Acţiune în contencios adminstrativ. Cadrul procesual. Răspundere solidară

Decizia de atragere a răspunderii solidară a administratorului societăţii insolvabile, în condiţiile art. 27 alin. 2 lit. b şi c din OG 92/2003 privind C.Pr.Fisc. Condiţii. Nedovedirea relei credinţe.

(Tribunalul Bihor – Secţia a III a Civilă de contencios administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 9117/18.11.2014)

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei  la data de 28.07.2014, sub număr de dosar 3843/111/2014, astfel cum a fost precizată în şedinţa de dezbateri din 28.10.2014, reclamantul T G a chemat în judecată pârâta DGRFP - C, solicitând instanţei să dispună anularea deciziei nr. X din 28.01.2014 privind soluţionarea contestaţiei şi a deciziei nr. Y din 19.12.2013 privind atragerea răspunderii solidare pentru obligaţiile fiscale de plată restante ale S.C. A S.R.L. emise de AJFP B, precum şi suspendarea executării acestei din urmă decizii, până la soluţionarea acţiunii în anulare.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că împotriva deciziei nr. Y din 19.12.2013 a formulat contestaţie administrativă, care a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. X din 28.01.2014, comunicată la data de 12.02.2014.

A învederat că societatea A a fost înfiinţată la data de 11.06.2008 şi are ca asociaţi pe CV (care are şi calitatea de contabil), HI şi TG, în calitate de administrator. Unicul obiect de activitate al societăţii este comerţ cu autoturisme şi autovehicule uşoare (sub 3,5 tone), sediul social al societăţii fiind în O, în apartamentul în care locuieşte şi este deţinut de proprietate de părinţii lui.

A menţionat că nu a contribuit financiar la înfiinţarea societăţii şi nici nu a fost remunerat, fiind angajat ca şef atelier reparaţii auto la o societate, până la data de 22.06.2010.

Întrucât condiţiile economice începuseră să se înrăutăţească, arată că de comun acord au hotărât ca societatea să nu desfăşoare activităţi comerciale. Însă, începând cu data de 01.03.2010, a început să fie citat la diverse instanţe, în calitate de debitor, ca urmare a nerespectării de către societate a unor obligaţii contractuale. A arătat că le-a comunicat celorlalţi asociaţi că doreşte să se retragă din societate, implicit şi din funcţia de administrator, însă hotărârea adunării generale a asociaţilor nr.01 din data de 27.07.2010 a rămas nesemnată de CV.

În continuare, reclamantul a arătat că societatea a fost chemată în judecată de mai multe persoane, însă a susţinut că nu a avut legătură cu încheierea actelor/contractelor în temeiul căruia s-au stabilit raporturile juridice între societate şi aceste persoane.

Reclamantul a mai arătat că, deşi societatea A SRL nu a avut punct de lucru în Oradea, Calea Clujului (unde era sediul societăţii AF SRL) şi nu a desfăşurat activităţi de reparaţii auto, întrucât nu are un asemenea obiect de activitate, în extrasele de cont au apărut plăţi efectuate de societatea de asigurări Omniasig pentru reparaţii auto sau bilete la ordin refuzate la plata pentru furnizarea energiei electrice consumate în atelierul de reparaţii de societatea AF SRL.

De asemenea, dintr-un extras de cont rezultă că la data de 18.12.2009 ar fi creditat societatea cu suma de 5.500 lei, însă arată că nu a fost niciodată în posesia acestei sume şi nici nu a depus-o în contul societăţii.

A menţionat că la sediul societăţii, respectiv în apartamentul în care locuieşte nu au fost şi nu sunt depozitate documente sau materiale care fac obiectul activităţii societăţii. A solicitat să se constate că, deşi în contul societăţii au existat sumele necesare achitării datoriilor acumulate - impozite şi taxe, cei doi asociaţi – HI şi CV, cu rea credinţă, s-au sustras de la plata acestora, precum şi faptul că toate deciziile şi angajamentele luate în numele societăţii, au fost asumate de asociaţii HI şi CV.

A învederat că nu a avut acces la contul societăţii, deschis la BT, toate operaţiunile fiind efectuate de cei doi asociaţi, nu a fost în posesia biletelor la ordin şi nu a semnat ordine de plată, bilete la ordin sau file cec.

Întrucât documentele privind înfiinţarea societăţii şi cele contabile nu au fost niciodată în posesia lui, a arătat că s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a i se pune la dispoziţie, pentru studiu şi copiere, documentele încheiate de inspectorii  fiscali cu privire la societatea A srl. Urmare a acestui demers, a constatat că, începând cu data de 19.01.2010, CV a ridicat personal de la sediul pârâteir sau a semnat în numele lui documente în posesia cărora nu a intrat, pe care nu i le-a comunicat şi nici nu i le-a adus la cunoştinţă.

Cu privire la nota de constatare din 25.11.2010 întocmită de ec. KT, a solicitat să se constate că a fost semnată de HI şi acesta a arătat că intenţionează să preia părţile sociale ale A SRL de la TG, urmând să achite integral obligaţiile restante până la data de 31.12.2010.

A arătat că nota de constatare din data de 24.03.2011 a fost semnată de CV, care a arătat că va prezenta documentele contabile solicitate şi analizează posibilitatea intrării în insolvenţă, urmând să deschisă procedura până la data de 15.04.2011.

Reclamantul a arătat că a semnat nota de constatare din data de 17.01.2011, înregistrată sub nr.10251/19.01.2011, încheiată de executor KT la sediul pârâtei, şi prin acest act a indicat că documentele contabile şi celelalte documente ale societăţii s-au aflat permanent în posesia asociatei CV.

Referitor la „sistemul de testare auto” care a făcut obiectul sechestrului aplicat, a arătat că a rămas în posesia celor doi asociaţi, mai exact în atelierul de reparaţii auto al societăţii A SRL din Calea Clujului, al cărei administrator a fost HI iar contabilă CV.

Conform facturii nr.05783165/30.12.2009, semnată de CV, sistemul de testare auto a fost vândut de societatea AF SRL societăţii A SRL la data de 30.12.2009. Reclamantul a arătat că a găsit această factură în anul 2013 printre documentele contabile ale societăţii AF SRL, cu ocazia reinventarierii bunurilor acesteia, la care a participat, în calitate de administrator special, alături de IH, administratorul judiciar.

De asemenea, în procesul verbal s-a menţionat „sistemul de testare auto a aparţinut SC AF SRL, echipamentele de service erau garantate la bancă pentru împrumutul contractat de SC AF SRL de la BR au dispărut; documentele contabile ale societăţii debitoare SC A SRL şi bunurile acesteia s-au aflat în posesia celorlalţi asociaţi”, în condiţiile în care declaraţia lui a fost în sensul că „acest sistem de testare a aparţinut societăţii AF – dealer Kia. Echipamentele de service (este vorba despre alte echipamente nu de sistemul de testare auto) care erau garanţii bancare, pentru împrumutul contractat de SC AF de la BR, au dispărut. Documentele contabile ale societăţii A SRL şi bunurile din patrimoniul acesteia s-au aflat în permanenţă în posesia celor doi asociaţi – HI şi CV.”

Reclamantul a mai arătat că a declarat că nu a fost niciodată în posesia documentelor contabile, care s-au aflat în posesia celorlalţi doi asociaţi. A învederat că deşi si ceilalţi doi asociaţi au fost invitaţii, nu s-au prezentat pentru audiere.

A arătat că inspectorii şi executorii fiscali au încheiat documente (procese verbale, înştiinţări sau comunicări prin afişare, note de constatare), fără a se deplasa la locul în care pretind că s-a desfăşurat activitatea care a motivat întocmirea actului respectiv.

A susţinut că nu au fost respectate prevederile art.44 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, întrucât niciun document nu a fost încheiat la sediul societăţii A SRL, unde locuieşte din anul 1999.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată şi cererea de suspendare au fost legal timbrate cu taxă judiciară de timbru de 70 lei.

2. Pârâta legal citată, nu a formulat întâmpinare şi nu şi-a precizat poziţia în cauză.

II. Procedura de soluţionare a cauzei. Probe

La solicitarea instanţei, pârâta a depus întreaga documentație care a fost la baza emiterii actelor administrative atacate.

În cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.

În şedinţa de dezbateri din 28.10.2014, instanţa a rămas în pronunţare atât asupra cererii de suspendare cât şi asupra acţiunii în anularea actului administrativ fiscal.

Cu ocazia deliberării, a constatat că pentru cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal, s-a omis fixarea cauţiunii prevăzută de art.215 alin.2 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel că s-a dispus repunerea pe rol a cererii de suspendare, disjungerea acestei cereri şi formarea unui dosar separat.

III. Considerentele Tribunalului

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin decizia emisă de Administraţia Judeţeană a AJFP B, s-a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamantului cu debitorul declarat insolvabil SC A SRL, pentru un debit fiscal de 18.165 lei, în temeiul art.27 alin.2 lit.b) şi c) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestaţie pe cale administrativă, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Titlul IX C.proc.fisc., respinsă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, ca neîntemeiată, prin decizia de soluţionare nr.659 din 28.01.2014 (f.16-20), apreciindu-se că sunt îndeplinite elementele aplicării art.27 alin.2 lit.b) şi c) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În motivarea acestei soluţii, pârâta a reţinut că reclamantul este administratorul societăţii A SRL, care datorează bugetului de stat suma de 18.165 lei şi care a fost declarată în stare de insolvabilitate prin procesul verbal nr.12972 din 09.07.2013 întocmit de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B, în temeiul art.176 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

S-a apreciat că apărările invocate de reclamant, conform cărora societatea a fost administrată de ceilalţi doi asociaţi, nu pot fi reţinute, deoarece obligaţiile administratorului sunt clar prevăzute de lege iar reclamantul, în calitate de administrator, avea obligaţia să solicite deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006, precum şi faptul că acesta a semnat un proces verbal de sechestru în anul 2010, fiind şi custodele bunului sechestrat.

Contrar susţinerilor organului fiscal, raportând situaţia de speţă la textele legale incidente, Tribunalul apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii solidare a reclamantului.

Conform art.27 alin.2, lit.b) şi c) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului;

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate”.

Din analiza acestor texte de lege, rezultă că pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorilor este necesară existenţa relei-credinţe.

Or, în speţă, dacă starea de insolvabilitate a firmei nu este contestată, în ceea ce priveşte reaua-credinţă a reclamantului, pârâta nu a furnizat probe suficiente în acest sens şi, de asemenea, nu a invocat argumente suficient de puternice pentru a demonstra aceasta.

Astfel, prin decizia Y privind atragerea răspunderii solidare, pârâta a reţinut că, potrivit notei de constatare întocmită de executorul fiscal, societatea nu mai desfăşoară activitate, nu are bunuri şi venituri urmăribile în afara celor sechestrate cu procesul verbal de sechestru bunuri mobile. Administratorul societăţii, TG, a semnat procesul verbal de sechestru şi luare în custodie a bunului. Ulterior, acesta nu a mai putut fi contactat, deşi i s-au transmis invitaţii prin care i s-a solicitat să prezinte documentele contabile şi bunurile societăţii. Din cele prezentate, rezultă că administratorul se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, reaua-credinţă fiind demonstrată de faptul că acesta refuză să dea curs invitaţiilor prin care i se solicită să prezinte documentele contabile, bunurile şi veniturile urmăribile ale societăţii.

Analizând aceste susţineri ale pârâtei în raport de actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, depuse în probaţiune de pârâtă, instanţa constată că nu sunt susţinute de probe care să dovedească fără echivoc că reclamantul a acţionat cu rea-credinţă în provocarea stării de insolvabilitate a persoanei juridice debitoare, respectiv în neîndeplinirea obligaţiei legale de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei.

Simplul fapt că acesta era administrator al societăţii comerciale într-o perioadă în care debitele au cauzat insolvabilitatea societăţii, nu dovedeşte reaua-credinţă în exercitarea funcţiei de administrator.

Astfel, în privinţa notelor de constatare la care a făcut referire pârâta, instanţa reţine că nota de constatare din 25.11.2010, prin care s-a asumat obligaţia de achitare integrală a obligaţiilor restante până la data de 31.12.2010, a fost semnată, în reprezentarea societăţii, de asociatul HI şi nu de reclamant, iar nota de constatare din 24.03.2011, prin care s-a menţionat că se analizează posibilitatea intrării în insolvenţă, urmând să se deschidă procedura până la data de 15.04.2011, a fost semnată de asociata CV. Or, în condiţiile în care aceste note de constatare au fost semnate de ceilalţi doi asociaţi ai societăţii debitoare, nu i se poate imputa reclamantului neîndeplinirea obligaţiilor asumate de aceştia.

Singura notă de constatare semnată de reclamant este cea din data de 17.01.2011, prin care arată că documentele societăţii sunt la asociata CV.

Corespunde realităţii că reclamantul, în calitate de administrator al societăţii A SRL, a solicitat amânarea la plată pentru 6 luni a obligaţiilor fiscale în cuantum de 10.090 lei, în temeiul O.U.G. nr.92/2009, însă nu există nicio dovadă că decizia de comunicare a pierderii valabilităţii amânării la plată i-a fost adusă la cunoştinţă reclamantului. Astfel cum rezultă din analiza acestei decizii, a fost comunicată, sub semnătură, asociatei CV şi nu există probe că aceasta ar fi adus la cunoştinţă reclamantului, în calitate de administrator, acest act administrativ fiscal, cu consecinţe patrimoniale asupra situaţiei financiare a societăţii A SRL.

 În privinţa bunului reprezentând sistem de testare auto, sechestrat prin procesul verbal şi predat în custodie reclamantului prin procesul verbal încheiat la data de 25.01.2010, instanţa reţine că simplul fapt al semnării acestor acte de reclamant, în lipsa altor elemente, nu face dovada relei-credinţe despre care se vorbeşte în art.27 alin.2 lit.b) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Instanţa reţine, în acest sens, că toate procesele verbale de inspecţie a bunului sechestrat, încheiate ulterior, în care se face referire la data stabilită pentru valorificarea bunului, au fost semnate, în reprezentarea societăţii A SRL, de CV şi nu de reclamant, ceea ce înseamnă, pe de o parte,  că bunul sechestrat a fost lăsat în posesia acesteia, iar, pe de o parte, faptul că acestei persoane i s-au adus la cunoştinţă datele stabilite de executorul fiscal pentru valorificarea bunului sechestrat. De asemenea, se constată că factura nr.05783165/30.12.2009 emisă de SC AF SRL, de livrare a sistemului de testare auto către societatea A SRL, nu a fost semnată de reclamant. 

În considerarea acestor aspecte, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.27 alin.2 lit.b) şi c) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru antrenarea răspunderii solidare a reclamantului, în calitate de administrator, pentru obligaţiile fiscale de plată restante ale debitorului SC A SRL.

2. Temeiul legal

Pentru aceste motive, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanţa va admite acţiunea, astfel că va anula decizia nr. X emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei administrative formulată de reclamant, precum şi decizia nr. Y privind atragerea răspunderii solidare a reclamantului pentru obligaţiile fiscale de plată restante ale debitorului A SRL emisă de pârâtă.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, urmează a se lua act că nu s-au solicitat, având în vedere că în şedinţa de dezbateri din 28.10.2014, reclamantul a arătat că nu formulează solicitări sub acest aspect.

Domenii speta

Spete similare