Procedura insolvenţei

Existenţa valabilă a unei garanţii nu este aptă, în sine, să asigure şi efectivitatea acesteia, în condiţiile în care se urmăreşte valorificarea ei în contradictoriu cu terţe persoane faţă de raportul juridic în care a fost constituită.

Prin Decizia Civilă nr. 180/A/20.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a Civilă, a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr.795/14 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr…., având ca obiect contestaţie la tabelul preliminar de creanţe, fiind reţinute următoarele:

Prin sentinţa apelată, Tribunalul Arad a respins contestaţia formulată de creditorul bugetar împotriva tabelului preliminar al  creanţelor debitorului.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut că, în mod corect administratorul judiciar a procedat la înscrierea la masa credală a creanţei  acestui creditor în sumă de 64.540 lei, ca o creanţă bugetară, conform art.161 pct.5 din Legea nr.85/2014, în condiţiile în care procesul verbal de sechestru invocat în susţinerea acesteia nu constituie o cauză de preferinţă - potrivit art.5 pct.15 din Legea nr.85/2014.

Împrejurarea că, ulterior deschiderii procedurii, respectiv în data de 2.05.2017, s-a înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare ipoteca mobiliară, s-a apreciat ca nefiind de natură să determine modificarea rangului de preferinţă al creanţei, faţă de prevederile art.5 pct.69 din Legea nr.85/2014 - care arată că tabelul preliminar al creanţelor debitorului cuprinde toate creanţele scadente sau nescadente, sub condiţie sau în litigiu, născute înainte de data deschiderii procedurii.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel creditoarea, solicitând schimbarea acesteia, în sensul admiterii contestaţiei şi înscrierii în tabelul preliminar a creanţei sale ca fiind una garantată.

Apelanta arată că, în susţinerea solicitării de înscriere la masa credală ca şi creditor garantat, pentru suma de 64.540 lei, a anexat Procesul verbal de sechestru bunuri mobile nr. 7896/29.03.2017 si Avizul de garanţii iniţial nr. 2017-00053992622572 - care constituie, potrivit prevederilor art. 238 alin. 8 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, garanţie reală mobiliară, creanţa îndeplinind astfel condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 5, pct. 15 din Legea nr. 85/2014.

Consideră că, în pronunţarea hotărârii apelate, prima instanţa a ignorat posibilitatea oferita de art. 345 din Codul de procedură fiscală creditorilor bugetari, de a înscrie în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare garanţiile constituite pentru recuperarea creanţelor; or, dată fiind notarea în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a Avizului de Ipotecă nr. 2017-00053992622572, creanţa sa trebuie înscrisă la masa credală ca o creanţă garantată.

Învederează că dispoziţiile mai sus menţionate au fost preluate si de Noul cod civil, în cuprinsul art. 2328, potrivit căruia "Preferinţa acordată statului si unităţilor administrativ - teritoriale pentru creanţele lor se reglementează prin legi speciale" - Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi art. 2333 potrivit căruia "Privilegiul este preferinţa acordată de lege unui creditor în considerarea creanţei sale".

Arată că garanţia reală constituie un drept real care are ca finalitate garantarea îndeplinirii oricărei obligaţii; garanţia reală acordă creditorului garantat posibilitatea de a-şi satisface creanţa cu bunul afectat, înaintea oricărui creditor negarantat şi înaintea altor creditori ale căror garanţii reale sau drepturi asupra bunului afectat garanţiei au un grad de prioritate inferior, potrivit dispoziţiilor legii; din cele de mai sus rezultă, în opinia apelantei, că prin înscrierea în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, creanţele îndeplinesc condiţia de publicitate şi sunt garantate, fiind privilegiate prin simplu efect al legii.

Referitor la motivarea primei instanţei, în sensul că înscrierile ulterioare momentului declanşării procedurii de insolvenţă  în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare nu pot determina modificarea rangului de preferinţă al creanţei, faţă de prevederile art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2014, arată că în speţă trebuie observate şi dispoziţiile art. 2347 din noul Cod civil - din perspectiva principiului pe care îl instituie, şi anume că pentru conservarea unui drept de gaj, în sensul asigurării acestei garanţii faţă de terţi, este necesar ca titlul care constituie izvorul gajului să fie înscris în registrul de publicitate; astfel, lipsa înscrierii nu afectează însă valabilitatea gajului în raporturile dintre creditor şi debitor, ci eventual inopozabilitatea gajului invocat de creditor "faţă de alţi terţi creditori”; acelaşi principiu al asigurării opozabilităţii prin faptul înscrierii în registrul de publicitate corespunzător se regăseşte şi în dispoziţiile art. 2409 Cod civil referitoare la ipoteca mobiliară perfectă, conform cărora publicitatea ipotecilor mobiliare se asigură prin înscrierea acestora în arhivă, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar o ipotecă perfectă (validă şi cu privire la care s-au îndeplinit formalităţile de publicitate) este opozabilă celorlalţi creditori ai constituitorului, celor care dobândesc ulterior drepturi asupra bunului ipotecat, precum şi tuturor celorlalte persoane.

Arată că şi în privinţa gajului, publicitatea se asigură tot prin înscrierea în arhiva electronică, dacă nu se realizează cu deposedarea debitorului de bun, iar înscrierea în arhivă are, ca şi în cazul ipotecilor, acelaşi efect de opozabilitate fată de terţi, în raport de dispoziţiile art. 2494 Cod civil.

Mai mult,  susţine că sancţiunea neînscrierii unei garanţii în Arhiva electronica de garanţii-mobiliare nu este nevalabilitatea (nulitatea) constituirii garanţiei, ci inopozabilitatea ei;  însă sancţiunea inopozabilităţii operează numai faţă de terţi, iar nu şi între părţi - faţă de care actul de constituire  există şi este pe deplin opozabil de la data constituirii sale; singurii care îl pot ignora, invocând inopozabilitatea lui, sunt terţele persoane care justifică un interes legitim, cum ar fi, de exemplu, un al doilea creditor care şi-a garantat executarea creanţei sale cu aceleaşi bunuri, dar care şi-a conservat privilegiul astfel dobândit prin înscrierea garanţiei sale în arhivă, spre deosebire de primul creditor; atâta vreme cât inopozabilitatea priveşte raporturile părţilor cu terţii, iar administratorul judiciar al debitoarei nu întruneşte calitatea de terţ în activitatea desfăşurată ci pe aceea de reprezentant al debitoarei insolvente, nu putea invoca inopozabilitatea garanţiei faţă de debitoarea insolventă, deoarece, între părţi, actul juridic este opozabil de la data constituirii sale.

Prin urmare, consideră că administratorul judiciar avea obligaţia legală să înscrie  creditoarea ca şi creditor garantat pentru suma de 64.540 lei în Tabelul preliminar al creditorilor.

În drept, creditoarea-apelantă a invocat dispoziţiile art. 466 si art. 480 alin. 2 C.pr.civ.; art. 159 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 85/2014; art. 2328 art. 2333 şi art. 2347 din Codul civil; art. 238 alin. 8 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Prin concluziile scrise formulate, debitoarea prin administrator judiciar a solicitat respingerea apelului şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică.

Examinând apelul, Curtea constată că acesta este nefondat şi se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:

Astfel, în speţă, creditoarea urmăreşte valorificarea, în procedura insolvenţei debitoarei, a dreptului său de gaj ce rezultă din Procesul verbal de sechestru bunuri mobile nr. 7896/29.03.2017- pentru suma de 64.540 lei, în condiţiile în care acest drept nu a fost înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare decât ulterior declanşării procedurii insolvenţei debitoarei.

Creditoarea susţine că atâta vreme cât neînscrierea garanţiei nu atrage nevalabilitatea acesteia, ci exclusiv inopozabilitatea ei – care priveşte raporturile părţilor cu terţii, în condiţiile în care administratorul judiciar al debitoarei nu întruneşte calitatea de terţ în activitatea desfăşurată, ci pe aceea de reprezentant al debitoarei insolvente, acesta nu putea invoca inopozabilitatea garanţiei faţă de debitoarea insolventă, deoarece, între părţi, actul juridic este opozabil de la data constituirii sale.

Soluţionarea contestaţiei creditoarei ridică, prin urmare, problema condiţiilor de valorificare, în procedura insolvenţei, a unei creanţe garantate, în situaţia în care garanţia este opozabilă numai debitorului faţă de care se desfăşoară procedura de executare colectivă, fără a fi opozabilă şi celorlalţi creditori participanţi la procedură, precum şi a poziţiei pe care se plasează, din această perspectivă, administratorul judiciar.

Relevante, sub aspectul analizat, sunt următoarele dispoziţii din Codul civil şi din Legea nr. 85/2014:

- art. 20 Cod civil: „Publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului, precum şi a oricărui alt raport juridic supus publicităţii, stabileşte rangul acestora şi, dacă legea prevede în mod expres, condiţionează constituirea sau efectele lor juridice”;

- art. 22 alin.1 Cod civil: „Dacă formalitatea de publicitate nu a fost realizată, iar aceasta nu era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau alte raporturi juridice supuse publicităţii sunt inopozabile terţilor, afară de cazul în care se dovedeşte că aceştia le-au cunoscut pe altă cale”;

- art. 2326 Cod civil – „(1) Preţul bunurilor debitorului se împarte între creditori proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia, afară de cazul în care există între ei cauze de preferinţă ori convenţii cu privire la ordinea îndestulării lor.

(2) Creditorii care au acelaşi rang au deopotrivă drept la plată, proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia dintre ei”;

- art. 2482 alin.1 Cod civil: „Publicitatea gajurilor bunurilor mobile corporale se realizează fie prin deposedarea debitorului, fie prin înscrierea gajului la arhivă”;

- art. 2 din Legea nr. 85/2014: „Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia”;

- art. 40 alin.1 din Legea nr. 85/2014: „Organele care aplică procedura sunt: instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul judiciar.”

Din economia dispoziţiilor legale sus-citate rezultă, sub un prim aspect, că existenţa valabilă a unei garanţii nu este aptă, în sine, să asigure şi efectivitatea acesteia, în condiţiile în care se urmăreşte valorificarea ei în contradictoriu cu terţe persoane faţă de raportul juridic în care a fost constituită.

Or, într-o procedură de executare colectivă – cum este procedura insolvenţei – drepturile pe care le pretinde creditoarea beneficiară a garanţiei se realizează în contradictoriu cu toţi creditorii care au înregistrat creanţe la masa credală, întrucât tinde la diminuarea corelativă a tuturor drepturilor acestora.

Aşa fiind, nu este suficient ca instituţia creditoare să prezinte doar o garanţie valabilă, ci trebuie să facă dovada opozabilităţii acestei garanţii, până la data declanşării procedurii de insolvenţă, faţă de toţi cei ale căror drepturi ar fi afectate prin înscrierea sa la masa credală cu o creanţă garantată.

O atare condiţie rezultă atât din cuprinsul dispoziţiilor art. 20 şi art. 22 alin.1 Cod civil – care arată că opozabilitatea dreptului este asigurată numai dacă au fost îndeplinite condiţiile de publicitate, cât şi din cuprinsul art. 2326 din acelaşi act normativ – care arată cum se distribuie sumele obţinute prin valorificarea garanţiei între creditorii garantaţi; astfel, distribuirea se face în funcţie de rangul garanţiei, care se stabileşte numai prin înregistrarea acesteia în registrele de publicitate.

Întrucât, în speţă, creditoarea nu a asigurat, până la data declanşării procedurii de insolvenţă, opozabilitatea faţă de ceilalţi participanţi la procedură a garanţiei ce rezultă din Procesul verbal de sechestru bunuri mobile nr. 7896/29.03.2017, acesta nu este apt să îi asigure o cauză de preferinţă în realizarea creanţei sale, motiv pentru care în mod întemeiat administratorul judiciar a refuzat să înscrie creanţa ca fiind una garantată, trecând-o în grupa creanţelor bugetare.

În ceea ce priveşte poziţia în procedura insolvenţei a practicianului în insolvenţă desemnat în calitate de administrator judiciar, aceasta este cea care rezultă din economia dispoziţiilor art. 40 alin.1 din Legea nr. 85/2014, respectiv, aceea de „organ care aplică procedura”.

Respectivul statut îl plasează pe administratorul judiciar deasupra intereselor individuale ale celor care îşi dispută averea debitoarei, acesta acţionând nu în calitate de reprezentant al debitoarei, cum în mod eronat susţine creditoarea-apelantă, ci în calitate de mandatar al justiţiei – care veghează la respectarea drepturilor tuturor participanţilor la procedură.

Or, din această perspectivă, sesizat fiind cu o cererea de valorificare a unei garanţii, administratorul judiciar este dator să se asigure că aceasta este opozabilă  nu numai debitoarei, ci mai ales celorlalţi participanţi la procedură -  ale căror drepturi vor fi afectate în mod direct de plasarea creditorului garantat într-o poziţie privilegiată în raport cu situaţia lor.

Cum apelanta nu a făcut opozabilă celorlalţi creditori garanţia sa până la data declanşării procedurii de insolvenţă, apelul declarat în cauză apare ca nefondat şi se impune a fi respins, conform prevederilor art. 480 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare