Tutela – autorizari date tutorelui

Data publicare portal: 02.04.2018

Prin sentinţa civila nr. 307/09.08.2017, pronuntata de J S, s-a admis excepția necompetenței generale a instanței invocată din oficiu.

Respinge cererea formulată de petenta A.N.R.S., tutore al minorei B.B.M.C. ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 20.07.2017, sub nr. 7310/311/2017, petenta A.N.R.S., tutore al minorei B.B.M.C., a solicitat autorizarea sa, în calitate de tutore al fiicei sale, să îi reprezinte interesele în faţa notarului public în procedura de dezbatere a succesiunii autorului B.B.C., decedat la data de 26.09.2016, tatăl minorei.

În fapt, în esenţă, petenta a arătat că este mama minorei B.B.M.C., născută la data de 1 octombrie 2005 din relaţia de concubinaj cu B.B.C..

Prin sentinţa civilă nr. 6684/17.11.2008 pronunţată de J.S. în dosarul nr. 5886/311/2008 minora a fost încredinţată spre creştere şi educare petentei, tatăl fiind obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea acesteia.

B.B.C. a decedat la data de 26.09.2016, iar minora trebuie să îşi primească dreptul succesoral de pe urma acestuia.

Petenta a precizat că în vederea dezbaterii succesiunii autorului s-a prezentat la notarul public însă acesta i-a solicitat autorizarea de către instanţa de tutelă pentru reprezentarea intereselor minorei. 

În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. A atașat la dosar înscrisuri (filele nr. 3-18).

În drept, a invocat dispozițiile art. 145 şi următoarele din codul civil.

La termenul din data de 09.08.2017 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței generale a J. S..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, minora B.B.M.C., născută la data de 01.10.2005, este fiica petentei A.N.R.S. şi a defunctului B.B.C. (conform certificatului de naştere seria NO nr. 630039 de la fila nr. 13), decedat la data de 26.09.2016 (conform certificatului de deces seria DC nr. 800505 de la fila nr. 17).

Petenta A.N.R.S. a solicitat autorizarea sa, în calitate de tutore al minorei B.B.M.C., de a-i reprezenta interesele acesteia la dezbaterea succesiunii de pe urma tatălui său B.B.C..

În drept, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate (art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă).

Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent, iar dacă instanţa se declară necompetentă şi respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională sau ca nefiind de competenţa instanţelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară (art. 132 alin. 1 și 4 din codul de procedură civilă).

Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepției necompetenței generale a Judecătoriei Slatina, excepție de procedură, absolută și peremptorie (în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. 1 din codul de procedură civilă).

Conform art. 129 din codul de procedură civilă care reglementează excepţia de necompetenţă ,,necompetenţa este de ordine publică: 1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura”.

Necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii (art. 130 alin. 1 din codul de procedură civilă).

La data de 01.10.2011 au intrat în vigoare dispoziţiile legii nr. 287/2009 privind codul civil, fiind abrogate expres cu această ocazie dispoziţiile codului familiei.

Anterior intrării în vigoare a noului cod civil, art. 129 şi 130 din codul familiei reglementau regimul juridic al actelor de dispoziţie care priveau minorul. Potrivit acestor prevederi actele de dispoziţie puteau fi făcute de tutorele minorului cu prealabila încuviinţare a autorităţii tutelare.

În noul cod civil exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului este reglementată de Titlul  III Capitolul II Secţiunea a 4 –a punctul 3 – Exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului - art. 140-150 din noul cod civil.

Astfel, tutorele nu poate, fără autorizarea instanţei de tutelă, să facă acte de înstrăinare, împărţeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, să renunţe la drepturile patrimoniale ale acesteia, precum şi să încheie în mod valabil orice alte acte ce depăşesc dreptul de administrare (art. 144 alin. 2 din codul civil), instanța de tutelă acordând tutorelui autorizarea numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor (art. 145 alin. 1 din codul civil).

Pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor noului cod civil a fost adoptată legea nr. 71/2011. În acest sens în art. 229 alin. 1 din legea nr. 71/2011 s-a prevăzut că organizarea, funcţionarea şi atribuţiile instanţei de tutelă şi de familie se stabilesc prin legea privind organizarea judiciară.

Conform alin. 3 al aceluiași articol (în forma în vigoare la 01.10.2011) ,,până la data intrării în vigoare a reglementării prevăzute la alin. 1, în vederea îndeplinirii atribuţiilor referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile minorului, instanţa de tutelă poate delega, prin încheiere, îndeplinirea unora dintre acestea autorităţii tutelare”.

Acest alineat a fost modificat ulterior prin art. III pct. 27 din O.U.G. nr. 79/2011 şi prin art. I pct. 22 din legea nr. 60/2012 sub următoarea formă ,,până la data intrării în vigoare a reglementării prevăzute la alin. 1, atribuţiile instanţei de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia revin autorităţii tutelare”.

Astfel se constată că dacă în forma iniţială a legii instanţa de tutelă putea delega, prin încheiere, îndeplinirea unora dintre atribuţiile sale referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile minorului, prin intervenţia legiuitorului s-a stabilit că instanţa de tutelă nu mai poate delega atribuţiile ci acestea revin în exclusivitate autorităţii tutelare până la organizarea prin legea privind organizarea judiciară a instanţelor de tutelă şi de familie, situaţie identică cu cea anterioară intrării în vigoare a noului cod civil.

Prin articolul unic pct. 2 din legea nr. 214/2013 a fost modificat din nou acest alineat, în prezent prevăzându-se că ,,până la data intrării în vigoare a reglementării prevăzute la alin. 1, atribuţiile instanţei de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecătoresc ori, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia revin autorităţii tutelare”.

Prin noua intervenţie legislativă legiuitorul a prevăzut în mod expres că aceste dispoziţii se aplică şi în cazul exercitării tutelei cu privire la bunurile interzisului judecătoresc ori cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia, aceste atribuţii fiind stabilite în competenţa autorităţii tutelare până la organizarea prin legea privind organizarea judiciară a instanţelor de tutelă şi de familie.

Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege (art. 106 alin. 1 din codul civil). Astfel că, în cauză, nu pot fi reţinute argumentele petentei, prin avocat, referitoare la faptul că nu a fost instituită tutela minorei întrucât petenta A.N.R.S., fiind mama minorei B.B.M.C., ocrotirea minorei se face prin mama sa nefiind necesară instituirea tutelei care poate avea loc numai atunci când ambii părinţi sunt, după caz, decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie judecătorească, dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei tutele (art. 110 din codul civil).

Drepturile şi îndatoririle părinţilor cu privire la bunurile copilului sunt aceleaşi cu cele ale tutorelui, dispoziţiile care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător (art. 502 alin. 1 din codul civil).

În raport de aceste aspecte având în vedere că în cauza pendinte se solicită autorizarea instanţei cu privire la efectuarea unor acte de dispoziţie cu privire la bunurile minorului (acte de împărţeală judiciară), adică acte care intră în categoria celor privitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului (prevăzute în Titlul  III Capitolul II Secţiunea a 4 –a punctul 3 art. 144-145 din noul cod civil – acte de împărţeală judiciară, dispoziţii aplicabile şi în cazul în care ocrotirea minorului se face prin părinţi conform art. 502 alin. 1 din codul civil), instanța apreciază că aceste atribuţii sunt date de lege (art. 229 alin. 3 din legea nr. 71/2011 astfel cum a fost modificat prin legea nr. 214/2013), până la reglementarea prin legea privind organizarea judiciară a organizării, funcţionării şi atribuţiilor instanţei de tutelă şi de familie, în competenţa exclusivă a autorităţii tutelare, motiv pentru care, în temeiul art. 132 alin. 4 din codul de procedură civilă, se va admite excepția necompetenţei generale a instanţei invocată din oficiu şi se va respinge cererea formulată de petenta A.N.R.S., tutore al minorei B.B.M.C., ca inadmisibilă întrucât este de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională.

Domenii speta

Spete similare