Plangere contraventionala

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios contravenţional privind pe apelantul BM şi pe intimatul IPJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie Seria PISX NR. 0109979.

Prin sentința civilă nr. 126/26.01.2017 a Judecătoriei Pașcani a fost respinsă  ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul  BM, în contradictoriu cu intimatul IPJ.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

” Prin verbal de contraventie seria PISX nr. 0109979 din 27.06.2016, petentul BM a fost sancţionat contravenţional  pentru săvârşirea contravenţiei prevazută de  art. 102, alin.3 lit. e din OUG 195/2002, constând în aceea că la data de 27.06.2016  petentul a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare - pe DE 583, iar în loc. Sîrca  a  fost inregistrat cu aparatul radar cu viteza de 124 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteza de 70 Km/h.

În cuprinsul procesului-verbal se face menţiunea că aparatul radar cu care s-a înregistrat viteza este montat pe auto cu nr. de înmatriculare -, aparatul radar fiind de tipul Python II.

Procesul verbal de contraventie a fost intocmit in prezenta petentului, acesta semnând actul constatator, obiecţiunile acestuia fiind în sensul că nu se afla îm zona de incidenţă a indicatorului de limitare a vitezei la 70 km/h..

În drept, conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie, pronunţându-se, de asemenea, şi cu privire la sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal contestat, verificând îndeplinirea condiţiilor de formă, instanţa reţine că acesta cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 16, alin. 7 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Contrar susţinerilor petentului, in cuprinsul actului constatator s-au facut de catre agentul constatator suficiente menţiuni de natură a identifica aparatul radar folosit, respectiv marca acestuia şi autoturismul pe care era amplasat. În baza acestor elemente se poate proceda la verificarea existenţei verificării metrologice a aparatului.

Potrivit biletinului de verificare metrologică depus de intimat la dosarul cauzei, aparatul radar de tip Python II montat pe auto Opel Astra cu nr-  corespunde din punct de vedere metrologic, având aptitudinea de a măsura viteza în regim de deplasare şi staţionar.

Referitor la îndeplinirea condiţiilor de fond, prin art. 121, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, legiuitorul a prevăzut obligaţia conducătorilor de vehicule de a respecta viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenţie contestat, instanţa reţine că petentul a contestat valoarea vitezei înregistrate. Potrivit art. 102, alin. 3, lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, depăşirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h se constată cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic. Din această dispoziţie reiese că sarcina probei cu privire la temeinicia faptei revine intimatului, acesta fiind utilizatorul mijloacelor tehnice prevăzute de lege. Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa C.E.D.O. în interpretarea art. 6, paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia şi jurisprudenţa Curţii fac parte din dreptul intern, în conformitate cu dispoziţiile art. 11, alin. 2 şi art. 20 din Constituţia României), în care s-a arătat că, şi în materie contravenţională, în cazul unor sancţiuni de o anumită gravitate, precum reţinerea permisului de conducere, sarcina probei săvârşirii faptei aparţine acuzării.

Sub acest aspect, instanţa constată că intimatul a depus la dosarul cauzei planşe fotografice şi imagini video din care rezultă săvârşirea de către petent a contravenţiei reţinută în sarcina acestuia.

Din vizionarea imaginilor, instanţa constată că la momentul  18:06:39 apare în imagine autoturismul condus de către petent, la momentul 18:06:40 fiind afişată pe ecran viteza cu care acest autoturismul rula la acel moment, respectiv 123 km/h.

Cu privire la existenţa pe respectivul sector de drum a limitării de viteză, din aceleaşi imagini se observă (la ora 18:06:43) că  pe sensul de mers al autoturismului pe care este montat aparatul radar  se află indicatorul de sfârşit a limitării de viteză la 70 km/h, ceea ce înseamnă că pe sensul opus de mers (pe care rula autoturismul petentului), în aceeaşi linie, era incident indicatorul cu început de limitare a vitezei la 70 km/h.

Prin urmare, apreciază instanţa, în mod cert la momentul 18:06:40, la care care este afişată viteza de  123 km/h, autoturismul rula pe un sector de drum cu limitare a vitezei la 70 km/h.

Cât despre susţinerile petentul cum că nu rezultă în mod cert numărul de înmatriculare al autoturismului, din imagini, accesate cadru cu cadru, la o rezoluţie optimă,  rezultă că numărul de înmatriculare al autoturismului din cadrul este -. De altfel, petentul nici nu a negat că ar fi fost oprit în trafic la ora şi data din procesul verbal de contravenţie.

Cât priveşte aspectul vizând calitatea de agent constatator a agentului de poliţie folosit la oprirea autoturismului în trafic,se apreciază că  polițistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției pe baza informațiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla polițistul rutier. Aparenta scindare a constatării și sancționării contravențiilor privind circulația pe drumurile publice nu este de natură a afecta legalitatea procesului-verbal, în condițiile în care contravențiile de această natură sunt constatate, în majoritatea cazurilor, pe drumuri de mare viteză, iar un agent constatator unic nu ar putea opri în siguranță autovehiculul identificat ca circulând cu viteză peste limita legală.

Instanţa nu poate primi nici argumentul petentului că nu a fost luată în considerare eroarea maximă tolerată de aparatul radar întrucât verificarea cerinţelor Normei de Metrologie Legală 021-05, printre care se numără şi erorile tolerate, se realizează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model şi cu ocazia verificărilor periodice la care sunt supuse cinemometrele. Aceste cerinţe nu se aplică în funcţionarea propriu-zisă a cinemometrelor. Astfel, dacă cinemometrul afişează viteza de 100 km/h, asta înseamnă că autovehiculul are această viteză şi nu se mai fac alte ajustări, iar operatorul nu face decât să constate valoarea măsurată şi afişată de cinemometru.

Instanţa constată astfel că în mod corect fapta contravenţională reţinută în sarcina petentului a fost încadrată în dispoziţiile art. 102, alin. 3, lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, care stabileşte că reprezintă contravenţie depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum, respectiv pentru categoria din care face parte vehiculul condus.

Cât priveşte legalitatea sancţiunii aplicate, instanţa constată că acestea se încadrează în limitele prevăzute de textele incriminatoare, prin raportare la art. 98, alin. 4, lit. d) şi la art. 111, alin. 1, lit. c) din OUG nr. 195/2002 republicată.

Dovada săvârşirii faptei contravenţionale privind nerespectarea regimului de viteză este făcută cu ajutorul imaginilor radar depuse la dosarul cauzei de către intimat, măsurătorile fiind efectuate de către un operator radar specializat în astfel de operaţiuni, conform atestatului radar depus la dosarul cauzei.

Faţă de considerentele expuse şi având totodată în vedere şi împrejurarea că în speţă nu se poate reţine existenţa vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, instanţa va respinge ca neîntemeiată plângerea.”

Impotriva acestei sentinte a declarat apel petentul a solicitat instanţei admiterea apelului si pe fond anularea procesului verbal întocmit de către intimat.

În motivarea apelului  petentul arată că a fost sancționat pentru faptul că ar fi depășit limita legală de viteză, ceea ce nu este adevărat, deoarece nu se vede numarul de inmatriculare. Normele metrologice prevăd că trebuie sa se vada imaginea autovehecului din care sa se poată pune in evidenta numarul

De asmenea  aparatele radar în mișcare au erori de 4% si prima inatanta nu a dat efecienta acestui aspect. Se bucură de prezumția de nevinovăție conform art. 6 CEDO. De asemenea arata ca nu se poate identifica care este autoturismul cu viteza cea mai mare

Examinând sentinţa atacată, în limitele devoluţiunii stabilită prin motivele de apel formulate, şi în raport de întregul complex probator, ca şi de dispoziţiile aplicabile şi criticile aduse instanţei de fond, Tribunalul expune următoarele:

În concret, apelul de faţă vizează o greşită soluţionare a plângerii, apelantul  invocând greşita individualizare a faptei si sancțiunii aplicate, apreciind, printre altele, că nu se poate stabili cu certitudine viteza de rulare a autoturismului sau.

Această critică este găsită neîntemeiată.

Analizând cu precădere procesul verbal din punct de vedere al condiţiilor de legalitate, se constată că la întocmirea acestuia au fost respectate condiţiile formale impuse de lege, neexistând motive care să atragă constatarea nulităţii absolute a înscrisului.

Prin verbal de contravenție seria PISX nr. 0109979 din 27.06.2016, petentul BM a fost sancţionat contravenţional  pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de  art. 102, alin.3 lit. e din OUG 195/2002, constând în aceea că la data de 27.06.2016  petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare - pe DE 583, iar în loc. Sîrca  a  fost înregistrat cu aparatul radar cu viteza de 124 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteza de 70 Km/h.

Analizând considerentele primei instanțe, raportat la primul motiv de apel tribunalul il apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente. In ceea ce privește cuantumul vitezei cu care a circulat si sectorul de drum , tribunalul retine ca apărările sunt neîntemeiate, din vizionarea suportului video depus in cauza rezulta cu certitudine ca reclamantul se afla pe DE 583, iar în loc. Sîrca  a  fost înregistrat cu aparatul radar cu viteza de 124 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteza de 70 Km/h, fiind identificat numărul de înmatriculare in cadrul de la momentul 18.06:39 după care este oprit in trafic si nu contesta petentul apelant ca nu ar fi fost oprit, pentru a exista dubii cu privire la mașina si conducătorul auto identificați. În privinţa existenţei contravenţiei, Tribunalul constată că a fost pe deplin probată cu înregistrarea video surprinse de cinemometrul de control rutier tip PYTHON II omologat şi verificat metrologic, amplasat pe Opel Astra -. Înregistrarea poarta mențiunea T respectiv ținta cu viteza cea mai mare si este îndreptata pe autoturismul reclamantului. 

Verificând din punct de vedere al formei procesul-verbal contestat, Tribunalul constata ca in mod corect prima instanța a reținut ca  acesta conţine menţiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei, menţiuni a căror omisiune ar fi putut determina nulitatea absolută a procesului verbal.

Cu privire la temeinicia procesului verbal,Tribunalul constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanţiile procesuale recunoscute şi garantate de articolul 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în continuare Convenţia, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituţia României şi are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Pentru a determina dacă aceste garanţii sunt sau nu aplicabile în procedura contravenţională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancţiunii, instanţa să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzaţie în materie penală” în sensul autonom dat de Convenţie acestei noţiuni.

În cauzele Deweer (27 februarie 1980, seria A nr. 35, pag. 24, par. 48) şi Foti c. Italiei (10,12,1982, seria A nr. 56, pag. 18) Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înţeles în sensul Convenţiei prin „acuzaţie”. În opinia Curţii această noţiune trebuie definită mai degrabă în sens formal şi se referă la „existenţa unei notificări din partea autorităţilor cu privire la imputarea săvârşirii unei fapte penale”.

Fără îndoială, aşadar, că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei constituie o „acuzaţie” în sensul Convenţiei ,astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat în lumina criteriilor instituite prin practica Curţii.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază, în mod constant că pentru a determina dacă o contravenţie poate fi calificată drept “acuzaţie în materie penală” în sensul Convenţiei sunt necesare a fi avute în vedere trei criterii: 1)dacă textul ce defineşte contravenţia aparţine, conform legii naţionale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura şi gradul de severitate al sancţiunii aplicate, toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul şi obiectul art. 6 din Convenţie.

În aprecierea Curţii, indicaţiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativă în ce priveşte primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).

Celelalte două criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.

În examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 să devină aplicabil este suficient ca fapta să fie prin natura sa « penală » din punct de vedere al Convenţiei sau să expună persoana vizată unei sancţiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparţine sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancţionează astfel de fapte, precum cea reţinută în sarcina petentului, are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice se adresează tuturor cetăţenilor) şi amenda şi măsurile complementare (sancţiunea contravenţională aplicabilă) urmăreşte un scop preventiv şi represiv, nu să asigure o reparaţie pecuniară a unei eventuale daune, ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristică distinctivă a sancţiunii penale.

Curtea EDO aminteşte în cauza Anghel c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 şi 3 din art. 6 din Convenţie. Primul consacră principiul prezumţiei de nevinovăţie, obligaţia prezentării probei revenind acuzării şi îndoiala folosind în avantajul acuzatului.

Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenţie obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei ce i se aduce, în acordarea timpului şi înlesnirilor necesare pentru a-şi pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat şi în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării.

Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, Tribunalul constata  că petentului i s-a adus la cunoştinţă,  chiar în momentul constatării şi sancţionării contravenţiei reţinute în sarcina sa de către agentul constatator, acuzaţia în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a-şi construi apărarea, astfel cum rezultă din întocmirea procesului verbal contestat. De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe şi de a analiza probele administrate de către intimat în faţa instanţei de judecată.

Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu poate face dovada prin el însuşi a existenţei faptei, a autorului acesteia şi a vinovăţiei, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârşirea contravenţiei, în măsura în care nu conţine constatări personale, prin propriile simţuri ale agentului constatator.

În speţă, fapta descrisă  în  cuprinsul  procesului  verbal  de contravenţie poate  fi  constatată în mod direct şi nemijlocit, prin propriile simţuri, de agentul constatator, si a mai fost probata si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic -  aparate radar, care au înregistrat aspectul reținut si constat in mod direct de către agentul constatator.

In ceea ce privește marja de eroare invocata de către petentul apelant, retine tribunalul ca  atât timp cat cinemometrul a primit avizul favorabil de funcționare, viteza indicată de aparatul radar se prezumă ca fiind cea reala, neavând relevanţă posibila marja de eroare, care, ar putea sa opereze nu numai in favoarea apelantului, ci si in defavoarea acestuia. Orice aparat de măsura poate prezenta o marjă de eroare de măsurare, însa aceasta împrejurare nu este de natura a afecta valabilitatea maturatorii indicate, atât timp cât aparatul a fost verificat metrologic si potrivit buletinului de analiză corespunde normativelor legale.

Prin urmare,Tribunalul  apreciază că nu există vicii care să afecteze valabilitatea înregistrării depuse la dosar, astfel că probele aduse de intimat sunt valabile şi servesc la dovedirea săvârşirii contravenţiei reţinute prin procesul-verbal atacat, si in mod corect a fost retinut si de catre instanta de fond.

Procesul verbal, susţinut de probele administrate in cauza, oferă datele de identificare ale aparatului radar folosit, condiţiile în care s-a făcut înregistrarea, identitatea operatorului şi, starea de fapt este descrisă corect şi complet pentru ca instanţa să poată verifica îndeplinirea cerinţelor legale pentru ca înregistrările să poată fi folosite ca probă.

In fata instanţei, organul constatator a probat săvârşirea faptei de către petent, comunicând dovezile privind îndeplinirea cerinţelor normelor legale pentru ca înregistrările să fie folosite ca probe.

Probele depuse întrunesc condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o înregistrare pentru a fi folosită ca probă în faţa instanţei. Rezulta, astfel, data si ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autoturismului din care poate fi pus in evidenta numărul de înmatriculare al acestuia, condiţiile in care a fost efectuata înregistrarea în modul în deplasare.

Astfel, corect a statuat instanța de fond asupra legalității măsurătorii si a lipsei de temeinicie a apărării petentului, potrivit căreia, vitezei măsurate trebuie sa i se aplice marja de eroare de +4%. Astfel, atât timp cat cinemometrul a primit avizul favorabil de funcționare, viteza indicată de aparatul radar se prezumă ca fiind cea reala, neavând relevanţă posibila marja de eroare, care, aşa cum a arătat si prima instanța, ar putea sa opereze nu numai in favoarea recurentului, ci si in defavoarea acestuia. Orice aparat de măsura poate prezenta o marjă de eroare de măsurare, însa aceasta împrejurare nu este de natura a afecta valabilitatea măsurătorii indicate, atât timp cât aparatul a fost verificat metrologic si potrivit buletinului de analiză corespunde normativelor legale.

Aşadar, aceste norme sunt aplicabile la momentul în care se verifică metrologic aparatul radar, nu ulterior aprobării acestuia. Dacă aparatul radar se încadrează în respectiva marjă de eroare, primeşte avizul favorabil de funcţionare.

Sancţiunea aplicata contravenientului se încadrează în limitele prevăzute de O.U.G. 195/2002, reprezentând, în ceea ce priveşte sancţiunea principală, limita minimă prevăzută de lege pentru astfel de contravenţii. Această sancţiune în limita minimă este proporţională cu gradul de pericol social  al faptei săvârşite de către contravenient, având în vedere împrejurările săvârşirii faptei, si nu se impune înlocuirea acesteia cu avertisment.

Pe cale de consecință, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, toate motivele de apel fiind neîntemeiate, motiv pentru care vând în vedere prevederile art.480 C.pr.civ. se va respinge apelul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de BM împotriva sentinţei civile nr. 126/26.01.2017 pronunţată de a Judecătoria Paşcani, pe care o păstrează .

Definitivă .

Domenii speta

Spete similare