Refuz eliberare autorizație de construcție urmare a existenței unui litigiu notat în cartea funciară. Obligativitatea plângerii prealabile. Interpretarea art. 46 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991

Rezumat:

Întrucât acţiunea dedusă judecăţii priveşte refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere şi este întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. 5, raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă. Calificarea refuzului pârâtului de a elibera autorizaţia de construire ca fiind unul justificat sau nejustificat este o chestiune ce ţine de soluţionarea fondului cauzei. riscul ca pârâtul-recurent să suporte eventualele prejudicii decurgând din soluţionarea defavorabilă pentru reclamant a litigiului notat în cartea funciară, justifică, în opinia instanţei, refuzul autorităţii emitente de a elibera autorizaţia de construire în termen de 30 de zile de la data formulării cererii, precum şi decizia de a amâna momentul analizării cererii până la data soluţionării litigiului şi a radierii acestuia din cartea funciară.

(Decizia nr. 108 din 6 ianuarie 2018, dosar nr. 3762/86/2017)

Hotărârea:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 28.04.2017, reclamanta S.C. A. SRL în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Consiliului Judeţean B. şi Consiliul Judeţean B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la emiterea autorizaţiei de construire pentru obiectivul „Deschidere şi exploatare de piatră” pe terenul de 21.874 mp având nr. cadastral (..) CF nr. (...) a UAT Comuna C., situat în zona D. din extravilanul comunei C., jud. B., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3223 din 21 septembrie 2017, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte calitatea procesual pasivă a pârâtului Consiliul Judeţean B., invocată prin întâmpinare şi respinge acţiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu acest pârât ca inadmisibilă, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Preşedintele Consiliului Judeţean B., invocată prin întâmpinare, a respins ca nefondată excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată prin întâmpinare, a admis în parte acţiunea reclamantei S.C. A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean B., a obligat pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean B. la emiterea pentru reclamantă a autorizaţiei de construcţii pentru obiectivul „Deschidere şi exploatare piatră" cu respectarea dispoziţiilor art.7 din Legea nr. 50/91 şi a obligat pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean B. la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul Judeţean B. prin preşedinte, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciind că, în mod greşit Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de către Preşedintele Consiliului Judeţean B. prin întâmpinare, pe motiv că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 7 alin. (5), raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr, 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind obligatorie plângerea prealabilă în cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere.

În motivarea cererii de recurs, pârâtul a arătat că în speţă, nu poate fi reţinut în sarcina sa vreun refuz nejustificat de emitere a autorizaţiei de construire sau faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi implicit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, a arătat că, urmare a cererii nr. 25972 din 24.11.2016, prin care reclamanta SC A. SRL a solicitat emiterea autorizaţiei de construire pentru „Deschidere şi exploatare de piatră" pe terenul în suprafaţă de 21.874 m.p., intabulat în CF (..) UAT Comuna C., situat în extravilanul comunei C., la locul numit D., i-a făcut cunoscut acesteia în termen legal, prin adresa nr. 25972 din 07.12.2016, faptul că procedura de autorizare se va putea derula după încheierea litigiului având ca obiect acţiune în constatare ce formează obiectul dosarului nr. ..../334/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei (declinat în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc) cu privire la terenul în cauză, în favoarea adevăratului proprietar şi radierea notării litigiului din cartea funciară, litigiul fiind notat în cartea funciară, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară pentru informare eliberat de OCPI B., Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pe care pârâtul l-a depus la dosar.

A apreciat că instanţa de fond nu a analizat şi nu a avut în vedere la pronunţarea hotărârii dispoziţiile speciale reglementate de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 839/2009, respectiv art. 46 alin. (4), dispoziţii legale invocate prin întâmpinare la instanţa de fond. Faţă de cele arătate, a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5), raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel încât reclamanta avea obligaţia parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ.

A precizat faptul că neparcurgerea acestei proceduri în materia contenciosului administrativ constituie un fine de neprimire a acţiunii, motiv pentru care solicită respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, pârâtul a învederat faptul că prima instanţă în mod greşit a admis în parte acţiunea şi că a obligat la emiterea pentru reclamantă a autorizaţiei de construire, reţinând ca şi motivare dispoziţiile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în virtutea cărora, a apreciat instanţa de fond că: „Se creează, în acest mod, posibilitatea emiterii unei autorizaţii de construire chiar şi în ipoteza existenţei unor litigii în legătură cu imobilul vizat. Textul de lege nu instituie o interdicţie de emitere a autorizaţiei în ipoteza existenţei unor litigii legate de imobil, ci o cauză de nerăspundere a emitentului pentru eventualele prejudicii cauzate de existenţa litigiilor pe rolul instanţelor, la momentul emiterii autorizaţiei".

Faţă de considerentele hotărârii recurate, a arătat faptul că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente, respectiv a aplicat trunchiat Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu referire Ia art. 7 alin. (9), fără a corobora aceste prevederi legale cu cele din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 839/2009, respectiv art. 46 alin. (4). De asemeni, a arătat că prima instanţă nu a ţinut cont la judecarea cauzei de prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, făcând abstracţie de situaţia de excepţie reglementată de acest text de lege, respectiv faptul că autoritatea administraţiei publice locale competente, emitentă a autorizaţiei de construire este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa la momentul emiterii actului a unor litigii aparţinând solicitantului, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, privind imobilul - teren si/sau construcţii - în cazul în care litigiul a fost notat în cartea funciară si este evidenţiat în extrasul de carte funciară.

Raportat la situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 21.874 m.p., pe care reclamanta doreşte să construiască obiectivul „Deschidere şi exploatare de piatră" şi pentru care solicită autorizaţie de construire, respectiv notarea litigiului în cartea funciară cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului, intimatul a apreciat că devin incidente prevederile art. 46 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

A învederat că, ulterior stabilirii de către instanţă a dreptului de proprietate în favoarea locatorului reclamant şi radierii notării litigiului din cartea funciară, se va putea relua procedura de autorizare.

A apreciat că s-ar fi impus ca la soluţionarea cauzei, instanţa de fond să fi ţinut cont de prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, însă deşi pârâtul le-a invocat în termen legal procedural, au fost ignorate, prima instanţă limitându-se doar la prevederile art. 7 alin. (9) din Legea nr, 50/1991, fără completările aduse prin Normele de aplicare.

Reclamanta-intimată, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.

Intimata a adus două critici cererii de recurs, şi anume:

1. Cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile. Intimata a învederat faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. 5 raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, atunci când nu se răspunde solicitantului în termenul legal, solicitând respingerea acestei excepţii.

2. Pe fondul cererii. Cu privire la refuzul de emitere a autorizaţiei de construire, intimata a apreciat că aceste este unul nejustificat, astfel cum rezultă din adresa nr. 25972 din  07.12.2016 emisă de Consiliul Judeţean B. Direcţia Arhitect Şef, Serviciul Urbanism şi amenajarea teritoriului: ,,procedura de autorizare se va putea derula după încheierea litigiului, în favoarea proprietarului de drept si ştergerea litigiului din extrasul de carte funciară".

A precizat că, potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, şi a Normelor Metodologice din 12.10.2009 de aplicare a Legii nr. 50/1991, solicitantul autorizaţiei de construire/desfiinţare poate fi orice persoană fizică sau juridică titular al unui drept real asupra imobilului - teren şi/sau construcţii -, identificat prin număr cadastral, care atestă dreptul acestuia de a executa lucrări de construcţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 şi art. 20 alin. 1 din Ordinul nr. 839/2009, documentaţia pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii elaborată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism aprobate, potrivit legii, pe lângă cererea pentru emiterea autorizaţiei de construire va conţine, în mod obligatoriu, următoarele documente:

a) certificatul de urbanism, în copie;

b) dovada titlului asupra imobilului, teren si/sau construcţii, în copie legalizată, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zii si extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi. în cazul în care legea nu dispune altfel;

 c) documentaţia tehnică - D.T., în două exemplare, dintre care un exemplar se arhivează la emitent şi un exemplar vizat spre neschimbare se returnează beneficiarului;

 avizele, acordurile şi punctul de vedere/actul administrativ al autorităţii pentru protecţia mediului competente, solicitate prin certificatul de urbanism, în copie;

d) proiectele de infrastructură transeuropeană de transport, avizele/şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului şi, după caz, actul administrativ al acestuia, avizele/acordurile de

principiu sau, după caz, avizele de amplasament favorabile condiţionate pentru relocarea sistemelor/reţelelor de transport şi de distribuţie a energiei electrice, gazelor naturale şi a ţiţeiului, precum şi a altor reţele de utilităţi situate pe coridorul de expropriere

e) studiile de specialitate, nota tehnică justificativă sau raportul de expertiză tehnică pentru lucrări de intervenţie la construcţii existente, raportul de audit energetic, raportul de

expertiză a sistemelor tehnice, certificatul de performanţă energetică a clădirii, pentru

lucrări de intervenţie în vederea creşterii performanţei energetice la clădiri şi/sau pentru lucrări de renovare majoră, precum şi studiul privind posibilitatea montării/utilizării unor

sisteme alternative de producere a energiei, în cazurile prevăzute de legislaţia privind

performanţa energetică a clădirilor şi în măsura în care prin auditul energetic al clădirii se

stabileşte că acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcţional, economic şi al

mediului înconjurător, solicitate prin certificatul de urbanism, în condiţiile legii, un

exemplar.

f) dovada privind achitarea taxelor aferente certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire.

Intimata a învederat instanţei faptul că, din art. 7 alin. 9 din Legea nr. 50/1991, textul de lege invocat de recurentul-pârât rezultă că: „Autoritatea administraţiei publice locale/ competente, potrivit legii, emitentă a autorizaţiei de construire/desfiinţare, nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa la momentul emiterii actului a unor litigii aparţinând solicitantului, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, privind imobilul - teren şi/sau construcţii - situaţie în care responsabilitatea revine exclusiv solicitantului, cu excepţia cazului în care litigiul a fost notat în cartea funciară şi este evidenţiat în extrasul de carte funciară depus de solicitant" (a art. 46 alin. 4 din Ordinul nr. 839/12.10.2009).

A menţionat că această necorelare a Ordinului din 2009, act cu o forţă juridică inferioară, încalcă spiritul şi litera Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, modificată prin Legea nr. 269/2011.

A mai arătat că, la data de 19 mai 2005, prin Legea nr. 119/2005, legiuitorul a renunţat la condiţia că „Odată cu depunerea cererii de emitere a autorizaţiei de construire, solicitantul are obligaţia să prezinte o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că imobilul - teren si/sau construcţii - nu face obiectul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, în caz contrar documentaţia se restituie solicitantului, care o va depune spre autorizare numai după soluţionarea definitivă în instanţă a litigiului", abrogând această prevedere şi înlocuind-o cu sintagma „Autorizaţia de construire se emite dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute pentru prezenta lege.

Autoritatea emitentă a autorizaţiei nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti privind imobilul - teren şi/sau construcţii - aparţinând exclusiv solicitantului”.

Referitor la această formă a articolului 7 alin. 9 teza finală, intimata a făcut trimitere la Decizia nr. 12 a Curţii Constituţionale din data de 20.02.2007, prin care aceasta a statuat următoarele: „autorizaţia de construire emisă de autoritatea administraţiei publice, sub rezerva lipsei responsabilităţii pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa, ia momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, este supusă controlul judecătoresc al instanţei de contencios administrativ," precum şi că „în măsura în care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condiţiilor legale, titularul dreptului va suporta sancţiunile stabilite de lege".

Aşadar, reclamanta a arătat că textul nu instituie o interdicţie de emitere a autorizaţiei în ipoteza existenţei unor litigii legate de imobil, ci reglementează o cauză de nerăspundere - instituţii juridice diferite. În ipoteza existenţei unor litigii cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului pentru care se solicită autorizaţia de construire, solicitantul îşi asumă riscul consecinţelor ulterioare, respectiv pierderea dreptului de proprietate dobândit nelegal şi al dreptului asupra unei construcţii pe care a amenajat-o, conform principiilor accesiunii imobiliare artificiale şi obligaţia de reparare a prejudiciilor cauzate. De altfel, reclamanta a precizat că, pentru evitarea prejudicierii persoanelor care au un interes ca lucrările de construire să nu fie realizate, legislaţia prevede utilizarea altor proceduri specifice scopului urmărit, cum ar fi sistarea lucrărilor de construire de către instanţele judecătoreşti, acestea având prerogativa de a analiza oportunitatea măsurii ţinând seama de particularităţile fiecărui caz în parte.

Reclamanta a mai precizat că persoanele care au notat litigiul au formulat şi o cerere de ordonanţă preşedinţială, în cadrul căreia s-a cercetat aparenţa dreptului de proprietate şi temeinicia cererii de sistare a executării lucrărilor de construire şi cererile au fost respinse prin sentinţa şi decizia nr. 209/21.02.2017, pronunţate de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc şi Tribunalul Suceava Secţia I civilă în dosarul nr. .../334/2016* - anexă. Prin urmare, a apreciat că împrejurarea că în speţă există un litigiu asupra terenului pe care intenţionează să execute lucrări de construcţie şi că acesta a fost notat în cartea funciară nu reprezintă un impediment la emiterea autorizaţiei de construire, câtă vreme legea nu instituie o asemenea interdicţie şi nici nu s-a pronunţat vreo hotărâre judecătorească definitivă care să confere respectivelor persoane vreun drept real asupra imobilului.

Concluzionând, reclamanta a apreciat că, dacă ar fi avute în vedere susţinerile recurentului, ar însemna că legiuitorul a înţeles să apere doar presupusele interese ale unor terţe persoane care pot doar introduce abuziv orice fel de acţiuni referitoare la imobil, blocând astfel proiectele proprietarului, fără a avea nici o confirmare din partea instanţei că pretenţiile sunt întemeiate.

Prin răspunsul la întâmpinare, formulat de recurent şi depus la dosarul cauzei, acesta a precizat faptul că, prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă S.C. A. SRL afirmă în mod greşit faptul că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 839/2009, „încalcă spiritul şi litera Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii". A precizat că normele de aplicare a unei legi stabilesc modul în care legile vor fi efectiv puse în aplicare, au rolul de a explicita textul actului normativ, fiind emise de legiuitor pe baza şi în executarea legii, astfel încât Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 839/2009, vin să expliciteze voinţa legiuitorului exprimată în textul actului normativ - Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în vederea punerii în aplicare în mod corect a actului normativ în legătură cu care au fost emise.

 A motivat că Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991 formează un tot unitar cu aceasta, fiind inserate în textul actului normativ, neputând fi analizate trunchiat. A apreciat ca fiind absolut necesar a fi respectate atât legea, cât şi normele de aplicare a legii. Raţiunea pentru care se emit norme de aplicare a unei legi rezultă din voinţa legiuitorului de a stabili modul de aplicare a actului normativ respectiv.

Referitor la Decizia nr. 142 a Curţii Constituţionale, pârâtul a arătat că aceasta a fost dată în anul 2007, anterior emiterii Normelor de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 839/2009, norme care vin să clarifice aplicarea legii în forma aplicabilă prezentului litigiu. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 142/2007se reţine că: "....autorizaţia de construire emisă de autoritatea administraţiei publice, sub rezerva lipsei responsabilităţii pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, este supusă controlului judecătoresc al instanţei de contencios administrativ" şi că potrivit art. 12 din Legea nr. 50/1991 se oferă persoanei îndreptăţite posibilitatea de anulare de către instanţele de contencios administrativ a autorizaţiilor de construire emise cu încălcarea prevederilor legale. A mai arătat că, din considerentele acestei decizii, rezultă că autorizaţiile de construire emise cu încălcarea prevederilor legale aplicabile în materie (în speţă, Legea nr. 50/1991 şi Normele de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 839/2009) sunt anulabile pe calea exercitării controlului judecătoresc.

Recurentul a mai răspuns criticilor reclamantei, precizând faptul că în mod greşit intimata-reclamantă a făcut referire la cererea de ordonanţă preşedinţială ce a format obiectul dosarului nr. .../314/2016*, deoarece litigiul pe fond privind terenul în cauză, notat în Cartea Funciară în baza certificatului de grefă nr. ..../334/2016 din 13.05.2016 emis de Judecătoria Vatra Dornei, formează obiectul Dosarului nr. ../334/2016 al Judecătoriei Vatra Dornei privind pe reclamanţii E. ş.a., în contradictoriu cu pârâţii F. ş.a., având ca obiect acţiune în constatare, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară depus la dosar.

A mai precizat că, din verificările efectuate pe portalul instanţelor de judecată rezultă că dosarul nr. .../334/2016, declinat în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, a avut ultimul termen de judecată pe 05.01.2018, pentru lipsa raportului de expertiză dispusă în cauză. A considerat că, prin urmare, Legea nr. 50/1991 nu poate fi privită şi aplicată ut singuli, trunchiat, fără a se ţine seama de Normele de aplicare a acestei legi aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 839/2009, norme care reglementează modul de aplicare a actului normativ. Art. 46 alin. (4) din Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991 se referă la modul de aplicare al art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991.

Recurentul a mai apreciat că instanţa fondului a făcut aplicarea în mod greşit a normelor de drept material incidente în cauză, fără a corobora prevederile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991 cu dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Normele de aplicare a legii, fapt ce a condus la pronunţarea sentinţei recurate.

Faţă de dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ţinând cont de calitatea de autoritate publică a pârâtului, a considerat că nu este posibilă emiterea unui act administrativ cu nerespectarea legii, fapt ce este de natură să angajeze răspunderea instituţiei noastre pentru prejudicii ulterioare cauzate unui terţ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, ce se subsumează cazului de nelegalitate prevăzut de art.488 pct.8 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, prin care se critică soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei procedurii prealabile, Curtea apreciază că susţinerile recurentului sunt nefondate, întrucât acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată pe dispoziţiile art.7 alin.5, raportat la art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004, nefiind obligatorie plângerea prealabilă în cazul refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere. Calificarea refuzului pârâtului de a elibera autorizaţia de construire ca fiind unul justificat sau nejustificat este o chestiune ce ţine de soluţionarea fondului cauzei, şi nu a excepţiei invocate prin întâmpinare.

Privitor la cea de a doua critică a recurentului, conform căreia instanţa de fond nu a analizat şi nu a avut în vedere la pronunţarea hotărârii dispoziţiile speciale reglementate de Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr.839/2009, respectiv art.46 alin.4, Curtea constată că acest motiv de recurs este întemeiat.

Astfel, instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art.7 alin.9 din Legea nr.50/1990, potrivit cărora: „Autorizaţia de construire se emite dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute prin prezenta lege. Autoritatea emitentă a autorizaţiei nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa, în momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti privind imobilul - teren şi/sau construcţii -, responsabilitatea aparţinând solicitantului.”

Prima instanţă a statuat că invocarea existenţei unui litigiu notat în CF nu poate fi considerat refuz justificat potrivit art.7 din Legea 50/1991, în condiţiile în care solicitantul autorizaţiei îşi asumă riscul consecinţelor ulterioare finalizării nefavorabile a litigiului cu privire la imobilul pentru care se solicită autorizaţia de construire.

Este reală susţinerea recurentului în sensul că instanţa de fond nu a analizat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art.46 alin.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr.839/2009, deşi aceste prevederi au fost invocate prin întâmpinare.

Art.46 alin.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr.839/2009 prevede că „În temeiul prevederilor art. 7 alin. (9) din Lege, autoritatea administraţiei publice locale/competente, potrivit Legii, emitentă a autorizaţiei de construire/desfiinţare, nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa la momentul emiterii actului a unor litigii aparţinând solicitantului, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, privind imobilul - teren şi/sau construcţii -, situaţie în care responsabilitatea revine exclusiv solicitantului, cu excepţia cazului în care litigiul a fost notat în cartea funciară şi este evidenţiat în extrasul de carte funciară depus de solicitant.”

Această dispoziţie din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, în vigoare la data formulării cererii de eliberare autorizaţie de construire de către reclamant, are scopul de a explicita prevederea legală cuprinsă în art. 7 alin. 9 din Legea nr. 50/1991, pe care şi-a întemeiat instanţa de fond argumentaţia,. Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr.839/2009 este un act administrativ cu caracter normativ ce se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie ce nu a fost răsturnată în cauză, astfel că dispoziţia invocată de recurent are deplină aplicabilitate.

Din interpretarea per a contrario a acestei prevederi, în situaţia în care litigiul a fost notat în cartea funciară şi este evidenţiat în extrasul de carte funciară depus de solicitant – situaţie care se regăseşte şi în cauza de faţă – responsabilitatea pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa la momentul emiterii actului a unor litigii privitoare la imobil, revine autorităţii emitente.

Or, riscul ca pârâtul-recurent să suporte eventualele prejudicii decurgând din soluţionarea defavorabilă pentru reclamant a litigiului notat în cartea funciară, justifică, în opinia instanţei, refuzul autorităţii emitente de a elibera autorizaţia de construire în termen de 30 de zile de la data formulării cererii, precum şi decizia de a amâna momentul analizării cererii până la data soluţionării litigiului şi a radierii acestuia din cartea funciară.

În consecinţă, reţinând că refuzul pârâtului nu este unul nejustificat, în sensul dispoziţiilor art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează a admite recursul, a casa parţial sentinţa recurată, şi a respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată, urmând a respinge, în temeiul art.453 din Codul de procedură civilă, şi cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată de la prima instanţă ca nefondată.

Potrivit art.453 Cod procedură civilă, intimatul va fi obligat la plata către recurent a cheltuielilor de judecată din recurs, reprezentând taxă de timbru.

Domenii speta

Spete similare