Art. 57 alin. 3 din Legea 85/2014 îi conferă dreptul creditorului majoritar de a numi un nou lichidator judiciar sau de a-l confirma pe cel provizoriu și de a-i stabili onorariul, însă contrar celor susținute de apelantă acest drept nu poate fi exercitat în orice moment al derulării procedurii, ci doar în condițiile prev. de art. 57 alin. 2 din aceeași lege, respectiv în cadrul primei ședințe a Adunării Creditorilor, care a avut loc la 11.05.2017.
Prin Decizia Civilă nr. 72/A/12.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. …, a fost respins apelul formulat, fiind reţinute următoarele:
Prin sentinţa civilă apelată Tribunalul Arad a respins cererea formulată de creditorul bugetar pentru numirea în calitate de lichidator judiciar a practicianului în insolvenţă propus.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arad a reținut că judecătorul sindic a constatat că potrivit art. 57, alin. 2 şi 3 din Legea nr. 85/2014 „În cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, creditorii care deţin mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i şi onorariul. În cazul în care onorariul se va achita din fondul constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4), acesta va fi stabilit pe baza criteriilor prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar desemnat provizoriu, stabilindu-i onorariul. În această din urmă situaţie nu va mai fi necesară confirmarea judecătorului-sindic. Prima şedinţă a adunării creditorilor va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cât şi stabilirea onorariului acestuia.
(3) Creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar ori lichidator judiciar în locul administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu/lichidatorul judiciar provizoriu şi să îi stabilească onorariul.”
Analizând textul legii, judecătorul sindic a constatat că practicianul în insolvenţă provizoriu desemnat de judecătorul sindic la data deschiderii procedurii poate fi confirmat sau nu de către creditori, ori aceştia pot desemna un alt practician în insolvenţă, creditorul majoritar putând desemna un astfel de practician în insolvenţă, fără consultarea Adunării creditorilor, însă o astfel de operaţiune trebuie să aibă loc cât mai aproape de momentul primei adunări a creditorilor.
Analizând cauza, judecătorul sindic a constatat că la data de 20.03.2017 a fost deschisă procedura insolvenţei debitoarei, prin Încheierea civilă nr. 78/CC/20.03.2017, pronunţată în dosarul nr. …. Prin aceeaşi încheiere a fost desemnat lichidatorul judiciar provizoriu să administreze procedura insolvenţei acestei debitoare.
Potrivit art. 57, alin. 2 din Legea nr. 85/2017, prima adunare a creditorilor are loc de îndată ce se cunosc creditorii, în condiţiile art. 48, alin. 1 din aceeaşi lege, ocazie cu care lichidatorul judiciar provizoriu trebuia confirmat ori se propunea desemnarea unui alt practician în insolvenţă.
O altă desemnare de lichidator a fost formulată de către creditoarea apelantă la data de 23.06.2017.
Această creditoare menţionează că a desemnat un alt practician în insolvenţă şi invocă o decizie internă care nu este opozabilă judecătorului sindic, altor participanţi la procedură.
Judecătorul sindic a mai constatat că cererea formulată de creditoare a depăşit cu mult momentul acela prevăzut de art. 57, alin. 2 din Legea nr. 85/2014, la data de 14.06.2017 fiind publicat la BPI tabelul definitiv al creanţelor.
De asemenea, judecătorul sindic a mai constatat că a fost publicat şi anunţul privind selecţia altui practician de insolvenţă, deşi o astfel de obligaţie rezidă din lege, respectiv art. 57, alin. 4, din Legea nr. 85/2014, specific schimbării lichidatorului pentru motive temeinice, schimbare care nu există în acest moment, nefiind invocat un astfel de temei de drept.
Având în vedere toate aceste considerente, judecătorul sindic a constatat că ulterior primei şedinţe a creditorilor o cerere de schimbare a lichidatorului nu mai poate fi primită, cu excepţia existenţei unor motive temeinice de înlocuire, fapt pentru care a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel, creditoarea prin care a solicitat admiterea cererii de apel şi modificarea sentinţei civile atacate, în sensul înlocuirii lichidatorului judiciar cu alt practician în insolvenţă.
În motivare, apelanta a arătat, că Tribunalul Arad în mod greşit a reţinut că se poate desemna un nou practician în insolvenţă de creditorul majoritar, fără consultarea Adunării creditorilor, însă o astfel de operaţiune trebuie să aibă loc aproape de momentul primei adunări a creditorilor.
În opinia apelantei, Tribunalul Arad în mod eronat a reţinut că o cerere de schimbare a lichidatorului judiciar nu mai poate fi primită decât cu excepţia existenţei unor motive temeinice de înlocuire.
Apelanta a considerat că sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
Art. 57 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 prevede expres că creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar ori lichidator judiciar în locul administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu/lichidatorul judiciar provizoriu şi să îi stabilească onorariul, fără să condiţioneze acest drept al creditorului majoritar de momentul în care trebuie exercitat sau de existenţa unor motive temeinice, cum în mod greşit a reţinut Tribunalul Arad.
Mai mult, art. 57 alin. 7 din Legea nr. 85/2014 prevede următoarele: "Dacă în termenul stabilit la alin. (6) decizia adunării creditorilor sau a creditorului ce deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor nu este contestată, judecătorul-sindic, prin încheiere, va numi administratorul judiciar propus de creditori sau de creditorul ce deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor, dacă acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, dispunând totodată încetarea atribuţiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin încheierea sau, după caz, sentinţa de deschidere a procedurii.".
S-a arătat că selecţia practicianului în insolvenţă pentru societatea debitoare s-a făcut prin Decizia nr. 12 din 11.05.2017 emisă de Comisia cu atribuţii de selectare a practicienilor în insolvenţă din cadrul D.G.R.F.P. Timişoara -AJ.F.P.Arad.
Deşi procedura de insolvenţă a fost deschisă la data de 20.03.2017, cum a precizat judecătorul sindic, prima adunare a creditorilor a avut loc în data de 11.05.2017, exact în ziua în care la nivelul A.J.F.P. Arad s-a efectuat procedura de selecţie a practicienilor în insolvenţă pentru mai multe societăţi comerciale debitoare, printre care şi debitoarea din cauza de faţă.
Apelanta a precizat şi faptul că tabelul de creanţe a fost publicat de lichidatorul judiciar în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 11637 abia la data de14.06.2017 şi astfel că nu a avut cum să ştie până la data respectivă că este creditor majoritar şi că poate solicita înlocuirea lichidatorului judiciar.
După publicarea în BPI a tabelului de creanţe, apelanta a arătat că a efectuat cu celeritate demersurile necesare înlocuirii lichidatorului judiciar desemnat provizoriu de instanţă. Astfel, la data de 23.06.2017, după 9 zile de la publicarea în BPI a tabelului de creanţe, a înregistrat la Tribunalul Arad cererea de înlocuire a lichidatorului.
Intimatul - lichidator judiciar al debitoarei nu a depus întâmpinare.
Examinând calea de atac promovată de creditoare prin prisma motivelor invocate în scris de aceasta, în condiţiile art. 476 şi urm. C.proc.civ., Curtea apreciază ca fiind nefondat apelul formulat, astfel că acesta urmează a fi respins, în baza următoarelor considerente:
Creditoarea a solicitat înlocuirea lichidatorului judiciar desemnat, cu alt practician în insolvență, arătând că este creditor majoritar și are dreptul de a numi un nou lichidator judiciar potrivit disp. art.57 alin. 3 din Legea 85/2014 și că dispozițiile acestui articol nu condiționează numirea lichidatorului judiciar agreat de creditorul majoritar, de momentul la care acest drept ar putea fi exercitat sau de existența unor motive temeinice de înlocuire așa cum a reținut judecătorul sindic.
Curtea constată că art. 57 alin. 3 din Legea 85/2014 îi conferă dreptul creditorului majoritar de a numi un nou lichidator judiciar sau de a-l confirma pe cel provizoriu și de a-i stabili onorariul, însă contrar celor susținute de apelantă acest drept nu poate fi exercitat în orice moment al derulării procedurii, ci doar în condițiile prev. de art. 57 alin. 2 din aceeași lege, respectiv în cadrul primei ședințe a Adunării Creditorilor, care a avut loc la 11.05.2017.
Astfel fiind, constatându-se că apelanta a depășit acest termen și a formulat cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar la data de 23 iunie 2017, după ce lichidatorul judiciar desemnat anterior, publicase, la data de 14.06.2017, în Buletinul Procedurilor de Insolvență inclusiv tabelul definitiv al creanțelor, în mod temeinic și legal judecătorul sindic a respins cererea creditoarei apelante.
De asemenea, Curtea constată a fi nefondate susținerile apelantei, care arată că la data de 11.05.2017, exact în ziua în care s-a întrunit prima Adunare a Creditorilor, a avut loc la nivelul organelor sale de conducere, selecția practicienilor în insolvență, căci aceste aspecte ce țin de organizarea internă a creditoarei apelante, nu sunt de natură să înlăture propria culpă a acesteia, pentru nerespectarea termenelor prevăzute de legea insolvenței, având în vedere că procedura insolvenței trebuie să se desfășoare cu celeritate.
Totodată sunt nefondate susținerile apelantei care arată că nu avea cum să cunoască împrejurarea că este creditor majoritar, decât după publicarea tabelului de creanțe în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 11637/ 14.06.2014, deoarece a fost convocată la prima ședință a Adunării Creditorilor, dată la care putea să ia cunoștință de rangul creanței sale și de posibilitatea conferită de lege de a solicita la acel moment înlocuirea practicianului în insolvență.
În aceste condiții, având în vedere că doar la prima adunare a creditorilor, creditoarea putea beneficia de dreptul conferit de lege în cuprinsul art. 57 alin. 3 din Legea 85/2014, de înlocuire a lichidatorului judiciar și că a formulat această cerere ulterior, nu mai putea invoca acest text de lege ca temei a cererii de înlocuire, ci doar disp. art. 57 alin. 4 care prevede înlocuirea lichidatorului pentru motive temeinice, ceea ce în speță nu s-a invocat.
Astfel fiind, pentru motivele mai sus expuse, în baza disp. art 480 C.p.c. Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul formulat.
Tribunalul Gorj
Contestaţiei formulată de contestator
Curtea de Apel București
Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Consecinţele juridice ale închiderii procedurii falimentului societăţii debitoare asupra cauzelor aflate pe rolul instanţelor în care respectiva societate este parte. Lipsa calităţii procesuale
Curtea de Apel Oradea
RECURS COMERCIAL. REORGANIZARE JUDICIARĂ ŞI FALIMENT. DESCHIDERE DE PROCEDURĂ. CONEXAREA CERERII DE DESCHIDERE A PROCEDURII FORMULATE DE CREDITOR LA CEREREA FORMULATĂ DE DEBITOR. -art.3 pc.6 din Legea 85/2006..
Curtea de Apel București
Faliment -Perioada de observaţie. Domeniu de aplicare. Art. 46 alin. 1 din L 85/2014