Divorţ cu minori

Cuprins pe materii: 

Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă  nr. 80/15.02.2017

Autoritatea părintească, conform prevederilor art. 483 alin. 1 Cod civil, reprezintă ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, părinţii sunt ţinuţi a exercita autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, asociindu-l pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate. Mai mult, ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori – art. 483 alin. 2 Cod civil.

 Prin cererea înregistrată  sub nr...../2016 la data de 14.09.2016, reclamanta M A  a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M  A  desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, stabilirea domiciliului minorului M  N  I , la domiciliul reclamantei în oraşul B, stabilirea în comun de către ambii părinţi a exercitării autorității părintești asupra minorului, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului  în cuantum de 25 % din veniturile pe care le realizează şi revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv acela de ,,D ,,.

În motivare, reclamanta arată că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 2012, iar relaţiile  de familie au fost dificile încă de la început, căsătoria fiind mai mult datorată naşterii iminente a minorului N  I .

Mai arată că, în ultimii ani viaţa lor  de familie a fost grav afectată de certuri şi scandaluri, provocate de pârât pe fondul consumului de alcool, scandaluri soldate cu plângeri la poliţie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 373 lit. b, art. 379 , art. 383 alin. 1, art. 397 şi art. 400 Cod civil.

Pârâtul legal citat a depus întâmpinare prin care arată că este de acord cu desfacerea căsătoriei, însă nu şi cu motivele invocate de reclamantă în acţiune. Precizează că  s-a cunoscut cu reclamanta în Italia în anul 2011, iar din relaţia lor a rezultat minorul M  N  I .

Reclamanta a făcut  tot posibilul ca să îl îndepărteze de minor, interzicându-i să îl vadă sau să îi dea vreun telefon şi chiar să fie vizitat la grădiniţă.

La termenul de judecată din data de 15.02.2017, pârâtul s-a prezentat în instanţă şi a declarat că este de acord ca divorţul să fie pronunţat prin acordul părţilor.

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri, certificatul de căsătorie, certificatul  de naştere al minorului M N  –I  .

La data de 10.01.2017 a fost depus la dosarul cauzei Referatul de anchetă psihosocială efectuat de Primăria oraşului B .

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei conform art. 15 lit. b din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Instanţa este competentă general, material și teritorial să soluţioneze cauza, potrivit art. 94 pct. 1 lit. a) şi art. 914 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 373 alin 1 lit a Cod civil, instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când există acordul părţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ .

Având în vedere că ambele părţi şi-au manifestat expres în faţa instanţei acordul privind desfacerea căsătoriei lor prin acord şi reţinând că sunt realizate condiţiile prevăzute art. 373 alin 1 lit.a Cod civil, instanţa va admite cererea şi va dispune desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează, a admite acţiunea având ca obiect divorţ şi a desface căsătoria prin acord.

În temeiul art. 383 Cod civil, instanţa va dispune revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, acela de ,,D ,,  la solicitarea ambelor părţi.

În ceea ce priveşte efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copii lor minori, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 1 Cod civil, „instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă”.

Autoritatea părintească, conform prevederilor art. 483 alin. 1 Cod civil, reprezintă ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, părinţii sunt ţinuţi a exercita autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, asociindu-l pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate. Mai mult, ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori – art. 483 alin. 2 Cod civil.

Din coroborarea dispoziţiilor mai sus enunţate, instanţa constată că regula este ca  autoritatea părintească  să fie exercitată de către ambii părinţi în comun, iar numai în situaţii excepţionale instanţa de tutelă  poate dispune exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către un singur părinte, potrivit art. 398 alin. 1 Cod civil.

Astfel, în considerarea dispoziţiilor art. 396 alin. 1 ale art. 397 Cod civil, instanţa va dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului Munteanu Nicholas Iulian născut la data de 13.05.2012 să se facă de către ambii părinţi, scopul acestei norme juridice fiind acela de a „educa” părinţii să înveţe să colaboreze în luarea deciziilor privitoare la copiii lor, independent de sentimentele de animozitate care există între aceştia. O măsură de acordare a autorităţii părinteşti exclusive ar echivala cu o decădere a unuia dintre părinţi  din drepturile părinteşti, o asemenea „sancţiune” neputând fi aplicată părintelui decât în situaţii limitative.

În ceea ce priveşte locuinţa minorului, instanţa având în vedere interesul superior al acestuia, în temeiul art. 400 Cod civil, va stabili locuinţa minorului la domiciliul reclamantei.

În ceea ce priveşte contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare şi învăţare, instanţa reţine că tatăl şi mama sunt obligaţi în solidar să dea întreţinere copiilor lor minori, asigurând cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea lor profesională în condiţiile art. 499 Cod civil.

Conform art. 527 Cod civil „Poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligaţii ale sale.

Astfel, având în vedere faptul că locuinţa minorului a fost stabilită la mamă, aceasta va fi obligată la prestarea în natură a întreţinerii minorului, iar tatăl va fi obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului, în cuantum de în cuantum de 25% lunar din venitul minim net pe economie obţinute cu data introducerii acţiunii până la majoratul acestuia.

Domenii speta

Spete similare