Contestaţie la executare – suspendare executare –art. 719 alin. 1 C.pr.civ. prevede în mod expres că durata suspendării este limitată în timp până la soluţionarea contestaţiei la executare. Or, având în vedere că legiuitorul nu a prevăzut că această măsur

Hotărâre 9039 din 27.11.2017


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 29.08.2017, sub nr. x/299/2017, contestatorul D.S.V.  a formulat, în contradictoriu cu intimata C.S. , contestaţie la executare şi lămurire a titlului executoriu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului-verbal din data de 10.08.2017 încheiat de BEJA în dosarul de executare nr. ….., anularea executării însăşi şi anularea încheierii de încuviinţare a executării, respectiv lămurirea înţelesului, întinderii şi modalităţii de aplicare a titlului executoriu reprezentant de sentinţa civilă nr. 15947/16.11.2007, îndreptată prin încheierea din 25.01.2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/299/2006, în sensul că aleile de acces în imobil nu fac obiectul partajului dispus prin hotărârile anterior menţionate, lotul 1 ce-i revine intimatei fiind situat de o parte şi de alta a aleii de acces din dreapta imobilului situat în Bucureşti, str. …., sector 1. De asemenea, a solicitat suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei la executare.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, prin adresa comunicată la data de 09.08.2017, a fost convocat pentru data de 10.08.2017, ora 16:00, la imobilul din Bucureşti, str. …., sector 1, în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 15947/16.11.2007 pentru ieşirea din indiviziune. Deşi această ieşire din indiviziune a fost pusă în aplicare, de bună-voie, la data de 13.03.2015, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat la acea dată, contestatorul s-a conformat adresei executorului şi s-a prezentat la imobil, intimata fiind însoţită de propriul expert topo, Ştefan Elena, care nu a fost desemnat de către executorul judecătoresc conform normelor procedurale. 

Contestatorul a precizat că expertul parte, deşi contestat, a procedat la identificarea lotului 1 în suprafaţă de 27,21 mp în totală contradicţie cu menţiunile din titlul executoriu, plasându-l peste aleea de acces din dreapta imobilului (exclusă de la partaj), blocând astfel accesul în imobil. Deşi intimata a recunoscut că trebuie să lase liberă o suprafaţă cu dimensiunile de 1,40 x 3,85 m, cu rea-credinţă a solicitat expertului parte să amplaseze această suprafaţă (în fapt aleea de acces în imobil) în mod arbitrariu, identificarea şi amplasamentul efectuate fiind contestate prin procesul-verbal din 10.08.2017.

Contestatorul a învederat că, prin încheierea din 05.10.2007 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/299/2006 (neapelată), instanţa a clarificat suprafeţele celor două alei de acces stâng şi dreapta, stabilind clar destinaţia acestora. Astfel, din cuprinsul titlului executoriu rezultă că aleile de acces în imobil nu fac obiectul partajului, lotul 1 ce revine intimatei fiind situat de o parte şi de alta a aleii de acces din dreapta imobilului situat în Bucureşti, str. …..

Cu privire la nulitatea executării, a încheierii de încuviinţare a executării şi a actelor de executare, contestatorul a invocat prevederile art. 622 alin. 2 C.pr.civ., menţionând că a notificat-o pe intimată cu privire la punerea în executare a hotărârii. În acest sens, a precizat că, în urma convocării, a fost încheiat procesul-verbal din 13.03.2015, prin care părţile au intrat în posesia loturilor. Prin urmare, nu se poate reţine ca justificată poziţia din anul 2015 a intimatei cu privire la amplasarea aleii de acces, atât timp cât toţi ceilalţi coproprietari au intrat în posesia loturilor fără obiecţiuni. Or, în condiţiile în care a existat o executare benevolă din partea coproprietarilor, nu este oportună şi legală o executare silită din partea intimatei, având în vedere că nimeni nu i-a îngrădit acesteia uzul şi folosinţa asupra lotului 1 atribuit de instanţă.

De asemenea, contestatorul a susţinut că nulitatea executării silite este atrasă şi de încălcarea normelor imperative prevăzute de art. 667 C.pr.civ., în raport de faptul că nu a fost comunicat şi integral titlul, nefiind comunicată şi încheierea din 25.01.2008. Astfel, contestatorului i-a fost produsă o vătămare, executarea silită nefiind conformă titlului executoriu, fapt care a determinat interpretarea şi aplicarea eronată a acestuia, cu atât mai mult cu cât nici încuviinţarea executării nu a avut în vedere hotărârea completată.

Cu privire la suspendarea executării, contestatorul a precizat că intimata s-a prevalat de executare pentru a împiedica folosirea aleii de acces din dreapta imobilului, aceasta blocând aleea de acces prin înlocuirea încuietorii şi cheii, aspect constatat personal de martorii prezenţi la faţa locului, fiind necesară apelarea serviciului 112. Prin urmare, se impune ca deplin justificată suspendarea executării până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare cu privire la lămurirea înţelesului, întinderii şi modalităţii de aplicare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 15947/16.11.2007, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 25.01.2008.

În drept, au fost invocate prevederile art. 711-719, art. 622 alin. 2, art. 667 C.pr.civ.

În susţinerea cererii, contestatorul a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: proces-verbal din 10.08.2017 (fila 7), plan de situaţie (fila 8), încheierea din 24.05.2017 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia I Civilă în dosarul nr. 17032/299/2017 (filele 9-10), convocare nr. 1451/10.03.2017 (fila 11), schiţă (fila 12), proces-verbal din 22.04.2017 (fila 13), convocare din 16.02.2015 (fila 14), proces-verbal din 13.03.2015 (fila 15), încheiere din 05.10.2007 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 20551/299/2006 (fila 16), adresa nr. 1481/16.08.2017 (fila 17).

Cererea a fost legal timbrată, conform chitanţei depuse la dosar (fila 89).

La data de 09.10.2017, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii în raport de faptul că procesul-verbal de executare silită a fost semnat de către părţi la data de 10.08.2017, iar contestaţia a fost introdusă la data de 29.08.2017, cu încălcarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 714 alin. 1 C.pr.civ. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestaţiei la executare, astfel cum a fost formulată.

În motivarea întâmpinării, intimata a precizat că, pentru a putea să intre în posesia terenului pe care îl are în proprietate, lotul 1 în suprafaţă de 27,86 mp, conform raportului de expertiză şi a schiţei anexe, potrivit art. 664 alin. 1 C.pr.civ., a formulat cererea de punere în executare silită prin intermediul BEJA, a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 15947/16.11.2007, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 25.01.2008, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 801/07.05.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă. Astfel, prin titlul executoriu anterior menţionat s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra terenului reprezentând curtea imobilului din Bucureşti, str. ….., în suprafaţă totală de 485,136 mp, conform raportului de expertiză topografică, varianta finală, întocmit de expert ing. Veriga Constantin.

Intimata a invocat autoritatea de lucru judecat a hotărârii prin care s-a dispus ieşirea din indiviziune, susţinând că cererea de lămurire trebuia să fie făcută în faza procesuală a judecăţii pe fond. Or, contestatorul încearcă să modifice expertiza şi schiţa anexă după ce acestea au rămas definitive şi irevocabile, deşi acesta a făcut obiecţiuni la primul raport de expertiză şi avea posibilitatea să solicite alte lămuriri sau precizări suplimentare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 alin. 2 C.pr.civ.

În susţinerea cererii, intimata a depus, în copie: cerere de executare silită (filele 26-28), încheiere din 24.05.2017 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia I Civilă în dosarul nr. x/299/2017 (fila 29), plan de situaţie (fila 30), raport de expertiză tehnică (filele 31-36), autorizaţie expert tehnic judiciar nr. 13840 (fila 37).

La data de 30.10.2017, prin serviciul registratură, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii şi a apărărilor efectuate de către intimată.

La data de 22.11.2017, prin serviciul registratură, la solicitarea instanţei, BEJA a înaintat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 126/2017 (filele 55-84).

La termenul din data de astăzi, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.

Instanţa a încuviinţat, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri.

La dosarul cauzei, a fost ataşat, din oficiu, dosarul nr. x/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Urmare a cererii de executare silită din data de 15.05.2017 (filele 56-57) formulate de intimata C.S. , a fost deschis dosarul execuţional nr. 126/2017 al BEJA (încheierea din 15.05.2017 – filele 65-66).

Astfel, prin încheierea din 24.05.2017 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia a I Civilă în dosarul nr. x/299/2017 (fila 67), a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitorului D.S.V. , în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 15947/16.11.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/299/2006.

În vederea executării dispoziţiilor titlului executoriu anterior menţionat, contestatorul a fost convocat la data de 10.08.2017, ora 16:00, la adresa situată în Bucureşti, str. …. sector 1, dată la care a fost întocmit procesul-verbal contestat în prezenta cauză (fila 84).

Analizând contestaţia la titlu, prin prisma susţinerilor contestatorului, instanţa o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Contestatorul a solicitat lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 15947/16.11.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/299/2006, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 25.01.2008, în sensul de a stabili că aleile de acces în imobil nu fac obiectul partajului.

Potrivit art. 712 alin. 2 C.pr.civ., dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443 C.pr.civ. (lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii), se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. Astfel, în raport de aceste prevederi legale, instanţa va respinge susţinerile intimatei referitoare la faptul că debitorul trebuia să solicite lămurirea sentinţei în dosarul de fond, acestea fiind vădit neîntemeiate.

Prin sentinţa civilă nr. 15947/16.11.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/299/2006 (filele 347-349 d.f.), definitivă prin respingerea recursului, instanţa a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor din prezenta cauză asupra „terenului reprezentând  curtea imobilului din Bucureşti, str. …., sector 1, în suprafață totală de 485,136 mp, conform raportului de expertiză topografică varianta finală întocmit de domnul expert Verigă Constantin (fila 291) şi schiţei anexă la acesta (fila 296), ce fac parte integranta din prezenta hotărâre.”

Ulterior, prin încheierea din 25.01.2008 dată în acelaşi dosar, instanţa a dispus îndreptarea erorilor materiale şi a omisiunilor din sentinţa civilă nr. 15947/16.11.2007, în sensul că: „-  în tot  cuprinsul  sentinţei se înlocuieşte  imobilul  din Bucureşti, str. Constantin  Stere nr. 47, cu imobilul din Bucureşti, str. ….; - ieşirea  din indiviziune  asupra terenului părţilor se face astfel:  „Atribuie lotul nr. 1, în suprafaţă de 27,21  mp  către  C.S. ; lotul nr. 2, în suprafaţă de 57,06 mp către Municipiul Bucureşti, lotul nr. 3, în suprafaţă de 56,25 mp către D.S.V. iu, lotul nr. 4, în suprafaţă de 128,37 mp  către  B.M  şi B.Ma, conform  raportului de expertiză  şi schiţei anexe (fila 296).”

Analizând raportul de expertiză tehnică întocmit de către expertul ing. Veriga Constantin în dosarul nr. x/299/2006 (filele 291-296 d.f.), instanţa constată că suprafaţa aleilor care fac obiectul dosarului de executare nr. a fost scăzută din suprafaţa de teren liber supusă partajului judiciar, expertul procedând la formarea loturilor ce au fost atribuite părţilor după efectuarea acestei operaţiuni de scădere.

Or, în condiţiile în care instanţa sesizată cu soluţionarea dosarului pe fond a dispus ieşirea din indiviziune „conform raportului de expertiză topografică varianta finală întocmit de domnul expert Verigă Constantin (fila 291) şi schiţei anexă la acesta (fila 296)”, atribuind în proprietatea părţilor loturile astfel cum au fost identificate de către expertul tehnic, instanţa de executare apreciază că nu sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinţei civile nr. 15947/16.11.2007 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/299/2006.

Prin urmare, întrucât nu sunt necesare lămuririle indicate de către contestator, în raport de faptul că rezultă cu putere de evidenţă că respectivele alei de acces nu au făcut obiectul partajului, instanţa va respinge cererea de lămurire a înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, ca neîntemeiată.

Analizând contestaţia la executare propriu-zisă, prin prisma susţinerilor contestatorului, instanţa o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 712 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie la executare în termen de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Astfel cum rezultă din cererea de executare silită formulată de către intimată la data de 15.05.2017, aceasta a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 15947/16.11.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 801/07.05.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă. În motivarea cererii de executare silită, creditoarea a susţinut faptul că, prin raportul de expertiză tehnică, s-a stabilit obligaţia sa de a lăsa liber un teren cu dimensiunile de 1,40 x 3,85m, denumit de către expert alee pietonală, sens în care a solicitat amplasarea acestei alei într-o poziţie care să-i aducă cea mai puţină atingere a proprietăţii, respectiv aşa cum aceasta a fost identificată în schiţa întocmită de expertul tehnic judiciar Ştefan Elena (fila 83 verso).

Prin urmare, în raport de considerentele cererii de executare silită, instanţa constată că obiectul dosarului de executare nr. … al BEJA este reprezentat de amplasarea aleii în suprafaţă de 1,40 x 3,85m în modalitatea identificată prin schiţa întocmită de expertul tehnic judiciar Ştefan Elena.

Conform art. 632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

Analizând raportul de expertiză tehnică întocmit de către expertul ing. Veriga Constantin în dosarul nr. x/299/2006, în baza căruia a fost dispusă ieşirea din indiviziune cu privire la terenul reprezentând curtea imobilului situat în Bucureşti, str. …..sector 1, instanţa constată că susţinerile intimatei în sensul că expertul a stabilit în sarcina sa obligaţia de a lăsa liber un teren cu dimensiunile de 1,40 x 3,85m, denumit alee pietonală, sunt vădit neîntemeiate, din cuprinsul raportului nerezultând această obligaţie.

Or, în condiţiile în care, aşa cum a fost reţinut anterior, suprafaţa partajabilă a fost obţinută prin scăderea din suprafaţa de teren liberă (317,3374 mp) a suprafeţei aleilor pietonale (21,87 mp + 21,19 mp), loturile fiind formate în raport de diferenţa obţinută (268,89 mp), instanţa apreciază că intimata nu deţine un titlu executoriu pentru obligaţia pe care a înţeles să o pună în executare în dosarul de executare ce face obiectul prezentei cauze, astfel cum aceasta rezultă din cererea de executare din data de 15.05.2017.

Reţinând că din cuprinsul titlului executoriu pus în executare rezultă faptul că aleile de acces nu au făcut obiectul partajului şi, prin urmare, nu se poate schimba amplasamentul acestora, instanţa va admite contestaţia la executare, fiind de prisos a analiza celelalte motive de contestaţie la executare.

Pe cale de consecinţă, în raport de toate aceste considerente, instanţa va dispune  anularea încheierii din 24.05.2017 date de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 17032/299/2017, respectiv anularea executării silite efectuate în dosarul nr. 126/2017 al BEJA Boambeş şi Badea.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite, instanţa reţine că, potrivit art. 719 alin. 1 C.pr.civ., până la soluţionarea contestaţiei sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, se poate dispune suspendarea executării. Astfel, instanţa constată că textul legal anterior invocat prevede în mod expres că durata suspendării este limitată în timp până la soluţionarea contestaţiei la executare. Or, având în vedere că legiuitorul nu a prevăzut că această măsură ar putea dura până la soluţionarea definitivă a cauzei, în raport de principiul de drept conform căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, instanţa constată că cererea contestatorului este vădit neîntemeiată.

Prin urmare, având în vedere că instanţa sesizată cu contestaţia la executare nu poate dispune suspendarea executării silite ulterior momentului soluţionării cauzei în primă instanţă, cererea de suspendare a executării urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.

Astfel, având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa va dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru aferente contestaţiei la executare, în cuantum de 100 lei (chitanţă – fila 86), la rămânerea definitivă a hotărârii. 

De asemenea, instanţa va lua act că partea contestatoare va solicita cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat pe cale separată.

În temeiul art. 720 alin. 4 C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, BEJA, după rămânerea definitivă.