Acţiune pentru acordarea unui alt nivel maxim al salariului de bază existent în plată pentru funcția deţinută, în cadrul aceleiași familii ocupaționale. Procedura prealabilă

Acţiune pentru acordarea unui alt nivel maxim al salariului de bază existent în plată pentru funcția deţinută, în cadrul aceleiași familii ocupaționale. Procedura prealabilă

Rezumat:

Atunci când pretenţiile angajaţilor nu rezultă dintr-o încadrare/reîncadrare pretins nelegală, ci vizează obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum şi atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ/act adiţional la contractul individual de muncă ori actul respectiv nu a fost comunicat angajaţilor, admisibilitatea cererii de chemare în judecată cu care salariatul a învestit instanţa specializată în litigii de muncă nu este condiţionată de parcurgerea procedurii prealabile.

(Decizia nr. 625 din 31 ianuarie 2018, dosar nr. 2499/40/2017)

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 25.05.2017 sub nr. 2499/40/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană B., a solicitat obligarea pârâtei să identifice nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare existent în plată pentru funcţia de consilier superior clasa 58 gradaţia 4 din cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare – administraţie – prevăzută în Anexa nr. 1 la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; emiterea deciziei de salarizare la nivel maxim existent în plată din cadrul aceleaşi familii ocupaţionale pentru funcţia publică deţinută de consilier superior clasa 58 gradaţia 4, începând cu data de 30.12.2016, precum şi în continuare; calcularea şi plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 30.12.2016, stabilite ca diferenţa între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze aferent funcţiei publice deţinute la nivel maxim din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale şi salariul de care a beneficiat efectiv, precum şi dobânda legală aferentă.

Prin sentinţa nr. 1211 din 6 septembrie 2017, Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană B.

 Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamanta A. pe care o consideră netemeinică și nelegală.

În motivarea căii de atac promovate reclamanta a precizat că instanța de fond a respins acțiunea motivat de faptul că nu a contestat decizia de reîncadrare, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 284/2010 și că, nefiind contestată, această decizie trebuie să îşi producă efectele, fiind definitivă și opozabilă funcționarului care nu mai poate pune în discuție salariul cuprins în această decizie.

Consideră că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea fără a ține cont de susținerile arătate prin acțiune așa cum a modificată.

Într-adevăr la data primirii deciziei aceasta nu a fost contestată, întrucât în acel moment a considerat că salariul este corect acordat, iar ulterior, a luat la cunoștință de faptul că funcționari publici din cadrul direcțiilor pentru agricultură județene din țară, având aceeași încadrare ca și ea , care îndeplinesc aceeași funcție și atribuții și se află în subordinea aceluiași ordonator principal de credite, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, beneficiază de un salariu mai mare.

Urmare acestui aspect a formulat plângere prealabilă și a invocat în apărare disp. art. 31 din OUG nr. 57/2015, Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Consideră că prin neacordarea acestor drepturi se încalcă voința legiuitorului, aceea de a înlătura inechitățile salariale din sistemul bugetar. Neacordarea acestor drepturi aduce atingere drepturilor prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Având în vedere obligativitatea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim și de a elimina inechitățile existente, în acord cu Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, consideră că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea pe considerentul că nu a contestat decizia de stabilire a salariului.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe disp. art. 483-502 Cod procedură civilă, OUG nr. 57/2016 modificată și completată prin OUG nr. 20/2016, OUG nr. 43/2016, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, Legea cadru nr. 284 și OUG nr. 13/2011.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția pentru Agricultură a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.

A susținut că instanța de fond a reținut în mod corect că reclamanta nu a contestat în temeiul Legii nr. 284/2010, decizia prin care i-a fost stabilit salariul, decizie ce putea fi contestată în termen de 15 zile de la luarea la cunoștință la ordonatorul de credite și ulterior la instanța de contencios administrat și, ca atare, cum reclamanta nu a contestat decizia de stabilire a salariului, decizia necontestată este definitivă și opozabilă funcționarului care nu mai poate pune în discuție salariul din decizie.

De asemenea, instanța de fond a arătat în mod corect că angajatorul poate fi obligat la plata unor diferențe doar dacă salariul ar fi fost stabilit incorect, calea legală pentru stabilirea salariului este contestația deciziei de stabilire a acestuia pe cale administrativă și, eventual în instanță ori, reclamanta nu a efectuat acest lucru.

Iniţial, asimilarea s-a efectuat cu salariul de bază al personalului preluat de la M.A.D.R., respectiv compartimentele funcţionale judeţene din subordinea Direcţiei monitorizare inspecţii, verificare şi control, întrucât aceste salarii, din datele comunicate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, erau cele mai mari existente în plată în cadrul direcţiei/direcţiilor pentru agricultură. Ulterior, la 24.11.2017 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a comunicat prin adresa nr. 201179 care este salariul maxim în plată la nivelul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi constatând că reclamanta are un salariu mai mic decât un consilier superior clasa 58 gradaţia 4 din cadrul altor direcţii pentru agricultură judeţene a procedat la asimilarea la nivel maxim, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi a emis Decizia nr. 95 din 24.11.2017 prin care reclamantei i s-a stabilit un salariu de 4.068 lei, similar cu al celorlalţi colegi cu aceeaşi încadrare din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene.

Consideră că și-a îndeplinit obligația de a proceda la asimilarea în plată și a respectat prevederile art. 31 alin. 1 din OUG nr. 57/2015.

În ceea ce privește solicitarea de a i se acorda salariul de bază de 6.901 lei prin asimilare cu salariul de care beneficiază un consilier cu încadrare similară din cadrul Direcțiilor Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene, a considerat că nu este întemeiată această solicitare, întrucât salarizarea acestei categorii de personal este reglementată de art. I pct. 2 din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea OUG nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea OUG nr. 83/2014, salarizarea fiind la un nivel superior celorlalți funcționari publici din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, întrucât lucrează cu fonduri europene. Salarizarea personalului din cadrul structurilor sanitar veterinare se efectuează după o reglementare specială, Ordinul comun nr. 103/417/399/30/ RP398/370/238/2014 și Ordinul M.A.D.R. nr. 1980/29.12.2014, Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 1016/2015, art. I pct. 2 din Legea nr. 293/2015 prin asimilare cu funcțiile și salariile din cadrul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură.

Recursul formulat este întemeiat.

Asa cum rezultă din petitul acţiunii, reclamantul a solicitat identificarea nivelului maxim al salariului de bază existent în plată pentru funcţia pe care o deţine, în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, emiterea deciziei de salarizare pentru nivelul maxim existent în plată și calcularea și plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 30.12.2016 stabilite ca diferenţă între salariul de nivel maxim de care ar fi trebuit să beneficieze și salariul de care a beneficiat efectiv.

Potrivit art. 1 al 1,2 din OUG nr. 57 /2015:

În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Conform art. 3^1 al 1, 1^2, 1^3 din acelaşi act normativ,

(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

(1^3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.

În speță, reclamantei i s-a emis decizia nr.78/30.12.2016, în temeiul actului normativ mai sus învederat, prin care i s-a stabilit salarizarea la nivel maxim. Din cuprinsul deciziei nu rezultă, așa cum a învederat și reclamanta, niciun indiciu de nelegalitate, motivarea confirmând că s-a dat eficiență deplină dispoziţiilor legale ce impuneau acordarea unui salariu de bază la nivel maxim.

Însă, ulterior emiterii deciziei, reclamanta (și alţi angajaţi) a constatat că cel mai mare salariu de bază aflat în plată pentru funcţia publică pe care o deţine este de 6901 lei nu 4367 cât i s-a acordat. A precizat reclamanta că acest salariu maxim se regăsește la salariaţi din cadrul Direcţiilor Judeţene Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, instituţii care fac parte din aceeași familie ocupaţională ca și instituţia în care își desfășoară activitatea, salarizarea trebuind să fie aceeași potrivit dispoziţiilor Curţii Constituţionale statuate prin Decizia nr. 794/2016 ce a analizat dispoziţiile OUG nr. 57/2015. De asemenea a învederat că alte persoane angajate pe aceeași funcţie dar în alt județ însă în aceeași institutie, au un salariu de bază în cuantum de 4968 lei, adică tot de un nivel mai mare decât salariul ei.

Prin urmare, ceea ce Curtea reţine este faptul că la data emiterii deciziei de salarizare la nivel maxim, reclamanta nu avea niciun motiv de a contesta acestă decizie, rezultând din conținutul său că s-a făcut întocmai aplicarea dispozitiilor legale ce impuneau salarizarea la nivel maxim. De altfel și Curtea constată că din continutul deciziei nu rezultă niciun motiv de nelegalitate în raport de actul normativ pe baza căruia a fost emisă. Actul normativ incident în cauză nu stabilește un cuantum concret al salariului maxim și nici o formulă de calcul determinată a acestui nivel, pentru ca reclamantul să poată contesta o eventuală aplicare greșită a legii prin decizia emisă. Reclamantei nu i s-au comunicat deciziile emise în favoarea altor angajaţi din cadrul aceleiaşi instituţii și nici deciziile emise din cadrul altor instituţii dar din aceeaşi familie ocupaţională pentru ca aceasta să cunoască dacă într-adevăr salariul de bază ce i s-a stabilit este cel de nivel maxim astfel că nu i se poate imputa faptul că trebuia să ştie care este nivelul maxim real și nici nu i se poate opune faptul că ar fi trebuit să iniţieze o serie de investigaţii sau să se adreseze cu cereri angajatului pentru a i se comunica salariile stabilite celorlalţi angajaţi. Cum decizia de stabilire a salariului de bază s-a făcut în baza OUG nr. 57/2015, urmărindu-se tocmai stabilirea salariului la nivel maxim, cu bună–credință reclamanta a considerat că nivelul stabilit prin decizia emisă în favoarea sa este cel corect și legal, nerezultând din conţinutul deciziei, așa cum s-a arătat, niciun indiciu de nelegalitate, făcându-se aplicarea directă a textului de lege care impunea salarizarea la nivel maxim.

Important de precizat așadar este că reclamanta nu aduce critici de nelegalitate pe care le-ar fi putut aduce la data emiterii deciziei nr. 78/2016, în raport de motivarea acestei decizii. Reclamanta își întemeiază apărarea pe o chestiune de fapt constând în nivelul maxim al salariului acordat altui angajat cu aceeași functie ca și a ei, chestiune de fapt pe care a cunoscut-o ulterior emiterii deciziei, nefiind consemnată în conținutul acesteia, iar pe de altă parte pe chestiuni de drept care de asemenea nu au stat drept temei legal expres al deciziei.

Neavând niciun motiv de a contesta decizia la data emiterii ei, dar constatând ulterior, pe baza unor date extrinseci deciziei că de fapt angajatorul nu i-a recunoscut anumite drepturi salariale, drepturi care au dus la stabilirea unui salariu de bază inferior, reclamanta are deschisă calea unei acţiuni directe pentru recunoaşterea drepturilor salariale, fără a mai fi necesar a iniţia procedura administrativă prealabilă și a contesta decizia emisă, așa cum s-a reţinut și în cuprinsul deciziei nr. 9/2017 pronuntată de către ÎCCJ în pronunţarea unui recurs în interesul legii unde s-a statuat că nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă (petitul din speță) a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite. În cuprinsul aceleiași decizii s-a reţinut că atunci când pretenţiile angajaţilor nu rezultă dintr-o încadrare/reîncadrare pretins nelegală, ci vizează obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum şi atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ/act adiţional la contractul individual de muncă ori actul respectiv nu a fost comunicat angajaţilor, admisibilitatea cererii de chemare în judecată cu care salariatul a învestit instanţa specializată în litigii de muncă nu este condiţionată de parcurgerea procedurii prealabile(&49). S-a reţinut în concluzie că răspunzând primului punct al sesizării, se constată că, în condiţiile în care obiectul litigiilor este reprezentat de acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă, textele de lege menţionate, respectiv art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010, art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, urmează a se interpreta în sensul că nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu aceste litigii (&50).

A interpreta în altă manieră dispoziţiile legale incidente și recursul în interesul legii ar echivala cu privarea definitivă a reclamantului de a-și valorifica drepturi salariale care nu au făcut obiectul expres al unei decizii de salarizare fiind de fapt drepturi nerecunoscute de către angajator, pretenţiile din cauză nerezultând dintr-o încadrare pretins nelegală, ci direct din dispoziţii legale, așa cum sunt ele invocate și interpretate de către reclamantă. Prin urmare, reclamanta nu era obligată să conteste decizia de stabilire a salariului pentru a-i fi analizate

Concluzionând, Curtea reţtine că angajatorul a dat eficiență dispoziţiilor legale și a dispus salarizarea reclamantei la nivel maxim (astfel încât aceasta nu avea niciun motiv de a contesta decizia), însă pe de altă parte, așa cum rezultă din susţinerile reclamantei, acest nivel maxim nu ar fi totuși cel legal, aspect de nelegalitate care nu decurge însă din conţinutul deciziei de stabilire a salariului, ci din considerente de drept și de fapt extrinseci acesteia, considerente pe care își întemeiază reclamanta prezenta acţiune, formulată în mod direct la instanța de judecată.

Pentru considerentele învederate, nefiind analizat fondul cauzei, cauza va fi trimisă spre rejudecare, instanța de fond urmând să stabilească dacă pretenţtiile reclamantei, așa cum sunt formulate și argumentate, sunt sau nu întemeiate.

Cu opinia separată în sensul: Respinge recursul ca nefondat.

În dezacord cu opinia majoritară, apreciez că soluția dată cauzei de către Tribunal este una corectă. Astfel, stabilirea drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar are a fi efectuată în acord cu dispozițiile Legii 284/2010, act normativ care, la art. 30, stabilește că o astfel de stabilire este obiectivată în emiterea unui act cu procedură specială de contestare. De această procedură a uzat și pârâtă din speță, fiind emisă Decizia nr. 78/30.12.2016, prin care se stabileau drepturi salariale pentru reclamantă în baza acelorași temeiuri de drept, și pentru aceeași perioadă ca și cele indicate în acțiune. Petenta nu a uzat însă de procedura specială de contestare a deciziei în cauză, preferând rămânerea în pasivitate și promovarea ulterioară a unei acțiuni a cărei finalitate, în ipoteza admiterii, o reprezintă emiterea de către angajator a două acte cu privire la stabilirea de drepturi salariale în temeiul acelorași dispoziții legale și prin raportare la aceeași perioadă de timp, cuprinzând drepturi salariale în cuantum diferit, aspect în flagrantă contradicție cu principiul legalității actului administrativ, precum și cu principiul stabilității raporturilor juridice. Reclamanta avea obligația ca, la momentul emiterii amintitei decizii, să întreprindă demersuri pentru identificarea unor eventuale inegalități de tratament salarial, dat fiind și faptul că amintitul act a fost emis tocmai pentru remedierea unor astfel de deficiențe.

Domenii speta

Spete similare