Procedura insolvenţei

Potrivit art. 143 alin. 1, 3 din Legea 85/2014,” dacă debitorul nu se conformează planului sau desfăşurarea activităţii sale aduce pierderi sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar pot solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului; titularul unei creanţe curente, certă, lichidă şi exigibilă mai veche de 60 de zile şi un cuantum peste valoarea-prag, poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment.”

Prin Decizia Civilă nr. 46/25.01.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 667/11.10.2017, pronunţată de către Tribunalul Arad în dosarul nr. …, având ca obiect contestaţie împotriva măsurilor administratorului/lichidatorului judiciar.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin sentinţa civilă apelată Tribunalul Arad a  respins cererea formulată de creditoarea bugetară de intrare în faliment a debitorului aflat în procedura generală a insolvenţei – reorganizare pe bază de plan.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că potrivit art. 75, alin. 3 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: „(3) Nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii. Pentru astfel de acţiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare, cerere de plată ce va fi analizată de către administratorul judiciar cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător, fără ca aceste creanţe să fie înscrise în tabelul de creanţe. Împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar se va putea formula contestaţie cu respectarea art. 59 alin. (5), (6) şi (7).”

Conform art. 143, alin. (3), din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: „3) Titularul unei creanţe curente, certă, lichidă şi exigibilă mai veche de 60 de zile şi un cuantum peste valoarea-prag, poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment. Cererea sa va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenţie de plată cu acest creditor.”

La data de 01.03.2017, a fost confirmat planul de reorganizare al debitorului.

Creditorul-contestator a afirmat că debitorul nu şi-a achitat în totalitate creanţele curente, acumulându-se până la data de 15.09.2017 suma de 37.093 lei, creanţă curentă neachitată.

Deşi, atât în cererea de intrare a debitorului în faliment, cât şi în adresa creditorului către serviciul juridic al acestuia, pe care cererea de trecere în faliment doar o preia, suma de 37.093 lei, creanţă curentă pretins neachitată, este dedusă pe calea unor raţionamente ce fac referire la totalul creanţei acestui creditor, la planul de reorganizare şi la efectuarea de plăţi parţiale, amestecând creanţe din diferite etape procedurale, fără a se arăta clar ce creanţe s-au născut după confirmarea planului şi cât s-a plătit din ele.

De asemenea, judecătorul-sindic a reţinut că, în cazul de faţă, creanţa curentă neachitată este acumulată într-o perioadă de opt luni şi jumătate (01.03.2017-15.09.2017), fără a se putea stabili cât a fost creanţa curentă aferentă fiecărei luni şi ce plăţi s-au făcut şi asupra a ce sume s-au imputat plăţile. În aceste condiţii, nu se poate determina vechimea creanţei, respectiv ce cuantum al acesteia este mai vechi de 60 zile de la scadenţă.

De asemenea, creanţa nu depăşeşte valoarea prag de 40.000 lei, prevăzută de textul legal amintit, ca şi condiţie pentru trecerea debitorului în faliment.

Faţă de cele reţinute, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textele legale amintite pentru trecerea debitorului în faliment, a respins cererea, văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea prin care a solicitat admiterea apelului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii sale privind trecerea debitoarei aflate în reorganizare în procedura falimentului.

În motivare, apelanta susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii.

Astfel, precizează că de la data confirmării planului de reorganizare şi până în prezent, societatea nu şi-a achitat obligaţiile fiscale curente, totalul obligaţiilor fiscale restante la data prezentei, conform evidenţei analitice pe plătitor, fiind de 277.049 lei. În acest sens, învederează că din totalul obligaţiilor restante de 277.049 lei, suma de 204.059 lei este cuprinsă în graficul de reorganizare, rezultând astfel o diferenţă de 72.990 lei, reprezentând obligaţii curente scadente şi neachitate.

Totodată, faţă de imposibilitatea societăţii intimate de a-şi achita obligaţiile fiscale curente, apelanta arată că se impune intrarea în procedura falimentului, în temeiul art. 143 şi art. 145 lit. C din Legea nr. 85/2014.

Mai mult, apelanta învederează că prin continuarea activităţii nu se produce decât o acumulare a obligaţiilor fiscale fără să existe posibilitatea achitării acestora din veniturile generate de activitatea curentă şi nici valorificarea activelor societăţii.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 466, 480 N.C.P.C., 143, 145 şi 102 alin. 6 din Legea  nr. 85/2014.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata, prin administrator judiciar  a solicitat respingerea apelului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul ….

În motivare, după prezentarea stării de fapt, debitoarea prin administrator judiciar arată că pentru a arata buna credinţa a debitoarei şi dorinţa acesteia de a respecta planul de reorganizare şi mai ales dorinţa de a continua activitatea, aceasta a încheiat un contract de prestări servicii cu o altă societate comercială, prin care cea dintâi efectuează servicii de curăţenie şi închiriază autoturismele proprii, precum şi materialele proprii, din acest contract debitoarea încasând lunar contravaloarea salariilor angajaţilor, materiale folosite etc. Astfel, în luna septembrie s-a facturat contravaloarea a 37280 lei conform facturii anexate prezentei întâmpinări, în octombrie 2017 s-a facturat suma de 45992,31 lei ş.a.m.d.

Astfel, administratorul învederează că reprezentantul societăţii depune diligenţe pentru menţinerea acestei societăţi în funcţiune, făcând eforturi reale pentru achitarea acestor datorii recunoscute şi asumate de către societate. Se mai susţine că atâta timp cât societatea face dovada achitării datoriilor şi face dovada de bună credinţă, nu înţelege care este interesul Statului, reprezentat de către apelantă, în promovarea şi susţinerea acestei cereri.

Administratorul judiciar solicită instanţei să aibă în vedere şi contextul economic actual, care oricum este defavorabil tuturor agenţilor economici, dar şi convenţiile pe care ţara noastră le-a ratificat, invocând art. 1, din Protocolul adiţional nr. 1.

Administratorul judiciar concluzionează că instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că, în cazul de faţă, creanţa la care face referire apelanta, este dedusă pe calea unor raţionamente ce fac referire la totalul creanţei intimatei, la planul de reorganizare şi la efectuarea plăţilor parţiale, amestecând aceste creanţe din diferite etape procedurale.

De asemenea, arată că în mod corect a reţinut prima instanţă, că, în speţă, creanţa curentă neachitată este acumulată pe o perioadă de 8 luni, fără a se putea stabili cât a fost creanţa curentă aferentă fiecărei luni şi ce plăţi s-au efectuat şi asupra a ce sume s-au imputat plăţile. În aceste condiţii, nu se poate determina vechimea creanţei, respectiv ce cuantum al acesteia este mai vechi de 60 de zile de la scadenţă.

Mai mult, aşa cum s-a arătat, contrar celor susţinute de către apelantă, intimata a efectuat plăţi în tot acest timp, astfel că această creanţă a scăzut considerabil.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Apelanta-creditoare a criticat soluția primei instanțe prin care a fost respinsă cererea sa de intrare în faliment a debitoarei-intimate pentru neachitarea obligațiilor fiscale curente.

Potrivit art. 143 alin. 1, 3 din Legea 85/2014, dacă debitorul nu se conformează planului sau desfăşurarea activităţii sale aduce pierderi sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar pot solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului; titularul unei creanţe curente, certă, lichidă şi exigibilă mai veche de 60 de zile şi un cuantum peste valoarea-prag, poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment.

Prima instanță a reținut că apelanta-creditoare nu ar fi dovedit că deține o creanță curentă într-un cuantum care să depășească valoarea-prag de 40000 lei.

Prin apel, creditoarea a susținut că din totalul obligaţiilor restante de 277.049 lei, suma de 204.059 lei este cuprinsă în graficul de reorganizare, rezultând astfel o diferenţă de 72.990 lei, reprezentând obligaţii curente scadente şi neachitate, depunând o fișă sintetică, fără a fi însoţită de titlurile creanţă fiscală şi de o situaţie a plăţilor realizate.

Curtea constată însă că pârâta-intimată a dovedit efectuarea mai multor plăți către apelanta-creditoare, respectiv 2000 lei la data de 5.04.2017, 1200 lei la data de 19.06.2017, 2000 lei la data de 29.06.2017, 1897 lei la data de 11.07.2017, 3000 lei la data de 26.07.2017, 2400 lei la data de 29.09.2017.

Din probele administrate în cauză nu rezultă în mod cert că apelanta-creditoare deține o creanță curentă care să depășească valoarea-prag, astfel cum a constatat în mod judicios și prima instanță.

De asemenea, Curtea reține că debitoarea-intimată desfășoară activitate și înregistrează venituri, la dosar fiind depuse contracte de prestări servicii și facturi fiscale.

Față de cele de mai sus, constatând că prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și legală, Curtea a respins apelul formulat de apelanta-creditoare ca nefundat, fără cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare