Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări. Taxa pentru activitatea de prospecţiune. Cumul. Regimul juridic al terenului.

Rezumat:

Primul aspect pe care Curtea îl reţine e acela că sunt lipsite de relevanţă apărările reclamantului privind regimul juridic al terenului exploatat, respectiv regimul juridic de drept public (domeniu public), întrucât actul normativ care instituie taxa pentru eliberarea autorizaţiei nu distinge între domeniul public şi privat, între domeniul statului sau al unităţilor administrative teritoriale. 

În ceea ce priveşte raportul dintre taxa datorată bugetului local pentru eliberarea autorizaţiei de realizare a lucrărilor de excavare în vederea exploatării de resurse minerale (o formă specială de autorizaţie de construire) şi taxa pentru activitatea de exploatare, ICCJ a reţinut că acestea sunt datorate unor bugete diferite şi au un obiect diferit. Astfel, taxa datorată bugetului local este percepută pentru eliberarea autorizaţiei care permite excavarea, în timp ce taxa percepută la bugetul de stat este datorată pentru desfăşurarea activităţii propriu-zise de exploatare, de extragere a resurselor minerale.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 03.11.2016 şi înregistrată sub nr. de dosar 5235/86/2017, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta UAT Oraş B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea în parte a Deciziei de Impunere nr. 11275/29.07.2016 ca fiind nelegală, respectiv a categoriei de creanţă fiscală reprezentând: „taxa eliberare autorizaţie de autorizaţie de foraje şi excavări conform deciziei Curţii de Conturi nr. 22/64 / 2016 – până la data de 31.12.2015 cu aplicare a art. 100 din Legea nr. 207/2015/ 29.07.2016”, în sumă de 443.660,00 lei, compusă din 322.000,00 lei restanţe la 31.12.2015 şi 121.660,00 lei majorări la 31.12.2015 document emis de UAT oraşul B., având cod de identificare fiscală nr. 5461609 – reprezentată de primar C., în calitate de organ fiscal local;

- anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 15597/07.10.2016, prin intermediul căreia organul fiscal local emitent a dispus respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată; anularea tuturor actelor subsecvente, inclusiv a somaţiei nr. 554/03.10.2016 şi a titlului executoriu nr. 558/03.10.2016;

- exonerarea SC A. SRL de la plata sumei de 475.860,00 lei, conform ultimului document emis de UAT oraş B., respectiv titlul executoriu nr. 558/03.10.2016;

- suspendarea executării actului administrativ fiscal până la soluţionarea definitivă a cauzei;

- cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 242 din 2 februarie 2017, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal – a respins excepţia netimbrării; a admis în parte acţiunea având ca obiect „anulare act administrativ – suspendare executare act administrativ” formulată de reclamanta SC A. SRL - prin administrator D. –în contradictoriu cu pârâta UUAT Oraşul B.; a dispus anularea în parte a deciziei de impunere nr. 11275/29.07.2016 cu privire la taxă eliberare autorizaţie de foraje şi excavări; a dispus anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 15597/07.10.2016; a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea actelor subsecvente; a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea somaţiei nr. 554 din 03.10.2016 şi a titlului executoriu nr. 558/03.10.2016; a admis capătul de cerere privind suspendarea executării actului fiscal contestat până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs pârâta Primăria oraşului B.

În motivarea căii de atac promovate pârâta a precizat ca prim motiv de recurs, că hotărârea este nelegală și netemeinică fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material – art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Astfel, în mod greșit a reținut instanța de fond următoarele:

- o primă greşeală a instanţei de judecată o constituie reţinerea faptului că „ reclamanta a obținut drept de exploatare pentru suprafața de 46.000 m.p. situate în albia minoră a râului S. însă nu a fost autorizată să exploateze resurse în scop comercial, obligația acesteia, astfel cum rezultă din actele întocmite este de a executa lucrări de recalibrare și decolmatare a albiei minore a râului S.”, ori, raţionamentul instanţei este greşit întrucât dispozițiile art. 267 din Vechiul Cod procedură fiscală în baza căruia a fost percepută taxa nu disting între tipul exploatării și scopul urmărit prin exploatare și excavare, neinstituind vreo excepție pentru situația în care exploatarea are ca scop executarea lucrării de recalibrare și decolmatare;

- cea de-a doua greşeală a instanţei de fond constă în reţinerea faptului că „albia râului S. se află în proprietatea domeniului public al Statului, situație ce exclude competența autorității administrativ teritoriale de a stabili taxe locale de excavare și foraj”, ori, contrar susținerilor instanței de fond este de observat că legiuitorul fiscal nu distinge în ceea ce privește obligația de plată a taxei în funcție de apartenența bunului la domeniul public sau privat. Câtă vreme s-a desfășurat o activitate de exploatare în raza de competență a UAT B., chiar dacă bunul nu aparține recurentei taxa este datorată și a invocat în apărare disp. art. 134 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal.

De asemenea, hotărârea instanței de fond a încălcat Decizia nr. 27/2017 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 628/59/2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs – când hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei a precizat și prin întâmpinarea depusă la instanța de fond a precizat motivele pentru care intimata datorează taxa de foraj excavare independent de plata taxelor la Apele Române și la Agenția pentru Resurse minerale, indicând în apărare disp. art. 134 alin. 1 din Normele Metodologice la Codul fiscal.

Instanța de fond a analizat doar argumentele expuse de reclamantă și nu și pe cele ale pârâtului, fiind încălcate dispozițiile art. 425 din Codul de procedură civilă.

Chiar dacă reclamanta plătește și alte taxe pentru exploatarea perimetrului situat pe UAT B. în temeiul Legii nr. 107/1996 și a Legii nr. 85/2003 – taxă instituită de art. 267 alin. 4 Cod fiscal are o altă natură și în mod corect a fost percepută de recurentă.

Prin întâmpinarea depusă la 18 august 2017, intimata S.C. A. SRL a invocat excepția tardivității formulării recursului, motivat de faptul că data comunicării hotărârii este 04.07.2017, iar ultima zi în care se putea declara recursul este 19 iulie 2017, sens în care a cerut admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv formulat.

De asemenea, având în vedere motivele de casare invocate, consideră că în cauză sunt incidente prevederile art. 24 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției și anularea recursului, ca netimbrat.

În ceea ce privește încălcarea de către instanța de fond a Deciziei nr. 27/2017 a ICCJ a invocat în apărare disp. art. 521 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Or, având în vedere că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 520 alin. 4 din Codul de procedură civilă nefiind dispusă suspendarea cauzei până la soluționarea sesizării, coroborat cu faptul că instanța de fond s-a pronunțat în cauză la data de 02.02.2017, respectiv anterior pronunțării de către ICCJ – 24.04.2017 și implicit anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial – 03.07.2017, consideră că nu poate fi acceptată în cauză această critică pentru admiterea recursului.

A mai invocat Legea nr. 85/2003 și a susținut că devin esențiale operațiunile de identificare a lucrărilor anterioare exploatării în cauză, identificate prin termenii de „ explorare” și „ prospecțiune”.

Recurenta și la instanța de fond face confuzie între termenii folosiți „ explorare ” și „ explorare”, confuzie ce este menționată inclusiv în Procesul verbal întocmit anterior emiterii Deciziei de impunere nr. 11275 din 29.07.2016, document în cuprinsul căruia în loc să se aibă în vedere lucrările de explorare se menționează că la baza întocmirii au stat lucrările de exploatare a agregatelor, aspect menționat și în punctul de vedere exprimat de Curtea de Conturi prin adresa nr. VI/40520/03.06.2013.

Totodată, a invocat nemotivarea recursului, întrucât criticile formulate și dezvoltarea motivelor de recurs nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 486 – 487 din Codul de procedură civilă.

Din interpretarea motivelor de recurs intimata înțelege că, în fapt, recurenta urmărește aplicarea disp. art. 461 alin. 1 din Codul de procedură civilă, neexprimându-și nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de fond, ci doar față de considerentele ce au stat la baza hotărârii.

Recursul formulat este întemeiat pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 267 alin. 4 din Codul Fiscal ( Legea nr. 571/2003), taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local.

Nu este contestat faptul că reclamanta desfăşoară operaţiuni supuse taxării, fiind depuse la dosar contractele de închiriere ale terenurilor, permisele de exploatare, autorizaţia de gospodărire a apelor, autorizaţia de executare a lucrărilor, etc.

Primul aspect pe care Curtea îl reţine e acela că sunt lipsite de relevanţă apărările reclamantului privind regimul juridic al terenului exploatat respectiv regimul juridic de drept public (domeniu public) întrucât actul normativ care instituie taxa pentru eliberarea autorizaţiei nu distinge între domeniul public şi privat, între domeniul statului sau al unităţilor administrative teritoriale. Art. 267 al. 4 Cod procedură fiscală prevede doar că taxa se plăteşte pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări, fără a distinge în raport de regimul juridic al terenului. De altfel, pct. 134 din normele metodologice ale codului fiscal adoptate prin HG nr. 44/2004 stipula că autorizaţia de foraje şi excavări, se eliberează de către primarii în a căror rază de competenţă teritorială se realizează oricare dintre operaţiunile: studii geotehnice, ridicări topografice, exploatări de carieră, balastiere, sonde de gaze şi petrol, precum şi oricare alte exploatări, la cererea scrisă a beneficiarului acesteia. Prin urmare sunt întemeiate motivele de recurs privind obligaţia de plată a taxei independent de apartenenţa bunului la domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ –teritoriale.

Întemeiate sunt și motivele de recurs privind legalitatea cumulului taxei pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări cu taxa pentru activitatea de prospecţiune, explorare și exploatare a resurselor minerale. Aşa cum s-a reţinut în decizia nr. 27/2017 pronunţată de către ICCJ în temeiul art. 519 CPC ( obligatorie pentru instanţe potrivit art. 521 CPC), apare cu evidenţă faptul că autorizaţia de foraje şi excavări prevăzută de Codul fiscal este autorizaţia de construire la care face referire art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, prin urmare, taxa de foraj sau excavare este concepută ca o taxă locală unică, ce se plăteşte în vederea obţinerii autorizaţiei de construire reglementate de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, se calculează în raport cu numărul de metri pătraţi de teren afectat de prospecţiunile anterioare exploatărilor şi se virează în bugetul local.

În ceea ce priveşte raportul dintre taxa datorată bugetului local pentru eliberarea autorizaţiei de realizare a lucrărilor de excavare în vederea exploatării de resurse minerale (o formă specială de autorizaţie de construire) şi taxa pentru activitatea de exploatare, ICCJ a reţinut că acestea sunt datorate unor bugete diferite şi au un obiect diferit. Astfel, taxa datorată bugetului local este percepută pentru eliberarea autorizaţiei care permite excavarea, în timp ce taxa percepută la bugetul de stat este datorată pentru desfăşurarea activităţii propriu-zise de exploatare, de extragere a resurselor minerale.

Concluzionând, se apreciază că nu există o dublă impunere pentru activitatea de excavare/foraj, prin dispoziţiile art. 267 alin. (4) din Codul fiscal fiind instituită o singură taxă pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, care se calculează raportat la numărul de metri pătraţi de teren afectat efectiv de foraj sau excavaţie, iar nu la suprafaţa ocupată pentru activitatea de exploatare. Totodată, taxa pentru obţinerea autorizaţiei de foraje sau excavaţii pentru efectuarea de studii geotehnice este diferită de taxa de exploatare reglementată de Legea minelor, având temeiuri juridice diferite şi beneficiari diferiţi.

Mutatis mutandis, nu sunt întemeiate nici argumentele reclamantului privind instituirea unui sistem particular de contribuţii, plăţi și tarife instituite de către Legea nr. 107/1996, taxa pentru obţinerea autorizaţiei de foraje sau excavaţii fiind diferită de aceste contribuţii și plăţi.

Odată soluţionate aspectele de drept anterior învederate în sensul stabilirii faptului că reclamanta datorează taxa pentru care a fost emisă decizia de impunere contestată, aspectul pe care îl mai reţine Curtea este acela că prima instanţă nu a analizat apărările reclamantului privind suprafaţa efectiv afectată excavării și exploatării, apărări cu incidență directă asupra cuantumului taxei care se calculează în raport de metri pătraţi de teren afectat exploatării; împrejurare ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei. Sub acest aspect Curtea reţine că și în cuprinsul adresei nr. VI40520/2013 a Curţii de Conturi se menţionează că taxa litigioasă se aplică doar pentru suprafaţă afectată de operaţiunile de exploatare. Procesul verbal de constatare întocmit de către pârâtă nu este motivat, fiind preluate în mod automat suprafeţele de teren înscrise în contractele încheiate de către reclamantă, fără să rezulte că s-ar fi verificat în mod real întinderea suprafeţei afectate operaţiunilor supuse taxării, stare de fapt ce a constituit obiectul dezbaterilor și în alte cauze similare, aflate pe rolul instanţelor de judecată.

Pentru considerentele învederate, în temeiul art.488 pct. 8, art. 496, art. 498 al.2 CPC, urmează a fi trimis spre rejudecare capătul de cerere privind anularea deciziei de impunere și a deciziei de soluţionare a contestaţiei, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Domenii speta

Spete similare