Asigurări sociale. Încadrarea activităţii angajatului în grupa a II-a de muncă ( până la 01.04.2001) , respectiv în condiţii deosebite( după 01.04.2001)

Asigurări sociale. Încadrarea activităţii  angajatului în grupa a II-a de muncă ( până la 01.04.2001) , respectiv în  condiţii deosebite(  după 01.04.2001)

Art. 19 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 19/2000, art. 2 şi 3 din HG nr. 261/2001, Ordinul MMPSMS nr. 50/1990 şi Ordinul MMPSMS nr. 125/1990

Simpla încasare a unui spor pentru condiții deosebite nu prezumă existența acestei încadrări, care trebuie dovedită în mod separat, prin adeverință în care să fie specificat atât temeiul de drept al încadrării, cât şi actele în baza cărora conducerea unităţii împreuna cu sindicatul au procedat la nominalizarea locurilor de munca, activităţilor si categoriilor de personal care se încadrează in grupa a II-a de munca. În absența unei adeverințe eliberate de fostul angajator care să ateste efectuarea procedurii de încadrare a locului de muncă al apelantului în condiții deosebite, instanţa nu se poate substitui organelor administrative, eludând procedura ce intră în competenţa acestora, pentru a recunoaşte apartenenţa acestui loc de muncă la categoria celor aflate în astfel de condiţii.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizia Nr.965 din 17 februarie 2017)

Prin cererea de apel apelantul D.S.  a arătat că a depus cerere pentru pensionare la limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare sub nr. 443471 din 30.06.2015.

Această cerere i-a fost respinsă conform deciziei nr. xxx din 17 septembrie 2015, împotriva acestei decizii formulând  contestaţie la data de 29 septembrie 2015 şi, întrucât nu a primit răspuns la contestaţie în termen de 45 de zile de la depunerea acesteia, a formulat acţiune cu respectarea art. 150 alin 3 din Legea 263/2010, fiind în termenul de 30 de zile în care avea dreptul legal să conteste la instanţa de judecată.

Prin decizia nr. xxx din 17 septembrie 2015 i s-a respins cererea pentru pensionarea la limită de vârstă motivat de faptul că nu au fost îndeplinite condiţiile art. 52 din Legea nr. 263/2010, în mod netemeinic şi nelegal, deoarece a formulat cererea de pensionare la limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, nicidecum doar pentru limită de vârstă, aşa încât consideră că i s-au încălcat drepturile legale prin nerespectarea legii.

Astfel, din decizie rezultă că nu i s-a luat în calcul decât reducerea vârstei de pensionare cu 5 ani conform Legii 341/2004.

Prin respingerea cererii de pensionare cu reducerea vârstei standard, apelantul apreciază că în mod nelegal nu i s-a luat în considerare faptul că îndeplinea condiţiile raportat la vârstă, si la stagiul de cotizare, având 38 de ani, 8 luni şi 24 de zile la data depunerii cererii, minimul fiind de 35 de ani.

În mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, motivat de faptul că în conformitate cu Anexa 5 din Legea 263/2010 vârsta standard de pensionare la data depunerii cererii de pensionare ar fi fost 65 de ani şi că din actele dosarului nu reiese că reclamantul ar fi desfăşurat activităţi in grupa a  II - a de muncă sau în condiţii deosebite şi în alte perioade de timp ( cu excepţia perioadei cuprinse intre 19.01.1983-13.06.1994 lucrată în grupa a II-a de muncă).

Prin sentinţa instanţei de fond, s-a reţinut, în mod corect, faptul că a lucrat 10 ani, 4 luni şi 24 de zile în grupa a-II-a de muncă in perioada 19.01.1983-13.06.1994, conform adeverinţei nr. 50S/24.04.2014, deci se reduce vârsta de pensionare cu 2 ani, pe care Casa de Pensii nu a luat-o în calcul in mod nelegal, însă nu a s-a luat în considerare perioada lucrată în condiţii deosebite de muncă conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

Instanţa de fond a motivat, în mod nefondat, în opinia apelantului, faptul că nu reiese din actele dosarului că ar fi lucrat în condiţii deosebite, dar la dosar au fost depuse înscrisuri în susţinerea cererii principale, prin care s-a demonstrat că se încadrează pentru reducerea vârstei standard de pensionare, pentru că în conformitate cu Legea 263/2010 art. 55, modificată prin Legea 155/2015 stagiul de cotizare pentru condiţii deosebite de la 13.06.1994 până la 17.08.2010, sunt 15 ani şi 10 luni lucraţi la G. p. şi ca agent comunitar la P.C., pentru care beneficiază de o reducere de 7 ani şi 6 luni a vârstei standard de pensionare, la care se adaugă cei 5 ani de reducere a vârstei de pensionare ca revoluţionar, plus cei 2 ani pentru muncă în grupa a II-a,  fiind astfel în total 14 ani  şi 6 luni.

Între 13.06.1994 până la până la 01 mai 2005, deci implicit până la data de 01 aprilie 2001 arată că a lucrat la C. g. p. în condiţii deosebite, aşa cum reiese din decizia de angajare din cartea de muncă, deoarece atunci se aplica condiţiile deosebite de muncă prin Contractul colectiv de muncă şi prin Hotărâre de Guvern.

Apelantul susține că în perioada 1994-2010, cât a lucrat la G. p. şi ca agent comunitar la P. C., conform contractului colectiv de muncă, a deciziei organelor de conducere, a lucrat în condiţii deosebite de muncă, aspect care ar rezulta din deciziile din fiecare an şi din dovada plăţii salariului din formular F, fişa postului, OG 2/2006, OG 6/2007.

Chiar şi în varianta calculului pe Legea nr.263/2010 până la modificarea, prin Legea 155/2015 conform art. 55, stagiul de cotizare pentru condiţii deosebite de la 13.06.1994 până la 17.08.2010, sunt 15 ani şi 10 luni lucraţi la G. p. şi ca agent comunitar la P. C., se reduce cu 3 ani (considerându-se 14 ani împliniţi). Conform Legii

263/2010 în vigoare la data depunerii cererii, perioada de cotizare este de 15 ani şi 10 luni şi 4 zile - la ordine publică în condiţii deosebite de muncă, stagiul total de cotizare este de 38 de ani, 8 luni şi 24 de zile, ( minim fiind 21 ani şi 9 luni) trebuia să aibă 55 ani şi 10 luni la data depunerii cererii de pensionare, ceea ce este îndeplinit pentru reducerea vârstei standard de pensionare - anexa 6, născut fiind in 24 august 1959.

În situaţia acesta, se reduce vârsta standard de pensionare cu 10 ani, astfel: 2 ani pentru grupa a II-a de muncă, 5 ani ca revoluţionar şi 3 ani pentru că a lucrat în condiţii deosebite de muncă, stagiul de cotizare îndeplinit, aşa că din 65 de ani minus 10 ani =55 de ani, iar el avea 55 de ani si 10 luni la depunerea cererii.

Conform legii 155/2015 care modifică Legea 263/2010, în vigoare la data 25 iunie 2015, la momentul când s-a depus cererea de pensionare era data de 30 iunie 2015, pentru perioada lucrată în alte condiţii de muncă adică la ordine publică conform art. 18 raportat la art. 29 alin 2 din Legea 263/2010 se aplică aşa cum a fost modificată prin art. 55 alin 1, lit. b şi tabelul nr. 2.

Apelantul arată că a lucrat la ordine publică G. P. şi la P. C. adică 15 ani împliniţi,  iar conform art. 55 alin 1, lit. b si tabelul nr. 2 cum a fost modificat, consideră că beneficiază  de o reducere de 7 ani şi 6 luni a vârstei standard de pensionare, la care se adaugă cei 5 ani de reducerea vârstei de pensionare ca revoluţionar, în total 14 ani şi 6 luni.

Precizează, de asemenea, că adeverinţa emisă de SC B&C T. H. SRL despre care face vorbire intimata, este emisă la data de 24.04.2014, înainte ca această firmă să îşi înceteze activitatea de prestator servicii arhivistice, fapt ce s-a întâmplat ulterior, la data de 10.05.2014, conform adresei nr. 101255/17.08.2015 emisă de Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Ialomiţa, fila 159 din dosar.

Adeverinţa a fost eliberată în baza Ordinului 50/1990, când a lucrat la M. F. ca strungar, lăcătuş montator, grupă  a II-a de muncă. 

Solicită, în consecinţă, admiterea apelului aşa cum a fost motivat.

Intimata-pârâtă C.P.M.B. nu a formulat întâmpinare faţă de motivele de apel formulate de către apelantul-reclamant D.S. . 

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că apelul este nefondat.

Singura critică vizează nevalorificarea perioadei 13.06.1994-17.08.2010 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, respectiv în condiții deosebite după 01.04.2001, care ar fi atras o reducere suplimentară a vârstei de pensionare.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că în această perioadă apelantul a lucrat la Corpul G. P. și ca agent comunitar la P. C. și a beneficiat de spor de condiții deosebite.

Curtea notează că primirea sporului menționat nu echivalează cu încadrarea activității desfășurate în această perioadă în grupă superioară de muncă, cele două aspecte fiind distincte și necesar a fi dovedite în mod separat.

În ceea ce privește perioada 13.06.1994-01.04.2001, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupe superioare de muncă se făcea de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă, concrete, potrivit art. 6 din Ordinul nr.50/1990 al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

În acest sens, prin Ordinul nr.50/05.03.1990, publicat în Monitorul Oficial nr.38 din 20.03.1990, elaborat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, împreună cu Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii, au fost precizate locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării.

Prin Ordinul nr.125 din 05.05.1990, cu aplicare de la 01.03.1990, au fost precizate de către aceiaşi emitenţi locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupa I şi a II a de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 01.03.1990.

Existenţa condiţiilor deosebite la aceste locuri de muncă trebuie să rezulte din determinările efectuate de organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor, determinări care trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritorial pentru protecţia muncii (art.5 din ordin). Încadrarea efectivă se putea face pe baza acordului dintre unitate şi sindicat, pe baza condiţiilor deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea personalul, fiind exemplificate nivelul noxelor existente, condiţiile nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc. În plus, pentru încadrarea în grupa I este necesar ca personalul să lucreze în locurile de muncă corespunzătoare cel puţin 50% din timpul efectiv lucrat, iar pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă cel puţin 70% din programul de lucru (art.7 din ordin).

Curtea constată că apelantul reclamant nu a prezentat niciun înscris provenind de la fostul angajator, care să ateste efectuarea procedurii de încadrare a personalului în grupe superioare de muncă, nu rezultă din actele dosarului că o asemenea încadrare a avut loc. Simpla încasare a unui spor pentru condiții deosebite nu prezumă existența acestei încadrări, care trebuie dovedită în mod separat, prin adeverință în care să fie specificat atât temeiul de drept al încadrării, cât şi actele în baza cărora conducerea unităţii împreuna cu sindicatul au procedat la nominalizarea locurilor de munca, activităţilor si categoriilor de personal care se încadrează in grupa a II-a de munca. De obicei este vorba de o hotărâre a Consiliului de administraţie sau de procese verbale încheiate în urma procedurilor prevăzute de  Ordinul nr.125/1990, acestea reprezentând documente verificabile care trebuie să stea la baza eliberării unor astfel de înscrisuri.

Pentru perioada ulterioară datei de 01.04.2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000, întreaga procedură de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite a fost reglementată în mod exhaustiv, iar dovada îndeplinirii acestei proceduri trebuie să reiasă din acte eliberate de angajator.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, locurile de muncă în condiţii deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a asiguraţilor datorită gradului mare de expunere la risc.  Alin. (2) al art. 19 din Legea nr. 19/2000 prevede faptul că stabilirea criteriilor şi a metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite se face prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei.

În aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ în vigoare până la 11 martie 2007, când a fost abrogat expres prin Hotărârea Guvernului nr. 246/2007..

Art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.337/2001, reglementează criteriile pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu referire la noxele profesionale fizice, chimice sau biologice care nu respectă limitele admise prevăzute în Normele generale de protecţie a muncii; răspunsul specific al organismului la agresiunea noxei profesionale, evidenţiat prin indicatori de expunere şi/sau de efect biologic, stabiliţi prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei; morbiditatea, exprimată prin boli profesionale înregistrate la locul de muncă în ultimii 15 ani.

Potrivit art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, cu modificările şi completările ulterioare, pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite se impunea parcurgerea unei metodologii, alcătuită dintr-o succesiune de operaţiuni specifice, tehnice şi administrative constând în evaluarea, sub multiple aspecte, a locurilor de muncă, în termene şi condiţii stabilite prin hotărârea Guvernului menţionată.

Procedura prevăzută de actul normativ menţionat cuprinde, în principal, următoarele operaţiuni: nominalizarea locurilor de muncă ce urmează a fi expertizate printr-un proces-verbal încheiat de către angajator împreună cu sindicatul reprezentativ sau cu reprezentanţii salariaţilor, în cadrul Comitetului de securitate şi sănătate în muncă, acolo unde acesta era înfiinţat; evaluarea locurilor de muncă nominalizate şi expertizarea lor din punctul de vedere al protecţiei muncii şi al îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, cu modificările şi completările ulterioare, prin întocmirea buletinelor de determinări şi stabilirea măsurilor tehnice, sanitare şi organizatorice de protecţie a muncii potrivit Legii protecţiei muncii nr. 90/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; obţinerea avizului inspectoratului teritorial de muncă obligatoriu cu o valabilitate de cel mult trei ani şi cu posibilitatea de prelungire (avizele au fost supuse prelungirii şi, din anul 2007, conform Hotărârii Guvernului nr. 246/2007, cu modificările şi completările ulterioare, reînnoirii); depunerea, la casele teritoriale de pensii, a avizului inspectoratului teritorial de muncă prin care se dovedeşte încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi lista cuprinzând categoriile profesionale care lucrează în aceste locuri de muncă; nominalizarea salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite.

Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată expres prin art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în care, prin art. 1 s-a prevăzut posibilitatea de reînnoire a avizelor de încadrare, acordate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 261/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în urma parcurgerii metodologiei stabilite prin noua reglementare. În sfera de reglementare a acestui act normativ intrau, potrivit art. 1 alin. (2), numai angajatorii care deţineau avize valabile de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite şi care nu au realizat, prin măsurile adoptate până la acea dată, normalizarea condiţiilor de muncă. Totodată, după data de 9 martie 2007, când a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, cu modificările şi completările ulterioare, nu mai este posibilă emiterea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, ci doar reînnoirea etapizată a avizelor deja acordate.

În concluzie, faţă de evoluţia legislativă astfel prezentată, în absența unei adeverințe eliberate de fostul angajator care să ateste efectuarea procedurii de încadrare a locului de muncă al apelantului în condiții deosebite, instanţa nu se poate substitui organelor administrative, eludând procedura ce intră în competenţa acestora, pentru a recunoaşte apartenenţa acestui loc de muncă la categoria celor aflate în astfel de condiţii.

Probele administrate în faţa instanţei, chiar dacă, în principiu, confirmă existenţa unor condiţii de muncă dăunătoare, pentru care s-au achitat sporuri salariale de compensare a lucrului în aceste condiţii, nu pot fi valorificate în favoarea fostului salariat în sensul solicitat prin cererea de apel, întrucât această constatare reprezintă doar o cerinţă, alături de alte condiţii care, cumulat, fac dovada cerută de lege pentru acordarea de către autoritatea competentă a avizului necesar pentru încadrarea locului de muncă în condiții deosebite.

 În plus, pentru munca desfăşurată în condiţii deosebite/speciale, angajatorul era obligat la cote de contribuţii sociale majorate procentual faţă de contribuţia datorată pentru un loc de muncă în condiţii normale, pentru ca, la deschiderea drepturilor de pensie, petentul să poată beneficia de sporurile de punctaj aferent încadrării.

În consecință, reținând, în esență, că nu s-a făcut dovada că în perioada  13.06.1994-17.08.2010  activitatea desfășurată de apelant a fost încadrată în grupă superioară de muncă, ci doar că a beneficiat de spor de condiții deosebite, Curtea, in baza art. 480 C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare