Cerere de excludere asociat. Cerere reconvenţională prin care s-a solicitat solicitând obligarea reclamanților-pârâți la plata dividendelor precum şi la plata dobânzii legale aferente. Suspendarea cauzei în temeiul art. 242 C.proc.civ. reținându-se că rec

 Domeniu: Drept procesual civil. Recurs, Legea nr. 31/1990, C.proc.civ.

Cerere de excludere asociat. Cerere reconvenţională prin care s-a solicitat solicitând obligarea reclamanților-pârâți la plata dividendelor precum şi la plata dobânzii legale aferente. Suspendarea cauzei în temeiul art. 242 C.proc.civ. reținându-se că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de instanţă. Disjungere cerere reconvenţională.

Art. 242 C.proc.civ.

Art. 210 C.proc.civ.

Art. 414 C.proc.civ.

Art. 465C.proc.civ.

 Textul art. 210 alin. 1 stabileşte regula judecății împreună (a cererii principale şi a cererii reconvenţionale), fundamentul fiind dat de legătura care există între pretenții. Teza a doua cuprinde o excepție de strictă interpretare, decurgând de aici și consecința: dacă în stare de judecată este numai cererea reconvențională, aceasta nu poate fi disjunsă. Textul art. 210 alin. 2 stabilește doar posibilitatea de disjungere a cererii reconvenționale care împiedică soluționarea aceleia principale, textul de lege neprevăzând ca în cazul 139 alin. 5 posibilitatea disjungerii și soluționării separate, fără a se ține cont care dintre procesele conexate nu este în stare de judecată.

Or, în speță nu s-a dovedit în calea de atac încălcarea unei norme de procedură cu relevanță în ceea ce privește măsura suspendării dispuse în cauză și a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Pe de altă parte nu poate fi ignorat că disjungerea este o măsură administrativă pentru care nu se poate formula cale de atac, conform art. 465 C.proc.civ., ține de aprecierea instanței referitoare la buna funcționare a actului de justiție.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR. 297 din  13 octombrie  2017)

 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Ilfov la data de 09.09.2015 reclamanții SC S. SRL și M. S. în contradictoriu cu pârâtele B. G. M. și G. V. au solicitat excluderea pârâtei B. G. M. din cadru SC S. SRL și continuarea societății cu asociat unic, obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 397.688,63 lei reprezentând prejudicii, cu cheltuieli de judecată.

 Pârâta B.G.M. a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamanților-pârâți și a pârâtului M. M.M. la plata sumei de 140.762 lei reprezentând dividende pentru anul 2014 cu dobânda legală aferentă precum și la plata dividendelor aferente anului 2015 până la retragerea din societate, la plata salariilor restante în cuantum de 13.686 lei, la plata daunelor morale în cuantum de 100.00 lei și retragerea din societatea cu obligarea la plata a 40% din valoare societății.

 La termenul din data de 12.06.2016 a fost disjuns capătul al treilea al cererii reconvenționale având ca obiect salariul și formarea unui nou dosar având ca obiect litigiu de muncă.

 Prin încheierea din data de 25 aprilie 2017 s-a dispus în temeiul art. 242 ncpc suspendarea judecății cauzei, reținându-se că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 28.09.2016, în sensul de a depune note contabile pentru fiecare dintre sumele cu privire la care solicită obligarea pârâtelor la plată.

 Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta-reclamantă B.G.M., solicitând admiterea căii de atac și reluarea judecății cereri reconvenționale prin disjungerea acestei cereri.

După expunea situației de fapt, se arată că pârâți au solicitat disjungerea căii, însă Tribunalul a dispus suspendarea fără să se țină cont de solicitarea de disjungere și de dispozițiile art. 139 alin. 5 și 140 lin. 2 ncpc.

 Chiar dacă nu se solicita disjungerea în virtutea rolului activ se putea dispune în acest sens, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil, fiind un caz de denegare de dreptate.

Recurenta și-a îndeplinit toate obligațiile sale și nejudecarea cererii reconvenționale echivalează cu ținerea sa prizonieră într-o societate în situația în care voința asociaților este în sens contrar.

 Pârâta G. V. a depus întâmpinare solicitând admiterea căii de atac.

 Nu au fost administrate probe noi în apel.

 Analizând calea de atac Curtea reține:

Prealabil, Curtea apreciază că pe calea recursului reglementat de art. 414 cpc poate fi strict contestată măsura suspendării sau respingerea cererii de repunere pe rol a procesului, astfel încât în cadrul prezentei căi de atac nu se pot analiza decât criticile ce privesc aspectele menționate anterior. Calea de atac a recursului nu este deschisă împotriva unei încheieri care conţine dispoziţii ce nu sunt susceptibile de a fi atacate pe cale separată. Cu atât mai puțin nu se poate contesta o măsură care este exclusă de la analiză conform unei dispoziții legale.

Totodată, se poate sublinia că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege (art. 488 ncpc) în legătură cu măsura suspendării.

Potrivit art. 210 ncpc cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală, iar dacă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanţa poate dispune judecarea separată a cererii reconvenţionale. Cu toate acestea, disjungerea nu poate fi dispusă în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă judecarea ambelor cereri se impune pentru soluţionarea unitară a procesului.

Pe de altă parte art. 465 dispune că măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac.

Nu se pot aplica prin analogie dispozițiile art. 139 alin. 5 ncpc, întrucât privesc o situație diferită, respectiv conexarea unor pricini, când fiecare dintre părțile reclamante au ales să se judece în dosare cu individualitate proprie care au fost reunite pentru o bună administrare a justiție.

Or, în prezenta cauză, partea a înțeles să formuleze o cerere reconvențională și nu o cerere introductivă de instanță, rezultând din această alegere și obligația de a suporta consecințele opțiunii efectuate, suspendarea litigiului operând în bloc. Cererea reconvențională are caracter facultativ, nefiind formulată într-un litigiu în care sub sancțiunea decăderii trebuia obligatoriu cerute pretențiile proprii. Cum pârâul a putut opta între a-și valorifica pretențiile pe cale incidentală sau principală, acest drept este însoțit de eventualele restricții ce decurg din calea aleasă, întârzierea soluționării cauzei cauzată de partea adversă, etc.

Textul art. 210 alin. 1 stabilesc regula judecății împreună, fundamentul fiind dat de legătura care există între pretenții. Teza a doua cuprinde o excepție de strictă interpretare, decurgând de aici și consecința: dacă în stare de judecată este numai cererea reconvențională, aceasta nu poate fi disjunsă. Textul art. 210 alin. 2 stabilește doar posibilitatea de disjungere a cererii reconvenționale care împiedică soluționarea aceleia principale, textul de lege neprevăzând ca în cazul 139 alin. 5 posibilitatea disjungerii și soluționării separate, fără a se ține cont care dintre procesele conexate nu este în stare de judecată.

Or, în speță nu s-a dovedit în calea de atac încălcarea unei norme de procedură cu relevanță în ceea ce privește măsura suspendării dispuse în cauză și a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Pe de altă parte nu poate fi ignorat că disjungerea este o măsură administrativă pentru care nu se poate formula cale de atac, conform art. 465 ncpc, ține de aprecierea instanței referitoare la buna funcționare a actului de justiție.

Deși masurile de administrare judiciara nu sunt enumerate nici în noul cod de procedura civila si nici în Regulamentul de ordine interioara al instanțelor judecătorești, nu trebuie omisa împrejurarea ca, în acest regulament, disjungerea este tratata la art. 111 alin. 4 în cadrul Capitolul III- Desfăşurarea activităţii administrativ-judiciare a instanţelor, secțiunea a II-a înregistrarea şi repartizarea cererilor adresate instanţelor, circuitul dosarelor.

Raportat la toate aceste aspecte, măsura disjungerii constituie una de administrare judiciara, exceptata în mod expres de la controlul instanței în căile de atac și, în consecință, neluarea măsurii este de asemenea exclusă de la această analiză, în recurs neputându-se dispune disjungerea dosarului în fața instanței de fond și reluarea soluționării cauzei doar pentru o parte a litigiului.

Pe de altă parte nu se poate ignora că nu s-a criticat în sine măsura luată (respectiv suspendarea judecății cauzei care operează în bloc). Partea putea contesta legalitatea suspendării cu privire la litigiu în ansamblul său și solicita casarea încheierii de suspendare și repunerea cauzei pe rol în tot.

În schimb s-a solicitat reluarea judecății doar pentru cererea reconvențională și disjungerea acesteia. O măsură administrativă nu poate fi luată de instanța de control judiciar pentru instanța fondului, trimiterea cauzei la rejudecare doar pentru reconvențională ar fi echivalat tot cu o disjungere, iar a se analiza în tot suspendarea litigiului ar fi echivalat cu o pronunțare extrapetita.

Într-adevăr soluția pune probleme din punctul de vedere al dreptului al un proces echitabil în termen optim și previzibil.

Însă, pe de o parte dreptul de opțiune între cererea incidentală și principală fiind efectuat, partea și-a asumat și consecințele acestei alegeri..

Și în situația în care s-ar fi apreciat că dreptul la un proces echitabil ar fi fost încălcat, cât timp nu s-a contestat suspendarea întregii cauze, instanța în recurs nu ar fi putut casa încheierea în integralitate, aceasta echivalând cu o pronunțare în afara învestirii, partea putând introduce o cerere principală.

Domenii speta

Spete similare