Răspunderea civilă a Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, în cazul în care conducătorul auto şi vehiculul care au provocat accidentul nu a fost identificaţi, ceea ce determină şi imposibilitatea verificării existenţei unei asigurări legal

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA I CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR.114  /S

Şedinţa publică din data de 28.07.2017

Completul compus din:

PREŞEDINTE –V. M.

GREFIER- D. A.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii formulată de reclamanţii G.L., G.A.-L., G.R., S.H.M.și F.A.-B.în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii- prin reprezentant legal, având ca obiect pretenţii.

Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 29.06.2017, încheierea acestui tribunal făcând parte integrantă din prezenta sentinţă şi când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 10.07.2017 şi apoi, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunţarea pentru data de 25.07.2017 şi, din aceleaşi considerente, a amânat pronunţarea pentru data de 28.07.2017.

TRIBUNALUL

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanţii G.L., CNP XXX, G. A.-L., CNP XXXXXX, S. H.-M., CNP XXXXXXXXXX, G.R., CNP XXXXXXXX şi F. A.-B., CNP XXXXXX au solicitat instanţei obligarea pârâtului Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata daunelor morale în cuantum de 800.000 lei pentru reclamanta G.L. şi câte 500.000 lei pentru fiecare dintre ceilalţi reclamanţi, iar pentru reclamanta  S. H.-M. şi suma de 595,32 lei daune materiale, urmare decesului autorului lor G.R.,  în vârstă de 53 de ani, victimă a accidentului de circulaţie provocat de un autoturism rămas neidentificat până în prezent, care circula dinspre B. spre C..

Se arată împrejurările în care s-a produs accidentul rutier al cărui victimă a fost autorul reclamanţilor (soţ şi tată) la data de 28.11.2013, potrivit Raportului de autopsie medico-legală nr. 403/AUT/2013 din 29.11.2013 moartea a fost violentă, s-a datorat hemoragiei interne şi externe, consecutivă unui politraumatism cu fracturi costale multiple şi rupturii de organe interne (plămân drept, aortă, ficat), cu hemotorace drept, hemopericard şi hemoperitoneu consecutiv. Leziunile traumatice constatate la autopsie, s-au putut produce prin comprimarea treimii superioare a toracelui, a gâtului şi a jumătăţii inferioare a viscerocraniului, între două planuri dure, cu corpul aflat în decubit dorsal respectiv între planul dur al carosabilului şi roata unui autovehicul cu motor, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier.

În ceea ce priveşte daunele materiale, este bine ştiut faptul că un asemenea eveniment necesită un efort financiar considerabil pentru familia rămasă în viaţă, respectarea tuturor ritualurilor creştineşti şi ale celor specifice locului au necesitat numeroase cheltuieli pentru familia G., cuantumul total al cheltuielilor efectuate de reclamanţi până în prezent ridicându-se la suma de 5.000 lei. Apreciază că instanţa trebuie să ţină cont de faptul că vor urma şi alte cheltuieli referitoare la respectarea datinilor creştineşti, aceste cheltuieli reprezentând un prejudiciu viitor, însă cert, fiind de înţeles că reclamanţii nu au reuşit să păstreze bonurile care dovedesc cheltuielile efectuate, daunele materiale vor fi dovedite cu martorul audiat în cauză.

Prejudiciul material înregistrat de reclamanţi constă şi în cheltuielile efectuate de aceştia cu deplasările apărătorului ales la organele de urmărire penală pentru studierea dosarului, obţinerea copiilor din dosar şi audieri,  cheltuieli în cuantum de 595,32 lei, pentru care se vor depune documente justificative.

Cu privire la daunele morale, arată că reclamanţii reprezintă soţia şi copiii defunctului G.R., un soţ şi un tată iubitor fiind mereu în preajma soţiei şi a copiilor, a reprezentat pentru aceştia un sprijin de nădejde şi nu i-a dezamăgit niciodată.

A fost un bărbat muncitor care s-a îngrijit mereu ca familia sa să aibă cât mai multe, se ocupa des de animalele din jurul casei, pasiune transmisă ulterior şi copiilor săi şi era un sprijin de nădejde pentru soţia lui pe care o ajuta mult la treburile casei.

Familia G. a fost mereu o familie foarte unită, iar relaţiile dintre părinţi şi copiii erau bazate pe dragoste, încredere şi respect, se vizitau foarte des, fiecare sărbătoare fiind petrecută în sânul familiei, apariţia nepoţilor a reprezentat o mare bucurie pentru R. aceştia venind cu mare nerăbdare la bunicul lor, ştiind că îi aşteaptă multe dulciuri şi multe poveşti pe care aceste le spunea cu multă pasiune.

După accident, viaţa familiei s-a schimbat iremediabil datorită dispariţia tatălui şi soţului prin moartea atât de violentă a acestuia care a reprezentat un şoc în viaţa familiei şi a provocat o suferinţă deosebit de puternică întregii familii.

Suferinţa fiecărui reclamant, ca urmare a decesului soţului şi tatălui, trauma

psihică la care aceştia au fost supuşi sunt motivele care au stat la baza formulării prezentei cereri de chemare în judecată, prejudiciul reclamat fiind unul prin ricoşeu, un prejudiciu moral rezultat din atingerea adusă sentimentelor de afecţiune dintre ei şi victimă.

Despăgubirea nu este în această situaţie reparatorie ci are menirea de a da o anumită satisfacţie." Banii nu vor repara ceea ce, prin ipoteză este ireparabil dar vor avea virtute compensatorie" (Călina Jugastru" Prejudiciul-repere româneşti în context european" p.287).

Prin definiţie "Prejudiciile prin ricoşeu" reprezintă acele prejudicii suferite de către terţe persoane, victime indirecte, cauzate acestora de prejudiciul iniţial provocat direct şi nemijlocit printr-o faptă ilicită sau alt eveniment victimei imediate, victimă indirectă fiind orice persoană care este legată printr-o relaţie de interes patrimonial sau nepatrimonial cu victima imediată şi care, datorită prejudiciului corporal cauzat acesteia, suferă o pierdere economica sau este lezată în sentimentele ei de afecţiune faţă de respectiva victimă imediată. (Liviu Pop - Tratat elementar de drept civil - Obligaţiile conform noului cod civil - pg. 575).

Daunele morale nu au legătură cu nivelul economic al celui care solicită repararea prejudiciului, sau cu nivelul social al victimei decedate şi nu trebuie stabilite în funcţie de posibilităţile financiare ale reclamanţilor (victimelor indirecte), nici ale persoanei vinovate de producerea accidentului şi nici ale asigurătorului sau a celui care urmează să procedeze la despăgubirea victimelor, ele trebuie să reprezinte o compensare morală efectivă, care să dea substanţă şi să valideze dreptul constituţional la viaţă.

În cuantificarea daunelor morale instanţa trebuie să ţină cont de prejudiciul concret suferit de către reclamanţi ca urmare a decesului soţului şi tatălui acestora şi de modul în care aceştia au fost afectaţi, dispariţia defunctului G.R. fiind foarte greu de suportat, iar durerea resimţită de reclamanţi nu va dispărea niciodată din sufletul lor, acesta fiind un om în putere, având doar 53 de ani, putând fi încă o perioadă lungă de timp un sprijin de nădejde pentru familia sa.

Cât priveşte argumentarea în drept, arată că reclamanţii au calitatea procesuală activă ca persoane îndreptăţite la repararea prejudiciului suferit urmare a decesului celui care a fost G.R., aspect ce rezultă din prevederile art. 1391 al. 2 Cod civil, potrivit cărora „Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu,,.

Calitatea procesuala pasivă a Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii izvorăşte din prevederile art. 54 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora, ...în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă".

În lipsa unei poliţe RCA valabile, obligaţia de despăgubire revine pârâtei F.P.V.S., conform art. 61 alin. 3 din Legea 136/1995: "Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii este destinat plăţilor de despăgubiri pentru vătămări corporale sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat, respectiv plăţilor de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri şi vătămări corporale sau decese, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, a fost neasigurat".

Atribuţiile Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii sunt prevăzute detaliat în Normele privind Fondul de protecţie a victimelor străzii puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui CSA nr. 1/2008, care a fost modificat prin Ordinul preşedintelui nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu dispoziţiile referitoare şi asociaţii şi fundaţii.

Acestea sunt cele de organism de plată a despăgubirilor, centru de informare şi organism de compensare, Fondul acordând despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul, a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudiciile produse, deşi legea prevedea obligativitatea asigurării.

Prejudiciul produs în persoana reclamanţilor, victime indirecte, este consecinţa faptei ilicite a persoanei vinovate, iar existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu este indubitabilă, fiind întrunite în speţă a condiţiilor răspunderii civile delictuale, conform art. 1381 si urm. Cod civil.

Repararea prejudiciului de către pârâtă se impune având în vedere prevederile Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, ale art. 26 lit. a, b şi d din Norma nr. 23/2014 a Autorităţii de Supraveghere Financiară, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

În drept, cererea a fost motivată pe prevederile art. 49, art. 50, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 24, art. 26 din Norma ASF nr. 23/2014, art. 1381, Ordinul preşedintelui CSA nr. 1/2008, Ordinul preşedintelui CSA nr. 32/2000, art. 1391 al. 2 şi urm. Cod civil, art.2, art.15, din Legea 213/2015.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, având în vedere că decesul victimei s-a produs din culpa sa proprie, aceasta aflându-se culcata pe carosabil, pe timp de noapte, fără însemne reflectorizante, în stare avansată de ebrietate cu o alcoolemie de 2,15%o răspunderea pentru consecinţele evenimentului căzând exclusiv în sarcina victimei, Susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a conducătorului auto, iar pe cale de consecinţa nu poate fi antrenata nici obligaţia de plata a despăgubirilor de către FPVS.

Conform prevederilor Art. 41 din Legea nr. 136/1995: «în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil», iar, conform art. 27 alin 1 lit. b din Normele CSA nr. 14/2011 asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 26 alin. (2) pct. 5. Art. 28 alin. 1 din Norme prevede că «În situaţia în care persoana prejudiciată a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă...»

Din interpretarea dispoziţiilor de mai sus rezultă că asigurătorul nu acordă despăgubiri în cazul în care prejudiciul s-a produs din culpa persoanei prejudiciate.

În situaţia în care din probatoriul administrat va rezulta şi culpa conducătorului auto, să se stabilească o culpă preponderentă a victimei în producerea accidentului, si să se reducă în mod corespunzător suma ce va fi acordată cu titlu de despăgubiri in favoarea reclamanţilor la suma de câte 8.000 lei cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre reclamanţi şi să se respingă  cererea de acordare a daunelor materiale.

Cheltuielile efectuate în dosarul penal în sumă de 595,32 Lei, nu se justifică, în raport de activităţile îndeplinite de organele de urmărire penală şi de actele procedurale întocmite în cauza, respectiv Procesul verbal de cercetare la faţa locului şi Planul de măsuri, cheltuielile de deplasare ale apărătorului ales «pentru audieri», iar chitanţa emisa de Parchetul de pe lângă Judecătoria B. reprezintă contravaloare copii xerox în dosarul nr. 137xx/P/2013 şi nu în dosarul penal al cauzei, 944xx/P/2013.

În ceea ce priveşte cheltuielile de înmormântare ale defunctului în sumă de 5.000 lei, precizează că, pentru stabilirea despăgubirilor, sunt aplicabile prevederile legii speciale a asigurărilor, în care sunt prevăzute atât categoriile de daune materiale ce pot fi acordate de asigurător în cazul producerii riscului asigurat, cât şi modalitatea de cuantificare a acestora, cuprinse în prevederile art. 49 pct. 2 din Norma la Ordinul CSA nr. 14/2011, astfel .

«La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele: 2. în caz de deces: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; »

Arată că nu orice mijloc de proba este admisibil în dovedirea daunelor materiale la care urmează a fi obligat un Asigurător RCA (spre exemplu, nu poate fi avută în vedere proba testimonială), iar în probaţiune reclamanţii aveau obligaţia să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte indubitabil existenţa şi întinderea prejudiciului pretins şi a legăturii de cauzalitate dintre acesta şi fapta ilicită, probat cu documente justificative.

Daunele materiale nu pot fi probate prin audierea unui martor nici în raport de prevederile art. 309 alin 1-3 Cod procedura civila, ci doar cu documente justificative, având în vedere că pentru toate aceste cheltuieli trebuie să existe înscrisuri fiscale (bonuri, chitanţe, etc.).

Repararea prejudiciului în prezenta cauză se întemeiază pe dispoziţiunile legii speciale ca temei juridic, aceasta fiind dreptul comun în materie de asigurări, prin care despăgubirea pentru daunele morale în cazul vătămării corporale a unor persoane este reglementata a fi acordata, conform Art. 49 pct. 2 lit. d din Norma anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011. «în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România. »

Este adevărat că legea speciala a asigurărilor prevede numai aceste principii pentru cuantificarea daunelor morale, lăsând magistratului judecător dificila sarcină de stabilire a sumelor pe care persoana vătămată este îndreptăţită să le primească, însă, prin jurisprudenţa creată de instanţele române s-au cristalizat şi criterii pentru o practica relativ unitară în cazul deceselor, raportat la venitul mediu pe economie în România, acordându-se, în medie, rudelor cele mai apropiate ale victimelor (părinţi, copii) echivalentul acestui venit pentru o perioada de circa 2-3 ani. În acest mod s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în cauza Anca Carmen Voiculescu contra României, având ca obiect despăgubiri civile ca urmare a decesului mamei sale în accident rutier, dând câştig de cauză petentei şi stabilind că este îndreptăţită să primească daune morale în cuantum de 15.000 Euro.

Având în vedere că infracţiunea din care a rezultat decesul victimei a fost săvârşită din culpă si nu cu intenţie, că suferinţele pentru pierderea unui membru de familie nu diferă funcţie de sumele cerute cu titlu de daune morale, de poziţia sociala şi/sau materială a victimelor accidentelor sau a persoanelor vinovate, acestea fiind similare pentru toate părţile vătămate, culpa preponderenta a victimei în producerea accidentului şi jurisprudenţa în cauze similare, in conformitate cu dispoziţiile Art. 49 pct. 2 lit. d din Norma CSA., apreciază că despăgubirile pentru daune morale acordate de instanţă ar trebui cuantificate la valoarea de câte 8.000 lei pentru fiecare dintre reclamanţi, sumă redusă proporţional gradului de culpă preponderentă a victimei.

În probaţiune s-au depus înscrisuri, fiind administrată şi proba testimonială şi ataşat dosarul penal 13705/P/2013. 

Analizând cererea reclamanţilor în raport cu dispoziţiile legale în materie şi probele existente la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:

În speţă ne aflăm în ipoteza săvârşirii unui accident de circulaţie de către un conducător auto neidentificat, cu un autovehicul neidentificat şi implicit fără existenţa unei poliţe de asigurare auto obligatorie, operând prevederile legale care reglementează repararea prejudiciului suferit urmare decesului victimei de către pârâtul Fondul de protecţie a victimelor străzii.

Starea de fapt nu este contestată, antecesorul reclamanţilor fiind victima unui accident rutier care a avut loc la  data de 28.11.2013, decesul survenind urmare multiplelor leziuni traumatice provocate de autovehicul, cum rezultă din  Raportul de autopsie medico-legală nr. 403/AUT/2013 din 29.11.2013, moartea numitului G. R. fiind una violentă, datorată „hemoragiei interne şi externe, consecutivă unui politraumatism cu fracturi costale multiple şi rupturii de organe interne (plămân drept, aortă, ficat), cu hemotorace drept, hemopericard şi hemoperitoneu consecutiv. Leziunile traumatice constatate la autopsie, s-au putut produce prin comprimarea treimii superioare a toracelui, a gâtului şi a jumătăţii inferioare a viscerocraniului, între două planuri dure, cu corpul aflat în decubit dorsal respectiv între planul dur al carosabilului şi roata unui autovehicul cu motor, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier” (filele 112-113 dosar de urmărire penală nr. 13.075/P/2013, ataşat).

Prin acelaşi Raport se concluzionează în sensul că sângele recoltat de la cadavru conţinea 2,15%o alcool.

 Asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi este reglementată de legislaţia europeană prin Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 septembrie 2009, prin care au fost codificate Directiva 72/166/CEE din 24.04.1972, Directiva 84/5/CEE din 30.12.1983,  Directiva 90/232/CEE din 14.05.1990, Directiva 2000/26/CE din 16.05.2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto şi de modificare a directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE ale Consiliului (a patra directiva privind asigurarea auto) si Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11.05.2005 de modificare a directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE si 90/232/CEE şi a Directivei 2000/26/CE.

În Cap. 4 din Directiva 2009/103/CE se stabilesc regulile referitoare la despăgubirea pentru prejudiciile cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinita obligaţia de asigurare, iar art. 10 stabileşte că "fiecare stat membru instituie sau autorizează un organism responsabil cu despăgubirea, cel puţin in limitele obligaţiei de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinita obligaţia de asigurare" şi că "statele membre nu pot autoriza organismul să condiţioneze plata despăgubirii de dovedirea de către victimă, într-un fel sau altul, a incapacităţii sau refuzului persoanei responsabile de a plăti".

Obligaţia de transpunere în dreptul intern a prevederilor cuprinse în directivele privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, a fost îndeplinită prin dispoziţiile art. 25 ind. 1 din Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează Fondul de protecţie a victimelor străzii ca "organism responsabil cu despăgubirea", în sensul art.10 din Directiva 2009/103/CE.

Normele privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, adoptate în temeiul Legii nr. 32/2000 şi puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, cu modificările ulterioare, prevăd prin art. 3 alin. (1) că Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate ca legea prevedea obligativitatea asigurării; în art. 3 al. (2) Dacă autorul accidentului rămâne neidentificat, Fondul acordă despăgubiri numai pentru vătămări corporale sau decese, în art. 3 alin. (3), că în cazul în care pentru vehiculul care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., "Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese"; iar în art. 3 alin. (4) teza I, ca "Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligaţiei de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuţiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului".

 Posibilitatea valorificării drepturilor persoanelor păgubite prin accidente de vehicule în raport cu Fondul de protecţie a victimelor străzii,  pe calea acţiunii în justiţie, rezultă din prevederile art. 11 alin. (1) „ drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercita împotriva Fondului”; art. 11 alin. (2) "persoanele prejudiciate care au înaintat acţiune în justiţie împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătoreşti", Fondul având "legitimare procesuala pasivă, în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire, în limitele şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare”.

Astfel, pârâtul este persoana chemată să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta autorului neidentificat al  accidentului rutier care a cauzat decesul antecesorului reclamanţilor, aceştia fiind soţia supravieţuitoare şi fiii defunctului, cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 12-21 ale dosarului.

Răspunderea civilă a Fondului, rezultată din normele interne care transpun legislaţia comunitară în materie, urmăresc obiectivul înscris în preambulul Directivei 2009/103/CE potrivit căruia victima să nu rămână nedespăgubită în cazul în care conducătorul auto şi vehiculul care au provocat accidentul nu a fost identificaţi, ceea ce determină şi imposibilitatea verificării existenţei unei asigurări legale a acestora.

Pentru aceste considerente, având în vedere şi starea în care se afla victima în momentul accidentului, cauzată de existenţa unei alcoolemii de 2,15%o, cum rezultă din Raportul de autopsie medico-legală nr. 403/AUT/2013 din 29.11.2013, culpa acesteia în producerea accidentului fiind evidentă, dar nu de natură a o înlătura pe cea a conducătorului auto neidentificat, instanţa va admite în parte acţiunea reclamanţilor, în temeiul prevederilor art. 1391 din Codul civil raportate la cele ale normelor speciale ale Ordinului nr. 1 din 04.03.2008  pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii.

Potrivit art. 1391 al. 2 Cod civil, Civil „Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu”.

Astfel, în ceea ce priveşte daunele materiale, se constată că acestea sunt în cuantum de  595,32, reprezentând cheltuieli determinate de studiul dosarului penal anterior promovării prezentei acţiuni (filele 41-43), cele vizând cheltuielile de înmormântare nefiind probate de către reclamanţi.

 Sub aspectul daunelor morale instanţa reţine că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, jurisprudenţa a statuat că acestea se stabilesc de instanţă în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului auto, importanţa valorilor lezate, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite, în ce măsură i-a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

În jurisprudenţa în materie s-a reţinut că prin mărimea ei, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie, într-adevăr, să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure descendenţii victimei.

Această despăgubire bănească este destinată uşurării situaţiei persoanei sau persoanelor lezate, acordării unei satisfacţii compensatorii, o categorie juridică cu caracter special şi ea nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorită imposibilităţii, cu totul fireşti, de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogăţire fără temei legitim pentru terţa persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordate de instanţă nu se stabileşte arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Pentru a-şi păstra caracterul de „satisfacţie echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Astfel, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.

Potrivit „Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale” elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, posibil de studiat pe pagina de internet, au fost avute în vedere un număr semnificativ de decizii ale Curţilor de Apel din România pronunţate în anii 2009 şi 2010, media generală a despăgubirilor acordate pentru decesul părintelui în cazul copilului minor este de 51.324 lei, pentru decesul copilului este de 75.097 lei, pentru decesul soţului este de 52.510 lei, iar pentru decesul fratelui este de 29.212 lei.

În speţa dedusă judecăţii, defunctul G. R. a lăsat în urma sa o familie grav şi probabil definitiv afectată de decesul violent al acestuia, din declaraţia martorei M. A. M., audiată în cauză, rezultă că relaţia dintre defunct şi soţia şi copii săi era una strânsă, de reală afecţiune, gospodărindu-se împreună cu soţia sa, iar copii se gospodăreau fiecare la casele lor, având la rândul lor copii minori, nepoţi ai defunctului (fila 143).

Atât soţia defunctului cât şi copii acestuia au trăit o mare durere resimţită datorită pierderii soţului, respectiv părintelui, suferinţă incomensurabilă ce nu poate fi înţeleasă pe deplin decât odată cu trecerea printr-o asemenea stare, suferinţă cu atât mai mare cu cât defunctul se ocupa de gospodăria, prestând activităţi ca ziler pentru a asigura traiul zilnic al familiei sale.

În acest context, chiar păstrând justul echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate, având în vedere că scopul acordării daunelor morale îl constituie acordarea unor satisfacţii morale pentru suferinţele pricinuite precum şi faptul că, în toate cazurile de acest gen repararea integrală a prejudiciului nu poate avea decât caracter aproximativ, suferinţa persoanei neputând fi percepută şi măsurată în mod obiectiv, instanţa  apreciază că acordarea unor daune de 50.000 lei pentru fiecare reclamant, este de natură a asigura o reparaţie echitabilă, având în vedere şi culpa concurentă a defunctului la producerea accidentului a cărui victimă a fost, determinată de starea indusă de alcoolemia de 2,15%o pe care o avea anterior decesului, cum rezultă din Raportul de autopsie medico-legală nr. 403/AUT/2013 din 29.11.2013.

Raportat la împrejurarea că defunctul nu avea un serviciu stabil, lucrând ca zilier, că nu avea o calificare în baza căreia să poată presta activităţi remunerate, instanţa apreciază că salariul minim pe economie este un reper  plauzibil în stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Potrivit statisticilor în materie, nivelul acestuia în anul 2013 era de 800 lei, cuantum care a crescut în fiecare an până la 1450 lei în 2017.

Cumulând cele cinci sume acordate ca despăgubiri, de câte 50.000 lei pentru fiecare reclamant, rezultă un cuantum total de 250.000 lei care acoperă un număr de 312,5 luni de salarizare minimă la nivelul anului 2013, sumă de care reclamanţii vor beneficia în viitor pe o perioadă echivalentă cu diferenţa de vârstă dintre cea avută la deces şi cea de 78 ani pe care ar fi atins-o autorul lor, vârstă care se situează aproape de  nivelul vârstei medii europene şi peste cea din tara noastră, potrivit statisticilor I.N.S. precum şi peste cea mondială care a fost în anul 2015, de 69,1 ani la bărbaţi, conform raportului "World Health Statistics 2016. Monitoring health for the SDGs".

Efectuarea calculului despăgubirii prin raportare la o vârstă medie peste cea existentă în statisticile interne şi chiar europene şi mondiale, este determinată de dinamica salariului minim şi de natură să acopere, în timp, creşterea acestuia în perioadă ce a urmat accidentului căruia i-a căzut victimă antecesorul reclamanţilor.

Pentru aceste considerente şi în temeiul de drept mai sus indicat, instanţa va admite în parte cererea reclamanţilor şi va obliga pârâtul la sumele din dispozitivul prezentei, reţinând că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată, iar reclamanţii şi-au rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii G.L., CNP XXXXXX, G. A.-L., CNP XXXXXXXX, S. H.-M., CNP XXXXX, G.R., CNP 1791213080051 şi F. A.-B., CNP XXXXXXXXXXXX, toţi cu domiciliul ales în C. N., str. P. nr. X, ap. X ,Judeţul C. la Societatea Civilă Profesională de Avocaţi „J., G., V.& A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, cu sediul în Bucureşti, str. V. L. nr. X-X bis, et.X, sector X şi, în consecinţă:

Obligă pârâtul la plata sumei de câte 50.000 lei pentru fiecare reclamant, cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 595,32 lei către reclamanta S. H.-M., cu titlu de daune materiale. 

Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul B..

Pronunţată în şedinţa publică din 28.07.2017.

PREŞEDINTE, GREFIER

V. M. D. A.

Domenii speta

Spete similare