pe numita A. L. care se deplasa pe marginea drumului. Inculpatul a oprit autoturismul după aproximativ 30-40 de metri de locul accidentului, a coborât şi a mers să vadă ce s-a întâmplat, după care a abandonat autoturismul şi a plecat pe jos la locuinţa sa.

Între timp, au fost anunţate organele de poliţie prin Sistemul de Urgenţă 112 care s-au deplasat pentru a efectua cercetarea la faţa locului,  persoana vătămată A. L. fiind transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. De asemenea, s-a stabilit că autoturismul implicat în accident prezenta avarii la nivelul parbrizului şi era încuiat, iar în acesta nu se afla nicio persoană.

Ajungând la locuinţa sa, inculpatul a realizat gravitatea faptelor sale, astfel că a revenit după aproximativ 30 de minute la locul accidentului,  împrejurare în care a recunoscut organelor de poliţie că el este cel care a condus autoturismul implicat în accident.

Întrucât emana miros de alcool, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest la ora 01,28, ocazie cu care a rezultat o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest context, inculpatul a fost condus de organele de poliţie la unitatea medicală competentă să efectueze prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, Spitalul mun. Caracal, unde i s-au recoltat două probe de sânge, la ora 02,00 şi la ora 03,00, aşa cum rezultă din Buletinul de examinare clinică.

Conform constatărilor medico-legale efectuate de S.M.L. Olt în urma analizei probelor biologice, a fost relevat faptul că în momentul efectuării analizei, la scurt timp după depistarea sa în trafic, inculpatul prezenta o valoare a alcoolemiei de 1,30 g‰ – prima probă de sânge şi 1,15  g‰ – a doua probă, aşa cum rezultă din Buletinul de analiză  nr. 1522/A12 din data de 13.06.2016.

După cum se constată, alcoolemia relevată în urma analizei efectuate prezintă o tendinţă descrescătoare, ceea ce atestă indubitabil faptul că în momentul în care inculpatul a efectuat deplasarea cu autovehiculul pe care îl conducea, acesta avea în sânge o îmbibaţie alcoolică chiar mai mare decât cea dovedită prin analiza făcută, aspect care urmează a fi avut în vedere la aprecierea în concret a situaţiei de fapt, sub aspectul periculozităţii faptei reţinute în sarcina inculpatului.

Faptele inculpatului  astfel cum au fost expuse anterior sunt probate şi cu declaraţiile persoanei vătămate A. L. care declară că în seara zilei de 06.06.2016, în jurul orei 23,40, se deplasa pe DJ 546, de pe raza com. Sprâncenata şi, ajungând în dreptul imobilului cu nr. 585, s-a oprit pentru a vorbi la telefon, moment în care din spate a fost acroşată de un autoturism, fiind aruncată în afara părţii carosabile. În continuare, persoana vătămată declară că autoturismul care a acroşat-o şi-a continuat deplasarea, dar a recunoscut că acesta aparţine inculpatului R. P.. De asemenea, persoana vătămată A. L. declară că în timp ce era căzută, la faţa locului a venit nepoata sa, R. M., care a anunţat-o pe mama ei, apoi a sunat la ambulanţă. Persoana vătămată mai declară că a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde a rămas internată în perioada 07 - 17.06.2016 cu diagnosticul: fractură separare cu înfundare platou tibial extern stâng; fractură cu deplasare col chirurgical trohiter humerus stâng. După externare, în baza actelor medicale, persoanei vătămate i-a fost eliberat de către S.M.L. Olt Raportul de primă expertiză medico-legală nr. 2086/A1/344 din 16.08.2016 din care reiese că leziunile traumatice produse la data de 07.06.2016 necesită 95 – 100 de zile de îngrijiri medicale.

Cu ocazia audierii din data de 08.02.2017, persoana vătămată a declarat că nu doreşte să formuleze plângere penală îmotriva inculpatului, motivând că acesta a achitat cheltuielile de spitalizare.

Aspectele relatate de către persoana vătămată A. L. sunt confirmate şi de către martorii M. S-G.şi D. H.-G. care declară că în seara zilei de 06.06.2016, în jurul orelor 23,50, au observat-o pe numita A. L. stand pe o bancă în dreptul imobilului 585 din com. Sprâncenata, jud. Olt, care acuza dureri la nivelul piciorului şi care le-a spus că a fost lovită cu maşina de către numitul R. P. care a plecat de la faţa locului. Cei doi mai declară că după sosirea ambulanţei, persoana vătămată a fost transportată la spital, iar în timp ce organele de poliţie efectuau cercetarea la faţa locului, la aproximativ 30 – 40 de metri de locul accidentului, a fost identificat autoturismul marca Renault Megane, cu numărul de înmatriculare BL ..... WA, parcat în afara părţii carosabile, în dreptul imobilului nr. 563, acesta având parbrizul spart. Martorii mai declară că în timp ce organele de poliţie efectuat fotografii la autoturism, s-a prezentat inculpatul R. P. care a recunoscut că autoturismul îi aparţine şi că el este autorul accidentului. Au auzit când inculpatul a declarat că după producerea accidentului, acesta s-a speriat, abandonând autoturismul şi plecând la locuinţa sa. De asemenea, aceştia au auzit când inculpatul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de producerea accidentului.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, declarând că în seara zilei de 06.06.2017 a consumat băuturi alcoolice la barul din centrul com. Sprâncenata, jud. Olt, respectiv vin şi bere fără a putea preciza cantitatea, până în jurul 23,30, când s-a hotărât să meargă la locuinţa sa. Deşi era sub influenţa băuturilor alcoolice, iar locuinţa sa se afla în apropierea barului, inculpatul a apreciat că nu se poate întâmpla nimic dacă se urcă la volanul autoturismului. Astfel, inculpatul s-a urcat în autoturism, fiind singur, şi, după ce a condus aproximativ 500 de metri, a auzit o lovitură în parbriz, motiv pentru care a redus viteza, apoi a oprit autoturismul în afara părţii carosabile, în dreptul imobilului cu nr. 563. Inculpatul mai declară că a coborât din autoturism şi a mers să vadă ce s-a întâmplat, observând o persoană de sex feminin căzută în afara părţii carosabile, iar mai multe persoane se îndreptau către aceasta. Întrucât era speriat de ceea ce făcuse şi, ştiind că era sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul declară că a plecat la locuinţa sa fără a realiza consecinţele faptelor sale. În continuare, inculpatul declară că după aproximativ 30 de minute, realizând că nu trebuia să plece, a revenit la locul accidentului unde a găsit organele de poliţie cărora le-a relatat că el este cel care a condus autoturismul implicat în accident, recunoscând că a consumat băuturi alcoolice. Inculpatul precizează că după ce a fost testat cu aparatul etilotest, a însoţit organele de poliţie la spital în vederea recoltării probelor biologice de sânge. Inculpatul mai declară că a achitat integral cheltuielile de spitalizare pentru persoana vătămată A. L., împăcându-se cu aceasta

În ceea ce priveşte infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 al. 1 C.p., reţinută în sarcina inculpatului R. P., s-a dispus clasarea, în temeiul art. 16 al. 1 lit. e C.p.p., având în vedere declaraţia persoanei vătămate A. L. prin care declară că nu doreşte să formuleze plângere prealabilă împotriva acestuia.

Situaţia de fapt expusă în rechizitoriu s-a dovedit cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului (f. 14); declaraţia persoanei vătămate (f. 34),declaraţii martori (f. 37-38, 40, 42); declaraţii inculpat (f. 46-48, 51 – 52); buletin de examinare clinică şi proces-verbal de prelevare (32,33);  buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1522/A12 din data de 13.06.2016, emis de S.M.L. Olt (f. 31); planşe fotografice (f. 20 - 24); alte înscrisuri.

În drept, faptele inculpatului R. P. care în seara zilei de 06.06.2016, orele 23,40, a condus autoturismul marca Renault Megane, cu numărul de înmatriculare BL ..... WA, pe DJ 546, pe raza com. Sprâncenata, jud. Olt, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, respectiv 1,30 g‰ – prima probă de sânge şi 1,15  g‰ – a doua probă, şi fiind implicat într-un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a numitei A. L., a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prev. de art. 336 al. 1 C.p. şi ,,părăsirea locului accidentului”, prev. de art. 338 al. 1 C.p., totul cu aplicarea prev. art. 38 al. 1 C.p.

În procedura de Cameră Preliminară, cauza a fost înregistrată sub nr. ..../207/2018/a1.

Conform  rezoluţiei emisa la data de 23.01.2018 de Judecătorul de Cameră Preliminara căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza, în conformitate cu disp. art. 344 alin. 1 Cpp, i-a fost comunicat inculpatului copia certificata a rechizitoriului, cu mentiunea ca in termen de 20 de zile pot formula cereri şi ridica excepţii cu privire la legalitatea rechizitoriului şi a efectuării actelor de catre organele de urmărire penală.

Judecătorul  de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare.

De asemenea, s-a constatat că nu au fost formulate cereri şi excepţii de către apărătorul inculpatului şi nici din oficiu nu se impuneau a fi invocate.

Prin încheierea camerei de consiliu nr. 48/26.02.2018, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr. 1414/P/2016 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, întrucât sunt respectate dispoziţiile art. 328 C. proc. pen.; a administrării probelor, precum şi a actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul R. P., pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, prev. de art. 336 al. 1 C.p. şi părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 al. 1 C.p., cu aplicarea prev. art. 38 al. 1 C.p.

In acest sens a fost stabilit prim termen de judecată la data de 26.03.2018.

La dosar a fost înaintată fişa de cazier judiciar privind pe inculpat.

În şedinţa publică din data de 21.05.2018, a fost audiat inculpatul R. P., cu privire la acuzaţia adusă, în prezenţa apărătorului  ales, ocazie cu care  a recunoscut faptele aşa cum sunt descrise în actul de sesizare,  solicitand sa se faca aplicarea disp. art. 374 rap. la art. 396 alin. 10 Cpp, in sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/3, fiind de acord ca in cazul in care instanţa se va orienta spre o pedeapsa neprivativa de libertate, să presteze muncă nerenumerată în folosul comunitatii, declaraţia acestuia fiind consemnata si ataşată la fila 37 dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală,  precum şi probele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti  şi apreciindu-le, în ansamblu  şi în urma evaluării tuturor conform art. 103 alin. 1 C.p.p.,  instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 06.06.2016, organele de poliţie din cadrul Poliţiei or. Drăgăneşti-Olt – Compartimentul Rutier, au fost sesizate prin Serviciul de Urgenţă 112, despre faptul că pe raza com. Sprâncenata, jud. Olt, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu victime omeneşti, iar conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

 Astfel, aşa cum rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, în data de 06.06.2016, după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice la barul din centrul comunei Sprâncenata, jud. Olt, mai precis 1 l de vin, aşa cum reiese din procesul-verbal de recoltare a mostrelor biologice, inculpatul R. P. s-a urcat la volanul autovehiculului marca Renault Megane, cu numărul de înmatriculare BL ..... WA, cu intenţia de a ajunge la locuinţa sa din com. Sprâncenata, jud. Olt.

În jurul orei 23,40, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 546, în dreptul imobilului cu numărul 585, inculpatul a acroşat cu autoturismul pe numita A. L. care se deplasa pe marginea drumului. Inculpatul a oprit autoturismul după aproximativ 30-40 de metri de locul accidentului, a coborât şi a mers să vadă ce s-a întâmplat, după care a abandonat autoturismul şi a plecat pe jos la locuinţa sa.

Între timp, au fost anunţate organele de poliţie prin Sistemul de Urgenţă 112 care s-au deplasat pentru a efectua cercetarea la faţa locului,  persoana vătămată A. L. fiind transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. De asemenea, s-a stabilit că autoturismul implicat în accident prezenta avarii la nivelul parbrizului şi era încuiat, iar în acesta nu se afla nicio persoană.

Ajungând la locuinţa sa, inculpatul a realizat gravitatea faptelor sale, astfel că a revenit după aproximativ 30 de minute la locul accidentului,  împrejurare în care a recunoscut organelor de poliţie că el este cel care a condus autoturismul implicat în accident.

Întrucât emana miros de alcool, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest la ora 01,28, ocazie cu care a rezultat o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest context, inculpatul a fost condus de organele de poliţie la unitatea medicală competentă să efectueze prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, Spitalul mun. Caracal, unde i s-au recoltat două probe de sânge, la ora 02,00 şi la ora 03,00, aşa cum rezultă din Buletinul de examinare clinică.

Conform constatărilor medico-legale efectuate de S.M.L. Olt în urma analizei probelor biologice, a fost relevat faptul că în momentul efectuării analizei, la scurt timp după depistarea sa în trafic, inculpatul prezenta o valoare a alcoolemiei de 1,30 g‰ – prima probă de sânge şi 1,15  g‰ – a doua probă, aşa cum rezultă din Buletinul de analiză  nr. 1522/A12 din data de 13.06.2016.

După cum se constată, alcoolemia relevată în urma analizei efectuate prezintă o tendinţă descrescătoare, ceea ce atestă indubitabil faptul că în momentul în care inculpatul a efectuat deplasarea cu autovehiculul pe care îl conducea, acesta avea în sânge o îmbibaţie alcoolică chiar mai mare decât cea dovedită prin analiza făcută, aspect care urmează a fi avut în vedere la aprecierea în concret a situaţiei de fapt, sub aspectul periculozităţii faptei reţinute în sarcina inculpatului.

Audiat fiind în cursul judecăţii, inculpatul R. P. a recunoscut faptele aşa cum sunt descrise în actul de sesizare,  solicitand sa se faca aplicarea disp. art. 374 rap. la art. 396 alin. 10 Cpp, in sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/3, fiind de acord ca in cazul in care instanţa se va orienta spre o pedeapsa neprivativa de libertate, să presteze muncă nerenumerată în folosul comunitatii (f. 37).

Situaţia de fapt este dovedită cu buletinul de analiză toxicologică nr. 1522/A12 din data de 13.06.2016, precum şi cu proba testimonială.

  În drept, faptele inculpatului R. P. care în seara zilei de 06.06.2016, orele 23,40, a condus autoturismul marca Renault Megane, cu numărul de înmatriculare BL ..... WA, pe DJ 546, pe raza com. Sprâncenata, jud. Olt, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, respectiv 1,30 g‰ – prima probă de sânge şi 1,15  g‰ – a doua probă, şi fiind implicat într-un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a numitei A. L., a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prev. de art. 336 al. 1 C.p. şi ,,părăsirea locului accidentului”, prev. de art. 338 al. 1 C.p., totul cu aplicarea prev. art. 38 al. 1 C.p.

Analizând latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute de art. 336 alin. 1 C. pen. şi art. 338 al. 1 C.p instanţa reţine că elementul material constă în conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât  a prevăzut rezultatul faptelor sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptelor.

Avându-se în vedere că infracţiunile săvârşite de către inculpat dezvoltă un grad ridicat de pericol social, concret, concretizat în modul şi mijloacele săvârşite a actelor materiale ce compun latura complexă obiectivă a infracţiunilor săvârşite, împrejurările în care faptele au fost comise, urmările produse, instanţa apreciază ca în vederea îndeplinirii scopului general şi social poate să aplice inculpatului o pedeapsă neprivativă de libertate pentru faptele săvârşite, îndepărtate de minimul special.

La alegerea pedepselor, precum şi la individualizarea cuantumului acestora, instanţa conform art.74 Cp, va avea în vedere criteriile generale , respectiv faptul că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului.

Gravitatea infractiunii şi periculozitatea infractorului se evalueaza după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit,  natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului,  conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, în temeiul art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 şi art. 375 alin. 1 C. pr. pen., instanţa urmează să condamne pe inculpatul R. P., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul  art. 338 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 şi art. 375 alin. 1 C. pr. pen., va condamna pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 38 alin. 1 – 39 alin. 1 lit. b C.p., inculpatul R. P. va executa pedeapsa cea mai mare de 2 ani închisoare, la care se va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni, rezultând pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa reţine dispoziţiile art.  91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanţa consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 2 ani şi 4 luni închisoare, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 91 alin. 1 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va stabili un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 1 C. pen.

În baza art.93 alin.1 din Codul penal, instanţa va dispune ca inculpatul R. P., pe durata termenului de supraveghere, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

 În baza art. 93 alin.2 din Codul penal, instanţa va impune inculpatului R. P., pe durata termenului de supraveghere, să execute următoarea obligaţie: să frecventeze programul de reintegrare socială, derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt.

În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, instanţa va dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul R. P., să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei comunei Sprîncenata, judeţul Olt.

În temeiul art. 91 alin.4 raportat la art. 96 din Codul penal, va atenţiona pe inculpat asupra conduitei sale viitoare şi asupra aspectului că în cazul comiterii de noi infracţiuni sau a nerespectării măsurile de supraveghere ori a neexecutării obligaţiilor ce îi revin pe durata termenului de supraveghere se expune revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza disp. art. 274 alin. 1 teza II Cpp şi art. 275 alin. 6 Cpp, cheltuielile judiciare în suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu B. C. G. - conform delegaţiei nr. 369/06.03.2018, vor rămâne în sarcina statului şi se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Olt.

În baza art. 274 alin.1 din Codul de procedură penală, îl va obliga pe inculpatul R. P. la plata sumei de 800 lei, din care 500 lei în faza de urmărire penală, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Postat 25.06.2018