Aspecte legate de comunicarea actelor de procedură şi de consecinţa neatacării lor în termen şi neîndeplinirea procedurii prealabile.

Decizie 772/R din 28.04.2011


Aspecte legate de comunicarea actelor de procedură şi de consecinţa neatacării lor în termen şi neîndeplinirea procedurii prealabile.

O.G. nr. 92/2003, republicată

Problema vicierii procedurii de comunicare a actelor administrativ fiscale trebuie analizată în vederea repunerii în termenul de contestare şi câtă vreme instanţa este investită cu anularea actului contestator şi deciziilor de calcul al accesoriilor, fără parcurgerea procedurii prealabile impuse de O.G. nr. 92/2003, republicată, deci în lipsa unei decizii de soluţionare a contestaţiei, nu se poate face o analiză pe fondul actelor pretins a fi necomunicate în termen şi în condiţile procedurale prescrise de lege.

Prin sentinţa nr. 1141 din 25 octombrie 2010, Tribunalul Mureş, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul K.S. în contradictoriu cu pârâta M.F.P. – A.N.A.F. – A.N.V. D.R.A.O.V. Braşov şi a anulat ca nelegale actul constatator privind taxele vamale şi alte drepturi cuvenite bugetului, nr. 415 din 26 iunie 2003, procesul verbal nr. 147 din 26 iunie 2003, Decizia 415 din 31 decembrie 2008 şi Decizia nr. 4876 din 13 noiembrie 2008 emise de pârâtă.

Instanţa de fond a reţinut că prin adresa nr. 15877 din 2 octombrie 2009 pârâta a dispus înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani deţinute de reclamant în conturile deschise la terţul poprit S.C. B.T. S.A. – Sucursala Târgu Mureş, în vederea încasării creanţei fiscale în sumă de 8.690 lei, în cuprinsul actului de  înfiinţare a popririi fiind indicate titlurile executorii prin care a fost determinată creanţa şi anume actele care formează obiectul prezentei cauze.

Întrucât reclamantul a invocat faptul că nu a avut cunoştinţă de actele fiscale emise de pârâtă, acestea nefiindu-i comunicate şi aflând despre existenţa lor doar cu ocazia popririi, de la terţul poprit, instanţa de fond a analizat modul în care s-a făcut comunicarea potrivit actelor depuse la dosar de pârâtă.

Din probele dosarului instanţa a constatat că pârâta nu a reuşit să lămurească de ce s-a realizat comunicarea actelor administrative fiscale în cauză prin forma subsidiară de aducere la cunoştinţă şi nici nu a probat faptul că s-a încercat înştiinţarea reclamantului prin forma principală, evident mai eficientă de comunicare, prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin alte mijloace.

Ţinând cont de faptul că pârâta nu a justificat comunicarea actelor administrativ fiscale în modalitatea instituită de prevederile art. 44 alin. 2 lit.”d” din O.G. nr. 92/2003, instanţa a reţinut că procedura de comunicare este viciată, prin urmare organul fiscal nu poate pretinde executarea obligaţiei stabilită în sarcina contribuabilului, cu atât mai mult cu cât în anunţul colectiv nr. 19161 din 17 decembrie 2008 apare K.Ş. în loc de K.S., cum este numele corect al reclamantului.

În consecinţă, instanţa a anulat ca nelegale actele contestate.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de pârâta A.N.V. Bucureşti, prin D.R.A.O.V. Braşov, solicitând modificarea în sensul respingerii acţiunii reclamantului.

În motivarea recursului s-a precizat că instanţa a interpretat eronat prevederile legislaţiei fiscale, deoarece  actul constatator nr. 415/2003 s-a comunicat la adresa indicată de contestator în momentul introducerii autoturismului marca Opel în ţară şi prevăzută în actul de identitate – Târgu Mureş, B-dul 1 Decembrie 1918, fiind returnat plicul cu corespondenţă, cu menţiunea „destinatar necunoscut”, context în care s-a procedat conform art. 44 din O.G. nr. 92/2003 republicată.

Recurenta a mai învederat că prevederile legale privind comunicarea actelor fiscale se pot invoca pe calea contestaţiei la executare, or, o asemenea contestaţie nu a fost înaintată în termenul de decădere. S-a invocat şi instituţia procedurii prealabile fără respectarea căreia nu poate fi investită instanţa de contencios administrativ.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi ţinând cont de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a constat că recursul este fondat.

Obiectul cererii de chemare în judecată  înregistrată ca acţiune în contencios administrativ îl reprezintă anularea mai multor titluri executorii:

- actul constatator 415 din 26 iunie 2003

- proces verbal nr. 147 din 26 iunie 2003

- Decizia 415 din 31 decembrie 2007

- Decizia 4876 din 13 noiembrie 2008

Aceste acte privesc taxele vamale şi calculul accesoriilor pentru neplata la termen a obligaţiilor către stat, acte administrativ fiscale care puteau fi contestate în termenele şi condiţiile prevăzute  Codul de procedură fiscală.

Instanţa nu a fost investită cu soluţionarea unei contestaţii la executare pentru a putea analiza modul în care s-a realizat procedura de comunicare a actelor administrativ fiscale şi a constata vicierea procedurii, pentru a ajunge la concluzia că actele nu pot produce efectul înştiinţării debitorului. De altfel, din moment ce s-a emis adresă de poprire, există pe rolul instanţei un dosar execuţional în care pot fi analizate aspectele invocate de reclamant.

Chiar şi în situaţia în care s-ar fi constatat viciată procedura de comunicare, reclamantul era obligat să urmeze procedura de contestare prevăzută de O.G. nr. 92/2003 republicată care presupune formularea unei contestaţii adresată organului fiscal – emitent al actului, organ obligat să emită o decizie de soluţionare a contestaţiei, decizie care poate fi cenzurată de instanţă de contencios administrativ.

Problema vicierii procedurii de comunicare a actelor administrativ fiscale se impune a fi analizată în vederea repunerii în termenul de contestare şi evident în cadrul contestaţiei la executare.

Câtă vreme instanţa este investită direct cu anularea actului constatator şi a deciziilor de calcul al accesoriilor, fără ca reclamantul să fi parcurs procedura prealabilă impusă de O.G. nr. 92/2003 republicată, deci în lipsa existenţei unei decizii de soluţionare a contestaţiei, nu se poate face o analiză pe fondul actelor necontestate procedural. De altfel, instanţa de fond s-a rezumat la a constata folosirea abuzivă a modului de comunicare prin publicitate a actelor administrative şi a considerat că actele sunt inopozabile reclamantului, anulându-le fără nicio motivare privind aspectele de fond şi formă ale acestora.

Actul constatator nr. 415/2003 în temeiul căruia s-au calculat ulterior accesoriile, este emis pe numele K.S., numele corect al reclamantului, nu care se regăseşte şi pe anunţul colectiv, aspecte care oricum nu influenţează soluţia, câtă vreme acţiunea reclamantului este inadmisibilă din cauza neparcurgerii procedurii  prealabile a contestaţiei în sistemul căilor administrative de atac.

Pentru considerentele arătate, văzând şi prevederile  art.  312 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa a admis recursul pârâtei şi a modificat hotărârea în sensul că a respins ca inadmisibilă contestaţia adresată prin acţiune directă instanţei de contencios administrativ.