Conflict negativ de competență.

Sentinţă civilă 132 din 07.03.2018


Cererile  având ca obiect raportul de serviciu al unui funcționar public intră în competența materială a instanței de contencios administrativ în temeiul art. 109 din Legea 188/1999, iar o eventuală aplicare greșită a dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă de către instanța inițial sesizată nu poate produce efecte în legătura cu competența materială a instanței, care urmează a fi determinată prin raportare la normele juridice aplicabile, față de obiectul cauzei și calitatea părților. Aplicarea eronată a normelor de procedură poate fi cenzurată prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu cu ocazia determinării competenței de soluționare a cauzei.

Prin încheierea din 05 Decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.A și Primarul UAT D.T.S.  în favoarea Secţiei a II a Civilă de Contencios Administrativ a Tribunalului Mehedinţi.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit art.109 din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”.

Așa fiind, în raport de dispozițiile  legale  enunțate, s-a constatat că  Tribunalul Mehedinţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale nu este competentă în soluţionarea cauzei, motiv pentru care în  baza art.132 alin.3 Cod pr. civ coroborat cu art.136 alin.1 teza I Cod pr. civ şi art. art.99 al.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea CSM nr.387/2005 s-a declinat competența de soluţionare a acţiunii  în favoarea Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul tribunalului.

Prin sentinţa nr.48/2018 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi-Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

S-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

S-a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi s-a înaintat dosarul Curţii de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut, prin raportare la dispozițiile art.131 C.pr.civ. că

 instanţa investită iniţial cu soluţionarea cauzei s-a declarat competentă general, material şi teritorial cu soluţionarea acesteia la primul termen de judecată prin încheierea din 21.11.2017, fără ca vreuna din părți să invoce necompetenţa instanţei.

Ulterior, la termenul din 05.12.2017, având în vedere că din relaţiile comunicate a rezultat că reclamanta este funcţionar public, instanţa din oficiu a invocat excepţia necompetentei materiale şi a declinat cauza spre soluţionare Tribunalului Mehedinţi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cum încheierea din 21.11.2017 are caracter interlocutoriu, instanţa nu mai putea reveni asupra competenţei, urmând să judece cauza chiar dacă în mod normal competenţa de soluţionare ar fi aparţinut Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.

Adresa nr.27392 din 05.12.2017 din care rezultă că reclamanta este funcţionar public, emisă după termenul la care a fost verificată competenţa nu mai poate determina reverificarea competenţei instanţei şi declinarea cauzei. În cazul în care instanţa iniţial investită avea dubii cu privire la calitatea reclamantei de personal contractual sau dimpotrivă de funcţionar public, putea amâna verificarea competenţei până la lămurirea acestui aspect, în temeiul art.131 alin.2 C.pr.civ., acordând un singur termen în acest scop.

Întrucât Tribunalul Mehedinţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a declarat competent cu soluţionarea cauzei, aspect asupra căruia nu mai putea reveni în cursul litigiului, încheierea pronunţată fiind interlocutorie şi nu preparatorie, acesta rămâne competent cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

S-a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a fost înaintat dosarul Curţii de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului.

Soluționând conflictul negativ de competență, în temeiul art.135 Noul Cod de procedură civilă, Curtea a stabilit  competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți - Secția a -II-a  Civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Noul Cod de procedură civilă, în acord cu prevederile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prevede prin art. 136 că dispozițiile privitoare la soluționarea conflictelor de competență se aplică și la conflictele de competență care apar între secțiile specializate sau completele specializate ale aceleiași instanțe judecătorești. Un asemenea conflict se soluționează de către secția instanței stabilită la art. 135, corespunzătoare secției înainte căreia s-a ivit conflictul care. În toate cazurile, obiectul de analiză al instanței învestite cu soluționarea conflictului de competență este limitat la existența conflictului și determinarea instanței competente să judece cauză.

În speță, Curtea a constat că obiectul cauzei este reprezentat de cererea reclamantului de obligare a pârâtului la emiterea unui act de reîncadrare salarială, în raport de art. 1 alin. 5/1 din OG 83/2014, respectiv  plata unor diferențe salariale în baza raportului de serviciu stabilit între părți.

O astfel de cerere, vizând raportul de serviciu al unui funcționar public, intră în competența materială a instanței de contencios administrativ, dispozițiile art. 109 din Legea 188/1999, potrivit căruia ” cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”, fiind neechivoce în acest sens.

De altfel, Curtea a reținut că, expres sau implicit, ambele instanțe între care a intervenit conflictul negativ de competență susțin  această idee, divergența dintre acestea fiind generată exclusiv de maniera de aplicare de către instanța inițial învestită a dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă.

Or, eventuala aplicare greșită a dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă nu poate produce efecte în legătura cu competența materială a instanței, care urmează a fi determinată prin raportare la normele juridice aplicabile, în raport de obiectul cauzei și calitatea părților. Aplicarea eronată a normelor de procedură poate fi cenzurată prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu cu ocazia determinării competenței de soluționare a cauzei.

Din această perspectivă, s-a reținut că, deși este adevărat că potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, încheierea prin care instanța de judecată își verifică competența materială, generală și teritorială de a judeca pricina are caracter interlocutoriu, revenirea instanței inițial sesizate asupra celor reținute cu ocazia verificării competenței, nu permite instanței de trimitere  a-și nega propria competență pe care normele de procedură și legea specială i-o conferă. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în discuție nu este numai competența instanței, ci, în raport de dispozițiile art. 44 din Legea 304/2004,  și compunerea completului de judecată.

În egală măsură, învestită cu soluționarea unui conflict de competență în temeiul art. 135 și 136 Cod procedură civilă, instanța superioară celor două instanțe aflate în conflict nu poate proceda la verificarea legalității actelor de procedură ale acestor instanțe, analiza acesteia fiind limitată la determinarea instanței, sau cum este cazul în speță, secției competente să soluționeze cauza.