Recurs. Procedura insolvenţei. Lipsa calităţii procesuale active a creditorului care a formulat acţiunea în antrenare răspundere în exercitarea recursului împotriva Sentinţei de respingere a acţiunii

- art. 138 alineat 6 din Legea nr. 85/2006

Prin Sentinţa nr.275/F din 22 iunie 2017 Tribunalul (...) a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât şi în consecinţă: a respins acţiunea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) împotriva pârâtului (...) şi a obligat creditoarea să achite pârâtului suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând cererea de atragere a răspunderii cu prioritate prin prisma excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, excepţie invocată de pârât, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Potrivit art. 139 din Legea 85/2006: „Acţiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii”.

Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile generale (existenţa unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei şi prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăţie). Pe lângă condiţiile generale, art.138 prevede şi condiţii speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârşit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de conducere ale unui debitor, persoană juridică – administratori, directori, cenzori şi orice alte persoane.

În ceea ce priveşte societatea debitoare, faţă de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvenţă şi declanşarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanţelor pe care acestea le au faţă de debitoare.

Faptele ilicite săvârşite de organele de conducere sunt expres şi limitativ prevăzute la lit. a) – g) ale art.138 din lege. Din formularea textului alin.1 rezultă că sunt răspunzători pecuniar, în temeiul dispoziţiilor art. 138, membrii organelor de conducere “care au cauzat ” starea de insolvenţă prin una dintre faptele enumerate în continuare. Expresia sugerează existenţa raportului de cauzalitate între fapta personală şi prejudiciul suferit de averea debitorului şi, consecutiv, de creditori.

Premisele acţiunii reglementate de art. 138 se află în raportul administratorului sau lichidatorului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la încetarea de plăţi, raport care conţine şi informaţii privind eventuala răspundere a oricărui administrator, director, cenzor, asociat, salariat sau a altei persoane.

Fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, dreptul la acţiune ia naştere din momentul în care persoana interesată ia cunoştinţă de fapta cauzatoare de prejudicii şi de persoana care a cauzat prejudiciul, în cadrul procedurii acest moment fiind, de regulă, cel al depunerii de către administrator/lichidator a raportului prevăzut la art. 20 alin. 1 lit. a) rap. la art. 54 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Prin raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei D1 depus de administratorul judiciar la data de 14.03.2013 (fila nr. 52 dosar nr. (…)/2012), ca urmare a analizării actelor şi informaţiilor primite de la debitoare, nu s-au identificat fapte din cele prevăzute la art. 138 din Legea nr. 85/2006 şi nici persoane vinovate de starea de insolvenţă a debitoarei.

Prin sentinţa civilă nr. 889/F/23.05.2013 pronunţată în dosar nr. (...)/2012/a1 al Tribunalului (...), rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 517/C/22.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel (...) în acelaşi dosar, s-a respins ca tardivă contestaţia formulată de creditoarea A.A.A.S. împotriva raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei D1, menţionat mai sus.

De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 435/F/04.06.2015 pronunţată în dosar nr. (...)/2012/a1 al Tribunalului (...), rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 221/C/17.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel (...) în acelaşi dosar, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de creditoarea A.A.A.S. având ca obiect dispunerea de către instanţă a autorizării executării silite a pârâţilor, în calitate de membri ai Consiliului de Administraţie al debitoarei, printre care figurează şi pârâtul (...).

Termenul de prescripţie extinctivă a dreptului la acţiune în răspundere patrimonială a organelor de conducere ale debitorului este cel general, de 3 ani, care începe să curgă din momentul în care persoana interesată (creditorul înscris la masa credală, respectiv administratorul/lichidatorul judiciar şi comitetul creditorilor) ia cunoştinţă de fapta cauzatoare de prejudicii şi de persoana care a cauzat prejudiciul, prin depunerea de către administrator/lichidator a raportului asupra cauzelor sau împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, ori din alte informaţii şi documente aflate sau nu la dosarul cauzei.

Cererea de angajare a răspunderii materiale fiind introdusă de lichidatorul judiciar la data de 26.01.2017, termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la data la care lichidatorul a depus raportul asupra cauzelor sau împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului/14.03.2013, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, acela fiind momentul la care trebuia să cunoască fapta cauzatoare de prejudicii şi persoana care a cauzat insolvenţa debitorului.

Astfel, până la data de 14.03.2016, creditoarea trebuia să solicite angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului. În speţă, judecătorul sindic a reţinut faptul că prezenta creditoare nu a identificat elemente noi care au survenit pe parcursul procedurii, de natură a suspenda sau a întrerupe prescripţia.

Pentru aceste considerente, a admis excepţia prescripţiei dreptului de a solicita atragerea răspunderii personale a pârâtului (...), invocată de către acesta, aspect care face superfluă analiza celorlalte aspecte invocate de părţi.

Având în vedere cele de mai sus, judecătorul sindic a respins acţiunea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoare, ca fiind prescrisă.

În baza art. 274 Cod de procedură civilă, a obligat creditoarea să achite pârâtului suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial justificat cu ordinul de plată şi factura de la dosar, având în vedere că prima a căzut în pretenţii.

Împotriva acestei Sentinţe a formulat recurs reclamanta A.A.A.S., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei la prima instanţă spre rejudecare, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă Vechi.

Intimaţii au formulat, separat, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de lichidatorul judiciar prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia din urmă.

La termenul de judecată fixat pentru soluţionarea recursului, instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei în declararea recursului.

Examinând această excepţie, Curtea de apel a reţinut că este întemeiată, urmând să fie admisă, pentru următoarele considerente:

Conform art. 138 alin.6 din Legea nr. 85/2006, forma aplicabilă prezentei cauze, „În cazul în care s-a pronunţat o hotărâre de respingere a acţiunii introduse în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3), administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenţionează să formuleze recurs împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenţiei sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.”

Din aceste dispoziţii rezultă că legitimarea procesuală activă în promovarea căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri de respingere a acţiunii introduse în temeiul alin. 1 sau, după caz alin. 3 din acelaşi act normativ, aparţine în exclusivitate administratorului/lichidatorului judiciar, adunarea creditorilor sau creditorul deţinând peste 50% din valoarea creanţelor putând doar să solicite practicianului în insolvenţă să exercite calea de atac, fără însă, a putea, ei înşişi, să formuleze recurs, chiar dacă ei înşişi au formulat acţiunea în antrenare, în temeiul alineatului 3 al art. 138, cum s-a întâmplat şi în cazul de faţă.

Prin urmare, Curtea de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă Vechi raportat la art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei şi a respins recursul ca fiind introdus de către o persoană fără calitate procesuală activă.

Faţă de această împrejurare, nu s-a mai analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de recurentă.

În privinţa solicitării intimatului pârât de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, şi aceasta a fost respinsă, având în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării vreunor cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare