Constatare nulitate act juridic

Decizie 1867/2016 din 01.06.2016


Cod ECLI ECLI:RO:TBARG:2016:013.001867

Dosar nr. 390/299/2015*

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1867/2016

Şedinţa publică de la 01 Iunie 2016

Obiectul cauzei:constatare nulitate act juridic

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de faţă, deliberând:

Constată că, prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 20.05.2014 sub nr. 10742/300/2013, reclamanta (...) a chemat în judecată pe pârâta (...) , solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea clauzei prevăzute de art. 4 din contractul de credit bancar nr. (...) referitoare la obligarea achitării comisionului de acordare a creditului calculat la 5% din valoarea creditului acordat în sumă de (...) lei, evaluat la (...) lei; obligarea pârâtei la restituirea acestei din urmă sume, precum şi la plata dobânzii legale începând cu data de 19.08.2009; să se constate nulitatea clauzelor prevăzute de art. 5 şi art. 6 din contractul de credit bancar nr. (...) referitoare comisionul de rambursare anticipată şi respectiv la dobânda anuală efectivă, calculată în mod excesiv la 19,81%, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii 193/2000, Directiva 93/13/CEE, art. 969 – 970, art. 977 şi urm., 948, 992 şi urm. C.civ. coroborate cu art. 1092 C.civ.

Pârâta a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, apreciind competenţa ca aparţinând Judecătoriei Sectorului 1, unde îşi are sediul, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 12419 din 14.11.2014, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, invocată de către pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, pe rolul căreia, cauza a fost înregistrată la data de 6.01.2015 sub nr. dosar 390/299/2015 care, la rândul său prin sentinţa civilă nr. 3253/20.02.2015 a  declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești pe rolul căreia cauza a fost înregistrata sub acelaşi număr de dosar la data de 06.01.2015.

În cauza a fost administrata proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa  civilă nr. 4775/2015 Judecătoria Piteşti a  admis cererea, în parte, formulată de reclamanta (...) ,  a constatat nule absolut clauzele prev. de pct. 4 şi de art. 5 din contractul de împrumut nr. (...) .

A fost obligată pârâta să modifice convenţia de credit menţionată prin eliminarea clauzelor constatate abuzive.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de (...) lei reprezentând comision de acordare credit şi dobânda legală aferentă începând cu data 19.08.2009 şi până la data plăţii efective.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 19.08.2009 părţile au încheiat convenţia de credit nr. contractul de credit bancar nr. (...)  prin care reclamanta a beneficiat de un împrumut acordat de pârâtă.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta solicita să se constate nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 4 din contractul de credit bancar nr. (...) referitoare la obligarea achitării comisionului de acordare a creditului calculat la 5% din valoarea creditului acordat în sumă de (...) lei, evaluat la (...) lei; obligarea pârâtei la restituirea acestei din urmă sume, precum şi la plata dobânzii legale începând cu data de 19.08.2009; să se constate nulitatea clauzelor prevăzute de art. 5 şi art. 6 din contractul de credit bancar nr. (...) referitoare comisionul de rambursare anticipată şi respectiv la dobânda anuală efectivă, calculată în mod excesiv la 19,81%

Astfel, prin art. 4 din contract pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia  de a achita comision de acordare credit calculat ca procent aplicat la suma solicitată asa cum este menţionată în cererea de credit, fiind reţinut din credit la data acordării împrumutului.

Comisionul de acordare a fost stabilit la 5% din suma acordată, (...) lei, respectiv (...) lei.

Comisionul a fost reţinut de pârâtă în momentul acordării creditului conform ordinului de plată nr. (...)

Prin art. 5 din contract pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia  de a achita comision de rambursare anticipată credit calculat ca procent aplicat la suma rambursată anticipat

La art. 6 din contract s-a reglementat situaţia dobânzii anuale efective.

Astfel, dobânda a fost stabilită la 16,86 %, iar dobânda anuală efectivă la 19.81%, precizându-se clar cuantumul acesteia şi elementele componente în momentul încheierii contractului

Situaţia expusă se probează cu înscrisurile depuse la dosar.

Conform disp. art. 4 din Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”

Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. O conditie contractuala care nu s-a negociat individual se considera ca fiind inechitabila daca, in contradicţie cu condiţia de buna credinţa, provoacă un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile parţilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.

Se consideră întotdeauna ca o condiţie care nu s-a negociat individual este condiţia care a fost redactata in prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta conţinutul condiţiei, in special in cazul unui contract standard formulat in avans. In jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene s-a pronuntat in repetate randuri asupra interpretarii Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (Hotararea pronuntata la data de 27.07.2000 in cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero Curtea de Justitie, Hotararea pronuntata la 26.10.2006 in cauza Elisa Maria Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotararea Curtii de Justitie din data de 4 iunie 2009 pronuntata in cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet SustiknéGyőrfi).

Pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Contractele încheiate de parti sunt preformulate, standard, iar eventualele diferente între alte contracte nu se datoreaza negocierii cu clientii, ci particularitatilor fiecarui client in parte.

Prin  art. 4 din contract pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia  de a achita comision de acordare credit calculat ca procent aplicat la suma solicitată aşa cum este menţionată în cererea de credit, fiind reţinut din credit la data acordării împrumutului.

Prin art. 5 din contract pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia  de a achita comision de rambursare anticipată credit calculat ca procent aplicat la suma rambursată anticipat

Pârâta a susţinut că s-a conformat dispoziţiilor OUG 50/2010 şi a eliminat acest comision.

Aceste clauze nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost inserate în contractul preformulat, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere. Banca  nu a adus vreo dovadă în sensul că aceste clauze au fost negociate sau ca reclamanta ar fi avut posibilitatea de a negocia, cum ar fi discuţii prealabile, corespondenta etc.

Prima clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului având în vedere cuantumul şi faptul că acest comision intră în cuantumul total al creditului, reclamanta achitând dobânda aferentă acestei sume.

Pârâta nu a justificat necesitatea şi destinaţia perceperii unui astfel de comision.

Suma percepută cu acest titlu este raportată la cuantumul împrumutului acordat, astfel încât nu se poate susţine că a fost încasată în vederea întocmirii documentaţiei necesare acordării creditului.

De asemenea, perceperea unui comision de rambursare anticipată nu a fost justificată de bancă.

Achitarea de către consumator a unui astfel de comision alături de celelalte costuri determinate de plata anticipată ar crea, de asemenea, un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului 

Consimţământul dat de consumator la momentul încheierii contractului este considerat de legiuitor inexistent deoarece a fost exprimat în condiţii de constrângere financiară, stare de care pârâta în calitate de comerciant, a înţeles să se folosească, impunând obligaţii excesive reclamantei aflată într-o poziţie defavorabilă.

Pentru considerentele expuse, instanţa a constatat nule absolut clauzele prev. de pct. 4 şi de art. 5 din contractul de împrumut nr. (...) .

A obligat pe pârâtă să modifice convenţia de credit menţionată prin eliminarea clauzelor constatate abuzive.

Comisionul de acordare a fost stabilit la 5% din suma acordată, (...) lei, respectiv (...) lei.

Comisionul a fost reţinut de pârâtă în momentul acordării creditului conform ordinului de plată nr. (...) .

De asemenea, în temeiul art. 1088 C.civ, care stabileşte o evaluare legală a prejudiciului încercat de creditor în cazul executării cu întârziere o obligaţiei de a plăti o sumă de bani, pârâta a fost obligată la plata, către reclamantă, şi a dobânzii legale aferente începând cu data de 19.08.2009 data plăţii, până la data restituirii efective, pentru repararea pagubei integrale suferite de reclamanţi (damnum emergens şi lucrum cessans)

La art. 6 din contract s-a reglementat situaţia dobânzii anuale efective.

Astfel, dobânda a fost stabilită la 16,86 %, iar dobânda anuală efectivă la 19.81%, precizându-se clar cuantumul acesteia şi elementele componente în momentul încheierii contractului

 Dobanda  in sine, fiind un cost al unui credit, nu poate fi considerata abuziva si pur si simplu eliminata.

Consumatorii  se pot considera prejudiciati de faptul ca banca nu a redus dobanda, odata cu indicele Euribor, si pot cere instantei recuperarea prejudiciului, insa in baza altei legi, si nu a clauzelor abuzive.

Pe de altă parte, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului şi împreună cu marja de profit a băncii formează preţul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil - aşa cum rezultă în cauză în acest sens fiind dispoziţiile Legii nr. 193/2000 [art. 4 alin. (6)] care au transpus Directiva nr. 93/13/CEE.”

În consecinţă, instanţa a reţinut că dobânda stabilită în contract nu poate fi interpretata ca fiind abuziva, întrucât a fost exprimata in mod clar si inteligibil, sub acest aspect cererea fiind respinsă .

Împotriva sentinţei civile de mai sus a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege cu privire la constatarea ca abuzive a clauzelor contractului încheiat între părţi.

Aceasta a arătat faptul că instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare, în condiţiile în care nu s-a pronunţat asupra probei cu interogatoriul reclamantei şi probei testimoniale cu un martor solicitate prin întâmpinare, propuse pentru a face dovada condiţiilor de încheiere a contractului între părţi şi a negocierilor existente între acestea.

Menţionează că prima instanţă a  aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 4 alin.1 şi alin.6 din Legea nr. 193/2000, alin.1 lit.a din Anexa la Legea nr.193/2000, Directivei nr.93/13/CEE şi art.969 şi art.1088 alin.2 C.civil.

Susţine că prevederile art.4 şi 5 din Contractul de credit nu au un caracter abuziv, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, iar acestea se referă la costul total al creditului, fiind clar exprimate.

În plus, intimata reclamantă a acceptat condiţiile creditului bancar în integralitate şi a urmărit satisfacerea propriilor interese financiare, având o perioadă suficientă de timp pentru a reflecta asupra acestuia şi acordându-i-se posibilitatea negocierii sale, astfel că nu poate invoca lipsa unor cunoştinţe minime privind obligaţiile asumate, raportat şi la împrejurarea că aceasta este grefier la Tribunalul Bucureşti.

Apreciază că aceste clauze contractuale nu au fost de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, banca virând în contul curent al reclamantei împrumutul solicitat, iar cuantumul comisionului solicitat nu are un caracter important, raportat la valoarea creditului.

Invocă principiul priorităţii şi aplicării imediate şi directe a dreptului comunitar.

Arată că în mod greşit prima  instanţă a reţinut că suma de (...) lei reprezintă cuantumul  comisionului de acordare credit, cuantumul acestuia fiind mai redus, aspect ce urmează a-l proba prin depunerea extrasului de cont.

Susţine că prima instanţă nu a prezentat motivele pentru care a apreciat că art.5 din contractul de credit ar avea caracter abuziv, comisionul de rambursare anticipată era legal perceput, în raport de dispoziţiile în vigoare la momentul încheierii convenţiei părţilor, iar ulterior a fost eliminat, prin încheierea actului adiţional din 19.09.2010, potrivit OUG nr.50/2010, astfel încât nu mai prezintă interes solicitarea reclamantei sub acest aspect, fiind lipsită şi de obiect.

Menţionează că în mod nelegal prima instanţă a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii legale începând cu data de 19.08.2009, momentul de la care se datorează dobânda legală moratorie fiind cel al pronunţării hotărârii, cel mai devreme de la data formulării cererii de chemare în judecată.

Legal citată, intimata a depus întâmpinare la data de 20.11.2015, prin care a solicitat respingerea apelului.

Prin decizia civilă nr. 344/03.02.2016 pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia civilă s-a admis excepţia necompetentei materiale (functionale/specializate) a secţiei civile a Tribunalului Argeş şi s-a declinat competenţa soluţionării apelului în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Argeş la data de 15.02.2016 sub acelaşi număr de dosar.

Prin decizia nr.92/26.02.2016, Tribunalul Specializat Argeş a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Argeş.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a trimis cauza Curţii de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă pentru a hotărî asupra conflictului.

Prin sentinţa civilă nr.170/F-CC/04.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti-Secţia a II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş- Secţia Civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 11.04.2016.

 Analizând  sentinţa civilă apelată prin prisma criticilor formulate, având în vedere şi efectul devolutiv al apelului statuat prin dispoziţiile art.476 Cod pr.civilă, tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

 Deşi sunt reale susţinerile apelantei potrivit cărora prima instanţă a omis să analizeze solicitarea sa de încuviinţare a probei cu interogatoriul reclamantei şi probei testimoniale cu un martor cuprinsă în întâmpinarea depusă la data de 20.08.2014, această împrejurarea nu este de natură a îi încălca acesteia dreptul la apărare, consacrat prin dispoziţiile art.13 C.pr.civ., în condiţiile în care aceasta a uzat de posibilitatea legală instituită prin  art.478 alin.2 şi art.479 alin.2 C.pr.civ., potrivit cărora instanţa de apel poate dispune completarea probelor administrate în prima instanţă, înţelegând, în şedinţa publică din 04.05.2016 să solicite aceste categorii de probe, care, de altfel au fost încuviinţate de instanţa de control judiciar, astfel încât nu i s-a produs nicio vătămare prin această omisiune.

Potrivit art. 1 din Legea nr.193/2000 – “(1) Orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. (2) În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. (3) Se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii “.

In conformitate cu dispozitiile art. 4 din Lege “  (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.  (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.  (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”.

În acest sens, condiția prevăzută de art. 4 alin. 2 privind lipsa unei negocieri directe este îndeplinită, intrucat contractul incheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de catre imprumutator, fara a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau inlatura vreuna din aceste clauze (orice probă contrară revenind paratei, potrivit art. 4 alin. 3).

Ori, cu toate că apelanta a afirmat că a acordat posibilitatea debitoarei reclamante să negocieze prevederile contractului de credit a căror nulitate se solicită a fi constatată, tribunalul reţine că aceasta nu a înţeles să probeze această susţinere, din răspunsurile la interogatoriul administrat reclamantei (întrebările nr.7-10) rezultând că, raportat la nemulţumirile adresate angajaţilor băncii cu privire la cuantumul comisioanelor şi dobânzii contractuale de către aceasta, în momentul încheierii convenţiei părţilor, i s-a comunicat că contractul de credit este standard, neputând fi modificat.

Instanța mai are în vedere faptul că art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 impune și o altă condiție pentru existența unei clauze abuzive – clauza trebuie să creeze, contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Buna-credință presupune, din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. Per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu

Ori, prin dispoziţiile art.4 şi art.5 din Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. (...) , se impune pentru reclamantă plata comisioanelor de acordare şi de rambursare anticipată, fără ca acestea să fie definite sau să se detalieze pentru ce servicii sunt datorate ( fiind doar o menţiune generică în sensul că sunt necesare pentru a acoperi cheltuielile cu privire la acordarea împrumutului, şi, respectiv, în cazul rambursării anticipate), însă, trebuie menţionată şi împrejurarea că, faţă de prevederile art.6 din convenţia părţilor, dobânda anuală efectivă se calculează şi raportat la comisionul de acordare, fiind datorată pe toată perioada contractuală, nefiind indicat costul suportat de banca si care trebuie acoperit din aceste comisioane.

Mai mult, apelanta nu a prezentat nicio explicaţie cu privire la modalitatea de stabilire a comisionului de acordare a creditului, în condiţiile în care acesta se raportează la suma împrumutată, reprezentând 5% din aceasta, iar nu la volumul de activitate al angajaţilor băncii, ce ar fi fost determinat de acordarea creditului solicitat de reclamantă, fiind de necontestat, pe de altă parte, că înscrisul constatator al convenţiei părţilor are un caracter preformulat, pentru fiecare tip de credit în parte, astfel încât, în mod evident nu necesită activităţi de concepere sau de redactare a acestuia, neexistând negocieri cu privire la clauzele contractuale.

Contrar celor susţinute de apelantă, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, prin art.6 alin.4 din Legea nr.193/2000 se transpune în legislaţia internă dispoziţiile Directivei nr.93/13/CEE, iar, din analiza acestora ,rezultă că nici legislaţia internă şi nici cea comunitară nu au exclus ab initio controlului de legalitate al prevederilor contractuale cu care este învestită  instanţa de judecată, clauzele referitoare la obiectul principal al contractului, fiind posibilă o asemenea verificare în măsura în care  acestea nu sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Nu pot fi primite nici susţinerile apelantei potrivit cărora aceste comisioane sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv raportat la dispoziţiile art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, teza a II-a , întrucât acestea nu este de natură a satisface cerinţele de preţ şi de plată, ci are o natură juridică distinctă, fiind perceput de aceasta cu titlu de „comision de acordare a creditului şi de rambursare anticipată”.

Pe de altă parte, introducerea unui comision în rata dobânzii lunare datorate de către împrumutat nu determină imposibilitatea analizării caracterului abuziv a clauzei contractuale ce îl stabileşte, o interpretare contrară ducând la  eludarea dispoziţiilor legale în materia protecţiei drepturilor consumatorului.

Totodată, împrejurarea că instituţia bancară a acordat intimatei împrumutul solicitat de aceasta nu este de natură a acorda acesteia posibilitatea de a percepe comisioane suplimentare, întrucât în schimbul sumei împrumutate debitorii sunt obligaţi la plata debitului şi dobânzii aferente.

Indiferent de calificarea intimatei ca fiind consumator mediu, raportat la împrejurarea că deţine studii juridice, şi chiar în prezenţa concurenţei comerciale existente între diverse instituţii bancare, chiar şi în condiţiile în care intimata a cunoscut costul creditului, faţă de împrejurarea că nu s-a făcut dovada existenţei negocierilor cu privire la aceste comisioane, în cazul concret contractul fiind unul de adeziune, iar dezechilibrul intre obligatiile si drepturile partilor este unul  semnificativ, tribunalul apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut caracterul abuziv al acestor clauze.

Valoarea comisionului de acordare a creditului este una însemnată, fiind 5% din suma împrumutată, susţinerea apelantei că suma de (...) lei stabilită cu acest titlu ar fi modică, neputând fi primită, împrejurare faţă de care, reţinând şi că aceasta a fost inclusă în costul creditului la care se percepe dobânda lunară, în condiţiile în care nu s-a stipulat restituirea sumei plătite de debitoare cu acest titlu de comision de acordare credit şi rambursare anticipată şi nici vreo contraprestaţie a băncii legată de perceperea acestor comisioane, tribunalul constată că  acestea sunt de natură a crea în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ intre obligaţiile si drepturile părţilor.

Apelanta nu a probat afirmaţia sa în conformitate cu care comisionul de acordare plătit de reclamantă ar fi inferior sumei de (...) lei, din OP nr. (...) anexat cererii introductive rezultând că în contul reclamantei a fost virată suma de (...) lei, iar nu cea care a format obiectul contractului de împrumut, de (...) lei, existând o diferenţă de (...) lei, astfel încât în mod evident instituţia bancară a reţinut comisionul de acordare a creditului, stipulat în mod expres în contract.

Contrar susţinerilor apelantei, tribunalul reţine că prima instanţă şi-a motivat soluţia de constatare a caracterului abuziv a clauzei prevăzute de art.5 din Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. (...) , şi aceasta respectă cerinţele impuse de art.425 alin.1 lit.b C.pr.civ., fiind menţionate motivele de fapt şi de drept ce au condus la această soluţie, împrejurare faţă de care această critică este neîntemeiată.

Astfel, tribunalul constată că s-a prezentat pe larg examenul critic al magistratului cu privire la rezultatul deliberării, astfel încât se poate stabili silogismul judiciar pe care acesta l-a avut în vedere, de natură a explica şi justifica dispozitivul încheierii atacate.

Pe de altă parte, nu pot fi primite criticile apelantei în sensul că nu au fost respectate dispoziţiile art.6 par.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, un proces civil  finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu respectarea garanţiilor prevăzute de art.6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, include şi dreptul părţilor de a fi în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate susţinerile şi apărările lor de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor,  cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (cauzele Gheorghe contra României şi Albina contra României), iar din analiza hotărârii pronunţate de prima instanţă rezultă că aceste cerinţe au fost respectate.

O clauză care are un caracter abuziv nu poate fi considerată că poate produce efecte juridice, raportat la împrejurarea că nu încălca nicio dispoziţie legală în vigoare în momentul formulării acesteia, iar susţinerile apelantei potrivit cărora a fost încheiat între părţi un act adiţional la data de 19.09.2010 nu sunt probate, acesta nefiind depus la dosarul cauzei, împrejurare faţă de care reclamanta justifică interesul de a solicita constatarea caracterului abuziv a acestei clauze.

Dobânda legală la care a fost obligată pârâta prin hotărârea primei instanţe priveşte cea care a fost achitată de reclamantă raportat la valoarea comisionului de acordare a creditului, şi în mod evident, aceasta este datorată din momentul plăţii efectuate de reclamantă, întrucât, ca urmare a constatării caracterului abuziv al acestei clauze, dispare fundamentul efectuării acestei prestaţii de către debitor, astfel încât, plata efectuată de aceasta are un caracter nedatorat, conform art.1092 C.civil, impunându-se repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul reţine că hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a legii, a normelor comunitare şi a probelor administrate în cauză, împrejurare faţă de care, în conformitate cu dispoziţiile art.480 alin.1 C.pr.civ., va respinge apelul formulat de  pârâtă ca nefondat.

Va lua act că intimata solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge apelul formulat de apelanta-  pârâtă (...), împotriva sentinţei civile nr. 4775/02.06.2015 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 390/299/2015, în contradictoriu cu  intimata-reclamantă (...) , ca nefondat. Ia act că intimata solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.  Definitivă.  Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.06.2016.