Recurs. Aplicarea prevederilor art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004

Recurs. Aplicarea prevederilor art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004

- art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004

- art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992

- H.G. nr.  1017/2015

- art. II din Legea nr. 244/2011

- art. 905 alin. 3 Cod de procedură civilă

Criticile aduse de recurent hotărârii instanţei de fond sunt neîntemeiate.

Prin Sentinţa nr. 437/CA/17 iunie 2015a Tribunalului ..., rămasă definitivă la data de 07.03.2016, prin Decizia nr. 480/CA/2016 - R, pronunţată de Curtea de Apel ..., pârâtul Consiliul Local al Municipiului ... a fost obligat la emiterea unei hotărâri, în temeiul Legii nr. 85/1992, de aprobare a vânzării către reclamantă a locuinţei proprietate privată a Statului Român, pe care reclamanta o deţine în calitate de chiriaş, la preţul de vânzare stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, respectiv la data de 05.05.2005, în conformitate cu dispoziţiile art. II din Legea nr. 244/05.12.2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat.

Dispozitivul acestei hotărâri este clar exprimat în sensul că preţul de vânzare către reclamantă a locuinţei pe care aceasta este îndreptăţită să o cumpere în baza Legii nr. 85/1992 este cel stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, respectiv 05.05.2005.

Pentru a nu lipsi de conţinut derogarea instituită prin art. II din Legea nr. 244/2011, este necesar ca toate elementele utilizate pentru calcularea preţului de vânzare să fie stabilite prin raportare la momentul în care a fost demarată procedura de vânzare, neputând fi primită susţinerea recurentului în sensul că era necesară actualizarea unora dintre aceste elemente în raport de data vânzării efective. Textul art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992 nu îşi mai găseşte aplicabilitatea în speţă, faţă de norma derogatorie instituită prin art. II din Legea nr. 244/2011, care impune ca preţul să fie stabilit potrivit reglementărilor în vigoare la data demarării procedurilor de vânzare.

În faţa instanţei de fond, pârâtul Consiliul Local ... a invocat în apărarea sa faptul că a îndeplinit obligaţia ce i-a fost impusă prin dispozitivul Sentinţei nr. 437/CA/17.06.2015 prin adoptarea HCL nr. 117/26.05.2016, astfel că nu se impune a se face aplicarea în privinţa sa a mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În raport de această apărare, în mod corect judecătorul fondului a examinat în ce măsură prin adoptarea HCL nr. 117/26.05.2012 a fost executată obligaţia instituită în sarcina pârâtului prin sentinţa definitivă mai sus menţionată. Fără o atare verificare nu se putea stabili în mod cert dacă obligaţia instituită în sarcina pârâtului Consiliul Local ... a fost adusă la îndeplinire, integral şi în termen legal. Prin urmare, nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că, atâta vreme cât legalitatea HCL nr. 117/26.05.2016 nu a făcut obiectul litigiului, judecătorul fondului nu era îndreptăţit să se raporteze la conţinutul acesteia.

În acest sens, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că la stabilirea preţului de vânzare nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. II din Legea nr. 244/2011, preţul fiind calculat prin aplicarea indicelui salariului minim brut pe economie valabil la 1 mai 2016, în baza H.G nr.1017/30.12.2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, indicata în raportul de specialitate, deşi HG nr.1017/2015 nu avea aplicabilitate la data începerii procedurii de vânzare, 05.05.2005.

Totodată, în mod judicios a apreciat că simpla menţionare în cuprinsul Hotărârii Consiliului Local nr. 117/26.05.2016 a faptului că se aprobă vânzarea locuinţei la preţul stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare nu echivalează cu executarea întocmai a Sentinţei civile nr. 437/CA/17.06.2015, în condiţiile în care preţul de vânzare nu a fost stabilit în conformitate cu reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, respectiv 05.05.2005.

Raportat la a aceste considerente, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că se impune a se face aplicarea în speţă a prevederilor art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, la cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din Codul de procedură civilă, fiind obligat pârâtul Consiliul Local la plata unei penalităţi de întârziere în cuantum de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, cu începere de la expirarea termenului legal de 30 de zile de executare a obligaţiei instituite în sarcina sa până la îndeplinirea efectivă a acesteia.

Nu poate fi primită nici apărarea recurentului-pârât în sensul că pentru adoptarea HCL nr. 117/2006 a fost nevoie de timp pentru documentare, calcul şi redactare, întrucât termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii a fost, în opinia instanţei de recurs, unul rezonabil, în cadrul căruia autoritatea pârâtă a dispus de răgazul necesar documentării şi determinării corecte a preţului de vânzare, întârzierea punerii în executare a Sentinţei nr. 437/CA/17.06.2015 nefiind justificată în mod obiectiv, cum fără temei susţine pârâtul.

Pe de alta parte, instanţa de recurs a apreciat că în mod corect s-a făcut în speţă aplicarea prevederilor art. 905 alin. 2 Cod de procedură civilă, în condiţiile în care în discuţie este tocmai stabilirea preţului de vânzare al locuinţei, astfel că aplicarea unor penalităţi în limitele prevăzute de art. 905 alin. 3 Cod de procedură civilă nu era susceptibilă de punere în executare.

Decizia nr. 110/18.01.2017

Prin Sentinţa nr. 1026/CA din 14.07.2016 Tribunalul ... a admis în parte acţiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta ... în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului ..., în sensul că a respins capătul de cerere având ca obiect aplicarea unei amenzi Consiliului Local al Municipiului ..., a admis în parte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului ... la plata unor penalităţi, în sensul că a obligat pârâtul sa plătească reclamantei penalităţi de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 07.04.2016 şi până la data îndeplinirii obligaţiei stabilite prin Sentinţa civila nr. 437/17.06.2015, pronunţată de Tribunalul ... în dosar nr. 6008/83/2012. În baza art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, a obligat pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecata în suma de 1000 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa civilă nr.437/CA/17.06.2015, pronunţată de Tribunalul ... în Dosarul nr. 6008/83/2012, s-a constatat nelegalitatea H.C.L nr. 180/2008 şi a H.C.L. nr.273/2008 emise de intimat şi a fost obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului ... la emiterea unei hotărâri, în temeiul prevederilor Legii nr.85/1992, de aprobare a vânzării către reclamanta ... a locuinţei proprietatea privată a Statului Român, pe care o deţine în calitate de chiriaş, la preţul de vânzare stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, respectiv la data de 05.05.2005, în conformitate cu prevederile art. II din Legea nr. 244/2011, pentru modificarea art. 16 din Legea 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spatii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat – fila 19 şi următoarele.

Sentinţa civilă nr. 437/CA/2015 a devenit irevocabilă la data de 7 martie 2016, prin respingerea recursurilor declarate în cauza de către Curtea de Apel ..., prin Decizia nr.480/CA/2016-R- fila 5.

A reţinut instanţa de fond că termenul în care pârâtul avea obligaţia de a-şi executa din oficiu şi de bunăvoie obligaţia stabilită prin sentinţă s-a împlinit la data de 7 aprilie 2016.

Din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin sentinţa sus-menţionată în termenul legal. Pe parcursul soluţionării cauzei, pârâtul a adoptat Hotărârea Consiliului Local nr. 117/26.05.2016, în temeiul căreia a aprobat vânzarea imobilului către reclamanta – fila 76.

Analizând cuprinsul acestei hotărâri, precum şi Raportul de specialitate nr. .../13.05.2016 al Biroului Evidenţă Patrimoniu, document avut în vedere la emiterea hotărârii Consiliului Local – fila 111 verso, a rezultat că nici prin aceasta hotărâre pârâtul nu şi-a îndeplinit întocmai obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească sus-menţionată. Astfel, la stabilirea preţului de vânzare nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. II din Legea nr.244/2011, preţul fiind calculat prin aplicarea indicelui salariului minim brut pe economie valabil la 1 mai 2016, în baza H.G. nr.1017/30.12.2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, indicata în raportul de specialitate, deşi HG nr.1017/2015 nu avea aplicabilitate la data începerii procedurii de vânzare, 05.05.2005.

Art. II din Legea nr. 244 din 5 decembrie 2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat stipulează: ,,Locuinţele ce fac obiectul Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt în curs de derulare procedurile de vânzare, se vând la preţul stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare.”

Având în vedere că în dispozitivul Sentinţei civile nr. 437/CA/17.06.2015, pronunţată de Tribunalul ... în dosarul nr. 6008/83/2012, se statuează ca preţul de vânzare să fie stabilit în conformitate cu reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, respectiv 05.05.2005 – fila 31, a rezultat că la stabilirea acestui preţ nu pot fi avute în vedere prevederile HG nr. 1017/30.12.2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, indicata în raportul de specialitate.

Faţă de cele de mai sus, instanţa de fond a reţinut că nici prin aceasta hotărâre pârâtul nu şi-a îndeplinit întocmai obligaţia stabilita prin hotărârea judecătorească menţionată. Simpla menţionare în cuprinsul Hotărârii Consiliului Local nr. 117/26.05.2016 a faptului că se aprobă vânzarea locuinţei la preţul stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare nu echivalează cu executarea întocmai a Sentinţei civile nr.437/CA/17.06.2015, în condiţiile în care preţul de vânzare nu a fost stabilit în conformitate cu reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, respectiv 05.05.2005.

 În ceea ce priveşte cererea reclamantei de aplicare a unei amenzi Consiliului Local al Municipiului ..., instanţa de fond a reţinut că aceasta este neîntemeiată. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. 3 din Legea 554/2004, amenda se aplica conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate, însă, în speţa de faţă, pârâtul, organ colegial, nu are un conducător în sensul prevederilor legale menţionate.

Analizând însă cererea privind obligarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului ... la plata unor penalităţi, instanţa de fond a reţinut că aceasta este întemeiata. Astfel, pârâtul nu şi-a îndeplinit în termenul legal de 30 de zile şi nici după împlinirea acestuia, obligaţia stabilita printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În ceea ce priveşte însă cuantumul penalităţilor, având în vedere particularităţile cauzei, faptul ca ar fi prima hotărâre de acest gen adoptata de Consiliul Local al Municipiului ..., iar întocmirea acesteia ar necesita un timp mai îndelungat, instanţa de fond a apreciat că o sumă de 100 lei pe fiecare zi de întârziere corespunde exigentelor prevederilor legale menţionate.

 Pentru aceste motive, instanţa de fond a admis în parte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului ... la plata unor penalităţi, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei penalităţi de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 07.04.2016 şi până la data la care se va îndeplini obligaţia stabilita prin Sentinţa civila nr. 437/17.06.2015, pronunţată de Tribunalul ... în dosar nr. 6008/83/2012.

În consecinţă, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a admis în parte acţiunea, în sensul că a respins capătul de cerere având ca obiect aplicarea unei amenzi Consiliului Local al Municipiului ..., a admis în parte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului ... la plata unor penalităţi, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei penalităţi de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 07.04.2016 şi până la data la care va îndeplini obligaţia stabilită prin Sentinţa civila nr. 437/17.06.2015, pronunţată de Tribunalul ... în dosar nr. 6008/83/2012.

Acţiunea fiind admisă în parte şi pârâtul fiind căzut în pretenţii, în baza art. 453 alin. 2 Cod de procedură civilă, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în suma de 1000 lei.

Împotriva acestei sentinţe, în termen şi scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului ..., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în sensul:

1. exonerării de la plata penalităţilor de 100 de lei pe zi de întârziere în totalitate şi, în subsidiar, ulterior datei de 26.05.2016, data adoptării Hotărârii nr. 117/26.05.2016,

2. diminuării penalităţilor pe zi de întârziere la minimul legal potrivit art. 906 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă,

3. exonerării de la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că pârâtul nu şi-a îndeplinit întocmai obligaţia stabilită prin Sentinţa civilă nr. 437/CA/17.06.2015 pronunţată de Tribunalul ... în Dosarul nr. 6008/83/2012, deşi a adoptat Hotărârea Consiliului Local al Municipiului ... nr. 117/26.05.2016 privind vânzarea către ... a locuinţei situate în Municipiul ..., ....

Instanţa a ajuns la această concluzie cu toate că H.C.L. nr. 117/2016 nu a făcut obiectul acţiunii în instanţă. Implicit, instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la chestiuni de conţinut ale acestei hotărâri de consiliu local, cum este modul de calcul al preţului de vânzare a locuinţei, chestiunile acestea putând fi contestate doar în cadrul unei noi acţiuni în contencios administrativ.

Instanţa de fond trebuia să stabilească în mod obiectiv dacă întârzierea în adoptarea hotărârii de consiliu local s-a datorat împrejurării că pentru întocmirea şi redactarea acesteia a fost nevoie de timp pentru documentare, pentru calcul, ori dacă aceasta s-a datorat conduitei culpabile a pârâtului. În caz contrar, suntem în prezenţa aplicării unei sancţiuni pentru o faptă realizată fără vinovăţie, iar existenţa vinovăţiei constituie una dintre condiţiile esenţiale ale oricărei forme de răspundere juridică.

Având în vedere împrejurarea că instanţa de fond a intrat în chestiuni de conţinut ale hotărârii de consiliu local, aceasta în mod greşit îi reproşează pârâtului că preţul de vânzare nu a fost stabilit corect, mai exact că acesta nu a fost stabilit în conformitate cu reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, respectiv 05.05.2005, motivat de faptul că la stabilirea acestuia s-a avut în vedere salariul de bază minim brut pe ţară (valabil pe anul 2016) stabilit potrivit prevederilor H.G. nr. 1017/30.12.2015.

Astfel, a arătat că preţul de vânzare a fost stabilit cu aplicarea coroborată a reglementărilor indicate în dispozitivul Sentinţei civile nr. 437/CA/17.06.2015, şi anume: Legea nr. 85/1992, art. II din Legea nr. 244/2011 şi Decretul-lege nr. 61/1990, prevederi legale care stabilesc modalitatea de calculare a preţului.

Obţinerea dreptului de a cumpăra locuinţa la un preţ calculat în temeiul prevederilor Legii nr. 85/1992, în detrimentul unei vânzări în baza Legii nr. 152/1998, este marele câştig pe care reclamanta l-a obţinut ca urmare a promovării acţiunii în instanţă în dosarul Tribunalului ... nr. 6008/83/2012.

Cât priveşte utilizarea în formula de calcul a preţului de vânzare, sub forma unui coeficient, a raportului dintre salariul minim brut pe ţară pe 2016 şi salariul minim brut pe ţară în 1992, aceasta s-a făcut în aplicarea prevederilor art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992 potrivit cărora: „vânzarea se va face la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992". Aşadar algoritmul de calcul al preţului este dat de sintagma „preţ indexat la data cumpărării”.

Recurentul a interpretat în mod corect dispoziţiile legale incidente.

 O altă perspectivă din care trebuie analizat preţul - ca element al vânzării - este aceea a momentului încheierii contractului de vânzare-cumpărare, adică a realizării acordului de voinţe între vânzător şi cumpărător, care, apreciază recurentul, nu a avut loc în anul 2005, ci va avea loc la un moment viitor.

Mai arată recurentul că Hotărârea Consiliului Local al Municipiului ... nr. 117/26.05.2016 privind vânzarea către ... a locuinţei situate în Municipiul ..., ..., nu a fost contestată nici de reclamanta ..., nici de Instituţia Prefectului Judeţului ... în cadrul controlului de legalitate pe care aceasta îl exercită.

Pentru considerentele de mai sus, a solicitat admiterea recursului.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

În apărare, în ce priveşte punctul 1 din petitul cererii de recurs, se arată că la fond recurentul însuşi a solicitat prin întâmpinare reducerea cuantumului despăgubirilor la minimul legal, iar instanţa a admis cererea acestuia, acordând penalităţi la minimul legal. Or, cererea recurentei de exonerare de la plata penalităţilor este o cerere nouă, inadmisibilă, fiind formulată pentru prima data în recurs.

Referitor la petitul 2 din recurs, vizând diminuarea penalităţilor la minimul legal prevăzut de art. 906 alin. 3 Cod de procedură civilă, şi acesta este inadmisibil, fiind o cerere nouă, care nu a făcut obiectul cauzei.

Pe de altă parte, art. 906 alin. 3 Cod de procedură civilă se referă la cu totul alte situaţii decât cea care face obiectul material al cauzei, respectiv la creanţe evaluabile în bani. Ori, în cauza de faţă este vorba despre o hotărâre prin care s-a dispus vânzarea unui bun.

Cererea privind exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată este, de asemenea, inadmisibilă, aceasta nefăcând obiectul judecăţii în primă instanţă.

Pe fondul cauzei, a arătat în esenţă, că motivele de recurs nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute în art. 488 Cod de procedură civilă, instanţa de fond reţinând în mod corect starea de fapt şi aplicând normele juridice incidente în cauză.

Prin Sentinţa civilă nr. 437/CA/2015, Tribunalul ... a obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului ... la emiterea unei hotărâri, în temeiul prevederilor Legii nr. 85/1992, de aprobare a vânzării către intimată a locuinţei proprietatea privată a Statului Român, pe care aceasta o deţinea în calitate de chiriaş, „la preţul de vânzare stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, respectiv la data de 5.05.2005”.

Pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia dispusă de instanţă în termenul de 30 de zile impus de lege, termen care s-a împlinit pe data de 7 aprilie 2016. Nici până în prezent acesta nu şi-a îndeplinit întocmai obligaţia care îi revenea.

Recurentul a emis Hotărârea de Consiliu Local nr. 117/26.05.2016, prin care pretinde că a adus la îndeplinire titlul executoriu. Or, recurentul nu a raportat preţul de vânzare la data de 05.05.2005, în conformitate cu reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare.

 În drept, a invocat prevederile art. 205 Cod de procedură civilă, precum şi textele legale indicate în cuprinsul întâmpinării.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimată.

Astfel, în legătură cu cererea formulată la punctul 1 din recurs, a arătat că prin întâmpinarea formulată la instanţa de fond a solicitat, în principal, respingerea cererii pentru emiterea încheierii privind aplicarea unei amenzi şi acordarea de penalităţi formulată de către intimata-reclamantă şi doar în subsidiar, în cazul admiterii cererii intimatei-reclamante, reducerea cuantumului penalităţilor. Astfel, consideră că cererea formulată la punctul 1 din recurs nu poate fi considerată o cerere nouă, care să intre sub incidenţa prevederilor art. 494 coroborate cu cele ale art. 478 alin. 3 Cod de procedură civilă.

Referitor la punctul 2 din cererea de recurs, a precizat că nici în acest caz nu este vorba de o cerere nouă formulată în recurs, reducerea cuantumului penalităţilor până la minimul legal fiind solicitată în subsidiar prin întâmpinare la acţiune. In legătură cu temeiul de drept invocat la acest punct (906 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă), consideră că acesta este aplicabil, obiectul prezentei cauze reprezentând o obligaţie evaluabilă în bani, art. 903 Noul Cod de procedură civilă defineşte domeniul de aplicare al executărilor silite în natură a obligaţiilor de a face în temeiul unui titlu executoriu.

În ceea ce priveşte punctul 3 din cerere de recurs, consideră că nici aceasta nu este o cerere nouă formulată în calea de atac deoarece, prin solicitarea de respingere în principal a cererii introductive, solicitare pe care a făcut-o prin întâmpinarea la acţiune, se înţelege că s-a opus şi la cheltuielile de judecată pretinse deoarece şi acestea constituiau un capăt de cerere al acţiunii.

În drept, a invocat prevederile art. 490 alin. 2 şi dispoziţiile legale menţionate.

Instanţa de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Criticile aduse de recurent hotărârii instanţei de fond sunt neîntemeiate.

Prin Sentinţa nr. 437/CA/17 iunie 2015a Tribunalului ..., rămasă definitivă la data de 07.03.2016, prin Decizia nr. 480/CA/2016 - R, pronunţată de Curtea de Apel ..., pârâtul Consiliul Local al Municipiului ... a fost obligat la emiterea unei hotărâri, în temeiul Legii nr. 85/1992, de aprobare a vânzării către reclamantă a locuinţei proprietate privată a Statului Român, pe care reclamanta o deţine în calitate de chiriaş, la preţul de vânzare stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, respectiv la data de 05.05.2005, în conformitate cu dispoziţiile art. II din Legea nr. 244/05.12.2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat.

Dispozitivul acestei hotărâri este clar exprimat în sensul că preţul de vânzare către reclamantă a locuinţei pe care aceasta este îndreptăţită să o cumpere în baza Legii nr. 85/1992 este cel stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, respectiv 05.05.2005.

Pentru a nu lipsi de conţinut derogarea instituită prin art. II din Legea nr. 244/2011, este necesar ca toate elementele utilizate pentru calcularea preţului de vânzare să fie stabilite prin raportare la momentul în care a fost demarată procedura de vânzare, neputând fi primită susţinerea recurentului în sensul că era necesară actualizarea unora dintre aceste elemente în raport de data vânzării efective. Textul art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992 nu îşi mai găseşte aplicabilitatea în speţă, faţă de norma derogatorie instituită prin art. II din Legea nr. 244/2011, care impune ca preţul să fie stabilit potrivit reglementărilor în vigoare la data demarării procedurilor de vânzare.

În faţa instanţei de fond, pârâtul Consiliul Local ... a invocat în apărarea sa faptul că a îndeplinit obligaţia ce i-a fost impusă prin dispozitivul Sentinţei nr. 437/CA/17.06.2015 prin adoptarea HCL nr. 117/26.05.2016, astfel că nu se impune a se face aplicarea în privinţa sa a mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În raport de această apărare, în mod corect judecătorul fondului a examinat în ce măsură prin adoptarea HCL nr. 117/26.05.2012 a fost executată obligaţia instituită în sarcina pârâtului prin sentinţa definitivă mai sus menţionată. Fără o atare verificare nu se putea stabili în mod cert dacă obligaţia instituită în sarcina pârâtului Consiliul Local ... a fost adusă la îndeplinire, integral şi în termen legal. Prin urmare, nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că, atâta vreme cât legalitatea HCL nr. 117/26.05.2016 nu a făcut obiectul litigiului, judecătorul fondului nu era îndreptăţit să se raporteze la conţinutul acesteia.

În acest sens, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că la stabilirea preţului de vânzare nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. II din Legea nr. 244/2011, preţul fiind calculat prin aplicarea indicelui salariului minim brut pe economie valabil la 1 mai 2016, în baza H.G nr.1017/30.12.2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, indicata în raportul de specialitate, deşi HG nr.1017/2015 nu avea aplicabilitate la data începerii procedurii de vânzare, 05.05.2005.

Totodată, în mod judicios a apreciat că simpla menţionare în cuprinsul Hotărârii Consiliului Local nr. 117/26.05.2016 a faptului că se aprobă vânzarea locuinţei la preţul stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare nu echivalează cu executarea întocmai a Sentinţei civile nr. 437/CA/17.06.2015, în condiţiile în care preţul de vânzare nu a fost stabilit în conformitate cu reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, respectiv 05.05.2005.

Raportat la a aceste considerente, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că se impune a se face aplicarea în speţă a prevederilor art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, la cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din Codul de procedură civilă, fiind obligat pârâtul Consiliul Local la plata unei penalităţi de întârziere în cuantum de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, cu începere de la expirarea termenului legal de 30 de zile de executare a obligaţiei instituite în sarcina sa până la îndeplinirea efectivă a acesteia.

Nu poate fi primită nici apărarea recurentului-pârât în sensul că pentru adoptarea HCL nr. 117/2006 a fost nevoie de timp pentru documentare, calcul şi redactare, întrucât termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii a fost, în opinia instanţei de recurs, unul rezonabil, în cadrul căruia autoritatea pârâtă a dispus de răgazul necesar documentării şi determinării corecte a preţului de vânzare, întârzierea punerii în executare a Sentinţei nr. 437/CA/17.06.2015 nefiind justificată în mod obiectiv, cum fără temei susţine pârâtul.

Pe de alta parte, instanţa de recurs a apreciat că în mod corect s-a făcut în speţă aplicarea prevederilor art. 905 alin. 2 Cod de procedură civilă, în condiţiile în care în discuţie este tocmai stabilirea preţului de vânzare al locuinţei, astfel că aplicarea unor penalităţi în limitele prevăzute de art. 905 alin. 3 Cod de procedură civilă nu era susceptibilă de punere în executare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 Cod de procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat, cu consecinţa obligării părţii căzute în pretenţii, în temeiul art. 453 Cod de procedură civilă, la plata sumei de 2500 lei în favoarea intimatei-reclamante, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial justificat cu chitanţa depusă la dosar.

Domenii speta

Spete similare