Apel. Procedura insolvenţei. Cerere de închidere a procedurii insolvenţei formulată de lichidatorul judiciar, întemeiată pe lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei, respinsă de judecătorul-sindic pe motiv că debitoarea are calitatea de parte responsabi

Decizie 110 din 25.04.2017


Apel. Procedura insolvenţei. Cerere de închidere a procedurii insolvenţei formulată de lichidatorul judiciar, întemeiată pe lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei, respinsă de judecătorul-sindic pe motiv că debitoarea are calitatea de parte responsabilă civilmente într-un dosar penal. Nelegalitatea dispoziţiei judecătorului-sindic

Dosar nr. 1234/83/2014/a1

Decizia nr. 110/C/2017 – A din 25.04.2017

- art. 131 din Legea nr. 85/2006

 

Prin Sentinţa nr. 566/F/19.12.2016, Tribunalul ... a respins propunerea de închidere a procedurii de insolvenţă formulată de lichidatorul judiciar ... I.P.U.R.L., cu sediul în ..., privind pe debitoarea ... SRL, cu sediul în ….

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 11.05.2016 a fost înregistrat raportul întocmit de lichidatorul judiciar cu propunerea de închidere a procedurii de insolvenţă faţă de debitoarea ... SRL (filele nr. 77- 81, vol. II). Propunerea de închidere a procedurii de insolvenţă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 131 din legea nr. 85/2006 dat fiind faptul că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri care să poată fi valorificate în cadrul procedurii, nu au fost identificate creanţe de recuperat, iar adunarea creditorilor nu a aprobat avansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedură.

La data de 10.06.2016 a fost înregistrată întâmpinare formulată de creditoarea DIRECŢIA GENERALA REGIONALA A FINANŢELOR PUBLICE ... prin care aceasta a arătat că se opune propunerii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii de insolvenţă întrucât pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul ... este înregistrat dosarul penal nr. 273/P/2012 având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală (fila nr. 107, vol. II).

Aşa cum rezultă din adresa înregistrată la data de 12.12.2016 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul ..., în dosarul penal nr. 273/P/2012 având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală s-a emis la data de 27.11.2014 ordonanţă de clasare a cauzei şi disjungere. Prin dispozitivul ordonanţei s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor, formându-se dosarul penal nr. 514/P/2014, dosar în care societatea ... SRL are calitate de parte responsabilă civilmente.

În consecinţă, constatând că în dosarul penal nr. 514/P/2014 debitoarea din prezenta cauză are calitate de parte responsabilă civilmente, judecătorul sindic a apreciat că se impune continuarea procedurii de insolvenţă până la epuizarea tuturor litigiilor în care debitoarea are calitate procesuală, motiv pentru care a respins propunerea de închidere a procedurii de insolvenţă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel apelanta ... IPURL – în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ... SRL, solicitând admiterea apelului, în sensul respingerii opoziţiei creditorului D.G.R.F.P. ... împotriva propunerii sale de închidere a procedurii falimentului debitoarei ... SRL ca nelegală şi netemeinică, notificarea Sentinţei de închidere a procedurii către Direcţia Generala Regionala a Finanţelor ... - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice ... şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul ..., pentru efectuarea menţiunii, descărcarea lichidatorului judiciar ... S.P.R.L. de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi şi aprobarea onorariului său în cuantum de 2720 lei şi a cheltuielilor de procedură în sumă de 396,41 lei, în sumă totală de 4.116,41 lei.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat că la data de 20.05.2014 a fost formulata cererea de deschidere a procedurii insolentei de către creditoarea ... SRL, fiind admisă aceasta cerere şi deschisă procedura generala a insolvenţei prin sentinţa civila nr. 917/2014 din data de 15 septembrie 2014. Au fost începute demersurile procedurii insolvenţei, inclusiv prin depunerea raportului a cauzelor şi împrejurărilor care au dus la starea de deschidere a procedurii insolvenţei, întocmirea tabelului preliminar şi apoi, definitiv de creanţe.

A susţinut că a transmis în nenumărate rânduri notificări la sediul debitoarei, la, domiciliul asociaţilor şi administratorului statutar în vederea predării actelor prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, respectiv documentele contabile aferente celor 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenţei, demersuri care, însă, s-au soldat toate fără rezultat, astfel cum a prezentat detaliat şi în raportul de închidere.

Având în vedere această situaţie, pentru a putea afla informaţii cu privire la debitoare, a procedat la consultarea site-ul Ministerului Finanţelor Publice, unde a constatat ca societatea ... SRL nu are depus niciun bilanţ, iar data înregistrării ultimei declaraţii fiind 31 iulie 2012, respectiv data ultimei prelucrări cu privire la debitoarea ... SRL a avut loc la data de 6 august 2012.

În acest context, în raportul cauze şi împrejurări întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin.(l) din Legea nr. 85/2006, în lipsa oricăror informaţii cu privire la situaţia contabila asupra activităţii debitoarei, cu relevanta perioada aferenta celor 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenţei, acesta se afla în imposibilitatea creării unei imagini cu privire la situaţia debitoarei ... SRL, respectiv care sunt cauzele şi persoanele vinovate de ajungerea societăţii în starea de insolvenţa, precum si, daca are sau nu capacitatea de a depăşi situaţia dificilă în care se află, daca deţine sau nu bunuri în patrimoniu.

În acelaşi raport cauze şi împrejurări, a arătat ca este doar în măsura a prezuma săvârşirea unora dintre faptele prevăzute de articolul 138 alin.(l) din Legea nr. 85/2006, insă, în lipsa documentelor contabile nu pot fi indicate persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvenţa a debitoarei. Totodată, si-a rezervat dreptul a completa raportul, în măsura în care va intra în posesia informaţiilor relevante pentru stabilirea în concret a relaţiei de cauzalitate dintre apariţia stării de insolvenţa şi persoana/persoanele cărora le-ar fi imputabila apariţia acestei stări.

Astfel, deşi prin concluziile generale ale raportului întocmit conform art. 59, astfel cum arata şi creditoarea AJF - …, a concluzionat în sensul ca "Fata de situaţia existenta, administratorul judiciar considera oportuna formularea unei cereri de atragere a răspunderii persoanelor cărora le-ar fi imputabila apariţia stării de insolvenţa a debitorului, în temeiul art. 138 al Legii 85/2006, privind procedura insolvenţei, cerere ce va fi înaintata organelor competente de îndată ce vor fi cunoscute informaţiile necesare promovării acesteia." Ulterior, a arătat atât prin rapoartele de activitate cat şi prin raportul de închidere faptul ca nu s-a reuşit intrarea în posesia actelor contabile aparţinând debitoarei, astfel încât, nu a intenţionat sa promoveze cererea întemeiata pe dispoziţiile art. 138.

În urma notificărilor transmise au fost recepţionate la sediul său răspunsuri din partea instituţiilor notificate (prezentate detaliat în rapoartele de activitate întocmite în procedura, respectiv în raportul de includere), în baza cărora a constatat ca debitoarea nu deţine bunuri mobile sau imobile, precum nici disponibilităţi băneşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Legea nr.85/2006, "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat."

Cu privire la lipsa bunurilor şi disponibilităţilor băneşti au fost depuse la dosarul cauzei probe, care învederează aceasta situaţie. Prin raportul întocmit, a arătat ca în urma demersurilor întreprinse atât în procedura generala, cat şi ulterior în procedura de faliment că nu a reuşit sa intre în posesia actelor contabile aparţinând debitoarei, nu a identificat eventuale bunuri mobile sau imobile care sa poată face obiectul unei valorificări în vederea obţinerii de lichidităţi, precum nici nu au fost identificate eventuale disponibilităţi în conturi bancare în numele debitoarei.

Totodată, niciun creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare; adunarea creditorilor nu a aprobat avansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedura avansate de el şi a celor ocazionate de continuarea procedurii, inclusiv a onorariului său.

În al doilea rând, opoziţia creditoarei bazata pe existenta unui litigiu penal este

neîntemeiată, neavând temei legai pentru a susţine continuarea procedurii de insolvenţa.

Astfel, procedura insolvenţei este caracterizata de principiul fundamental al celerităţii, consacrat de art. 5 alin. 2 din Legea 85/2006 organele care aplica procedura, trebuie sa asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, în acest caz nemaifiind alte operaţiuni necesare continuării procedurii, a considerat ca prelungirea acesteia ar fi inoportună.

De asemenea, a susţinut inexistenta unui interes real pentru continuarea procedurii, care presupune cheltuieli suplimentare, ceea ce crede ca nu este de dorit, acest fapt fiind dovedit şi prin respingerea în adunarea creditorilor de avansare a cheltuielilor legate de continuarea procedurii. Mai mult decât atât, creditoarea este constituita-parte civila în procesul penal, astfel încât acoperirea prejudiciului poate fi acoperit odată cu soluţionarea acestui caz. Chiar daca în cauza este vorba despre fapte de evaziune, acest lucru nu afectează procedura insolvenţei. Astfel, şi prevederile Legii 85/2006, la art. 138 prevăd posibilitatea tragerii la răspundere a persoanei responsabile de producerea insolvenţei. în acest caz exista un blocaj datorita interferenţei cu procesul penal, deşi nu ar trebui, fiind procese ce se completează şi se desfăşoară în paralel, principiul concursualismului fiind deja consacrat.

În plus, prin faptul ca mai exista un litigiu penal este greu de imaginat cum ar putea sa influenţeze procedura insolvenţei, ştiut fiind faptul ca Legea 85/2006 are drept unic scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţa, tocmai de aceea a avut loc disjungerea cazului penal.

Examinând sentinţa apelată, raportat la motivele de apel invocate, instanţa a reţinut că apelul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul pentru care judecătorul-sindic a respins propunerea de închidere a procedurii insolvenţei formulată de lichidatorul judiciar în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, îl constituie faptul că, în dosarul penal nr. 514/P/2014, societatea debitoare are calitatea de parte responsabilă civilmente.

Într-adevăr, din adresa emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul ..., aflată la fila 188 din vol. II al dosarului de insolvenţă, rezultă că, în dosarul nr. 273/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul ..., având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, s-a emis la data de 27.11.2014 ordonanţa de clasare a cauzei şi disjungere, formându-se dosarul penal nr. 514/P/2014, în care se continuă cercetările şi în care societatea debitoare are calitatea de parte responsabilă civilmente.

În opinia instanţei de apel, însă, acest fapt nu împiedică închiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţii debitoare. Scopul procedurii insolvenţei, astfel cum prevede în mod expres art. 2 din Legea 85/2006, este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă.

Din prevederile art. 131 din Legea 85/2006, reiese că, pentru a se dispune măsura închiderii procedurii în baza acestei prevederi legale, trebuie îndeplinite două condiţii, respectiv: debitoarea să nu dispună de bunuri valorificabile şi creditorii să nu îşi fi manifestat intenţia de a avansa sumele necesare continuării procedurii de insolvenţă. De îndată ce aceste condiţii sunt îndeplinite, judecătorul-sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii, ceea ce sugerează natura imperativă a acestei dispoziţii, măsura închiderii procedurii putând interveni în orice fază a procedurii.

Or, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei, debitoarea nu deţine nici un bun mobil sau imobil, astfel că nu există nici o şansă ca pasivul debitoarei să poată fi acoperit din valorificarea bunurilor acesteia ori din sumele atrase în cadrul procedurii, neexistând astfel nici o raţiune pentru continuarea procedurii insolvenţei. De asemenea, creditorul majoritar DGRFP ..., prin AJFP ... şi-a exprimat în mod expres refuzul de a avansa vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii.

În acest context, împrejurarea existenţei unui dosar în care este implicată societatea debitoare nu poate împiedica închiderea procedurii insolvenţei, de vreme ce textul legal nu face referire la vreun impediment de acest fel.

Instanţa a remarcat că, închiderea procedurii falimentului nu va împiedica tragerea la răspundere a făptuitorului dacă se va dovedi vinovăţia acestuia în săvârşirea faptei penale, în caz de condamnare fostul administrator urmând a acoperi prejudiciul cauzat de infracţiune din bunurile sale proprii. La acest moment, societatea falită are calitatea de parte responsabilă civilmente, dar câtă vreme nu are nici un bun în patrimoniu, oricum nu poate garanta acoperirea prejudiciului cauzat de fostul administrator prin infracţiunea săvârşită. Astfel, este important de precizat că acţiunea penală este intentată contra administratorului, în timp ce procedura insolvenţei se conduce contra societăţii, iar în această situaţie, de soarta procesului penal nu ar depinde decât, cel mult, soarta acţiunii în răspundere contra acestuia, care însă în prezentul dosar nu a fost demarată.

Raportat la aceste aspecte, existenţa unui dosar de urmărire penală nu are nici o influenţă asupra continuării ori închiderii procedurii insolvenţei faţă de societatea debitoare, atâta timp cât eventuala soluţie pronunţată de instanţa penală nu are nici o relevanţă nici sub aspectul laturii penale, şi nici a celei civile, asupra derulării pe mai departe a procedurii insolvenţei reglementate de Legea 85/2006 împotriva societăţii debitoare.

De asemenea, nu trebuie omisă împrejurarea că legea insolvenţei consacră principiul celerităţii procedurii, or acest deziderat nu poate fi atins dacă s-ar tergiversa soluţionarea dosarului de insolvenţă până la finalizarea dosarului de urmărire penală, în condiţiile în care acest dosar datează din anul 2012, la această dată fiind în curs de efectuare cercetările în dosarul disjuns în anul 2014.

 Având în vedere toate aceste aspecte şi luând în considerare în principal faptul că eventuala obligare a administratorului pe latura civilă în cadrul dosarului penal vizează sumele de plată direct faţă de creditorul bugetar, iar nu faţă de societatea debitoare, instanţa de apel a apreciat că nu există nici un impediment pentru închiderea procedurii insolvenţei debitoarei, câtă vreme sunt îndeplinite condiţiile art. 131 din legea insolvenţei.

În consecinţă, în baza art. 480 alin. 2 NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, s-a impus admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei judecătorului-sindic în vederea închiderii procedurii insolvenţei. Instanţa de apel a reţinut, în acest sens, că judecătorul-sindic este cel îndrituit de lege să dispună în acest sens, iar nu instanţa de apel. Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, organele care aplică procedura sunt: instanţele judecătoreşti, judecătorul sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul. Atribuţiile pe care legea le prevede pentru fiecare dintre participanţii la procedura insolvenţei sunt de competenţă exclusivă, ele neputând fi îndeplinite de un alt participant la procedură. Totodată, principalele atribuţii ale judecătorului-sindic sunt reglementate de art. 11 din lege, iar ultima dintre acestea este prevăzută la lit. n): pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii.

Deşi nu există un text de lege expres în acest sens, care să confere doar judecătorului-sindic prerogativa de a dispune închiderea procedurii, astfel cum există în cazul deschiderii proceduri insolvenţei (art. 8 alin. 6 din Legea 85/2006), instanţa de apel a reţinut că aceasta este doar o omisiune a legiuitorului, căci raţiunea avută în vedere la edictarea articolului 8 alin. 6 subzistă şi în ceea ce priveşte închiderea procedurii. Dacă în ceea ce priveşte deschiderea procedurii, legiuitorul a prevăzut expres la art. 8 alin. 6 că aceasta este de competenţa exclusivă a judecătorului-sindic, aceeaşi soluţie trebuie dată şi în cazul în care instanţa de apel a apreciat că, în mod nelegal a fost respinsă cererea de închiderea a procedurii, deoarece ambele măsuri trebuie urmate de anumite comunicări şi alte dispoziţii, ceea ce imprimă atât hotărârii de deschidere a procedurii, cât şi celei de închidere un caracter unitar, care nu poate fi partajat între instanţa de apel şi judecătorul-sindic.

În acest context este exclusă posibilitatea ca, prin decizia de anulare, instanţa de apel să pronunţe ea însăşi închiderea procedurii şi să trimită cauza judecătorului sindic pentru dispunerea celorlalte măsuri pe care le impune această fază distinctă a procedurii, nefiind nici în litera, şi nici în spiritul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.