Necomunicarea titlului de creanta

Sentinţă civilă 3273 din 03.04.2017


Data postare portal: 02.04.2018

Prin sentinţa civila nr. 3273/03.04.2017, pronuntata de J S, s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea  … în contradictoriu cu intimata ….

Anulează somația nr. … și titlul executoriu nr. … emise de ….

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul J S la data de 04.01.2017, sub nr. …., contestatoarea … în contradictoriu cu intimata … a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr. … și a somației nr. … emise de intimată.

În fapt, în esență, contestatoarea a arătat că în anul 2011 prin abuz în funcţie …, inspector la …, a întocmit un proces-verbal de impunere pentru ea şi soţul său cu venituri din agricultură pe AF …, deşi aceasta era radiat de la Registrul Comerţului din mai 2010, controlul fiind efectuat în luna august 2010, iar obiectul de activitate al acesteia era vânzarea cu amănuntul şi nu agricultura.

… a fost arestat pentru luare de mită şi abuz în serviciu, DNA … constatând că abuzând de funcţia sa acesta a întocmite procesele-verbale care stau la baza acestui dosar de executare silită.

Toate impunerile înfiinţate de intimată sunt din luna iunie 2009 şi nu au fost constatate în anii anteriori ci numai începând cu luna august 2010.

În titlul executoriu se poate observa că sunt dublate sistematic sume: document … este o dată la rândul 6, dar se repetă şi la rândul 22, dublând astfel suma de plată; la fel se poate observa document … la rândul 7 dar şi la rândul 23.

Contestatoarea a precizat că nu a avut venituri de nici o natură şi nu înţelege cum să fie obligată să achite impozite atâta timp cât nu realizează venituri.

Pentru dovedirea cererii de chemare în judecată a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

A atașat la dosar înscrisuri ( filele nr. 4-12).

Contestația a fost legal timbrată (conform chitanțelor de la filele nr. 5,53).

La data de 17.02.2017, intimata … a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare și menținerea actelor de executare ca fiind temeinice și legale.

 În fapt, în esență, intimata a arătat că titlurile de creanţă în baza cărora au fost stabilite obligaţiile sunt reprezentate de decizii de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit şi decizii de impunere privind obligaţii de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale, emise în perioada 2009-2012.

Întrucât contestatoarea nu a înţeles să achite debitul cu care figura în evidenţele fiscale, respectiv suma de 5.567 lei, organele de executare silită au declanşat procedura de executare silită pentru recuperarea acestora prin emiterea somaţiei şi titlului executoriu din data de 24.11.2016, comunicate contestatoarei prin scrisoare recomandată la data de 21.12.2016.

Instanţa civilă nu poate analiza în cadrul contestaţiei la executare apărările contestatoarei privitoare la temeinicia şi legalitatea obligaţiilor de plată stabilite în sarcina sa prin titlul de creanţă pentru care există o cale procesuală specifică.

Contestatoarea a primit semnând în calitate de destinatar adresa de înştiinţare privind înfiinţarea popririi nr. 2038981/14.08.2015. Aceasta a făcut parte din AF …, obţinând în calitate de asociat al acesteia venituri din activităţi independente în raport de cota de participare în respectiva asociere.

În drept, intimata și-a întemeiat apărările pe dispozițiile art. 205 din codul de procedură civilă.

A atașat la dosar înscrisuri (filele nr. 21-40).

La data de 27.02.2017, contestatoarea … a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că intimata a calculat sumele de două ori atât pe numele ei cât şi pe numele soţului său, acestea fiind calculate chiar şi ulterior radierii AF-ului.

De asemenea, a precizat că sumele pe anul 2009 şi primul semestru din 2010 sunt prescrise deoarece au trecut 5 ani.

Se observă că suma totală din fişa dosarului de executare silită este de 32868 lei, iar pe somaţie şi în titlul executoriu apare suma de 5567 lei, sume provenite din impozitul pe venit şi CAS.

În cursul cercetării judecătorești a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, iar … a atașat la dosar o copie certificată a dosarului de executare (filele nr. 56-183).

 Analizând cererea de chemare în judecată în considerarea probelor de la dosar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 24.11.2016 intimata … a emis pe numele contestatoarei … titlul executoriu nr. … şi somaţia nr. … pentru suma de 5567 lei (filele nr. 72-74).

Titlul executoriu nr. … a avut la bază 27 de titluri de creanţă  emise în perioada 01.05.2006-31.12.2011 pentru impozit pe venit global, impozit pe activităţi independente, CAS obligatorii persoane fizice, aşa cum rezultă din menţiunile din acest document, numai unele dintre aceste titluri existând în dosarul de executare ce o priveşte pe contestatoarea … (nr. 3250/01.05.2006 – filele nr. 62-63, nr. 28404047553041/18.02.2009 – fila nr. 65, nr. 2830127770288/30.09.2011-filele nr. 148-149).

În drept, la data de 01.01.2016 dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind codul de părocedură fiscală au fost abrogate odată cu intrarea în vigoare a legii nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală (conform art. 353 și art. 354 lit. a din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală).

Prin legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală s-a stabilit și modul de aplicare în timp a legii noi în raport cu vechea lege de procedură fiscală. Astfel, dispoziţiile noului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare (conform art. 352 alin. 1 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală), în timp ce procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a acestuia rămân supuse legii vechi (conform art. 352 alin. 2 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală). Prin excepţie, executările silite în curs la data intrării în vigoare a noului cod de procedură fiscală se continuă potrivit dispoziţiilor legii nr. 207/2015, actele îndeplinite anterior rămânând valabile (conform art. 352 alin. 4 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală).

Administrarea creanţelor fiscale reprezintă oricare dintre activităţile desfăşurate de organele fiscale în legătură cu: a) înregistrarea fiscală a contribuabililor/plătitorilor şi a altor subiecte ale raporturilor juridice fiscale; b) declararea, stabilirea, controlul şi colectarea creanţelor fiscale; c) soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale; d) asistenţa/îndrumarea contribuabililor/plătitorilor, la cerere sau din oficiu; e) aplicarea sancţiunilor în condiţiile legii (conform art. 1 pct. 2 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală).

Stabilirea creanţelor fiscale este activitatea de determinare a materiei impozabile, de calculare a bazei de impozitare şi a creanţelor fiscale (conform art. 93 alin. 1din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală). Creanţele fiscale se stabilesc prin declaraţie de impunere, în condiţiile art. 95 alin. 4 şi art. 102 alin. 2 din legea nr. 207/2015 și prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri (conform art. 93 alin. 2  din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală).

 Prin colectarea creanţelor fiscale se înțelege totalitatea activităţilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscale (conform art. 152 alin. 1  din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală) și se face în temeiul unui titlu de creanţă fiscală sau al unui titlu executoriu, după caz (conform art. 152 alin. 2  din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală).

Stingerea creanțelor fiscale are loc prin acțiuni de executare silită atunci când debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate (conform art. 220 alin. 1 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală).

Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei (conform art. 230 alin. 1 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală) și se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de organul de executare silită competent (conform art. 226 alin. 1  din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală) în care se înscriu creanţele fiscale, principale şi accesorii, neachitate la scadenţă, stabilite şi individualizate în titluri de creanţă fiscală întocmite şi comunicate în condiţiile legii, precum şi creanţele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.

Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu (conform art. 226 alin. 2 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală).

Având în vedere că titlurile de creanţă indicate în titlul executoriu şi somaţia contestate au fost emise de organul de executare în perioada 01.05.2006-31.12.2011 înainte de intrarea în vigoare a noului cod de procedură fiscală, instanța reține că acestor acte administrative fiscale le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală.

În ceea ce priveşte titlul executoriu nr. …. şi somaţia nr. …, având în vedere că acestea au fost emise după data de 01.01.2016, data intrării în vigoare a noului cod de procedură fiscală acestea sunt supuse acestui act normativ.

Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii (art. 110 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală). Acesta devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege (conform art. 141 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală). Acest titlu, ca act administrativ fiscal, trebuie comunicat contribuabilului/ plătitorului căruia îi este destinat (conform art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală) întrucât produce efecte doar din momentul în care este comunicat sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii (conform art. 45 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală).

Dacă este emis pe suport de hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestora, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire (conform art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală). În cazul în care comunicarea în această modalitate nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate (conform art. 44 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală) prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului (conform art. 44 alin. 5 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală).

Se constată astfel că legiuitorul a stabilit foarte clar modalitatea în care se face comunicarea actului administrativ fiscal emis pe suport de hârtie, în acest caz comunicarea prin publicitate fiind subsidiară și subsecventă comunicării în mod direct sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire întrucât s-a urmărit ca persoanei căreia îi este opus actul administrativ să poată efectiv lua cunoștință despre existența acestuia.

În cauză se constată că în dosarul de executare silită nu există o parte din titlurile de creanţă în baza cărora au fost emise titlul executoriu nr. … şi somaţia nr. … (nr. 14139/15.06.2009, 4199/21.04.2009, 3773/30.10.2008, 2884/04.02.2008, 2128/25.06.2007, 2840417117154/19.11.2009, 2830129164358/ 31.12.2011, 2840417117153/19.11.2009, 2840417117155/19.11.2009, 2840417117155/ 19.11.2009), iar în privinţa celor care se regăsesc la dosarul de executare silită (nr. 3250/01.05.2006 – filele nr. 62-63, nr. 28404047553041/18.02.2009 – fila nr. 65, nr. 2830127770288/30.09.2011-filele nr. 148-149) organul de executare nu a respectat dispozițiile legale și nu a procedat la comunicarea titlurilor de creanţă către contestatoare, la dosarul de executare ataşat de intimată neregăsindu-se nici o dovadă de comunicare a acestor titluri de creanţă către contestatoare, motiv pentru care se impune anularea titlul executoriu nr. … şi somaţiei nr. … întrucât organul fiscal nu poate pretinde executarea unei obligaţii care nu a fost stabilită printr-un titlu de creanţă sau a obligaţiei stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului potrivit legii (art. 44.1 din Normele metodologice de aplicare a codului de procedură fiscală) deoarece în lipsa comunicării în mod legal a titlurilor de creanță acestea nu îi sunt opozabile debitoarei și nu produc niciun efect juridic (conform art. 45 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală).

Față de aspectele care preced, din care rezultă că fie nu există titlurile de creanţă, fie că cele care există nu au fost comunicate contestatoarei …, instanța constată că se impune admiterea contestației la executare și anularea titlul executoriu nr. … şi a somaţiei nr. …

Instanţa urmează să ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.