Alte cereri clauze abuzive lg. 193/2000

Cod ECLI ECLI:RO:TBARG:2016:013.003609

Dosar nr. 29099/280/2014

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 3609/2016

Şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2016

Obiectul cauzei:alte cereri CLAUZE ABUZIVE LG. 193/2000

TRIBUNALUL

Asupra apelurilor civile de faţă ;

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Piteşti la data de 08.12.2014 sub nr. 29099/280/2014 reclamanţii (...) şi (...) a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtele (...) , (...)  ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se e constate ineficacitatea clauzei cu caracter abuziv înscrisă la pct. 5 lit. a) din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit din nr.(...) privind aplicarea comisionului de risc (care ulterior a devenit comision de administrare); să se dispună înlăturarea clauzei înscrise la pct. 5 Ut. a) din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit din nr. (...) privind aplicarea comisionului de risc (care ulterior a fost denumit comision de administrare), cu consecinţa derulării raporturilor contractuale în continuare, cu excluderea clauzei respective; să fie obligata pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 7420,73 CHF, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea comisionului de risc perceput în perioada 20.07.2007 - 20.11.2014, precum şi la restituirea comisionului de risc (care ulterior a fost denumit comision de administrare) perceput din data de 22.12.2014 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii; sa fie obligata parata la plata dobânzii legale calculate asupra sumei de bani de la punctul anterior de la data plătii pana in prezent; să se dispună înlăturarea clauzei înscrise la pct. 3 lit. d) din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit din nr. (...) privind data ajustării dobânzii, cu consecinţa derulării raporturilor contractuale în continuare, cu excluderea clauzei respective; sa se constate nulitatea absoluta a clauzelor prevăzute la punctul 6 din Convenţiei de credit din nr.(...) in condițiile  in care nu prevede cursul de schimb LEU-CHF din momentul acordării creditului si permite pe cale de consecinţa suportarea deprecierii monedei nationale  de către împrumutat, clauze apreciate ca fiind abuzive; să fie obligata pârâta  la restituirea sumelor de bani percepute in plus pe perioada creditului reprezentând diferente de curs valutar LEU-CHF intre cursul de la data acordării creditului si cursul modificat ulterior, pe care le evaluam provizoriu la 47082,80 lei; să fie obligată parata sa modifice Convenţia de credit nr. (...) in sensul eliminării clauzelor abuzive indicate in cererea de fata, inclusiv modificarea ratelor de credit având in vedere cursul valutar LEU-CHF de la data acordării creditului si sa elibereze un nou grafic de rambursare sub sancţiunea daunelor cominatorii in cuantum de 100 lei pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii; precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că,  la data de 16.07.2007 a fost încheiata convenţia de credit din nr. (...) intre părţi in cadrul conventiei  stipulandu-se  la pct.5 lit.a un comision de risc in cuantum de 0,15% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a Conventiei de credit.

Raporturile contractuale dintre părţi intră sub incidenţa Legii 193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant şi consumatori aşa cum sunt definite aceste două [categorii la art. 2 din lege.

Legea nr. 193/2000 interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Fiind o dispoziţie imperativă a legii, încălcarea ei deschide consumatorului calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a clauzei respective , acţiune care este imprescriptibilă.

Art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu obiectul principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Clauza de la art. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit are ca obiect stabilirea unui comision, aşadar un element component al creditului, ceea ce aparent ar plasa această clauză sub incidenţa art. 4 alin. 6 din lege cu consecinţa imposibilităţii analizării caracterului abuziv. Art. 4 alin. 6 nu exclude automat şi nediferenţiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la pret, ci fac referire la adecvarea preţului cu serviciile sau produsele oferite în schimb, precum şi la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar şi inteligibil. Or, conform menţiunilor de la pct.5 lit.a din Condiţiile speciale, comisionul de risc se percepe de pârâtă pentru punerea la dispoziţie a creditului exact la fel ca şi dobânda curentă care este percepută conform pct. 3.1 tot pentru creditul acordat. Nici o altă prevedere contractuală nu oferă alte informaţii cu privire la destinaţia şi justificarea acestui comision de risc.

Apreciază că pentru acelaşi serviciu , respectiv acordarea creditului, se percep două costuri, fără ca distincţia dintre cele două să fie exprimată în mod clar şi inteligibil aşa cum cer dispoziţiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Au susţin reclamanţii că fost de acord prin semnarea convenţiei, cu plata comisionului de risc, nu poate determina lipsa de incidenţă a prevederilor Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raţionament ar echivala cu ignorarea interdicţiei instituită de Legea nr. 193/2000 în ceea ce priveşte clauzele abuzive interdicţie menită tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianţii.

Prin urmare, se poate analiza caracterul eventual abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit, prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 193/2000. Potrivit art. 4 alin 1 din lege, o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează in detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Alin. 2 prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi.

Actul juridic adus in fata instanţei spre analiza are caracterul unui contract de adeziune ,raportat la modul de exprimare a voinţei partilor întrucat clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantii,ci au fost preformulate de către banca.

Actul juridic încheiat nu este un contract negociat ci unul de adeziune redactat in întregime sau partial in întregime de către societatea bancara.

Noua ni s-a înmânat in faza precontractuala ,atat conditiile generale cat si cele speciale fara a avea posibilitatea de modifica in vreun fel clauzele.

S-a configurat de comun acord doar suma de bani imprumutata,tipul de credit si perioada de creditare constituind in fapt, cererea consumatorului de creditare raportata la care banca a prefigurat unilateral contractul de credit.

Apreciem ca este îndeplinită condiţia lipsei de negociere prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.

Pentru a fi incidente dispoziţiile 4 alin. 1 din lege în privinţa comisionului de risc, este însă necesar şi ca această clauză prevăzută la pct. 5 lit. a să fi creat, în detrimentul nostru şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile şi obligaţiile părţilor. Prin această clauză pârâta a urmărit să pună în sarcina subsemnaţilor toate riscurile contractului posibile şi viitoare, deci incerte, fără posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu, în cazul în care riscurile respective nu s-ar produce până la scadenţă. Se ajunge astfel la o îmbogăţire fără just temei a pârâtei şi creându-se astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Riscul contractului  este acoperit prin constituirea unei garanţii reale ce poate fi suplimentată în anumite condiţii reglementate prin contract, este evident că prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligaţii corelative, se creează un dezechilibru între contraprestaţiile părţilor, contrar bunei-credinţe, situaţie ce contravine caracterului sinalagmatic (bilateral) al convenţiei de credit.

O alta clauza apreciata ca fiind abuziva este cea prevăzuta de punctul 3 lit d din sectiunea Condiţii speciale in ceea ce priveşte dreptul băncii de a modifica in mod unilateral rata dobânzii curente. S-a stipulat in art 3 lit. a din conditiile special ale conventiei de credit clauza potrivit căreia rata dobânzii curente este de 4,25% pe an. Ca atare ,desi prin acordul contractual am stabilit perceperea unei dobânzi procentuale fixe ,banca a stipulat in paragraful ulterior dreptul sau de a modifica rata dobânzii curente in ipoteza aparitiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetara.

Aceasta clauza de impreviziune a efectelor contractului in cazul schimbării împrejurărilor avute in vedere la momentul încheierii sale reprezintă clauze standard preformulate prin raportare la disp art 4 alin 3 teza finala din Legea 193/2000.

Acesta clauza creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile şi obligaţiile  părţilor ,oferind paratei dreptul discretionar de a revizui rata dobânzii curente si implicit dreptul de a incasa in detrimentul clienţilor ,fara ca noua rata sa fie negociata, desi efectele manifestării unilaterale de voinţa a paratei se repercutează in mod esential asupara patrimoniului acestora.

La data de 25.02.2015 pârâta  (...) . a formulat întâmpinare prin care a solicitat  respingerea cererii ca neîntemeiata.

A invocat pârâta  excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei  Piteşti, excepţia lipsei capacităţii de folosinţa a (...) .

Reclamanţii au solicitat chemarea in judecata a sucursalei Municipiului Piteşti a băncii (...) .

Sucursala bancara nu are personalitate juridica in conditiile disp. Art. 43 din Legea nr. 31/1990, art. 7 pct. 31 din GUG 99/2006 si nici organe proprii de conducere, astfel incat nu sunt întrunite in cauza nici dispoziţiile art. 56 din Noul C.pr.civ.

O condiţie esenţiala pentru ca o persoana sa poată sta in judecata in calitate de parata o reprezintă capacitatea de folosinţa, in cazul persoanelor juridice aceasta referindu-se la obţinerea personalităţii juridice in conditiile legii.

Potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990: ''(I) Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona."

Potrivit art. 5 din Decretul nr. 31/1954: „Capacitatea de folosinţa este capacitatea de a avea drepturi si obligaţii^, fiind dobândita de persoanele juridice numai de la data obţinerii personalităţii juridice. In lipsa personalităţii juridice nu putem discuta de o capacitate de folosinţa si nici de capacitatea de a sta in judecata si a suporta consecinţele unei hotărâri judecătoreşti.

Sucursala băncii (...)  a acţionat in cuprinsul Conventiei de credit doar ca un mandatar care a mijlocit Încheierea contractului si nu si-a asumat nicio obligaţie personala prin contractul astfel încheiat.

A susţinut  pârâta  că au fost încălcate dispoziţiile procedurale prevăzute de dispoziţiile coroborate ale art. 6, art. 12 alin.l si art. 12 alin. 4, art. 14 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive in contracte .

Prevederile Legii 193/2000 statuează asupra posibilităţilor consumatorului ce considera ca a incheiat un contract cu un profesionist, de a se adresa instanţei judecătoreşti pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale si repunerii contractului in condiţii de legalitate si echilibru pentru ambele parti j  contractuale.

I Potrivit art. 8-15 din Legea 193/2000 constatarea caracterului abuziv se poate

face de către reprezentanţii Autorităţii Nationale pentru Protecţia Consumatorilor, fara  sa fie afectat dreptul consumatorului de a se adresa direct si personal instanţelor de judecata.

Dispoziţiile art.l4 prevăd in concordanta cu art. 12 alin. 4 ca: "Consumatorii prejudiciaţi prin contracte Încheiate cu Încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila"

Considera pârâta  că, în speţa consumatorul are dreptul de a se adresa direct instanţelor de judecata, pentru constatarea caracterului  abuziv a unor prevederi contractuale;

Forma procedurala a acestei "adresări" imbraca forma procedurala a  unei acţiuni (cand consumatorul are un comportament activ, preluând iniţiativa acţiunii) sau a unei excepţii (cand consumatorul are calitatea de parat acţionat in judecata si formulează aceasta cerere sub forma unei excepţii);

In cazul invocării pe cale de acţiune, solicitarea consumatorului este aceea de constatare a nulităţii caluzelor abuzive. Prin urmare, capătul de cerere cu care consumatorul trebuie sa investească instanţa de judecata este acela al "constatării nulităţii caluzelor abuzive".

Petitele 3, 4, 5 ale acţiunii formulate de reclamanţii (...) , nu cuprind niciun vreun capăt privind constatarea nulităţii absolute a unor clauze,

Capetele de cerere privind reîntregirea si refacerea graficelor de rambursare intr-un anume sens, dorit in exclusivitate de reclamanti - ar reprezenta o Încălcare a voinţei pârtilor, astfel cum aceasta a fost avuta in vedere la data semnării conventiei.

Practic se solicita instanţei de judecata sa intervină intr-un act juridic unde nu a fost parte, împrejurare condamnata de CEDO in mai multe cauze impotriva României.

Ca atare, consideram ca, sub aspect procedural, acţiunea este inadmisibila, instanţa nefiind investita cu un capăt de cerere privind constatarea caracterului abuziv si nulitatea clauzelor contractuale. Petitul acţiunii cuprinde numai capete de cerere subsidiare, insa nu cuprinde tocmai capetele de cerere principale pe care Legea 193/2000 le prevede in mod expres si le stabileşte conţinutul ("nulitatea clauzei pe cale de acţiune").

III. In privinţa fondului cererii de chemare in judecata, s-a solicitat  respingerea ca neîntemeiata pentru următoarele motive:

 In ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de a constata caracterul abuziv al juyvederilor art.5 lit.a), din Conditiile Speciale si art.3.5 din conditiile generale aje Conventiei de Credit - referitoare la perceperea unui comision de risc -precum si obligarea paratei la returnarea comisionului de risc, va solicitam respingerea acestor capete de cerere pentru următoarele considerente;

Interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuie realizata in conformitate cu dispoziţiile art 4 alin.6 din Leşea nr. 193/2000.

Alin.6 al art.4 din legea nr. 193/2000 exceptează de la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale pe cele ce definesc obiectul principal al * contractului si pe cele ce satisfac cerinţele de pret si plata, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj uşor inteligibil.

Preţul total al contractului de credit este dat de valoarea Dobânzii Anuale Efective - DAE -, si la acest aspect trebuia sa se raporteze in aplicarea dispoziţiilor art.4 alin.6 din legea nr. 193/2000.

In convenţia de credit este prevăzut in mod expres un singur cost, strict si clar delimitat in contract si anume DAE, cost prevăzut in termeni clari si inteligibil atat in convenţia de credit cat si in graficul de rambursare a creditului.

Acest text de lege transpune in legislaţia interna Întocmai dispoziţia comunitara prevăzuta la art.4 alin.2 din Directiva nr.93/13/CE. Acest articol are in vedere 2 tipuri de clauze: cele referitoare la definirea obiectului contractului si cele f^referitoare la caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţiei.

In transpunerea in norma interna, cele doua categorii de clauze exceptate de la analizarea caracterului abuziv - cu condiţia sa fie clar exprimate - se regăsesc in cuprinsul alin.6 al art.4 din legea nr. 193/2000, text ce conţine chiar menţiunea, pentru prima categorie de clauze ca fiind cele referitoare la definirea obiectului principal al contractului.

Clauzele referitoare la comisionul de risc nu intra insa in aceasta prima categorie posibil exceptata de art.4 alin.6, ci in categoria a doua de clauze, respective cele ce au calitatea de a satisface cerinţe de pret si de plata.

Dobânda anuala si comisioanele prevăzute in mod expres in contract intra in noţiunea de pret a contractului de credit, de vreme ce reprezintă contraprestatii lunare solicitate de banca in schimbul creditului acordat.

Comisionul de risc face parte din costul total al creditului, aspect ce rezulta fara putinţa de tăgada atat din prevederile art.2 pct.24 din OG nr.21/1992 - costul total al creditului pentru consumator - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătura cu contractual de credit si care sunt cunoscute de creditor, cu excepţia taxelor notariale - cat si de prevederile art.3 lit.g) si i) din directive 2008/48/CE: "g) - costul total al creditului pentru consumatori Înseamnă toate costurile, inclusive dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale...; 1) - dobânda anuala efectiva insemna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului.."

Aceasta Directiva a fost transpusa in legislaţia naţionala prin adoptarea OUG nr.50/2010, ordonanţa ce cuprinde aceeaşi definiţie a costului creditului la art.7 pct.4.

La momentul Încheierii contractului de credit nu exista nicio interdicţie legala care sa interzică perceperea unui astfel de comision de către banca.

Contraprestatia băncii pentru dobânda si comisionul incasat (deci pentru costul creditului pe care il percepe) este chiar punerea la dispoziţia consumatorului a creditului acordat pentru o perioada de timp determinata.

Comisioanele percepute pentru acordarea unui credit determina, alături de dobânda curenta, dobânda anuala efectiva, iar in conditiile special rezulta in mod clar ■ atat valoarea dobânzii curente cat si valoarea DAE, diferenţa dintre cele doua valori ale dobânzii menţionate expres in conditiile special ale conventiei de credit fiind determinate de comisioanele percepute de banca.

Atâta timp cat pentru punerea la dispoziţie a creditului banca a prevăzut plata unei dobânzi anuale efective mai mari decât dobânda curenta, este evident ca plata comisionului de risc - ce determina, alături de alte comisioane, diferenţa dintre cele doua tipuri de dobânzi - reprezintă o parte din contraprestatia pentru acordarea Împrumutului.

De altfel acest lucru este specificat in cuprinsul art.3.5 din conditiile generale.

Pentru serviciul de punere la dispoziţia consumatorului a unui credit de o anumita valoare pentru o anumita perioada de timp, banca are dreptul la contraprestatia acestuia ce consta in plata dobânzii anuale efective - DAE.

Valoarea DAE a fost prevăzuta in mod expres in convenţiile pârtilor si nu a fost contestata niciodată.

Împrejurarea ca banca a propus consumatorilor, iar aceştia au acceptat in mod expres, formula ca DAE sa fie constituita dintr-o dobânda curenta mai mica si o serie de comisioane nu inseamna ca nu exista o contraprestatie a băncii pentru comisioanele convenite si menţionate in convenţia de credit.

Modalitatea de formare a DAE tine de politica fiecărei banei, fiecare banca având dreptul legal de a decide daca utilizează o dobânda curenta egala cu DAE, fara niciun commission, sau utilizează o dobânda curenta mai mica decât DAE, dobânda curenta la care se adaugă alte comisioane.

Atâta timp cat clauzele cu privire la comisioane au fost clar exprimate si nu au fost ascunse de banca, iar consumatorul a avut posibilitatea sa constate ca aceste comisioane fac parte din DAE, nu se pune problema lipsei contraprestatiei băncii.

Aşadar clauzele cu privire la comisionul de risc sunt clauze ce au calitatea de a satisface cerinţele de pret si sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv reglementat de art.4 alin.l din legea nr. 193/2000, fiind exprimate intr-un limbaj uşor inteligibil.

De altfel, legea nr. 193/2000 stipulează doar obligativitatea unei formulări clare, neechivoce a clauzelor contractuale, nu si necesitatea explicării motivelor care stau la baza perceperii comisioanelor ori dobânzilor.

In acest sens, fiind clar stipulat costul total al contractului -DAE, cost ştiut si acceptat in mod expres de către reclamanti la momentul semnării conventiei de credit, rezulta ca susţinerile acestora sunt neîntemeiate.

Din modul de redactare al acestei clauze - art.5 lit.a) - din conditiile speciale fata de care s-a solicitat controlul instanţei de judecata, rezulta ca aceasta este exprimata intr-un limbaj uşor inteligibil, fiind clara si fara echivoc.

Articolul 3.5 din conditiile generale prevede ca pentru punerea la dispoziţie a creditului, Împrumutatul va plaţi băncii un comision de risc aplicabil la soldul creditului,care se plăteşte lunar, pe toata durata creditului. Rezulta ca acest cost a fost stabilit inca de la data Încheierii conventiei, este clar precizat, este dimensionat in ^ funcţie de o valoare concreta - soldul creditului - are stabilita scadenta si este * prevăzut in planul de rambursare.

Întrucât aceste prevederi clare si fara echivoc, exprimate in mod inteligibil, au fost cunoscute de reclamanti de la momentul încheierii conventiei de credit, rezulta ca aceste clauze referitoare la comisionul de risc sunt exceptate, conform art.4 alin.6 din legea nr.193/2000 raportat la art.4 alin.2 din Directiva nr.93/13/CEE, de la controlul asupra caracterului abuziv din perspectiva art.4 alin.l din legea nr.193/2000, fiind clauze referitoare la preţul contractului, clar si inteligibil exprimate.

Interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuie realizata in » conformitate cu dispoziţiile art.4 alin.5 lit.b din Legea nr.193/2000 si cu dispoziţiile art.l din Legea nr.193/2000, avandu-se in vedere "toti factorii care au stat la baza incheierii conventiei" dar si împrejurarea ca la data semnării conventiei clauzele contractului erau clare si neechivoce pentru reclamanti.

Faptul ca reclamanţii au ales conditiile de creditare oferite de SC (...)  si nu alte instituţii de credit de pe piaţa financiara, denota existenta unei NEGOCIERI intre parti in urma cărora, scopul urmărit de către reclamând a fost satisfăcut in raport de interesele acestora de la acel moment. Trebuie amintit motivul pentru care reclamanţii au accesat creditul de la parata, acesta fiind regăsit in mod expres in art. 1 Ht.a din conditiile speciale ale conventiei de credit acoperire cheltuieli personale curente in scopul refinantarii unor credite anterioare obţinute de la alte instituţii bancare dupa cum urmează: (...)

Reclamanta au acceptat integral conditiile creditului bancar oferit de parata.

Reclamanta nu si-au exprimat niciodată, la momentul semnării convenţiei de credit, poziţia contrara fata de articolele denigrate in prezenta acţiune.

Reclamanţii si-au urmărit propriul interes, in deplina cunoştinţa de cauza, facand toate eforturile in sensul incheierii conventiei de credit astfel cum a fost semnata.

Din punctul de vedere al interesului reclamanţilor si al poziţiei lor de aprobare si acceptare totala, fara nicio rezerva, a conventiei de credit, se poate discuta in privinţa propriei turpitudini a reclamanţilor in promovarea unei astfel de acţiuni.

Potrivit  art.2 lit.m din Legea nr.363/2007consumatorului mediu - consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent si precaut, tinand seama de factorii sociali, culturali si lingvistic. Legea nr 193/2000 reglementează in chiar primul sau articol categoria contractelor care fac obiect al legii respective: "orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fară echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate."

In conformitate cu dispoziţiile regăsite in Capitolul V - denumit "INFORMAŢII SI DREPTURI PRIVIND CONTRACTELE DE CREDIT" din Directiva 2008/48/CE, respectiv dispoziţiile art.l O lit.g prevăd obligativitatea menţionării dobânzii anuale efective (DAE) precum si a valorii totale platibile de către consumator, calculate la momentul incheierii contractului.

In speţa, se contesta de către reclamanti perceperea comisionul de risc, desi in conformitate cu dispoziţiile directivei mai sus menţionate, atat valoarea totala cat si valoarea lunara de plata ce ar fi revenit clientului era regăsita in PLANUL DE RAMBURSARE, in cadrul acesteia fiind inclus alături de dobânda si comisionul de risc.

Planul de rambursare emis pentru contract cuprinde Întocmai dispoziţiile regăsite la art. 10 lit.i si k din Directiva, redate mai jos:

"Art. 10 I - Tabelul de amortizare indică ratele scadente, precum şi perioadele şi condiţiile privind plata acestor sume; tabelul conţine o detaliere a fiecărei rambursări care să indice amortizarea de capital, dobânda calculată pe baza ratei dobânzii aferente creditului şi, dacă este cazul, costurile suplimentare: în cazul în care rata dobânzii nu este fixă sau costurile suplimentare pot fi modificate în baza contractului de credit, tabelul de amortizare indică în mod clar şi concis că datele cuprinse în tabel vor rămâne valabile numai până la schimbarea următoare a ratei dobânzii aferente creditului sau a costurilor suplimentare în conformitate cu contractul de credit;"

Includerea in preţul contractului atat a comisionului de risc cat si a dobânzii este in conformitate cu dispoziţiile art.3 lit.g din Directiva 2008/48/CE ; "Art.3 lit.g „costul total al creditului pentru consumatori" înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care obţinerea creditului sau obţinerea acestuia potrivit clauzelor şi condiţiilor prezentate este condiţionată de încheierea unui contract de

(...)  ii revenea obligaţia de informare in cadrul contractului bancar, si apreciem ca ea a fost realizata, netrebuind insa a fi confundata cu o obligaţie de sfatuire. de consiliere a clientului.

In timp ce informaţia are ca obiect lămurirea clientului preconizând acţiunea viitoare intr-un sens sau altul, consultaţia priveşte orientarea acestuia, atragerea atenţiei in mod deosebit asupra pericolelor operaţiunii.

Comisionul de risc este determinat matematic in expresie procentuala - 0,22% - aplicabil la soldul creditului, platibil lunar - si determinabil aritmetic in suma fixa, astfel incat oricine stăpâneşte principiile de baza ale aritmeticii poate stabili cuantumul acestui comision.

Acest comision se aplica la soldul creditului si nu la totalul sumei împrumutate.

Ca urmare, acest comision scade proporţional cu scăderea valorii  creditului. prin urmare, clauza inserata la art.5 lit.a) nu creaza un dezechilibru intre drepturile si obligaţiile pârtilor, motiv pentru care, aceasta clauza nu poate fi considerate ca si abuziva.

Acest comision de risc a fost calculat procentual la soldul lunar al creditului, acest fapt fiind cunoscut de reclamanti la data incheierii conventiei de credit, astfel incat nu se poate susţine ca reclamanţii, in calitate de consumatori, au fost Împiedicaţi in a aprecia costurile creditului.

Legea nr.193/2000 era in vigoare si la momentul semnării conventiei de credit, astfel incat daca reclamanţii ar fi considerat abuziv art.5 lit.a) din V conditiile speciale ale conventiei, ar fi putut indica acest aspect la acel moment.

IV. Capătul de cerere privitor la constatarea caracterului abuziv a art.3 lit.d) din Conditiile speciale ale conventiei de credit - referitoare la dreptul băncii de a revizui unilateral rata dobânzii-, este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Conditiile acceptate de parti la momentul semnării conventiei de credit reprezintă legea pârtilor in virtutea dispoziţiilor imperative ale art.969 si urm. Cod civil vechi.

Natura ocupaţiei paratei, coroborata cu durata lunga de acordare a creditului ( 25 de ani), au impus includerea acestei clauze in convenţia de credit. Dar includerea sa in cuprinsul contractelor nu s-a realizat fara concursul reclamanţilor, Întrucât reclamanţii au avut cunoştinţa si puteau formula obiectiuni inalnte sau la semnarea contractelor.

Reclamanţii nu aduc nicio proba din care sa reiasă ca parata le-a modificat dobânda pe perioada contractuala

Cat priveşte capătul de cerere prin care reclamanți  solicita plata dobânzii legale la suma plătită cu titlu comision de risc/ de administrare, solicitam respingerea acestuia ca neîntemeiat pentru următoarele motive:

In ceea ce priveşte capătul de cerere privind dobânda legala pârâta a  invocat nulitatea acestuia, in temeiul art. 196 c.pr.civ. întrucât nu sunt expuse motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază capătul de cerere menţionat,  considerente pentru care solicita sa anularea acestui capăt de cerere.

Potrivit art.l alin.2 din OG nr. 13/2011, dobânda remuneratorie reprezintă „dobânda datorata de debitorul obligaţiei de a da o suma de bani la un anumit termen, calculata pentru perioada anterioara indeplinirii termenului scadentei". Acest text se coroborează cu dispozifiile art. 1 care face vorbire de libertatea pârtilor de a stabili in convenţii rata dobânzii pentru un Împrumut sau pentru restituirea unei stmie de bani. In consecinţa, dobânda remuneratorie poate fi stabilita numai pe cale convenţionala, reprezentând un echivalent al beneficiului de care a fost lipsit creditorul pe perioada cat debitorul a folosit suma de bani si se calculează numai pentru perioada anterioara scadentei.

Dobânda penalizatoare este definita de art. 1 alin. 3 ca fiind „dobânda datorata de debitorul obligaţiei băneşti pentru neindelinirea obligaţiei la scadenta", prin urmare calculul acestei dobânzi se realizează dupa data scadentei.

In speţa de fata la acest moment nu exista vreo neindepllnire a unei obligaţii de plata din partea paratei.

Sub aspectul obligării paratei la plata dobânzii cu începere de la data achitării fiecărui comision de risc/administrare in parte consideram ca aceste dobânzi nu se pot solicita decât data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, si numai in ipoteza in care parata nu si-ar Îndeplini de buna voie obligaţia.

Anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti creanţa nu are caracter cert si, prin urmare, nici exigibil, nefiind cunoscut cuantumul exact, astfel incat debitorul (in cazul de fata parata (...) ) nu poate sa recurgă la plata benevola. Creanţa devine certa abia dupa rămânerea definitiva a hotărârii pronunţate, de la aceasta data se poate achita benevol obligaţia de plata de către parata.

In ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de a constata caracterul abuziv al cjauzei referitoare la riscul valutar, au solicitat respingerea acesteia arătând că aceasta clauza este definita in extenso in cuprinsul Secţiunii 1 din conditiile generale ale conventiei de credit si are următorul conţinut: „RISCUL VALUTAR -reprezintă potenţialul efect negativ (1) constând in creşterea gradului de indatorare (ii) generat de fluctuaţia ratelor de schimb valutar si (iii) pe care l-ar putea avea de suportat Împrumutatul ca urmare a contractării creditului si a rambursării acestuia/platii sumelor datorate in baza contractului de credit, intr-0 alta moneda decât moneda naţionala."

La data incheierii contractului reclamanţii au avut previziunea expresa si clara a posibilităţii existentei riscului valutar

Reclamanţii sunt cei care au solicitat creditul si moneda de acordare a acestuia.

Susţinerile reclamanţilor sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

A. Aceştia susţin ca aceasta clauza:

- are un caracter prestabilit

- consumatorul nu a putut influenta natura acesteia

- determina un dezechilibru major intre drepturile si obligaţiile partlor

- consumatorul se supune unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala de a lua cunoştinţa la data semnării contractului

Moneda in care s-a acordat creditul, conform Înţelegerii pârtilor, ( pentru ferinatarea unui credit anterior in moneda RON ) este CHF conform art.l lit.c) din conditiile speciale ale conventiei de credit.

Moneda creditului este definita si in Sectiunea 1 din conditiile generale ca fiind "moneda/monedele in care este acordat creditul (Ron sau moneda altui stat)."

Termenul de CHF este definit in Sectiunea 1 din condiţiile generale ca fiind "CHF, Franc Elveţian - moneda naţionala a Confederaţiei Elveţiene."

Termenul de VALUTA este definit in Sectiunea 1 din conditiile generale ca fiind "moneda altui stat, moneda unei uniuni monetare a unor state."

In sectiunea 2 - Utilizarea creditului - din conditiile generale se indica in mod expres la pct.2.4 "Pentru creditele acordate in valuta, împrumutatul autorizează Banca sa efectueze schimbul valutar pentru sumele trase, daca este cazul, in scopul efectuării plaţilor conforme cu destinaţia creditului;... Eventualele diferente de curs valutar sunt si vor fi suportate de Împrumutat."

Sumele ce trebuia achitate de reclamanti către parata, conform art.6 din condiţiile speciale ale convenţiilor de credit, au fost restituite in moneda in care s-a acordat creditul si anume CHF.

Mai mult decât atat, reclamanţii pot fi incadrati in categoria consumatorilor medii astfel cum este definita in art.2 lit.m din Legea nr.363/2007 - consumatorul

In plus, in art.2.3 din conditiile generale ale conventiei de credit se indica in mod expres faptul ca "suma principala se va trage in moneda creditului."

B. Reclamanţii susţin ca parata nu i-a informat in legătura cu riscul de hiper-valorizare a CHF, acest aspect constituind o Încălcare a obligaţiei de consiliere a băncii in ceea ce 11 priveşte pe reclamanti.

Acest punct de vedere este unul greşit si nelegal.

(...)  ii revenea obligaţia de informare in cadrul contractului bancar, si apreciem ca ea a fost realizata, netrebuind insa a fi conflindata cu o obligaţie de sfatuire. de consiliere a clientului.

In timn ce informaţia are ca obiect lămurirea clientului preconizând acţiunea viitoare intr-un sens sau altul, con.silierea nriveste orientarea acestuia, atragerea atenţiei in mod deosebit asunra pericolelor operaţiunii.

Aceasta evident nu-1 impiedica pe un consumator diliget, sa-si asigure asistenta tehnica a unor specialişti, care sa-1 consilieze in aceasta privinţa.

Nu se poate susţine ca exista un dezechilibru semnificativ intre obligaţiile asumate de parti atâta timp cat conditiile contractuale privind moneda de creditare erau evidenţiate in mod clar si inteligibil.

C. Sumele achitate către parata, conform art.6 din conditiile speciale ale convenţiilor de credit, au fost restituite in moneda in care s-a acordat creditul si anume CHF.

In privinţa acestei monede reclamanţii nu pot susţine ca parata obţine un castig Injust in detrimentul consumatorului, in speţa de fata acest prejudiciu neexistand din punct de vedere obiectiv.

Astfel, reclamanţii achita către parata sumele prevăzute in graficul de rambursare.

Parata nu a perceput alte sume de la reclamanti decât cele cunoscute de reclamanti de la momentul semnării conventiei de credit.

Sumele acestea se regăsesc in mod expres in graficul de rambursare ataşat conventiei de credit.

Valoarea reala a sumelor plătite de reclamanti este regăsita in valoarea in CHF plătită de reclamanti.

D. Creditul a fost stabilit ca acordabil si plafibil in moneda CHF, iar cursul de schimb este influenţat atat pozitiv cat si negativ de o multitudine de factori, in special factori de piaţa, dar si de politica generala.

Piaţa de tranzacţionare a monedelor, numita FOREX, este una din cele mai mari din lume. In fiecare zi sunt tranzactlonate, potrivit unor estimări, monede in valoare de circa 2.000 miliarde de dolari.

Or, prin cererea de chemare in judecata având ca obiect contract de credit în valută, prin care se pretinde eliminarea riscului valutar, prin îngheţarea cursului de schimb al monedei creditului la data încheierii contractului, practic se solicită nesocotirea principiului legal al nominalismului. De aceea, discuţia este în mod voit greşit plasată în planul clauzelor abuzive, deoarece de plano nu este vorba de nicio clauză abuzivă, ci de aplicarea unei dispoziţii legale.

Prin urmare, în materia creditelor în valută, riscul valutar este suportat de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecinţa aplicării principiului nominalismului consacrat de lege.

In realitate, în raport cu momentul încheierii contractului de credit şi cu percepţia consumatorului asupra "preţului contractului", inclusiv din perspectiva posibilităţilor financiare de rambursare, nu se poate vorbi de un dezechilibru semnificativ în raport cu momentul încheierii contractului, pentru a fi în prezenţa unei nulităţi a clauzei pretins abuzive.

In privinţa contractului de credit moneda de creditare este aceeaşi cu moneda in care s-a vărsat efectiv valoarea creditului in contum împrumutaţilor si aceeaşi cu moneda in care se efectuează plăţile de către imprumutati către banca.

In speţa CJUE, moneda in care s-a acordat creditul - HUF - este diferita de moneda de referinţa a creditului -CHF - dar este aceeaşi cu moneda in care se achita ratele creditului către banca - HUF -. In plus ratele creditului sunt calculate la un curs propriu al băncii de vânzare a CHF către terţi.

In cauza supusa observaţiei se identifica o cu totul alta situaţie de fapt, iar decizia Curtii Europene priveşte un cu totul alt punct de referinţa, cu totul diferit de conţinutul contractului de credit in valuta incheiat in România.

Totodată, referitor la speţa CJUE arăta că: "determinarea valorii în valută a împrumutului se realizează la cursul de schimb la cumpărarea valutei aplicat de bancă, în vigoare la data deblocării fondurilor... ulterior deblocării fondurilor, cuantumul împrumutului, dobânzile aferente şi cheltuielile de administrare, precum şi dobânzile de întârziere şi celelalte cheltuieli se stabilesc în valută."

Prin acţiunea introdusă împotriva Băncii, împrumutaţii au susţinut caracterul abuziv al clauzei III/2, motivat de faptul că aceasta ar permite băncii să calculeze ratele lunare de rambursare scadente pe baza cursului de schimb la vânzarea monedei străine aplicat de bancă, deşi cuantumul împrumutului deblocat este stabilit de aceasta din urmă pe baza cursului de schimb la cumpărare pe care îl aplică valutei respectiv, aspect de natură a crea în detrimentul consumatorilor şi în favoarea băncii, a unui avantaj unilateral şi nejustificat.

Instanţa naţionala a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii 3 întrebări preliminare, asupra cărora Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat după cum urmează:

Noţiunea de obiect principal al contractului nu acoperă clauzele din contractele de împrumut încheiate în monedă străină între un vânzător sau un furnizor şi un consumator şi care nu face obiectul unei negocieri individuale, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată (fiind sarcina instanţei de trimitere de a verifica în funcţie de natura, economia generală şi prevederile contractului, precum şi contextul său juridic şi factual) că respectiva clauză stabileşte o prestaţie esenţială a contractului care, ca atare, îl caracterizează.

O astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligaţie pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferenţa dintre cursul de schimb la vânzare şi cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca fiind o „remuneraţie" al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestaţii efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13.

Curtea a mai statuat că cerinţa potrivit căreia o clauză trebuie redactată în mod clar şi inteligibil trebuie înţeleasă în mod extensiv, în sensul în care contractul să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte.

In fine. Curtea a mai apreciat că înlocuirea unei clauze abuzive cu o dispoziţie naţională cu caracter supletiv este conformă cu obiectivul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, întrucât, potrivit unei jurisprudenţe constante, această dispoziţie urmăreşte să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile şl obligaţiile cocontractanţilor printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părţi, iar nu să anuleze toate contractele care conţin clauze abuzive.

In speţa de fata reclamanţii solicită, in mod neintemeiat, următoarele: - conversia in RON a creditului, urmând să se aplice cursul valutar valabil în ziua acordării împrumutului majorat cu marja de profit a băncii de 10%;

Se încearcă inducerea teoriei caracterului impus al clauzelor privind moneda contractului şi a existentei unor obligaţii excesive ale instituţiilor de credit, care ar fi trebuit să anticipeze încă din anii 2007 - 2008, viitoarea criză economică mondială şi eventualele fluctuaţii de curs valutar şi, totodată, să avertizeze toţi consumatorii în acest sens.

O astfel de interpretare/teză propusă este nu doar nerezonabilă, ci şi excesivă, plecând de la o falsă axiomă: „instituţiile bancare deţin toate informaţiile necesare pentru a anticipa şi determina trendul pieţei economice şi financiare, numai în scopul realizării de profit şi fără a ţine seama de interesele legitime ale consumatorului".

O astfel de teorie încalcă unul dintre principiile fundamentale ale dreptului civil, potrivit căruia buna - credinţă a părţilor este prezumată, principiu pe care-1 regăsim şi în art 1899 alin. (2) al Codului civil de la 1865: "Buna - credinţă se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea - credinţă."

Or, în prezent se încearcă tot mai mult înlăturarea acestui principiu fundamental de drept civil şi o veritabilă răsturnare a sarcinii probei.

O primă precizare se impune a se face în ceea ce priveşte Cauza C26 - 13, în sensul în care în respectiva speţă, astfel cum am arătat anterior, banca a acordat împrumutaţilor un credit în forinţi maghiar (HUF), doar determinarea valorii în valută a împrumutului realizându-se la cursul de schimb CHF/HUF la cursul de schimb la cumpărarea valutei aplicat de bancă, în vigoare la data deblocării fondurilor.

Or, diferenţă esenţială, în cazul creditului contractat de la parata, sumele de bani au fost puse la dispoziţia consumatorilor în moneda creditului, respectiv în CHF, iar nu în altă monedă.

Unul dintre elementele esenţiale ale creditului ce face obiectul negocierilor între profesionist şi consumatorul solicitant va fi întotdeauna moneda creditului, în funcţie de care se stabileşte şi valoarea împrumutului sau a garanţiilor necesare încheierii contractului. In speţa de fata reclamanţii au solicita in mod expres ca moneda de credit sa fie CHF iar parata a acceptat acest aspect contractual.

În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză contabilă.

Din probatoriul administrat instanţa reţine următoarele:

La  data de 16.07.2007 a fost încheiata convenţia de credit nr.(...) intre părţi.

În  cadrul conventiei  s-a stipulat  la pct.5 lit.a un comision de risc in cuantum de 0,15% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a Conventiei de credit.

La punctul 3 lit d din sectiunea Condiţii speciale s-a prevăzut dreptul băncii de a modifica in mod unilateral rata dobânzii curente. S-a stipulat in art 3 lit. a din conditiile special ale conventiei de credit clauza potrivit căreia rata dobânzii curente este de 4,25% pe an, banca rezervându-şi dreptul de a modifica rata dobânzii curente in ipoteza aparitiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetara.

Reclamanţii au solicitat să se constate caracterul abuziv al acestor clauze contractuale.

Deasemenea, reclamanţii au solicitat sa se constate nulitatea absoluta a clauzelor prevăzute la punctul 6 din Convenţiei de credit din nr.(...) in condiţiile  in care nu prevede cursul de schimb LEU-CHF din momentul acordării creditului si permite pe cale de consecinţa suportarea deprecierii monedei nationale  de către împrumutat

Astfel, în condiţiile speciale la pct 5 lit. a pârâta a stabilit în sarcina reclamanţilor obligaţia  de a achita comision de risc în procent de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadenţa pe toata perioada de derulare a convenţiei de credit.

Acest comision este reglementat şi la pct. 3.5 din condiţiile generale, astfel, pentru  punerea la dispoziţie a creditului, împrumutatul poate datora băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plăteşte lunar, pe toata perioada creditului;  modul de calcul şi scadenţa plaţii stabilindu-se prin condiţiile  speciale.

Ulterior, comisionul de risca fost redenumit comision de administrare.

 Procentul acestui comision a  fost tot de 0,1% ca şi cel al comisionului de risc şi s-a aplicat în acelaşi mod ca şi comisionul de risc pe care l-a înlocuit.

Pentru  aceasta redenumire a comisionului de risc în comision de administrare nu s-a încheiat un act adiţional la contractul de credit, respectiv  nu s-a depus la dosar.

La pct. 3 lit. d din condiţiile  speciale banca şi-a rezervat dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe  piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua structura a ratei dobânzii, rata ce se va aplica de la data comunicării.

În ce priveşte caracterul abuziv al clauzei contractuale privind perceperea unui comision de risc, potrivit pct. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale convenţiilor încheiate de părţi, banca percepe un comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a Convenţiei de credit. Conform art. 3.5 din Condiţiile generale, pentru punerea la dispoziţie a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plăteşte lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul şi scadenţa plăţii se stabilesc prin Condiţii speciale.

Conform disp. art. 4 din Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”

Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. O conditie contractuala care nu s-a negociat individual se considera ca fiind inechitabila daca, in contradicţie cu condiţia de buna credinţa, provoacă un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile parţilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.

Se consideră întotdeauna ca o condiţie care nu s-a negociat individual este condiţia care a fost redactata in prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta conţinutul condiţiei, in special in cazul unui contract standard formulat in avans. In jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene s-a pronuntat in repetate randuri asupra interpretarii Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (Hotararea pronuntata la data de 27.07.2000 in cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero Curtea de Justitie, Hotararea pronuntata la 26.10.2006 in cauza Elisa Maria Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotararea Curtii de Justitie din data de 4 iunie 2009 pronuntata in cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet SustiknéGyőrfi).

Pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Contractele încheiate de parti sunt preformulat, standard, iar eventualele diferente între alte contracte nu se datoreaza negocierii cu clientii, ci particularitatilor fiecarui client in parte.

Această clauză nu a fost negociată direct cu consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere, după cum reiese şi din interogatoriul administrat reclamanţilor care au precizat ca nu le-au fost explicate toate componentele acestuia. De asemenea, banca nu a adus vreo dovadă în sensul că această clauză a fost negociată sau ca reclamanţii ar fi avut posibilitatea de a negocia, cum ar fi discuţii prealabile, corespondenta etc.

Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece pentru împrumutul respectiv debitorul a garantat cu o ipotecă asupra unui imobil, asigurat cu poliţa cesionată în favoarea băncii, astfel încât, prin această ipotecă, toate riscurile sunt garantate. Dezechilibrul în detrimentul consumatorului reiese şi din ansamblul clauzelor contractuale astfel încât banca nu suporta riscul contractului sau riscul determinat de schimbarea situaţiei economice in nici o situaţie. Acest lucru este pus in evidenta şi de clauzele privind dobânda contractuală şi de pct. 10.2 din Condiţii generale, în conformitate cu care în cazurile în care din diferite motive costurile băncii legate de acordarea de credit, cresc, împrumutatul va plăti acestuia în termen de 15 zile de la data notificării sumele suplimentare. În consecinţă, toate costurile băncii legate de creşterea costului creditului sunt suportate exclusiv de către client.

Totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare din rata lunară şi totalul sumei de rambursat cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se  achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente şi nu intervine nici un fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadenţă, conform graficului stabilit între părţi. Nestipulându-se nici o clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăţi fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari şi nejustificate. În acest sens, instanţa reţine că dacă aprecia că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi acoperite prin instituirea acelei ipoteci, banca ar fi putut pretinde garanţii reale imobiliare suplimentare, dar în nici un caz nu putea dubla aceste garanţii cu perceperea şi a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situaţia în care creditul ar fi fost achitat integral la scadenţă.

În ce priveşte susţinerea pârâtei in sensul că instanţa nu poate proceda la examinarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc întrucât este o parte a preţului contractului (alături de dobândă) şi, în consecinţă, este exclus de la controlul clauzelor abuzive potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, aceasta este neîntemeiată, preţul creditului fiind dat de dobândă, fiind stipulată în contract inclusiv dobândă penalizatoare in caz de întârziere la plata. Mergând pe interpretarea băncii, majoritatea clauzelor cuprinse in Condiţii speciale ar fi excluse de la examinarea caracterului abuziv în condiţiile in care, în afara comisionului de risc, au fost percepute alte trei comisioane.

Prin urmare acest comision şi clauzele aferente nu au fost negociate de către  parţi, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de proba, conform art. 1169 Cod civil.

În acelaşi timp, instanţa reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în condiţiile în care funcţia şi destinaţia comisionului de risc nu au fost evidenţiate în contractul de credit, este abuzivă clauza prin care se reglementează dreptul băncii de a percepe acest comision, întrucât, într-o astfel de situaţie, orice consumator se află într-o poziţie dezavantajată faţă de bancă, fiind în imposibilitate reală de a negocia acest comision. Cu privire la raţiunea introducerii comisionului de risc, Înalta Curte a statuat că „atâta timp cât riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garanţii reale ce poate fi suplimentată în anumite condiţii stabilite prin contract, cât şi prin încheierea unei poliţe de asigurare cesionată în favoarea băncii, este evident că prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligaţii corelative, se creează un dezechilibru între contraprestaţiile părţilor, contrar bunei-credinţe, situaţie ce contravine caracterului sinalagmatic al convenţiei de credit”. (Decizia nr. 1393 din 2 aprilie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatare nulitate absolută a clauzelor privind comisionul de risc)

Prin sentinţa  civilă nr. 8175/2015  pronunţată de Judecătoria Piteşti s-a admis  în parte acţiunea formulată de reclamanţii (...) şi (...) în contradictoriu cu pârâtele (...)

şi (...) .

S-a constatat  nule absolut clauzele prev. de pct. 5 lit. a şi art. 3 litera d din Condiţii speciale din Convenţia de credit nr. (...) .

A fost obligate  pârâtele să modifice convenţia de credit menţionată prin eliminarea clauzelor constatate abuzive.

A fost obligate  pârâtele să plătească reclamanţilor suma de 4671,16 lei reprezentând dobânda legală aferentă comisionului de risc/administrare.

A fost obligate  pârâtele să plătească reclamanţilor suma de 1600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel s-a reţinut de prima instanţă că, a constatat nulă absolut clauza prev. de pct. 5 lit. a – Condiţii speciale din Convenţiile de credit fiind abuzivă. Prin expertiza contabilă, efectuată în cauză s-au stabilit  sumele încasate cu titlul de comision de risc-administrare.

Această sumă a fost restituită reclamanţilor la data de 18.09.2015 conform raportului de expertiză.

Însă pentru această sumă, pârâta datorează dobânda legală de la data perceperii până la datat restituirii în cuantum de 4671,16 lei

Reclamanţii au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei prev. de pct. 3 lit. d care dă posibilitatea băncii să revizuiască rata dobânzii curente şi restituirea diferenţei dintre dobânda percepută efectiv până în prezent şi cea fixă de 4,25 p.a. prevăzută în convenţii în forma iniţială.

Potrivit Secţiunii 3, art. 3.1., intitulat marginal „Dobânda curentă", pct. 2 din Condiţiile Generale ale Convenţiei, „rata dobânzii curente este fixă sau variabilă, exprimată în forme procentuale (ex. x%), valoarea sa fiind menţionată în Condiţiile Speciale". Potrivit pct. 3 litera a) din Condiţiile Speciale ale Convenţiei, rata dobânzii curente este fixă, de 4,25 p.a. Potrivit literei d) a aceluiaşi punct, cu privire la care s-a invocat caracterul abuziv, „banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării".

Instanţa a  reţinut  că, potrivit raportului dintre clauzele generale/speciale, pct. 3 litera a) din Condiţiile Speciale are prevalentă asupra art. 3.2.1 din Condiţiile Generale, acestea din urmă trimiţând ele însele, pentru lămurirea clauzelor contractuale, la regulile speciale.

După concluzia logică de interpretare menţionată mai sus, art. 3 litera d) din Condiţiile Speciale prevede că banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară. Or, instanţa reţine că banca nu a definit această clauză.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicaţie a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ.). Cu toate acestea, Banca a interpretat art. 3 litera d) din Condiţiile Speciale în sensul dreptului său de a modifica unilateral rata dobânzii, fără informarea în mod transparent şi complet a consumatorului cu privire la cauzele ce ar determina o asemenea măsură. Deşi în Condiţiile Generale, Banca a definit nu mai puţin de 28 de termeni (a se vedea secţiunea 1, denumită marginal „Definiţii"), dintre care unii de notorietate (de ex, „USD, Dolari") - nu a indicat ce se înţelege prin „schimbări semnificative pe piaţa monetară".

În consecinţa, instanţa  reţine că şi aceasta  clauza este  abuzivă.

Însă, instanţa reţine că reclamanţii nu au solicitat probe prin a căror administrare să dovedească suma percepută în plus cu titlu de dobândă, drept pentru care se va respinge acst capăt de cerere.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de a se constata nulitatea absoluta a clauzelor prevăzute la punctul 6 din Convenţiei de credit din nr.(...) in condiţiile  in care nu prevede cursul de schimb LEU-CHF din momentul acordării creditului si permite pe cale de consecinţa suportarea deprecierii monedei nationale  de către împrumutat instanţa reţine următoarele:

Moneda de rambursare a creditului la scadenţă sau anticipat rezultă cu claritate din contract

Contractul de credit în valută conţine un element de risc valutar, însă acesta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Este adevărat că prin aceasta contractul capătă caracter aleatoriu, nemaifiind comutativ, întrucât întinderea prestaţiei împrumutatului nu mai poate fi determinată cu precizie absolută încă de la data naşterii raportului juridic contractual, însă nimic nu se opune acestui caracter aleatoriu, contractul de credit bancar fiind un contract nenumit, al cărui conţinut este rodul exclusiv al voinţei pârtilor contractante, neexistând în legislaţia de drept bancar dispoziţii de drept comun privind contractul de credit bancar.

Atât Codul civil din 1864 cât şi noul Cod civil consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivii căruia împrumutatul trebuie să înapoiere suma nominal primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia.

Prin urmare, principiul nominalismului este tradiţional în contractele de împrumut. în realitate, în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezenţa vreunei clauze abuzive, ci a unei aplicaţii a principiului nominalismului monetar, pe care însuşi legiuitorul î-a instituit. Nu se poate abdica de la acest principiu deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiţionale de funcţionare ale unor instituţii juridice. De altfel, chiar CEJ s-a pronunţat în sensul că nu intră sub incidenţa evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, nu şi dispoziţiile legale. Astfel, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunţată în procedura C 280/1, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reţinut că: "Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protecţia consumatorilor şi la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme aclrninistrative ale unui stat membru, precum cele în discuţie în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conţinutului sau a domeniului de aplicare al acestora."

Întrucât  principiul nominalismului are izvor legal, excepţiile de la acest principiu nu pot fi instituite decât pe cale legală, iar nu pe cale jurisprudentială. Nimic nu se opune ca legiuitorul să prevadă în viitor măsuri speciale de protecţie a consumatorilor în cazul creditelor în valută prin transpunerea în legislaţia română a Directivei nr. 17/2014, însă această reglementare va avea aplicabilitate numai pentru viitor, pentru contractele care se vor fi încheiat sub imperiul unei asemenea reglementări, în acord cu principiul constituţional al neretroactivitătii legii civile noi.

În consecinţă, instanţa a respins  acest capăt de cerere şi, pe cale de consecinţă şi cererea prin care se solicită  obligarea paratei la restituirea sumelor percepute in plus, rezultate din diferenţa dintre nivelul ratei creditului, astfel  cum aceasta a fost stabilita de parti in contract, si nivelul ratelor plătite in cursul derulării contractului, pana la momentul restituirii efective a acestor sume.

Pentru considerentele expuse, instanţa a admis  în parte cererea , a constatat nule absolut clauzele prev. de pct. 5 lit. a şi art. 3 litera d din Condiţii speciale din Convenţia de credit nr. (...) , va obliga pe pârâte să modifice convenţia de credit menţionată prin eliminarea clauzelor constatate abuzive, a obligat pe pârâte să plătească reclamanţilor suma de 4671,16 lei reprezentând dobânda legală aferentă comisionului de risc/administrare.

Conform disp.art. 453 NCPC a obligat intimatele a la plata către reclamanţi a sumei de 1600 lei cheltuieli de judecată,.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii (...) şi  (...) şi de pârâta (...)  - CU SEDIUL PROC. ALES LA (...) - SERVICIU LITIGII care  au considerat-o nelegală şi netemeinică după cum urmează : 

 În apelul formulat de reclamanţi se critică  hotărârea instanţei de fond arătându-se că în mod nelegal  s-a respins capătul de cerere privind  constatarea  clauzei abuzive prev. de pct. 3 lit. din secţiunea condiţii speciale în ceea ce priveşte dreptul băncii  de a modifica în mod unilateral rata dobânzii curente , în condiţiile în care nu s-a prevăzut în mod clar  semnificaţia  sintagmei  „ apariţia unor schimbări  semnificative  pe piaţa monetară”  .

Astfel , instanţa deşi a constatat că această clauză este abuzivă  ,a respins cererea privind înlăturarea clauzei  respective, ajustarea dobânzii  cu consecinţa derulării raporturilor contractuale în continuare şi obligarea pârâtelor la modificarea în acest sens a condiţiilor speciale  ale convenţiei de credit avându-se în vedere că potrivit r.e.t. s-au perceput sume  în plus cu titlu de dobândă .

Referitor la capătul 6 şi 7 din cerere  se arată că  instanţa de fond nu a avut în vedere hotărârea C.J.U.E. din 30.04.2014 în cauza  C-26/13  potrivit cu care consumatorii care încheie un contract de împrumut în valută trebuie să poată evalua  consecinţele economice ale aplicării la rambursarea împrumutului a unui curs de schimb  diferit de cel aplicabil la calcularea sumei împrumutului cu ocazia deblocării acesteia  .

De asemenea , o instanţă naţională poate înlocui o clauză abuzivă  cu o dispoziţie de drept intern pentru a restabili un echilibru între părţile contractante şi a menţine validitatea contractului .

S-a constatat prin  decizia C.J.U.E  menţionată că respectiva clauză ce se referă la cursul de schimb  între forintul maghiar şi francul elveţian fără a  prevederea prestarea unui serviciu  de către împrumutător  creează o sarcină financiară  rezultând din diferenţa de schimb la cumpărare  şi  cursul de schimb la vânzare care nu reprezintă o remuneraţie datorată în schimbul unui serviciu . urmând ca faţă de un consumator normal şi informat , respectiva diferenţă de curs  ar fi putut fi evaluată  ca şi cost al împrumutului său şi să  cunoască efectele  în ceea ce priveşte calculul ratelor, o clauză  abuzivă  putând fi înlocuită cu o dispoziţie de drept naţional cu caracter  supletiv  pentru restabilirea unui echilibru între părţi şi ,menţinerea validităţii contractului .

În apelul pârâtei  se critică  hotărârea instanţei de fond arătându-se că în mod greşit s-a constatat caracterul abuziv al prevederilor art. 5 lit.  a din condiţiile speciale ale convenţiei de credit  referitoare la perceperea unui comision de risc  şi returnarea acestuia  avându-se în vedere art. 4 alin.6 din Legea 193/2000 întrucât comisionul de risc şi dobânda nu intră  categoria clauzelor  ce se referă la cerinţa de preţ şi de piaţă  , iar la momentul încheierii contractului de credit nu exista nici o interdicţie legală sub acest aspect .

Astfel, instanţa de fond a interpretat  în mod greşit art 4  alin.5 d lit.b din Legea 193/2000  coroborat cu art. 1  din acelaşi act normativ avându-se în vedere că la data încheierii convenţiei clauzele contractului erau clare şi neechivoce pentru intimatul reclamant .

De asemenea, instanţa de fond a  aplicat greşit sintagma de consumator  mediu astfel cum este definitivă în legislaţie  ,reclamanţii primind planul de  rambursare  unde sunt menţionate  comisioanele percepute , contractul de credit având la bază  şi Directiva 87 /102/CE şi Directiva 2008  /48/CE.

Se mai arată că  apelanta şi-a îndeplinit obligaţia de informare a clientului  , în cauză nefiind  creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor  ,clauza prev. la art. 5 lit .a fiind clară şi  în concordanţă cu art.  1 şi 4 din Legea 193/2000.

Referitor la caracterul abuziv al art. 3 lit. d  din condiţiile speciale ale convenţiilor de credit  ,referitoare la dreptul băncii de a revizui  unilateral rata dobânzii  se invocă  durata lungă de acordare a creditului  şi faptul că reclamanţii nu au dovedit  că au intenţional negocierea ori excluderea acestei clauze, iar banca s-ar fi opus voinţei acesteia , fiind acordat un credit cu dobândă  fixă  care nu a fost modificată pe perioada contractuală, astfel că  intimaţii nu au suferit un prejudiciu fiind lipsiţi de interes în invocarea acesteia .

Examinând  sentinţa apelată  prin prisma criticilor formulate ,precum şi  analizând cauza sub toate aspectele, tribunalul  în raport de actele şi lucrările dosarului constată că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente :

Cu privire la prima critică din apelul reclamanţilor, tribunalul va reţine că, în situaţia în care clauzele abuzive, fie că sunt constatate direct, fie de o autoritate a statului, nu produc efecte asupra consumatorului.

După eliminarea clauzelor abuzive, contractul poate continua, cu acordul consumatorului, dacă celelalte prevederi contractuale mai au obiect.

Dacă după eliminarea clauzelor considerate abuzive obiectul contractului nu mai are substanţă, consumatorul este îndreptăţit să solicite rezilierea contractului şi are dreptul să solicite despăgubiri/daune interese.

În cauză, se constată că respectiva clauză prevăzută la art. 3 lit. d din condiţiile speciale prevede dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii curente, astfel că, prin constatarea caracterului abuziv al acesteia de către instanţa judecătorească, s-au înlăturat efectele acesteia asupra consumatorului, fără a mai fi necesară eliminarea lor din convenţie, aceasta putând continua fără ca banca să-şi mai poată exercita dreptul de a modifica unilateral dobânda.

Referitor la critica ce vizează respingerea capetelor de cerere cu nr. 6 şi 7 din acţiunea reclamanţilor, tribunalul va reţine că, în Cauza C-26/13,CJUE a interpretat ca diferenta de curs nu face parte din pret si de aceea instantele nationale pot constata, daca toate celelalte conditii sunt indeplinite, ca aceasta clauza este abuziva, iar interpretarea CJUE este obligatorie pentru instantele nationale.

Totusi, s-a reţinut în considerente că fiecare instanta nationala în parte, care va fi sesizata cu o problema legata de clauzele abuzive, va fi pusa sa analizeze mecanismul de schimb al monedei straine, Curtea nefiind in masura sa solutioneze spete concrete, ci doar sa interpreteze Directivele europene.

In decizia CJUE se mentioneaza ca in ceea ce priveste particularitatile mecanismului de schimb al monedei straine, revine instantei de trimitere sarcina de a stabili daca un consumator mediu, normal informat si suficient de atent si de avizat, putea nu numai sa cunoasca existenta diferentei, in general prezenta pe piata valorilor mobiliare, dintre cursul de schimb la vanzare si cursul de schimb la cumparare ale unei monede straine, ci si sa evalueze consecintele economice, potential semnificative, pentru acesta ale aplicarii cursului de schimb la vanzare pentru calcularea ratelor la care va fi in definitiv obligat si, prin urmare, costul total al imprumutului sau.

Analizându-se caracterul abuziv al clauzei înscrise la art. 6 din convenţia de creditConform art. 4 alin. 1) din Legea 193/2000 „ O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăşi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează,in detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor. Alin, 2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fără a da posibilitatea consumatorului sa influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respective”.

Astfel, prin prisma acestei reglementari, clauza de risc valutar nu constituie o clauza abuziva întrucât reclamanţii, in calitate de consumatori, au avut posibilitatea reala de a negocia conţinutul acestei clauze.In aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie sa se aibă in vedere criteriul echivalentei prestaţiilor, fapt ce presupune existenta unei proporţionalităţi intre drepturile si obligaţiile asumate de către părţi, or, clauza de risc valutar ce cade in sarcina exclusiva a consumatorului  nu se poate considera că denaturează raportul juridic obligaţional prin îngreunarea excesiva a situaţiei consumatorului si conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproporţional, în condiţiile în care s-a constatat prin cauza menţionată că diferenta de curs nu face parte din preţ.

Tocmai de aceea preluând dispozitiile art. 4 .1 al Directivei nr.93/13/CE legiuitorul român a reglementat la rândul sau excluderea privind pretul contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin.6 din Lg. 193/2000.

Prin aceasta dispozitie se urmareste evitarea ca un consumator sa utilizeze legislatia clauzelor abuzive pentru a contesta pretul convenit cu un profesionist pe un bun sau serviciu determinat

De asemenea, in considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie luat in calcul si aptitudinea acesteia de a îndepărta conţinutul contractului in favoarea celui care a impus clauza, riscul valutar materializându-se in obţinerea de către banca a unui câştig injust in detrimentul consumatorului, contrar principiului echităţii si bunei-credinţe, principii ce trebuie sa guverneze relaţiile contractuale, ceea ce în cauză nu s-a realizat, consumatorul acceptând efectele acestei clauze a riscului valutar pe termen lung, în cunoştinţă de cauză.

Referitor la acest capăt de cerere, privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind riscul valutar, instanţa reţine că potrivit prevederilor art.1584 cod civil 1864 (aplicabil în temeiul art. 3 si art. 102 din Legea 71/2011), obligația principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadență lucruri de același gen, aceeași cantitate si de aceeași calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului şi acela al plății.

Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat în moneda CHF, la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil vechi ).

Contractul de credit în valută conţine, aşadar, un element de risc valutar, însă acesta nu îl transformă automat într-un contract abuziv.

În cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezenţa niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuşi legiuitorul.

Pe de altă parte, reclamanţii invocă faptul că banca nu i-a informat în mod corect şi precis asupra produsului oferit însă această împrejurare nu poate fi reţinută deoarece din probele administrate, banca a dovedit că în ceea ce priveşte moneda în care se va acorda împrumutul, avantajele acesteia, dobânda şi condiţiile de garanţie, părţile au purtat discuţii, banca oferind relaţiile necesare pentru ca reclamanţii să-şi asume obligaţiile contractuale în cunoştinţă de cauză, sens în care au avut loc mai multe întâlniri tocmai pentru a da reclamanţilor posibilitatea prospectării pieţei şi evaluarea cât mai precisă a produsului oferit.

Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge apelul reclamanţilor potrivit art. 480 c. Proc. civ. ca nefondat.

Şi apelul pârâtei este nefondat

Referitor la critica ce vizează constatarea caracterului abuziv al clauzei privind perceperea comisionului de risc, tribunalul va reţine că, potrivit jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene a reusit sa contureze definitia consumatorului ca fiind acea parte vulnerabila din punct de vedere economic si mai putin experimentata în materie juridica si a statuat ca cel care actioneaza în calitate profesionala, nu poate fi considerat consumator ( CJCE 19.01.1993 cauza C.89/91 Shearson).

Dispozitiile Legii nr. 193/2000 transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, legiuitorul european si cel national dând instantei de judecata posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula , în masura în care retine ca acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea interventie a instantei nu este de natura sa înfrânga principiul fortei obligatorii a contractului consacrat în art. 969 al.1 C.civ., asa cum sustine pârâta, întrucât libertatea contractuala nu este una absoluta sau discretionara de a contracta.

Un contract are putere de lege între partile contractante pentru ca este prezumat a fi dominat de buna credinta si utilitate pentru ambele parti, forta juridica deplina fiind recunoscuta numai acelor conventii care nu intra în conflict cu ordinea publica si bunele moravuri .

Într-adevar, potrivit art. 5 C.civ. nu se poate deroga prin conventie sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri

De aceea, conform dispozitiilor art. 1, alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract încheiat între comercianti si consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fara echivoc, pentru întelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”, dându-se în acest fel posibilitatea atât partilor dar si instantei de a verifica si constata legalitatea fiecarei clauze .

Asigurarea respectarii acestui principiu o asigura prevederile alineatului 3 din acelasi articol, potrivit carora” se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, „O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul, va fi considerata abuziva daca, prin ea însasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor”.

În cauză, parata nu a reusit sa dovedeasca faptul ca perceperea comisionului de risc este justificata ,acest comision de risc intrând sub incidenta prevederilor Legii nr.193/2000, întrucât motivatia perceperii acestui comision nu este detaliata nici în conditiile speciale, dar nici în conditiile speciale ale conventiei, astfel ca nu numai reclamantii, la momentul încheierii conventiei, însa nici instanta nu poate aprecia asupra legalitatii perceperii acestui comision.

Pe de alta parte, aceasta clauza este de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor si anume în detrimentul consumatorilor, deoarece în cazul achitarii comisionului de risc pe toata durata conventiei de credit, s-ar ridica la o suma considerabilă în raport de valoarea totală a creditului.

În aceasta situatie, cu atât mai mult, garantiile puse la dispozitie de catre reclamanti, în calitate de consumatori ar acoperi aceasta diferenta.

De asemenea, acest comision de risc nu-si gaseste aplicabilitatea deoarece în baza conventiei de credit s-a încheiat si o polita de asigurare pe toata durata derularii contractului, astfel ca riscul cade în sarcina societatii de asigurari.

Într-adevar, conform dispozitiilor art.1 alin.1 din Legea nr.193/2000, orice contract încheiat între comercianti si consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru întelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate, iar în alin.2 al aceluiasi articol se prevede ca, în caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

Totodata, potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, ,, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeaza în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor”.

Şi cea de-a doua critică este neîntemeiată întrucât în cuprinsul art. 3 lit. d din Conditiile speciale ale Conventiei de credit este specificat faptul ca „Banca isi rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobanzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua structura a ratei dobanzii; rata dobanzii astfel modificata se aplica de la data comunicarii”.

Aceste prevederi contractuale constituie o clauza abuziva, astfel cum este aceasta definita de Legea nr. 193/2000. Astfel, potrivit articolului 4 din aceasta lege constituie o clauza abuziva acea clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

In Anexa la lege sunt enumerate acele prevederi contractuale care sunt considerate clauze abuzive, la lit. a) fiind stipulate acele dispozitii contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica in mod unilateral clauzele contractuale, fara a avea un motiv specificat in contract si acceptat de consumator prin semnarea acestuia.

In speta, sunt intrunite conditiile legale ca aceasta clauza sa fie declarata abuziva, intrucat reclamantii au calitatea de consumatori, in sensul definit de lege, iar banca de comerciant, contractul incheiat fiind unul standard.

In momentul in care a fost incheiat acest contract, consumatorul a actionat de pe o pozitie inegala in raport cu banca, iar contractul incheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de catre imprumutator, fara a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau inlatura vreuna din aceste clauze,iar consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze respectiva clauză din contract.

Aceasta clauza, care da dreptul imprumutatorului de a modifica unilateral dobanda, nu este raportata la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind mentionat generic drept „schimbari semnificative pe piata monetara”.

Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala cu „schimbarea semnificativa pe piata monetara” invocata de Banca.

Prin neindividualizarea in nici un mod a elementelor care permit bancii modificarea unilaterala a dobanzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care sa dea bancii acest drept, lasand practic la libera sa apreciere majorarea dobanzii, aceasta clauza incalca prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa il prejudicieze pe consumator.

Prin majorarea in acest fel a dobanzii s-a creat un dezechilibru semnificativ in ceea ce il priveste pe consumator, intrucat dobanda a crescut fara ca acesta sa aiba posibilitatea sa verifice baza reala a acestei cresteri, oferind Bancii dreptul discretionar de a revizui rata dobanzii curente, fara ca noua rata sa fie negociata cu clientul, acesta urmand a fi doar instiintat.

Pentru aceste considerente şi apelul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat , potrivit art. 480 C. Proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii (...) şi  (...) şi de pârâta (...)  - CU SEDIUL PROC. ALES LA (...) - SERVICIU LITIGII, împotriva sentinţei civile nr. 8175/2015  pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 29099/280/2014,.

Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2016.

Domenii speta

Spete similare