Evaziune fiscală

Sentinţă penală 22 din 06.02.2018


Prin încheierea nr. 22 din Camera de consiliu din 6 februarie 2018 a judecătorului de Cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi în consecinţă:

În baza art. 346 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 50 Cod procedură penală declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii M.R.F. trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 273 alin.1 Cod penal şi B.C.B., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 273 alin.1 Cod penal şi art. 269 Cod penal, în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Arad.

În baza art. 51 alin.1 şi 2 Cod procedură penală constată ivit conflictul negativ de competenţă şi sesizează judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara în vederea soluţionării acestuia.

În motivarea acestei încheieri judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad a constatat că, prin încheierea Camerei de Consiliu  nr. 38  din data de 10 ianuarie 2018,  dată în dosarul nr. …/2017/a1,  al Judecătoriei Arad, în temeiul dispoziţiilor art. 329  alineat 2 cu referire la art. 36 alineat 1 litera c indice 1, 44 alineat 3 şi 50 Cod procedură penală, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei penale privind pe inculpaţii M.R.F., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii  prevăzută de art. 273 alin. 1 Cod penal şi B.C.B., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 273 alin. 1 Cod penal şi art. 269 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal,  conform rechizitoriului întocmit la data de ….2017 în dosarul cu nr. …./2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, în favoarea  Tribunalului Arad.

Pentru a hotărî astfel, s-a constatat că prin rechizitoriu s-a reţinut aspectul că fapta inculpatului M.R.F. de a face afirmaţii mincinoase în faţa organelor judiciare în cursul procesului penal desfăşurat împotriva numitului P.V.I., trimis în judecată prin rechizitoriul din ….2015 emis în dosarul nr. …/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 273 alin. 1 Cod penal.  S-a mai arătat că, fapta inculpatului B.C.B. de a face afirmaţii mincinoase în faţa organelor judiciare în cursul procesului penal desfăşurat împotriva numitului P.V.I., trimis în judecată prin rechizitoriul din 05.05.2015 emis în dosarul nr. …/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad  pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 273 alin. 1 Cod penal, iar fapta aceluiaşi inculpat de a-i ajuta pe numiţii P.V.I., P.E. şi G.M., să se sustragă urmăririi penale, împiedicând astfel desfăşurarea cercetărilor în procesul penal ce se desfăşura împotriva lor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută şi pedepsită de art. 269 Cod penal, faptele fiind comise în forma concursului real prevăzut de art. 38 alin. 1 Cod penal.

Articolul 44 alineat 3 Cod Procedură Penală prevede următoarele:

„Tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă, iar în cazul în care competenţa după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.”

Cum în cauză s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.C.B. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 269 Cod penal constând în fapta de a-i ajuta pe numiţii P.V.I., P.E. şi G.M., să se sustragă urmăririi penale desfăşurate în dosarul nr. …/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad  având ca obiect  săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, aflată în competenţa de soluţionarea a tribunalelor conform art. 36 alineat 1 litera c indice 1 Cod procedură penală, rezultă că şi competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine Tribunalului Arad conform art. 44 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală.

Faţă de aceste argumente, în temeiul dispoziţiilor art. 329 alin. 2 cu referire la art. 36 alineat 1 litera c indice 1, 44 alineat 3 şi 50 Cod procedură penală, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei penale privind pe inculpaţii M.R.F. trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii  prevăzută de art. 273 alin. 1 Cod penal, şi B.C.B., trimis în judecată  pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 273 alin. 1 Cod penal şi art. 269 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal,  conform rechizitoriului întocmit la data de 24.10.2017 în dosarul cu nr. …/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, în favoarea Tribunalului Arad.

Ca urmare a declinării de competenţa, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 17 ianuarie 2018.

În faţa judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Arad, inculpatul B.C.B. a invocat cereri şi excepţii privind neregularitatea rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi cu privire la legalitatea şi loialitatea administrării probelor şi a efectuării celorlalte acte de urmărire penală.  Prin memoriu depus la data de 2 februarie 2018 în procedura de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, inculpatul B.C.B., a invocat în temeiul art. 344 alin.2 Cod procedură penală neregularitatea actului de sesizare şi nulitatea absolută a urmăririi penale.

Procedând la analizarea excepţiei invocate, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au fost trimişi în judecată inculpaţii M.R.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 273 alin.1 Cod penal şi B.C.B. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 271 alin.1 Cod penal şi art. 269 Cod penal.

Pentru a se dispune trimiterea în judecată a inculpatului B.C.B. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 269 Cod penal, s-a reţinut că acesta i-a ajutat pe numiţii P.V.I., P.E. şi G.M., să se sustragă urmăririi penale desfăşurate în dosarul nr. …/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad  având ca obiect  săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005. Acest rechizitoriu prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii P.V.I., P.E. şi G.M. a făcut obiectul dosarului nr. …./108/2015 al Tribunalului Arad, dosar soluţionat prin sentinţa penală nr. … din …. 2016 a Tribunalului Arad definitivă prin decizia penală nr. …/A din … 2016 a Curţii de Apel Timişoara.

Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin.3 Cod procedură penală, „…tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă, iar în cazul în care competenţa după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad…”.Textul de lege face referire directă la infracţiunea care se judecă, ori în speţă, infracţiunea la care se referă – art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005 a fost soluţionată, prin pronunţarea unei soluţii definitive la data de 1 iulie 2016.

În raport de dispoziţiile art. 44 alin.3 Cod procedură penală, „ … competenţa de a judeca toate cauzele reunite …” se constată că potrivit dispoziţiilor art. 45 Cod procedură penală, cauzele se pot reuni dacă se află în acelaşi stadiu procesual, ori în speţă, aşa cum s-a constatat, cauza pe fond privind infracţiunea de evaziune fiscală a fost soluţionată definitiv iar prezenta cauză, care priveşte infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală, se află în procedura de cameră preliminară, astfel că, dispoziţiile legale susmenţionate nu sunt incidente.

Astfel, văzând dispoziţiile art. 35 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad constată că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză, respectiv mărturia mincinoasă prevăzută de art. 273 alin.1 Cod penal şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 267 Cod penal, sunt de competenţa judecătoriei.

Aşadar, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, va admite excepţia de necompetenţă materială a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi în consecinţă, în baza art. 346 alin. 6 Cod procedură penală raportat  la art. 50 Cod procedură penală, va declina competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii M.R.F. trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 273 alin.1 Cod penal şi B.C.B., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 273 alin.1 Cod penal şi art. 269 Cod penal, în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Arad.

În baza art. 51 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, va constata ivit conflictul negativ de competenţă şi va sesiza judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara în vederea soluţionării acestuia.

Asupra conflictului negativ de competenţă, Curtea de apel Timişoara, prin sentinţa penală nr. 153/PI din 27 februarie 2018,  în baza art. 51 alin. 6 Cod procedură penală, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii M.R.F.  şi  B.C.B.  în favoarea Judecătoriei Arad.

Trimite dosarul acestei instanţe în vederea continuării judecăţii.

În motivarea hotărârii s-au reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. …/p/2015 din data de ….2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au fost trimişi în judecată inculpaţii M.R.F., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin.1 Cod penal şi B.C.B., pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin.1 Cod penal şi favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 Cod penal.

Pentru a se dispune trimiterea în judecată a inculpatului B.C.B. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 269 Cod penal, s-a reţinut că acesta i-a ajutat pe numiţii P.V.I., P.E. şi G.M., să se sustragă urmăririi penale desfăşurate în dosarul nr. …/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad  având ca obiect  săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005. Acest rechizitoriu prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii P.V.I., P.E. şi G.M. a făcut obiectul dosarului nr. …./108/2015 al Tribunalului Arad, dosar soluţionat prin sentinţa penală nr. … din …. 2016 a Tribunalului Arad rămasă  definitivă prin decizia penală nr. …/A din …. 2016 a Curţii de Apel Timişoara.

În art. 44 şi art. 45 Cod procedură penală, sunt reglementate dispoziţiile privind competenţa în caz de reunire a cauzelor şi procedura de reunire a cauzelor.

Pentru ipotezele prevăzute de art. 43 alin. 1 Cod procedură penală (în cazul infracţiunii continuate, al concursului formal de infracţiuni sau în alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune) reunirea cauzelor este obligatorie şi facultativă, în funcţie de aprecierea organului judiciar competent, pentru ipotezele prevăzute de art. 43 alin. 2 Cod procedură penală.

Potrivit art. 45 alin. 2 Cod procedură penală, cauzele se pot reuni dacă se află în faţa primei instanţe, chiar după desfiinţarea sau casarea hotărârii, sau în faţa instanţei de apel.

Potrivit art. 44 alin. 3 Cod procedură penală, tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă, iar în cazul în care competenţa după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.

Ca atare, raportat la aceste dispoziţii legale, tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă , dacă judecata are loc în acelaşi timp. Or, în cauza de faţă,  fapta de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, la care se referă infracţiunea de favorizare a făptuitorului reţinută în sarcina inculpatului B.C.B., a fost judecată definitiv la data de 01.07.2016. În atare situaţie, competenţa de a judeca infracţiunile de  mărturia mincinoasă prevăzută de art. 273 alin.1 Cod penal şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 267 Cod penal, reţinute în sarcina inculpaţilor aparţine Judecătoriei Arad, potrivit  dispoziţiile art. 35 Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 51 alin. 6 Cod procedură penală, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei penale privind pe inculpaţii B.C.B. şi M.R.F. în favoarea Judecătoriei Arad.

Va trimite dosarul acestei instanţe în vederea continuării judecăţii.