Procedura insolvenţei

Potrivit art. 22 alin. 2 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice; încheierea de înlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor.

Prin Decizia Civilă nr. 65/R/19.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a respins recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 304/8.05.2017 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. …, fiind reţinute următoarele:

Prin sentinţa recurată a fost schimbat administratorul judiciar cu un alt practician în insolvenţă.

De asemenea, a fost prorogată discutarea deschiderii procedurii falimentului după supunerea la vot în cadrul Adunării creditorilor debitoarei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin încheierea dată în şedinţa publică din data de 27.03.2017, s-a dispus citarea administratorului judiciar definitiv confirmat cu menţiunea că s-a acordat un nou termen de judecată pentru a se discuta reorganizarea societăţii ori pentru a se întocmi un raport privind deschiderea procedurii de faliment.

În ciuda dispoziţiilor cuprinse în această încheiere de şedinţă, administratorul judiciar dovedeşte că nu ia în serios dispoziţiile instanţei şi nu depune la dosar rapoartele de activitate, nu întreprinde măsuri pentru a discuta cu creditorii despre situaţia societăţii debitoare, deşi în aproape toate dosarele instrumentate de acest practician în insolvenţă s-a discutat despre necesitatea întocmirii rapoartelor de activitate potrivit legii şi la timp, pentru a da posibilitatea judecătorului sindic să afle ce activităţi au fost întreprinse şi ce urmează a se face pentru viitor.

De asemenea, în ciuda amendării acestui practician în alte cauze, se constată că acesta nu şi-a îmbunătăţit prestaţia nici în dosarele în care a fost deja amendat.

Astfel, judecătorului sindic i s-a solicitat de către administratorul special al debitoarei, reprezentat convenţional prin avocat, de către reprezentantul legal al creditoarei (…), să fie schimbat acest practician în insolvenţă cu un altul, administratorul special propunând un alt practician, iar reprezentantul băncii neavând obiecţiuni. De altfel, o cerere similară creditoarea bancă a mai formulat şi la data de 05.02.2016, însă cererea nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru schimbarea unui practician în insolvenţă desemnat definitiv, acesta putând să fie schimbat doar potrivit disp. art. 22, alin. 2, din Legea nr. 85/2006 o astfel de schimbare putându-se face de judecătorul-sindic, din oficiu sau de comitetul creditorilor, dar numai pentru motive temeinice.

Toate acestea au determinat sesizarea judecătorului-sindic din această cauză din oficiu, potrivit alin. 2 al art. 22 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, s-a constatat că la termenul de judecată din data de 27.03.2017 judecătorul-sindic, având cunoştinţă despre soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în contestaţia formulată împotriva raportului fiscal întocmit de creditoarea bugetară, a pus în discuţie necesitatea întrunirii Adunării Creditorilor pentru a aproba Planul de reorganizare depus la dosarul cauzei la 25.06.2015, ori pentru a se întocmi raportul de intrare în procedura falimentului.

De asemenea, ca urmare a respingerii contestaţiei de către instanţa de contencios administrativ a Curţii de Apel Timişoara, era necesară refacerea tabelului definitiv cu privire la creanţa deţinută de creditoarea bugetară, având în vedere caracterul executoriu al hotărârii judecătoreşti.

Judecătorul-sindic a mai constatat că deşi mai multe societăţi comerciale neînscrise în tabelul de creanţe au formulat cereri de plată a creanţelor născute în procedură, practicianul în insolvenţă nu a răspuns niciodată acestor solicitări până când nu a fost obligat de judecătorul-sindic să facă verificări şi plăţi dacă se va impune, ori restituiri de bunuri dacă se dovedeşte că cererile sunt întemeiate.

De asemenea, s-a constatat că administratorul judiciar a depus aproape toate rapoartele de activitate nesocotind prevederile protocolului adoptat potrivit procesului-verbal din 12 decembrie 2014 cu ocazia şedinţei comune a Secţiei a II-a Civile din cadrul Tribunalului Arad şi reprezentanţii UNPIR – Filiala Arad care prevede că Rapoartele de activitate se depun prin raportare la data deschiderii procedurii insolvenţei şi, înainte de şedinţa de judecată cel mai târziu în ziua de marţi înaintea şedinţei de judecată, pentru a da posibilitatea judecătorului-sindic (care are termene de judecată doar în ziua de luni), celorlalte părţi interesate, să îl studieze pentru a putea adopta cele mai bune soluţii pentru viitor. Mai mult, majoritatea celorlalţi practicieni în insolvenţă se supun hotărârii comune de mai sus şi îşi îndeplinesc obligaţiile la timp.

Astfel, administratorul judiciar a depus la dosarul cauzei rapoartele de activitate doar înainte de termenele de judecată, de obicei în ziua de vineri, târziu şi nu în ziua de marţi, pentru a se putea consulta, ori chiar în timpul şedinţei de judecată (cu titlu de exemplu: 18 ianuarie 2016– ziua de luni, când era şedinţă de judecată; 05.02.2016 – ziua de vineri; 16.01.2017,  ziua şedinţei, luni; 24 02.2017 – ziua de vineri, etc). De asemenea, la termenul de judecată din data de 08.05.2017 s-a depus raportul de activitate însoţit de foarte multe documente care în niciun caz nu se puteau studia în timpul şedinţei de judecată.

Totodată, judecătorul sindic a constatat că, deşi potrivit art. 21 din Legea nr. 85/2006 este precizat faptul că practicianul în insolvenţă are obligaţia de a depune la dosar rapoarte lunare, astfel de rapoarte nu s-au depus niciodată, ci doar în ziua de vineri înaintea şedinţei de judecată sau în timpul şedinţei de judecată. După cum se poate observa, nu există rapoarte de activitate pe perioade lungi de timp.

Judecătorul-sindic a împărtăşit, de altfel, opinia exprimată prin Decizia civilă nr. 870/A/05.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, în care a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 307/07.09.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. … potrivit căreia „dispoziţiile legii nu sunt facultative. Motivul pentru care se retribuie activitatea depusă de practician, este tocmai acela ca activitatea desfăşurată să respecte obligaţiile impuse de textele normative.”

Mai mult, administratorul judiciar s-a prevalat mereu de nesoluţionarea unor cauze judiciare sau extrajudiciare, deşi acestea erau soluţionate şi comunicate acestuia, în vederea obţinerii unor amânări a judecăţii, mizând chiar pe faptul că judecătorul-sindic nu deţine resurse pentru a se documenta.

Astfel, aşa cum rezultă din site-ul „Portalul instanţelor de judecată”, contestaţia la Raportul fiscal înregistrată sub nr. 6837/2/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII_a contencios Administrativ şi Fiscal a fost soluţionată la data de 27.02.2017, prin Hotărârea nr. 629/27.02.2017, soluţia dată fiind „Respinge cererea. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocat de autoritatea pârâtă şi respinge acţiunea ca fiind prescrisă”.

Prin Raportul de activitate depus la dosarul cauzei la data de 22.03.2017 (întocmit după publicarea hotărârii) administratorul judiciar a solicitat prelungirea perioadei de observaţie până la soluţionarea contestaţiei formulate în dosarul nr. … pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, deşi soluţia era deja cunoscută.

Anterior acestui moment, debitoarea, prin administrator judiciar formulase contestaţie administrativă împotriva aceluiaşi act fiscal ca şi în cauza de contencios fiscal de mai sus pentru care a invocat faptul necomunicării Deciziei administrative, astfel că judecătorul-sindic a solicitat organului fiscal depunerea acestei decizii la prezentul dosar şi a comunicat-o atât administratorului judiciar, cât şi avocatului angajat de acesta încă de la data de 11.07.2016.

La data de 21.07.2015, s-a depus un înscris prin care se pretindea depunerea la dosar a acestei decizii, însă lipsea tocmai decizia în cauză, existând doar adresa de înaintare şi aceeaşi adresă s-a depus şi ulterior, la 21.09.2015, fără să fie însoţită şi de decizie. Identic s-a întâmplat şi la 03.11.2015.

Judecătorul sindic a mai constatat că Decizia ANAF nr. 305 a fost dată la 16.10.2013, acest fapt fiind adus la cunoştinţa administratorului judiciar şi a judecătorului-sindic încă de la termenul din data de 27.01.2014, însă administratorul judiciar a menţionat că Decizia în cauză nu i s-a comunicat, astfel că judecătorul-sindic a cerut-o, preţ de mai multe termene de la creditoarea bugetară care a înţeles să depună acest înscris la dosar abia după amendare.

Judecătorul-sindic nu a avut mijloacele necesare pentru a constata dacă şi când i s-a comunicat debitoarei, administratorului judiciar Decizia nr. 305/16.10.2013, însă, potrivit soluţiei dată de Curtea de Apel Bucureşti, se pare că în acel dosar au fost comunicate şi dovezi privind transmiterea acestui document, astfel că, din neglijenţa administratorului judiciar, soluţia Curţii de Apel Bucureşti a fost aceea de respingere a contestaţiei administrative ca fiind prescrisă. De remarcat că, la momentul prezent, soluţia Curţii de Apel Bucureşti nu este încă motivată şi comunicată celor în drept.

De altfel, deşi Decizia nr. 305/16.10.2013, a fost comunicată la data de 10.07.2016, astfel cum s-a menţionat mai sus, contestaţia împotriva acesteia apare ca fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti abia la data de 07.10.2017.

Din considerentele de mai sus, judecătorul-sindic a constatat că există multiple motive obiective pentru schimbarea administratorului judiciar definitiv care nu şi-a îndeplinit de-a lungul timpului o multitudine de atribuţii şi anume: redactarea cu întârziere a rapoartelor de activitate şi nerespectarea termenelor de depunere a acestora la dosarul cauzei, neîntocmirea rapoartelor lunare potrivit art. 21 din Legea nr. 85/2006, neformularea de acţiuni, contestaţii, etc în termenul prevăzut de lege, riscând posibilităţile reale ale debitoarei de reorganizare, neîntocmirea la timp a adreselor de răspuns către diferiţi participanţi la această procedură decât după ce a primit îndrumări de la judecătorul sindic, neîntocmirea tabelelor de creanţă la timp, etc.

Toate acestea pot fi încadrate la prevederile art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care judecătorul-sindic, respingând cererile creditorilor care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, a admis sesizarea din oficiu şi a dispus schimbarea administratorului judiciar definitiv cu alt administrator judiciar, cu precizarea ca acesta să preia şi să îndeplinească toate atribuţiile specifice, să pună în discuţia părţilor posibilitatea reală de reorganizare sau să întocmească raport pentru intrarea în faliment, după caz, să refacă tabelul definitiv de creanţe şi să se ocupe de acţiunile judiciare ale debitoarei aflate în fazele de soluţionare, inclusiv cele de pe rolul instanţelor din Bucureşti.

Judecătorul-sindic a mai constatat că reorganizarea sau intrarea în procedura falimentului sunt, în acest moment, premature pentru a se analiza până la întocmirea raportului de activitate a noului administrator judiciar, motiv pentru care a prorogat discuţia cu privire la aceste aspecte la un termen viitor.

S-a mai constatat că la data de 08.05.2017, practicianul în insolvenţă înlocuitor a înregistrat la dosar ofertă de servicii.

Pentru motivele de mai sus, judecătorul sindic a schimbat administratorul judiciar astfel cum s-a arătat mai sus şi a prorogat discutarea deschiderii procedurii falimentului după supunerea la vot în cadrul Adunării creditorilor debitoarei, văzând şi disp. art. 11 şi 12 din Legea 85/2006, pentru ca administratorul judiciar să îşi îndeplinească în continuare atribuţiile prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea bugetară prin care a solicitat admiterea recursului formulat, schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul schimbării practicianului în insolvenţă cu altul, agreat de către creditoare.

În motivare, creditoarea arată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că cererile creditorilor nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru înlocuirea practicianului în insolvenţă, în condiţiile în care creditorul bancă a solicitat prin cererea depusă în 18.01.2016 înlocuirea administratorului judiciar pentru nerespectarea de către acesta a obligaţiilor stabilite în sarcina sa de Legea nr. 85/2006, fiind astfel incidente în cauză prevederile art. 22 alin. 2, dispoziţii pe care şi prima instanţă le are în vedere la pronunţarea hotărârii.

În acest sens, creditoarea, prin Notele de şedinţa depuse în data de 08.02.2016 a arătat ca susţine cererea de înlocuire a practicianului în insolvenţă cu cel desemnat în baza Deciziei nr. 68/19.06.2012 conform selecţiei desfăşurată de A.J.F.P. Arad.

Prin urmare, instanţa de fond, raportat la solicitarea creditorului bugetar, avea obligaţia sa schimbe practicianul în insolvenţă cu cel solicitat de creditoare, chiar dacă recurenta va fi creditor majoritar la un moment dat, fiind astfel incidente şi prevederile art. 19 alin. 2 si alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 85/2006.

Nu în ultimul rând, se precizează faptul că practicianul care a fost desemnat de către judecătorul-sindic nu întruneşte nici condiţia de oportunitate, respectiv acesta are sediul în Bucureşti ceea ce pentru procedură implică costuri suplimentare pentru deplasarea la sediul debitoarei de către lichidator, respectiv pentru valorificarea bunurilor debitoarei care se găsesc în oraşul Arad.

Aceste inconveniente, generate de distanţa dintre sediul acestuia şi sediul debitoarei, nefiind oportună desfăşurarea licitaţiilor la Bucureşti, când ele ar trebui să se desfăşoare la Arad, având în vedere că potenţialii cumpărători ai bunurilor scoase la licitaţie vor fi în general din zona de vest, nu pot fi ignorate.

Mai mult, se aduce în atenţia instanţei de recurs faptul că noul administrator desemnat de judecătorul sindic nu a depus documentaţia necesară pentru a fi agreat de către creditorul bugetar ca practician în insolvenţă în dosarele în care fiscul este creditor, prin urmare creditoarea nu este de acord cu acest lichidator.

În drept, se invocă Legea nr. 85/2006, dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, art. 304 ind. 1 Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei intimata-debitoare prin administrator judiciar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

În motivare, faţă de susţinerile recurentei prin care consideră netemeinică hotărârii judecătorului-sindic, prin faptul că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că „cererile creditorilor nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege” pentru înlocuirea practicianului în insolvenţă, cu trimitere la hotărârea judecătorului-sindic dată la termenul din data de 18.01.2016, când creditorul bancă a solicitat schimbarea administratorului judiciar de la acea dată, debitoarea prin administrator judiciar arată că aceste argumente au fost deja dezbătute şi soluţionate chiar de către completul Curţii de Apel Timişoara în data de 11.05.2016 în dosarul nr. 1395/108/2012/312.

Referitor la susţinerile recurentei că, instanţa de fond, raportat la solicitarea creditorului bugetar, avea obligaţia să schimbe practicianul în insolvenţă cu cel desemnat de creditor, pentru simplu fapt că recurenta a depus Note de Şedinţă în data de 08.02.2016 prin care a susţinut cererea creditorului bancă de a schimba administratorul judiciar, intimata consideră că această solicitare ca fiind lipsita de orice argument juridic.

Unul din atribuţiile judecătorului-sindic conform art. 11, lit. e) din Legea 85/2006, este „înlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului”, fără a se specifica ceva în textul de lege cu privire la solicitările creditorilor.

Administratorul judiciar, faţă de cele menţionate mai sus, arată că Decizia Comisiei de Selecţie a Practicienilor în Insolvenţă la care face referire recurenta, este un act intern al acesteia, care nu este opozabil celorlalţi participanţi la procedură şi care nu reglementează decât modul prin care creditoarea înţelege să desemneze practicienii în insolvenţă care să instrumenteze fiecare dosar de insolvenţă.

În consecinţă, intimata consideră fără temei acţiunea acestei creditoare.

Conform Legii 85/2006 la art. 19 alin (1), „Pentru a fi numiţi în calitate de administrator judiciar sau lichidatori judiciari, practicienii în insolvenţă trebuie sa facă dovada calităţii de practician în insolvenţă si să depună o copie de pe poliţa de asigurare profesională, si de asemenea să depună o oferta prin care se arată interesat şi are disponibilitatea de timp şi de resurse umane necesare preluării dosarului, ceea ce intimata, a îndeplinit, lucrul acesta fiind menţionat şi în sentinţa nr. 304/08.05.2017. Niciunde în legea 85/2006 privind procedurile de insolvenţă nu se prevede că un practician în insolvenţă trebuie sa fie agreat de bugetari pentru a fi numit de judecătorul sindic să administreze un dosar de insolvenţă.

Mai mult, tot legea care guvernează procedura insolventei vine și clarifică modul în care un practician în insolvenţă este desemnat intr-un dosar sau modul și condiţiile în care acesta este schimbat. Astfel, la art. 19, alin. (2) din Legea 85/2006 se stipulează că doar cu un procent majoritar de cel puţin 50% din valoarea totala a creanţelor, creditorii pot decide desemnarea unui administrator judiciar, ori creditorul deţine un procent de 1,36% raportat la Tabelul Definitiv Actualizat in data de 19.06.2017.

Faptul că recurenta susţine ca va fi creditor majoritar la un moment dat, acesta este o situaţie incerta în viitor şi nu are nicio relevanţă juridică în acest stadiu al procedurii, mai ales că, în cazul de faţă, creanţa cu care solicita a se înscrie nu îndeplineşte la acest moment caracterul cert lichid si exigibil, cerinţe obligatorii pentru a fi înregistrată o creanţă în tabelul creditorilor. Acest lucru este recunoscut chiar de recurenta în cuprinsul recursului formulat unde arata că: „subscrisa va fi creditor majoritar”.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 19 alin. 2, 2 ind. 1 alin.3, art. 11, lit. e) din Legea 85/2006.

Prin completarea la întâmpinare depusă la dosarul cauzei, intimata-debitoare prin administrator judiciar a arătat că în data de 08.09.2017 a avut loc Adunarea Generală a Creditorilor, în care unul din punctele de pe ordinea de zi l-a reprezentat confirmarea administratorului judiciar, iar prin votul a 90,75% din totalul creanţelor raportat la tabelul definitiv actualizat la data de 19.06.2017 a fost confirmat în calitate de administrator judiciar al debitoare practicianul în insolvenţă desemnat de judecătorul sindic, astfel încât recursul creditoarei  este neîntemeiat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 22 alin. 2 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice; încheierea de înlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor.

Prin recursul formulat recurenta-creditoare nu a criticat măsura înlocuirii administratorului judiciar, ci doar faptul că nu a fost desemnat practicianul în insolvență pe care l-a indicat, pe care l-a selectat conform deciziei nr. 68/19.06.2012.

Curtea subliniază că decizia menționată reprezintă un act intern al recurentei-creditoare, care nu le poate fi impus celorlalți creditori și cu atât mai puțin judecătorului-sindic. De altfel, chiar recurenta recunoaște în mod implicit că nu este în prezent creditor majoritar, susținând că poate dobândi în viitor această calitate.

Cu privire la faptul că noul administrator judiciar are sediul în București, ceea ce implică cheltuieli suplimentare și dificultăți în valorificarea bunurilor debitoare, Curtea subliniază că judecătorul-sindic are atribuția conferită de lege de a desemna într-o procedură de insolvență administratorul/lichidatorul judiciar, ținând cont de toate aspectele relevante.

Legea nu prevede că poate fi numit în cauză doar un practician de insolvență care să aibă sediul în aceeași localitate în care se află sediul debitoarei.

Față de cele de mai sus, constatând că soluția primei instanțe este temeinică și legală, Curtea a respins recursul creditoarei ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare