Tulburarea de posesie săvârşită prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar. Condiţii de existenţă a infracţiunii.

Rezumat:

Cerinţa ca semnele de hotar să aibă un caracter licit, rezultat din învoiala părţilor, sau dispoziţia autorităţii, cerinţă care este cu atât mai valabilă în situaţia în care între inculpat şi persoana pretins vătămată există un litigiu cu privire la legitimitatea delimitărilor imobilului.

Or, în speţă, caracterul licit al semnelor de hotar preexista, atitudinea inculpaţilor neputând fi justificată de pretinsa cumpărare de la foştii proprietari vecini a unei suprafeţe de teren, care nici nu a fost dovedită cu un înscris autentic, nici prin prisma faptului că, chiar şi reală dacă ar fi cumpărarea, cei doi, împreună cu pretinşii vânzători, nu şi-au făcut la vremea respectivă o nouă delimitare a proprietăţilor în raport de acel pretins antecontract, deşi aveau posibilitatea să o facă, inculpaţii alegând să strice gardul şi să smulgă ţăruşii amplasaţi pe terenul peroanei vătămate de un specialist topo, lângă gardul construit anterior chiar de aceştia.

(Decizia nr. 79 din 23 ianuarie 2018, dosar nr. 318/285/2017)

Hotărârea:

Prin sentinţa penală nr. 615 din 20 septembrie 2017, Judecătoria Rădăuţi în baza art. 396, alin. 1 şi 2 din Noul Cod de procedură penală, raportat la art. 61 Cod penal, a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută şi pedepsită de art. 256, alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 2.000 (două mii) lei amendă penală, persoană vătămată/ parte civilă fiind B., cu domiciliul în oraşul D, nr.....

În temeiul art. 61 al. 2, 4 lit. c Cod penal, a constatat că amenda aplicată inculpatului A., corespunde unui nr. de 200 zile – amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă, fiind de 10 lei.

În baza art. 396, alin. 1 şi 2 din Noul Cod de procedură penală, raportat la art. 61 Cod penal, a condamnat pe inculpata C., pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută şi pedepsită de art. 256, alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 2.000 (două mii) lei amendă penală, persoană vătămată/ parte civilă fiind B.

În temeiul art. 61 al. 2, 4 lit. c Cod penal, a constatat că amenda aplicată inculpatei C., corespunde unui nr. de 200 zile – amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă, fiind de 10 lei.

A pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 63 şi 64 din Codul penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii penale.

În baza art. 19, 20 şi 25 şi art. 393 alin. 3 şi 397 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 şi art. 1382 din Codul civil, a admis acţiunea civilă formulată de persoană vătămată/parte civilă B., şi în consecinţă a obligat, în solidar, inculpaţii A. şi C., să plătească părţii civile menţionate, suma de 1.000 lei, cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) din Cod procedură penală, a obligat fiecare inculpat, să plătească către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, câte 500 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut, în esenţă, că în fapt, numiţii B. şi E. în data de 21 octombrie 2015 au cumpărat conform contractului de vânzare, încheiere de autentificare nr. 4... din 21 octombrie 2015, suprafaţa de 1495 mp la locuinţa nr. ... din or. D., teren pentru care s-a eliberat de ANCPI extras de carte funciară x, cât şi Plan de amplasament, după cumpărare intrând în posesia efectivă a acestuia şi în primăvara anului 2016 a cultivat terenul în cauză. Conform procesului verbal din data de 23 octombrie 2015, rezultă că terenul a fost măsurat şi delimitat prin 10 ţăruşi din lemn de 1 m, teren delimitat de către inginerul cadastral F., persoana vătămată intrând efectiv în posesia terenului.

Din fotografiile depuse la dosar de către persoana vătămată, se pot observa ţăruşii din lemn, ce delimitează proprietatea sa, de cea a inculpaţilor, cât şi gardul despărţitor, format din leaţuri de lemn. După delimitarea proprietăţii şi intrarea efectivă în posesie asupra terenului de către persoana vătămată B., în luna noiembrie 2015, inculpaţii au smuls semnele de hotar, constând în ţăruşii din lemn, ce delimitau proprietăţile lor şi au construit un nou gard, pe care l-au amplasat pe terenul persoanei vătămate, ocupând în parte, fără drept, din terenul persoanei vătămate.

Pentru clarificarea situaţiei în teren s-a deplasat inginerul G. din cadrul Primăriei Oraşului D. care efectuând verificări la faţa locului în urma consultării documentelor puse la dispoziţie de persoana vătămată, a constatat că bornele prin care s-a făcut trasarea hotarului în momentul intabulării au fost scoase iar gardul dintre cele două proprietăţi a fost demontat. În urma măsurătorilor s-a constatat că atât pe latura de la drumul comunal în loc de 26,05 m liniari se regăsesc doar 24 m, iar între locuinţele părţilor care sunt apropiate A. şi C. au turnat o placă de beton până la temelia casei cumpărate de B., cât şi pe latura din spate grădinii în loc de 22 m se regăsesc 20,60 m, astfel s-a concluzionat că o parte din suprafaţa de teren proprietatea lui B. a fost ocupată fără drept de către inculpaţi.

Audiat, martorul H., vecin cu imobilul în discuţie, a declarat că în toamna anului 2015, i-a văzut pe inculpaţi cum au mutat gardul dintre proprietăţile părţilor spre interiorul terenului deţinut de persoana vătămată. 

Martorul I. confirmă existenţa gardului înainte ca persoana vătămată să cumpere proprietatea în cauză, acesta delimitând proprietăţile încă din vechime aceea fiind linia de hotar şi cunoaşte că inculpaţii au mutat gardul ocupând o parte din terenul persoanei vătămate. 

Fiind audiată, martora E. a declarat că numiţii A. şi C., în cursul lunii noiembrie 2015 au smuls bornele şi mutat gardul ocupând în parte terenul ce aparţine soţului său B.

De asemenea, martorul J. a declarat faptul că la data de 03 august 2016, s-a deplasat la locuinţa ce aparţine socrului său B. intenţionând să monteze plasele de la gardul despărţitor, pe linia de hotar, fără a le distruge, acestea fiind demontate.

Instanţa a mai constatat, conform probelor administrate, că gardul construit de inculpaţi a fost demontat de persoana vătămată în primăvara anului 2016, persoana vătămată cultivând întregul teren, iar ulterior inculpaţii au reconstruit gardul şi au turnat o placă de beton, pe o mică suprafaţă din terenul aparţinând persoanei vătămate, aflat în spatele locuinţei acesteia.

Faptul că inculpaţii au ocupat, o parte din terenul persoanei vătămate, rezultă şi din procesul verbal din data de 02 august 2016, întocmit de reprezentanţi din cadrul Primăriei D. şi ai Poliţiei or. D..

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpaţilor, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, apreciind că şi o pedeapsă de natură pecuniară constând într-o amendă penală, în limitele prevăzute de lege şi-ar atinge scopul prevăzut de lege, creând o constrângere materială pentru inculpaţi, atingând totodată şi scopul preventiv al săvârşirii de noi fapte penale.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa a reţinut că potrivit art. 1357 Cod civil în vigoare la data comiterii faptelor „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”.

Din textul anterior menţionat, se desprind elementele răspunderii civile delictuale şi anume: fapta ilicită comisă cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu cauzat prin aceasta şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi acţiunea ilicită.

Persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă împotriva inculpaţilor, cu suma de 1.000 lei, daune morale.

Instanţa de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerinţele legale citate mai sus, astefl că, în baza art. 19, 20 şi 25 şi art. 393 alin. 3 şi 397 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 şi art. 1382 din Codul civil, a admis acţiunea civilă formulată de persoană vătămată/parte civilă B., şi în consecinţă a obligat, în solidar, inculpaţii A. şi C., să plătească părţii civile menţionate, suma de 1.000 lei, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii A. şi C., criticând-o pentru motivele arăatte în scris şi reiterate cu ocazia dezbaterilor din 10.01.2018, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată, care face parte integrantă din decizia de faţă.

Apelurile sunt întemeiate pentru motivele ce vor fi expuse mai jos:

Reexaminând ansamblul probator administrat în cauză, respectiv: declaraţia persoanei vătămate B. filele, declaraţia martorului H., declaraţia martorului I., declaraţia martorului E., declaraţia martorului L., declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut smulgerea ţăruşilor, înlăturarea gardului şi construirea altuia, pe terenul perosanei vătămate, curtea constată, dincolo de orice îdoială rezonabilă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, că faptele de care inculpaţii sunt acuzaţi există, constituie infracţiune şi au fost comise de aceştia, fapte constând în aceea că au desfiinţat semnele de hotar, respectiv ţăruşii montaţi cu ocazia intabulării şi au strămutat gardul construit anterior tot de inculpaţi, şi care definea linia de hotar spre interiorul proprietăţii persoanei vătămate B., ocupând fără drept o parte din terenul aflat în posesia acestuia din urmă, intersectându-se în acest mod cu sfera ilicitului penal, respectiv cu disp. art. 256 alin.(1) Cod penal care defineşte şi sancţionează infracţiunea de tulburare de posesie.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută şi pedepsită de art. 256 alin. (1) Cod penal, curtea constată că elementul material a constat în acţiunea inculpaţilor de a desfiinţa semnele de hotar, constând în ţăruşii de lemn, montaţi de inginerul cadastral şi de înlăturare a gardului existent şi construirea unui alt gard pe proprietatea persoanei vătămate, ocupând în acest mod, o parte din suprafaţa de teren aparţinând persoanei vătămate, Sub acest aspect, curtea constată, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, că inculpaţii, indiferent de drepturile pe care le invocă asupra acelei suprafeţe de teren, cunoşteau că nu au dreptul de ocupa acea suprafaţă de teren, fără a avea o hotărâre judecătorească, prin care să se stabilească drepturile lor, cât şi linia de hotar.

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei indirecte, conform dispoziţiilor art. 16 alin. 3, lit. b din Codul penal, întrucât ei au prevăzut rezultatul faptei lor şi, deşi nu l-au urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpaţii au ştiut că au obligaţia de a respecta posesia asupra unui imobil pe care o exercită o altă persoană în mod legal, şi că nu pot ocupa acest imobil sau o parte din acesta, decât în baza unei hotărâri judecătoreşti, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privind dreptul asupra unui imobil.

Curtea nu poate reţine apărările inculpaţilor, care au recunoscut scoaterea ţăruşilor ce fuseseră amplasaţi chiar lângă gardul vechi, pe terenul persoanei vătămate, în urma măsurătorilor făcute de un specialist, şi construirea altui gard spre interiorul proprietăţii persoanei vătămate, motivând fapta prin aceea că ar fi cumpărat de la vechiul proprietar, printr-un înscris de mână, neautentificat ulterior, suprafaţa de un ar teren. Chiar dacă ar fi real acest fapt, inculpaţii tot nu aveau dreptul să desfiinţeze şi să strămute un hotar licit şi preexistent cumpărării de către persoana vătămată a terenului învecinat cu al lor, hotar stabilit de însăşi cei doi inculpaţi care au construit la vremea respectivă gardul despărţitor al terenului lor de cel al foştilor proprietari.

 Alta ar fi fost situaţia dacă cele două proprietăţi nu ar fi fost niciodată delimitate de un gard sau alt semn despărţitor, întrucât, în acea situaţie, chiar dacă părţile nu ar fi ajuns la un acord şi şi-ar fi construit, respectiv, mutat semnele de hotar, atunci s-ar fi pus prolema existenţei laturii subiective ca element constitutiv al infracţiunii de tulburare de posesie. Aceasta întrucât cerinţa ca semnele de hotar să aibă un caracter licit, rezultat din învoiala părţilor, sau dispoziţia autorităţii, este cu atât mai valabilă în situaţia în care între inculpat şi persoana pretins vătămată există un litigiu cu privire la legitimitatea delimitărilor imobilului.

Or, în speţă, atitudinea inculpaţilor nu poate fi justificată de pretinsa cumpărare de la foştii proprietari vecini a unei suprafeţe de teren, care nici nu a fost dovedită cu un înscris autentic, nici prin prisma faptului că, chiar şi reală dacă ar fi cumpărarea, cei doi, împreună cu pretinşii vânzători, nu şi-au făcut la vremea respectivă o nouă delimitare a proprietăţilor în raport de acel pretins antecontract, deşi aveau posibilitatea să o facă, inculpaţii alegând să acţioneze de maniera arătată şi în dispreţul legii, ulterior cumpărării suprafeţei învecinate de către persoana vătămată.

În ce priveşte individualizarea pedepselor, curtea constată că sub acest aspect apelurile inculpaţilor sunt întemeiate, constatând că alegerea făcută de instanţa de fond în privinţa instituţiilor aplicabile în materie este una greşită, în sensul că în cauză nu se impune condamnarea lor, fiind incidente disp.art. 83 Cod penal.

Astfel, curtea apreciază că aplicarea disp. art. 83 Cod penal este în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei şi reeducarea inculpaţilor, fiind îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute la acest text de lege, referitoare la amânarea aplicării pedepsei, şi anume: pedeapsa stabilită prin sentinţa apelată nu depăşeşte 2 ani închisoare, inculpaţii nu au mai fost condamnaţi anterior la pedeapsa închisorii (de fapt nu are deloc antecedente penale), şi-au manifestat acordul de a presta o muncă în folosul comunităţii (obligaţie pe care instanţa nu o apreciază însă că ar fi necesară raportat la împrejurările concrete ale speţei), iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de faţă este mai mică de 7 ani.

Aşadar, curtea apreciază că, în raport de persoana inculpaţilor, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile favorabile pe care aceştia le au de a se îndrepta, aplicarea imediată a pedepsei stabilite prin decizia de faţă nu este necesară.

Aşa fiind, curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, va admite apelurile formulate de inculpaţii A. şi C. şi va desfiinţa în parte sentinţa apelată, în sensul că va stabili în sarcina acestora câte o pedeapsă de 2.000 lei amendă fiecare, reprezentând 200 zile-amendă a 10 lei/zi-amendă, conform art. 61 alin.(2), (4) lit. c) Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de tulburare de posesie, prev. art. 256 alin.(1) Cod penal.

 În baza art. 83 Cod penal, va amâna aplicarea pedepselor de câte 2.000 lei amendă stabilite inculpaţilor prin decizia de faţă, termenul de supraveghere fiind de 2 ani, conform art. 84 Cod penal.

În baza art.85 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpaţilor respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

 b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

 e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Totodată, curtea le va atrage atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 88 Cod penal, referitoare la cazurile în care amânarea aplicării pedepsei va fi revocată, şi anume: dacă pe parcursul termenului de supraveghere inculpaţii, cu rea-credinţă, nu vor respecta măsurile de supraveghere arătate mai sus, ori până la expirarea termenului de supraveghere nu vor îndeplini integral obligaţiile civile stabilite prin sentinţa de faţă, sau dacă în interiorul termenului de supraveghere vor săvârşi o nouă infracţiune.

Cât priveşte celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei de faţă, curtea le va menţine ca fiind legale şi temeinice, inclusiv acelea referitoare la acţiunea civilă.

Astfel, curtea constată, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, că prin modul de săvârşire a faptei, prin reconstruirea în mod repetat a gardului pe proprietatea persoanei vătămate şi ocuparea în parte a unei suprafeţe de teren, în condiţiile în care persoana vătămată îl demonta, pretinderea unor drepturi, după intrarea în posesie a persoanei vătămate, drepturi pe care trebuia să le valorifice pe care unei acţiuni civile şi nu prin săvârşirea unei fapte penale, suma de 1.000 lei acordată prin sentinţa apelată cu titlu de daune morale este pe deplin justificată.

Dată fiind soluţia de admitere a apelurilor, curtea constată incidenţa disp. art. 275 alin.(3) Cod procedură penală, care prevăd că, în această situaţie, cheltuielile judiciare din apel avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare