Litigiu de muncă. Plată nedatorată. Modalitate de remunerare mai avantajoasă pentru salariat, respectiv plata în avans a unui număr de 6 salarii, mai înainte de executarea obligaţiei corelative de a presta muncă.

. Litigiu de muncă. Plată nedatorată. Modalitate de remunerare mai avantajoasă pentru salariat, respectiv plata în avans a unui număr de 6 salarii, mai înainte de executarea obligaţiei corelative de a presta muncă.

art. 256 alin.1, art. 159 şi 166 din Codul muncii, art. 1341 din Codul civil.

În lipsa unor dovezi din care să rezultă că i s-a acordat o primă aferentă anului 2012, în cuantum de 30.702 lei, virată în contul la data de 15.01.2013, apelantul susţine fără temei că a fost gratificat de angajator cu această sumă.

Programul B. reprezenta o facilitate de plată a salariilor în avans de către societate (art. I „Principii" din Regulamentul B.), iar prin depunerea cererii B. şi acceptarea sumei virate, apelantul a acceptat în mod expres că i se vor aplica prevederile Regulamentului B., în legătură cu avansul salarial primit şi, implicit, calificarea sumei primite ca avans salarial, astfel că susţinerea acestuia cu privire la schimbarea naturii sumei plătite de intimată nu poate fi primită de către Curte.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizia Nr.686 din 8 februarie 2017)

Împotriva sentinţei de fond a declarat apel, în termen legal şi motivat, pârâtul G.B. , pentru următoarele motive:

Pârâtul a fost salariat al reclamantei, în baza contractului individual de muncă nr. 7816/12.09.2008, iar prin actul adiţional nr.499/01.02.2012 a fost modificat salariul lunar de bază al pârâtului, acesta fiind în cuantum de 2.313 Ron.

La data de 17 decembrie 2012 (la 10 luni de când salariul său era micşorat) a formulat cerere de acordare a unui împrumut de 6 (şase) salarii, din salariul de 2.131 Ron.

În conformitate cu art. III pct. 1 din Programul B. pentru angajaţii O.  România (anexat), suma maximă ce putea fi acordată era de şase salarii nete lunare exprimate în Ron.

Aşadar, suma pe care a primit-o cu titlul de împrumut din partea societăţii O.  România era de şase salarii din contractul individual de muncă.

Pârâtul a formulat cerere de acordare a acestui împrumut la data de 17 decembrie 2012, adică la aproximativ 10 luni de la data modificării contractului individual de muncă, în sensul stabilirii salariului la suma de 2.313 Ron.

Conform salariului şi art.III pct.1 din Programul B., suma maximă care i-a fost acordată cu titlu de împrumut este de 6 salarii x 2.313 = 13.878 Ron.Aşadar, pârâtul a primit de la O.  România, cu titlu de împrumut, doar suma de 13.878 Ron.

Pârâtul a achitat o sumă de 26.000 Ron. Prin urmare, cea care îi datorează sume de bani este O.  România, care îi este datoare cu suma de 11.278 Ron, motiv pentru care a şi formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea O.  România la plata diferenţei de 11.278 Ron, pe care i-a achitat fără să fie dator.

Cu privire la suma de 44.580 Ron, pe care O.  România susţine că i-ar fi virat-o în cont cu titlul de împrumut, apelantul arată că această sumă are două componente, respectiv prima de sfârşit de an 2012, în cuantum de 30.702 Ron şi participarea la B., în cuantum de 13.878 Ron.

O.  România îi plătea reclamantului în mod constant diverse sume de bani cu titlul de prime, fără să îi prezinte întotdeauna documente cu privire la aceste prime pe care i le-a acordat.

Astfel, potrivit extraselor de cont pentru perioada în care a lucrat la O.  România, reclamantul a primit cu titlul de salarii sume de bani peste salariul scris în contractul individual de muncă, modificat prin actul adiţional menţionat.

Nimeni nu poate să invoce propria culpă - Nemo auditur propriam turpitudinem allegans, or în apărarea sa, O.  România invocă faptul că a încălcat propriile norme interne şi, în loc de 6 (şase) salarii, cât prevede art. III pct. 4 din Programul B., i-a acordat un împrumut de 20 de salarii.

O.  România nu se poate apăra invocând încălcarea propriilor norme interne de acordare a programului B.. Astfel cum a precizat, conform art.3 pct.1 din Regulamentul O.  de acordare a împrumuturilor B., suma maximă care se putea acorda este de 6 (şase) salarii.

Dacă s-ar admite apărările O. , conform cărora suma de 44.580 lei ar fi fost acordată cu titlul de împrumut, ar însemna că O.  România a acordat un număr de 20 de salarii cu titlul de împrumut.

Este inimaginabil că la un asemenea nivel de organizare să existe încălcări atât de flagrante ale propriilor norme interne, şi anume, în loc de 6 (şase) salarii să se acorde un număr de cca 20 (douăzeci) de salarii.

Aşadar, afirmaţiile O.  România, în sensul că au fost acordate un număr de 20 de salarii cu titlul de împrumut, nu pot fi primite, deoarece O.  România invocă propria-i culpă în acordarea numărului de salarii.

Este culpa exclusivă a O.  România S.A. cu privire la faptul că nu a evidenţiat distinct prima care a fost acordată la final de an şi împrumutul B..

Este culpa exclusivă a O.  România că nu a făcut distincţie între prima acordată şi împrumutul acordat. Nu este treaba salariatului şi nici nu a fost vreodată în fişa postului obligaţia de a verifica dacă au fost întocmite de către angajator toate documentele necesare acordării unor prime la care avea dreptul ca urmare a activităţii depuse de salariat.

Atâta vreme cât şi-a desfăşurat în mod corect atribuţiile de serviciu, întotdeauna apelantul a considerat că sumele de bani care au fost virate peste salariul pe care l-a negociat prin act adiţional i se cuvin cu titlul de prime.

De altfel, niciodată angajatorul nu i-a adus la cunoştinţă salariatului faptul că ar datora anumite sume de bani.

Faptul că la acest moment, din motive necunoscute de salariat, O.  România doreşte să recupereze sumele care i se cuvin pe deplin, pentru activitatea desfăşurată, nu înseamnă că pârâtul trebuie să le şi returneze.

Cu privire la condiţiile de acordare a programului B., arată că din documentul depus chiar de O.  România la dosarul cauzei, şi anume Programul B. pentru angajaţii O.  România, rezultă foarte clar condiţiile şi numărul de salarii care poate fi acordat, respectiv documentul implementare prin care se arată că angajaţii pot solicita, în cadrul Proiectului B., o suma echivalentă a unul până la şase salarii nete lunare (exprimate în Ron) şi rambursarea sumei se realizează în două până la 12 rate egale (estimate în Ron).

Aşadar, conform propriilor reguli, pârâtul nu avea dreptul să primească în cadrul acestui program o sumă mai mare de 13.878 Ron (6 salarii x 2.313 Ron).

Suma pe care salariatul a primit-o prin transferul bancar la care O.  România face trimitere la cererea de chemare în judecată care cuprinde o primă pe care salariatul a primit-o pentru finalul de an, la care se adaugă şi suma pe care a primit-o în cadrul programului B..

Referitor la lipsa dovezii privind acordarea împrumutului, arată că, de altfel, în adresa B.R.D., anexată la cererea de chemare în judecată de către O.  România, se arată clar că suma de 44.580 Ron reprezintă venituri salariale.

Din documente oficiale nu rezultă faptul că aceste sume de bani au fost acordate cu titlul de împrumut, ci dimpotrivă, rezultă că aceste sume au fost acordate cu titlul de venituri salariale.

Atâta vreme cât aceste sume au fost acordate cu titlul de venituri salariale, este inadmisibilă admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului la plata sumei de 44.580 lei către O.  România, în condiţiile în care nu a avut cunoştinţă de faptul că aceste sume sunt acordate cu titlu de împrumut.

Conform art. III pct. 1 din Programul B., de care pârâtul avea cunoştinţă, suma maximă de care beneficia era de 6 (şase) salarii din contractul individual de muncă, adică 13.878 Ron.

Nici din extrasul bancar şi nici din softul O.  România nu rezultă că a solicitat şi i s-a acordat suma de 44.580 lei cu titlul de împrumut.

Faţă de aceste aspecte, apelantul solicită admiterea apelului formulat, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică şi nelegală, admiterea cererii reconvenţionale astfel cum a fost formulată şi obligarea O.  România S.A. la restituirea sumei de 12.122 Ron încasaţi cu titlul nedatorat, precum şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul dosar. Prin cererea de apel formulată de pârâtul G.B.  s-a solicitat admiterea apelului, admiterea apelului, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca netemeinică şi nelegală, admiterea cererii reconvenţionale astfel cum a fost formulată, cu obligarea reclamantei O.  România S.A. la restituirea către pârât a sumei de 12.122 Ron încasaţi cu titlu nedatorat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul dosar.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.466 şi urm. din Codul de procedură civilă, art.94 şi urm. din Codul de procedură civilă, precum şi pe Regulamentele Băncii Naţionale a României.

În dovedire, apelantul a solicitat proba cu înscrisuri, precum şi de următoarele probe şi anume, proba cu expertiză informatică, pentru a se stabili dacă sistemul electronic prin care salariaţii O.  România S.A. au posibilitatea de a cere acordarea mai multor salarii decât cele prevăzute în Regulamentul B. (maxim 6) şi proba cu expertiză contabilă, prin care să se dovedească, pe de o parte, cuantumul sumei maxime la care ar fi avut dreptul conform Programului B. şi conform salariului său, iar pe de altă parte, faptul că pârâtul primea diverse sume de bani cu titlul de prime (venituri salariale).

Prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă O.  România S.A. s-a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii sentinţei civile apelate ca fiind temeinică şi legală şi obligarea apelantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

Analizând actele dosarului prin prisma criticilor formulate, în limitele cererii de apel, conform art.477 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art.256 alin.1 din Codul muncii, invocate drept temei juridic al acţiunii deduse judecăţii formulată de reclamanta SC O.  SA, având ca obiect obligarea pârâtului G.B.  la plata sumei de 18.580 lei, reprezentând drepturi salariale virate în avans şi nerestituite la data încetării raportului de muncă dintre părţi, Curtea reţine că salariatul poate fi obligat să restituie angajatorului sumele de bani încasate în mod necuvenit, respectiv fără justă cauză.

Legiuitorul s-a limitat doar să enunţe incidenţa instituţiei plăţii nedatorate în dreptul muncii, fără a indica însă şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se reţine o plată nedatorată.

Prin urmare, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor devin aplicabile prevederile dreptului comun, or potrivit art.1341 din Codul civil cel care plăteşte fără a datora, are dreptul la restituire.

Noţiunea de plată nedatorată, în sensul Codului civil, vizează executarea voluntară în natură a unei obligaţii pecuniare, fără a exista această obligaţie şi nici intenţia celui care face plata de a achita datoria cuiva.

Verificând dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a reţine în cauză existenţa unei plăţi nedatorate, Curtea reţine următoarele:

Apelantul a fost angajat în cadrul intimatei, potrivit contractului individual de muncă nr.7816/9.12.2008, în funcţia de şef formaţie operaţională telecomunicaţii, cu începere din data de 8.12.2008 până la data de 11.11.2013, dată la care raportul de muncă a încetat prin acordul părţilor, în temeiul art.55 lit.b Codul muncii, conform deciziei nr.9744/26.11.2013.

Angajatorul, căruia îi revine obligaţia de a acorda salariaţilor săi toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil sau contractele individuale de muncă, potrivit dispoziţiilor art.40 alin.2 din Codul muncii, trebuia să achite apelantului un salariu brut lunar de încadrare de 2313 lei, cu începere din data de 1.02.2012, pentru o normă de lucru de 2 ore pe zi, potrivit actului adiţional nr.499/1.02.2012 la contractul individual de muncă încheiat între părţi. Ulterior, părţile au stabilit plata unui salariu lunar de bază de 2424 lei, cu începere din data de 1.04.2013, conform actului adiţional nr.5827/16.04.2013.

Art.159 din Codul muncii stipulează că salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar conform art.166 din Codul muncii există obligativitatea plăţii salariului în bani, cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă.

Prin urmare, prevederile art.166 Codul muncii instituie un minim de protecţie al salariatului faţă de angajator, respectiv efectuarea plăţii salariului cel puţin lunar, pentru munca efectiv prestată de angajat.

Ambele părţi au confirmat faptul că la nivelul intimatei a fost implementată, cu titlu excepţional, o modalitate de remunerare mai avantajoasă pentru salariat, respectiv plata în avans a unui număr de 6 salarii, mai înainte de executarea obligaţiei corelative de a presta muncă.

În acest sens, prin procedura internă denumită de recompensare denumită „Programul B. pentru angajaţii O.  România”, intimata a recunoscut angajaţilor săi posibilitatea de a solicita, în cadrul acestui program, o sumă echivalentă cu unul până la şase salarii nete lunare, aproximate în lei, rambursarea sumei urmând a se realiza în două până la douăsprezece rate egale, exprimate de asemenea în lei (art.1, capitolul III).

Totodată, potrivit pct.4 din capitolul III, ratele lunare, calculate împărţind suma la numărul de luni de rambursare, urmau a se deduce din salariile lunare nete ale angajaţilor, iar conform pct. 5 din acelaşi Regulamentul B., angajatul O. , care beneficia de acordarea unor salarii în avans prin facilitatea B., avea obligaţia de a plăti toate sumele restante, în eventualitatea în care contractul individual de muncă încetează.

Apelantul a solicitat acordarea avansului salarial, respectiv 6 salarii în avans, prin depunerea unei cereri în sistemul electronic de procesare a documentelor („EDP") pentru accesarea Programului B., iar după primirea aprobărilor necesare, acestuia i s-a virat în cont suma de 44.580 lei.

Suma maximă de care putea beneficia conform art. III pct. 1 din Programul B., era de 6 (şase) salarii, adică 13.878 Ron (6 x 2313 lei, reprezentând salariul lunar stabilit prin actul adiţional nr.499/01.02.2012 la contractul individual de muncă =13878 lei), aspect confirmat chiar şi de către apelant.

Apelantul a recunoscut că i s-a virat în cont la data de 15.01.2013 suma de 44580 lei, deşi prin cererea completată la data de 17.12.2012, în aplicaţia B., a solicitat angajatorului acordarea numai a 6 salarii, în conformitate cu procedura internă de recompensare denumită „Programul B. pentru angajaţii O.  România” (2313 lei x 6 =13878 lei).

Ambele părţi au susţinut că din suma totală încasată (44.580 lei) încasată de apelant s-a restituit numai suma de 26.000 lei până la data încetării raportului de muncă, acesta fiind de acord cu modalitatea de decontare aleasă de angajator, de vreme ce nu a contestat în niciun fel până la data formulării apărărilor în prezenta cauză reţinerile salariale efectuate în baza Regulamentului B..

Apelantul a susţinut că suma de 44.580 Ron, virată în contul său la data de 15.01.2013 are două componente, respectiv prima de sfârşit de an 2012, în cuantum de 30.702 Ron şi participarea la programul B., în cuantum de 13.878 Ron, însă din probele administrate în cauză nu a rezultat faptul că angajatorul a acordat acestuia o astfel de primă.

Atunci când intimata a acordat prime apelantului, acestea au fost evidenţiate în mod distinct la rubrica adaosuri în statele de plată aferente lunilor în care se acorda respectiva primă.

Astfel, din statele de plată depuse la dosarul cauzei rezultă că apelantul a primit cu titlu de adaosuri următoarele sume: 8799 lei, în luna martie 2012, 2376 lei în septembrie 2012, 2449 lei în martie 2013, 2421 lei în septembrie 2012. În acelaşi sens, adeverinţa nr.7989/20.10.2015 eliberată de O.  România SA atestă că apelantul a încasat în perioada ianuarie 2011 – noiembrie 2013 cu titlu de bonus special suma de 162 lei în august 2012, precum şi bonusuri pentru evaluarea performanţei (2182 lei septembrie 2013, 2082 lei în septembrie 2012 şi martie 2013, 8790 lei în martie 2012, 8143 lei în septembrie 2011, 5099 lei în aprilie 2011).

În lipsa unor dovezi din care să rezultă că i s-a acordat o primă aferentă anului 2012, în cuantum de 30.702 lei, virată în contul la data de 15.01.2013, apelantul susţine fără temei că a fost gratificat de angajator cu această sumă.

Programul B. reprezenta o facilitate de plată a salariilor în avans de către societate (art. I „Principii" din Regulamentul B.), iar prin depunerea cererii B. şi acceptarea sumei virate, apelantul a acceptat în mod expres că i se vor aplica prevederile Regulamentului B., în legătură cu avansul salarial primit şi, implicit, calificarea sumei primite ca avans salarial, astfel că susţinerea acestuia cu privire la schimbarea naturii sumei plătite de intimată nu poate fi primită de către Curte.

Natura juridică de avans salarial al sumei în cuantum de 44.580 lei reiese şi din descrierea operaţiunii bancare efectuate prin ordinul de plată din data de 15.01.2013, confirmate de BRD Groupe Societe Generale S.A. prin adresa emisă la data de 04.02.2015, în care se menţionează, referitor la solicitarea intimatei privind confirmarea unor plăţi salariale către apelant, că „în baza fişierului de salarii transmis de angajator în data de 15.01.2013, a procedat la virarea veniturilor salariale în sumă de 44.580 lei în contul curent”.

În formularul B., completat şi trimis de apelant, prin care s-a solicitat acordarea a 6 salarii în avans, s-a specificat în mod expres numele solicitantului, departamentul, subdepartamentul, numărul de ore (2 ore), număr de salarii solicitate (6), număr de rate convenite (12), sumă totală (44580 lei), data acordării (15.01.2013), însă şi salariul net de 7430 lei, deşi cuantumul salariului lunar cuvenit era numai 2313 lei conform contractului individual de muncă, modificat prin actul adiţional nr.499/01.02.2012.

Apelantul nu contestă că a fost de acord să ramburseze suma primită prin Programul B., conform procedurilor acestei proceduri şi că a împuternicit Departamentul de Resurse Umane în vederea deducerii oricăror sume datorate în baza acestui program din salariul lunar net.

De asemenea, apelantul a fost de acord ca, în cazul încetării contractului individual de muncă cu O.  România din orice motiv, angajatorul să reţină orice sume datorate în baza acestui program.

În scopul accesării Programului B., potrivit relaţiilor comunicate de intimată la solicitarea instanţei, salariatul trebuia să completeze următoarele câmpuri obligatorii: numărul de salarii solicitate, acordul salariatului prin care se angajează să returneze suma primită şi împuterniceşte departamentul resurse umane să reţină orice sumă datorată, în conformitate cu procedura de Reward OR/316/NR, Anexă pentru B., iar în cazul încetării contractului individual de muncă, să achite împrumutului înainte de încetare/acord.

Chiar dacă apelantul avea obligaţia completării numai a două câmpuri în aplicaţia B., respectiv numărul de salarii solicitate şi exprimarea acordului, în ceea ce priveşte angajarea returnării suma primită şi împuternicirea departamentului resurse umane să reţină orice sumă datorată, în conformitate cu procedura de Reward OR/316/NR, Anexă pentru B., iar în cazul încetării contractului individual de muncă, să achite împrumutul înainte de încetare/acord, astfel cum rezultă din relaţiile comunicate de intimată, în lipsa existenţei unei obligaţii de plată a unei prime de 30.702 lei, asumată de intimata, prima instanţă a dispus în mod corect obligarea apelantului la restituirea sumei de 18580 lei reprezentând diferenţa dintre suma încasată efectiv la data de 15.01.2013 (44.580 lei), ca avans salarial, iar nu ca primă, şi suma deja restituită (26.000 lei).

Consemnarea greşită în formularul B. a unui salariu lunar de 7.434 lei, în loc de 2313 lei, cât avea apelantul, a condus la acordarea, în mod eronat, a sumei de 44.580 lei (6 salarii x 7.434 lei= 44.580 lei), în loc de 13878 lei (2313 lei x 6 salarii =13878 lei), cât i s-ar fi cuvenit acestuia, conform procedurii B., caz în care angajatorul este îndreptăţit la restituirea plăţii nedatorate, în cauză fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art.256 Codul muncii.

Prin urmare, pentru toate considerentele arătate, având în vedere că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect prevederile art.253 şi art.256 Codul muncii, atunci când a admis acţiunea principală şi a respins cererea reconvenţională, Curtea va respinge apelul ca nefondat, în temeiul art.480 din Codul de procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare