Recurs. Cerere de suspendare a dispoziţiei de sancţionare disciplinară emisă de şeful Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră.

Decizie 137 din 20.01.2017


Recurs. Cerere de suspendare a dispoziţiei de sancţionare disciplinară emisă de şeful Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră.

- art. 57 lit. b), art. 58 alin. 1 lit. e), art. 58 alin. 6, art. 584, art. 60, art. 622 lit. c) din Legea nr. 360/2002, coroborat cu art. 35 alin. (1) şi art. 38 din Hotărârea 725/2015

- art. 14 din Legea nr. 554/2004

- art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă

Prin Dispoziţia şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră ... nr. 2843059/16.12.2015, intimatul reclamant a fost sancţionat cu „destituirea de poliţie” în temeiul art. 57 lit. b), art. 58 alin. 1 lit. e), art. 58 alin. 6, art. 58 ind. 4, art. 60, art. 62 ind. 2 lit. c) din Legea nr. 360/2002, coroborat cu art. 35 alin. (1) şi art. 38 din Hotărârea 725/02.09.2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002.

În sarcina intimatului reclamant s-a reţinut că la data de 23.06.2015, fiind planificat în serviciu la Punctul de Trecere a Frontierei ..., toneta nr. 2 pe sensul de intrare în România, la controlul autoturismelor, echipa de control a găsit asupra sa mai multe sume de bani, respectiv în portofel suma de 320 lei, în buzunarul de la pantalon suma de 100 lei iar în autoturismul proprietate personală, înmatriculat cu nr. ..., suma de 886 lei, cu privire la care acesta a susţinut că le-a avut de acasă, în timp ce în registrul special destinat consemnării sumelor de bani deţinute la intrarea în serviciu a consemnat că deţine suma de 276 lei.

S-a reţinut că reclamantul a încălcat prevederile art. 9 alin. 2 din Dispoziţia Inspectorului General al I.G.P.F. nr. 20559/08.07.2014 privind prevenirea faptelor/actelor de corupţie în rândul personalului Poliţiei de Frontieră Române, potrivit cărora, la intrarea în serviciu, personalul sectoarelor poliţiei de frontieră aeroportuare, are obligaţia înscrierii într-un registru special constituit la nivelul S.P.F./G.N./P.P.F. aeroportuare, a sumelor de bani în moneda naţională deţinute asupra lor.

Intimatul reclamant a investit instanţa de fond cu cerere de suspendare a executării Dispoziţiei Şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră ... nr. 2843059/16.12.2015, prin care a fost sancţionat cu „destituirea de poliţie” pentru abaterea săvârşită.

Recurenţii au invocat ca motiv de casare a încheierii, motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analizând acest motiv de recurs, Curtea a constatat că este întemeiat, soluţia dată cererii de suspendare este greşită, în speţă nefiind îndeplinite cerinţele legale impuse de prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 14 din lege, suspendarea executării actului se poate cere în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare.

Suspendarea actului administrativ, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi care poate fi primită doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube eminente.

Din interpretarea dispoziţiilor art.14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că situaţia de excepţie a suspendării executării actului administrativ presupune cu necesitate îndeplinirea cumulativă a trei condiţii şi anume: formularea plângerii prealabile, existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Prima condiţie cerută de lege, formularea plângerii prealabile împotriva actului vătămător este îndeplinită în speţă, intimatul reclamant făcând dovada că a formulat plângere prealabilă.

Cât priveşte cea de a doua condiţie, Curtea a reţinut că potrivit prevederilor art.2 alin.(1) lit. t) din Legea nr.554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.

Curtea a reţinut că în speţă, condiţia existenţei cazului bine justificat nu este îndeplinită.

Prin acţiunea formulată, reclamantul intimat a invocat în susţinerea existenţei condiţiei cazului bine justificat, următoarele motive:

1. Dreptul de a aplica sancţiunea disciplinară, raportat la dispoziţiile art. 60, alin, 1 din Legea nr. 360/2002, era prescris. 2. Era obligatorie suspendarea procedurii disciplinare până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, potrivit art. 625 din Legea nr. 360/2002, de vreme ce conducerea inspectoratului suspecta că sumele de bani găsite asupra reclamantului ar fi putut proveni din comiterea infracţiunii de luare de mită, sesizând organul de urmărire penală competent. 3. Actul administrativ individual atacat s-a emis în urma obţinerii unor probe nelegale, utilizate în cadrul procedurii de cercetare disciplinară, suma de 866 lei fiind găsită în autoturismul personal al reclamantului în urma unui control ilegal, efectuat prin încălcarea art. 12, alin. 1 din Dispoziţia Inspectorului General al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera Române nr. 20559/2014. 4. Lipsa motivării Dispoziţiei Şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră ..., nr. 2843059/16.12.2015. 5. Încălcarea principiului proporţionalităţii sancţiunii, raportat la natura şi pericolul presupusei abateri disciplinare reţinute în sarcina sa, precum şi la circumstanţele personale sale personale.

În susţinerea existenţei condiţiei pagubei iminente, reclamantul intimat a arătat că veniturile realizate de reclamant din drepturile salariale aferente calităţii sale de agent de poliţie de frontieră sunt esenţiale pentru întreţinerea familiei sale.

Curtea a subliniat faptul că în procedura suspendării actului administrativ se analizează doar aparenţa dreptului şi nu fondul cauzei, simplele susţineri făcute în conţinutul cererii de suspendare a executării actului administrativ, de nelegalitate a actului, nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispoziţiile legale cuprinse în art. 2 alin.(1) lit. t) din Legea nr.554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor.

Trebuie observat de asemenea că împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat nu trebuie confundate cu însăşi motivele de nelegalitate ale actului administrativ care vor fi analizate în cadrul acţiunii de fond.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului intimat că dreptul de a aplica sancţiunea disciplinară, raportat la dispoziţiile art. 60, alin, 1 din Legea nr. 360/2002, era prescris, Curtea constată că acesta nu dezvolta şi nu prezintă elementele care, aparent, pot crea instanţei convingerea că dreptul de a aplica sancţiunea este prescris.

Referitor la susţinerea obligaţiei de suspendare a procedurii disciplinare până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, potrivit art. 625 din Legea nr. 360/2002, Curtea a constatat că adresa nr. 2856264/24.06.2015, nu se constituie într-o plângere penală, ci reprezintă o adresă de informare, întocmită în baza protocolului dintre instituţii, astfel că nici aceasta, aparent, nu reprezintă o împrejurare de natură a constitui caz bine justificat.

În ceea ce priveşte susţinerea intimatului privind insuficienţa motivării actului administrativ, instanţa de control judiciar a constatat că deşi motivarea acestuia este sumară, este suficient de explicită în ce priveşte fapta reţinută în sarcina intimatului, nu pune instanţa în situaţia de a deduce în ce constă, din cuprinsul dispoziţiei de sancţionare rezultând cu claritate motivele de drept şi de fapt care au justificat măsura dispusă, astfel încât, aparent, nu se poate reţine nemotivarea actului administrativ ca o împrejurare de drept de natură a constitui caz bine justificat pentru suspendarea efectelor acestuia.

Referitor la lipsa caracterului legal al probelor care au justificat emiterea actului administrativ a cărui suspendare se cere, instanţa de recurs a constatat că în cuprinsul Dispoziţiei nr. 20559/08.07.2014, art. 12, consacră obligaţia poliţistului de frontieră ca la cererea membrilor comisiei de control să prezinte mijloacele de mobilitate terestră la care au acces, sumele de bani pe care le au asupra lor şi în bagajele personale.

Susţinerile intimatului privind modul de obţinere a probelor implică o cercetare în profunzime a legalităţii actului administrativ, cercetare care poate fi făcută doar de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare şi nu pot constitui împrejurări legate de starea de drept care să constituie caz bine justificat.

Cu privire la sancţiunea aplicată, chestiunea proporţionalităţii sancţiunii aplicate poate fi analizată numai după lămurirea tuturor aspectelor de fapt şi de drept ale cauzei, ceea ce implică un probatoriu complex, care poate fi administrat numai în cadrul procesual al unei acţiuni în anulare.

Prin urmare, în speţă nu se poate reţine existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care să justifice existenţa unui dubiu cu privire la legalitatea actelor administrative contestate.

Pentru aceste considerente, Curtea a reţinut că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, cerută de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Curtea, deşi a reţinut că este corectă concluzia instanţei de fond cu privire la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, în lipsa îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare, soluţia care se impune este respingerea acesteia.

Decizia nr. 137/20.01.2017

Prin sentinţa nr. 962/CA/24.06.2016, Tribunalul ..., în temeiul art. 15 şi art. 14 din Legea nr.554/2004 a admis cererea formulată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâţii INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE şi INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ ....

A suspendat executarea Dispoziţiei Inspectorului General al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române nr. .../09.02.2016, precum şi a Dispoziţiei Şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră ... nr. 2843059/16.12.2015, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

 Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din argumentele de fapt şi de drept invocate de către reclamant şi de către pârâţi, din înscrisurile depuse în probaţiune, rezultă indicii privind nelegalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită.

 A reţinut că asupra reclamantului planează suspiciunea de corupţie, pârâţii emiţând către Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie ... sesizarea nr. 2856264/24.06.2015, fără ca, până în prezent să se stabilească vinovăţia reclamantului pentru săvârşirea unei fapte de corupţie.

 A apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recursuri pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră ..., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate de Tribunalul ... şi respingerea ca nefondată a cererii de suspendare a executării Dispoziţiei Şefului I.T.P.F. ... nr. 2843059 din 16.12.2015 şi a Dispoziţiei Inspectorului General al Poliţiei de Frontieră Române nr. ... din 09.02.2016.

În motivare, arată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia existenţei „cazului bine justificat" întrucât a reţinut ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate invocate de către reclamant, care urmează să fie analizate de instanţă cu ocazia soluţionării cererii de anulare a actului administrativ atacat.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În speţă, instanţa de fond a reţinut că asupra reclamantului planează suspiciunea de corupţie întrucât instituţia noastră a transmis către Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie ... „sesizarea" nr.2856264 din 24.06.2015, „fără ca până în prezent să se stabilească vinovăţia reclamantului pentru săvârşirea unei fapte de corupţie".

Arată că prin adresa nr. 2856264 din 24.06.2015, s-a a făcut doar o informare către S.J.A. ..., în temeiul unui protocol de colaborare încheiat între D.G.A. şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi nu o sesizare penală, cum a fost calificată eronat de către instanţa de fond.

Mai mult, reclamantul nu a fost sancţionat disciplinar pentru comiterea unor acte sau fapte de corupţie săvârşite la data de 23/24.06.2015, ci pentru încălcarea Dispoziţiei I.G.P.F. nr. 20559/08.07.2014, astfel că, în prezenta cauză, nu se poate susţine că pentru fapta care constituie abatere disciplinară s-a dispus sesizarea organelor de urmărire penală, cu consecinţa suspendării de drept a termenului de dispunere a sancţiunii disciplinare.

În acest sens, arată că prin adresa nr. 856696 din 05.08.2016. Serviciul Judeţean Anticorupţie ... a comunicat faptul că faptele sesizate prin adresa I.T.P.F. ... nr. 2856264 din 24.06.2015 nu fac obiectul vreunei cauze penale referitoare la reclamantul ....

Condiţia existenţei unui caz bine justificat presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului.

Probele administrate în cauză nu oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a dispoziţiei Şefului I.T.P.F. ... sau ale dispoziţiei I.G.P.F.. ci dimpotrivă contrazic concluzia la care a ajuns instanţa de fond.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut greşit, ca fiind îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat, în sensul art.2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care, din analiza sumară a actului contestat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de intimatul-reclamant, nu s-a conturat o situaţie de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act.

Învederează că nici cerinţa pagubei iminente care s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate a actelor administrative contestate nu este îndeplinită, instanţa de fond făcând o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (l) lit. şi 14 din Legea nr.554/2004 cu modificările ulterioare.

Astfel, după cum rezultă din definiţia dată de dispoziţiile art. 2 alin. (l) lit. ş) din Legea nr.554/2004 cu modificările ulterioare, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Potrivit definiţiei legale, condiţia privind paguba iminentă este, aşadar, îndeplinită numai dacă prejudiciul creat ca urmare a emiterii actelor administrative contestate ar fi greu sau imposibil de recuperat.

În cauză, această condiţie nu este îndeplinită, întrucât, prin natura sa, măsura încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului determină o pagubă în patrimoniul acestuia, însă nu există nicio dificultate în repararea acestui prejudiciu în eventualitatea admiterii acţiunii prin care s-a solicitat anularea actelor administrative.

În cazul actelor administrative prin care se dispune încetarea raporturilor de serviciu, îndeplinirea condiţiei unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla apreciere a instanţei de fond că „raportat la sancţiune aplicată, este evident că reclamantul şi familia acestuia va avea de suferit pierderi materiale, fiind lipsit de sursa de venituri", întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr.554/2004.

Or, în speţa de faţă, instanţa de fond a presupus îndeplinirea condiţiei „pagubei iminente", fără a face o analiză concretă a îndeplinirii acestei cerinţe în cazul reclamantului.

Nefiind răsturnată prezumţia de nelegalitate a actelor administrative şi, întrucât, din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului, condiţia referitoare la prevenirea unei pagube iminente nu este îndeplinită în cauză.

În drept, invocă dispoziţiile art. 2, 14, 15 şi 20 din Legea nr.554/2004 cu modificările şi completările ulterioare; art.466 şi următoarele Cod de procedură civilă.

Intimatul-reclamant ... a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate, cu consecinţa menţinerii în întregime a sentinţei atacate.

În motivare, arată că nu rezultă din conţinutul dispoziţiei atacate motivele pentru care s-a optat pentru cea mai drastică sancţiune disciplinară, destituirea din poliţie, de ce a fost necesară aplicarea acestei sancţiuni şi nu a uneia mai uşoare, raportat la natura şi pericolul faptei, precum şi la circumstanţele personale ale reclamantului, la aceste elemente de individualizare a sancţiunii disciplinare nefăcându-se nicio referire, astfel încât nu poate fi decelat raţionamentul emitentului Dispoziţiei nr. 2843059/16.12.2015, Şeful Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera ..., raţionament care să poată fi verificat de cel sancţionat, în primul rând, pentru a aprecia oportunitatea contestării sau atacării în contencios administrativ, iar în al doilea rând de instanţa de judecata, pentru a aprecia legalitatea şi temeinicia dispoziţiei.

Astfel, învederează că motivarea opţiunii pentru cea mai grava sancţiune disciplinara trebuie sa se refere obligatoriu la oportunitatea adoptării soluţiei administrative respective, în cadrul marjei de apreciere de care beneficiază autorităţile publice. În caz contrar, aplicarea sancţiunii disciplinare este arbitrară, abuzivă, deci nelegala, ceea ce, fără prejudecarea fondului, constituie un caz bine justificat, apt sa duca la suspendarea executării actului administrativ atacat.

Învederează că paratul a susţinut în întâmpinarea depusa la acţiunea introductiva ca actul administrativ atacat este motivat, respectând toate condiţiile de forma stipulate în art. 60, alin. 6 din Legea nr. 360/2002, făcându-se o descriere completa a faptei săvârşite, încadrarea juridica a acesteia şi precizarea prevederilor legale încălcate de reclamant.

În concluziile orale, în faţa primei instanţe, reprezentantul paraţilor a afirmat ca nu se impunea motivarea opţiunii pentru cea mai gravă sancţiune disciplinară, destituirea din poliţie, având în vedere că potrivit art. 60, alin. 6, lit. d) din Legea nr. 360/2002 o astfel de obligaţie ar exista numai în situaţia în care se aplică o altă sancţiune decât cea propusă de consiliu.

Afirmă că susţinerea reprezentantului pârâţilor este în totală contradicţie cu legea, având în vedere că motivarea alegerii uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, mai ales în cazul aplicării celei mai drastice, este obligatorie, rezultând din dispoziţiile art. 60 alin. 4 din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora la stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită, de cauzele, gravitatea şi consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie a poliţistului, precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.

Toate aceste elemente de individualizare a sancţiunii disciplinare trebuie să se regăsească în motivarea dispoziţiei de sancţionare; de asemenea, având în vedere ca dispoziţiile art. 582 , lit. d) din Legea nr. 360/2002 prevăd ca procedura disciplinară are la baza, printre altele, principiul proporţionalităţii, definit de lege ca asigurarea unui raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinară propusă, motivarea alegerii unei anumite sancţiuni disciplinare, mai cu seama atunci când se alege cea mai grava, mai drastica, este obligatorie.

Mai mult, în jurisprudenţa recentă s-a arata că „în lipsa motivării explicite a actului administrativ posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură şi absenţa acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absenţa motivării lipseşte de orice eficienţă controlul judecătoresc al actelor administrative, prin urmare motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ ... desigur, motivarea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului şi să fie realizată de autorul său.

Susţine intimatul că Dispoziţia nr. 2843059/16.12.2015, emisă de Şeful Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontieră ..., nu cuprinde decât normele juridice în baza cărora s-a emis, fără nicio referire măcar, cu atât mai puţin o motivare, cu privire la alegerea celei mai aspre sancţiuni disciplinare, fără o argumentare a alegerii acestei sancţiuni, deci fără motivarea oportunităţii, fără vreo referire la necesitatea acestei măsuri drastice, raportat la principiul proporţionalităţii şi gradualităţii sancţiunilor disciplinare, ori la circumstanţele personale ale reclamantului, la lipsa unor sancţiuni anterioare, la calificativele de serviciu ale acestuia, la situaţia familială a acestuia, la împrejurarea că abaterea disciplinara reţinuta în sarcina reclamantului este una de pericol şi nu una de rezultat.

Menţionează că nu se poate susţine nici că şeful I.T.P.F. ... şi-a însuşit propunerea Consiliului de Disciplină, având în vedere ca atâta timp cât potrivit art. 584 din Legea nr. 36/2002 sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se dispun numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea Consiliului de disciplină, cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. a) - mustrare scrisă şi b) - diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni, care se pot aplica fără consultarea consiliului, iar potrivit art. 60, alin. 1, lit. a) din Legea nr. 360/2002, competenţa aplicării sancţiunii revine, în speţă, şefului I.T.P.F. ..., după consultarea consiliului de disciplină, iar sarcina motivării actului administrativ individual revine emitentului acestuia, în cuprinsul dispoziţiei de sancţionare, nicidecum consiliului de disciplină, în cuprinsul unui alt act, consultativ, cum este Hotărârea Consiliului de Disciplină.

Pe de altă parte, chiar din conţinutul adresei nr. 856696/05.08.2016, depusă la dosarul cauzei de D.G.A. - S.J.A. ..., rezultă că în urma verificărilor efectuate de această instituţie, nu au fost identificate elemente care sa conducă la înregistrarea unei cauze penale cu privire la ..., pentru comiterea vreunei infracţiuni, de corupţie, asimilate sau în legătură cu o infracţiune de corupţie, ceea ce înseamnă că nu s-a confirmat suspiciunea de comitere a unei astfel de infracţiuni de către reclamant, prin urmare şi din această perspectivă sancţiunea este una vădit disproporţionată. O simplă încălcare, chiar dacă ar fi dovedită, a unei dispoziţii referitoare la declararea sumelor de bani de către un agent de poliţie de frontieră, la intrarea în serviciu, fără identificarea unor indicii că acesta ar fi obţinut sume de bani din „atenţii” cum se arată în actele de procedura disciplinară, în condiţiile în care respectivul poliţist nu a mai comis niciodată abateri disciplinare, ci dimpotrivă, a avut calificative de bun şi, preponderent, foarte bun şi care a fost recompensat pentru activitatea profesională, mai ales când acesta este susţinătorul unei familii şi are un copil cu grave afecţiuni medicale, credem că nu poate justifica aplicarea directă a celei mai drastice sancţiuni disciplinare, cu consecinţa pierderii locului de muncă şi a singurei surse de venit.

Pârâtul arată că, prin natura sa, măsura încetării raportului de serviciu a reclamantului determină o pagubă în patrimoniul acestuia, însă nu există nicio dificultate în repararea acestui prejudiciu în eventualitatea admiterii acţiunii în anularea actului administrativ, adăugând că întreaga responsabilitate pentru situaţia dificilă creată familiei sale îi revine reclamantului care a încălcat dispoziţiile primite.

În primul rând, acest argument nu este sustenabil, având în vedere că în mod constant jurisprudenţa, inclusiv a instanţei supreme, a statuat că suntem în prezenţa unei pagube iminente când reclamantul este lipsit de sursa sa de venituri ca urmare a emiterii unui act administrativ.

Or, reclamantul nu numai că este lipsit de singura sa sursă de venituri, ci, mai mult, întreaga sa familia este lipsită de venituri şi, mai mult, este periclitată sănătatea şi chiar viaţa copilului său, ....

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea a constatat că recursul este fondat şi se impune a fi admis pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Prin Dispoziţia şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră ... nr. 2843059/16.12.2015, intimatul reclamant a fost sancţionat cu „destituirea de poliţie” în temeiul art. 57 lit. b), art. 58 alin. 1 lit. e), art. 58 alin. 6, art. 58 ind. 4, art. 60, art. 62 ind. 2 lit. c) din Legea nr. 360/2002, coroborat cu art. 35 alin. (1) şi art. 38 din Hotărârea 725/02.09.2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002.

În sarcina intimatului reclamant s-a reţinut că la data de 23.06.2015, fiind planificat în serviciu la Punctul de Trecere a Frontierei ..., toneta nr. 2 pe sensul de intrare în România, la controlul autoturismelor, echipa de control a găsit asupra sa mai multe sume de bani, respectiv în portofel suma de 320 lei, în buzunarul de la pantalon suma de 100 lei iar în autoturismul proprietate personală, înmatriculat cu nr. ..., suma de 886 lei, cu privire la care acesta a susţinut că le-a avut de acasă, în timp ce în registrul special destinat consemnării sumelor de bani deţinute la intrarea în serviciu a consemnat că deţine suma de 276 lei.

S-a reţinut că reclamantul a încălcat prevederile art. 9 alin. 2 din Dispoziţia Inspectorului General al I.G.P.F. nr. 20559/08.07.2014 privind prevenirea faptelor/actelor de corupţie în rândul personalului Poliţiei de Frontieră Române, potrivit cărora, la intrarea în serviciu, personalul sectoarelor poliţiei de frontieră aeroportuare, are obligaţia înscrierii într-un registru special constituit la nivelul S.P.F./G.N./P.P.F. aeroportuare, a sumelor de bani în moneda naţională deţinute asupra lor.

Intimatul reclamant a investit instanţa de fond cu cerere de suspendare a executării Dispoziţiei Şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră ... nr. 2843059/16.12.2015, prin care a fost sancţionat cu „destituirea de poliţie” pentru abaterea săvârşită.

Recurenţii au invocat ca motiv de casare a încheierii, motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analizând acest motiv de recurs, Curtea a constatat că este întemeiat, soluţia dată cererii de suspendare este greşită, în speţă nefiind îndeplinite cerinţele legale impuse de prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 14 din lege, suspendarea executării actului se poate cere în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare.

Suspendarea actului administrativ, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi care poate fi primită doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube eminente.

Din interpretarea dispoziţiilor art.14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că situaţia de excepţie a suspendării executării actului administrativ presupune cu necesitate îndeplinirea cumulativă a trei condiţii şi anume: formularea plângerii prealabile, existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Prima condiţie cerută de lege, formularea plângerii prealabile împotriva actului vătămător este îndeplinită în speţă, intimatul reclamant făcând dovada că a formulat plângere prealabilă.

Cât priveşte cea de a doua condiţie, Curtea a reţinut că potrivit prevederilor art.2 alin.(1) lit. t) din Legea nr.554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.

Curtea a reţinut că în speţă, condiţia existenţei cazului bine justificat nu este îndeplinită.

Prin acţiunea formulată, reclamantul intimat a invocat în susţinerea existenţei condiţiei cazului bine justificat, următoarele motive:

1. Dreptul de a aplica sancţiunea disciplinară, raportat la dispoziţiile art. 60, alin, 1 din Legea nr. 360/2002, era prescris. 2. Era obligatorie suspendarea procedurii disciplinare până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, potrivit art. 625 din Legea nr. 360/2002, de vreme ce conducerea inspectoratului suspecta că sumele de bani găsite asupra reclamantului ar fi putut proveni din comiterea infracţiunii de luare de mită, sesizând organul de urmărire penală competent. 3. Actul administrativ individual atacat s-a emis în urma obţinerii unor probe nelegale, utilizate în cadrul procedurii de cercetare disciplinară, suma de 866 lei fiind găsită în autoturismul personal al reclamantului în urma unui control ilegal, efectuat prin încălcarea art. 12, alin. 1 din Dispoziţia Inspectorului General al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera Române nr. 20559/2014. 4. Lipsa motivării Dispoziţiei Şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră ..., nr. 2843059/16.12.2015. 5. Încălcarea principiului proporţionalităţii sancţiunii, raportat la natura şi pericolul presupusei abateri disciplinare reţinute în sarcina sa, precum şi la circumstanţele personale sale personale.

În susţinerea existenţei condiţiei pagubei iminente, reclamantul intimat a arătat că veniturile realizate de reclamant din drepturile salariale aferente calităţii sale de agent de poliţie de frontieră sunt esenţiale pentru întreţinerea familiei sale.

Curtea a subliniat faptul că în procedura suspendării actului administrativ se analizează doar aparenţa dreptului şi nu fondul cauzei, simplele susţineri făcute în conţinutul cererii de suspendare a executării actului administrativ, de nelegalitate a actului, nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispoziţiile legale cuprinse în art. 2 alin.(1) lit. t) din Legea nr.554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor.

Trebuie observat de asemenea că împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat nu trebuie confundate cu însăşi motivele de nelegalitate ale actului administrativ care vor fi analizate în cadrul acţiunii de fond.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului intimat că dreptul de a aplica sancţiunea disciplinară, raportat la dispoziţiile art. 60, alin, 1 din Legea nr. 360/2002, era prescris, Curtea constată că acesta nu dezvolta şi nu prezintă elementele care, aparent, pot crea instanţei convingerea că dreptul de a aplica sancţiunea este prescris.

Referitor la susţinerea obligaţiei de suspendare a procedurii disciplinare până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, potrivit art. 625 din Legea nr. 360/2002, Curtea a constatat că adresa nr. 2856264/24.06.2015, nu se constituie într-o plângere penală, ci reprezintă o adresă de informare, întocmită în baza protocolului dintre instituţii, astfel că nici aceasta, aparent, nu reprezintă o împrejurare de natură a constitui caz bine justificat.

În ceea ce priveşte susţinerea intimatului privind insuficienţa motivării actului administrativ, instanţa de control judiciar a constatat că deşi motivarea acestuia este sumară, este suficient de explicită în ce priveşte fapta reţinută în sarcina intimatului, nu pune instanţa în situaţia de a deduce în ce constă, din cuprinsul dispoziţiei de sancţionare rezultând cu claritate motivele de drept şi de fapt care au justificat măsura dispusă, astfel încât, aparent, nu se poate reţine nemotivarea actului administrativ ca o împrejurare de drept de natură a constitui caz bine justificat pentru suspendarea efectelor acestuia.

Referitor la lipsa caracterului legal al probelor care au justificat emiterea actului administrativ a cărui suspendare se cere, instanţa de recurs a constatat că în cuprinsul Dispoziţiei nr. 20559/08.07.2014, art. 12, consacră obligaţia poliţistului de frontieră ca la cererea membrilor comisiei de control să prezinte mijloacele de mobilitate terestră la care au acces, sumele de bani pe care le au asupra lor şi în bagajele personale.

Susţinerile intimatului privind modul de obţinere a probelor implică o cercetare în profunzime a legalităţii actului administrativ, cercetare care poate fi făcută doar de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare şi nu pot constitui împrejurări legate de starea de drept care să constituie caz bine justificat.

Cu privire la sancţiunea aplicată, chestiunea proporţionalităţii sancţiunii aplicate poate fi analizată numai după lămurirea tuturor aspectelor de fapt şi de drept ale cauzei, ceea ce implică un probatoriu complex, care poate fi administrat numai în cadrul procesual al unei acţiuni în anulare.

Prin urmare, în speţă nu se poate reţine existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care să justifice existenţa unui dubiu cu privire la legalitatea actelor administrative contestate.

Pentru aceste considerente, Curtea a reţinut că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, cerută de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Curtea, deşi a reţinut că este corectă concluzia instanţei de fond cu privire la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, în lipsa îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare, soluţia care se impune este respingerea acesteia.

Pe cale de consecinţă, instanţa, constatând că în speţă este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă, constând în aplicarea greşită de către instanţa de fond a normelor de drept material, a admis recursul şi a casat în totalitate sentinţa atacată şi pe cale de consecinţă, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare.

Nu a acordat recurenţilor cheltuieli de judecată, nefiind formulată solicitare în acest sens.