Anulare act administrativ. Permis portarmă. Proporţionalitatea sancţiunii

Rezumat:

Reclamantului i s-a imputat pasivitatea, respectiv neînştiinţarea „de îndată” cu privire la utilizarea armei a celui mai apropiat organ de poliţie. Situaţia de fapt invocată de către pârât în justificarea sancţiunii aplicate este doar parţial confirmată de înscrisurile depuse la dosar. Astfel, instanţa constată că reclamantul a înştiinţat angajatorul său despre utilizarea armei după o perioadă scurtă de timp (la 04.04.2016 faţă de 28.03.2016 – data folosirii armamentului), înştiinţarea postului de poliţie abia la data de 18.04.2016 nefiind imputabilă reclamantului. Neîndoielnic, obligaţia de a aduce la cunoştinţa organelor de poliţie putea şi trebuia îndeplinită de către reclamant, dar aplicarea sancţiunii anulării avizului port armă în condiţiile de fapt descrise apare ca disproporţionată. Mai mult decât atât, din cercetările efectuate a rezultat că utilizarea armei a avut loc în condiţii care nu au produs o stare de pericol cu privire la bunuri şi persoane, aspect de natură a contribui la aprecierea că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru anularea avizului de port armă.

(Decizia nr. 273 din 21 februarie 2017, dosar nr. 2559/86/2016)

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 2559/86/2016 din data de 15 iunie 2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie B. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 218418 din data de 04.05.2016, prin care s-a dispus anularea avizului port-armă nr. 219638/1985 precum şi a răspunsului înregistrat sub nr. 219344/02.06.2016 la contestaţia formulată de reclamant împotriva Dispoziţiei nr. 218418/04.05.2016 prin care s-a dispus anularea avizului port-arma nr. 219638/1985.

Pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării acţiunii şi a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi menţinerea actului atacat, inclusiv a măsurii dispuse, ca fiind legală şi temeinică.

Prin sentinţa nr. 1430 din 07.11.2016, Tribunalul Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie B., ca nefondată. A constatat cererea de suspendare rămasă fără obiect.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru netemeinicie. În motivare a arătat că în cererea introductivă a arătat că Dispoziţia nr. 218418/04.05.2016 a fost emisă de către intimată, ca urmare a încheierii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei Seria PF nr. 0170466/20.04.2016 de agent constatator din cadrul Postul de Politie C., prin care a fost sancţionat cu "avertisment", iar ca măsură complementară s-a dispus "anularea permisului port arma de serviciu pentru arma AKM seria 0729", pentru faptul că, în data de 28.03.2016 a folosit pistolul mitraliera AKM , trăgând un cartuş de manevra asupra unei haite de câini care l-a atacat, fără sa anunţe ulterior cel mai apropiat organ de politie despre efectuarea uzului de armă, faptă ce constituie contravenţie potrivit art. 33 alin. 2 din Legea 295/2004 republicată si sancţionată potrivit art. 130 al. l lit. e şi art. 130 alin. 2 lit. b din Legea nr. 295/2004. Împotriva procesului verbal de contravenţie sus citat a formulat plângere contravenţională pe rolul Judecătoriei D., ce formează obiectul Dosarului nr. 1291/227/2016, plângere ce a fost admisă, în sensul că sancţiunea complementară a anularii avizului port armă a fost anulată de către Judecătoria D., potrivit certificatului de grefă depus la dosar. Reiterează împrejurările în care a fost nevoit să tragă un cartuş de manevră, respectiv pentru a se apară de o haită de câini şi a-şi apăra în acest fel viaţa, solicită să se aprecieze că fapta contravenţională pentru care a fost sancţionat este de o gravitate redusă şi raportat la această situaţie, măsura anulării avizului de port-armă este deosebit de severă. Motivat de faptul că nu va mai putea folosi arma de serviciu, în viitorul apropiat îi va fi desfăcut contractul individual de muncă, întrucât fără armă nu va mai putea desfăşura activitatea de pădurar, nefiind tocmai la o vârstă tânără la care să îşi găsească un alt loc de muncă, are vârsta de 54 ani şi desfăşoară activitatea de pădurar din anul 1985, astfel că i-ar fi foarte greu să-şi găsească un alt serviciu. Menţionează că în prezent contractul individual de muncă al reclamantului este suspendat pentru o perioadă de 6 luni, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentului litigiu şi a plângerii contravenţionale de care a făcut mai sus vorbire. Arată că în mod greşit instanţa de fond a motivat că actul de contravenţie există şi nu a fost anulat, motiv pentru care şi măsura complementară ar subzista, neavând în vedere soluţia pronunţată de instanţa ce a soluţionat plângerea contravenţională, instanţa ce, din punctul său de vedere, este competentă să soluţioneze şi sancţiunea complementară, atâta vreme cât este stabilită prin proces-verbal de contravenţie, contrar motivării instanţei, cum că Judecătoria D. nu ar fi competentă să soluţioneze şi această sancţiune complementară. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei recurate, iar pe fond, admiterea acţiunii cum a fost formulată.

În drept îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 483 al.1 Cod procedură Civilă.

Intimatul pârât Inspectoratul Judeţean de Poliţie B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivare a arătat că prin adresa nr. 455.182 din 22.04.2016, Postul de Poliţie C. a înaintat către Serviciul de Ordine Publică documentaţia întocmită în cazul folosirii armamentului din dotare, întrucât nu mai erau îndeplinite condiţiile legale care au stat la baza eliberării avizului port armă de serviciu pentru petent nr. 219418/1985, prin Dispoziţia nr. 218418 din 04.05.2016 s-a dispus anularea acestuia. Astfel, art. 33 alin. 2 din Legea 295/2004 republicată privind regimul armelor şi al muniţiilor prevede obligaţia personalului dotat cu armament de a denunţa „de îndată cel mai apropiat organ de poliţie", în cazul efectuării uzului de armă. Nerespectarea acestei prevederi legale, angajează răspunderea contravenţională a persoanei în cauză conform art. 129 pct. 15, dar stabileşte şi sancţiunea complementară de „suspendarea dreptului de deţinerea, de port şi folosire a armelor", potrivit art. 130 alin. 2 lit. b. Arată că într-adevăr, Judecătoria D. a soluţionat plângerea contravenţională împotriva procesului verbal cu numărul de mai sus prin sentinţa nr. 1813/21.10.2016 în sensul anulării măsurii complementare, însă fără a ţine cont de dispoziţiile art. 46 alin. 3 din Legea 295/2004 care prevede că „măsura complementară este supusă controlului judecătoresc potrivit Legii 554/2004", fapt pentru care tribunalul era competent să soluţioneze capătul de cerere prin care s-a solicitat înlăturarea măsurii complementare a anulării avizului port armă. Consideră sentinţa pronunţată de către instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică, pronunţată în baza probatoriului administrat şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente. Consideră că nu s-a făcut dovada că situaţia de fapt reţinută în procesul verbal contravine realităţii, astfel actul de contravenţie există, sancţiunea principală subzistă, motiv pentru care instanţa de fond constată în mod corect că şi sancţiunea complementară trebuie menţinută. De asemenea, apreciază că instanţa trebuie să aibă în vedere faptul că nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în practică a generat evenimente soldate cu victime şi care au avut un impact negativ, motiv pentru care se impun astfel de măsuri preventive. Pe cale de consecinţă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică, inclusiv Dispoziţia I.P.J. B. nr. 218418/04.05.2016.

Curtea de Apel Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin decizia nr.273/21.02.2017, a admis recursul, a casat sentinţa recurată, în sensul că a admis acţiunea şi a anulat dispoziţia nr. 218418/04.05.2016.

Examinând legalitatea sentinţei recurate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin Dispoziţia nr. 218418 din 04.05.2016, s-a dispus anularea avizului port armă de serviciu pentru reclamantul A. nr. 219418/1985, reţinându-se că din adresa nr. 455.182 din 22.04.2016 a Postului de Poliţie C. înaintată către Serviciul de Ordine Publică împreună cu documentaţia întocmită în cazul folosirii armamentului din dotare, rezultă că nu mai erau îndeplinite condiţiile legale care au stat la baza eliberării avizului, respectiv pentru nerespectarea prevederilor art. 33 alin. 2 din Legea 295/2004 republicată privind regimul armelor şi al muniţiilor care prevede obligaţia personalului dotat cu armament de a denunţa „de îndată cel mai apropiat organ de poliţie", în cazul efectuării uzului de armă.

Pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie B. a susţinut că reclamantul a omis să îşi îndeplinească obligaţia de a anunţa „de îndată” despre utilizarea armei, aspect de natură a justifica aplicarea sancţiunii.

Sub un prim aspect, instanţa reţine că pârâtul a invocat în prezenta cauză necompetenţa instanţei care a soluţionat plângerea contravenţională de a aprecia cu privire la sancţiunea complementară vizând „anularea permisului port-armă”, fără a se fi făcut dovada invocării excepţiei în faţa instanţei sesizate cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate de către reclamant, sentinţa nr. 1813 din 2 octombrie 2016 a Judecătoriei D. rămânând definitivă prin neapelare.

Sub un alt aspect, instanţa constată că reclamantului i s-a imputat pasivitatea, respectiv neînştiinţarea „de îndată” cu privire la utilizarea armei a celui mai apropiat organ de poliţie. Situaţia de fapt invocată de către pârât în justificarea sancţiunii aplicate este doar parţial confirmată de înscrisurile depuse la dosar.

Astfel, instanţa constată că reclamantul a înştiinţat angajatorul său despre utilizarea armei după o perioadă scurtă de timp (la 04.04.2016 faţă de 28.03.2016 – data folosirii armamentului), înştiinţarea postului de poliţie abia la data de 18.04.2016 nefiind imputabilă reclamantului. Neîndoielnic, obligaţia de a aduce la cunoştinţa organelor de poliţie putea şi trebuia îndeplinită de către reclamant, dar aplicarea sancţiunii anulării avizului port armă în condiţiile de fapt descrise apare ca disproporţionată. Mai mult decât atât, din cercetările efectuate a rezultat că utilizarea armei a avut loc în condiţii care nu au produs o stare de pericol cu privire la bunuri şi persoane, aspect de natură a contribui la aprecierea că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru anularea avizului de port armă.

Reţinând că reclamantul a făcut dovada înştiinţării angajatorului într-un termen scurt, iar folosirea armamentului s-a făcut în condiţii care nu au pus în pericol bunuri ori persoane, în temeiul art. 496 alin. 2 raportat la art. 488 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), instanţa a admis recursul, a casat sentinţe recurată şi, în rejudecare a admis acţiunea reclamantului şi a anulat dispoziţia nr. 218418/04.05.2016 prin care a fost anulat avizul port armă serviciu pentru reclamantul A. nr. 219418/1985.

Domenii speta

Spete similare