Faliment

Sentinţă civilă 944 din 16.12.2015


Prin cererea formulată la data de 8.07.2015 şi înregistrată sub dosar nr. 938/110/2015/a4 creditoarea B.G.S.G. SA a formulat contestaţie împotriva procesului verbal al comitetului creditorilor din data de 26.06.2015, solicitând desfiinţarea hotărârii comitetului creditorilor ca fiind nelegală.

În motivarea contestaţiei a arătat că a votat în cadrul adunării comitetului creditorilor în sensul neaprobării menţinerii contractului de închiriere fond de comerţ încheiat între SC S. SRL şi SC S. N.L. SRL. Invocă contestatorul ca motiv de nelegalitate faptul că nu există o evaluare a fondului de comerţ prealabilă supunerii aprobării închirierii fondului de comerţ în cadrul comitetului creditorilor pentru a se putea aprecia cu privire la o eventuală chirie pe care o societate să o plătească. Mai precizează contestatorul şi faptul că transferul activităţii debitorului către o terţă societate, nou înfiinţată, prejudiciază în mod direct creditorii, întrucât aceştia nu pot recupera creanţele în cadrul procedurii insolvenţei, neexistând un control al activităţii societăţii nou înfiinţate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 51 alin. 6 din Legea 85/2014.

Cererea a fost legal timbrată cu 200 lei taxă judiciară de timbru.

Intimata prin lichidator formulat note de şedinţă prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulate de creditorul B.G.S.G. SA ca neîntemeiată. Intimata prin lichidator judiciar a precizat că şedinţa comitetului creditorilor s-a întrunit la cererea administratorului judiciar, deliberările au avut loc în prezenţa acestuia şi au fost consemnate într-un proces-verbal care a reţinut conţinutul deliberărilor şi hotărârile luate, decizia comitetului creditorilor s-a luat cu majoritate simplă, şedinţa a fost convocată prin publicarea convocatorului prin BPI, iar convocatorul cuprindea ordinea de zi a şedinţei, procesul verbal al şedinţei a fost publicat în BPI, fiind îndeplinite astfel motivele de legalitate prevăzute de legea insolvenţei. Mai precizează intimata că susţinerile contestatoarei nu vizează legalitatea deciziei ci oportunitatea menţinerii contractului de închiriere a fondului de comerţ, aprobându-se propunerea administratorului judiciar cu majoritate simplă, susţinerile contestatoarei fiind inadmisibile pe calea prezentei contestaţii putând fi analizate doar aspectul legalităţii deciziilor adoptate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul sindic reţine următoarele:

În fapt, adunarea comitetului creditorilor ce face obiectul prezentei contestaţii a avut loc la data de 7.08.2015, şedinţă la care au participat la vot toţi cei cinci membri ai comitetului creditorilor:  C.C.R.D.A. - preşedinte, B.C.I.S. SA - membru, SC S. SRL - membru, SC M. SRL- membru şi B.G.S.G. SA- membru.

Din procesul verbal al adunării comitetului creditorilor rezultă că voturile creditorilor menţionaţi anterior au fost înregistrate de administratorul judiciar ca urmare a primirii lor prin corespondenţă.

Judecătorul sindic reţine că a fost convocat comitetul creditorilor de către administratorul judiciar având ca punct pe ordinea de zi „aprobarea propunerii administratorului judiciar de menţinere a contractului de închiriere fond comerţ încheiat între SC S. SRL şi SC S. N.L. SRL”

În drept, potrivit art. 51 din Legea 85/2014 „(1)Comitetul creditorilor are următoarele atribuţii:

a) să analizeze situaţia debitorului şi să facă recomandări adunării creditorilor cu privire la continuarea activităţii debitorului şi la planurile de reorganizare propuse;

b) să negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul judiciar care doreşte să fie desemnat de către creditori în dosar condiţiile numirii;

c) să ia cunoştinţă de rapoartele întocmite de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, să le analizeze şi, dacă este cazul, să formuleze contestaţii la acestea;

d) să întocmească rapoarte, pe care să le prezinte adunării creditorilor, privind măsurile luate de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar şi efectele acestora şi să propună, motivat, şi alte măsuri;

e) să solicite ridicarea dreptului de administrare al debitorului;

f) să introducă acţiuni pentru anularea unor acte sau operaţiuni frauduloase, făcute de debitor în dauna creditorilor, potrivit prevederilor art. 117 alin. (1), atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar.

(2) Comitetul creditorilor se întruneşte ori de câte ori este necesar, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, după caz, ori la cererea oricărui membru al comitetului creditorilor. Comunicarea şi votul se vor putea efectua prin orice mijloc care asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestuia.

(3) Deliberările comitetului creditorilor vor avea loc în prezenţa administratorului judiciar/lichidatorului judiciar şi vor fi consemnate într-un proces-verbal, care va reţine pe scurt conţinutul deliberărilor, precum şi hotărârile luate.

(4) Deciziile comitetului creditorilor se iau cu majoritatea simplă din totalul numărului de membri ai acestuia.

(5) Dacă un membru al comitetului creditorilor se află, din cauza interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanţi la procedură, acesta se va abţine de la vot, sub sancţiunea anulării deciziei comitetului creditorilor, dacă fără votul său nu s-ar fi întrunit majoritatea cerută. În astfel de cazuri, anularea deciziei nu exclude răspunderea creditorului demonstrat a se fi aflat în conflict de interese, pentru prejudiciile create averii debitorului printr-o asemenea faptă.

(6) Împotriva acţiunilor, măsurilor şi deciziilor luate de comitetul creditorilor, orice creditor poate formula contestaţie la judecătorul-sindic, în termen de 5 zile de la publicarea procesului-verbal al comitetului creditorilor în BPI.”

Având în vedere dispoziţiile precizate, este îndreptăţit să formuleze contestaţie în termen 5 zile de la data adunării comitetului creditorilor, orice creditor care participă la procedura insolvenţei şi care se declară nemulţumit de acţiunile, măsurile sau deciziile luate de acesta. Prin urmare, dacă în ce priveşte hotărârea adunării creditorilor judecătorul sindic trebuia să verifice pe lângă calitatea creditorului şi condiţiile privitoare la legalitatea convocării acesteia, în ce priveşte hotărârea adunării comitetului creditorului  judecătorul sindic trebuie să verifice în plus şi dacă acţiunile, măsurile sau deciziile luate de către comitetul creditorilor respectă dispoziţiile art. 51 alin. 1 din Legea 85/2014, privitoare la atribuţiile membrilor comitetului creditorilor.

Aşadar, admiterea unei asemenea cereri, presupune ca invalidarea hotărârii adunării comitetului creditorilor să aibă loc ca urmare a existenţei uneia dintre cele două situaţii prevăzute de legea insolvenţei: una ce ţine de calitatea de creditor membru în comitetul creditorilor care încalcă interdicţia participării la deliberări şi vot ca urmare a existenţei unui interes personal ce intră în conflict cu interesul concursual al creditorilor participanţi la procedură şi a doua situaţie a creditorului nemulţumit de acţiunile, măsurile sau deciziile luate de către comitetul creditorilor.

În urma verificării procesului verbal al adunării comitetului creditorilor contestat, judecătorul sindic constată că hotărârea adunării comitetului creditorilor nu vizează prima situaţie expusă, ci judecătorul sindic trebuie să analizeze nemulţumirea creditorului de acţiunile măsurile sau deciziile luate de către comitetul creditorilor.

Dacă în ce priveşte nelegalitatea hotărârii sub aspectul încălcării interdicţiei de a participa la deliberări şi vot, controlul judecătorului sindic viza doar aspecte de legalitate privitoare la conflictul de interese, nemulţumirile creditorului trebuie verificate şi sub aspectul conformităţii acestora cu dispoziţiile legale privitoare la atribuţiile comitetului creditorului, în consonanţă cu cele ale administratorului judiciar.

Lecturând procesul verbal al comitetului creditorilor judecătorul sindic reţine că aceştia au aprobat măsura menţinerii contractului de închiriere a fondului de comerţ al debitoarei. Mai mult din contractul d închiriere a fondului de comerţ depus la dosarul cauzei se reţine că acest contract a fost încheiat anterior deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 123 alin. 1 raportat la art. 58 alin. 1 lit.j din Legea 85/2014 care prevăd atribuţia şi totodată obligaţia administratorului judiciar de a denunţa sau menţine contractele în derulare cu respectarea principiului după care se ghidează întreaga procedură a insolvenţei, respectiv maximizarea averii debitoarei. Or, menţinerea sau denunţarea unui contract în derulare la data deschiderii procedurii nu intră în atribuţiile comitetului creditorilor, fiind o măsură asupra căruia trebuie să îşi asume întreaga responsabilitate administratorul judiciar.

Instanţa nu va analiza motivul de oportunitate invocat de contestatoare în sprijinul cererii sale referitor la evaluarea fondului de comerţ înainte de a se supune aprobării menţinerea contractului de închiriere comitetului creditorilor, câtă vreme aceştia nu au o astfel de atribuţie dată de legea insolvenţei în competenţa lor. Este drept că administratorul judiciar, pentru a hotărî o astfel de măsură, ar fi trebuit să evalueze fondul de comerţ înainte de a menţine sau denunţa contractul cu respectarea principiului de referinţă al insolvenţei, respectiv maximizarea averii debitorului, scopul acestuia fiind creşterea la maxim a valorii averii debitorului şi nu diminuarea acesteia. Or dacă scopul acestui principiu obligatoriu este creşterea averii debitorului spre maximul posibil, închirierea fondului de comerţ presupune lipsirea debitorului comerciant posibilitatea de a desfăşura activităţi care presupun obţinerea de venituri, lipsă ce trebuie compensată cu o chirie care să reflecte veniturile ce ar fi putut fi obţinute de către debitoare din exploatarea fondului de comerţ.

Având în vedere considerentele expuse, judecătorul sindic apreciază că măsura luată de comitetul creditorilor la data de 26.06.2015 nu respectă dispoziţiile legale privitoare la atribuţiile comitetului creditorului, motiv pentru care va admite contestaţia aşa cum a fost formulată.